- Nu stiu ce-am sa ma fac cu Costache asta, zicea Aglae la masa, unde erau adunati toti ai ei, inclusiv Stanica, niciodata n-am fost suparata ca acum. Moare, doamne fereste, maine-poimaine, caci la altceva nu te poti astepta cand un om a cazut o data lovit de dambla, si eu nu stiu deloc cum stau lucrurile lui. El a vandut localul lui Iorgu, ce-a facut cu banii? unde-i tine? Daca i-a pus la vreo banca, cine-o stie? Ori ii tine in casa si-i fura cineva, in zapaceala. Pe Marina nu pun eu temei, e in stare sa si fure, am mai prins-o eu. Te faceai tare si mare, domnule, zise Aglae catre Stanica, ca afli toate, si vad ca n-ai facut nici o isprava.
- Recunosc, spuse Stanica, modest ca niciodata, n-am putut sa aflu nimic.
- Pe urma, as vrea sa stiu si eu, a facut vreun testament, n-a facut?!
De unde sa-l iau eu testamentul, daca el nu spune nimic? Daca nu-l gasesc sau i-l fura cineva?
- Atunci dumneata, mama-soacra, zise Stanica, fiind unica mostenitoare de drept, iei tot, vreau sa zic tot ce se vede.
- Lasa-ma in pace, se rasti Aglae, ca si cand Stanica era vinovat de lipsa testamentului, iau casa, ca nu-mi inchipui c-o sa aiba neobra- zarea s-o lase pe maini straine, dar banii, banisorii pe care i-a cules el vanzand bunatate de acareturi, cine-i ia?
- Si ia Otilica! declara Stanica, imperturbabil si cu diminutiv intentionat.
- Ba te rog sa lasi gluma, e in joc viitorul, viitorul copiilor si al
Olimpiei dumitale. Daca ai fi mai constient, n-ai face haz.
174
- Eu nu sunt constient? observa cu umor Stanica. Smi pare rau!
Eu pazesc zi si noapte, dar nu pot sa fac imposibilul in definitiv, am si eu putina jena, sunt uman, ce vrei, nu pot sa ma duc sa-i vorbesc batranului de testament si de mostenire. E ca si cum l-as intreba cum vrea sa-i fie cosciugul.
Aglae nu se lasa de loc impresionata de parada umanitara a lui
Stanica si dadu noi ordine:
- Sa nu slabiti din ochi nici o clipa casa de dincolo. Unul sa stea tot prin curte pe langa gard, ca doar e cald ca si vara, si altul sa se duca din cand in cand pe dincolo, sa intrebe pe Costache cum ii mai este, daca vrea ceva. Sa bagati de seama sa nu ia nimeni nimic din casa, sa nu iasa nici c-un pachetel. Sa ma chemati pe mine numaidecat.
Bine ar fi sa-l trageti de limba pe Costache, dar fin, daca a facut sau nu testament.
Titi, incapabil de subtilitati, se multumi sa se plimbe prin curtea vecina, facandu-se ca ia schite sau sa priveasca pe peretii din odai ca sa copieze in acuarela un tablou ori o fotografie. Batranul nu-i dadu insa voie sa stea decat langa el in sufragerie, trimitandu-l cu Felix sa aleaga si sa se inapoieze. Sntr-o zi, plictisit, il puse sa-i povesteasca ce-a vazut la cinematograf, unde el nu fusese niciodata. Titi, narator din placere, incepu:
- Sntai arata un put cu roata, pe urma vine o fata cu o galeata mare, apoi apar doi batrani, un mos si o baba care vorbesc intre ei, pe urma arata cum trage fata galeata dupa ea, baba se rasteste la ea si mosul o loveste cu un bici, apoi arata pe fata inchisa intr-o odaie goala, mancand un codru de paine, apoi e noapte si fata deschide geamul.
- Ce-i asta, ce inseamna asta? intreba iritat mos Costache. Asa e la cinematograf?
- Asa e! raspunse naiv Titi.
- Daca e asa, e urat! constata batranul si nu vru sa mai asculte.
Batranul nu banuia ca Titi nu intelegea afabulatia filmelor si le confunda cu o succesiune de imagini, a caror sinteza nu era in stare s-o faca, fiindca nu pricepea nici inscriptiile in frantuzeste. Cand filmul
175 ii placea mai mult, atunci Titi isi procura un program cu desene sau fotografii de actori din colectia Pathe-Freres si le copia in pastel sau in acuarela.
Olimpia nu stiu sa vorbeasca batranului decat de Aglae, Aurica si ceilalti care "tin foarte mult, unchiule, la dumneata", ceea ce nu provoca din partea lui mos Costache decat niste mormaituri incredule.
Aurica ii vorbi de tragedia fetelor fara noroc si-i povesti intamplarea unei fete "nici frumoasa, nici desteapta", careia un unchi bogat i-a facut zestre, inlesnindu-i maritisul. Mos Costache tusi violent si supse tigara, dar nu-si dadu nici o opinie asupra datoriei unchilor. Aglae intelese ca marea chestiune trebuia dezbatuta direct intre ea si batran, si intr-o zi se aseza grava ca un judecator in fata lui si-i facu aceasta predica:
- Costache, trebuie sa-ti vorbesc ca sora, fiindca vad ca tu nu esti prevazator. De acum incolo suntem in varsta, si mult nu mai avem de asteptat. Este si viata si moarte. Ce speranta sa mai am eu: ca maine sapa si lopata (batranul se facu paliD). Omul cu cap isi pune lucrurile in regula, se mai ingrijeste si de suflet. Doamne fereste, vine o moarte, ai vazut cum ai cazut jos
- La-la-lasa-ma-n pace, lasa-ma-n pace, striga sugrumat batranul catre imposibila Aglae.
-Ce sa te las in pace, spun ce-i adevarat! Daca mori, nu stie omul unde sa caute banii sa-ti faca cele crestinesti. Oamenii batrani mai merg pe la biserica, se mai spovedesc, isi pun bani de inmormantare deoparte, haine curate
- La-la-lasa-ma-n pace, ca n-am murit! Pleaca de aici, ca n-am murit! striga, din nou livid, Costache.
- Degeaba te superi, ca sora sunt datoare sa fi spun ce-i bine. Tu ai avere, ai case, ai bani. Eu sunt sora si nu stiu de loc de rosturile tale.
Unde-s actele tale de proprietate, unde ai pus banii luati din vanzare, ce avere ai, ce datorii, toate astea nu le stiu. Poate si un strain sa-ti ia tot, si eu ca sora nu pot sa zic nici pis, fiindca n-am cunostinta de nimic. Gandeste-te ca ai nepoti, e Titi care trebuie intretinut pana-si
176 face un rost, iar Aurica nemaritata, Olimpia si ea sta ca vai de lume.
Eu de unde sa le dau, ca stii ce am. Pensia lui cela, pe care nu vreau sa-l numesc? Fleac. Datoria ta e sa lasi tot familiei tale, sa-i dai numai acolo doua-trei mii de lei si fetei aleia, sa aiba si ea un ban pana si-o gasi un rost, ca doar e fata mare. Nu esti dator tu sa ai grija de o fata care nu e a ta. Nici nu-mi trece prin gand ca ai sa faci altfel, insa pentru asta trebuie sa faci o regula, sa-mi spui toate socotelile tale, sa stiu de unde sa le iau, la un caz de nevoie. Nu trebuie sa te sperie asta, fiindca nu moare nimeni daca pune ordine in afacerile lui. Dimpotriva, am vazut oameni care s-au impartasit, si-au facut testamentul, si pe urma au trait ani de zile. Asculta, Costache, spune-mi mie, ai facut vreun testament, ceva, ori te-ai gandit sa-l faci?
- Treaba mea daca l-am facut sau nu, zise suparat mos Costache.
Sncercarile de felul acesta ramanand infructuoase, Aglae se multumi, din prudenta, sa aminteasca lui Costache ca e foarte bine pentru un batran "sa-si vada de suflet din cand in cand".
- Vax, suflet! zise Stanica, fata de toti ai familiei, stransi in jurul canapelei lui mos Costache in ziua de Sfantul Dumitru. Prostii, prejudecati, ca sa se indoape popa cu bancute. Fugiti de-aici. Azi suntem in secolul progresului, al luminii, rade de astea si copilul din albie.
Aglae se inchina, in semn de protest, iar Olimpia se arata vadit scandalizata, fara sa fie in stare sa spuna vreun argument. Mos
Costache, morfolind tigara in dinti, era atent si incruntat.
-Ce e aia suflet, intreba Stanica cu ironie victorioasa, spuneti-mi ce e aia suflet? Sufletul e suflul, adica suflarea, respiratia, anima, cum zic latinii; sufli? ai suflet! nu mai sufli? te-am dus la gunoi. Cum adica, puiul de gaina pe care-l mancasi sa n-aiba si el suflet, iar dumneata, mama-soacra, sa te duci in rai? Ori supravietuim toti, de la rama pana la om, ori nu e nimic. Dar va spun eu, pe onoarea mea, ca Dumnezeu are alte treburi decat sa pazeasca sufletul dumitale. Sa-ti spuna amicul
(Stanica arata pe FeliX) ce e omul. Pe mine, cand eram student, m-a dus un prieten medicinist la morga unui spital. Ce sa vezi dumneata?
177
Sntr-un fel de maghernita cu geamuri mari erau vreo cateva mese de brad cu scandura subtire, putin indoita si cu o gaura la partea din mijloc, iar dedesubt o galeata. Un om cosea repede cu o undrea pieptul si pantecele unui mort. Matele erau violete ca niste gaitane bine impaturite, iar coastele erau date frumusel de o parte si de alta si aveau seu pe dedesubt. Pe urma am vazut cu ochii mei cum il aruncau in camion. Unul il tinea de cap, altul de picioare, il legana putin pentru ca sa-i dea vant si il arunca deasupra, ca la abator. Asta e omul. Sufletul?
Unde e sufletul? Sn cap? in piept? in picior? in ce e sufletul?
- Mai las-o, Stanica, cu prostiile tale! il mustra Olimpia, facand un semn cu ochiul ca asta face rau batranului.
Sncapatanat, Stanica izbucni cu flacara mai mare, ca un foc stropit cu gaz.
- Sa-ti spun eu unde te duci dupa moarte, c-am fost cand dezgropa un mort sa-l puna in loc de veci. Ia, niste oase acolo pline de pamant si parul, ca parul rezista.
Mos Costache, inspaimantat, isi trecu mana peste cap, dar, neintalnind nici un fir de par, respira usurat, ca si cand ar fi fost scapat de moarte.
Stanica nu statu mult pe pozitia de ésprit fort si trecu la extrema opusa, cand fu singur cu batranul. Era limpede ca, inconstient, tradandu-si preocupari launtrice, ori intentionat cauta sa-i vorbeasca batranului numai de moarte.
- Iubite mosule, are si religia rostul ei, ca doar n-ar fi luptat pentru ea atatia oameni superiori. Deunazi am vorbit si eu asa, ca sa-i fac sange rau soacra-mei, dar, in fond, sa-ti spun drept: cred. Am vazut oameni de stiinta, savanti, care merg la biserica. Asa sa stii: religia si stiinta merg mana in mana, si amandoua descopera cu mijloacele lor, credinta si ratiunea, puterea lui Dumnezeu. De cand a murit Relisor, am meditat adanc, mi-am scrutat sufletul si am zis: natia noastra s-a aparat cu credinta de turci, de tatari si de toti dusmanii. Romanul e crestin ortodox. Eu sunt roman, deci ma rog lui Dumnezeu. Si apoi stii ceva? Exista forte misterioase, domnule, pe care nu le poate patrunde
178 nici cel mai mare savant! Parca ce suntem noi fata de atotputernicia lui Dumnezeu? Vax! Am vazut oameni cu piciorul in groapa pe care-i condamnau toti doctorii mari si au scapat cu slujba bisericeasca. Ma bat cu pumnul in piept ca n-am facut maslu pentru ingerasul meu. Ce vrei, domnule, cel mai mare intelectual, si e infrant de misterul universului si se intoarce la intelepciunea poporului. Sn adancul sufletului meu am fost totdeauna crestin ortodox, dar de-aici incolo devin practicant: am sa postesc, sa tin traditia, sa dau exemplu eu ca intelectual, ca om luminat ce sunt, noilor generatii. Asculti, unchiule?
Sti comunic ceva confidential. Mi-a spus un preot batran, om invatat, om sfant, ca nimic nu intareste sufletul mai mult decat confesiunea.
Mister mare, dar asa e, si eu pot sa-ti dau si ratiunea stiintifica. He, hei, Stanica e profund, degeaba incercati dumneavoastra sa-l luati peste picior. Vrei sa-ti spun ratiunea stiintifica? Orice om are constiinta morala, caci asta ne deosebeste de animale, care ne apasa, oricit am cauta sa facem noi pe pezevenghii. Bunaoara, am avere si am lasat pe altul sa sufere, atunci constiinta ma munceste fara voia mea si-mi intoxica sangele. Daca insa spun duhovnicului: preasfinte, am facut pe cutare sa sufere, sunt un pacatos, se descarca constiinta, se purifica sangele, pe legea mea! D-aia traiesc babele atata. Apoi mi-a mai spus parintele si altele, si in adevar ca are dreptate: omul strange pana la o vreme, dar apoi nu mai are nici un sens sa adune. Ce-o sa mai traiesti? sa zic cincisprezece-douazeci de ani ("ca maine te-ngrop", gandi Stanica in sinE). Copii n-ai, purcel n-ai, catel n-ai! Arunca, domnule, banii in dreapta si-n stanga, petre ce, fa-ti poftele, caci si asta e crestinesc, fiindca traieste un negustor roman dupa dumneata si te binecuvanteaza.
De altfel e si o lege economica: bogatia inseamna circulatie.
Intra in circulatie, domnule. Adica ce urmaresti dumneata, hai? Ca dupa o viata de economii, ca dupa o existenta calugareasca sa vie soacra-mea sa-ti ia tot si sa petreaca cu averea dumitale? Evident, e sora dumitale, dar ea a avut partea ei, si dumneata ai avut-o pe a dumitale. Fiecare a avut talantul lui, cum zice la Sfanta Scriptura.
Dumneata ai fost om muncitor, de isprava, ai sporit talantul, deci e
179 meritul dumitale. O sa vie Titi sa se rastoarne picior peste picior in fotoliurile dumitale si-o sa manance cu femeile ce-ai strans o viata intreaga prin munca cinstita. Asa e viata.
Batranul intelegea foarte bine manevrele, si ale Aglaei, si ale lui
Stanica si nu se lasa intimidat sub raportul pecuniar. Vesnica amintire a mortii insa incepuse sa-l infricoseze. O data cu limpezimea creierului, disparuse euforia si se incuibase spaima. Nu se gandise niciodata la moarte, nu mersese la biserica, n-avusese nici o convingere nici intr-un fel, nici intr-altul, deoarece sufletul tot ii fusese absorbit in realitatea existentei. Mos Costache credea in adevarul caramizilor din curte, al tutunului, al banilor din pachet si nu-si putea inchipui nici raiul fara aceste elemente. Frica lui era obscura, instinctiva si era insotita mai ales de ipoteza halucinanta ca s-ar putea sa vina o clipa in care toti sa-l jupoaie, sa-i ia totul, sa-l scoata din casa, in vreme ce el vede si nu se poate misca. Astfel se infatisa moartea lui mos Costache: ca un furt total agravat cu paralizie integrala si eterna. O mai mare pedeapsa decat sa vezi asta si sa nu poti face nimic nu i se parea ca poate fi.
Noaptea visa ca vrea sa fuga, dar e tinut in loc de noroaie vascoase sau de o stranie intepenire a membrelor inferioare, ori visa ca se cearta cu Aglae si cu copiii ei. Visa ca hoti ii legau picioarele cu franghie, ca pica de sus cu capul in jos. Mai des visa gandaci multi, mari si negri.
Cand se culca dupa-amiaza vedea mereu un dric cu multi cai trecand peste el.
Desi la inceputul lui noiembrie vremea se strica, si ploi marunte, fumegoase intristara orasul, mos Costache, devenit tare din frica, isi puse in gand sa iasa din casa. Pentru asta avea nevoie de precautii mari, ca nimeni sa nu-i fure banii. Gasi intr-un dulap un fel de panza tare, cam ca aceea din care se face foaia de cort si o dadu Otiliei sa-i faca in saculet bine cusut cu un cordon la gura. Tot Otiliei ii dadu insarcinarea de a-i face in spatele pantalonilor un buzunar interior inchis cu trei nasturi. Lucrul Otiliei era foarte satisfacator, insa spre mai multa siguranta batranul mai trase o cusatura cu sibias, strabatand chiar stofa. Sn punga rasturna maruntisul de argint pe care-l tinea de
180 obicei in casa, in cutia de tinichea, pentru nevoile zilnice, iar in buzunar indesa pachetele cu hartii. Ca nu cumva sa se desfaca nasturii, prinse deschizatura de sus a buzunarului si cu doua ace de siguranta, iar peste mijloc se lega cu o curea lata (nu purta niciodata bretelE). Asa iesi in oras de mai multe ori mos Costache. Seara, insa, isi punea saculetul sub perna si pantalonii sub saltea. Vazand ca batranul pleaca de acasa, Stanica se hotari sa-l pandeasca, mai mult din curiozitate decat din vreun interes, si avu norocul sa prinda momentul cand batranul iesea din casa. Desi erau orele cinci, afara era intuneric, si ceata uda impiedica vederea la distante mari. Snvelit intr-un palton gros si verzui de vechime, pasind marunt, batranul mergea cu capul in jos, privind cand la dreapta, cand la stanga. O lua spre Sfintii
Apostoli, apoi iesi la pod, statu putin la indoiala. ("Te pomenesti, ghiujul, isi zise urmaritorul, ca merge dupa aventuri erotice!") O lua pe Calea Victoriei inspre Posta. ("Se duce la o banca, l-am prins", gandi
Stanica.) Apoi urca pe bulevard in sus, trecu la statuia lui Bratianu si se opri in fata unei case cu etaj, peste drum de Ministerul de Domenii si Agricultura, privind ceva pe zid. (,,Ce dracu cauta asta? - se mira
Stanica, te pomenesti ca are vreun avocat!") Dupa oarecare ezitare, batranul disparu inauntru. Stanica se apropie iute de casa si vazu ca pe zid se afla firma unui doctor. ("Ei, comedie!") Fara a mai sta la indoiala, se urca hoteste pe scari si ajunse la vreme, spre a vedea ca batranul intrase chiar in apartamentul doctorului si nu in alta parte.
("Smi pun capul ca are o boala ascunsa, din tinerete, si se trateaza!") incantat de descoperire, Stanica nu mai astepta iesirea batranului si se-ntoarse repede cu tramvaiul acasa, adica la Aglae.
- Nu stiti unde se duce mos Costache? intreba el, atatator.
- Unde?
- La doctor! Sa stiti ca are o racila secreta!
- N-are nimic, il asigura Aglae, il cunosc eu bine. Toata viata a fost sanatos. A devenit grijuliu!
Banuiala Aglaei era cea adevarata. Sncepand sa iubeasca viata,
181 batranul voia sa stie bine ce boala are, si fiindca avea impresia ca doctorii adusi in casa il minteau, isi puse in gand sa consulte el un neprevenit. Sn acelasi scop intrebase pe Felix ce doctor e mai bun si mai ieftin. Doctorul la care intra placu batranului. Avea mina serioasa, usor incruntata, a unui om de cincizeci de ani, vorbea putin si grav, dar cu multa politete si chiar bunatate.
- De ce suferi dumneata? intreba el pe mos Costache.
- Nu-nu sufar de nimic. V-r-r-reau sa stiu, fiind in varsta, daca sunt sanatos si ce trebuie sa fac ca sa nu ma imbolnavesc.
- Foarte frumos. Sunteti prudent. Va rog, dezbracati-va.
Doctorul examina atent pe mos Costache, dar fara amanuntimi exagerate. Facu o auscultatie sumara, palpa si percuta ficatul, asculta inima si zise:
- N-aveti nimic la examenul somatic, si dupa toate aparentele sunteti un om sanatos. Doar un tonus mai accentuat al inimii.
- Va sa zica, n-am nimic? vru sa se asigure mai bine batranul.
- Ai varsta, rase doctorul, care e si ea o boala! Dar da-mi voie, adauga el, privind in ochi pe batran, n-ai avut nici un accident, asa, vreo pierdere de cunostinta, dureri mari in teasta?
Prins in usa intrebarii, batranul marturisi:
- Ba-ba a-am cazut jos de aprindere la cap!
- Ei, vezi? Sa nu se mai intample! Trebuie sa tii dieta, sa nu fumezi, sa nu bei alcooluri, sa duci un regim descongestionant. Am sa-ti dau o reteta, dar sa stii ca totul depinde in primul rand de regim. De altfel, de acum incolo evita supararile, distreaza-te calm, fara iritatii. Ai vreo avere?
- A-a-am ceva putin cat imi trebuie am! se balbai mos Costache, punand instinctiv mana in buzunarul pantalonilor.
- Cu atat mai bine!
- Si si n-am nimic? mai intreba mos Costache.
- Nimic, Domnul meu, zise bland doctorul, decat un organism care trebuie menajat. Eu insumi, daca as comite o imprudenta, as fi
182 primejduit sa fac o congestie. Deci masura, ca sa te folosesti si mai departe de fizicul dumitale rezistent.
- Si sa fumez n-am voie?
- Nu!
Batranul isi stranse bine haina la piept si merse spre usa, urmarit de ochii calmi ai medicului. Acolo isi aduse aminte ca trebuie sa plateasca. Felix ii spusese ca doctorul ia douazeci de lei. Dupa mari cautari prin buzunare, mos Costache scoase doua piese de cinci lei, depuse una pe biroul doctorului, retinand pe cealalta in podul palmei si asteptand un gest de aprobare. Dar medicul era impenetrabil. Atunci lasa si piesa cealalta si porni marunt pe usa afara, fara sa priveasca inapoi.
Doctorul daduse batranului o reteta, si acum acesta, dupa oarecare indoieli, se hotari s-o faca. Se lasa in jos pe bulevard si se opri la o farmacie, peste drum de cinematograful "Minerva".
"Aici trebuie sa fie scump!" gandi mos Costache, dupa ce dadu cateva tarcoale prin fata usii, impresionat de dulapurile baroce si bocalele de portelan. Merse mai jos, unde intalni o drogherie. Socotind ca drogheria vinde mai ieftin, intra inauntru. Droghistul regreta. I-ar fi facut una mai simpla, cu prafuri, dar aci era un lichid de baut, pentru care n-avea toate elementele. Mos Costache o lua pe Calea Victoriei, inspre Posta, in Lipscani stia o farmacie. Intra, dadu reteta si fu invitat sa astepte.
Farmacistul puse tocmai mana pe flacon cand batranul, inspaimantat, intreba:
- Vreau sa stiu intai cat costa.
Farmacistul il privi putin cam mirat, cauta intr-un repertoriu, facu o mica socoteala si declara ca doctoria asta costa doi lei si cincizeci de bani.
- E-e-e prea scump! Mai ieftin nu se poate?
- Nu se poate, ce vorba e asta? dumneata nu stii ca aici preturile sunt fixe?
- Asa? Atunci, se razgandi mos Costache, n-o mai fac.
Farmacistul ii arunca reteta si se indrepta spre alt client. Batranul
183 merse incet pana in strada Sfintii Apostoli, unde era o alta farmacie.
Acolo intreba pur si simplu:
- Cat ar costa sa-mi faci reteta asta?
- Doi franci si optzeci! raspunse farmacista, dupa oarecare contemplare a foitei.
Mos Costache lua reteta, iesi in strada, statu pe ganduri, apoi, incet-incet, se intoarse din nou in Lipscani, la intaiul farmacist si comanda doctoria. Economisise treizeci de bani. La intoarcere, observa lumina in mica bisericuta de linga Societatea de tir si, obosit, gasi cu cale sa intre inauntru. Cateva babe dadeau acatiste si se inchinau lung pe la icoane, sarutandu-le zgomotos. Un dascal motaia intr-o strana, scotand pe nas litanii fara sfarsit. Mos Costache, fascinat de sclipirea altarului si de inganatul cantaretului, se simti patruns de evlavii si incepu sa se inchine larg, cu mana dreapta, in vreme ce cu stanga isi pipaia locul banilor. Se gandi ca Dumnezeu nu se putea sa nu-l vaza pe el, care se gandea la viitorul Otiliei si-i fagaduise atatia bani, si mai ales n-avea sa-ngaduie ca el sa moara inainte ca Otilia sa aiba un rost, fiindca mai buna decat banii e tot ocrotirea parinteasca. De pilda, un om cu o experienta, ca el, ar fi depus suma la o banca si ar fi pregatit
Otiliei, cu vremea, din dobanda, un adevarat nou capital, fara sa se atinga de fond. Nu s-ar fi suparat nici unul, nici Aglae, careia i-ar fi ramas capitalul, nici Otilia, care s-ar fi folosit de el. Mos Costache iesi usurat din biserica, dupa ce se inchina cu evlavie, mergand de-a-ndaratelea, si se simti cu duiosie bun. O baba imbrobodita pana peste gura intinse mana vaietandu-se:
- Fa-ti mila si pomana, sa-ti ajute Sfanta Vinere de azi si Maica
Domnului!
Batranul vari mana in buzunar, scotand cateva monede, insa vazand ca n-are decat piese de zece si douazeci de bani si deloc de cinci bani, afara de o para, rusinandu-se sa dea paraua, zise:
- Crede, babo, n-am marunte!
- Eh, zise baba agresiv, n-ai, dumneata, boierule, sa n-ai! Daca n-aveti dumneavoastra boierii, cine sa aiba, eu? D-aia nu v-asculta
184
Dumnezeu. Snspaimantat, mai mult de ideea ca cersetoarea ar fi putut sa stie ca are parale la el, ii dadu zece bani, pe care baba ii lua nemultumita si bodoganind un "bogdaproste" mai mult dispretuitor.
Mos Costache preda in taina doctoria Otiliei, rugand-o sa i-o dea regulat, dupa cum scrie in reteta. Pretinse ca era trebuitor sa tina dieta si consulta pe Felix, punand mereu intrebari explicative, ce se intelegea prin dieta. Se facu chiar ceva mai intelegator in privinta cheltuielilor si oferi pentru masa o suma mai rezonabila. Ssi facu o voluptate de a intreba in toate chestiunile privind sanatatea pe Felix si pe Otilia, astepta ca fata sa-i intinda lingurita la gura si radea de placere cand aceasta il imbratisa. Totusi, batranul punea pe recomandatiile medicului un pret abuziv. Dupa fiecare doza de doctorie astepta optimist, inchipuindu-si ca ea avea sa-si faca un efect brusc, sa-i dea o tarie nemaiavuta. Lacom din fire, intelegea regimul ca un medicament.
Manca legume, dar multe, pana la indopare, crezand ca ele au o putere curativa. Felix incerca sa-i explice ca dieta ii era recomandata spre a odihni organismul si ca, la varsta lui, nu mai avea nevoie de atatea alimente. Batranul se incapatana. Auzise bine pe doctor cand ii spusese ca sunt "bune" pentru el legumele, zarzavaturile. Daca erau bune, trebuia sa manance cat mai mult, "ca sa-si faca efectul". Efectul fu ca mos Costache incepu sa se ingrase. Stanica il aproba in totul in aceasta interpretare:
- Mananca, unchiule, daca ti-a spus doctorul, stie el ce stie. Pofta de mancare sa ai, asta e totul. Uite, eu n-am!
- De-de ce n-ai? intreba mos Costache, interesat de toate chestiunile de sanatate.
- De ce n-am? izbucni Stanica. N-am pofta de mancare, fiindca n-am pofta de viata! La ce sa traiesc, pentru cine sa traiesc? Rostul omului e sa aiba o familie, sa aiba copii in care sa retraiesti, care sa-ti duca mai departe numele. Dumnezeu ma pedepseste, ma osandeste la sterilitate sau poate imi deschide ochii si-mi zice: "Stanica, fii brav, nu te lasa rapus de sentimentalisme, gandeste matur." O sa ma gandesc pana am s-o fac intr-un fel.
185
Stanica intretinea pe batran intr-o continua teroare, impartasindu-i decesuri:
- Mos Costache, nu stii una? Colonelul, colonelul Constantinescu, cel din sus de langa Arionoaei, de la care ai cerut burghiul.
- Ei?
- Ei, a murit azi-noapte!
- De ce-a murit? intreba ingrozit batranul, sperand intr-un accident imposibil de repetat.
- De ce moare orice om cu constitutia lui. L-a lovit damblaua.
Trasnit, nu altceva. A stat la masa pana la unsprezece noaptea cu niste invitati si, cand s-a sculat, pac. Maine il ingroapa. Las', ca ma duc eu sa mai aflu cate ceva.
Stanica se ducea intr-adevar si venea cu alte stiri:
- Anul asta a fost nefast! zicea el scarbit. Si cara cu zecile, cu sutele. Tot copilasi si batrani. Toamna face rau grozav la plamani, la cap. A murit bacanul din colt de la care am luat untdelemn. Nici nu l-am vazut bolnav vreodata. Asa, din senin. Nu vrei sa vii sa-l vezi? Nu stiu ce Dumnezeu o fi avand ca s-a facut ca un taciune la fata, e de nerecunoscut. Spune nevasta-sa ca s-a luptat trei zile cu moartea.
Mos Costache facea sfortari sa scape de evocarile lui Stanica, dar acesta le dadea drumul cu o viteza satanica.
Batranul incepu sa fie superstitios si hipocondru, sa se vaiete de dureri adevarate sau inchipuite. I se parea ca-i pocnesc urechile, ca nu mai are stomac bun, ca inima i se opreste deodata, fiindca el n-o mai aude. Lua purgativele cele mai respingatoare, stand ore intregi cu gravitate pe recipientul destinat usurarii lui, in chiar mijlocul casei.
Gasea pe cale deductiva cauzele tulburarilor si mijloacele de indreptare si-si alcatuise un meniu fantezist. Sfarsindu-i-se doctoria, nu voi s-o mai repete, sub cuvant ca doctorul nu i-a spus, dar se decise sa vada iar medicul, cand, intr-o noapte, visa ca toate caramizile din curte se varsau peste el in sunetul muzicii militare.
- Ce sa mai fac, domnule doctor? intreba el pe medic.
186
- Cum, ce sa faci? Nimic! Sa duci viata asezata.
Batranul povesti toate suferintele lui. Doctorul zambi si batandu-l pe umeri il incuraja:
- Nu e nimic. Mizerii de-ale varstei noastre. Ca sa nu le mai bagi in seama, plimba-te, distreaza-te, intovaraseste-te cu oameni tineri, stai ziua, cand e frumos, in aer liber, in Cismigiu, la Sosea, cu conditia sa nu racesti.
Mos Costache asculta recomandatiile cu religiozitate, putin nemul- tumit ca nu i se daduse si doctorii. Otilia, pusa la curent, se hotari sa distreze pe batran, si asa se intampla ca, prin amabilitatea nedezmintita a lui Pascalopol, mos Costache si Otilia se plimbau aproape zilnic cu trasura, intalnindu-se foarte adesea si cu mosierul. Felix se adumbri iarasi, mai cu seama ca Pascalopol, cu scopul distrarii batranului, fagaduise sa vina din nou sa joace carti. Cu spiritul ei feminin, in care lipsa de orice prejudecati se alia cu superstitia, Otilia intui ca batranului ii trebuia o atmosfera de incredere intr-un factor stabil. Intra in fosta odaie a mamei sale, unde langa cateva icoane sedea o candela de argint, mereu nefolosita, o curata, o muta in sufragerie, unde mos
Costache isi stabilise domiciliul ca sa faca si economie de combustibil, o umplu cu untdelemn si o aprinse. Batranul se uita surprins la ea, nu aproba nimic cu vorba, dar nu protesta si intr-o zi veni singur la fata si-i spuse ingrijorat:
- S-a stins candela, trebuie s-aprinzi candela!
Cand, prin consumarea untdelemnului, flacara atingea stratul de apa si incepea sa sfaraie, Costache se inspaimanta ca de un limbaj cu intelesuri sinistre. Toate aceste mici mizerii psihice nu faceau din batran un abatut. Nu. Sn fundul sufletului era incredintat ca sentinta doctorului trebuie interpretata in modul cel mai favorabil si ca un om nu poate sa moara, cand un medic spune ca e sanatos. De altfel, n-avea nici o cunostinta de medicina, nici o notiune, macar empirica, despre boale, si in ceea ce i se intamplase nu vedea decat "o sfarseala", un efect al caldurii sau al oboselii. Ssi aducea aminte ca, copil fiind, se imbolnavise de o boala cu calduri (nu stia anume cE), si se facuse sanatos, si-si inchipuia ca acum, ca a luat doctoria, este iarasi in putere. Notiunea
187 mai complexa a uzurii organismului n-o intelegea. Planurile pe care le rumega in tacere erau din ce in ce mai vaste si se intindeau pe zone mari de timp.
Felix isi capatase in sfarsit majoratul (atunci vazuse ca Aglae facea parte din tutelA), si acum isi putea ridica singur veniturile capitalizate la o banca si realizate de un avocat care ciupea cam mult ca onorariu, fiind cel putin onest in linii generale si de o solicitudine incercata.
Fusese trist, ca de-o izgonire, dar batranul se grabise sa-i arate convingerea ca va sta mai departe la el, "tot cu atat". Otilia nu se amestecase numai de rusine, si Felix isi chinuise mintea, ca sa se convinga ca nu poate fi si alt motiv la mijloc, pana ce, leal, fata ii marturisise:
- Papa te speculeaza putin. E o mica slabiciune foarte urata a lui, de care nu pot sa-l vindec, acum la batranete. Fiindca ai ramas, acum iti spun ca-mi pare bine.
Felix indraznise s-o sarute pe obraz.
Fiindca tutelatul de pana ieri nu facuse nici o obiectie asupra gestiunilor trecute, care aratau toate o completa utilizare a creditelor, mos Costache se socoti proprietarul de drept si de fapt al cuielor, grinzilor si caramizilor si incepu din nou sa le miste de la locul lor.
Descoperi doi lucratori cam zdrentarosi, cu priviri cam incurcate, cu care se ascunse in odaile din fata si intra in lungi conferinte arhitectonice, cu tot gerul ce se lasase la inceputul lui decembrie. Ce voia sa faca? Se vazu cand oamenii se pusera sa care mobilele din salonul din fata si alta odaie alaturata si sa le gramadeasca intr-o incapere din aripa laterala. Mos Costache daduse nastere unui plan economic, care consta in impartirea prin pereti de jumatati de caramida a doua odai din fata, spre a le preface in patru, si divizarea salii de intrare printr-un paravan de lemn, pentru ca apartamentul din fata sa aiba o intrare separata. Ssi facuse socoteala ca ar fi putut inchiria camerele ca mobilate cu macar patruzeci lei pe luna, luand pe an aproape doua mii de lei chirie. Doua mii lei inmultit cu zece (adica cu zece anI) dadeau douazeci de mii de lei. Pentru Otilica, gandea el, era o suma buna, adaugandu-se mai tarziu si venitul de la banii pe care i-ar fi depus la banca. Oamenii
188 incepura lucrarile, murdarind toata casa, facura zidurile despartitoare, dar, fie din cauza frigului, fie din aceea a materialului, peretii ramasera uzi, patati de un fel de bube roscate. Casa era trainica, intr-adevar, insa dusumeaua era asezata pe grinzi de lemn, care, oricat de tari, erau slabite de vechime. Greutatea neasteptata asezata in mijlocul odaii indoi grinzile sau le facu sa roada pragurile de moloz pe care sedeau, incat dupa cateva zile dusumeaua devenise concava si elastica, asemeni unei sele, si aderenta zidului cu tavanul se stricase, lasand un interstitiu curbat. Mos Costache se infurie, declara pe mesteri
"pu-pungasi". Se ivira si conflicte banesti, batranul descoperind cu indignare ca i se cere mai mult decat crezuse el ca prevedea invoiala.
Lucratorii plecara nemultumiti, injurand, iar mos Costache decisese ca in primavara, cand o fi vreme buna, sa gaseasca alti mesteri mai cumsecade si sa colaboreze cu mainile lui. Suparat de pierderea pe care socotea ca o sufera prin indepartarea momentului comercial, batranul isi munci capul sa gaseasca aiurea o compensatie. Otilia il surprinse la vreme, facand lui Felix, care asculta incurcat, niste propuneri:
- E-e bine sa fa-facem un contract pentru un an, doi, in folosul dumitale, ca sa fii sigur ca nu pierzi odaia. Daca vine altul sa ti-o ia, dand mai mult? Po-pot sa-ti dau inca o odaie, alaturi sau in fata, ca sa stai mai bine, mai platesti patruzeci de lei.
Adevarul este ca Felix platea o pensiune scandaloasa si ar fi putut cu cateva zeci de lei sa traiasca foarte bine oriunde, daca nu l-ar fi retinut slabiciunea pentru Otilia.
- Papa, papa, zise aceasta batranului, rusinata, dar cu glas de bland repros, din mila pentru starea lui, de ce faci lucruri de astea, papa? Si iei atatia bani lui Felix si ii mai pretinzi si contract? Sn loc sa stea aci ca oaspetele nostru? Mi-e rusine sa vin la masa, cand ma gandesc ca plateste numai el.
Batranul se arata deocamdata plin de cainta, curand insa se porni iar pe chibzuiri. Aflase de undeva ca sunt banci care fac asigurari pe
189 viata, in favoarea mostenitorilor. Platesti niste anuitati si, cu incepere de la un anume termen, mostenitorul indicat poate ridica, in caz de deces al asiguratului, o suma de bani, i se paru o afacere admirabila si se invarti prin casa de satisfactie, la ideea combinatiei. S-ar fi asigurat pentru o suma oarecare, in beneficiul Otiliei, pentru viitorul careia era sincer preocupat, si in chipul acesta nu mai avea nevoie sa-i dea nici un ban direct. Banii i-ar fi folosit sa inalte case de specula cu apartamente mici si ieftine, care aduc mai mult decat apartamentele mari. La banca insa ii rase in nas fara nici o jena:
- La varsta asta, asigurare?
Batranul pleca mirat, neintelegand de ce un om la varsta lui nu se poate asigura. Atunci ii intra in cap ca avea prea multe lucruri in casa si ca trebuiau vandute. Cateva izbuti sa le dea pe la cumparatorii de vechituri. Dar cand un samsar ovrei veni chiar in casa, insistand sa cumpere in total, aparu deodata Aglae, c-o falca-n cer si una pe pamant:
- Da, ce faci aici, Costache?
- Cum, ce fac?
- Asta te-ntreb si eu! Te-ai apucat sa vinzi lucrurile din casa?
- Si ce daca vand? Am sa dau socoteala cuiva?
- Am dat un pret asa de bun! zise onctuos samsarul.
- Iesi afara de aici! zbiera Aglae la ovrei, ce-i aici, hala de vechituri?
Samsarul fugi, iar Costache se infurie asa de tare, incat i se vedeau vinele stranse pe frunte, ca nervurile pe o mare foaie de varza. |ipa cu glas ascutit, intrerupt de raguseli, ridicol de groase:
- N-am eu voie, in casa mea, sa fac ce vreau? Ce poftesti dumneata?
- Poftesc ca nu vreau sa arunci mobile vechi, de la parinti, la un nespalat de samsar, care ti le ia pe nimic!
- Si ce te priveste pe dumneata daca le ia pe nimic?
- Ma priveste!
- Nu te priveste!
- Ba ma priveste, ca sunt sora!
- Si daca esti sora, ai vreun drept sa ma epi sa ma epitropisesti?
190
- Am dreptul sa te impiedic, daca nu mai esti in toate mintile si faci prostii, invatat cine stie de cine.
Mos Costache simti ca se sugruma.
- Eu prost? Eu nu sunt in toate mintile? N-am eu voie sa fac ce vreau in casa mea, cu lucrusoarele mele, nu pot eu sa vand ce vreau si cui vreau? Tot am sa vand, si casa, si lucruri, tot am sa vand si n-am sa las nimic la nimeni. Mai bine le dau la un spital.
Aglae, cam speriata de amenintare, se imblanzi.
- Nu ti-am spus ca n-ai voie sa vinzi, am zis ca lasi sa te traga pe sfoara mizerabilii astia de samsari. Daca vrei sa vinzi, vinde, ca eu nu te-mpiedic, dar barim sa gasim niste familii, prin vorba, care sa cumpere cu pret mai ca lumea. Eu vreau sa-ti fac binele!
- N-am nevoie de binele dumitale! se impotrivi mos Costache, pe jumatate convins totusi.
Din aceste conflicte rasari in capul batranului o idee neasteptata.
Otiliei ii asezase viitorul (asa isi inchipuia, luand intentia drept fapT), era inca in putere si sanatos (cum zisese doctoruL). Sa ramana "toata viata" singur, insemna sa se expuna dezolarii, bolii, amestecului Aglaei.
Batranul se crezu in putere de a-si lua ceea ce numea el o "menajera".
Avea o veche cunostinta, pe care-o frecventa de pe cand era vaduv si care il multumea prin aerul de modestie materiala. Se gandi ca ar putea s-o ia in casa "ca pe o nevasta", ca sa-i inchirieze odaile, sa-i vada de gospodarie. La casatorie nu cugeta deloc, nu numai fiindca ii era frica de cheltuieli, dar fiindca isi zicea ca o femeie care traieste in casa e prin chiar aceasta o adevarata sotie. Ideea legalitatii era cu totul straina de mentalitatea batranului si acesta era motivul pentru care nu adoptase pe Otilia, tinand-o totusi in familie cu fidelitate.
Sntr-o buna zi, Otilia si Felix se trezira in casa cu o femeie, dupa infatisare mai degraba simpla, curat imbracata, cu parul strans bine intr-un conci solidificat cu un mic pieptene si cu ace. Parea sa aiba vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slaba prin oase si rotunjita putin din bunastare, si fata avea o antipatica nuanta pergamentoasa. Femeia fu numaidecat odioasa celor doi, din cauza blandetei mieroase si
191 interesate. Se amesteca in toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arata o solicitudine ridicola pentru batran, care insa era asa de multumit, incat radea cu toata intinderea gurii. Cand batranul se aseza la masa, "menajera", careia ii zicea Paulina, il lega la gat cu un servet innodat la ceafa, ca pe copii.
- Vezi, asa, observa ea cu o blandete cereasca, in care intra si putin repros la adresa altora, asa nu mai cade servetul jos.
Otilia pufni de ras, in indiferenta studiata a Paulinei, care alerga la bucatarie si se-ntoarse cu Marina, careia ii dadea numeroase instruc- tiuni, primite cu ochi dispretuitori. Paulina adusese lui mos Costache oua fierte, si acesta, lacom, intindea mana sa le ia, dar quasinevasta nu-l lasa. Ceru o farfurie mica Marinei ("Repede, repede, madam
Marina, Domnul nu trebuie sa astepte!"), o puse inaintea batranului, si cu o lingurita incepu sa rastoarne continutul gaoacei. Nerabdator, batranul se repezi sa vare painea in galbenus, dar Paulina il opri cu un gest bland, de infirmiera, ca sa-i puna putina sare, cernuta printre degete.
- Vreau si piper, ceru mos Costache.
- Piper nu e bine, suflete, zise Paulina, iti face rau!
Marina, oprita in usa, privea ca la panorama, dar batranul era incantat. Paulina nu se aseza la masa decat dupa ce mos Costache ispravi de mancat, apoi ciuguli si ea pe apucate, aruncand ochi atenti asupra protejatului ei. Cu maniere blande, adulatoare, femeia incerca in chip evident sa-si castige un fel de autoritate in casa. Otilia insasi fu indepartata, cu multe semne de prefacuta delicatete, de a vedea pe mos Costache, intr-o dimineata, sub cuvant ca "dansul" pierduse o parte din somn si trebuia sa se mai odihneasca. Otilia simti ca in curand nu se va mai putea retine si va da un branci nesuferitei intruse, insa domnia Paulinei fu scurta. Dupa ce se crezu instalata in simpatia batranului, Paulina incepu sa-l intretina treptat cu nevoile ei:
- Lumea e rea, barfeste, trebuie sa ne ferim. Sunt vaduva, am si eu nevoile mele. Sa am si eu o multumire, sa stiu ca n-am ingrijit
192 degeaba un om. S-au mai vazut barbati care au inselat femeile dupa ani de zile de rabdare.
- Si ce vrei? o intreba mos Costache, intrigat, dupa cateva insinuari de soiul acesta.
- Vreau si eu o multumire cat de cat, acolo, cum sa zic, daca nu altceva, sa ma treci la testament.
Batranul recapata nervurile de foaie de varza pe frunte si ragusi complet:
- Ce testament? Eu nu fac nici un testament! N-am nimic de lasat!
Ce testament? N-am murit inca!
- Nu trebuie sa te superi, am zis si eu asa, stiu eu ca dumneata esti un om bun.
Mos Costache, ingrijorat si asa de prea marea consumatie de alimente, se infricosase, insa nu stia cum sa scape de Paulina. Lasitatea lui innascuta ii rapea orice initiativa. Privi deci cu multumire pe geam numai mimica unei scene pe care n-o putea auzi, si in care se vedea cum Marina, fioroasa, da branci Paulinei afara din bucatarie si o ameninta cu facaletul. Menajera statu in casa doar atat cat sa-si intareasca la loc conciul, si apoi disparu pentru totdeauna. Felix si
Otilia rasera, mos Costache ii privea cu mina comica a unui vinovat care isi da seama de neghiobia lui, in schimb Stanica inflori dincolo incidentul, din toata seva imaginatiei lui.
- Sti dau cuvantul meu de onoare ca mos Costache are un copil cu ea, am vazut eu copilul, sa nu va mirati daca o sa-i lase ceva avere, de hatarul progeniturii. De ce crezi c-a gonit-o Marina? A fost pusa la cale de Otilia si de Felix, care n-au nici un interes sa fie concurati. A batut-o mar, am auzit chiar ca s-a internat in spital.
Otilia, asezata pe genunchii batranului, ii mangaia chelia de portelan.
- Papa, zau, tu esti batran si n-ai nici o minte. Ce nevoie aveai s-o aduci in casa pe individa aia? Nu te ingrijim noi, nu-ti facem toate gusturile?
193
Batranul sedea cu o buza lasata-n jos, in cea mai perfecta poza de cainta.
- Las', ca am eu grija de fe-fetita mea, zise el, cu gandul la speculatiile lui fanteziste, am eu grija.
- Papa, nu te mai ingriji de mine, ti-am spus, eu n-am nevoie de nimic!
Spunand acestea, Otilia era cu desavarsire sincera, fiindca uitase de banii de care vorbise Pascalopol ca s-ar fi depus pe numele ei.
Marina vari in cap lui mos Costache ca e bine sa faca sfestanie in casa pentru gonirea duhurilor rele, fiindca de aceea se abateau atatea necazuri de la o vreme. Nu mai calcase popa de nu tinea minte, ca la pagani, in cele din urma, ideea fu primita si parintele veni intr-o dimineata, insotit de un dascal si de popa |uica. Acest popa |uica fuse preot mai inainte la biserica parintelui, si acum batranul ramasese supranumerar. Avea saptezeci de ani, o barba ascutita si vanata, ca o bidinea, si bea multa tuica, de unde si porecla. Ocara, pronuntand foarte des numele necuratului, se vaieta chiar in biserica, la lume, de batranete si dureri prin incheieturi si spovedea copiii, care-i radeau sub patrafir, intrebandu-i daca au mancat fasole si varza acra. Canta mormaind, sughitand, trecand repede de la cele mai grave registre la un schelalait infricosat spre hazul credinciosilor tineri. Babele il mustrau de la obraz, dar il venerau, si de altfel si el le certa, improscandu-le cu numiri nemaiauzite de sfinti. Parintele titular il ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor plin de emfaza si de prefacuta ingrijorare pentru prestigiul bisericii. Sfintia-sa era un barbat inalt, rotund, rosu la fata, cu barba mare, alba, rasfirata pe tot pieptul. Radea din tot pantecele, rezista la cele mai grozave insinuatii pagane, parand cu glume prudente loviturile, ferindu-se de a se compromite.
Parintele, asistat de dascal, facu sfestanie, umpland casa de fum de tamaie si stropind peretii cu agheasma. Popa |uica scotea din cand in cand cate un ison izolat, privind cu coada ochiului, sa vada daca nu se pregateste ceva bautura. Cand sfintia-sa stropi pe cei de fata cu
194 agheasma (mos Costache se indoi din sale, plin de evlaviE), dadu ochi cu Stanica, pe care-l cunostea prea bine si rase cu inteles catre el.
- De unde mai iesisi, satana? il intreba parintele cu umoare, cand sfarsi slujba, in vreme ce-si tragea epitrafilul pe deasupra cozii.
- Pai ce, sfintitule, obiecta Stanica bisericos, eu n-am voie sa iau parte la sfanta slujba a sfestaniei, sa ma-ngrijesc de suflet?
- Ba ai, cum sa n-ai, porc de caine, chiar te laud ca te-ai dat si tu pe brazda si pasesti catre cele bune. Te-astept la spovedanie si la sfanta impartasanie.
Parintele tutuia pe toti, socotindu-i "fii duhovnicesti", iar cu cei mai intimi isi ingaduia porecla "porc de caine". Mos |uica intreba, plictisit de asteptare, pe Otilia:
- Asculta, gainusa taichii, n-ai cumva niste tuiculita, ca nu s'ce ma tine-n gat, de azi de dimineata?
Si, ca sa confirme suferinta, batranul emise o tuse pe doua note, facand unison.
- Mos Costache, zise Stanica, trebuie sa dai si dumneata un aperitiv, acolo, niste vin, niste mezeluri, asa e obiceiul!
- Mai bine tuica! marturisi inocent popa |uica. Costache se uita foarte incruntat spre Otilia, iar Stanica forta lucrurile:
- Scoate, unchiule, un pol, sa cinstim fetele bisericesti. Parintele titular auzi instructiunile date de Stanica Marinei si interveni cu preciziuni:
- Asculta, bre, porc de caine, spune-i sa ceara de la Cristache din vinul cela de care-mi da mie si sa ia si nitelus cascaval. E bun cu vinat.
-Sa ia si niste tuica, motata taichii, s-o beau fiarta! se ruga popa cel batran.
Otilia, amuzata, ii facu hatarul. Sn asteptare, sfintii parinti se asezara pe scaune, dupa ce trimisera pe dascal acasa cu obiectele bisericesti.
.
- E bine, din cand in cand, cate o sfestanie, zise parintele titular, ca sa se afle in vorba. Sa ne mai gandim si la Cel-de-sus, care tine toate in slavita lui mana.
195
- Si sa bem si oleaca de vin! adauga Stanica.
- Si vinul e bun, porc de caine, para parintele lovitura, ca e harazit de Domnul, spre binefacerea si bunastarea fapturilor sale. Snsa cu masura.
- Ninge al dracului, observa parintele anexa, mi-a intrat zapada si-n gura. N-a mai nins asa de-acum cincisprezece ani, din 1895, cand a viscolit in noiembrie. Se vede ca si-a varat dracu coada, sa ma raguseasca pe mine!
- Bre, cuvioase, il mustra, cu prefacuta indignare, parintele titular, ti-am spus sa nu mai pomenesti pe uciga-l-crucea. Ce pacatele, doar esti preot batran! Doar atata iertare sa ai pe langa Domnul milostiv.
Stanica deveni provocator:
- Asa sunteti dumneavoastra. Pe altii ii sfatuiti sa nu bea, sa nu ocarasca, dar sfintiile-voastre faceti tot ce poftiti. Cum sa mai creada lumea?
- Darul! zise popa |uica, apucandu-si cu mana toata mica lui barba. Crestinul respecta in mine darul dumnezeiesc, nu pe mine, care sunt pacatos.
-Mai, porc de caine, protesta parintele titular, se vede ca esti in mainile satanei azi! M-ai auzit pe mine vreodata hulind, luand numele
Domnului in desert? Cuviosia-sa e batran, saracul, isi mai da in petic, caci plini de pacate suntem toti. Zici ca beau, satano? Gust si eu un paharel de vin, cat e ingaduit si de scripturi, caci zice Solomon in
Pildele lui: "De vei sedea la masa celui puternic, intelepteste mananca din cele ce ti se pun inainte".
Popa |uica canta pe nas: "Mananca miere, fiule, ca este bun fagurul, ca sa se indulceasca gatlejul tau." Apoi intreba, ingrijorat:
- Oare, taiculita, mai sta mult cu tuica aia? Ca mult nu mai am de trait!
-Hei, cuvioase, nu ne e dat noua, pacatosilor, sa stim cit vom trai si nu se cade sa maniem pe Dumnezeu cu trufia noastra. Domnul vede.
196
- Asta-i acum, observa Stanica in liber-cugetator, crezi ca
Dumnezeu sta cu rabojul sa ne tie socoteala vietii?
Parintele facu un gest de oroare si ameninta pe Stanica cu pumnul:
- "Pus-am gurii mele paza, cand a statut pacatosul impotriva mea."
Marina si Otilia venira cu proviziile si le intinsera pe masa. Parintele arunca ochii asupra aperitivelor, se inchina, facu semnul binecuvantarii si zise.:
- "Cauta, doamne Isuse Cristoase, preste mancarile carnurilor si le sfinteste pre ele, precum ai sfintit mielul, carele ti-a adus tie Avel, spre jertfa, asijderea si vitelul cel gras ca tu esti hrana cea adevarata, si datatorul bunatatilor, si tie marire inaltam, impreuna cu parintele tau cel fara de inceput, si cu preasfantul duh, acum, si pururea, si in vecii vecilor, amin!" Apoi se inchina din nou, plescai din buze si puse mana pe o bucata groasa de salam.
Popa |uica, indiferent la mancare, stranse paharul in maini si in asteptarea tuicii canta:
- "Nu fi betiv, nici te intinde la sfaturi si la cumparaturi de carnuri."
- Bata-te sa te bata, porc de caine, asa-i zau, zise parintele, tragand pielita altei felii de salam, "ca de vei da ochii tai spre urcioare si spre pahare, la urma vei umbla mai gol decat pilugu".
- He, he, he! rase popa |uica, vazand ca Otilia facea haz de glumele lor. Razi, porumbita taichii! iti mai aduci aminte cand te-am varat in cristelnita? Phii! era si atunci un ger al dracului. A fiert tuica aia? Ca tare ma dor incheieturile! "Precum otetul la rana si fumul la ochi nu foloseste, asa boala, cazand in trup, mahneste inima."
- Da' dumneata, fiule, nu mananci? intreba parintele pe mos
Costache. Bea colea din vinul asta. Are porc de cainele cela de Cristache un vin dumnezeiesc, de pus in grijanie.
- Tata a fost cam bolnav, explica Otilia, nu are voie sa abuzeze.
- Asa?! se mira parintele, dand vinul din pahar pe gat, n-am stiut.
Snsa a uza nu e a abuza. Vinul bun se da si la boala, asa stiu din
197 batrani. Decat ca eu, ca duhovnic, nu ma pricep in cele trupesti. Sa dea Dumnezeu sanatate si minte la cei pacatosi. Amin!
- Asculta, fiico, mai e blestematie de ceea cu scortisoara? intreba popa |uica pe Otilia, ca de-abia-i simtii gustul. Toarna colea, sa am pacate mai multe, ca sa ma smeresc Domnului cand ma va chema.
"Marturisi-ma-voi tie intru alauta, Dumnezeule, Dumnezeul meu!"
- Apropo de alauta, zise Stanica, asta e vin de chef cu lautari, nu cu aperitiv. Pacat ca sfintiile-voastre nu puteti juca!
- Da' de ce, porc de caine, sa nu putem juca? "Salta si te bucura,
Sioane", zice Scriptura. La Sfanta taina a casatoriei nu dantuim? Orice petrecere cinstita, cu suflet curat, este ingaduita omului. Mi se pare mie, Stanica, de nu ma-nsel, ca esti de astia noi, care strica legea, imbolnaviti de spurcaciunea ateismului. "Zis-a cel nebun intru inima sa: nu este Dumnezeu."
Parintele musca dintr-o bucata de cascaval, iar popa |uica, partener obisnuit in astfel de nevinovate dialoguri sfinte, privi cu tristete la ceasca goala de tuica pe fundul careia se vedea un bob de piper si arunca ochii dezgustat la mezelurile de pe masa, cantand: "Paine ingereasca a mancat omul, bucate le-au trimis lor din destul"
- Asta asa e, cuvioase, mare este mila Domnului! confirma parintele, inchinandu-se larg.
Popa |uica, daruit de Otilia cu o alta ceasca de tuica, intreba pe fata daca mai are "|ambalul" cu care o auzise cantand o data.
"|ambalul" era, dupa el, pianul. Mos Costache, care alta data ar fi fost foarte mahnit de consumatia prea mare de vin si de alimente, in casa lui, acum parea preocupat de alte ganduri. Sn cele din urma izbuti sa intrebe, in soapta aproape, pe parinte:
- O-o-oare crezi ca este lumea cealalta?
- Nici vorba, cuvintele mantuitorului ne-nvata; caci zice el: "Fericiti cei saraci, caci a voastra este imparatia lui Dumnezeu, fericiti cei care aici flamanziti, caci va veti satura si celelalte, caci multa este rasplata voastra in ceruri!"
198
- Atunci slaba speranta sa intram noi in rai, parinte, fiindca suntem satui, observa Stanica.
- Taci, mai porc de caine, ca nu e vorba numai de saturarea pantecului, ci de indestularea cu toate fericirile, si ce muritor, satano, se poate lauda ca e fericit si fara lipsa, caci ce-i omul? "Omul, ca iarba, zilele lui ca floarea campului". Si apoi, tu nu pui in cantar mare mila
Domnului, care si de sapte ori sapte de vom gresi ne va invrednici cu milostivirea lui?
Rapus de marele efort oratoric, parintele dadu pe gat un alt pahar de vin, si apoi zise cu glas profund:
- "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila ta, si dupa multimea indurarilor tale sterge faradelegea mea."
Popa |uica ii dadu replica dascaleste:
- "Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda ta!"
Si numaidecat bau tuica. Parintele, scuturandu-si faramiturile de paine de pe antereu si privind la ceas, gasi ca e vremea sa plece:
- Sa ne sculam, cuvioase, sa mergem, ca s-a facut amiaza. Domnul sa binecuvanteze aceasta casa.
Mos Costache, foarte serios, intreba:
- Si sufletul vede si aude ca si in viata?
- Of, Doamne, zise parintele, silindu-se sa scape de preciziuni compromitatoare, acestea sunt taine infricosatoare, de care nu se cade sa ne apropiem, data fiind putinatatea mintii noastre. De buna seama ca Domnul, in mare mila sa, a ingrijit de toate.
Popa |uica chicoti ca un copil, inecandu-se in tuse:
- Oale si ulcele, hi, hi, hi, ulcelute ne facem.
Stanica, limbut, nu slabi pe preot:
- Stai, preasfinte, nu fugi asa. Mos Costache ti-a pus o intrebare foarte serioasa, pe care ti-o repet si eu. Pe mama mea iti spun ca tin la credinta stramoseasca si vreau sa ma pregatesc sufleteste, ca sa devin crestin adevarat, nu asa, numai de forma.
199
- Sa-ti ajute Dumnezeu! aproba parintele, gasind ca nu e de demnitatea lui sa ironizeze convertirile.
- Ei, dar eu sunt om, am problemele mele capitale la care vreau sa raspund, altfel cad in bratele filozofilor atei.
- Mantuitorul nostru a raspuns la toate! declara parintele, putin ingrijorat de discutie.
- Sntai sa-mi spui de ce nu e dreptate pe lume? De ce pacatosul se lafaie nepedepsit si dreptul cade la fund?
Parintele ameninta amical, volubil pe Stanica, vrand sa-l faca prin gluma sa bata in retragere:
- Cum se cunoaste, porc de caine, ca nu calci in casa Domnului!
Pai, tu, fiu nevrednic, aici vrei sa te catechisesc, intre paharele cu vin?
Venit-ai tu la biserica, s-asculti cuvantul dumnezeiesc, venit-ai tu la mine sa te spovedesti? Atunci vedeai ca la toate e raspuns. Sa nu scoti, mai, spurcaciuni din gura, ca Dumnezeu are rasplata si pedeapsa in ceruri pentru toate faptele bune si pentru toate fardelegile. "Mare este Domnul nostru si mare este taria lui, si priceperii lui nu este numar."
- Si este lumea cealalta? insista, in chip curios, Costache.
-- Daca ar fi, zise Stanica, reeditand vechea discutie cu batranul, ar fi venit pana acum unul sa ne vesteasca.
- Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce spune, se ruga parintele, teatral, ridicand mainile spre tavan.
- Asculta, preasfinte, e adevarat ca Dumnezeu e bun?
- Tu zici, fiule! confirma parintele, evitand orice participare la disputa.
- Apoi, daca e asa, cum iti explici, sfintia-ta, ca ne zbatem de mii de ani in indoiala si nu ni se da nici o dovada de nemurirea sufletului, cand ar fi asa de simplu sa vina bunaoara unul care a murit, sa ne spuna, uite, este asa si pe dincolo? De ce tace Dumnezeu in privinta asta?
Parintele lua aere ingrozite:
- Bine a zis psalmistul: "Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor n-a statut, si pre scaunul pierzatorilor n-a sezut". Pai bine, bre, porc de caine, ce fel de crestin
200 esti tu care nu cunosti elementele credintii noastre stramosesti? Pai ce dovada mai vrei tu dupa ce mantuitorul nostru s-a jertfit pentru noi si a inviat din morti?
- Ei, si cum e acolo? intreba provocator Stanica, in vreme ce mos
Costache asculta cu mare interes.
- Lasa, c-ai sa vezi tu, impielitatule, cum e. "Si iata, zice la
Apocalipsa, voi veni in curand; si rasplata mea cu mine este ca sa platesc fiecaruia dupa fapta sa. Eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, intaiul si cel din urma", si celelalte. Haide, cuvioase, sa plecam, ca e tarziu.
Si parintele porni pe usa, urmat de popa |uica, spargand o disputa care nu-i placea.
- Am vorbit si eu asa, declara Stanica parintelui in poarta, ca sa stimulez pe batran, sa-l fac sa se gandeasca la cele sfinte, cat despre mine, te asigur ca sunt cel mai bun crestin, de Pasti am sa vin sa ma grijesc.
- Taci, porc de caine, glumi parintele, ca stiu eu cat iti face pielea.
Asa sunteti voi astia, oamenii noi. Cu sanatate.
Aglae se mira cand afla de sfestanie si se-ntreba daca e un semn bun, sau un semn rau, dat fiind indiferentismul obisnuit al batranului.
Sn orice caz, fu pentru ea un prilej de a calca din nou in casa lui mos
Costache, sub pretext de a-l lauda pentru ideea cea buna. Facura o adevarata reuniune postmeridiana, la care luara parte Stanica si
Olimpia, Aurica, Titi. Mandria cea mare a Aglaei era ca Titi se-ndeletnicea din ce in ce mai asiduu cu o vioara, cu care umplea de lamente oribile toata casa. Manuia vioara cu pasiune, cu incapatanare, dar fara nici o metoda, in vreme ce Aglaei ii intrase in cap ca va putea dovedi Otiliei ca Titi al ei canta mai bine decat "zdranganeste" ea. Titi era inconjurat de atata simpatie geloasa din partea mame-sei si surorilor, incat, daca progresul lui ar fi fost in dependenta numai de asta, ar fi ajuns in curand un Paganini. Din nefericire, nu avea nici o indemanare si nici desteptaciunea de a invata corect. Cineva ii recomandase un caiet de Klenck si niste exercitii de Sitt, dar Titi se
201 plictisi iute de monotonia studiilor (care de altfel dezamagisera si pe
AglaE) si cazu iar la ariile dupa ureche sau chiar dupa note, insa din motivele cunoscute, banale. Cu pasiunea lui pentru munca manuala, se consacra tot mai obstinat unei adevarate industrii. Ceru note de pe la prieteni, cu muzica populara, romante, chansonete pentru pian, vioara sau voce, indiferent, isi confectiona hartie de note cu ajutorul cunoscutului sau pieptene cu cinci dinti, pe care-l apasa pe un numar de foi de hartie sub care asezase hartia de carbon, copiind apoi, cum il taia capul, partea prima. Titi putu canta dupa mari si sfasietoare munci, spre satisfactia Aglaei, Vals din Vanzatorul de pasari, De ce nu vii, Colea-n gradinita, Coroana femeiasca, Cat te-am iubit, Mimi d'amour,
Malgre toi, Reviens, Valsul vanatorilor, Si tu veux, Marguerite, Serenada lui Braga, Sous les ponts de Paris, Tu ne sauras jamais, Ochii caprii,
Serments de femme, Calugarul, Nu pot crede, Marsilieza si altele. Prin urmare, Aglae, care venise cu ceva de lucru in mina, pretinse ca era bine ca Titi sa-l distreze pe mos Costache, cantandu-i cu vioara. Titi nu se lasa mult rugat si incepu sa cante jalnic si fals o romanta de Em.
Drossino, Te duci. Mos Costache nu se arata deloc incantat de productie, desi nu avea pricepere in muzica, in schimb femeile ascultara pe Titi cu religiozitate. Aurica incepu s-o fredoneze in tovarasia viorii, apoi intra in corul improvizat si Olimpia, si, in sfarsit, ca un fel de incurajare a activitatii muzicale a lui Titi, Aglae insasi, care isi releva glasul pitigaiat, tremolat, in contrast cu agresivitatea ei baritona de toate zilele. Sn cele din urma, Aurica izbucni intr-un plans zgomotos.
- Dar de ce plangi si tu asa? zise Olimpia. Bea putina apa!
Sntristata, bau un pahar plin de apa, ofta si declara:
- Asa-mi vine cateodata, cand aud muzica! Cand vad pe altii fericiti, si eu
- Lasa, o mangaie Aglae, ca mai e timp si pentru tine. S-o indura
Dumnezeu.
Ca sa vindece tristetea Aurichii, Titi o dadu in Issa-Issa pe care-l executa cu mare gravitate, inganat de glasul satisfacut al Aglaei:
- Dulce instrument e vioara! decise Aglae, pianul nu l-am putut
202 suferi niciodata. Sn aceste imprejurari, Weissmann pica in casa in cautarea lui Felix, care nu era acolo. Sndatoritor ca intotdeauna si sociabil, studentul se interesa de sanatatea batranului, ii lua pulsul, se prefacu a-l consulta si a ramane foarte multumit. Mos Costache il privea cu mare stima, ascultandu-l ca pe un oracol:
- |i-tiu dieta stricta, zise el, nici de fumat nu mai fumez.
Aurica se grabi sa ofere un ceai lui Weissmann, care il primi fara mofturi.
- Sunteti cam palida, observa studentul, ar trebui sa faceti o serie de injectii cu cacodilat sau cu stricnina. Va surmenati, sau aveti nemultumiri de origine sentimentala?
Aurica lasa capul in jos, cu exces de modestie.
- Ia sa-ti vedem pulsul, domnisoara! Hm! slab, abia perceptibil!
Anemie mare. Stiu eu ce-ar trebui sa faceti!
- Ce? intreba avida Aurica, cu mana ramasa inca in mana lui
Weissmann.
- Amor! zise Weissmann, cu cinismul lui profesional, amor practicat intensiv, ca o gimnastica sanitara, ca o disciplina a nervilor.
Ati avut legaturi amoroase pana acum, aveti cumva un prieten viguros?
- Vai! ce vorbe spuneti! se pierdu de rusine Aurica, incantata totusi de ineditul convorbirii.
-Dar ce-ti inchipui dumneata, domnule, zise Aglae, ca fetele mele se poarta ca studentele dumneavoastra, pe acolo pe la medicina?
- Si cu toate astea, insista Weissmann neintelegand sau facandu-se ca nu intelege, e absolut necesar. Virginitatea, de la o anume varsta, e o cauza de autointoxicare, ce poate duce la dementa, la isterie. Ce varsta aveti, domnisoara?
- Ca un cavaler ce esti, imi pui o intrebare la care nu se raspunde.
Dumneata cat imi dai?
- Stiu eu? Douazeci si cinci, douazeci si sase! minti Weissmann.
Aurica fu incantata de evaluare:
- Cam atat, consimti ea, vad ca te pricepi la varsta.
Sn realitate, fata Aurichii era a unei femei slabe de patruzeci de
203 ani, desi nu implinise aceasta varsta, pergamentoasa sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudra si incretita in jurul ochilor. Parul rarit ii era ingreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete ii inconjurau ochii, dandu-i infatisarea tipica a apaselor, iar dintii desfacuti in ras tradau nervozitatea dorintelor.
-Ca sa-ti pastrezi mereu varsta asta, ai nevoie, pe de o parte, de exercitiul functiunilor dumitale specifice, sunt clar, nu? pe de alta parte, de ingrijiri particulare. Bun! Ia sa vedem obrazul! Cu ce dati dumneavoastra pe obraz!.
- Cu lanolin!
- Banal, primejdios. Recomand seara curatirea obrazului cu apa de trandafir, amestecata cu alcool camforat, parti egale, apoi faceti masaj facial ca sa activati circulatia sangelui.
- Cum, domnule Weissmann? intreba avida Aurica.
- Uite asa, stimata-domnisoara!
Weissmann netezi de zece ori gatul Aurichii cu partea laterala a aratatoarelor, apoi ii freca de cateva ori barbia cu dosul palmei, ii ciupi de cateva ori gusa, ii masa obrajii de la nas spre gura, de la nas spre tample, sub ureche, si apoi ii freca cu degetele portiunea dintre sprancene.
- Apoi, iubita domnisoara, procedati la gresarea obrazului cu crema. Eu v-as recomanda insa un lichid gras, compus din ulei de parafina, ulei de ricin, ulei de migdale dulci, untdelemn si ulei de musetel. De dat usor cu un tampon de vata.
- Vai, cate stiti, domnule Weissmann, va rog sa-mi scrieti reteta, ca sa n-o uit.
Aurica ramase nu numai incantata de caracterul indatoritor al lui
Weissmann, dar, ca de obicei, se aprinse pana la marginea de a-si inchipui ca poate sa intereseze pe student, il lauda la toata lumea ca e
"cavaler" si-i incredinta pe toti ca un astfel de tanar, oricat de sarac, avea sa faca pasi mari in viata. Fu de parere chiar ca trebuia ajutat. Sn familia Aglaei nu exista nici o notiune de antisemitism. "Cu ovreiul iti faci treaba mai bine decat cu al tau", era un dicton general. Casatorii
204 de evreice cu romani, indeosebi cu ofiteri, fiindca era la mijloc dota, se faceau destul de des. Nu insa si contrariul. Ca un ovrei sa se casatoreasca cu o crestina, asta parea un lucru curios, si ce este curios e si reprobat. Aurica incepu sa invite pe Weissmann, sa se intereseze de familia lui, si intr-o buna zi, sub un pretext oarecare, merse chiar acasa la el, unde statu de vorba cu matusa studentului si cu surorile lui. Mizeria nu o inspaimanta. Gasi argumente in favoarea lui
Weissmann, zicand ca cu atat mai mare e meritul lui, cu cat are de luptat cu saracia, in sfarsit, incepu, sa profeseze pe fata o toleranta masiva fata de evrei. Aglae o ironiza intai, pe urma o intreba mirata:
- Vrei sa te mariti cu un ovrei? Nu esti sanatoasa la cap! Mai intai ca el nici nu se uita la tine, si e un baietas. Dar sa zic ca s-ar uita. N-am nimic cu el, fiecare insa cu neamul lui. Asa ceva nu s-a vazut niciodata in familiile noastre.
Dupa aceea, Aglae isi vazu de treaba si, solidara cu orice se facea in familia ei, pe cat de ostila fata de ce se petrecea la altii, incepu sa ingane teoriile Aurichii. Aceasta gasi de cuviinta sa ceara lamuriri la preot si, cum ii era rusine de parintele oficiant, apela la popa |uica, pe care-l convoca la biserica pentru marturisire. Era frig, afara ningea si biserica era rece. Popa |uica isi taraia pasii pe lespezi, starnind ecouri haotice si tusea cu un abandon agresiv racaiturii din gat.
- M-a omorat iarna asta, taiculita, bat-o Maica Precista, ma-njunghie prin oase toti diavolii. Doar cu tuiculita fiarta ii mai sperii putin. Si zici ca vrei sa te marturisesti, gainusa tatii, ai ceva pacate pe suflet?
- Orice om are pacate, se tangui evlavioasa Aurica.
- Are, taiculita, are, ca lucreaza blestematul al impielitat, dar-ar gerurile-n el, cum ma junghie el prin genunchi!
Popa |uica merse asa tusind, chitcaind si bodoganind pana-n altar, de unde veni cu epitrafilul pe el, ale carui poale, asezandu-se langa o strana, le arunca in capul Aurichii, ingenuncheata linga el.
- Pai, ce sa te-ntreb, taica, zise batranul, punandu-si pe nas niste ochelari legati cu sfoara, ce sa te-n-treb, ca sunt batran si nu mai am tinere de minte!
205
Popa |uica deschise un agheasmatar si, scuipand sonor in degete, rasfoi filele, ajungand la Randuiala marturisirii, apoi incepu sa faca cruci inspre icoana mantuitorului si sa cante nazal:
- "Binecuvantat este Dumnezeul nostru Miluieste-ne pre noi, doamne, miluieste-ne pre noi" si alte de acestea, pe care Aurica nu le distingea, fiindca descoperise, sub epitrafil, ca popa |uica purta in picioare niste sosoni umpluti cu hartie si cu sfoara, fara ghete.
"Dumnezeule, mantuitorul nostru, canta batranul, subtire, carele prin prorocul tau Nathan ai daruit lui David, cel ce s-a pocait, iertare pentru pacatele lui, si ai primit rugaciunea lui Manasi pentru pocaintele lui, insuti si pre robul tau"
- Cum te cheama, gainuso? intreba popa |uica, plecandu-si ochii pe sub epitrafil.
- Aurelia!
-,,si pe roaba ta Aurelia, care se caieste de pacatele ce a facut, primeste-o cu obisnuita iubirea ta de oameni"
Parintele bolborosi mai departe vorbe ininteligibile, apoi tusi ingrozitor, blestema toti dracii din infern si intreba pe Aurica:
- Stii tablele legii, porumbita taichii? ca asa zice la carte, ca sa te-ntreb.
- Stiu, parinte, ca le-am invatat la scoala.
- Ei, atunci e bine, e bine de tot! Dar Crezul il stii, porumbito?
- Sl stiu, parinte!
- Si asta e bine. Tot osul ma doare, nu mai merge decat sa ma frec cu gaz si sa beau niste rachiu de drojdie. Stai sa vad ce scrie aici, ca mi-au cazut ochelarii de pe nas. Spune-mi, puica, n-ai marturisit stramb? n-ai calcat vreo fagaduinta, care te-ai fagaduit lui
Dumnezeu? as, de unde sa faci tu de astea, gainuso, ca esti cruda!
Spune-mi, nu ti-ai stricat fecioria ta cu hm vorba tare, asta e pentru barbati, bogheana taichii, stai sa vedem ce mai vine, mda! n-ai cazut cu cineva din rudenii, sau cu vreo oarecare fata, sau cu cumatra ta? n-ai umblat cu femeie de alta lege, n-ai facut strambatate vreunei fete-fecioare, bata-te norocul sa te bata, asta e tot pentru barbati ia
206 stai, uite colea, spune-mi, fiica, n-ai baut buruieni ca sa nu faci copii? sau nu ti-ai otravit pantecele ca sa lepezi copiii, sau, grea fiind, ai umblat fara randuiala?
- Sunt domnisoara, parinte, declara Aurica.
- Esti fata-fecioara, bata-te norocul, zi asa, nu cumva ai ai urata vorba ai gresit de fata-mare sau cand ai fost logodita Ei, si daca ai gresit, gasi chiar popa |uica justificarea, ce-i? Dumnezeu iarta, ca barbatu-i porc; nu te impodobesti sau te sulimenesti, sau cu alte feluri de mirosuri te ungi, puind in gandul tau sa inseli pre multi tineri spre ravna pacatului?
- Dau cu pudra, ca toate femeile, marturisi Aurica cu sentimentul unui mare act spiritual.
- Da-i, taiculita, sa traiasca si negustorul si sa se bucure dracii, he, he, he! Ei, pai ce sa te mai intreb? Fasole mananci, acritura in zilele de post? Anul asta nu mi-a iesit varza, s-a facut toata neagra si baloasa ca melcul strivit.
Popa |uica puse repede mana in capul Aurichii si incepu sa cante din adancul plamanilor lui:
-Domnul si Dumnezeul nostru Isus Cristos: cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine, Aurelio, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al
Fiului, si al Sfantului Duh, amin. E un frig de te patrunde la oase.
Gata, taica, si cand ai avea niste tuiculeana buna, sa ma dezlegi si pe mine de tusea asta. Si sa faci si niste matanii, ca nu-i rau, se mai imblanzeste necuratul.
- Parinte, zise dupa oarecare codire Aurica batranului, care se grabea sa plece si sufla in degete de frig, eu as vrea sa mai marturisesc ceva.
- Zi, taicuta, repede.
- Iubesc!
- Iubeste, porumbito, ca acum ti-e vremea, si sa vii sa-ti tin cununiile.
207
- Vezi, ca iubesc un om care nu stiu daca se cade
- Doar n-o fi insurat? Se-ntampla si de astea, caci coada lui satan nu se odihneste o clipa.
- Nu e insurat, dar nu e de-o lege cu mine.
- Aha, o fi catolnic ori protestanti de astia care n-au nici cruce la biserica, batu-i-ar junghiurile. Da' vezi ca sunt si ei un fel de crestini si se mai ingaduie.
- Nu e crestin, parinte!
- Da' ce dracu e, Doamne iarta-ma? Turc?
- Este israelit!
- Vai de mine, se sperie popa |uica, prost te-ncearca necuratul!
Doar n-oi fi pacatuit cu paganul?
Aurica tagadui din cap.
- Ce sa-ti spun, porumbito, asa caz n-am prea intalnit, ar fi bine sa faci rugaciuni, sa te lumineze Cel-de-sus. Eu insa zic ca, daca il aduci pe pagan la legea crestineasca, se cheama ca ai castigat un suflet pentru rai. Dar altfel, greu lucru.
- Am sa-ncerc, parinte, sa stii c-am sa-ncerc! promise vesela Aurica.
De aci incolo, Aurica facu tot mai dese aluzii lui Weissmann, pe care-l invita de cate ori gasea cate un prilej.
- Eu, zicea ea, n-am nici un fel de prejudecati. Daca as iubi un israelit l-as lua de barbat, orice-ar zice lumea. Bineinteles, sper ca ar trece la religia noastra, sau macar sa nu mai tina la a lui.
- Si ce-are de-a face religia in toata chestia asta? intreba
Weissmann.
- Are! Daca tanarul e cavaler, imi inchipui ca e vesel sa se lepede de tot ce poate fi o piedica.
Cand vazu ca studentul nu se arata deloc incantat de ideea convertirii la crestinism, Aurica crezu ca e mai bine sa se inlature problema religioasa.
- Sn definitiv, declara ea, fiecare om cu credinta lui. N-as avea nimic de zis, daca n-ar fi o piedica la casatorie. S-ar putea face numai
208 cununia civila. Poate ca nu e tocmai bine, asa se zice, sunt superstitii, ce vrei, in care noi femeile credem, dar amorul calca in picioare orice.
- Eu, zise Weissmann, incepand sa inteleaga unde bate Aurica, nu profesez decat amorul liber. Orice alta forma de amor mi se pare o ramasita din timpurile barbare.
Aurica planse singura in odaia ei, interpretand spusele studentului ca o dorinta de a raspunde amorului ei, insa fara obligatii. Petrecu o noapte agitata, erotica, apoi cazu intr-o stare sublima, ca aceea pe care o incearca oamenii pregatiti pentru sacrificii mari. Avea sa primeasca, in ciuda omenirii, amorul lui Weissmann, fara cununie, macar cu juramantul unei fidelitati statornice.
- M-am gandit bine la ce mi-ai spus, zise ea studentului, am petrecut o noapte de chinuri, fiindca, oricum, ma costa sa fac pasi gresiti, insa m-am decis
Weissmann, inspaimantat, zise repede:
- Nu pot sa stau, venisem sa-l caut pe amicul Felix; am sa vin in alta zi, nu e nimic.
Si iesi grabnic pe usa afara.
-Sa nu te superi, zise el lui Felix, dar domnisoara Aurica este o fata asa periculoasa. Trece printr-o criza sexuala. Trebuie neaparat sa profeseze amorul liber.
Catava vreme Aurica fu prada unei nebunii, mute, calme. Apoi capata o fizionomie desperata, patetica, isi despleti parul in fata oglinzii si incepu sa cante lugubru Te duci de Drossino. Pe urma se potoli, se vopsi si mai violent pe fata si-si incepu turneele pe Calea Victoriei.
Felix vazuse si la ea, ca si la ceilalti mai batrani, unele fenomene care-l impresionase. Evolutia organismului se putea citi pe obrazul fiecaruia la date fixe. Otilia, care era tanara, avea schimbari ce incantau.
Daca slabea, capata o silueta fina, de ogar alb, daca se ingrasa, fata se lustruia, ochii se faceau mai patrunzatori, cresterea ii dadea miscari feminine, lasandu-i mereu aerul copilaresc. Dimpotriva, Aurica se schimba in chip sinistru, si fiecare prefacere o arunca inspre batranete, cu toate fardurile ei. Parul i se facea moale, mort, ca de peruca,
209 grasimea ii reconstituia prematur masca senila a Aglaei, slabirea ii scotea in evidenta oasele capului. Muschiulatura nu mai avea tarie, cadea facand unghiuri si umbre, si obrajii se umpleau de vinisoare.
Mos Costache, desi batran, mai imbatranea. Fusese, pana inainte de boala, un tip de chel, fara varsta. Acum, ingrasandu-se, capatase sub barbie falci de buldog si toata acea greutate a senilitatii inerte.
Pascalopol, tinandu-se de cuvant, veni intr-o dupa-amiaza sa joace carti. Vechea reuniune, minus Simion, se reintocmi de asta data in sufragerie, de unde batranul nu voia sa se miste in ruptul capului.
Veni si Stanica cu Olimpia, dar erau cam suparati, si Stanica lua pe mosier ca arbitru:
- Domnule, zise el, te rog sa-mi raspund sincer, ce crezi dumneata, care este rostul familiei, este sau nu sa perpetueze rasa, sa produca copii?
- Sn genere, da.
- Ce-ntelegi dumneata prin, "in genere"?
- Snteleg ca asa se petrece cu lumea obisnuita. Sunt insa oameni care muncesc cu creierul, care creeaza, si pe care ii putem scuti de greutatile familiei.
- Este si nu este cazul, noi vorbim de familia normala, pe care se bizuie patria.
- Atunci, consimti Pascalopol, sunt de acord.
- Vazusi, doamna? se intoarse Stanica spre Olimpia. Trage consecintele!
- Dar ce conflict aveti intre dumneavoastra asa grav? intreba zambind mosierul.
- Un conflict fundamental, care sapa temelia insasi a matrimoniului.
Olimpia nu mai vrea sa procreeze!
- Se poate, doamna? vorbi Pascalopol Olimpiei, cu repros glumet.
- Boicot in regula! Sabotarea operei de inmultire a natiei. Snteleg, foarte bine, l-a facut pe Relu, am zis bravo, m-am bucurat. Daca a murit, a murit, nu pot sa-l mai inviez. Sa faca altul, sa faca doi, sa faca zece, sa faca, domnule, in fiecare an unul, ca asta e datoria femeii. Eu datoria mea mi-o fac.
210
- Ia mai taci din gura, Stanica, cu prostiile astea, il mustra Aglae, ca sunt si fete tinere aici, ce te-a mai apucat si cu copiii acum?! Se vede ca ai prea multe parale.
Stanica se infurie:
- M-a apucat, fiindca eu sunt un sentimental, un individ cu patima familiei, cum am apucat de la parinti. Vreau eu sa am casa plina, sa aud galagia copiilor, sa-mi asigur nemurirea prin urmasi, sa-mi poarte si mie cineva numele Ratiu mai departe.
-Ei, si ce vrei tu sa faca Olimpia? Ce, este vina ei? Doar a facut o data un copil. Ti-as spune ceva, dar ma sfiesc de tinerii astia.
- Astea sunt insinuatii care nu se prind la mine, protesta Stanica.
Familia noastra e cea mai prolifica. Nu e altceva decat rea-vointa la mijloc.
Olimpia casca, agasata, fara sa priveasca la barbatu-sau, pe ale carui vorbe nu punea nici un temei niciodata. Spuse doar:
- Nu mai tipa asa tare, ca ma doare capul!
Sn sfarsit, Stanica se potoli si incepura sa joace. Aurica, cu o tigara in gura, isi privea emancipata cartile din mana. Batranul nu voia sa scoata bani, fagaduind ca ii va depune oricand va fi nevoie. Cautandu-se prin buzunar, Pascalopol trase batista afara. Atunci se auzi pe jos rostogolirea unei monede. Mos Costache sari cel dintai, ca ars, si incepu s-o caute pe sub masa. O gasi insa Aurica (era o moneda de doi leI) si facu gestul de a o inapoia lui Pascalopol de la care isi inchipuia ca picase. Mos Costache facu insa niste ochi speriati si intinse mainile.
- E-e-e a mea, a cazut de la mine. Da-o-ncoace! Aurica statu nedumerita, si toti urmarira scena, curiosi. Sn sfarsit, Pascalopol zise linistit:
- Nu e a mea, n-am avut in buzunar nici o moneda. Eu le tin in portmoneu. Probabil ca a cazut de la Costache.
Razand din toti muschii fetei, batranul intinse mana si apuca moneda pe care o ascunse in buzunar, nevrand s-o puna macar ca miza.
Vorbira in timpul jocului de toate, ca de obicei. Aglae, vazandu-l pe Titi ca sta deoparte, nemiscat, il intreba cu intentie:
211
-De ce nu te mai duci si tu sa canti la vioara, stai asa ca o statuie?
Titi ii marturisi ca se simte bine asa, altfel s-ar plictisi. Sedea in picioare langa dulap si, la observatia de imobilitate, incepu sa se legene.
- Nu stiu cui o semana copilul asta, zise Aglae. Dumnezeu i-a dat talente, picteaza, canta, dar e molatic, n-are curaj, barem sa am ceva mai multa avere, nu mi-ar parea rau. Aurica, la fel!
Veni vorba de muzica, fiindca Pascalopol intrebase pe Titi ce canta.
Aglae tuna si fulgera impotriva muzicii clasice, din care nu intelege nimic, si le impartasi ca-i place ca omul sa cante "cu inima, national"
Ghicind punctul sensibil, mosierul schimba vorba, fara sa scape, caci
Aurica il intreba de ce nu se-nsurase nici pana acum.
- De aceea stau bietele femei nemaritate, zise ea cu necaz, din cauza egoismului dumneavoastra, care preferati sa petreceti cu femei de teapa Georgetei, ca sa nu aveti nici o grija pe cap. Am sa ma fac si eu ca Georgeta.
- E greu, observa ironic Stanica, ca Georgeta n-ai sa fii niciodata.
- Si de ce, ma rog? intreba atinsa Aurica.
Stanica rectifica observatia, facand cu ochiul lui Pascalopol:
- Pentru ca trebuie sa fii si pentru asta nascuta, sa ai natural. Tu esti din familie onesta, cinstea e zugravita pe fata ta. Tu nu poti sa fii decat o buna sotie.
- Asa e! recunoscu Aurica, aruncand o carte si incepand in acelasi timp sa planga, tremurand din toti muschii fetei.
- Pentru numele lui Dumnezeu, o sfatui Pascalopol, nu-ti mai face sange rau. Asculta un sfat de la mine, care sunt destul de in varsta fata de dumneata ca sa-mi pot permite sa-ti dau un consiliu. Sn genere, omul preocupat prea mult de problema succesului nu izbuteste.
Barbatilor le plac femeile care nu umbla dupa ei, nepasatoare. Cand o mama face prea mare valva cu intentia de a marita o fata, rateaza chestia, fiindca pretendentii se sperie. Mi s-a intamplat foarte adesea sa vad barbati, invitati intr-o casa pentru una din fete care voia cu orice chip sa se marite, cerand pe alta si luand-o numai fiindca li se
212 parea mai inocenta. Smi vorbiti de Georgeta, o cunosc, cum sa nu, e o fata foarte inteligenta, pe care foarte multi vor s-o ia de nevasta.
- Exact! zise Stanica, uitand cu cine se afla si gandindu-se ca
Georgeta ar fi buna pentru el.
- Ce vrei sa spui, il intreba mirata Olimpia, nu cumva vrei s-o iei tu, ca sa-ti faca copii?
Stanica ii facu semn sa taca, spre a nu intrerupe pe Pascalopol.
- Foarte multi vor s-o ia de nevasta, continua mosierul, fiindca nu cere nimanui nimic si e mandra.
Sn momentul acesta, Titi, care se leganase langa dulapul lui, din ce in ce mai nervos, deschise usa si pleca din odaie, vadit imbufnat.
- Dar ce are junele? se mira Pascalopol. Nu l-a suparat nimeni cu nimic!
Stanica se batu pe frunte:
- Nu stii ca era mai-mai sa ia de nevasta pe Georgeta!
Sn acelasi timp, Felix se cobora de sus si intra in sufragerie. Fu foarte uimit cand auzi numele Georgetei.
- Georgeta voia sa se marite cu Titi? Vezi, asta n-am stiut! exclama
Pascalopol.
Felix se inrosi, crezand ca fusese vorba si de dansul si, prefacandu-se ca are treaba, pleca de asemeni.
- Sl vezi? zise Stanica, cu aere confidentiale, si Felix a avut o combinatie cu Georgeta, fata faina, mie-mi spui?!
Pascalopol batu palmele a mirare, rase, apoi se prefacu adancit in examinarea cartilor de joc, ca sa nu mai starneasca o discutie, pe care o ghici primejdioasa.
Dupa un rastimp de tacere, Aurica, luandu-si fizionomia seducatoare, vorbi lui Pascalopol:
- Domnule Pascalopol, dumneata de ce nu te-nsori?
- Nu mi-a venit ceasul! glumi mosierul, ca sa scape de interogatoriu.
- Dumneata, un barbat asa elegant! N-ai avut niciodata o pasiune mare, nu te-a iubit nici o femeie? Dumneata trebuie sa fii idolul sexului frumos.
213
Pascalopol zambi, ofta catre tavan, in chip de comentar la opiniile
Aurichii, apoi arunca o carte.
- Sex frumos, minciuni conventionale, zise Stanica, numai barbatul e frumos, cu figura nobila. De ce ma doare pe mine inima, c-am pierdut pe ingerasul? Cand se naste un baiat e bucurie, cand se naste o fata, e pacoste. Asta in credinta poporului e sfant.
- Tu esti frumos! ii zise ironic Olimpia.
- Chiar si sunt, afirma indraznet Stanica.
- Nu mi-ai raspuns la intrebare, domnule Pascalopol! se tangui
Aurica mosierului, care profitase de interventia lui Stanica pentru a se preface c-a uitat de chestiune.
- Ce sa-ti raspund, domnisoara, la varsta mea nu mai am astfel de preocupari.
- Asa spui dumneata, dar eu stiu bine ca vii aici mai ales pentru cineva, stii dumneata pentru cine, doar pentru mine nu.
Pascalopol se afunda si mai tare in evantaiul de carti.
- Daca iubesti pe Otilia, continua implacabila Aurica, de ce sa n-o iei de nevasta? Ar fi o ingrata sa nu primeasca, dupa cate ai facut pentru ea.
Mosierul se incrunta, apoi zise serios:
- De ce nu esti dumneata cuminte, domnisoara Aurica, si nu lasi in pace pe Otilia? Stii bine ca nu sunt decat un prieten batran, care n-are o familie, si vine din cand in cand sa va vada pe toti, cu egala dragoste. Uite, nici n-ai pus cartea jos. Nu e asa, cocoana Aglae?
- Vorbeste si Aurica din capul ei, observa Aglae.
- Ei, mama, vorbesc si eu ce vad, spuse Aurica, plina de parapon, dar simuland gingasia. Pe mine nu m-ai luat nici la mosie, nici ia Paris.
N-am nici o pretentie, eu nu mai cer nimic de la viata, atata zic, ca numai din prietenie nu face un barbat atatea sacrificii. Din partea dumitale e frumos!
Pascalopol apuca de brat pe Aurica si-o mustra incet, parinteste:
- Taci din gura, nu spune comèdii. Pe Otilia n-am luat-o eu la
Paris, am intalnit-o intamplator acolo, unde a avut o bursa.
214
- Ei, bursa, la naiba, ia taci, Pascalopol, sari Aglae, ca ma faci sa rad.
Mosierul juca comedia spaimei de a fi incoltit de toti, de fapt foarte iritat. Stanica, pricepand situatia, facu pe generosul si arunca in convorbire alta idee, care era si ea o indiscretie:
- Nu stii ca mos Costache al nostru a fost la doctor, pe furis, pe onoarea mea. |ine dieta, se indoapa cu doctorii, e lucru mare. Si a cazut si la eresuri. Au fost aci doi preoti, de-au facut slujba.
- Arata mult mai bine la fata, constata Pascalopol.
- Si nici nu mai fumeaza! completa Stanica.
Mos Costache parea foarte multumit de aprecieri si radea ca la fotograf, simtindu-se mai sanatos cand i se spunea ca e sanatos.
- Hei, zise Stanica, nu-l plang eu pe mos Costache, ma plang pe mine si pe cei tineri. Dumnealui e de rasa buna, om vechi, calit, cine a trait pana la varsta asta inseamna ca a invins toate bolile, s-a ales dintre ceilalti. Dumnealui o sa traiasca o suta de ani, o sa ne-ngroape pe toti. Nu vedeti dumneavoastra ce om e dumnealui? Uite, colo, fata, ca de prunc (Stanica apuca de barbie pe batranul, care se lasa docil la demonstratiE), uite, colo, falci (Stanica arata falcilE), uitati-va, colea, dinti (Costache deschise gurA), sa spargi pietre-n ele, nu altceva
(propriu-zis, batranul era cam stirB), ia priviti, muschi (Stanica il apuca de bicepsii slabanogI), poftim, piept sanatos (il lovi cu palma in piepT), picioare puternice, care n-au stiut ce e trasura, tramvaiul (mos
Costache exulta de placerE), dar mai ales ascultati ce aparat digestiv are (Stanica il lovi peste pantecE).
Atunci se auzi un zornait grozav de monede, rostogolite pe dusumea. Mos Costache ingalbeni, se ridica repede de pe scaun si se pipai, in culmea agitatiei, in jurul curelei. I se rupsese fundul saculetului, in care tinea banii de metal.
- Banii! Ba-ba-banii! se balbai el si se repezi sub masa. Stanica,
Aglae, Aurica se aplecara si ei, cu capul pe jos, incepand sa caute cu febrilitate. Numai Pascalopol ramase nemiscat la locul lui si-si aprinse o tigara, fericit c-a scapat de interogator.
