Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Enigma Otiliei - CAPITOLUL 8 de George CALINESCU



Felix isi dadea prea bine seama ca iubeste pe Otilia, fara sa poata determina continutul acestui sentiment. Uneori il urmareau genunchii mici ai fetei, in pozitia in care ea ii imbratisa. Erau niste genunchi casti si strengari in acelasi timp, cu o personalitate a lor proprie, si lor ar fi voit Felix sa le comunice printr-un limbaj mut dragostea lui. Alta data, parul cazut in bucle crestea in visele tanarului si-l inunda.
Sa-i spuna Otiliei c-o iubeste in fata, Felix nu putea. Otilia era familiara, libera in miscari, si ceea ce cu alta fata trebuia castigat dupa indelungi tactici, cu ea se castiga dintr-o data.
Asta dezorienta pe Felix. Otilia il lua de brat, Otilia il mangaia matern cu degetele-i subtiri, Otilia-i vara mana facuta pieptene prin parul mare, zicandu-i: "Trebuie sa-ti mai tai pletele, parca esti Samson". Coplesit de aceste voluptati, Felix nu era insa multumit, fiindca nu era sigur ca sunt un semn de dragoste.
Odata voi sa raspunda acestor familiaritati, sa iasa din starea de protejat, si la un mic serviciu al Otiliei facu gestul de a-i saruta mana. Otilia se departase prea repede, spre a-i ingadui omagiul, apoi bagase de seama si se razgandise.
- Vrei sa-mi saruti mana? intreba ea simplu. Uite!
Si-i intinse mana la gura. Cu astfel de purtari ale Otiliei,
Felix nu putea face progresul cel mare, care, dupa el, trebuia sa fie o marturisire inflacarata, urmata de ingenuncheri si efuziuni indicibile. Otilia s-ar fi uitat razand la el si i-ar fi omorat vorbele pe buze, cum se mai intamplase. Sedea intr-o zi pe pat cu mainile sub capatai si urmarea cu tot sufletul miscarile Otiliei, de alaturi. Ii spunea in gand tot ce nu
Enigma Otiliei 141 indraznea sa-i spuna in fata. Deodata, Otilia aparu in pragul usii deschise:
- Ce faci tu aici, ziua namiaza mare? La ce te gandesti?
Se asezase pe marginea patului lui Felix, inainte ca acesta sa fi avut vreme sa sara jos:


- La ce te gandesti? La ce te gandesti?
Si-i tot rasucea un nasture al hainei. Felix isi culese fortele.
- As vrea sa-ti spun ceva odata, Otilia, mi-e frica insa
- De atatea ori mi-ai spus ca vrei sa-mi comunici ceva misterios. Spune odata, ca nu te mananc. Haide, ca ma grabesc.
Vai, ce treaba am!
Lui Felix i se paru ridicul sa faca o declaratie in asemenea imprejurari. De aceea se obisnuise sa le faca in soapta, cand
Otilia nu era de fata. Se inchidea in odaie cu o fotografie a fetei si se lasa in voia visarii. O cuprindea de maini, o tragea spre el, isi apropia buzele de urechea ei si-i soptea indefinit:
"Te iubesc, te iubesc, te iubesc". Nu mai putea dormi, dar cauta patul. Acolo, intins, intra in visul unic, enervat cand era pe cale sa-i scape. Incerca sa adoarma de-a binelea, insa, pe data ce imaginea Otiliei se amesteca si fugea, se trezea speriat si o aducea inapoi. Incepuse sa nu mai poata visa altceva si capatase adevarate insomnii, care-i facuse cearcane la ochi. Ziua scria in caiete, caligrafic: "Iubesc pe Otilia".
Cauta, recurgand chiar la disimulatii, gesturile de ocrotire ale Otiliei, care le oferea cu multa spontaneitate. De altfel, fata de Otilia isi exercita sentimentul filial, ramas nefolosit din pricina mortii timpurii a mamei lui. Simtea nevoia sa i se marturiseasca, sa se aseze sub protectia ei, sa faca intocmai ce i se ordona.
- Felix, striga cateodata Otilia, cum esti de neatent! Iti cade nasturele de la haina. Vino incoace, sa ti-l cos!
Atentia aceasta era cu atat mai hazlie, cu cat Otilia isi
142 G. Calinescu pierdea nasturii ei fara nici un regret, si mai degraba arunca o rochie la gunoi, decat s-o repare. Felix venea supus si pregustand voluptatea apropierii. Otilia il tragea spre ea cu o dulce violenta, tataia din gura nemultumita, atarna un fir de ata in gura lui Felix, ca sa nu uite (superstitie pe care o cultiva mulT), si apoi cosea nasturele, in vreme ce Felix ii sorbea parfumul parului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii, fiind cusuti prea solid, nu mai cadeau, incat intr-o zi Felix, simtind nevoia imperioasa de a sorbi respiratia
Otiliei, rupse un nasture si merse la ea.
- Ma mir, zise Otilia, doar ti l-am cusut bine deunazi!
Nu-l banui, sau se prefacu ca nu-l banuieste, ci numai se arata suparata de atata neglijenta. Cazut pe panta disinmulat iei, Felix se pretexta bolnav. Otilia, serioasa, ii vara mana prelunga de-a lungul gatului, sa vada daca n-are temperatura, ii facea ceaiuri, sedea pe marginea patului, nedandu-i voie sa se dea jos din el. Deodata ii intra in cap ca Felix nu se hraneste bine.
- Se-ntelege, Marina gateste dezordonat, eu nu ma ocup, esti subalimentat. Muncesti si prea mult.
Supraalimentatia impusa de Otilia se reducea, cand isi aducea aminte, la un baton de ciocolata sau la o prajitura varata cu sila in gura lui Felix, care se supunea cuminte, fiindca putea musca putin si din degetul fetei. Toate maternitatile acestea durau atat cat Otilia era numai cu Felix, acasa. Pe data ce aparea Pascalopol, sau o chema in oras, Otilia redevenea distrata si nerabdatoare de petreceri inedite. Atunci toate gingasiile ei fata de Felix isi pierdeau, spre ciuda acestuia, orice semnificatie. Daca Pascalopol intra in chiar clipa cand Otilia cosea nasturele lui Felix (lucrul se-ntampla o datA), fata nu lasa lucrul, nici nu-si schimba stilul familiar, dar ochii ei erau iluminati, si, pe data ce sfarsea, alerga la mosier si
Enigma Otiliei 143 incepea cu el obisnuitele calinerii. Felix ramanea astfel un copil inofensiv, care nu concureaza pe oamenii mari. Din aceasta cauza, el se umplu de o gelozie aprinsa si hotari sa lamureasca cu orice chip situatia. Neindraznind sa infrunte oral pe Otilia, se decise sa-i scrie. Lua o foaie de hartie si asternu pe ea lamurit aceste cuvinte:
"Otilia, nu stau aici decat pentru tine, fiindca te iubesc.
Altfel, as fi plecat de mult. Te iubesc, tu n-ai vazut asta?
Felix"
Intai se gandi sa trimita scrisoarea prin posta, insa putea sosi cand era si el de fata, si asta nu-i convenea. Hotari sa i-o puna in camera, dar si asa trebuia sa fie prudent, ca nu cumva Marina, dereticand odaile, s-o arunce. Astepta pana ce
Marina termina dereticatul intr-o zi in care Otilia nu era acasa, si apoi depuse plicul cu indicatia "Domnisoarei Otilia" pe pat, pandind nelinistit in odaia lui. La ora unu se auzira si pasii Otiliei, usa trantita, paraitul patului, in care se aruncase spre a se odihni putin. Felix isi comprima palpitatiile grozave ale inimii.
- Felix, se auzi strigatul fetei de alaturi, Felix, tu esti acolo?
- Da, raspunse acesta cu glasul stins. Isi inchipuia ca fata citise scrisoarea.
- Mi-e o foame nebuna. Sa mergem sa mancam. Papa mi-a spus in oras ca nu vine la pranz. Dar vino incoace.
Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului.
Otilia era intinsa pe sofa, imbracata asa cum venise din oras.
Pana si umbrela de soare se afla linga ea. Tanarul cerceta fugar suprafata sofalei, dar nu zari nimic. Vazu scrisoarea, in sfarsit, pe marginea mesei, nedesfacuta. Fata o luase deci de pe pat si o pusese pe masa, fara s-o citeasca. "Dar daca n-o va citi deloc?" se-nspaimanta Felix. Ii venea sa atraga atentia
144 G. Calinescu
Otiliei asupra scrisorii si apoi sa fuga, fiindca, in fond, lui ii era frica de a pronunta cuvintele de foc. Otilia se scula si, luandu-l de brat, il indrepta spre usa. La masa, Otilia fu volubila, ii spuse impresii de Conservator, il intreba despre activitatea lui universitara. Simtise ca Felix era preocupat.
- Ce ai, Felix? Esti asa distrat! Te pomenesti ca esti indragostit! Nu m-as mira, cu atatea colege
Felix se simti dezamagit de presupunerea Otiliei, si prin gand ii trecu toana de a smulge inapoi scrisoarea. Otilia il tinu mult de vorba, apoi trecu in odaia cu pianul si-i canta anume fraze, apeland mereu la atentia lui, in sfarsit il sfatui sa se duca sa se odihneasca, fiindca parea obosit.
- Ma duc si eu, vreau sa citesc ceva, de mult n-am mai pus mana pe o carte.
Felix fugi inainte, ca sa nu fie de fata la gasirea scrisorii, si astepta cu respiratia incordata. Dupa o indelunga ciorovaiala cu Marina, Otilia urca scarile. Se auzi cand intra in odaie, dusumeaua parai usor in cateva puncte greu de precizat, Felix banui ca Otilia se oprise in fata mesei. Apoi urmara mici zgomote indistincte si nimic. Felix se feri sa dea ochii cu
Otilia si ramase inchis in odaie. Cand, tarziu, iesi, ca un hot, usa odaii fetei era deschisa, scrisoarea lipsea de pe masa, iar
Otilia era in oras. Se-ntoarse la masa cu Pascalopol si cu mos
Costache, privi pe Felix degajat, se purta ca si cand nimic nu se-ntamplase. Contrariat, Felix deveni indraznet si incerca sa controleze efectul scrisorii. Facu asa incat sa se afle la un moment dat singur cu Otilia. Fata il privi franc, ii spuse vorbe indiferente si nu paru nici intimidata, nici cu constiinta incarcata. Lui Felix ii incolti banuiala ca scrisoarea nu-i cazuse in maini si facu atunci ceea ce alta data n-ar fi facut. Profitand de faptul ca Otilia era jos cu Pascalopol, intra in odaia ei, arunca ochii pe pat si pe masa, pe dusumea, insa nu fu chip
Enigma Otiliei 145 sa descopere nimic. Scrisoarea fusese luata de cineva, in orice caz.
A doua zi, la masa, Otilia fu tot atat de senina, seara nu veni deloc. O mahnire mare cuprinse pe Felix, o sila de toate, si prin cap ii trecura idei extravagante. Se gandea sa lase totul balta, sa fuga undeva in lume, ca fochist pe un vapor, isi inchipuia consternarea Otiliei, regretul ei de a-l fi facut sa sufere si sa plece, o vedea plangand. Melodrama asta inexorabila ii misca toate fibrele sufletului si prefacu descurajarea intr-o mare durere consolatoare. Isi chinuia totusi mintea cu fel de fel de ipoteze: Otilia a gasit scrisoarea, dar n-a banuit de la cine este, si-a inchipuit ca e vreo gluma, vreo hartie veche a lui Felix; a gasit-o si, distrata, a aruncat-o fara s-o desfaca; n-a gasit-o deloc, scrisoarea cazand undeva printre lucruri; a citit-o, dar nu-l iubeste pe Felix. Ipoteza din urma aprindea gelozia in inima lui Felix. Cum? Otilia are atata putere de a se preface? Are atat de putina inima incat sa nu vrea sa-i spuna o vorba? E in stare sa iubeasca pe batranul
Pascalopol si sa-l treaca cu vederea pe el? O unda de manie trecu prin el si toate stirile rele despre Otilia se adunara peste capul lui intr-un stol negru, infricosator. Nu, nu. Otilia se purtase cu el ca o sora. Nu putea sa-l urasca. Poate ca a suparat-o prin gestul lui. Nu se cadea sa-i scrie in chipul acela, care dovedea ca patrunsese in odaia ei (imprudenta neiertatA), ci sa-i spuna de-a dreptul, discret. Chinul lui Felix crescu cu trecerea zilelor, fiindca raceala Otiliei, daca ea era pricina, era definitiva, iar circulatia scrisorii nu mai putea fi urmarita. In ziua cand orice speranta paru pierduta, Felix fu atat de mahnit, incat uita sa se mai intoarca acasa la pranz.
Il cuprinse o frenezie nebuna de a umbla singur si merse pe jos, in frig, pana la Baneasa. Vibra de amaraciunea de a fi inteles si cauta inversunat in minte o hotarare care sa fie
146 G. Calinescu pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la intoarcere se aseza pe o banca incarcata de zapada, si n-auzi nici huruitul unei trasuri, nici scartaitul unor pasi. Il destepta din toropeala o mana subtire care-i ridica barbia in sus. Era Otilia.
- Felix, ce faci tu aici? De cand te caut cu trasura! Vai, ce fara minte esti, cate suparari imi faci!
Otilia se lasa pe banca inzapezita, intr-o descurajare amuzata. Era imbracata intr-o haina foarte pe talie, de astrahan, pe care Felix n-o mai vazuse.
- Si mai spui ca ma iubesti!
Felix tresari. Va sa zica, Otilia citise scrisoarea. Fata ii ridica din nou barbia, razand:
- Felix, hai, spune-mi, de ce-ai fugit de-acasa? |i-am facut noi ceva?
Felix lasa din nou capul in jos si raspunse, sfaramat:
- Dar stii foarte bine ti-am scris nu mai pot asa.
- Tu ma iubesti? il intreba Otilia serioasa ca si cand l-ar fi intrebat daca e bolnav.
Felix marturisi cu capul.
- Ce copil esti! |i-am citit scrisoarea, dar am uitat, stii ca sunt o zapacita. De ce sa fugi? |i-am spus eu ca nu te iubesc?
Felix tresari deodata infocat.
- Otilia, e adevarat? Ma iubesti?
- Ei, ei, nu ti-a spus nimeni ca te uraste.
Felix fu iar dezamagit. Lua mainile Otiliei si incepu sa le sarute marunt, si le aseza pe obraz, le stranse, in vreme ce
Otilia il lasa sa faca, zambind. Incurajat, voi sa capete o confirmare de alta natura si intinse gatul sa sarute pe Otilia.
Aceasta privi putin, examinand soseaua pustie, apoi evitand, bland, gestul lui Felix, il saruta ea insasi pe obraz, usor, langa ureche. Felix era ametit de fericire.
Enigma Otiliei 147
- Haide acasa, Felix, si fii cuminte, mai vorbim noi, altadata. Bietul papa e ingrijorat. Sa nu-i spui nimic. O sa-l mintim ca ai avut lucrari la Universitate.
Ajunsi acasa, Otilia conduse pe Felix sus, ca pe un arestat, evitand sa intalneasca pe batran, si-l depuse in prag.
- Du-te acum si te incalzeste. Am sa-ti aduc ceai.
Felix, voind sa se incredinteze ca nu visa, prinse pe Otilia de maini.
- Otilio, nu te juca cu mine, spune-mi, ma iubesti?
- Nu-mi esti indiferent! dar acum am treaba, stai frumos.
Si, chicotind, Otilia se napusti pe scari in jos. Felix petrecu o noapte paradisiaca, insa in zilele urmatoare, insatisfactia il cuprinse din nou. Otilia era familiara ca intotdeauna, primea cu aceeasi bucurie pe Pascalopol, nu se schimbase in fond nimic. Incepu sa se indoiasca de seriozitatea marturisirii Otiliei, vru explicatii. O pandi intr-o seara tarziu, pana dupa miezul noptii, cand ea se sui in odaia ei si, dupa o jumatate de ceas de indoiala, ii batu in usa, strigand usor:,,Otilia!"
- Ce vrei? se auzi glasul fetei in soapta, dupa usa, sunt dezbracata!
- Vreau sa-ti vorbesc neaparat, trebuie.
- Nu esti cuminte deloc, ai sa-mi vorbesti maine.
- Acum, acum! insista Felix, impingand usa.
In intredeschizatura, Otilia aparu in camasa lunga de noapte, tremurand de frig. Parul avea o desfoiere de inger, parea, cu picioarele ei subtiri si camasa larga, ingerul vestitor.
Scoase pe usa numai o mana si mangaie usor pe Felix.
- Fii cuminte, Felix, ce mi-ai promis? Poate sa ne-auda cineva.
- Te iubesc! se tangui Felix si-i saruta mana.
148 G. Calinescu
- Te iubesc si eu, ti-am spus, dar asta nu-i un motiv sa faci prostii.
Felix impinse usa mai tare, si Otilia, infrigurata, nemaiputa nd pastra pozitia, fugi in pat, unde se aseza turceste, imbratisandu-si genunchii si tremurand dinadins, ca sa se incalzeasca. Felix ingenunche la marginea patului si-si aseza capul langa poalele ei.
- Te iubesc!
- Stiu asta, raspunse fata, trecandu-si usor degetele prin parul lui. Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa-mi faci rau?
- Sa ne casatorim, Otilia urma Felix ideea lui sa plecam de aici. Avem cu ce trai. Voi munci.
- Oh, ce nebun esti, Felix. Dar nu esti inca major. Siapoi tu ai o cariera grea de facut, trebuie sa fii liber, maine am sa-ti fiu o piedica.
- Niciodata.
- Nu e bine ca cei doi soti sa aiba aceeasi varsta, urma
Otilia foarte serioasa, barbatii se plictisesc repede.
- Otilia, tu nu ma iubesti.
- Ba da, ba da, Felix. Tocmai fiindca te iubesc. Am visat pentru tine glorie, avere, iti cautam cu gandul mai tarziu o fata draguta, blanda. Nu m-am gandit ca ma vei iubi pe mine, eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol.
Felix se simti vexat.
- Il iubesti pe Pascalopol, el e bogat, fireste.
Otilia raspunse fara malitie, visatoare, continuand sa-l mangaie:
- O, nu, bietul Pascalopol e si el un fel de victima a mea, cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care simte nevoia unui glas prietenos. Nici nu stiu daca nu se-nsala. Eu cred ca
Enigma Otiliei 149 mai degraba ar voi sa fiu fata lui. Nu-ti ascund ca mi-e drag, in anume inteles, imi trebuie; in sfarsit, nu e ce crezi. Voi toti, barbatii, sunteti, batrani si tineri, niste copii.
Complexitatea sentimentelor care umflau pieptul lui Felix, fericirea, nesiguranta cautau o descarcare. Incepuse sa-i curga lacrimi pe obraji.
- Otilia, nu se poate, nu se poate fara tine. Te astept cat vrei tu, voi tacea, voi face tot ce-mi spui tu, te voi apara, dar lasa-ma sa te iubesc.
Felix se ridicase si incercase sa imbratiseze pe Otilia. Aceasta, sprintena de obicei si ironica, pierduse orice indrazneala.
Ochii i se catifelase, buzele ii tremurau si primea timidele sarutari ale lui Felix, pe tampla, cu un aer supus, pierdut, raspunzand automat cu cate o delicata sarutare, abia schitata, pe obraz.
- Vom tacea, delira Felix, dar ne vom socoti logoditi si, cand vom fi liberi, ne vom casatori. Voi deveni mare, bogat, pentru tine, si tu vei urma Conservatorul.
Otilia ofta.
- Ce visuri frumoase imi spui! Nu prea cred in astrul meu. As dori din toata inima sa fii fericit cu mine.
Statura asa pe pat cateva ore, vorbind de toate, sarind prin asociatiune de la un plan de viitor la impresiuni despre cunoscuti, uitara aproape cum se aflau acolo si se trezira in cantecul cocosului.
- Felix, pentru Dumnezeu, fugi de aici! Marina e o farfara, daca ne vede, umple lumea de povesti. Du-te, du-te.
Otilia saruta repede pe Felix pe un obraz, iar acesta ii saruta mana si o lipi de obrazul lui. De acum incolo, cei doi se intalneau adesea noaptea, cand intr-o odaie, cand intr-alta, si asa, pe intuneric, se pierdeau in reverii caste. Felix s-ar fi simtit dezonorat sa faca un gest indoielnic, oricat de
150 G. Calinescu neinsemnat, si cand, prin acea tiranie a subconstientului, o imagine senzuala navalea in mintea lui si se tinea, chinuit incerca s-o alunge, se simtea mizerabil, josnic. Era incredintat de puritatea Otiliei si patruns de fericire la ideea unui devotament inocent. Viata i se paru plina de sens si se arunca cu voluptate in studiu. Mergea din proprie initiativa la spitale, facandu-se invitat de cativa colegi inaintati, si, prin cateva observatii aruncate in discutia profesionala dintre medicul- sef si interni, medicul fusese asa de surprins de cunostintele premature ale tanarului, incat Felix devenise un musafir tolerat in chip exceptional sa se amestece printre internii care asistau la vizita. Se putea prevesti de pe acum primirea ce avea sa i se faca atunci cand ar fi sosit epoca internatului.
Vizita indeosebi pe neurologi si psihiatri, pe doctorul Marinescu de la spitalul Colentina, savant caruia ii placea sa fie inconjurat, si unde gasea gratis o buna instalatie de baie, si pe blandul, hazliul doctor Obreja, care lacrima pentru nebunii lui si-i chema pe rand, ca la o reprezentatie.
Felix si Otilia se plimbau acum des la brat la sosea, sau se asteptau pe rand la iesirea de la cursuri. Se intampla ca de vreo doua ori, Pascalopol, venind cu trasura, sa n-o gaseasca pe Otilia. Si unul, si altul ramasera ganditori, numai Felix privi lucrul nepasator, egoist. El ruga staruitor pe Otilia sa rupa legaturile cu Pascalopol. Fata incerca sa-l convinga de lipsa de rost a gestului.
- Te temi degeaba de Pascalopol, pot sa zic chiar ca esti ingrat. Pascalopol a pus totdeauna o vorba buna pentru tine si, fara el, poate ca nu te aflai aici. Vei vedea tu mai tarziu.
El este un om delicat, care ne poate fi de folos unor orfani, in definitiv, ca noi. Pe cine avem noi? Pe papa numai. Papa e batran, asculta de tanti Aglae. Nu m-as mira, desi tiu la el, sa ma lase pe drumuri. Nu sunt asa de orbita sa nu-mi dau
Enigma Otiliei 151 seama ce pot astepta si ce nu de la papa. Tu esti inca sub tutela si n-ai pe nimeni mai de aproape inca vreun an. Papa poate sa fie inselat, sa-ti incurce treburile, a inceput sa fie cam zapacit. Nu te mira cand iti spun ca Pascalopol, asa, fara sa te cunoasca (spunea numai ca ti-a cunoscut parintiI), s-a interesat de tine, l-a tinut din scurt pe papa, care are o stima grozava pentru el. De altfel, i-a facut si multe servicii.


Papa e ciudat. Cand mi-ai scris ca vii, se-ncapatana mereu sa stai acolo. Nici nu stiu bine ce era in capul lui, dar dragostea pentru el n-o sa ma impiedice sa-ti spun ca e cam avar. Ai vazut tu singur. El dadea zor ca ai sa-ti gasesti o slujba din care sa traiesti, acolo, la Iasi, si ca n-o sa-i ceri nici un ban.
O, nu, sa nu crezi cumva ca papa ar fi avut de gand sa-ti ia veniturile tale, dar ar fi voit ca tu sa faci ce-ar fi facut el, adica sa nu te atingi de bani. Venitul l-ar fi pus deoparte, insa cine poate sti cum stau socotelile lui papa? Eu traiesc cu el in casa de cand sunt mica, si nu stiu precis ce are. Nu-i cunosc proprietatile, desi sunt oameni seriosi care m-au asigurat ca cutare casa e a lui. Tanti Aglae il intretine in misterul asta, ca sa poata pune mana pe averea lui. Doamne, daca maine ar muri bietul papa, Aglae m-ar zvarli in strada.
- Esti cu mine, Otilia, poti s-o dispretuiesti, declara fanatic
Felix.
- Stiu, nu ma-ndoiesc. Si tu ai nevoie de un protector.
Otilia pleda cu atata tarie cauza lui Pascalopol, incat Felix se indupleca pentru o zi si se lasa convins ca mosierul vine numai sa ocroteasca dragostea dintre el si Otilia. Cand insa
Pascalopol sosea seara, intampinat de rasetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de executii la pianoforte, mangaiat, rasplatit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se intuneca din nou de gelozie si-i ura mosierului o moarte repede. Intr-o dupa-amiaza, Otilia si Felix erau cufundati intr-o convorbire
152 G. Calinescu de aceasta fara sfarsit, rezemati unul de altul, mana-n mina, cand se auzi clopotelul. Otilia si uitase ca astepta pe Pascalopol.
Felix se facu rosu de ciuda la fata.
- Spune-i ca nu esti acasa!
Otilia se intrista. Cauta sa-l convinga ca e nedelicat, ca-i este mila in definitiv, insa Felix, mai mult din incapatanare, nu dadu inapoi. Otilia facu o figura hotarata si zise serios:
- Uite, fac asta pentru tine.
Mos Costache, vazand ca intarzie, venise dupa ea sus. O vazuse cu Felix, dar nu paruse indignat. Nimic din ce facea
Otilia nu-l mira, si daca Felix ar fi sarutat-o fiind de fata si el, si-ar fi frecat mainile ca un notar care inregistreaza un act.
- Papa, zise scurt Otilia, spune-i ca nu sunt acasa. Imi pare rau, dar nu vreau sa-l mai primesc.
Mos Costache se sperie, privi pe Otilia rugator.
- De-de-dece ce? Te-te-te-asteapta cu trasura. Zi-zice ca mergeti la teatru!
Accentua in asa fel ultimele cuvinte, ca si cand Otilia ar fi trebuit sa capituleze in fata acestui argument.
- Nu, papa, nu merg, sunt obosita, vreau sa se termine vorbele.
Mos Costache pleca plin de stupefactie si era aproape cocosat de uimire cand ajunse in fata lui Pascalopol. Acesta, imbracat intr-un costum de seara, varat intr-un mare palton cu guler de astrahan, astepta ingrijorat, tinind pe genunchii un baston cu maner de argint, in chip de cap de ogar.
- Ce s-a intamplat?
- Nu-nu-nu vine, nu este acasa, nu-nu-nu mai poate, se zapaci mos Costache.
Pascalopol pali.
-De ce nu mai poate? Ce s-a intamplat?
Enigma Otiliei 153
- Zice ca vorbeste lumea! se dezvinovati Costache. Apoi insinua: Du-te dumneata sus!
Pascalopol zambi amar.
- E greu pentru un om de varsta mea sa biruiasca, atunci cand o femeie nu vrea sa-l mai primeasca. Se plimba in lungul si latul odaii.
- Dar, omule, implora el pe Costache, de ce s-o fi suparat domnisoara Otilia, ce s-a intamplat?
Mos Costache, prin incovoierea lui, marturisea nevinovatia si nedumerirea. In sfarsit, dupa o asteptare zadarnica, Pascalopol se indrepta spre usa, in prada celei mai mari mahniri.
Costache intinse spre el brate de om care se scufunda definitiv in ocean. In zilele urmatoare, mos Costache, lipsit de prezenta lui Pascalopol, care ii era necesara ca si aerul, incerca sa spioneze sentimentele Otiliei.
- Acum poate sa vina Pascalopol? Mai esti obosita?
Otilia se aseza o clipa pe genunchii lui, il saruta pe frunte, si zise hotarat si bland:
- Nu, papa!
Pascalopol insusi trimise un om cu o carte de vizita, intreband cand putea sa-si ia libertatea de a face o vizita, dar fu refuzat cu un pretext conventional. Lucru curios, in loc sa fie satisfacut de aceasta victorie, Felix se simti vinovat. Avea sentimentul ca a facut o fapta rea, si-i lipsea numai curajul de a marturisi. Incepu sa ghiceasca ratiunea Otiliei de a iubi pe Pascalopol. Lipsea un glas bland si vesel la ore fixe, omul care facea cu voluptate bucuria tinerilor si se supunea capriciilor lor. Purtarile lui Pascalopol ii aparura inofensive si se rusina de a-l fi izgonit in chipul acela. Un val de respect pentru Pascalopol ii inunda sufletul. De altfel, nu-i fu greu sa observe ca Otilia nu era fericita. Veselia ii pierise, nu mai canta la pian, nu mai iesea in oras, devenise nervoasa. Felix o
154 G. Calinescu gasi odata scormonind sertarele, tragandu-le pe toate afara cu furie. Vorbea singura:
- N-am o manusa ca lumea. Of, doamne!
Vindecat de intaiul delir al dragostei, Felix putu gandi mai bine. Stia ca Otiliei ii place luxul, ca era nefericita cand n-avea un maruntis oarecare de moda, ca tinea sa se plimbe in trasura.
Colegii de universitate, care-l vazusera la brat cu ea, il batusera pe umar.
- Hotule, cum ai pus mana? Este cea mai eleganta conservatorista si mai mandra. Nu s-atinge nimeni de ea.
Spre a taia barfelile, Felix declarase o jumatate de adevar.
- E verisoara mea!
Ca sa-si satisfaca gusturile, Otilia avea nevoie de bani. Ei bine, cine putea sa-i dea? Mos Costache? Acesta uita sa dea bani si pentru cosnita. Lui, caruia ii datora in mod legal bani, nu-i daduse pana acum niciodata. Incepu sa ghiceasca rolul lui Pascalopol. De buna seama ca acesta intretinea larg pe
Otilia si lasa si pe mos Costache sa ciuguleasca putin. O noua furie il cuprinse la aceasta idee.
De ce Otilia sa se umileasca? Ii va da el ce-i trebuie. Lua hotarari eroice, sa castige, sa faca daruri Otiliei. Curand isi recunoscu singur naivitatea. El insusi n-avea nici un ban, si, daca nu l-ar fi tinut mos Costache, n-ar fi avut ce manca. Tot ce capatase, capatase prin Otilia. Cu mos Costache, pana la majorat, nu era chip de inteles. Pipai terenul in toate directiile.
O slujba ar fi putut capata, nici vorba, dar renuntand la
Universitate. Situatie umilitoare, care ii repugna. Ar fi consimtit sa dea lectiuni particulare, insa mare lucru n-ar fi castigat.
Apoi Otilia il tinea din scurt, il intreba unde se duce, ii amintea mereu ca un viitor stralucit ii asteapta si ca trebuie sa munceasca.
O singura carte de medicina cumparata de Otilia pentru el costa mai mult decat ar fi putut el castiga intr-o luna.
Enigma Otiliei 155
Otilia dispunea, cand voia, de sume mari, putea sa-si faca orice gust. Descurajarea injumatati mandria virila a lui Felix, dar o imprejurare ii nimici si ultimul rest de gelozie.
Aurica il intreba intr-o zi, rautacios:
- E adevarat ca Pascalopol a parasit-o pe Otilia?
- Nu stiu nimic, zise mahmur Felix.
- Am aflat eu! starui cu o rea satisfactie Aurica. Nici nu se putea altfel. Un om distins ca Pascalopol trebuia sa vada in sfarsit ca nu e nimic interesant intr-o dezmatata ca Otilia. Sa bagi numai de seama sa nu cazi dumneata in cursa. V-am vazut cam intimi.
Felix ar fi fost in stare sa-i spuna Aurichii: "Te inseli,
Pascalopol moare de dragul Otiliei si ai sa vezi ca are sa se-ntoarca!" Il opri numai amorul propriu. Zise:
- Oricine ar fi fericit sa se bucure de atentia Otiliei.
Aurica il privi banuitor, semnificativ. Felix l-ar fi adus el insusi pe Pascalopol, daca nu l-ar fi oprit gelozia si mandria.
Ii ajuta intamplarea sa repare ceea ce i se parea un exces. O mana il prinse cu putere de brat pe strada. Era Pascalopol.
Mosierul nici nu-l mai intreba ce face, ci-i spuse bland:
- Te-as ruga sa vii putin cu mine! Vreau sa-ti vorbesc.
Lui Felix ii batu inima cu putere. Se mira el insusi de contrastele inimii omenesti. Se temea de Pascalopol din gelozie, si totusi se bucura vazandu-l, ca de un caine credincios pierdut si regasit. Pascalopol il conduse pe Felix, tinandu-l mereu afectuos de brat (se intalnisera pe Calea VictorieI), si in curand se aflara pe scaune, unul in fata altuia, in biroul mosierului. Acesta turnase in doua paharele un lichior verde.
Pascalopol tusi de cateva ori ca un orator care are trac, se plimba prin casa, iar Felix statea cu inima putin stransa, ca un vinovat care se asteapta la un rechizitoriu. Pascalopol, dupa ce bau doua paharele, repede, se hotari:
156 G. Calinescu
- Iubite domnule Felix, nu stiu daca ai sa ma crezi cand iti voi spune ca tiu mult la dumneata si ca am regretat ca nu te-am putut vedea.
Felix lasa capul in jos, jenat. Pascalopol parea emotionat.
- Domnule Felix, spune-mi drept, barbateste, de ce nu mai vrea sa ma primeasca domnisoara Otilia?
- Dar eu eu nu stiu eu
Felix se facuse rosu la fata. Pascalopol infipse intrebarea drept ca un ac de injectie.
- O iubesti pe domnisoara Otilia? Spune-mi ca unui parinte!
Felix, supus unei astfel de inchizitii, simti ca nu era inca barbat si se tulbura. Tacerea lui era afirmativa.
- Va sa zica, o iubesti! trase Pascalopol incheierea. Nici nu se putea altfel. Ca barbat sunt putin indispus, dar ca prieten, te-nteleg si te aprob. Domnisoara Otilia e o fata rara.
Insa, da-mi voie sa adaug: esti sigur ca o vei iubi mereu?
Felix facu un gest de mica indignare. O va iubi, zicea el muteste, in veci.
- Stiu, stiu, urma Pascalopol, acum o iubesti inflacarat, ca orice tanar, insa poate sa fie la mijloc un fenomen de tinerete, de exuberanta. Si esti iarasi sigur ca Otilia te va iubi totdeauna? Nu ma exprim bine. De iubit, te va iubi mereu, caci e o fata excelenta, dar zic, esti sigur ca va fi mereu fericita? Otilia, o cunosc prea bine, e un temperament de artista, care simte nevoia luxului, a schimbarii. A o inchide acum intr-o casatorie inseamna sa-i deformezi caracterul, sa- i stingi avantul, gratia. Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intaia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism.
O cunosc pe Otilia de cand era mica, si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi
Enigma Otiliei 157 fac femeia cum vream eu, as fi facut-o ca pe domnisoara
Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe
Otilia, si poate ca nu ma-nsel cand iti afirm ca si ea ma iubeste pe mine. Nici nu e greu, fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am prea stat sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea. Insa domnisoara Otilia ma intelege, are nevoie de ingaduinta mea si de stiu, vei ironiza in sinea dumitale si de banii mei. Bani au multi, dar nu stiu cum sa-i dea. Eu nu i-am dat bani domnisoarei Otilia, n-am jignit-o, cumparand-o, ci i-am facut intr-atat toate capriciile de cand era mica, incat a i le refuza acum inseamna sa fiu un fel de tata denaturat. Da, domnule Felix, Otilia venea la mine simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la un barbat. S-a format intre noi o rudenie sui generis, si acum, cand dumneata vrei s-o distrugi, sufar si eu, sufera si ea. Poate ca n-ar trebui sa- ti spun, dar domnisoara Otilia a venit ingrijorata la mine si mi-a aratat ca mos Costache nu vrea sa dea bani ca sa te inscrii la universitate si celelalte. Ei bine, i-am dat eu. Nu, nu trebuie sa fii umilit. Am avut grija sa te scutesc de aceasta situatie si am pus pe mos Costache sa-mi restituie banii. Asa ca nu-mi datorezi nimic. N-as putea sa-ti spun daca iubesc pe domnisoara Otilia ca parinte sau ca barbat, n-am voit sa pun de-acum aceasta grava chestiune. Nici domnisoara Otilia nu stie bine. Fapt este ca avem nevoie unul de altul si ca ne intelegem. Poate ca domnisoara Otilia trece numai printr-o criza (asta este primejdia care ne pandeste pe noi, oamenii in varstA) si-si inchipuie ca te iubeste (nu vreau sa te jignesC), poate ca te iubeste cu adevarat, ceea ce n-ar fi de mirare. Esti un tanar de isprava, frumos, inteligent. Dar a va casatori acum e o nebunie, crede-ma. Sunteti prea tineri si nu va
158 G. Calinescu cunoasteti bine unul pe altul. Pe domnisoara Otilia eu o cunosc bine. E ca o randunica: inchisa in colivie, moare. Asteptati sa fiti majori, sa va faceti cariera, sa va cunoasteti bine unul pe altul, si apoi Eu, unul, va ajut din toata inima, credema
As fi fericit sa va stiu fericiti. Pentru asta nu e nevoie sa ma goniti (Pascalopol vorbea cu un gest de implorare, care misca pe FeliX), sunt un om inofensiv. Ce primejdie pot reprezenta eu, om batran, fata de tineretea dumitale? Banii, ah, banii! Cand o femeie iubeste, ia banii de la cel batran sii da celui tanar. Domnule Felix, mi-ai intunecat existenta, iti spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de celibatar.
Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental. Daca nu pot fi un amant, raman totdeauna un nepretuit prieten si parinte. Pentru voi amandoi. Asa sa ma crezi.
Zicand acestea, Pascalopol isi masca emotia band un paharel de lichior si se-ntoarse catre Felix ca spre o persoana pe care nu vrei s-o mai retii. Felix stranse mana calduros lui Pascalopol, acesta i-o stranse si mai tare si se despartira amandoi cu sufletul invadat de generozitate. Cand tanarul ajunse in capatul scarii, Pascalopol ii striga din usa:
- Poate am sa incerc sa trec si eu maine pe la dumneavoastra, daca as avea onoarea de a fi primit.
Ochii lui rugase.
- Stii, zise Felix Otiliei, m-am intalnit cu Pascalopol.
Parea mahnit ca nu-l primim. In definitiv, poate c-am fost nedrept. Daca tu ma iubesti, de ce m-as teme de el? Nu-i asa? Otilia deschise ochii mari.
- Felix, stiam eu ca tu esti un baiat cuminte. Dar se-ntelege!
Ce-ti face bietul Pascalopol? Nu te iubesc eu oare?
- Vine maine la noi, eu zic sa-l primim.
Enigma Otiliei 159
- Cum? facu Otilia exaltata. Sarmanul Pascalopol! Ce dor mi-era de el!
Si zicand acestea, Otilia prinse capul lui Felix si-l saruta apasat - pentru intaia data - pe buze. Toata casa rasuna timp de doua zile de concerte nebune de pianoforte. Cand
Pascalopol se ivi din nou, buzele lui mos Costache tremurau de emotie, mosierul, dupa un moment de timiditate, se repezi si-i saruta Otiliei amandoua mainile, iar aceasta, asezandu-se pe genunchii lui, il saruta usor pe obraz si-i drese parul cu mana. Pascalopol era in culmea fericirii. Felix privi scena fara sa-si dea seama ce e cu el. Inima i se strangea de gelozie, si totdeodata i se dilata de un ciudat sentiment de simpatie fata de mosier. In casa Aglaei, evenimentul consterna pe toti.
Aurica pretinse ca Otilia facuse farmece lui Pascalopol, iar
Stanica, foarte vehement in spatele oamenilor, dadu aceasta interpretare, pe care Felix o afla mai tarziu:
- Tanarul (adica FeliX) e pezevenghi, a prins miscarea.
Traieste cu Otilia si stoarce bani de la mosier. Asta ajunge departe, sa vedeti. O sa-l mosteneasca si pe mos Costache.
In timp ce in casa Giurgiuveanu se petreceau acestea, un alt eveniment lua nastere, evolua si se stinse cu repeziciune in casa Tulea. Actorul principal fusese tanarul Titi Tulea. Titi, dupa incidentul erotic cu Otilia, continua sa fie nelinistit si sa caute, fara nici un acoperamant, o fiinta de sex feminin mai putin mandra. Lucrul era greu, deoarece Titi, timid, n-avea relatii, si fetele pe care le putea intalni la belle-arte nu-i dadeau nici o importanta. La belle-arte insa Titi facu cunostinta cu un coleg cam de varsta lui, gras, vorbaret si bonom, un anume Sohatchi. Nici acesta nu avea vreo vocatie deosebita, picta dupa modele si urmarea sa devina maestru de desen si caligrafie. Urmase la acelasi liceu ca si Titi, dar cu un an inainte, si astfel aveau un fond de experienta comun. Sohatchi
160 G. Calinescu povestea si el despre profesori, cu ras zgomotos, si nu emitea niciodata nici o idee, marginindu-si convorbirea in domeniul faptelor concrete. O anume desteptaciune fireasca ii punea la indemana un numar de locuri comune, care dadeau vorbirii sale o nuanta de civilizatie uzuala. Era indraznet, politicos cu afectare si tenace in urmarirea pana la capat a intereselor sale. Fugea de praful de creta, deschidea geamurile din proprie initiativa, ca sa nu se sufoce de mirosul vopselelor de ulei, cerand invoirea prea tarziu. Intra in vorba neintrebat, raspunzand la intrebarile puse altora, avea totdeauna fel de fel de retete practice si adrese utile, intr-un cuvant, Sohatchi era, daca nu un om de talent, cel putin un individ de treaba, care trezea un zambet de simpatie oricui. Sohatchi observase numaidecat in ce criza se afla Titi. Nu era de altfel greu, fiindca Titi aducea vorba in chipul cel mai naiv de ceea ce-l preocupa, intrebarea lui stereotipa era, vorbind de femeie:
- Crezi ca se preteaza?
- Bre, ii zise intr-o zi Sohatchi bonom, trebuie sa te-nsuram. Las' ca-ti gasesc eu tie o fata. Ne-nsuram odata, fiindca si eu vreau sa m-asez la casa mea.
Sohatchi incerca totusi mai intai sa patrunda in casa lui
Tulea, sa-i cunoasca familia, insa Titi nu-l invita deloc, obisnuit cum era de Aglae sa nu primeasca pe nimeni acasa. Atunci colegul se multumi sa-l cheme el acasa la el, si astfel, a doua zi de Craciun, Titi se infunda intr-o strada din dosul Garii de


Nord. Casa la care se opri, dupa numar, era scunda si parea sa fi fost inainte o pravalie, ale carei vitrine fusesera astupate.
Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice si valori sociale si intra in curte fara banuieli, latrat de doi mari dulai.
Sohatchi il primi cu exclamatii groase de veselie si-l pazi pana ce-si scoase sosonii in salita. Dinauntru se auzeau rasete puternice, convorbiri zgomotoase. Prins bine de brat de catre
Enigma Otiliei 161
Sohatchi, Titi intra intr-o odaie scunda si lunga, unde, asezati in sir pe o canapea inalta ca un pat, cativa barbati sedeau la o masa apropiata de aceasta. Era o odaie de burghezie, mica mai degraba, curata, cu obisnuitele ornamente. Pe pereti atarnau, afara de tipicul passe-partout de sarma cu fotografii, cateva tablouri de sticla reprezentand scene din Othello si Le mariage de Figaro. Picturile fusese corecte, insa reproducerea de fabrica pe sticla le dadea un aer vulgar. Pe soba se coceau cateva mere, umpland aerul de miros. Un palmier fibros, uscat era infipt intr-un ghiveci umplut cu iarba de mare, si intr-un colt stralucea o combinatie hidoasa de ghinde, conuri de brad si alte produse forestiere vopsite cu bronz. Lui Titi, interiorul ii placu prin ordinea lui. Doi barbati erau relativ tineri, ceva mai in varsta decat Sohatchi, unul voinic, patrat, altul slab in aparenta, din cauza osaturii, dar muschiulos. O taietura adanca cioplea un obraz al acestuia. La un cap al mesei se afla un barbat mai in varsta, chel si cu mustatile rasucite in furculita. Pe scaun, linga soba, sedea un batran cu barba tunsa, rumen. Lui Titi, dupa accent, i se paru a fi strain. O femeie batrana, de infatisare modesta, cu pantofi inciucurati in picioare, sta alaturi pe un scaun. Rezemata de soba, privea spre ceilalti o fata voinica, mai degraba doamna, cu ochi indrazneti. Mai erau, in odaia astfel arhiplina, inca o doamna in varsta, cu palarie plina de pene pe cap, si doi tineri. Sohatchi il purta pe Titi prin fata tuturor, si astfel, ametit putin, acesta afla ca doi din barbatii de pe canapea erau fratii lui, ca fata ii era sora, iar batranii, parinti. Desi toti erau imbracati civil, se vorbea de lucruri militare, si chiar intrase in odaie o ordonanta.
- Ma, zicea domnul cu mustata in furculita, tu cand pleci la regiment?
Se aduse vin fiert in boluri de curaзao, care dadu curaj lui
162 G. Calinescu
Titi, si se incepu, sau mai bine zis, urma o conversatie zgomotoasa.
Un observator mai fin decat Titi si-ar fi dat seama ca se afla in casa unor oameni abia iesiti din mahala prin ocupatiunile noii generatii. Puteau fi functionari, poate chiar profesori sau asa ceva. Vorbeau in locuri comune de gazeta, intrebandu-se de una, de alta, amintind o intamplare, indignandu-se, dar fara sa se prinda, ca si Sohatchi, de nici o idee. Asta linisti numaidecat pe Titi, caruia discutiile ii displaceau. Sohatchi facu pe scurt istoricul cunostintei lui cu
Titi, povesti intamplari de la scoala. Titi indrazni si el si adauga altele, Sohatchi trecu in pantomima, isi puse pe cap sapca pe care o avusese la liceu, imita schiopenia unui profesor si fu un haz general. Fata radea cu chicote exagerate, de o veselie ridicula, tinandu-si pieptul cu mainile. Titi fu predat curand grupului de langa soba, care-l primi cu prajituri, vin si intrebari. Fata cu rasul convulsiv avea nari largi, o usoara mustata, pulpe groase, si, mai ales, o gesticulatie libera, familiara.
Rase la cele mai mici nimicuri spuse de Titi, spre satisfactia acestuia, punandu-i mana cand pe umar, cand pe genunchi si declara tare celor doi batrani, spre aprobarea lor, ca domnul Titi ii place. Batrana in papuci cu ciucuri intreba moale, dar staruitor, pe Titi despre intreaga lui stare civila: daca parintii ii traiesc, daca mai are frati, cati ani au, ce avere au si asa mai departe. Titi nu gasi intrebarile inoportune, nu fu in stare totusi, din timiditate, sa raspunda multumitor la toate.
- Colonele, striga fata, auzi ca sta pe Antim, unde sta si ginerele dumitale.
- Ce spui? se mira omul cu mustata rasucita. Tulea,
Tulea, parc-am auzit!
Era o galagie infernala, fiindca toti isi vorbeau de la distanta.
Din capatul opus, Sohatchi striga lui Titi:
Enigma Otiliei 163
- Te uiti pe pereti? Zugraveala e facuta de mine.
Asa si era. Mai tarziu ii arata si alte produse ale industriei sale, dulapuri, cufere. Sohatchi cultiva mai mult artele practice decat cele plastice. Sustinea ca nu poate manca jumarile de oua decat facute de el insusi si ca numai el putea potrivi muraturile din saratura.
Titi pleca ametit de bautura si incantat de Ana Sohatchi
(acesta era numele feteI), care-l invitase insistent, punandu-i familiar mana pe umar, sa vie cat mai des. Ceea ce Titi si facu, fara ca Aglae sa suspecteze cumva intarzierile lui. Mai tarziu se putu afla ca Sohatchi luase personal informatii asupra familiei lui Titi. Intrase curajos in curtea pe care o credea a Aglaei (de fapt, nimerise la GiurgiuveanU), hotarat sa spuna, daca nu-i iesea bine manevra, ca a gresit adresa. Intamplator, nimeri pe Marina, care ii debita, pentru o bancuta, vesela ca poate vorbi atata cu cineva, toata biografia si economia familiei
Tulea. Cum s-au petrecut lucrurile intre Titi si Ana, Titi n-a putut niciodata povesti lamurit, hotarat este ca, dupa cateva vizite, in care ca prin farmec disparusera toti ceilalti ai casei, Ana dadu atata curaj lui Titi, incat acesta putu sa cunoasca in sfarsit, cu ajutorul ei, misterul fiziologic care-i pricinuise atatea tulburari. Era foarte mandru de izbanda lui si, naiv, nu socotea ca are vreo responsabilitate. Dupa a treia sedinta, pasi grei si o bataie ferma in usa il facura sa inghete.
Pe usa aparura solemni, dar razatori, Sohatchi si trei ofiteri, in care recunoscu pe cei doi frati ai lui Sohatchi (unul capitan, si altul locotenenT) si pe domnul cu mustati rasucite, acum colonel.
- Iubite domnule Titi, lua cuvantul capitanul, suntem fericiti ca sora noastra ti-a placut. Ati dus lucrurile prea departe, dupa cate am aflat. Ce s-a facut, s-a facut, insa intelegi ca noi suntem o familie onorabila, nu putem lasa pe sora noastra asa, de rasul lumii. Trebuie sa va casatoriti.
164 G. Calinescu
Titi inlemni.
- Dar eu, baigui el, trebuie sa-ntreb pe mama, daca vrea mama.
Locotenentul rase cu pofta.
- D-apoi cand ai facut isprava, amice, de ce n-ai intrebat pe mama?
- Mama dumitale, zise impaciuitor si cam emfatic colonelul, tivindu-si mustata cu dosul mainii, n-are de ce sa nu-ti dea voie. Doar domnisoara Ana e fata frumoasa, cu zestre, e de familie onorabila.
- Ma-ndoiesc, interveni Sohatchi, ca la un consiliu militar, fara sa-l mai priveasca pe Titi, din informatiile pe care le-am cules eu, n-au sa-i dea voie. Au mai avut ei o sora, care a fugit de acasa si s-a cununat abia pe urma.
- Mama n-are sa-mi dea voie, confirma ingenuu Titi, ca si cand astfel ar fi scapat.
- Bata-te sa te bata, rase capitanul, daca nu-ti da voie madam Tulea, sora-mea o sa ramana asa? Stii ca ai haz? Esti major, esti liber, n-ai de dat socoteala nimanui. Cati ani ani?
- Douazeci si trei, raspunse Titi, intimidat.
- Pai, vezi?
- Ma baieti, propuse colonelul, las', ca domnul Titi e baiatul meu. Il iau eu sub protectia mea. Stiti ce? Eu va cunun, eu va fac totul. Nu spune nimic acasa, pana ce se face nunta, in casa, bineinteles, si pe urma vorbesc eu cu doamna
Tulea. Las' c-o sa fie bine. Domnisoara Ana are ceva zestre, o casuta, unde o sa stati, iti fac eu dumitale o situatie.
Lucrurile se petrecura intocmai. Lipsurile de acasa ale fiului ei, motivate in felurite moduri, nu alarmara pe Aglae, care credea orbeste in cumintenia lui Titi. Acesta deveni mire si, ca sa nu destepte banuieli, fu adus de intreaga lui familie, nu fara rasete, pana in poarta casei. (Sohatchi privi chiar in
Enigma Otiliei 165 casa, pe fereastra.) Titi, putin ametit, spuse ca a petrecut cu niste prieteni, si dormi tun prima lui noapte de sot. Nevasta si restul nuntasilor chefuira fara mire si facura glume pe care
Titi nu le afla niciodata. Socoteala adevarata a acestei farse nu putu fi lamurita bine. E posibil ca Ana sa fi facut inainte o imprudenta si sa fi voit a o absolvi de ochii lumii, precum e cu putinta ca sa fi voit pur si simplu sa se marite macar pentru scurt timp, ca sa nu i se scoata porecla de fata batrana
(avea atunci cam douazeci si cinci de anI), insa anume zvonuri auzite de Stanica fac mai probabila o alta ipoteza. Batranii
Sohatchi, fosti carciumari, poloni de origine, aveau ceva avere in bani si in case. Imobilele pretuiau insa prea putin, fiind vechi. Copiii, ofiteri, tineau sa se faca imparteala, avand nevoie de bani, batranii nu voiau, pana nu faceau un rost fetei. Dupa un consiliu, fratii ajunsera la incheierea ca daca
Ana s-ar marita cu un barbat putin pretentios, care sa se multumeasca cu o parte din casa, batranii ar pastra restul si ei ar imparti banii. Sohatchi fu deci impresarul afacerii.
Adevarul este ca foaia de zestre a Anei cuprindea o locuinta compusa din doua camere si dependinte si ca batranii isi impartira banii baietilor, care fura vazuti facand un lux nebun.
Cateva saptamani, Titi putu insela vigilenta Aglaei, sezand ziua aproape toata la sotia lui si dormind noaptea acasa. In cele din urma, Ana se plictisi si-i notifica iritata ca ea nu-ntelege sa se ascunda de ochii lumii. Sohatchi belletristul se oferi sa destainuie el chestia Aglaei, dar Titi se-nspaimanta. Fagadui ca va vorbi el. N-avu totusi curajul sa procedeze direct si, desi avusese neplacutul conflict cu Otilia, se duse la ea si la
Felix si le spuse toata patania. Otilia nu se putu retine de a nu rade.
- Bata-te sa te bata, Titi, ce nazdravanii faci!
Ea insa nu vorbea cu Aglae, asa ca rolul de vestitor al
166 G. Calinescu comediei cazu asupra lui Felix. Cand acesta spuse ca Titi s-a casatorit, Aglae nu vru sa creada si i se paru ca Felix face o gluma.
- Ce farse sunt astea? Asa faceti voi la Universitate?
A trebuit sa fie adus Titi de fata, ca Aglae sa creada. In loc sa se indigneze, sa tipe la Titi, Aglae incepu sa planga, sa mangaie pe baiat, acompaniata in chip iritant de Aurica.
- Dar cum ai putut sa te lasi tu, mama, sa-si bata joc escroaca de tine? Las', ca merg eu la politie, ma duc, la nevoie, pana la prefect.
Aglae privea lucrurile simplu, ca o escrocherie pe care o respingi politieneste. Titi nu facea haz de aceasta interpretare si, cu toate ca n-avea mijloace de expresie, se vedea ca se simtea jignit de aprecierile la adresa Anei, ca intr-un cuvant avea amor propriu de sot.
- Nu e escroaca, mama, trebuie sa stau acolo. Daca vrei si dumneata sa vii
- Cum? Sa viu eu acolo? S-a zapacit bietul baiat de tot, l-a ametit escroaca. Du-te, draga, si te culca, pana-ti vii in fire. Am sa vorbesc eu cu Stanica.
Intr-adevar, Stanica veni in curand. Cand Aglae incepu sa-i spuna patania, el lua deodata o infatisare tehnica si-o intrerupse:
- Stai, stai, stai, ma rog. Trebuie sa luam lucrurile metodic.
Unde e Titi?
Titi fu adus, si Stanica il supuse la un lung interogatoriu.
- Ma rog, eu vreau sa stiu, ai facut vreo declaratie cu martori sau i-ai dat vreo scrisoare in mana, din care rezulta ca ai promis s-o iei de nevasta, inainte de a coabita cu ea?
Titi ramase incurcat de verbul "a coabita". Zise totusi:
- Nu!
Enigma Otiliei 167
Aurica sorbea cu nesat toata aceasta convorbire, si ochii ii straluceau de o stranie voluptate, iesiti din orbitele vinetii.
- Va sa zica n-ai promis nimic, n-ai dat nici un document la mana. Perfect. Dar, ma rog, tu i-ai propus coabitatiunea, ori ea te-a provocat, te-a imbratisat, in sfarsit, te-a indus in eroare prin gesturi indecente?
Titi statu la indoiala. Se vedea ca ancheta il supara, ca
Ana nu era pentru el o santajoare, ca, in sfarsit, dorise atat de mult sa cunoasca femeia, incat cinstea il indemna sa nu numeasca inducere in eroare ceea ce-l facea fericit. De altfel, nici nu prea intelegea unde voia sa ajunga Stanica, deoarece el tinea pur si simplu sa indeplineasca dorinta Anei de a vesti pe mama-sa ca e casatorit.
- Nu m-a provocat, zise el ingenuu, am vrut amandoi.
Stanica isi trecu mana prin parul mare, ca un avocat contrariat de contrazicerile clientului sau. Aglae sari furioasa:
- Ce-asculti tu, Stanica, ce spune el? Nu vezi, saracul, in ce hal e? Nici vorba ca l-a atras in casa cu familia ei si l-au strans cu usa.
- Ma rog, ma rog, insista Stanica, sa ne lamurim. Membrii familiei, care au intrat in odaie, v-au gasit asa din intamplare, sau ai avut impresia ca pandesc de mult momentul asta? Te-au amenintat, ti-au intimidat constiinta?
- Mi-au spus, ocoli Titi punctul penibil, ca sunt major si pot sa fac ce vreau, daca nu vrea mama.
- Asa, zise atinsa Aglae, dar cu reprosul indreptat impotriva absentilor, cred ei ca, daca esti major, eu te las sa-si bata joc de tine orice stricata? Nu, baiete, ai sa stai aici, si vad eu ce e de facut.
Stanica era prea avocat ca sa nu-si dea seama de adevarata stare a lucrurilor, si, de altfel, se amesteca in afacere din volubilitate, din placerea pentru situatiile patetice.
168 G. Calinescu
- Hei, daca Titi ar face plangere ca a fost atras in cursa, ca i s-a dat, ma rog, a intelege ca are de-a face cu o femeie de moravuri usoare, fiind apoi intimidat, ar fi un punct de plecare pentru intentarea divortului. Insa asta trebuie s-o faca el, numai el, ca fiind major. Ei, ce zici, tinere, ceri divortul?
Titi raspunse posomorat, dar hotarat:
- Eu nu divortez.
Aglae isi cuprinse capul cu mainile si se lamenta desperata:
- Vai, vai, vai!
- Mama, isi dadu cu parerea Aurica, iluminata, de ce sa divorteze, poate sunt fericiti.
Aglae schita un gest cu intelesul de "prostii".
- El face ce spun eu, daca ma iubeste si vrea sa ma ocup de viitorul lui!
Si ca si cand reprosul ar fi fost prea tare, iar consimtirea lui Titi sigura, Aglae adauga:
- Nu fi trist, puiule, ca te scap eu de aventuriera.
- Sa zicem, continua Stanica consultatia, ca Titi, insist,
Titi cere divort pe motivul de mai sus. Lucrul poate sa aiba intorsaturi neplacute. Fratii sunt ofiteri, nu poti sustine ca sora lor e o prostituata. Te pot da in judecata pentru calomnie.
- As, ofiteri, zise dispretuitor Aglae, cine stie ce snapani!
S-au imbracat in uniforma ca sa-l sperie.
- Sunt ofiteri, mama, lamuri mereu, usor jignit, Titi, ii cunosc eu bine. Au si un unchi colonel, care m-a cununat.
- Precum vezi, urma Stanica, chestia e dificila. Cel mai bun lucru e sa incercam intai prin buna invoiala. In cazul cel mai rau, ce-a vrut fata? Sa se marite, de ochii lumii, sa acopere probabil o greseala
- Nu e adevarat! protesta Titi.
- Odata "doamna", fata o sa consimta usor sa divorteze.
Enigma Otiliei 169
O sa-i spunem ca parintii nu-si dau asentimentul si nu-i lasa avere. Cum Titi n-are nici o meserie, din ce-au sa traiasca?
- A spus colonelul, marturisi Titi, ca are sa-mi gaseasca.
- O sa-ti gaseasca pe dracu, comenta Aglae. |i-a spus asa, ca sa te-ncante.
In cele din urma, cazura de acord sa incerce calea blanda a convorbirii, si Stanica se delega singur in aceasta misiune.
Era o zi neprevazut de calda, de la sfarsitul lui februarie, cand Stanica, dupa prealabile examene, intra in curtea indicata.
Fu cam incurcat de numarul mare de intrari, intrucat de o parte si alta a curtii se intindeau apartamentele joase, cu cate o mica marchiza. Calare pe o scara, un om gras, ras, tanar, cu chivara de hartie in cap si cu halat medical pe el alterna fluierul cu vocalizarile si se extazia inaintea propriei opere, care consta din aplicarea cu ajutorul unui sablon, confectionat, precat parea, de el insusi, a unui feston cu fructe sintetice in partea de sus a peretelui exterior. La intrebarile lui Stanica, zugravul se recomanda ceremonios.
Era Sohatchi. Se dadu repede jos, lua de brat pe Stanica si-l vari in casa. O aduse numaidecat si pe Ana. Lui Stanica, agresoarea lui Titi ii facu o impresie excelenta.
Trupul ei plin, aproape gras, ochii indrazneti, vocea sonora, volubila, cam vulgara, toate acestea ii placura. Ana nu se lasa de loc intimidata si primi pe Stanica, dupa obiceiul ei de a se purta cu barbatii, cu o familiaritate zgomotoasa, indiscreta. Chemati inadins de Sohatchi, venira, ca din intamplare, si ceilalti doi frati. Toti afectara a intelege vizita lui Stanica drept un inceput de apropiere intre cele doua familii si declarara ca le-a parut rau ca Titi nu si-a invitat parintii, pe care erau dornici sa-i cunoasca. Ana descoperi ca
Stanica ii era oarecum cunoscut, ca, pe data ce l-a zarit, nu-si dadea seama unde a mai vazut pe acest "domn simpatic".
170 G. Calinescu
- Sunteti artist? intreba ea pe Stanica.
- Nu, nu, raspunse incantat Stanica, m-am resemnat la avocatura!
Sohatchi disparu si reaparu cu o damigeana de vin pe care o puse in mijlocul mesei, rest din vinul baut la nunta, ca sa-si faca si Stanica o idee de ce vin au avut. Bine dispus, Stanica crezu ca trebuie sa ia lucrurile cu delicatete. Declara ca totul vine dintr-o neintelegere, dintr-un exces de timiditate din partea lui Titi, ca parintii erau in dreptul lor sa fie suparati de a nu sti ca fiul lor s-a casatorit. Toti ii dadura dreptate, ceea ce dezarma pe Stanica.
- Eu i-am spus lui Titi, zise Ana, sa vorbeasca acasa.
Nici mie nu mi-a convenit sa ma ascund de lume ca o ciumata.
Eu cu sila nu ma tin de gatul lui. Stii bine si dumneata ca n-are nici un rost. Daca nu-i place, din partea mea e liber.


Fratii protestara, sustinand ca Titi e un baiat bun si ca, fara indoiala, parintii lui se vor convinge, multumita marturiei lui Stanica, cum ca a intrat intr-o familie onorabila. In conditia aceasta, orice pledoarie devenea de prisos, si Stanica se pierdu incetul cu incetul intr-o discutie cu totul independenta de misiunea lui, desi legata prin asociatie. Exalta amorul conjugal, povesti primele lui tulburari sentimentale, lauda pe Olimpia si facu biografia ingerului ridicat la ceruri, Aurel. Ana se apropiase de el si-l tinea de brat.
- In definitiv, ramem rude, nu?
- Asa e! Suntem cumnati!
Stanica mai descoperi ca cei doi ofiteri si unchiul colonel aveau trecere mare chiar la Cercul de recrutare, unde situatia lui era foarte incurcata, ca unul ce nu facuse serviciul militar, slujindu-se de amanari insuficient motivate.
- Las', ca te aranjam noi, n-avea grija, il incredintara fratii Sohatchi. Vom studia chestiunea. Dumneata fii gata cu
Enigma Otiliei 171 certificate, ca sa justifici neprezentarea. Sa-ti gasesti un doctor, care sa te declare ofticos.
- Am! zise repede Stanica, cu gandul la Vasiliad. De altfel, sunt realmente bolnav.
Stanica, plin la fata, era asa de congestionat de vin, incat toti rasera la ideea ca ar fi tuberculos.
Aglaei, Stanica ii spuse ca familia Sohatchi i s-a parut foarte de treaba, ca el nu crede ca Titi a fost constrans, ca, in definitiv, asa apare dragostea, dintr-o data, el insusi fiind doar unul din aceia care, nemaiputand trai fara femeia iubita, n-a mai vrut sa stie de nimic pe lume si a fugit cu ea.
Vazand si starea de spirit a lui Titi, Aglae se mai calma.
- Bine, bine, zise ea, cu un rest de orgoliu, s-o vad si eu cine este, sa vina, cum vin nurorile, sa zica "buna ziua, eu sunt cutare".
Aglae intelegea misiunea de soacra intr-un chip foarte oneros pentru nora. Nora trebuia sa ramana intr-o stare de dependenta continua, sa sarute mana socrilor, sa fie "asezata", sa nu iasa din indicatiunile ei, sa dovedeasca la tot pasul ca stie sa conserve sanatatea odraslei. Fiul, la randu-i, in schimbul unei ingrijiri permanente din partea mamei, nu trebuia sa iasa de sub tutela ei. In fond, Aglae nu era suparata ca Titi s-a insurat (in constiinta ei launtrica era chiar satisfacutA), ci fiindca i se rapise prilejul de a-i oferi ea o sotie lui Titi sau macar consimtamantul. Ana se dovedi plina de tact. Adusa la brat de Stanica, saruta mana Aglaei, pe aceea a lui Simion, care fu incantat, si pe amandoi obrajii pe Aurica.
- Nu stiam ca Titi are o sora asa de tanara si frumoasa! zise ea.
Aurica, magulita, ii puse deoparte, cand gasi un moment bun, intrebarea anxioasa:
- Draga, esti fericita? Vai, ce fericiti trebuie sa fiti!
172 G. Calinescu
Ana privi cu o atentie obsecvioasa toata casa, admirand totul, lauda tot ce i se servi si asculta cu o atentie respectuoasa toate instructiunile Aglaei. Afecta a fi foarte ingrijorata ca nu cunoaste bine preferintele lui Titi si o ruga pe
"maman" sa-i spuna tot ce crede ca e necesar sa faca pentru menajarea lui. Fu vesela, fara cinism, si izbuti cu indemanare sa fie de acord in toate ideile cu Aglae. Titi parea foarte fericit si incepuse sa-i arate albumele sale cu desene, printre care copiile dupa gravurile din romanul necitit al lui Stendhal.
Ana il asculta cu docilitate, ii incerca in treacat nasturii, ii strangea bine gulerul de la haina in jurul gatului si-l intrerupea cu intrebari de felul acesta:
- Titi, ma ierti ca te-ntrerup, parca s-a racorit, nu vrei sa pun o haina pe tine? Nu vreau sa racesti!
Sau:
- Am sa-ti cumpar maine alt guler. Vad eu cum te strange.
Ai sa capeti tic, tot sucind capul.
Aglae se informa amanuntit asupra familiei ei, punandu-i chestiuni pe fata, judecatoreste: "Traiesc parintii, cu ce se ocupa, fratii unde-si au serviciul, ce scoala a urmat, are ce-i trebuie in casa?" etc.
Ana raspunse la toate simplu, fara nici un semn de iritatie, si facu tuturor impresia ca e foarte sincera.
Ramanea de rezolvat o problema grava. Titi trebuia sa locuiasca in caminul conjugal. Fireste, acasa nici n-ar fi avut loc, insa Aglae se intreba, in chipul cel mai legitim, cu ce va trai, neavand nici un venit.
- Nu trebuia sa se-nsoare pana nu-si facea un rost, dar acum, c-ati facut-o de capul vostru, nu-nteleg sa stea pe spinarea altora.
Ana protesta atat cat sa reiasa ca Titi nu e o pacoste, dar nu zadarnici ghicitele intentii de asistenta ale Aglaei.
Enigma Otiliei 173
- Cine stie? observa Aglae, dupa plecarea Anei, poate ca o fi fata asezata, fiindca nu-i nici prea cruda. Daca-i place lui Titi, treaba lui. S-o vedem cum se poarta.
Aglae facu in curand o descindere in locuinta lui Titi.
Ceea ce vazu o umplu de necaz si deznadejde. Isi spuse impresia brutal, fata de rudele nurorii:
- Bine, dar voi n-aveti de nici unele aici. La o fata de oameni asezati-i se da trusou, nu asa.
- Am facut si noi ce-am putut, in graba, maica, zise bland cealalta soacra.
Intr-adevar, cele doua odai, zugravite proaspat si multicolor de Sohatchi, erau aproape goale. Fratii le mobilase la repezeala cu ce gasise prin odaile lor, dupa o lista alcatuita in consiliu. Un pat de fier cu tablii, pictat cu ingeri stersi de vechime, fusese scos din pod. O canapea veche, desfundata slujise, drept pat de siesta, ordonantei. Lavaboul era lamentabil.
Il gasise Sohatchi aruncat in magazie si-l vopsise in alb.
O masa de brad era acoperita cu o combinatie de petice si broderie. Sifonierul fusese scos din odaia batranilor si avea oglinda sparta. Titi insusi inlocuise oglinda printr-o bucata de satin galben, prinsa cu pioneze. Intr-un colt se vedea si o etajera proasta, imbracata in plus, cu cate un bibelou improvizat: o sticla goala de parfum, o ex-cutie de bomboane, o fotografie. Aglae, implacabila, vru sa vada si bucataria, care exista numai teoretic. Intr-o magazie, o masina schioapa, ordinara tinea deasupra vreo doua cratiti carpite. Aglae se intoarse cam livida in dormitor si se aseza pe pat ca sa-i incerce moliciunea. O scandura cazu, desprinsa, tragand dupa sine salteaua, numai de paie. Era un pat doar de forma, in care nu dormea nimeni.
- Ei, spuse Aglae, dezgustata, aici o sa dormiti? Nici n-aveti loc! Si pe Titi n-o sa-l traga curentul de la usa? Si
174 G. Calinescu apoi, cand se da jos din pat, cum o sa calce cu picioarele goale pe scandura? Trebuia sa aveti un covoras. Soba asta parca bate la cap! Uite, asa se-ntampla cand tinerii fac lucrurile de capul lor si nu-ntreaba pe cei batrani! Daca imi cereati consim- tamantul, de, cum spune buna-cuviinta, discutam eu cu dumnealor (aci arunca ochii ironic inspre batranI) si faceam lucrurile cum se cade la niste oameni asezati.
Din ziua urmatoare, Aglae se ocupa de gospodaria lui Titi cu un zel extraordinar, dar care era indreptat numai spre Titi si parea ostil fata de Ana. Cumpara saltea, covor, aduse cearsafuri, perne, rufarie, puse sifonierul in ordine, ca acasa, impaturind bine camasile lui Titi, largi, solide ("mai creste baiatul") si aruncand ostentativ cateva lucruri mototolite si murdare ale Anei. Ii dadu acesteia instructiuni severe:
- Uite, camasa asta sa i-o dai cand e mai frig. Sa nu-l lasi noaptea fara scufie, asa s-a obisnuit el, ar fi chiar bine, fiindca vad ca e curent aici, sa-i dai sa-si puna vata in urechi.
Aici i-am adus flanela, sa poarte pana in iunie, sub camasa.
Sa nu-l lasi fara nasturi la camasi, ca nu e frumos, si sa-i dai sa se primeneasca de doua ori pe saptamana.
Aglae ii cumpara si haine lui Titi si puse sa i le croiasca dupa gustul ei, adica largi, ii cumpara ghete de box foarte mari, umplandu-le varful cu vata:
- Mai bine largi, sa-i odihneasca piciorul.
Aduse farfurii, cratiti, tacamuri si, in sfarsit, trimise la fiecare doua zile alimente pentru gatit, dand si indicatii de bucatele ce trebuiau facute. Ana isi pastra cu o rabdare laudabila tinuta onctuoasa. Aglae facea dese inspectiuni, scotocea prin bufet si in bucatarie, sa vada mancarea, intreba pe
Titi daca e ingrijit bine. Acesta raspundea totdeauna afirmativ.
Plina de atentii infinite pentru fiul ei, Aglae nu venea niciodata cu mana goala, aducand foarte adesea macar
Enigma Otiliei 175 prajituri. Ana, lacoma, se repezea si musca din toate, pana ce
Aglae ii dadea peste nas:
- Lasa si pe barbat sa manance, ca munceste mai mult.
Asta cu frisca i-am adus-o lui, ca lui ii place.
Aglae merse cu interesul fata de Titi pana acolo incat sa insinueze ca o femeie trebuie sa fie asidua in chestiunile mai intime cu barbatul, fiindca altfel acesta devine nervos. Lui
Titi ii dadu instructiuni limpezi:
- |ine-o din scurt, n-o lasa sa se zbenguie cu toata lumea, pe urma isi ia nasul la purtare.
Ce-i dreptul, Ana merita indoielile Aglaei. Nu gatea mai niciodata si, daca se hotara sa faca ceva, mergea in bucatarie imbracata ca in oras, apuca alimentele cu varful degetelor, ca pe niste impuritati. Frigea la repezeala ce-i trimitea Aglae
(conservele, lucrurile mai greu de preparat le lasa sa se strice, le arunca la gunoI), dar apoi, gustand din propria-i mancare, o manca de-a binelea. Intra prin bucataria batranilor, se apropia in picioare de masa fratilor, ciugulea, de la toti, vorbind si razand cu gura plina, si apoi, cand sosea Titi, spunea candid:
- Draga, tie ti-e foame, ca eu n-am pofta deloc! Nici n-am gatit.
Titi isi schimba adanc si domol apele ochilor, dar nu zicea nimic. Ana pleca mereu in oras, alergand neostenita nu se stie unde, avida de petrecere, invidioasa de orice lux. Titi se inchidea in casa, facand picturi dupa carti postale ilustrate, inramandu-le singur si batandu-le cu exactitate in perete.
Lucra, cu o frenezie casnica tacuta, la fel de fel de maruntisuri.
Facu abajururi de tul pe care le zugravi cu acuarela, vopsi masa si scaunele, inventa passe-partout-uri de felurite forme si marimi pentru fotografii. Ana il lasa in pace si se infunda
176 G. Calinescu la parintii ei sau pleca in oras. Incepuse de la o vreme sa vina tot mai des si mai dezinvolt in purtari Stanica.
- Haide, frate, in oras sa mai luam aer, indemna el.
- Titi, nu vrei sa mergem? facea Ana numaidecat.
Titi se intuneca si refuza cu o incapatanare in care se ghicea o suparare ascunsa.
- Bine, rezolva Ana chestiunea foarte simplu, daca tu nu mergi, ma duc eu cu domnul Ratiu.
Stanica primea cu jovialitate si plecau amandoi de brat.
Titi refuza sa mearga la cinematograf, la teatru, la berarie, avand pentru toate aceste petreceri si o teorie. Iesi o singura data, pe ger, si se obstina sa asculte afara un concert militar gratuit, oferit intamplator in parcul Carol, din zelul artistic al unui capel-maistru. Nu voi in ruptul capului sa plece inainte de sfarsit, desi era vanat la fata de frig. Ana il lasa si pleca, dar sosi acasa mai tarziu decat el. Titi picta, se legana langa soba, sedea nemiscat pe marginea patului, cand era plictisit, si refuza orice abatere de la acest program, ascunzand prin posomorare si incapatanare antipatia fata de spiritul independent al Anei, fata de care incetase chiar de la inceput de a mai arata tulburari erotice. Criza lui Titi fusese scurta si se prefacuse intr-o placiditate ursuza si banuitoare.
- Iubite domnule Titi, il aviza Ana, eu sunt tanara, vreau sa petrec cat mai am vreme. Daca nu vrei sa iesi nicaieri, stai acasa. Eu una nu pot.
Titi se impaca numai cu Sohatchi, cu care, cand era bine dispus, vorbea indelung despre colegii de la liceu si de la belle-arte. Stanica venea des, radea si se zbenguia cu Ana, fara sa se mai sinchiseasca de Titi. Intr-o zi rasera in odaia alaturata, baura, dupa toate aparentele si mancara ceva, si abia tarziu Stanica deschise usa, cu gura plina, si zise aproape indiferent:
Enigma Otiliei 177
- A! tu erai aici?
Titi incepu sa-si manifeste supararea pasiv, nemaivorbind nimic ore indelungate. Dar intr-o buna zi si pentru intaia oara, cand Ana veni noaptea tarziu acasa condusa de Stanica,
Titi izbucni, in chip surprinzator pentru ea, cu o brutalitate nemaipomenita:
- Cva! Las', ca mi-a spus mie mama, ce, eu nu vad?
Unde mergi dumneata toata ziua si toata noaptea?
Vreo dovada impotriva Anei nu exista, ce-i drept. Fratii venira repede la locul scandalului si capitanul mustra pe Titi cu destula aroganta si un ton vadit trivial si iritant:
- Amice, trebuie sa-ti supraveghezi expresiile, ma-ntelegi
Aici sunt parintii nostri, oameni batrani, sunt ordonantele, care aud. Nu admit sa ne insulti sora, asa, pe simple elucubratii de-ale dumitale. In definitiv, ce-i? S-a plimbat in oras cu cumnatul dumitale. Daca dumneata esti bolnav si nu suferi lumea, nu trebuie s-o silesti si pe ea sa se calugareasca.
Titi se invineti la fata si, reeditand furia subita a lui
Simion, batu cu pumnul in masa, inspumat la gura si tipa ca un descreierat:
- Sa nu ma insultati, magarilor, ca va spun la mama!
Toti il privira in liniste ca pe un pacient in criza si lui Titi i se paru ca Ana lasa buza-n jos intr-un gest de dispret.
Fratii iesira din odaie fara sa-l mai contrarieze si tocmai aceasta indiferenta infurie si mai tare pe Titi.
- Lasa-l, ma, se auzi glasul locotenentului, nu vezi ca e nebun?
- Ba o sa-l dau in spuse pe sleau capitanul.
Titi puse mana repede pe palarie, isi trase paltonul nervos pana a se incurca in maneci si iesi ca un glont din casa si din curte. Din acea zi nu se mai intoarse in caminul lui. Aglae ii ordona sa divorteze, Stanica fu si el de aceeasi parere, "de
178 G. Calinescu vreme ce nu va intelegeti", dar se jura ca Ana si cu el petrecusera in chip nevinovat, nedandu-si seama cum a trecut vremea.
Lucru curios. Cand auzi de divort, Titi se intuneca. Nu voia.
- Sa faca ce-o sti, zise el cu absurditate, nu ma priveste.
Eu n-o cunosc, si pace. N-are decat sa dea divort, eu nu ma duc pe la tribunale.
- Dar nici n-ai nevoie, omule, explica Stanica, aranjam noi toate.
- Eu nu dau divort.
Era aceasta incapatanare o modalitate primara de a-si marturisi inca dragostea pentru Ana? E cu putinta. Sohatchi veni la Aglae si lamuri ca ei n-au avut nici o intentie rea, ca s-au certat cu totii cum se-ntampla, dar ca situatia surorii lor era intolerabila si trebuia sa fie rezolvata intr-un fel, cel mai cuminte chip fiind acela ca Titi sa se-ntoarca acasa. Titi declara scurt:
- Eu acolo nu mai ma duc, cine vrea sa vie, sa vie aici.
Aglae, ca sa nu-l supere, zise si ea:
- Domnule Sohatchi, eu nu pot sa las pe baiatul meu sa fie insultat. Ana sa vie sa stea aici cu el, ca se gaseste loc.
Intr-adevar, Ana veni, primita de Titi cu o tresarire de satisfactie, repede inabusita de o uitatura posaca. Reinfipt in solul lui, Titi nu facea decat sa copieze note, sa deseneze dupa ilustrate, sa stea nemiscat. Aglae o intepa pe Ana fara sa vrea, punandu-i intrebari suparatoare: "Tu nu stii sa gatesti? Tu stai asa imbracata toata ziua? Tu n-ai decat o camasa de noapte?"
Dar trebui sa recunoasca chiar ea ca Titi era imposibil si o contrazicea pe Ana in cele mai legitime dorinte, cu o obstinatie de asin. Ana aduse cinci bilete de teatru, cu o invederata multumire de a-i lua pe toti, dar Titi singur refuza.
Enigma Otiliei 179
- Eu nu ma duc la teatru. Nu ti-am spus eu sa iei bilete.
Ma duc la teatru cand am dispozitie, nu asa, pe neasteptate.
Si apoi cine ti-a dat banii? De unde stiu eu?
- Titi, se irita chiar Aglae, ma agasezi!
Titi nu merse, tacand insa cu perversitate voita sau involuntara pana in preajma momentului de plecare, asa incat toti se imbracara, crezand ca i-a trecut rezistenta. Dupa- masa, Titi disparu. Ceilalti isi inchipuira ca se-mbraca. Iesisera pe usa sa-l astepte, dar Titi nu se vedea nicaieri. Aglae intra in odaia lui si-l gasi in pat, in plapuma.
- Dar ce faci aici, pentru dumnezeu, nu mergi? De ce m-ai facut sa ma-mbrac?
- |i-am spus ca nu merg.
Si Titi se-ntoarse cu capul la perete. Suparata, Aglae se dezbraca si nu mai merse. A doua zi Ana fugi.
- Titi, insista Aglae, termina odata. Nu va intelegeti, si pace. Ea e usuratica, tu esti incapatanat, nu-i nimic de facut.
Divortati.
- Eu nu divortez! se-ncapatana Titi.
De altfel Ana era vazuta de toti pe strada cu feluriti insi, unii afirmau ca avea legaturi certe cu unul sau cu altul.
Curand nu mai fu nici o indoiala cel putin ca Ana iese la brat cu un functionar superior dintr-un minister, om mai in varsta, cu ceva avere, care afirma, fiind si Stanica de fata, ca daca
Ana e libera, o ia de nevasta. Era o ocazie, sustinu Stanica, de a se desparti fara scandal. Altfel Ana ar abuza de numele lui, cu profit pentru ea. Titi insa nu voia sa divorteze. Se vede totusi ca Ana gasise o buna combinatie, fiindca dezlegarea nodului veni tot de la ea. Intr-o zi, doua ordonante depusesera in fata usii de la intrare, fara sa vrea sa intre, o boccea enorma, in care Aglae gasi cu ciuda toate lucrurile lui
Titi, cele mai multe murdare. Totul ii fusese restituit cu o
180 G. Calinescu grija afectata, fiindca Titi regasi si o pereche de pantofi rupti pe care ii aruncase la gunoi, precum si un cutit, pe care fortandu-l il rupsese in doua. Erau amandoua bucatile. Titi primi, in sfarsit, si o notificare ca i se intentase actiune de divort din partea Anei. Cu greu Stanica putu sa-l faca pe Titi sa consimta a da o declaratie ca se desparte de bunavoie, pentru nepotrivire de caracter. Acum el voia sa se judece, sustinand intre altele ca nu se simte bine, ca Ana i-a dat o boala. Lucrul era de domeniul fanteziei si dovedea numai, prin surmenarea spiritului, o recrudescenta a hipocondriei lui latente, congenitale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.