Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




MINIMA MORALIA ELEMENTE PENTRU O ETICA A INTERVALULUI - INTELIGENTA SI TALENT MORAL de Andrei PLESU



Pentru o etica circumstantiala . Critica "performantei" etice . Adevarul trait ca substanta a eticii . Virtutile intre vointa si intelect . Reabilitarea virtutilor intelectuale . Talentul moral impotriva datoriei morale . Conduita paradoxala a adevaratului sfatuitor

A spune ca virtutile - in acceptiunea lor traditionala - nu sint decit un nume pripit dat unor calitati inca nedeterminate etic, a spune deci ca ele nu exista ca valori cristaline ce trebuie exercitate pur si simplu, ci doar ca niste calificari posibile ale constiintei ce trebuie actualizate prin justa practicare a unor "principii neutre" - poate sa para o tentativa de relativizare a virtutilor. Ceea ce urmarim in realitate este situarea dezbaterii morale intr un teritoriu ferit de utopie si solemnitate, un teritoriu in care aspiratia etica e discutata circumstantial, iar nu in vidul unei scheme apriorice. Nu de relativizare e vorba, ci de prudenta, de nuantare, de simtul realitatii. A postula ca tel cumpatarea nu e, de pilda, din punctul nostru de vedere, decit un proiect abstract, inca necolorat etic. In orizontul carei optiuni cauti cumpatarea si cit firesc, cita armonie, cita gratie rezulta din practicarea ei - iata cum se pune, cu adevarat, aceasta problema, din perspectiva morala. De altfel, in chiar practica nemijlocita a modelarii de sine nu se porneste bine cind se ataca direct piscul virtutii. Inceputul trebuie sa se adreseze mai curind obstacolelor care blocheaza drumul. Intre aceste obstacole, foarte frecvent e neintelegerea rostului propriu zis al efortului moral, asezarea imatura in raport cu lumea scopurilor si a idealurilor. De aceea, inainte de a ti propune sa devii cumpatat, trebuie sa reflectezi asupra motivatiei deciziei tale, precum si asupra sensului spiritual al cumpatarii. Iar tehnic vorbind, nu realizezi cumpatarea instalindu te de a dreptul in ea, ci evitind necumpatarea, eliminind conditiile care o favorizeaza, rezistind tentatiilor centrifugale sau transfigurindu le.* Atacul frontal, precipitarea nepregatita spre inaltimi e in acest plan - ca si in altele - semnul juvenilitatii, al zelului necopt, al diletantismului etic. Etica nu e o disciplina sportiva, nu vizeaza performanta in sine. Actiunea morala nu e o forma de pentatlon, care cere doar tenacitate competitiva si investitie energetica maxima. Actiunea morala tine, mai degraba, de sfera artelor martiale: e razboi, cu tot ce e implicatie de pericol si de strategie in experienta razboiului. Calitatile pe care o asemenea experienta le valorifica sint: curajul, tactul, discernamintul, rabdarea, indrazneala si chiar o anumita forma de viclenie (asupra careia vom revenI).


Dar pentru a dizolva virtualitatea virtutii, transformind o in realitate pozitiva e, mai intii, nevoie sa atingi plenitudinea unui adevar trait. Un adevar, adica un spor de cunoastere, o mai buna intelegere a lumii. Dar un adevar trait, adica nu o stiinta neangajata, abstracta, ci una devenita crez. Nu un adevar pe care il ai - prin exercitiul liber al intelectului -, ci un adevar cu care esti impreuna, cu care te identifici: un adevar al intelectului adus in inima. "Rationali - spunea Antonie cel Mare - sint numai aceia care au sufletul rational." Numai aceia deci la care facultatile cognitive lucreaza in mediul fierbinte al unei psyché devenite ea insasi instrument de cunoastere. Dincolo de sentimentalismul lamentabil al sufletului ramas singur si de sterilitatea cinica a intelectului ramas singur trebuie realizata, prin urmare, rationalitatea sufletului inteligent. Din unghiul acestei noi calitati sufletesti, nu ne va interesa nici o etica a cerebralitatii speculative - cum obtin filozofii -, dar nici o etica a emotivitatii decerebrate - cum obtin, uneori, religiile atinse de degenerescenta sau o anumita eseistica literaturizanta. Etica adevarului trait (care e un adevar al optiunii si nu unul al rationamentuluI) e o etica in care virtutile intelectuale se intrepatrund cu virtutile morale, asa incit nici rigoarea conceptelor sa nu divagheze fata de concretul, greu clasificabil, al vietii, dar nici proliferarea concretului, a afectelor, a imediatului sa nu intunece "dreapta cugetare". Tindem, astfel, catre o etica a luminii calde, distincta de etica hibernala, cu lumini reci, a filozofiilor universitare.
Contributia elementului "cunoastere" - o cunoastere care, e drept, nu e strict mentala - la alegerea unei conduite morale valabile confera actului etic o alta iradiere decit cea comuna. Caci, de obicei, actul etic e plasat la nivel volitiv, ca un rezultat al dominarii de sine si al supunerii la norma. Ceea ce primeaza e disciplina; nu adevarul unei doctrine, ci exactitatea unei indicatii de comportament. Fara a pune in umbra necesitatea faptei neezitante si a respectului fata de legea morala, socotim totusi ca buna practicare a virtutii nu are decit de cistigat de pe urma reflexivitatii inteligente. Am spune chiar ca cea dintii dintre virtutile care trebuie dobindite e aceea a intelegerii. Calea desavirsirii morale incepe cu intuitia - progresiv articulata - a unui adevar transfigurator. Orice fapta virtuoasa se defineste ca atare, in masura in care se bizuie pe o teorie a perfectei ordini universale si a rolului pe care fiinta individuala il are de jucat inauntrul acestei ordini. Omul isi afla umanitatea in gestul liberei sale participari la armonia necesara a lumii. Iar etica e o metodologie a acestei participari. Pe scurt, chiar daca esti plin de bunavointa si de taria vointei, nu te poti misca bine intr un teritoriu a carui alcatuire iti scapa. Imoralitatea nu e doar consecinta unui caracter slab, dar, adesea, si aceea a unei minti lenese sau subrede. Principiile neutre se degradeaza in vicii cind sint practicate de naturi lipsite de vlaga volitiva, dar virtutile insele devin devieri ale virtutii cind sint practicate de spirite mediocre.
In contextul eticii grecesti sau in acela al eticii medievale, n ar fi fost nevoie sa insistam atit asupra definirii actului etic ca act de cunoastere. Virtutile morale erau - in ambele cazuri - dublate de severe virtuti intelectuale. Iar dintre virtutile "cardinale", numai trei erau propriu zis "morale" (Cumpatarea, Curajul, DreptateA), pentru ca cea de a patra - Intelepciunea (sau Prudenta, phrónesiS) - sa aduca in discutie o facultate din speta intelectului. Aceasta a patra virtute era reperul, grila de control, ordonatorul legitim al celorlalte. Fapta morala fiind, necesarmente, expresia unei deliberari, a unei cintariri prealabile a lucrurilor, ea depindea, intr o foarte mare masura, de puterea de judecata a faptuitorului. Era firesc, prin urmare, ca practicarea virtutilor sa aiba nevoie de elaborarea masiva a inteligentei, fara de care justa lor cumpana ar fi fost in pericol. A nu avansa in cunoastere fara cortegiul insotitor al moralitatii, dar a nu actiona etic fara instrumentarul corectiv al cunoasterii - acesta e principiul eticii prerenascentiste. In lumea moderna insa aproape nimeni nu mai asociaza conceptul virtutii cu acela al inteligentei. Aproape nimeni nu mai vorbeste despre "virtuti intelectuale"; dimpotriva, sint curente rechizitoriile proferate - din unghiul virtutii - la adresa indeletnicirilor strict "contemplative". Cita vreme aceste rechizitorii atrag atentia asupra tendintei de a neglija orice rigoare comportamentala de dragul unui efort cognitiv practicat in sine, cu o oarba harnicie mentala, ele sint, desigur, indreptatite. Dar, de regula, se merge mult mai departe: se arunca asupra cunoasterii in general un impur voal de mefienta si se amendeaza cu incapatinare indraznelile ei, presupuse a fi erezii latente. Intelectul devine - din virtute - un soi de pacat, iar reflexivitatea e luata drept pura aroganta. Pe scurt, exaltarii luciferice a gindirii iresponsabile i se raspunde cu fanatismul rivnei nereflectate. Gindirii fara criterii ii sint preferate criteriile fara gindire, ca si cum solutia oricarei crize morale ar fi o culpabilizare sistematica a inteligentei.


Sint insa imprejurari in care nici verticalitatea virtutii, nici inaltimea inteligentei nu sint suficiente pentru a traversa corect un impas existential. E nevoie de o calitate suplimentara, pe care, in lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral. E acea calitate a carei insuficienta face ca "ireprosabilul" sa nu fie intotdeauna o categorie etica pozitiva. Poti asculta de toate normele etice, poti indeplini - cu inteligenta - ritualul cuminteniei morale curente si sa ramii totusi la periferia eticului sau abia in zonele lui inferioare. Cultivarea virtutilor are nevoie de har, de inspiratie, de o inzestrare specifica, asemanatoare inzestrarii artistice. Numai absenta acestei inzestrari face posibila - si, de altfel, necesara - morala, de tip kantian, a datoriei. Morala datoriei e un schematism etic, de care au nevoie firile fara dotatie etica pentru a functiona cit de cit onorabil. Cind nu iubesti in mod spontan binele, ti se cere, macar, sa l respecti. Cind talentul nu te ajuta sa gasesti expresia optimala a conduitei intr o situatie data, ti se ofera retetarul ei. Simtul datoriei e formula de minima rezistenta a faptei morale: te porti cum trebuie nu pentru ca stii de ce, ci pentru ca asa se cade; pentru ca "e de datoria ta sa o faci", conform unui cod pre judecat, pe care nu reusesti sa l interiorizezi decit pe calea supunerii. Iradierea unui fapt pornit din simpla datorie, fata de aceea a unui fapt hranit de vocatie etica, e de o caracteristica raceala. Un sec halou de indiferenta inconjoara gestul indeplinit din zel disciplinar, in vreme ce acelasi gest indeplinit cu entuziasmul unei dedicatii morale libere e cald pina la incandescenta. Morala datoriei e morala de stil grafic, linearitate monotona, suprafata morala. Morala vocatiei, a iubirii, a talentului moral e - prin contrast - aducatoare de spatiu si de culoare: e o morala in acelasi timp picturala si plastica, o morala de armonii riscante dar vii, o plina de virtuozitate alternanta de clar si obscur, de verva stralucitoare si densitate mata, de cumintenie si temeritate.


Precizia, aproape mecanica, a unei morale a datoriei e valabila cita vreme intre inventarul normelor ei si evantaiul situatiilor de viata posibile e o perfecta simetrie. Dar de indata ce aceasta simetrie se dezechilibreaza in favoarea vietii (ceea ce e, mai intotdeauna, cazuL) normele datoriei devin inutilizabile. si atunci abia isi dovedeste rostul fantezia morala (concept care a circulat, la un moment dat, in mediul german al sfirsitului de secol XIX) si talentul moral. Talentul moral e capacitatea de a transforma interdictia etica in comportament liber, dar adecvat. E trecerea de la negativitatea stricta a decalogului (ce sa nu faci!) la actul etic afirmativ, adaptat unor imprejurari particulare. Talentul moral e abilitatea de a valorifica "dinamica principiilor neutre" in contextul, infinit variabil, al dezbaterii morale cotidiene. A avea talent moral e a avea intuitia concretului etic, distinct de validitatea generica a legilor: a trada, eventual, litera legii, pentru a ramine credincios spiritului ei. Reactia la imediat a naturii etice lipsite de talent moral e, intrucitva, stereotipa: la o anumita problema, ea nu poate avea decit un singur raspuns, indiferent de circumstantele specifice in care ea se pune. Cel dotat cu fantezie si cu talent moral va reusi sa gaseasca aceleiasi probleme nenumarate tipuri de solutii, in functie de determinarile ei individuale. Se poate intimpla, de pilda, ca acelasi om sa recomande semenilor sai exercitii de conduita nu numai diferite, dar chiar contrare: el poate indemna la moderatie intr un caz, la intensitate intr altul; intr o anumita ambianta, el poate vorbi despre lacomie ca despre viciul suprem, in alta ca despre unul secund si neglijabil. "Viclenia" (amintita la inceputul acestui texT) de a muta - dupa o superioara strategie - accentele de pe un principiu etic pe altul, stiinta subtila de a exalta, cind e cazul, o anumita regiune a eticului, adumbrind alta, pentru ca apoi, in alt context, si dinaintea altui auditoriu, sa adumbresti ceea ce exaltasesi si sa exalti ceea ce adumbrisesi - toate acestea pot fi altceva decit inconsecventa sau oportunism etic. Pot fi talent moral in actiune. Din aceasta perspectiva, pentru a sfatui pe cineva in mod fericit, trebuie sa evoluezi imprevizibil pe o uriasa claviatura de posibilitati, tinind mereu seama de irepetabilul cazului pe care il ai dinainte. Un bun sfatuitor e cel care vorbeste desfrinatului despre abstinenta cu acelasi tact cu care vorbeste celui ne simtitor si acru despre placeri. Un bun sfatuitor nu are convingeri normative imuabile: el raspunde intotdeauna potrivit cu chipul celui care intreaba. El are talentul de a alege tonul, teza si argumentul cu cele mai multe sanse de patrundere in intimitatea celuilalt: el va fi succesiv obtuz si plin de umor, drastic si tolerant, tenace, neglijent, naiv, locvace, tacut, tandru, singeros, precaut, temerar, patimas si abstras, complice si inflexibil, tatonant, categoric, discret, indiscret, logic, delirant, glumet cu cele grave si grav cu cele frivole, "intelept ca serpii" si "curat ca porumbeii". Iar aratatorul sau nu se va inalta niciodata pedant dinaintea oamenilor, aratind spre ceruri nemiloase, sau - si mai rau - spre propria sa, uscata si falsa, exemplaritate.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.