Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion - primul roman obiectiv din literatura romana de Liviu REBREANU



Liviu REBREANU Ion
Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor".



"Ion" de Liviu Rebreanu este primul roman obiectiv din literatura romana, a aparut in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1929- Aparitia romanului a starnit un adevarat entuziasm in epoca , mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa. Eugen L6vinescu primeste romanul "Ion" ca pe o izbanda a literaturii romane, iar satisfactia sa este consemnata in studiul "Creatia obiectiva. Liviu Rebreaiiu: Ion". Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era "sincronismul" literaturii romane cu cea europeana, romanul "Ion" este cel care "rezolva o problema si curma o controversa". Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia primului roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoarea europeana si stinge polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii.



Ion, personajul principal din romanul omonim al lui Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu care considera ca "lacomia Iui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse." inca de la inceputul romanului, la hora satului, naratorul il evidentiaza dintre jucatori pe feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut". Apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [], fata vaduvei lui Maxinl Oprea." Comportamentul flacaului, gesturile si privirile ce se voiau dragastoase reflecta in mod indirect ipocrizia personajului, care, desi ii era draga Florica, nu renunta la cucerirea Anei pentru ca "avea locuri si case si vite multe."





Conflictul interior care va marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. Caracterizat direct de catre autor, Ion este "iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care cauza flacaul simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. Orgolios peste masura, el sufera cumplit atunci cand preotul Belciug il dojeneste in biserica, mai ales ca tot satul este martor la aceasta umilinta.

De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima previzibila acestor doua patimi.



Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui era mistuita de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului 1-a stapanit de mic copil [] de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama." Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-1. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-1 calci in picioare." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne!."

Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(LovinescU), Ion intra in posesia pamantului si, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".

Paul Georgescu sustine ideea ca pentru Ion pamantul "insemna situatie sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos", criticul apreciind eforturile flacaului de a iesi din starea de umilinta sociala si morala, din saracia crunta in care se zbatea. Pamantul semnifica pentru tanarul ambitios demnitate si totodata obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea.



George Calinescu este de parere ca Ion "nu e inteligent si, prin urmare, nici ambitios", ci este manat in realizarea scopului de cea mai banala dorinta, ca a oricarui taran, aceea de a castiga pamantul sub forma de zestre, pe care s-o capete prin casatoria cu Ana. Criticul considera ca Ion este o bruta vicleana, deoarece ideea de a o seduce pe Ana i-a apartinut lui Titu Herdelea, flacaul insusindu-si acest procedeu fara nici o retinere si aplicand cu satisfactie planul ademenirii fetei.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica. Refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune, dispretuitor, sa-1 trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-1 poate sili sa-i dea pamantul Ia care ravnise atata.



Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere". Acest monolog interior evidentiaza conflictul interior dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul.

Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o Ia spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin, deoarece din cauza patimii pentru pamant se dezumanizeaza. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni, insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul Iui previzibil fiind perfect motivat moral si estetic.

O data satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului.



Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati.



Personaj realist, Ion Pop al Glanetasului a fost preluat de Liviu Rebreanu din viata, inspirandu-1 o scena vazuta de scriitor pe colinele unui sat, unde a observat "un taran imbracat in haine de sarbatoare" , care s-a aplecat, deodata "si-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica. Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie".

Un eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata".

Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, deoarece romancierul detine secretul construirii de oameni vii, intr-un stil anticalofil, fara podoabe artistice sau artificii de limbaj.

"Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume", marturisea Liviu Rebreanu in "Jurnal".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.