- Ion este, in primul, rand, un roman realist si social, ce ilustreaza viata satului ardelenesc de dinainte de Primul Razboi Mondial, in toata complexitatea structurii sale sociale: cu tarani instariti sau saraci (sarantocii si bocotanii"), cu intelectualii satului: invatatorul, preotul, functionarii, oamenii politici, reprezentanti ai autoritatilor austro-ungare, care isi deruleaza destinul in ritmul marcat de evenimentele esentiale ale existentei in spatiul circumscris de obiceiuri si traditii milenare.
Hora in sat, bataia intre flacai, tocmeala pentru zestre, nunta taraneasca si nunta invatatoreasca, nasterea la camp a copilului Anei, moartea batranului Dumitru Moarcas, spanzurarea carciumarului si a Anei sunt momente din calendarul sempifem al satului, miscatoare prin calitatea lor elementara.
ION este un roman epic solemn ca un fluviu american, o capodopera de maretie linistita."
- Prin sondarea zonelor abisale ale inconstientului uman, prin interesul pentru instinctualitate, prin reprezentarile crude si brutale ale realitatii, inregistrate intr-un spirit de reporter ce urmareste sa ofere documente de viata ca pentru un studiu clinic, romanul iui Rebreanu poate fi considerat naturalist.
Naturalismul = orientare literara europeana, de la sfarsitul secolului al XlX-lea, care radicalizeaza principiile estetice ale realismului in directia reprezentarii aspectelor dure, brutale ale realitatii. Operele scriitorilor naturalisti se orienteaza cu precadere asupra trairilor elementare, instinctuale, fiziologice si a aspectelor patologice ale existentei umane, determinate de factori genetici sau de mediu.
Exponentul principal al aeestei orientari, atat in plan teoretic, cat si in planul creatiei artistice, este romancierul Emile Zola.
Elemente naturaliste se regasesc in literatura romana in unele nuvele ale lui Caragiale si Delavrancea sau in proza lui Liviu Rebreanu.
Neintemeiata, totusi, este acuza lui Nicolae lorga, care afirma ca autorul a dat la iveala un roman de un naturalism exacerbat, cu toate manifestarile brutei", cum Ie-a vazut el intr-un colt blestemat de Ardeal". incearca! Analizeaza aspectul naturalist al scenelor din roman ce prezinta sinuciderea Anei si asasinarea lui Ion.
Sfidand viziunea idilica asupra taranului roman, dar neexcluzand elementul folcloric sau etnografic care se leaga organic de viata omului de la tara, Liviu Rebreanu realizeaza o monografie a satului ardelenesc in stilul cel mai realist si autentic posibil. incearca! Demonstreaza ca hora (din primul capitol al romanuluI) se constituie ca o agora rurala in care se strang toate personajele, grupate pe categorii sociale AŤau de varsta, cu rol bine delimitat in colectivitate.
- Ion este un roman obiectiv. Realismul romanului este potentat de tehnica balzaciana a detaliului, precum si de obiectivitatea expunerii. Exactitate si impartialitate impotriva fanteziei si subiectivitatii.
Obiectivitatea este absoluta si echivalenta cu impersonalitatea. Nu stim cine povesteste, autorul este absent. Omniscienta este detasata si creeaza impresia ca intamplarile se deruleaza de la sine.
Discursul narativ este neutru, nu se afla in relatie cu celelalte instante narative. Vocea interioara a fiecarui personaj se aude ca intr-un cor de tragedie antica" (Nicolae Balota).
- Ca formula narativa, Ion este un roman traditional, in stilul romanelor din secolul al XVIII-lea in plan european, care ia noi se impune abia la inceputul secolului XX. Se caracterizeaza prin constructie rafionalista, deductiva, prin omniscienta, obiectivitate, naratiune la persoana a lll-a, preferinta pentru tipuri, caractere etc. Prefera psihologiei faptd, analizei, epicul, desi dorinta lui suprema e de a crea iluzia vietii complete. Lumea lui e coerenta, vocatia autoritara. Autorul isi ia in stapanire personajele [], e un demiurg capabil doar de sacrificiul de a nu se dezvalui nemijlocit in creatie; in care e prezent, totusi, de la primul la ultimul rand, prin cunoasterea desavarsita a destinelor, sufletelor si solutiilor intrigii." (N. ManolescU).
- Modernitatea lui Ion este evidenta insa pentru perioada in care el a aparut, cand in literatura romana nu exista inca tipul balzacian de roman.
Desi abordeaza o tematica traditionala, intr-un moment de excese samanatoriste, Rebreanu reuseste emanciparea fata de neoromantismul samanatorist. El introduce obiec- i * tivismul, introspectia si analiza psihologica in roman si il determina pe Eugen Lovinescu sa-l declare intemeietorul romanului romanesc modern".
Tematica romanului: viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in care demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in functie de avere, respectiv, _ de pamant.
Atentie! Pentru Ion, dorinta de a awea pamant reprezinta mai mult decat depasirea conditiei sociale; el este un posedat de iubirea pentru pamant: Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant, trebuie!".
Cele doua teme centrale sunt: setea de pamant si iubirea, regasite in titlurile celor doua parti ale romanului si evidentiind dilema din sufletul eroului.
Compozitie si structura
Structura este simetrica si circulara, data de:
- cele doua parti ale romanului, intitulate sugestiv: Glasul pamantului" si Glasul iubirii", care fac referire la cele doua instincte de care este dominat eroul - dragostea pentru pamant si dragostea pentru Florica. Cele 13 capitole sunt repartizate simetric in cele doua parti (6, in prima, 7, in a douA);
- titlurile primului si ultimului capitol (inceputul" si Sfarsitul"), ce dau impresia de opera incheiata, sferica;
- imaginile initiale si finale .din roman, care au in centru drumul spre Pripas, ce la inceput vine" in sat, iar, in final, se pierde" odata cu plecarea invatatorului Herdelea;
- simetria realizata prin cele doua planuri principale ale actiunii: al lumii taranilor si al intelectualilor din spatiul rural;
- hora cu care se deschide si apoi se inchide romanul, la care participa toate personajele din sat (chiar daca, in final, cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul") sugereaza roata timpului, cursul sau implacabil, dar si reluarea eternului ciclu al existentei in spatiul satului traditional;
- reluarea in plan tematic si a altor structuri narative, precum: casatoria din interes, moartea, spanzurarea etc.
Planurile narative. Actiunea romanului se desfasoara pe doua planuri principale ce urmaresc:
1. Primul, destinul lui Ion, fiul lui Alexandru Glanetasul, care a risipit zestrea sofiei sale, Zenobia, lasandu-i mostenire tanarului foarte putin pamant.
Fecior harnic si mandru, Ion, indragostit de Florica - fata frumoasa, dar saraca, la fel ca el - isi va calca pe suflet si o seduce, lasand-o insarcinata, pe Ana - fiica lui Vasile Baciu, unul dintre bocotanii" satului, numai pentru a pune mana pe zestrea ei. Tatal accepta intr-un tarziu casatoria celor doi si Ion va intra in posesia pamantului mult ravnit!
Ana isi da insa curand seama de cursa in care a fost prinsa si, dupa ce da nastere unui baietel, se spanzura.
Ramas singur dupa moartea fiului sau, Petrisor, dar cu o impresionanta suprafata de pamant, Ion va incerca sa o recucereasca pe Florica, ce se casatorise intre timp cu George, fostul pretendent la mana Anei. Va fi asasinat de acesta, cand, intr-o noapte, incearca sa patrunda in casa lui, crezand-o pe Florica singura.
Pamantul lui Ion va intra in posesia bisericii celei noi, in curtea careia va fi inmormantat eroul.
2. Al doilea, destinul familiei Herdelea, alcatuita din invatatorul Herdelea, doamna Herdelea si cei trei copii ai lor: fetele - Laura si Ghighi, ce-si cauta implinirea in casatorie si maternitate, adesea renuntand la dragoste, baiatul - Titu, urmarit in strategiile lui amoroase si regasindu-se in felurile nationale ale romanilor din Ardeal.
Actiunea romanului pune in miscare un numar mare de personaje a caror poveste o aflam in rezumat, pe masura ce autorul le introduce in scena. Planurile narative se multiplica prin ramificare, opero dobandeste amploare asemeni deltei unui fluviu, devine monumentala: poate mai mare ca natura" (E. LovinescU). Romanul are caracter de epopee: Ion este epopeea, mai degraba decat romanul, care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric" (G. CalinescU). Parcurgem prin lectura mai multe fire narative, cu mai multe conflicte, planurile se intretaie; opera capata astfel o compozitie muzicala realizata prin tehnica contrapunctului.
Conflictul. Exista in roman mai multe conflicte, intre personaje aflate, uneori, in planuri diferite. incearca! Motiveaza natura conflictelor dintre:
- Ion al Glanetasului si Vasile Baciu;
- Ion si George Bulbuc, fostul pretendent la mana Anei si, mai apoi, sotul Floricai;
- Ion si preotul Belciug;
- Ion si Simion Lungu;
- familia Herdelea si preotul Belciug;
- Ana si Florica (conflict taciT). Sau, in termeni mai generali, intre:
- taranii instariti si cei saraci din sat;
- intelectuali;
- intre reprezentantii comunitatii romanesti (mai cu seama intelectualI) si autoritatile austro-ungare s.a.
Conflict (lat. conflictus - soc, ciocnire"): intr-o opera literara desemneaza o lupta, un dezacord intre doua sau mai multe personaje. Intr-o piesa de teatru, conflictul determina sensul comic sau tragic in confruntarea cu destinul, cu legile, cu divinitatea.
Incipitul este un captatio benevolenfiae.
Incipitul este partea introductiva a unui text; el poate fi pregatitor, printr-o introducere care capteaza atentia receptorului (captatio benevolentiae") sau intrand direct in miezul faptelor (ex abrupto").
Romanul se deschide cu drumul alb ce duce spre Pripas. Personificat, drumul care spinteca", se pierde", urca anevoie", inainteaza vesel", isi face loc printre dealuri stramtorate" are o dubla functie in roman:
A) simbolica: apare ca un fel de vietate mitologica ce prefigureaza intrarea intr-un spatiu primordial, arhaic; este o coborare in Infern relevata de simboluri subtile: Cis-meaua-Mortului, Rapele-Dracului, iar la intrarea in sat, Hristosul rastignit pe o cruce stramba, cu fata spalacita de ploi, cu florile din coronita vestede - emblema a tragicului, semn al sacrului ignorat. Lumea infernala in care ne coboara drumul este un taram al existentei umane (poate fi chiar subconstientul nostru colectiv sau personaL) aflate sub semnul pasiunilor si instinctualitatii; prefigureaza destinul personajului titular, meandrele si ascunzisurile lui sufletesti, zbuciumul si staruinta lui incapatanata;
B) estetica: duce in locul actiunii, in spatiul artistic, pe scena unde se desfasoara jocul personajelor; el are functia de a izola esteticeste universul creat de fictiunea autorului, el creeaza un spatiu de asteptare si izolare intre viata obisnuita si viata din roman" (N. ManolescU). Tot drumul ne Va scoate din spatiul fictiunii si ne va reda realitatii. Lumea romanului ramane astfel in sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se amesteca cu propriile-i amintiri din viafa-i proprie " (Liviu RebreanU).
In maniera realista, autorul isi poarta cu sine oglinda", inregistrand cu ea lumea ce i se releva. Observatia lui aduna insa elementele semnificative si amplifica valoarea lor simbolica. Drumul pustiu intra intr-un sat parca mort, in care zapuseala tese o tacere nabusitoare". O liniste suspecta. Lumea pare a stagna in vesnicia ei. Apar primele semne de viata reprezentate de cate un fuior de fum albastrui" ce pare o matahala ametita" care se pravale peste gradinile prafuite". Se ivesc fapturi ale bestiarului domestic: o pisica alba, un dulau latos. O baba incremenita pe prispa pare a fi de lemn. inainte de a-si introduce personajele in scena, autorul le prefigureaza caracterul si destinul prin prezentarea caselor lor (simbol al sufletului, in psihanaliza).
Astfel, prima care apare este casa invatatorului Herdelea cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare si dojenitoare" - descriere ce trimite la rolul de instanta morala pe care il indeplineste invatatorul in lumea satului. Casa lui Ion are usa inchisa cu zavorul - la fel ca firea introvertita a flacaului - iar coperisul de paie parca e un cap de balaur" - semn al instinctualitatii viguroase a eroului.
Abia la carciuma lui Avrum fiinta umana este activ prezenta, ata cum, in imediatul episod al horei, in care energiile vietii se descatuseaza, se dezlantuie dionisiac sub semnul timpului si al destinului.
Finalul. Este, dupa cum se poate observa, pregatit chiar din primele pagini ale cartii. inchis, previzibil si dramatic, el nu are valoarea moralizatoare din textele romanticilor. Opera se incheie cu asasinarea lui Ion, ale carui ramasite vor fi ingropate in curtea bisericii nou sfintite. Multi il regreta si ii lauda vrednicia, cele rele sunt uitate. Eroul este reabilitat prin moarte - el reintra in pamantul care i-a fost prea drag, cele pe care le stapanise devin proprietatea bisericii.
O iertare si impacare generala domina finalul. invatatorul Herdelea se pensioneaza si paraseste satul dupa ce lasa in locul lui noul cuplu - Ghighi si tanarul Zagreanu
- intrat acum,-prin bunavointa preotului Belciug, in proprietatea pamantului pe care era construita casa familiei.
Lumea satului se strange din nou pe scena ca intr-un ramas bun spus cititorului. Chiar daca unii au murit (Ion, Ana, mos Dumitru, copilul PetrisoR), iar altii au parasit satul (Laurajitu, si acum, invatatorul HerdeleA), timpul nepasator isi urmeaza cursul de parca nimic nu s-ar fi intamplat". Un alt ciclu incepe, de data aceasta sub semnul sacrului rein-stauratde sarbatoarea sfintirii noii biserici: satul parc-a intinerit si s-a primenit". Pe Hristosul de tinichea se rasfrange o raza intarziata, parca il mangaia, zuruindu-i usor trupul in adierea inserarii de toamna".
Odata cu Herdelenii, cititorul iese din spatiul actiunii, reintalnind aceleasi repere cunoscute. Romanul se incheie ciclic, cu imaginea drumului ce se pierde in soseaua cea mare si fara inceput", nu inaintea unui moment de reflectie al unei instante supreme: Peste zvarcolirile vietii, vremea vine nepasatoare, stergand toate urmele. Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias".