Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Romanul obiectiv - Liviu Rebreanu a€“ a€˜Iona€™



Liviu REBREANU Ion


Liviu Rebreanu este un prozator interbelic care adera la realism prin scrierea si teoretizarea tipului de roman obiectiv.

In cadrul articolului intitulat A« Cred A» el defineste literatura ca discurs mimetic (care imita realuL).Insa in scrierea unui roman este necesara atat documentarea riguroasa,cat si un proces de modificare a materialului in scopul mentinerii coerentei .Redactarea romanului a€˜Iona€™ a insemnat astfel inventarea unor relatii intre cele trei evenimente care i-au constituit geneza:imaginea unui taran care saruta pamantul,un tata care-si bate fiica pentru ca a ramas insarcinata cu un flacau lenes, istorisirea unui taran tanar care-si doreste mult sa aiba pamant. Pentru Rebreanu realismul are si o componenta sintetica,in sensul ca romanul trebuie sa ofere si o explicatie a realitatii,nu doar o prezentare a ei.De aceea materialul trebuie supus unor transformari din care sa ramana doar esentele,constantele existentei umane.

Rebreanu utilizeaza metafora romanului ca tesatura pentru a sugera unirea elementelor componente (actiune,personaje etC) prin relatii de dependenta si coeziune,in care detaliul reprezinta o replica a intregului.

Conceptia realista a autorului mai presupune si stergerea granitei dintre real si fictional,pentru a impune credibilitatea universului creat de roman.Din punct de vedere pragmatic (al relatiei autor a€“ cititoR),credibilitatea inseamna convingerea cititorului de existenta celor povestite si de autoritatea celui care povesteste.Marturisirile autorului din A« Cred A» au avut astfel ca urmare o serie de pergrinari in satul Prislop (replica reala a satului Pripas din romanul A« Ion A») si de incercari de identificare a personajelor.



Publicata in 1920,opera literara A« Ion A» este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului omniscient,impersonal,prin naratiunea heterodiegetica(la persoana a III-A)si prin impunerea veridicitatii.

Prin intermediul naratiunii heterodiegetice de tip auctorial se incearca o impersonalizare a discursului.Naratorul isi ascunde prezenta insa el stie mai mult decat personajele sale si isi asuma functia de regie,dirijand evolutia acestora.Coerenta textului realist nu permite infatisarea unor evenimente imprevizibile si de aceea destinul personajelor este presarat cu semne prevestitoare care duc catre un final explicabil.

Exista totusi si interventii ale naratorului in text prin intermediul stilului modalizant,evaluativ ce contine aprecieri la adresa unor obiecte ,fenomene sau personaje : A»drumul inainta anevoie A», A»a€¦inainteaza vesel A» etc.Vocea naratorului mai intervine si din nevoia de a moraliza lectorul prin interventii aparent impersonale : A»Ce agoniseste un cap de barbat intr-o viata intreaga o muiere nepriceputa prapadeste intr-un an de zile,si mai putin A».

Din punct de vedere al perspectivei ,naratiunea se caracterizeaza prin nonfocalizare,adica nu exista o constiinta care sa interpreteze evenimentele,pentru ca existenta trebuie lasata sa se desfasoare in mod realist.

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului,in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea.Tema centrala,posesiunea pamantului este dublata de tema iubirii,personajul principal evolund intre cele doua coordonate :eros si thanatos.

Constructia discursului narativ e realizata in conformitate cu conceptia lui Rebreanu despre roman ca un corp sferoid.Structura circulara a romanului reiese din simetria incipit a€“final.Imaginea drumului reprezinta o metafora a romanului,pentru ca el situeaza lumea fictiva in marele flux al lumii reale.Descrierea din incipit prezinta drumul care intra in satul Pripas cu o serie de detalii ce ilustreaza conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje in desfasurarea narativa.Descrierea finala a drumului inchide simbolic romanul.

Romanul este alcatuit din doua parti,coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal -Glasul pamantului si Glasul iubirii,si treisprezece capitole cu titluri simbolice.Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale.Trecerea de la un plan la altul se realizeaza prin alternanta,iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.O alta tehnica de constructie este cea a contrapunctului ,constand in prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite : nunta taraneasca a Anei corespunde,in planul intelectualitatii cu nunta Laurei ;conflictul dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului,invatatorul si preotul.

Timpul naratiunii trebuie discutat din perspectiva relatiei povestire a€“ istorie(ordinea textuala a evenimentelor si ordinea cronologicA).Apare astfel analepsa(retrospectiA) prin care sunt recuperate informatii narative si prolepsa(anticipareA) prin care anumite detalii devin semne ale evolutiei ulterioare a personajelor.Temporalitatea este circulara in conformitate cu ideea romanului sferic.

Spatiul se afla in concordanta cu evolutia tensionata a personajelor, reproducand in momentele de dezechilibru trairile acestora : A»iarba taiata si umeda parca incepea sa i se zvarcoleasca sub picioare A».Pamantul reprezinta pentru Ion,dincolo de satisfacerea instinctului posesiunii,dorinta de regasire a sinelui prin refacerea unitatii cu spatiul si timpul cosmic.



Viteza narativa oscileaza intre dilatare temporala (in momentele de acumulare a detaliiloR) si elipsa,selectarea elementelor semnificative fiind o modalitate de realizare a realismului sintetic.Sunt reluate anumite motive obsesive,cum ar fi pamantul,pentru ca acestea asigura coerenta trairii personajului.

In roman exista mai multe tipuri de conflicte.In primul rand unul de tip exterior,social,intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu,avand ca miza posesia pamantului.Acesta este dublat de un conflict interior,intre dorinta de inavutire si cea erotica,care il domina succesiv pe Ion. Apar si conflicte secundare,intre Ion si Simion Butunoiu sau intre Ion si George Bulbuc,mai intai pentru Ana,apoi pentru Florica.In planul intelectualitatii satului,se manifesta conflictul national,deoarece satul romanesc din Ardeal este infatisat in conditiile stapanirii austro-ungare.Se mai poate vorbi de un conflict tragic,intre om si pamantul vazut ca un element primordial care se suprapune vocii destinului.

Personajul este atat o reconstructie a cititorului cat si o constructie a textului.El primeste o eticheta semantica (un numE ) functionand ca un semn vid ce urmeaza sa se incarce cu semnificatie progresiv.Caracteristica personajului presupune surprinderea modalitatilor in care are loc acest proces si a marcilor semantice ( trasaturiloR ) pe care personajul le achizitioneaza in urma lui.

Personajul A« Ion A» a suscitat opinii contradictorii in critica literara,fiind reconstruit diferit de lectori cu sisteme distincte de abordare textului.G.Calinescu a observat A« viclenia instinctuala caracteristica oricarei fiinte reduse A» iar N.Manolescu a afirmat ca Ion A« traieste in preistoria moralei,el este bruta ingenua A»,Pe de alta parte Ovid S. Crohmalniceanu l-a considerat ca o replica la imaginea idealizata a taranului specifica literaturii samatoriste.De fapt tipologia taranului in literatura a fost in mare parte conditionata de ideologia dominanta la un anumit moment istoric.Se pare ca primul autor care introduce o complexitate caracteriala veritabila este Marin Preda,existand ,insa, si la acesta conditionari exterioare,insa de un alt tip (admiratia pentru instanta paternA).

Din modalitatile de redare a discursului personajului,ca tip indirect de caracterizare, reies o serie de marci semantice ( trasaturI) ale acestuia . In primul rand discursul direct si cel indirect subordonat permit construirea personajului prin intermediul relatiilor cu celelalte personaje ,din conflictul Ion- Vasile Baciul , Ion-George reiese impulsivitatea si tenacitatea personajului.

Discursul indirect liber reuneste vocea personajului si pe cea a naratorului,avand rolul de a recupera conflictul interior al personajului : A« Nu-i fuse draga Ana si nici acuma nu- si dadea bine seama daca i-e dragaa€¦ A» Cititorul are astfel acces la trairile lui Ion care dezvaluie instinctualitatea personajului prins intre doua porniri la fel de imperioase.

O alta modalitate indirecta de caracterizare este redarea actiunilor personajului in cadrul discursului naratorial.Ion parcurge mai multe etape pentru a-si insusi pamantul , dovedindu-si astfel determinarea si lipsa de scrupule in atingerea scopului.Insa pulsiunea erotica revine cu forta crescuta dupa momentul de refulare determinandu-l la actiuni la fel de impulsive .



Modalitatea directa de introducere a marcilor semantice se refera la trasaturile exprimate explicit in discursul naratorului : voluntarism,agresivitate,viclenie(A« o privire poruncitoare si lacoma A», A« un viclesug neprefacut A» etC).

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,in care locuitorii satului Pripas se afla la hora,in curtea Teodosiei,vaduva lui Maxim Oprea.In expozitiune,primul moment al subiectului,sunt prezentate principalele personaje,timpul si spatiul,ceea ce confera veridicitate romanului realist.

Asezarea privitorilor in cadrul jocului traditional reflecta relatiile sociale.Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica.Fruntasii satului discuta separat de taranii asezati pe prispa.

Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii,dar cu respectarea criteriului economic.De aceea in joc sunt numai flacai si fete.Hotararea lui Ion de a lua-o pe Anca cea bogata la joc,desi o place pe Florica cea saraca,marcheaza inceputul conflictului.Venirea lui Vasile Baciu,tatal Anei,de la carciuma la hora,si confruntarea verbala cu Ion,pe care il numeste hot si talhar,pentru ca umbla sa-i ia fata promisa unui alt taran bogat,George Bulbuc,constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile il face s-o indure la hora,in fata satului,va starni dorinta de razbunare a lui Ion,care la randul sau il umileste pe tatal fetei ,lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta.

La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carciuma.Bataia flacailor,in aparenta pentru plata lautarilor,in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana,se incheie cu victoria lui Ion ,care il rapune cu parul pe George.Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu cea dela sfarsitul romanului,cand George il ucide pe Ion,lovindu-l cu sapa.

Dorind sa obtina mult pamant,Ion ii face curte Anei ,o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.Ion incepe sa o trateze cu brutalitate pe Ana,simtindu-se inselat in speranta lui de a deveni stapan asupra pamantului care ar fi trebuit sa constituie zestrea sotiei sale.Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei,pentru ca in Ana,iar apoi Petrisor,fiul lor,nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor.Nici moartea copilului nu-i diminueaza atractia pentru Florica, maritata intre timp cu George .Astfel ca deznodamantul este previzibil,iar George care il loveste nu este decat un instrument al destinului.George este arestat,Florica ramane singura,iar averea lui Ion revine bisericii.

Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv prin impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii,prin utilizarea naratiunii heterodiegetice si a nonfocalizarii,prin verosimilul intamplarilor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.