Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Modelul cultural european - STRUCTURA CULTURII NOASTRE de Constantin NOICA



Daca este indreptatit sa se inceapa descrierea culturilor prin rinduirea lor sub scheme, atunci se surprinde de la inceput ceva din specificul culturii grecesti, si cu atit mai mult din specificul culturii europene.
Culturile de tip totemic, cu Unu si repetitia sa; cele de tip monoteist, cu Unu si variatia sa; precum si cele de tip panteist, cu Unu in Multiplu, nu pun in joc pina la capat ratiunea si nu poseda in ele cunoastere libera. Ratiunea lor este data de primatul Unului. Insa cu Unu si Multiplu, acesta din urma pierde solidaritatea cu cel dintii, coexista cu el, poate chiar uita de el, iar ratiunea trebuie sa si faca aparitia (la culturile politeiste de tip ridicaT), spre a pune ordine si eventual spre a obtine ordinea unica. Asa cel putin se va fi intimplat in Grecia antica, unde, de la reflexiunea presocratica si pina la cea plotiniana, cunoasterea s a straduit sa imblinzeasca disidenta Multiplului.
Ramine, in tabloul rapoartelor posibile intre Unu si Multiplu, ultimul raport, cel de Unu multiplu, pur si simplu. Pe acesta il vom atribui culturii europene si el reprezinta, cu structura la care duce, precum si cu modelul ce se constituie si se afirma in istorie, raportul care a facut cu putinta miracolul european. Exceptia devine acum regula. De rindul acesta, nici Unul nu primeaza, nici Multiplul, ci Unu este de la inceput multiplu, distribuindu se fara sa se imparta. Nici o clipa insa Unu multiplu nu poate fi asimilat lui Unu in Multiplu al panteismului, in care individuatia a degradat partile si doar reintegrarea lor le salveaza; in care lumea este una singura, prin primatul Unului, in timp ce Unul multiplu se raspindeste in lumi si cimpuri; in care Unu nu se preface in unitati, pe cind in cultura europeana Unu da unitati, de fiecare data autonome, ca monadele.
Cultura europeana va fi acest ansamblu de unitati, ce se diversifica, la rindul lor, intocmai Unului prim. Teologia ei, e drept, se va stradui sa pastreze unitatile in subordinea Unului; filozofiile ei, cu setea lor de absolut, vor tinde sa regaseasca unicitatea Unului multiplu. Dar, spre deosebire de teologie, religia vie din lumea europeana ingaduie acestor fii risipitori, care sint creatorii de cultura, sa si incerce norocul in lume, asa cum filozofia, tot vie si neparalizata de absolut, concepe din plin distribuirea absolutului unic in unitati si a fiintei in deveniri.



Ce s a intimplat, o data cu aparitia culturii europene? Schema a trecut in structura, respectiv in structuri care, cu exercitiul lor, sa faca posibila o cultura deplina, in toata varietatea ei. Celelalte scheme nu pot trece in structuri si ramin cel mult sa treaca direct in "model" cultural, unul de fiecare data ingradit si ingraditor pentru spirit, asa cum fac culturile totemice, monoteiste, panteiste - si cum face chiar modelul grec, cu interdictiile sale rationale si inchiderea sa in sine. Totemul nu se diversifica, divinitatea sau principiul unic nu se multiplica in principii, iar panteismul nu da panteisme in sinul sau. Cit despre politeism, el nu are legi si structuri; are in schimb prototipuri si mituri, cum o arata cultura greaca.
Schemele sint de aceea inerte si ramin asa, chiar daca se aplica asupra unor domenii diferite, cum am vazut cu schema numerica. Structurile insa sint active si devin adevarate forme structurante, oriunde s ar aplica si cu atit mai mult in universul inauntrul caruia s au ivit, cum este in cazul de fata universul culturii europene. S a intimplat, in sinul acesteia, ceva care a silit o sa si treaca schema in structura. S a intimplat anume, pe toate planurile, o conversiune catre universal - poate prin lectia ratiunii grecesti, dar acum liber si deschis inteleasa, poate prin "universalitatea" Imperiului Roman, cu siguranta prin deschiderea catre ginti si omenesc a crestinismului, poate chiar prin pustiirea adusa de navalirile barbare - o conversiune care a ferit lumea europeana de inchidere si a silit o sa scoata din inertie schema ei. Totul era de refacut, in Evul Mediu. Lumile de pina atunci, cea egipteana, chineza, indiana, chiar greaca, traisera sub o milenara stabilitate, pina la stagnanta. Acum se nastea, sub tumultul istoriei, o cultura noua, care trebuia sa domine si sa organizeze tumultul. Cum oare? Pornind cumva de la un singur principiu, care sa fie o forma de Unu? Dar cultura europeana incepatoare avea sa si pregateasca - la inceput intr o versiune teologala, pe care o vom invoca mai jos - un alt fel de Unu decit cele dominante pina la ea, un anume Unu care sa se distribuie intru sine, asa cum avea sa se distribuie mai departe in unitati capabile ele insele sa se diversifice pe modelul Unului initial. Unul multiplu da, prin natura sa, unitati multiple.
Caci exista doua feluri de unitati. Fara deosebirea lor, ni se pare ca nu se poate intelege pina la capat nu numai filozofia, atit de hotaritoare pentru spiritul culturii europene, dar nici mitologia ei si aceasta intreaga cultura, incepind istoriceste cu teologia si sfirsind cu tehnica si formalismele ei.
Exista intr adevar unitati care string laolalta un divers, iar pe de alta parte exista unitati care se diversifica ele insele. Lasind la o parte sensul aritmetic al unitatii, extins asupra elementelor oricarei multimi prin numaratoare, sau sensul calitativ al unitatii organice, extins si el asupra oricarei realitati individuale, unitatea denumeste sau rezultatul unei unificari, sau principiul genetic al unei diversificari.
Primul tip de unitate, cel care stringe laolalta un divers, este tipul comun. Intreg registrul vietii sufletesti, cu sentiment, vointa si mai ales cunoastere, aduce o asemenea unitate a diversitatii. Genurile, speciile, la fel cu reprezentarile, ideile si emotiile, sint unitati ale unui ansamblu. Toata problema cunoasterii stiintifice de pilda, in primul ei ceas cel putin, este sa unifice o diversitate (manifestarile fizice reduse la legi, plantele si animalele variate reduse la specii, pina si felurile de a rationa reduse la figuri silogisticE). O asemenea unificare a unui univers duce la o unitate ce s ar putea numi de sinteza. Ei insa i se opune un nou tip de unitate, pe care de la Kant incoace trebuie s o numim unitate sintetica. Iar in timp ce unitatea de sinteza - fara a fi o simpla abstractiune sau o forma de reductionism - este una de concentrare, unitatea sintetica este de expansiune.


Cu unitatea sintetica opereaza cultura europeana in tot ce are semnificativ si propriu in ea, chiar daca, fireste, nu se poate lipsi, in continuare, de unitatea pe care am numit o "de sinteza". Sugestia unitatii sintetice o dau astazi pina si maturele noastre stiinte ale naturii. In mare, de pilda, cosmogonia contemporanilor - sortita sau nu sa ramina valabila, dar caracteristica viziunii europene - inchipuie originea lumii, nicidecum pornind de la atomi care s ar agrega, sau de la un element simplu, ca hidrogenul, care ar genera prin transformare restul, ci pornind de la unitatea complexa a concentrarii originare de materie care, prin explozie (big banG) si expansiune, a dat cosmosul.
Dar inca mai sugestiv se petrec lucrurile in mic: stiinta de astazi vorbeste despre particule care, prin bombardare, se descompun in parti din care n au fost compuse niciodata, de parca particulele ar fi cu adevarat unitati sintetice. Dintr o data metodele clasice de "analiza", care descompune o substanta in partile ei alcatuitoare, si de "sinteza" care o recompune, ca in cazul apei, asemenea metode devin caduce in fata formei schimbate a realitatii, pe care o sugereaza unitatea sintetica. Si poate ca exemplul stiintific cel mai impresionant pentru alt tip de unitate pe care trebuie s o punem in joc il ofera fenomenul izotopiei. Daca aproape orice substanta este de la inceput plurala, nefiind ce este decit laolalta cu izotopii ei, atunci inseamna ca tema unitatii si a multiplicitatii, poate chiar dezbaterea platoniciana a Unului si Multiplului trebuie reluate filozofic din cu totul alta perspectiva decit cea clasica. Izotopia aminteste de Unul teologiei, care este dintr o data intreit si in expansiune.
O divinitate in expansiune - cum vom intilni la inceputurile culturii europene -, un univers in expansiune, unde electromagnetice in expansiune, dar si valori in expansiune, categorii de gindire in expansiune, ca si o istorie in expansiune, in fond toate limitatii care nu limiteaza, iar pina la urma si un neant intrat in expansiune cu nihilismele de astazi - asa ni se va parea ca poate fi descrisa cultura europeana. Toate stau, asadar, sub o structura: unitatea sintetica, adica acea unitate care se diversifica si multiplica, asa cum o ficus indica, arborele indian, devine padure.
Nu ramine decit ca aceasta structura, provenita dintr o simpla schema, cea a Unului multiplu, sa ofere, cu exercitiul ei variat, un model, spre a se putea desfasura organizat universul culturii europene ca prototip al culturilor depline.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.