Lili fusese asa de tulburata de intalnirea cu Felix, incat intreba mereu de el. Dintr-o familie in care instinctul matrimonial lucra prin crize, fara amestecul culturii sentimentale, ea nu-si putea acoperi deloc dorinta si intreba des pe tata-sau de rosturile tanarului. Tatal intreba pe Stanica. Acesta, foarte mandru de calitatea lui de mijlocitor, din care nadajduia sa traga un profit, nascoci un truc romantic. Lua pe
Otilia la o parte si-i tinu aceasta cuvantare:
- Am sa-ti comunic ceva foarte important, in interesul lui Felix, la care nu ma-ndoiesc ca tii, cum tinem cu totii. Contez pe discretia ta, fiindca, daca afla cineva, sunt un om descalificat. Iata despre ce e vorba. Felix s-a intalnit cu Lili, nepoata-mea, si a facut asupra ei o impresie extraordinara. Din partea mea, cred ca si lui Felix fata i-a placut, dar nu indrazneste sa marturiseasca din respect pentru tine.
Stii, el tine la tine. Snsa, ce vrei, dragostea e ceva irational, un ce care pica asa, din senin, fara nici o logica. Fata, cel putin, este moarta, bolnava, la propriu, nu la figurat. A cheltuit ta'su o gramada de parale pe doctori. Leacul ei nu poate sa-l dea doctorul, ci Felix. Daca nu-l ia pe Felix, se prapadeste Lili. Sa zic ca Lili ar fi o fata urata, saraca, as spune: sa moara sanatoasa. Dar e delicioasa, in felul ei, bineinteles, cum tu esti in felul tau. Si e o alianta minunata pentru un viitor doctor.
Tata-sau le da tot ce trebuie, casa, intretinere, avere si asteapta pe ginere sa-si faca in liniste cariera. Pentru Felix e minunat. Ce crezi, ca numai mancare trebuie unui viitor doctor? Trebuie relatii, draga, trasura la scara, ca sa epateze clientii. Viitorul lui Felix e in mainile tale, fiindca numai tu ai autoritate asupra lui. Daca il indemni tu si-l dezlegi de orice obligatie, s-a facut treaba.
216
- Felix n-are nici o obligatie fata de mine, spuse rece Otilia, astea sunt inventii de-ale voastre. Am sa-i vorbesc.
- Ura! striga Stanica, tu esti geniul bun al familiei.
Otilia chema, intr-adevar, pe Felix la ea, il puse sa stea pe sofa si, ghemuita dupa obiceiul ei, il intreba:
- Sti place Lili, nepoata lui Stanica? Ce zici de ea?
Felix raspunse cu o indiferenta naturala:
- Abia am vazut-o o data, cum stii, si mi s-a parut draguta.
- Stanica pretinde ca fata s-a imbolnavit, fiindca te iubeste si i-ai dat a intelege ca te-ai casatori cu ea.
- Stanica minte totdeauna. Habar n-am.
- E adevarat ca Stanica bate campii, asta e convingerea mea nestramutata, insa nu-i cu neputinta ca fata, naiva, sa-si fi facut unele iluzii. Ar fi nedrept s-o faci sa sufere.
Felix prinse o mina a Otiliei:
- Otilia, de ce-mi spui toate astea? Vrei sa ma-nsori cu Lili? Mi-e indiferenta, am vazut-o cateva clipe si nu sunt vinovat cu nimic.
- Nu vreau sa te-nsor cu Lili, ti-am spus numai ce pretinde Stanica.
Are aerul sa spuna ca eu sunt piedica intre tine si eventuala Lili. Totusi, judecand rece, fata e foarte draguta si n-ar fi pentru tine o partida rea.
Petitoare eu nu sunt, asa ca socotesc inchisa chestiunea.
- Otilia, zise Felix, strangandu-i amandoua mainile, tu ma crezi cand iti spun ca te iubesc?
- Te cred.
- Te intreb foarte serios, profund: ma iubesti?
- Da!
- Atunci pentru ce te porti in chipul acesta ciudat, de ce ai mereu aerul ca vrei sa te scapi de mine? |i-as fi mult mai recunoscator daca mi-ai spune sincer ca nu ma iubesti.
- Nu pot sa-ti spun, fiindca, intr-adevar, te iubesc.
- Atunci atunci, vrei sa ne casatorim?
- Mai tarziu da.
Felix lua pe Otilia in brate si o napadi cu sarutari, o invarti prin odaie, o puse la loc, o bombarda din nou cu sarutari, in vreme ce fata isi apara obrajii cu amandoua palmele.
217
- Pentru numele lui Dumnezeu, Felix, imi strici tenul. Trebuie sa stabilim o intelegere in privinta asta.
Dupa ce Felix se mai linisti, Otilia zise, ganditoare:
- Singurul lucru de care ma tem este ca eu nu sunt la inaltimea ta, din punct de vedere sentimental. Da, te iubesc, dar tu esti asa de furtunos, asa de inspaimantator de grav. Sunt usuratica, mi-e frica, ai sa-mi spui mereu ca n-am afectiune.
Singura, Otilia medita mult la Felix si-si repeta pentru ea argumentul. Sl iubea, intr-adevar, pe tanar. Totusi, simtea ca Felix nu era pentru ea. Sl admira, ii purta grija de sora, dar tinuta indarjita a acestuia in viata o infricosa. Desi tanar, Felix avea priviri prea barbatesti.
Otilia era o razgaiata, constienta de vitiul ei, care se simtea bine cand o protejau oameni delicati ca Pascalopol, care ii dadeau imposibilul, fara sa-i ceara nimic. Misiunea de tovarasa eroica, egala nu era pentru
Otilia, care voia sa fie socotita copil si sa nu intampine nici o rezistenta.
Otiliei ii placea sa ingrijeasca pe mos Costache si pe Felix ca pe niste copii si era credincioasa, atata vreme cit nimeni n-o constrangea. Ideea, insa, ca atunci cand s-ar fi plictisit n-ar fi fost libera sa faca ce voia, o inspaimanta. Era sigura ca Felix va fi totdeauna un om delicat, gata sa-i faca orice capriciu, dar stia, vazandu-i temperamentul aprins, ca el ar fi suferit daca ea nu i-ar fi aratat incordare afectiva, statornica.
Sn alta zi, Otilia, primind capul lui Felix in poalele sale si rasfirandu-i incet parul, intreba:
- Felix, la ce tii tu mai mult in viata, in afara de dragoste? de asta nu mai vorbim! Spune-mi cum vezi existenta.
Felix se marturisi:
- M-am analizat si eu adesea si pot sa-ti spun ca n-as putea suferi sa fiu al doilea, intr-o categorie de oameni. Nu trebuie sa crezi ca sunt ambitios sau mandru. Poate ca asta vine mai degraba din cauza ca am copilarit singur, dat la o parte de altii. Nu pot suferi ideea de a nu insemna nimic in viata, de a nu contribui cu nimic la ea, de a nu-mi lega numele de ceva.
- Daca tii atat la renume, de ce n-ai incercat sa faci altceva, sa scrii, de pilda! Sau, in sfarsit, sa te pregatesti pentru politica?
- Din acelasi sentiment de nesuportare a infrangerii. Sn arta, vointa
218 e un element secundar, totul depinde de talent. Cel mai lenes dintre poeti poate face poezie mare, aproape fara sa vrea si sa stie. Sn politica, joaca mare rol norocul. Daca as sti ca va fi razboi peste douazeci de ani, as imbratisa cariera armelor, fiindca as avea prilejul sa ma ilustrez pe campul de lupta. Dar cine stie asta? Cati Napoleoni nu putrezesc in provincie, din lipsa de prilej, si cati oameni necunoscuti nu s-ar dovedi abili, ca Richelieu, daca intamplarea i-ar pune in fruntea unei tari? De dusmania sortii mi-e frica. Mi-e frica sa raman egal cu Titi, cu Stanica, cu ceilalti, sa ma confund cu ei, sa fiu, prin forta imprejurarilor, silit sa ma aplec in fata lor. Trebuie sa ma deosebesc, neaparat, prin ceva.
Singura cariera in care, pentru un om normal, cum ma socotesc, pot ajunge in frunte, numai prin vointa, este aceea stiintifica. Daca as voi sa fiu poet, poate n-as putea, dar mare medic stiu sigur ca pot deveni, vreau neaparat sa devin.
Felix stranse pumnul, zicand aceasta, si privi fix inaintea lui.
- Atunci tu, Felix, tii mai mult la cariera ta decat la dragoste. Ce rol ar juca femeia in existenta ta?
- Femeia o inteleg ca tovarasa a aspiratiilor mele, ca un scop in acelasi timp al tuturor sfortarilor. Unei femei i-as inchina totul.
- Idealul tau, Felix, e foarte frumos, zise Otilia, netezindu-i parul, dupa ce i-l incurcase, e un ideal de tanar care va razbi in viata. Pot sa zic ca-l inteleg. Snsa, daca femeia nu e la inaltimea ta?
- Nu pricep, nu-i cer nimic.
- Felix, nu cunosti bine sufletul feminin. O fata admira un tanar cu ganduri serioase, dar se oboseste si adesea prefera oamenii mediocri.
Are si ea idealul ei, acela de a placea cat e tanara, de a strange pe barbati in jurul ei. Un ambitios e putin egoist, orice ai zice, si vrea sa faca din femeie o icoana pentru uzul sau personal.
- Asadar, tu gasesti ca eu sunt un ambitios, care te-as face nefericita?
- N-am vrut sa spun asta, Felix. Constat, insa, ca sunt mediocra, neinsemnata pe linga tine. Vointa ta imi inspira respect. Pana acum radeam de oamenii prea seriosi, imi placeau barbatii chic. Nici nu stiu cine e prim-ministru, atat de putin ma intereseaza lumea izbutita. Noi
219 fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil mediocre, si singurul meu merit este acela ca-mi dau seama de asta.
Felix se ridica in picioare amarat:
- Otilia, tu-mi scapi totdeauna printre degete, nu ma iubesti. Vrei sa ma schimb, sa devin chic? Voi incerca!
- Ba nu incerca, fiindca mediocritatea nu-ti sta bine. Te asigur ca te iubesc prea mult. Nu-ti interzic sa-ti faci din mine un scop in viata, fa asa ca si cand as merita acest lucru. Dar eu nu-l merit, asta e adevarul.
- Te incredintez ca-l meriti.
- Nu-l merit, Felix, ai sa vezi. Cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam ca n-am sters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proasta.
Ce-ai zice daca as concerta putin?
Otilia nu mai astepta raspunsul, duse pe Felix de mina pana in odaia cu planul, deschise capacul, sufla o data in claviatura, apoi incepu sa cante Chant sans paroles de Ceaikovski, fluierandu-l totdeodata.
Dupa aceea sari la fereastra si privi in curte. Ningea cu smocuri mari de lana, a caror cadere dadea o senzatie de incetineala si de pierire a oricarui son. Pomii erau grei de zapada, si materialele lui mos Costache, captusite cu blanuri albe, aveau aerul unor arhitecturi polare. Marina trecu prin curte, cu fizionomie de eschimos vatuita cu zapada pana in gat. Se auzira zurgalaii unei sanii.
- Stii ce? zise repede Otilia. Am gust sa ma plimb cu sania. Vrei sa ma iei?
Felix consimti bucuros, se imbraca si in curand se aflau intr-o sanie ingusta, in spatele unui birjar matahalos, care ocupa cu dosul lui tot vehiculul. Un copil indraznet alerga strigand dupa ei, agatandu-se din cand in cand de platforma dindarat. Muscalul il plesni cu biciul pe de laturi, injurandu-l cu sete. Snveseliti de clopotei, imbracati intr-o retea alba si satisfacuti de usuratatea saniei, caii vineti alergau, jucand din picioare si luand pozitiile academice ale cailor in spume din compozit iile lui Gèricault. Un caine mare, mops alerga inaintea lor, latrand indaratnic si apucand cu necaz, cand putea, un ciucure al valtrapului.
Snfasurati pana aproape de gat in paturi, Felix si Otilia primisera pe
220 cap si pe umeri glugi de zapada. Fulgii cadeau atat de desi si de mari, incat Otilia scoase limba afara, ca sa culeaga cativa si sa-i guste.
- Sti place? intreba ea pe Felix.
- Da! raspunse tanarul.
Buna lui dispozitie era evidenta, dar se ghicea ca multumirea lui vine, mai cu seama, din faptul ca se afla alaturi de Otilia. Sn schimb, fata se bucura de zapada, de frig, de plimbare in sine si facea semne amicale si conspirative unor copii care urmareau sa-si atarne saniuta lor de coada saniei. Ajunsesera la Sosea. Zapada era atat de mare, incat curatitorii abia izbutisera s-o ingramadeasca in diguri mari, naftalinoase, de o parte si de alta a drumului, in jurul teilor. Otilia facu semn, cu degetul impuns in spatele dur de cojoace al birjarului, sa opreasca, se dadu jos si se arunca pe spate, cu voluptate, intr-un morman de zapada. Pielita fetei ii era rosie si moale, ca a marului cretesc, si pe gura ii ieseau colaci mari de aburi, din cauza gerului.
Distrata de acest fenomen, il chema pe Felix si umflandu-si obrajii ii facu o demonstratie de productie de aburi. Felix ii simti mirosul delicat, amestecat cu acela astringent al zapezii. Otilia merse apoi, tarsindu-si sosonii prin nameti, striga uhu unei bande care trecea intr-un tren de saniute, trase de doi cai inhamati unul dupa altul si se rasturna in lesinuri simulate, cand pe un troian, cand pe altul. Era plina de zapada, din cap pana-n picioare, prin par, in urechi, in ochi. Cativa copii se stransera in jurul ei, apoi fugeau, si unul furios o bombarda cu un bulgare. Otilia se apleca si ea si arunca o bila de zapada, strigand:
- Pungasule!
- Nu asa, corecta Felix, ci pu-pungasule!
Rasera amandoi. Cand fura din nou in sanie, Otilia zise:
- Acum trebuie sa fie admirabil la mosia lui Pascalopol, pe campul plin de zapada. Sa alergi la nebunie, ca un allegro de piano, trasa de cai de curse.
Felix nu raspunse nimic, ci numai zambi intr-un fel care i se paru
Otiliei silit. Pe Calea Victoriei, in apropierea casei mosierului, Otilia,
221 dupa o tacere lunga, varandu-si mana sub bratul lui Felix, propuse cu timiditate:
- Ce-ai zice daca am merge sa-i facem o vizita lui Pascalopol? I-ar face foarte multa placere, fiindca sunt sigura ca se plictiseste.
Felix nu-si putu masca suficient contrarietatea:
- Du-te tu singura si eu te-astept. Daca i-ar face placere prezenta ta, nu sunt sigur in ce ma priveste pe mine.
Otilia facu o mica strambatura si nu mai spuse nimic si, cu toate rugamintile lui Felix, nu mai consimti sa se opreasca. Se intoarsera, deci, acasa. Desi se intunecase, nu se vedea nici o lampa aprinsa. Otilia, cam mirata, intra inauntru. Deodata se auzi un tipat, si fata iesi palida si imbratisa tremurand pe Felix:
- Ce s-a intamplat?
- Papa! planse Otilia.
Felix se repezi inauntru si i se paru ca vede ceva negru intins langa masa. Cauta chibriturile, aprinse lampa si descoperi pe mos Costache, cazut jos pe dusumea, dar gemand incet, il ridica cu greutate si-l puse pe sofa, privit de Otilia, care sedea linga usa, inspaimantata.
- Trebuie s-o trimit pe Marina dupa doctor. Otilia alerga afara si o gasi pe batrana dormind imbracata, in odaia ei. Cand auzi ca i-a venit rau lui mos Costache, Marina, fara sa mai spuna nimic, somnoroasa, fugi repede in curtea Aglaei, in loc sa cheme doctorul si astfel, intr-o clipa, toata banda venea in mars spre locul intamplarii. Batranul nu era mort si nici macar inconstient. Cu o singura mana, greoi, isi pipai mijlocul, si apoi sopti:
- Pascalopol!
Felix abia avu timp sa-i explice Otiliei ca batranul voia sa aiba alaturi pe mosier, ca odaia se si umplu de Aglae, Stanica, Olimpia, Aurica, Titi si Marina.
Marina notifica, cam cu bataie de joc:
- Otilia a zis sa ma duc sa chem doctorul!
- Fugi de-acolo, cu doctorul, tipa Aglae, ce-i mai trebuie doctor, acum?
222
- Sa fii sanatoasa, completa Stanica, dupa al doilea atac e bun de ingropat. Nu vedeti c-a murit? Dumnezeu sa-l ierte! Si se inchina, foarte evlavios.
- Aduceti o lumanare, frate, sa fie crestineste. Mos Costache dezminti, prin gemete, decesul, spre vadita dezamagire a celor de fata. Stanica, mai in soapta, se simti indatorat sa dea sperante:
- Orice-ar fi, nu scapa, mi-a spus mie doctorul.
- Mai bine sa-l ia Dumnezeu, fu Aglae de parere, decat sa-l chinuiasca si pe el cu vreo paralizie si sa ne chinuiasca si pe noi.
Sn vremea aceasta, Otilia alergase pe poarta afara si avusese norocul sa gaseasca inca sania cu care venise, fiindca birjarul se daduse jos sa curete reteaua de zapada cu o maturica.
- Alearga repede, striga Otilia.
Birjarul dadu un plesnet biciului si sania aluneca nebuneste, umpland toata strada de veselia zurgalailor. Otilia, insa, era nemiscata, cu ochii pierduti in gol.
Felix aduse putina zapada si o puse pe capul batranului, desi stia ca e inutil. Mai degraba, ar fi trebuit sa-l dezbrace, dar stia ca batranul avea bani cu el si nu voia sa-l tradeze. Stanica propuse totusi dezbra- carea:
- Trebuia sa-i scoatem hainele, sa rasufle, oricat, suntem datori sa facem ce putem.
Si se repezi singur la mos Costache sa-i traga haina. Acesta scoase un mormait grozav, semanand a racnet, care ii inspaimanta pe toti, si stranse mainile si mai solid peste abdomen.
- Parca l-ar durea pantecele! observa Stanica, privind cu atentie.
("E ceva la mijloc!" isi zise el.)
- Sa fiti cu ochii in patru, comanda Aglae, sa nu piara un ac din casa. Noaptea asta stam aici, ca n-o fi foc.
Foarte repede sosi Pascalopol cu doctorul si cu Otilia.
- Ce mai cauta si astia?! sopti Aglae, catre fetele ei, inciudata.
Doctorul se apropie de pacient, puse capul provizoriu pe pieptul lui, apoi se dezbraca, ceru lighean si ordona dezbracarea bolnavului.
223
Batranul protesta cu gemete violente si facu semn ca voia intai sa iasa afara toti ceilalti. Pascalopol explica frantuzeste dorinta lui mos
Costache, ascultat foarte atent de Stanica, si doctorul ruga asistenta, in interesul reusitei operatiei, sa iasa putin afara. Stanica fu cel mai impaciuitor.
- Iesim, domnule profesor, cum nu, e in interesul pacientului.
Aglae se retrase, aruncand o aluzie indeajuns de bine pronuntata, ca sa se auda:
- Ce mai e si asta? N-are voie "familia" sa stea in odaia bolnavului?
Doctorul lasa sange bolnavului, chiar in regiunea capului, legandu-l apoi cu un bandaj. Sn urma acestei operatii, batranul se inviora simtitor si se vazu ca acum aceeasi mana si acelasi picior erau prinse mai tare de paralizie si ca vorba era mai incurcata. Totusi, mos Costache se putea exprima satisfacator si se misca.
- E tare, remarca doctorul, scapa si acum. Batranul cerceta cu ochii odaia si cand se incredinta ca nu mai erau alte persoane, afara de cei doi, zise:
- Pa-pascalopol, vreau sa-ti dau banii pentru fe-fetita.
- Daca crezi, zise acesta, cu oarecare indiferenta, ca sa nu-l sperie, da-mi-i.
- A-ajuta-mi!
Batranul incerca sa-si traga cureaua cu mana dar, neputand, ruga din ochi pe mosier. Acesta, ajutat de doctor, il dezbraca cu bagare de seama, pandit cu incordare de bolnav, si gasi sacul si buzunarul, din care scoase pachetul de hartii infasurat cu sfori. La cererea batranului, desfacu pachetul si obtinu alte trei mai mici. Batranul i le smulse din mana.
- Domnule doctor, mai ma fac bine? intreba el.
- Cu ingrijire, te faci.
Batranul, atunci, nu fara mari codiri, lua numai un pachetel de o suta de mii din cele trei si-l dadu lui Pascalopol pentru fe-fetita. Celelalte isi rezerva sa i le dea mai tarziu. Fiindca nu se putea scula usor din
224 pat, ruga pe mosier sa-i vare saculetul cu monede si cele doua pachete de hartii sub salteaua care era aruncata, pentru uzul lui, peste canapea.
Cand Pascalopol ispravi treaba, batranul, care pandea ingrijorat, sopti cu spaima:
- Ochii, ochii!
Si arata cu mana spre geam. Cei doi barbati privira si nu vazura nimic, dar li se paru a auzi pasi scartaind pe zapada.
- Nu e nimeni, linisti Pascalopol pe mos Costache, umbla lume prin curte. Sn sfarsit, li se dadu voie celorlalti sa intre si navalira in odaie ca o clasa de copii dupa recreatie. Felix si Otilia ramasera in pragul usii. Apoi, mosierul si doctorul luara pe Otilia la o parte, inchizandu-se cateva minute in camera ei, si vorbira acolo, ceva ce
Felix nu putu si nici nu cuteza sa afle. La plecare, doctorul dadu iar pe la bolnav si recomanda celor de fata atentie pentru pacient.
- Cum este, domnule doctor? spuneti-ne sincer!
- Este iarasi in afara de pericol si, cu liniste, poate sa-si revina, desi cu mai multa greutate, fiindca are membrele prinse putin.
Stanica simula entuziasmul, neurmat deloc de ceilalti:
- Domnule doctor, sunteti providenta noastra, inca o data ati savarsit o minune, redandu-ne pe bunul nostru unchi. Va vom fi in veci recunoscatori. ("Mama ta de pezevenghi, gandi Stanica, in sinea lui, te-a adus grecoteiul sa strici viitorul meu!")
- Batranul, explica Pascalopol doctorului, in trasura, are o familie lacoma, care-l pandeste pas cu pas, ca nu cumva sa lase averea domnisoarei pe care ai vazut-o si care e fata lui vitrega, din a doua casatorie.
- Delicioasa fata, caracteriza doctorul pe Otilia, pacat!
- Ma silesc, zise Pascalopol, ca pentru el, sa-i fac binele, fara s-o jignesc.
Ceata veghetorilor nu mai avu veselia de data trecuta si pazira pe batran in tacere si fara sa doarma. A doua zi dimineata, vazand ca batranul traieste destul de linistit, in patul lui, Aglae gasi ca era obositor
225 sa strajuiasca toata casa. Lasand pe Aurica in odaie, lua pe Titi, pe
Olimpia si pe Stanica si cerceta cu de-amanuntul toate odaile.
- Decat sa vina cineva sa fure, mai bine sa le ducem dincolo lucrurile mai de pret.
Si incepu scotocirea. Carara scaunele, tablourile, oglinzile - prin fata, ca sa nu simta batranul! Olimpia si Stanica luau lucruri marunte si le ascundeau pe cont propriu, inghiontindu-se unul pe altul. Otilia vazu cum Marina, Stanica, Titi, Olimpia, Aglae treceau in sir, prin zapada, spre fundul curtii, de dimineata, si sufletul i se umplu de revolta. Avu impulsiunea de a deschide o fereastra a geamlacului si de a tipa, apoi se ingrozi ca batranul a murit si alerga in camasa si-n picioarele goale pana in sufragerie, unde batranul dormea linistit, sforaind. Atunci se intoarse in odaia ei, se imbraca si scula dupa aceea si pe Felix, pe care-l duse la geam.
- Vezi ce se intampla aici? Ce zici?
Felix se umplu de indignare, la randul lui, insa Otilia il sfatui sa taca.
- Este inutil, daca nu e papa, n-au decat sa-si ia toate fleacurile.
Nu trebuie sa simta bietul papa, fiindca, daca afla, se supara si moare pe loc.
Observatia i se paru lui Felix foarte cuminte. Banda opera deci in liniste, pana ce obosi, amanand pe alta data noul transport. Aurica poftise si la pianul Otiliei, dar mai mult din gelozie Olimpia declarase ca nu se cade, ca este o margine in toate. Pianul era al Otiliei, de la mama-sa.
- Unde sta scris asta? Are act? se ratoi Aurica.
Stanica interveni, tactic:
- Lasa, frate, mai tarziu o sa discutati asta. Pianul e alaturi de sufragerie si se aude cand il scoateti. ("Perversa familie!" o califica in gand el.)
Batranul sedea pe spate, nemiscat, dar tragea cu urechea. I se paru ca aude zgomote suspecte, soapte, si cand Otilia fu linga el, intreba:
- Cine vorbeste asa? Ce tot scartaie acolo, prin odai?
- E vantul, papa.
226
- Nu intra vantul in casa mea. Ma duc sa vad.
Si facu sfortarea de a se da jos din pat. Otilia il opri cu blandete si se jura ca nu e nimic. Deschise usa de la odaia cu pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, si afirma ca nu vedea nici o schimbare. Batranul se declara multumit, provizoriu. Dupa catava vreme, banuiala ii reveni si intreba:
- Pia-pianul este in odaie?
- Papa, stii ca pianul nu zboara!
- Sunt pungasi, las', ca stiu eu!
- Nu, papa, pianul e in odaie, cum l-ai lasat.
- Du-te si canta ceva.
Otilia se duse si canta aceeasi bucata de Ceaikovski, care i se paru, de data asta, lugubra. Batranul fu incredintat definitiv.
- Ei, papa, ai vazut ca este pianul? Unde credeai ca o sa plece?
- Dar ochii? intreba mos Costache.
- Care ochi?
- Ochii care ma priveau aseara, pe fereastra!
Otilia crezu ca batranul a avut un mic delir si nu raspunse nimic.
Dupa o zi intreaga de neschimbare, dupa ce Vasiliad insusi vazu pe mos Costache, trebuira toti sa recunoasca viabilitatea bolnavului. A-l mai pazi era plictisitor. Batranul se misca pe canapeaua lui, pe care nu voia s-o paraseasca decat pentru unele trebuinte, cand se lasa ajutat de Marina, si parea foarte multumit. Starea de euforie ii revenise,
Aglae tinu un scurt consiliu de familie si hotari, sustinuta cu aprindere de Stanica, sa supravegheze toti pe batran cu randul. Stanica fu de parere sa nu mai intre nimeni in odaie la bolnav, ca sa nu-l faca sa banuiasca ceva si apoi sa se supere si sa faca testament, urmand ca
Marina sa dea stiri despre el si sa vesteasca atunci cand ar fi de trebuinta. Asta nu-l impiedica pe Stanica sa vina mereu la batran, sa-l intrebe de sanatate, sa-i povesteasca intamplari de bolnavi sculati de pe patul de moarte si alte baliverne de astea. Sl supara insa prezenta
Otiliei, care ingrijea de mos Costache cu o lipsa de repulsie care starni
227 admiratia lui Felix. Otilia era socotita usuratica si se dovedea devotata.
Mos Costache privea pe Stanica cu multa dusmanie si se intepenea si mai bine in pat, cand il vedea, urmarindu-l strans cu privirile.
Pascalopol mai facu in curand o vizita batranului, il asigura, cand putura fi singuri o clipa, fiindca Stanica nu-i slabea, ca depusese banii la banca pe numele Otiliei. Arata batranului scrisoarea. Pascalopol spera ca mos Costache ii va vorbi si de ceilalti bani, ca va consimti sa-i dea. Totusi, din delicatete, nu pomeni nimic batranului si gasi chiar de cuviinta sa plece mai curand, ca sa nu dea de banuit Aglaei. Stanica intreba afara pe Pascalopol:
- Ce-ti spunea batranul? Face testament? Are vreun gand?
- Nici n-am vorbit de asemenea lucruri, il asigura mosierul. Se poate? Ce amestec am eu?
"E siret grecoteiul. Cu asta, cu Otilia si cu Felix si poate cu Georgeta, am cuceri lumea."
- Ce ti-a spus Pascalopol? il intreba Stanica pe mos Costache.
- Ce sa-mi spuna? zise acesta suparat ca Stanica se apropie prea mult de pat si impingandu-l cu mina. Ce sa-mi spuna?
- Pai eu stiu? Dar el e siret. Te invata cine stie ce prostii, asa, ca sa te induca in eroare. Nu-mi inspira incredere. Pentru orice ar trebui sa ma consulti pe mine, ca sunt avocat, ce Dumnezeu! si-ti fac toate gratis.
- N-am nevoie de avocat, i-o taie batranul.
Stanica spiona pe Felix si pe Otilia asupra plecarii lor in oras.
- Azi ai cursuri, nu? ii zicea el lui Felix.
- Am! raspundea Felix, fara sa banuiasca nimic. Otilia, dimpotriva, nu pleca de acasa, preocupata numai de batran. Stanica o indemna mereu:
-Ai sa te surmenezi, sa te imbolnavesti, si asta nu e bine chiar in interesul batranului. Mai du-te si te plimba, ca vad eu de mos Costache.
Sntr-o zi Stanica, din bucataria Marinei, unde se ascunsese venind din fund, vazu pe Felix plecand in oras. Prin urmare nu mai era acasa decat Otilia. Trecu din bucatarie tiptil prin fata, intra prin usa gotica si
228 trecu prin toate odaile pana ajunse in dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii si constata ca nu era nimeni afara de batranul intins pe canapea. Iesi din nou afara si intra pe din dos in odaia cu pianul.
Otilia era acolo rezemata cu coatele pe capac, ganditoare.
- Cum ii mai este lui mos Costache? intreba Stanica.
- Tot asa! zise sumbra Otilia.
- Stii ca azi vine Pascalopol, dupa-masa, parca asa mi-a spus, minti
Stanica.
- Da? se sperie Otilia. Apoi, dupa o scurta deliberatie: N-ai vrea sa te duci in oras sa-mi cumperi o cutie de pudra?
- Draga, se apara Stanica, am toata bunavointa, dar nu ma pricep in lucruri femeiesti. Si apoi stii cum e Olimpia, cand o afla ca m-am dus pentru tine, imi aprind paie-n cap. Du-te tu, repede, ca eu pazesc.
Nu-l crezi pe Stanica capabil de devotament? imi pare rau. Dupa oarecare gandire, Otilia se hotari.
- Ma reped pentru o jumatate de ceas, te rog sa stai aici sau sa rogi pe Aurica sa vina.
Stanica puse mainile la piept, turceste, in semn ca merita credinta nestramutata.
- Du-te fara nici o grija.
Otilia isi lua mantila pe ea si pleca, urmarita din ochi de Stanica.
Acesta privi, crapand putin usa, in curte, se incredinta ca nu misca nimeni, si apoi intra in odaia lui mos Costache. Batranul il supraveghea dusmaneste cu privirea. Stanica merse la usa dinspre salon, o crapa putin si o inchise la loc. Mai merse la geam, privi in curte, se-ntoarse spre masa, lua un scaun si-l aseza langa canapeaua batranului si statu pe el. Batranul il contempla ingrijorat.
- Ce mai faci, mosule, intreba Stanica, mai bine, hai?
Mos Costache intreba si el:
- Si ce poftesti?
- Vai de mine, se apara Stanica, pai eu ma interesez de sanatatea dumitale si imi spui ca ce poftesc? Se poate?
229
Stanica trase scaunul si mai aproape de pat.
- Ce cauti aici? se agita batranul.
Facandu-se ca nu intelege vorbele bolnavului, Stanica puse mana pe marginea cearsafului, ridicandu-l in sus, ca spre a controla salteaua.
- E bun patul asta, se informa el, e destul de moale? De ce nu stai in dormitor?
- La-lasa-ma-n pace! Ce vrei?
Stanica, netulburat, pipai mai de aproape salteaua, apoi vari brusc mana sub ea si trase pachetul cu bani. Batranul holba ochii, scapa gura mare spre a spune ceva, se dadu jos printr-o sfortare supraomeneasca, pe marginea patului si urla gutural, plangator:
- Banii, ba-banii, pu-pungasule!
Apoi deodata se prabusi la pamant. Stanica vari bine pachetul sub camasa, spre pantece, privi pe fereastra si iesi prin salon si prin usa gotica. Sn curte nu era nimeni si nici pe strada. Intra calm in curtea vecina si, gasind pe Aglae si pe Aurica, le zise:
-M-am intalnit cu Otilia, care roaga pe Aurica sa se duca putin pe la batran, sa vada ce face.
- Du-te, Aurico, consilie Aglae.
- Hai, ca merg si eu, se oferi Stanica, sa vad cum ii mai merge.
Gasind pe batran mort, Aurica tipa, Stanica se mira, alerga sa vesteasca pe Aglae, care veni cu toata banda, tocmai pe cand sosea si
Otilia, care se opri, galbena, in prag. Stanica sari la ea s-o imbratiseze si s-o mangaie:
- Otilia, Otilia, verisoara mea scumpa, fii tare, fii la inaltime, era doar de asteptat un astfel de deznodamant. Apoi explica tuturor intamplarea:
- Otilia tocmai mi-a spus: stai aici si pazeste si cheam-o pe Aurica!
Eu m-am dus s-o chem pe cumnata-mea si am venit cu ea. Cand colo batranul era pe jos, ici. Se vede ca a avut nevoie de ceva si s-a ridicat sa ia, si pe urma i-a venit rau.
- Da, mama, confirma Aurica, eu am intrat intai in odaie, si cand am vazut, m-am speriat si am tipat, am tipat! Vai, cum m-am speriat!
230
- Dar eu, se lauda Stanica, crezi ca prin putine emotii am trecut?
Sunt zguduit. Chiar sa-mi dati voie sa ma duc putin acasa sa-mi vin in fire. Am si de luat niste acte, ca am maine un proces. Sa-mi dai cheia de la casa, Olimpio.
Si astfel Stanica pleca, spre multumirea Aglaei, careia i se parea ca prea scotoceste multe pe cont propriu. Otilia se ascunse in odaia ei, ghemuindu-se pe sofa, cu pupilele pironite, cu o usoara umiditate in ochii care nu puteau plange, si Felix n-o putea scoate din mutenia ei.
Aglae ocupa casa, militareste. Sn loc sa ingrijeasca de mort, ordona tuturor sa nu spuie inca nimanui de cele intamplate si puse pe Marina sa pazeasca la poarta ca sa nu vina nimeni.
- Sa vedem unde ii sunt banii, actele, daca a lasat vreun testament, zise Aglae, trebuie parale pentru inmormantare. Sn vreme ce cadavrul statea inert peste plapuma si incepuse sa ia tonuri ceroase, Aglae,
Olimpia, Aurica si Titi scotoceau in toate partile, trageau sertarele, desfaceau garderobul, cautau prin soba. Nu gasira decat acte, contracte de inchiriere, socoteli felurite, din care se putea deduce averea lui mos Costache, si pe care Aglae le facu pachet si le lua. Nici un ban, afara de o bancuta, ramasa uitata pe sub hartii. Sntr-o cutie, Olimpia descoperi un inel cu multe pietre, il trase repede pe deget, dar, fiindca
Aglae o vazuse, justifica gestul:
- Mama, inelul asta il iau eu, stii ca n-am nici o bijuterie ca lumea si mi-ai promis.
- Asta-i, protesta Aurica, tot tu toate si eu nimic. Tu ce nevoie ai, ca esti maritata!
Olimpia suporta observatia si pastra inelul.
- Unde sunt banii, intreba agitata Aglae, unde sunt banii lui? Doar n-a stat fara un ban in casa! Avea o punga cu el, aia care i-a cazut jos deunazi. Dar trebuie sa fi avut bani.
Furioasa, Aglae tranti usile dulapurilor, trase covoarele, fara sa le mai aseze la loc, desfacu cutiile mari de la masa de joc si de la cea din sufragerie. Peste tot cutii de chibrituri, neincepute, pachete de tutun, creioane, meticulos stranse, nimicuri.
231
- El tinea banii cu el, isi aduse aminte deodata Aglae, cum nu m-am gandit?
Si se repezi in sufragerie. Cum batranul era in camasa, era vadit ca nu avea cu el nimic. Pantalonii indoiti pe un scaun, alaturi, aveau in buzunare tinte, capete de creioane, chibrituri si un degetar.
- Uite, degetarul pe care il cautam de-am innebunit. Se vede ca mi-a cazut pe aici.
Aglae il lua si-l puse intr-un mic buzunaras, pe care-l avea la bluza.
Negasind nimic in haine, trase perna de sub capul lui mos Costache, privi pe sub cearsaf, apoi ridica cu putere salteaua, rasturnand cadavrul spre perete.
- Iaca saculetul, striga ea triumfator si dadu drumul saltelei. Mos
Costache se clatina putin, apoi isi relua pozitia nemiscata. Sn saculet erau monede de argint, cativa napoleoni si chiar cateva hartii mototolite, vreo cateva mii de lei in total.
- El avea bani mai multi, zise cu necaz Aglae. Dupa cercetari infructuoase, incredintandu-se ca in casa nu se mai afla nici un ban,
Aglae suspenda perchezitia.
- Daca o fi luat Otilia banii! Sunt sigura ca i-a luat ea.
Aurica, nemultumita de concurenta Olimpiei, lua apararea fetei:
- Nu, mama, nu face pacat, Otilia nici n-a fost acasa cand a murit batranul.
- Asta asa e, recunoscu Aglae, doar sa-i fi dat chiar batranul banii, ca de luat cu sila nu era chip. S-o bata Dumnezeu, daca i-a luat.
Aglae declara ca a obosit si se hotari sa se duca cu totii acasa spre a medita asupra evenimentului. Batranul fu parasit pe canapeaua lui, cu cearsaful ghemuit, cu plapuma cazuta pe jumatate jos. Felix, observand asta si stiind ca mortilor le trebuiesc date unele ingrijiri pentru a putea fi pusi in cosciug, spuse, cu toata gingasia de care fu in stare, Otiliei, cum sta cazul. Aceasta se ridica de pe sofaua ei, decisa, calma, chema pe Marina si, cu ajutorul ei, gatira pe mos Costache si-l asezara cu solemnitate pe pat.
232
Aglae se tranti intai pe canapea si ruga lumea sa faca liniste, fiindca vrea sa inchida putin ochii. Dormi un ceas, sforaind bine, apoi se scula si se planse ca-i e foame:
- M-am zapacit de tot cu boala asta a lui Costache, nici masa regulata n-am avut.
Cand se asezau la masa, pica si Stanica, in redingota, cu un guler tipator de inalt, cu mustatile foarte unse.
- Bine c-ai venit, zise Aglae, ca e incurcata rau. N-am gasit nici un ban, numai maruntis.
- Ce vorbesti?! se prefacu Stanica uimit. |i-am spus eu ca lucra el ceva.
- Altii sa traga foloasele si eu sa cheltuiesc? Cine-l inmormanteaza, ma rog?
- Dumneata, fireste!
-Eu?! se scandaliza Aglae. Cu ce? Cu cateva mii de franci, cat mi-a lasat el? Sa-l ingroape Otilia, tot spunea ca e papa al ei.
- Sa fim calmi, mama-soacra, recomanda Stanica. E obligata moralmente si e chiar interesata sa faca onorurile inmormantarii ruda cea mai apropiata care mosteneste, in speta, dumneata.
- De ce eu? zise nedumerita Aglae.
- Fiindca dumneata iei tot, casa de alaturi, casa din Stirbey-voda, pe care n-a vandut-o si tot ce n-a mai vandut. Asta putin lucru este?
Bani, daca au fost, i-o fi impartit el din viata, nu poti sa faci nimic, dar ti-a ramas fondul.
Aglae se imblanzi:
- Dar daca a lasat vreun testament pentru Otilia? banui ea.
- Aici e aici, dar nu cred. Sn casa ai gasit ceva? Nu. Mos Costache nu era un om sa mearga pe la tribunale, avocati si altele de-astea.
Daca ar fi facut testament, ar sti ori Otilia, ori Pascalopol.
- Du-te si intreab-o tu, recomanda Aglae.
Stanica merse imediat si o gasi pe Otilia organizandu-si propria imbracaminte de circumstanta.
233
- Otilio, zise solemn Stanica, incercand s-o sarute pe amandoi obrajii, iau parte la nenorocirea care te-a lovit si te rog sa vezi in mine un tata, un frate scump, un prieten, ce vrei. Interesele tale sunt si ale mele. Stiu ca tu esti prea adancita in durerea ta ca sa te gandesti si la lucruri mai pozitive, dar lasa-ma pe mine, ca avocat, sa te pilotez. Te tulbur numai cu o intrebare: Ti-a lasat mos Costache vreun act, vreun, ca sa zic asa, testament?
- Nu mi-a lasat nimic, zise plictisita Otilia, lasa-ma acuma. Nu mi-a lasat, si nici nu stiu c-ar fi facut vreun testament. Mie nu-mi trebuie absolut nimic.
- Pianul e al tau, in orice caz, isi dadu in petic Stanica, trebuie sa-l revendici.
- Lasa-ma, te rog.
- Te las, te las, respect marile dureri!
Sntors, Stanica gasi pe Aglae distribuind banii din saculet in grupuri.
- Mama-soacra, te conjur, sunt lefter, avanseaza-mi si mie cativa sutari, sunt lefter! si puse mana pe un morman de piese.
- Ai rabdare, Stanica, ce Dumnezeu, sariti toti asa? Toti banii astia se duc pe inmormantare. Doar n-o sa-l ingrop ca pe un cersetor.
Ne rade lumea.
- Te-aprob, mama, o lauda Stanica, fara sa mai inapoieze banii, iti organizez eu ceva feeric.
- Ce-a spus Otilia? se informa Aglae.
- N-are nici un testament, si eu o cred, fiindca batranului ii era frica sa lase banul din mana. Eu ma mir ca nu s-au gasit bani in casa.
- Si mie mi se pare curios!
- Foarte curios! se prefacu Stanica a medita. Aici e un mister mare.
Odata si odata am sa-i dau eu de rost. Sa vedeti ca Stanica e si detectiv.
- Mai bine ai vedea ce e cu testamentul, daca e sau nu. Daca a lasat averea la altii, aia sa-l ingroape.
- Numai Pascalopol stie precis. Ma duc dupa-masa numaidecat sa-l intreb.
234
Stanica se duse intr-adevar la Pascalopol, care afla cu surprindere moartea lui mos Costache si nu indrazni sa intrebe daca s-a gasit ori nu bani sub saltea, ca sa nu se divulge. Confirma inexistenta testamentului:
- Costache n-a lasat nici un testament, e lucru sigur. A tot amanat de azi pe maine, asa ca, din nefericire, Otilia ramane fara nimic.
- Pacat, regreta Stanica, fata asta merita mai mult. L-a iubit pe mos Costache cum nu se mai poate mai mult. Dar o sa avem noi grija de ea, ce Dumnezeu, o iau sub protectia mea.
- Nu cred c-are sa aiba nevoie, observa ironic Pascalopol.
"Cred si eu ca n-are nevoie, isi zise Stanica, coborand scarile, acum e libera sa-si faca de cap. Traieste cu Felix."
Cand Pascalopol veni sa vada pe Otilia si pe ceilalti, Aglae se planse ca nu e inlesnita si n-are bani suficienti pentru inmormantare. Mosierul scoase numaidecat o hartie pe care Aglae o lua fara nici o jena, dar intreba:
- N-ai gasit nimic in casa?
- Nimic, afara de niste maruntis.
Pascalopol, dupa o scurta meditatie, explica faptul:
- Probabil ca n-avea bani in casa.
Facuse asa dinadins, fiindca se temea ca, sporind banuielile, ar fi putut sa le indrepte toate asupra lui Felix sau a Otiliei. Sn sinea lui era foarte nedumerit de disparitia pachetului de hartii. Otilia povesti fata de toti ca batranul ii vorbise de niste ochi. Pascalopol si-aduse aminte si el de acelasi lucru, dar tacu.
- V-am spus eu ca e mister mare, repeta Stanica, dar nu ma las pana nu-l descopar.
Aglae voia sa cheltuiasca putin, dar sa satisfaca onoarea familiei, care sedea toata in numarul de preoti si de trasuri. Se multumira, in materie de cler, cu parintele stavrofor si cu popa |uica. Sn privinta trasurilor, inchiriara zece si obtinura zece imprumut prin Stanica, de la numeroasa familie a acestuia. Pascalopol insusi trimise pe a lui si
235 veni si el cu alta. Cele peste douazeci de vehicule, printre care si cupeuri, insirate pe strada de obicei cam pustie, fura de un admirabil efect.
Doua scuturi negre asezate in poarta purtau initialele lui mos Costache.
-Dar ce e aici, maica? intreba o batrana pe Marina.
- Ia, mort! crezu Marina ca explica.
- Tanar sau batran?
- D-apoi cine mai stie? Peste saizeci de ani.
Batrana dadu din cap:
- Tanar, vai de mine, ce-a avut?
- Boala mortii, raspunse plictisita Marina si se duse dupa preotii care tocmai veneau.
Popa |uica era mai suparat ca oricand de uneltirile necuratului, asupra caruia tuica nu avusese un efect satisfacator.
- Toti suntem muritori, taiculita, fu consolatia lui.
Vazand-o pe Aurica si uitand unde se afla, ii striga tare:
- Ce-ai facut, gainuso, cu ovreiul, il botezam?
Aurica se facu rosie:
- Nu stiu ce ovrei, parinte, poate gresesti.
- Se poate, porumbita taichii, raspunse din fericire popa |uica, ca sunt batran si ma omoara junghiurile. Ca maine o sa ma duceti si pe mine.
Cum Aglae comanda si muzica militara, plecarea definitiva de la domiciliul sau a lui mos Costache fu impunatoare. Vecinii aratara gelozie:
- Frumoasa inmormantare. Stiu c-a avut trasuri si vreme frumoasa.
Bogatii si cand mor au noroc.
Aglae fu incantata de lumea numeroasa care asista, fiindca toate rubedeniile lui Stanica, chiar cele mai bogate, care nici nu-l cunosteau pe batran, venira macar pentru cateva minute, din disciplina familiala.
Asta ii dadu consolatiune si sentimentul intim ca si-a facut datoria.
Dete si o masa comemorativa, la care fu rugat sa ramana si Pascalopol.
Parintele facu elogiul batranului, declarand ca e linistit in privinta
236 destinului sau duhovnicesc, de vreme ce l-a vazut asa de bine dispus, inainte de a muri, spre cele bisericesti. Cat despre moarte, ea e in vointa nepatrunsa a Celui-de-sus si nu se cade sa-l suparam, aratand o durere afara din cale, dovedind nepatrunderea rosturilor lumii. Caci
Dumnezeu a dat ca trupul sa se risipeasca intru cele dintru care s-a alcatuit, iar sufletul sa se mute acolo de unde va fi luat la invierea cea de obste. Cel mai patruns de evlavie se arata Stanica. Atunci cand parintele, inainte de a se atinge de paharul de vin, se inchina, isi facu si el cruce. Mancara ca si alta data, cu aceeasi lacomie, dar cu demnitate. Numai popa |uica isi dadu in petic:
- Trupul il ia pamantul si sufletul il ia tartorul!
- Cuvioase! ii reprosa parintele.
- Domnul! inchina paharul popa |uica, neintelegand.
Dupa oarecare codire, popa |uica intreba pe Pascalopol, pe care-l contemplase indelung:
- Taiculita, dumneata esti doftor?
- Nu, parinte. De ce?
- Credeam ca esti doftor, fiule, sa te-ntreb ce sa fac eu cu reumatismele astea care nu ma mai lasa.
- Salicilat, fu de parere mosierul, si bai de pucioasa.
- Oare? se mira batranul.
- Da cu gaz, opina Aglae.
- D-apai c-am dat, arza-l-ar focul si de gaz, si tot ma-mpunge incornoratul!
- Am auzit ca e bun camforul cu alcool, zise Olimpia.
- Ce e aia, bogheano? intreba popa |uica, ale carui cunostinte farmaceutice erau foarte reduse.
- Sti da de la farmacie; e ca o bucata de zahar, care se evaporeaza daca n-o tii intr-o punga cu boabe de piper.
- Ptiu, bata-l gheena! se cruci popa |uica. Parintele arata o suparare cu totul formala, dupa obicei.
- Doamne, cuvioase, nu mai pomeni de cele rele, tocmai acum la praznicul unui raposat.
237
Apoi parintele crezu de datoria lui sa se ocupe si de Otilia, adresandu-se insa din respect, pentru presupusa durere, celorlalti:
- Dar domnisoara, fiica raposatului, c-am uitat cum ii zice
- Otilia.
- Asa. Dar domnisoara Otilia ce-o sa faca acum? O sa-i fie urat fara parintele dumisale. Sa fii tare cu sufletul, fiica, cum am vazut pe multe din sexul dumitale. Cel putin dumneata ramai cu rosturi, fiindca stiu ca raposatul avea stare si nu te avea decat pe dumneata.
Toti lasara capul in jos, din felurite motive, si Aglae nu mai indrazni sa afirme ca Otilia nu era fata lui Costache. Preotul, luand tacerea drept intristare, zise:
- Tineretea invinge toate. Nu ma indoiesc ca vei gasi la matusa dumitale si la toate rudele mangaierea de care are trebuinta cel orfan.
La aceste vorbe impresionante nu planse Otilia, care privea mereu in farfuria din care nu lua nimic, ci Aurica, spre surprinderea tuturor.
Otilia putu crede ca, induiosata de soarta ei, pe care o socotea dureroasa, Aurica compatimea. Sn realitate Aurica plangea pentru propria ei conditie, deoarece vorbele parintelui ii trezise ideea ca e ca si orfana pe lume, "fara nici un sprijin".
Stanica isi facu violenta, stapanind o durere pe care n-o avusese o clipa.
- Ce-a fost a fost, declara el, mortii din groapa nu se mai scoala.
Sa-i veneram si sa avem ochii atintiti spre noua generatie care se ridica.
- Cuvinte intelepte! Drept ai grait! aproba parintele.
Apoi parintele vazu pe Felix si intreba:
- Dar tanarul cine este, vreo ruda? Ce studiaza?
- E student in medicina, raspunse Aglae, ne vine cam ruda. I-a fost Costache tutor cat a fost minor.
- Bravo, bravo, zise preotul, si eu am un baiat, pe care, de nu l-oi da la scoala militara, il dau la medicina.
Stanica nu se putu stapani de a nu face mizerii morale parintelui, desi isi pastra aerul smerit.
238
-De ce, sfintia-ta, ca preot, sa-l dai la armata, la medicina, in loc sa-l faci tot preot?
Parintele raspunse cu foarte mult simt pozitiv:
- Si pentru preotie ca si pentru orice meserie trebuie chemare. Iar fiu-meu nu mi se pare ca e bun de preot. Atunci eu sunt dator sa-l pun acolo unde poate fi folositor tarii. Cu ce traieste tanarul, daca e orfan, are functie?
- Nu. Are ceva avere de la parinti!
- Frumos, frumos. E foarte cuminte cand parintii se ingrijesc de copiii lor, ca sa nu ramana pe drumuri sa cerseasca pe la usile altora.
Iata, raposatul s-a ingrijit si a lasat domnisoarei avere frumoasa, case bune.
Toti lasara din nou capul in jos. Otilia se scuza ca nu se simte bine si se ridica sa plece. Pascalopol ii ceru invoirea sa-i spuna ceva si o urma afara.
- Cine e Domnul? intreba iarasi preotul, nedandu-si seama de repetatele lui gafe. Un unchi, desigur!
- E unchi! Unchi bun! declara Stanica cu clipiri ironice in ochi.
Pascalopol comunicase Otiliei ca poate dispune de banii de la banca si o sfatuia sa uzeze cu prudenta si sa nu plece numaidecat din casa lui mos Costache, spre a nu trezi banuieli.
- Asta am vrut sa-ti spun, deocamdata, incheie el. Stii sentimentele mele fata de dumneata. Daca nu altceva, poate sa-ti fiu oricand un prieten mai in varsta, un parinte lipsit de pedanterie. Cand traia
Costache, te-am invitat la mine, fara nici o jena. Acum n-as mai putea face asta, fara voia dumitale. Prejudecati eu n-am, si nici dumneata n-ar trebui sa ai, ca fata moderna. Sunt lipsit de orice ocupatie si as fi vesel sa-ti tiu de urat, sa te ocrotesc. Esti libera, ai bani, nu-mi datorezi nimic. Vei face dar cum vei gasi de cuviinta. Dar sa stii ca vechiul dumitale prieten tine la dumneata ca intotdeauna si te va primi cu bratele deschise oricand si, in orice conditii. Fericirea va fi numai a mea.
Pascalopol saruta mana Otiliei si-i facu un mic salut prietenesc cu mana.
239
- E simpatica nepoata dumitale, zise parintele lui Pascalopol, de treaba fata. Smi pare foarte rau de intamplare.
- Ce nepoata? intreba mosierul, neintelegand.
- Domnisoara Otilia!
- Da, da! se-ncurca Pascalopol.
- Dar, urma parintele, nu-nteleg ce fel de unchi esti. Fratele dumneaei parca nu esti, atunci din ce parte?
- Dinspre mama, spuse repede Aglae, si, ca sa schimbe vorba, propuse preotului curios sa vina intr-o zi sa faca sfestanie si in casa ei, deoarece pretindea ca de la o vreme nu prea-i merge bine. Banuia ca sunt de vina gurile rele.
- Nu, taiculita, fu de parere popa |uica, toate relele omului vin numai de la diavol. El e pricina a toata neputinta si vrajmasia. Sa ma chemi pe mine sa-ti citesc blestemele Marelui Vasile, sa vezi cum foloseste. Maica, maica, fuge dracul sfaraind, si lasand fum si miros de pucioasa indarat, cum zici ca e doftoria aia. De apa sfintita plesneste impielitatul. Iau colea busuiocul si-l var in agheasma si-l ard cu ea de-i iese sufletul, maica ploii lui.
- Cuvioase, se ruga iar parintele, privegheaza la cele ce spui.
- Lasa, taica, sa invat pe aceste fiice cum se izgoneste raul de la casa ; si zic asa: "Blestemu-te pre tine, incepatorul rautatilor si al hulei, incepatorul impotrivirii, si izvoditorul vicleniei ; blestemu-te pre tine, cel lepadat din puterea luminii cei de sus si surpat jos intru intunericul adancului pentru inaltare; blestemu-te pre tine si pre toata puterea cea cazuta urmatoare voii tale; blestemu-te pre tine, duh necurat cu
Dumnezeu Savaot, si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, cu
Adonai, cu Eloi, Dumnezeu cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu, carele prin cuvant toate le-a zidit".
Vazand ca batranul e cam ametit, parintele se ridica de pe scaun:
- Hai sa mergem, cuvioase, ca e tarziu si lumea e mahnita, ca dupa intamplari de acestea.
Popa |uica bau restul de vin din pahar si se porni cu regret spre usa. Acolo se opri si spuse din nou Aurichii:
240
- Cand vei aduce la dreapta cale a credintei pe ovrei, vino, fiica, cu el sa te sfintesc cu sfanta taina a cununiei.
- Ce tot spune? intreba Aglae, intrigata de misterioasele lui vorbe.
- Nimic, mama, asa vorbeste el, nu stii ca e batran si glumeste?
Cateva zile Aglae nu mai calca prin casa lui mos Costache, iar Felix si Otilia isi continuara existenta, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Apoi Aglae puse o femeie sa curate casa, spala pe jos, dadu afara toate lucrurile. O parte le lua la ea, altele le vari inapoi, ingramadindu-le intr-o odaie.
- Cu pianul asta ce faci? intreba ea pe Otilia. Otilia ridica din umeri. Aglae se purta deferent, dar rece, ca fata de un chirias care e pe cale sa se mute. Sntr-o zi intreba iarasi pe Otilia:
- Tu ce faci? ca sa stiu! Poti sa stai acum cat vrei, dar sa stii ca eu la primavara repar putin si inchiriez casa. Nici nu e de tine odaia de sus. Ma mir de ce nu-ti iei in oras o odaie mobilata!
Din toate cuvintele Aglaei rezulta ca Otilia era socotita ca o straina tolerata. Otilia nu se astepta la alte purtari din partea Aglaei si stia ca nu trebuie sa fie ingrijorata de viitor. Ar fi putut pleca oricand, insa ascultase sfatul lui Pascalopol si un instinct de inertie. Si era greu sa-l paraseasca pe Felix, cu el impreuna avea sentimentul ca nimic nu s-a schimbat. Felix, de asemeni, nu se hotara sa plece, de teama sa nu se desparta de Otilia, si nu indraznea nici s-o mai intrebe asupra intentiilor ei. Astepta miracolul ca ea sa deschida gura. Lui Felix, Aglae ii facu, ispititoare, o propunere:
- Dumneata, cum esti singur, ai nevoie de-o familie, altfel e greu.
Ce plateai lui Costache, poti sa-mi dai mie si stai la noi sau, daca vrei, ramai acolo, unde nu te supara nimeni si poti sa faci ce poftesti.
- Am sa ma gandesc, zise Felix prudent, e posibil sa fac serviciul militar.
Otilia se hotari sa duca provizoriu pianul la o prietena; nu din simt de proprietate, ci fiindca fusese al mamei sale. O ruga pe Marina sa-i gaseasca un camion. Marina, care era un fel de post telegrafic de interceptare, comunica intentia in casa Aglaei. Aglae nu protesta:
241
-Sa si-l-ia, e al ei!
Aurica incepu sa planga. Declara ca pe ea a neglijat-o toata viata, ca n-a avut o fericire in viata, ca o fata fara pian, in ziua de azi, nu se poate marita. Mai curios era ca nici nu stia sa cante.
- Draga, zise agasata Aglae, pianul nu pot s-o impiedic sa si-l ia. E prea de tot. Trebuie sa-si castige si ea o paine cu el.
Marina destainui Otiliei cele petrecute dincolo, si Otilia renunta sa mai mute pianul.
- Uite, arata ea instrumentul Aurichii, ti-l dau tie, daca vrei.
Aurica holba ochii de surpriza, o saruta zgomotos pe Otilia pe amandoi obrajii si-i marturisi patetic:
- Totdeauna te-am iubit pe tine, ca ai fost sincera, si n-am aprobat-o pe mama. Sper ca n-ai sa ne parasesti, cel putin asa curand. Te fericesc, in fond, ca esti libera si poti sa faci ce vrei. Daca n-aveam eu familia pe cap, azi eram fericita.
Stanica nu spuse nimic Olimpiei de banii smulsi de la batran. Toate temerile lui mos Costache trecusera asupra sa. |inea banii sub camasa, pe piele, nu fara primejdie, fiindca Olimpia se uita foarte scrutator:
- Dar ce-ai tu acolo, Stanica, de-ti sta camasa asa umflata?
- Nimic, ce sa am, a iesit ea asa! si Stanica isi incheia strans surtucul.
De cand avea bani, din care nu cheltuia nimic deocamdata, Olimpia il plictisea, iar cand Olimpia incepu sa-i tot puna intrebari, care i se pareau, pe drept sau pe nedrept, indiscrete, o uri de-a binelea. Cauta un pretext sa se scape de ea. Sncepu s-o certe:
- Madam, te rog sa nu ma spionezi. Eu sunt avocat, sunt mai mult ca un duhovnic. Cine-mi incredinteaza un secret il inmormanteaza in mine. Pricepi? Mie mi se incredinteaza acte, acte, madam, de care depinde onoarea indivizilor, averea lor. Daca dumneata umbli prin hartiile mele si arunci, doamne fereste, una pe foc, ai nenorocit un client si m-ai nenorocit si pe mine. Sn lucrurile mele sa nu umbli absolut deloc. Sti interzic formal. De altfel trebuie sa fac imposibilul sa-mi gasesc un birou, ca sa lucrez in liniste.
242
Ca sa simuleze lipsa de bani, Stanica se facu ca cere imprumut
Aglaei o suta de lei, se multumi cu jumatate, minti ca a mai capatat din alta parte si-si lua cu chirie doua odai, prin jurul Cismigiului, mobilandu-le, si punand afara o firma aurita: Stanica Ratiu, avocat.
Absenta tot mai des de acasa si, foarte adesea, lipsea chiar noaptea.
Felix il zari o data la brat cu Georgeta, foarte radios.
Sntr-o noapte, Stanica veni acasa tarziu de tot si, cam atatat de bautura, intra in dormitor cu o idee fixa, de mult nutrita, si cu dorinti conjugale. Olimpia dormea, horcaind usor, cu plapuma pe jumatate cazuta. Stanica se aseza pe marginea patului si o batu posesiv cu palma pe umarul gras. Olimpia sari in sus.
- Ce-nseamna asta, de ma sperii in toiul noptii?
- Femeie scumpa! declama Stanica. Olimpia se intoarse pe partea cealalta si cauta sa adoarma din nou.
- Sn definitiv, zise Stanica, incercand s-o ia in brate, tu esti tovarasa mea, tu esti prima mea dragoste.
- Dar ce ai, ma rog, in noaptea asta? Ai chef de vorba?
- Sunt un sot iubitor, sentimental, indulci Stanica glasul, incercand sa sarute pe Olimpia.
- Fugi de-aici, esti nebun? Lasa-ma sa dorm!
Stanica se-nfurie:
- Asculta, madam, scopul casatoriei este procreatia, si cand o femeie nu procreeaza, decade din drepturile ei. De vreme ce nu-mi dai o familie, nu ma faci util patriei, ma lasi sa ma pierd in negura uitarii, fara urmasi, care sa-mi poarte numele, nu mai esti, de fapt, sotia mea. Eu sunt un sentimental, un om bun; mi-am zis ca poate esti in neputinta fiziologica de a-mi da un fiu, si cum ai facut tot ce-ai fost in stare, nascand un copil neviabil, am fost invins de caritate, de amorul spiritual pentru tine, de amorul steril. Dar vad ca nu e asa. Dumneata esti inca capabila de a da fii si te sustragi indatoririlor morale fata de societate. Sunt sigur ca ai recurs si la droguri, ca sa distrugi sfortarile mele pentru crearea unei familii. Din momentul acesta, mi s-a luat de pe ochi o perdea, vad limpede si infrang sentimentalismul. Nemaifiind sotia mea de facto, voi face ca, in curand, sa nu mai fi nici de jure.
243
Zicand acestea, Stanica iesi pe usa, trantind-o. Olimpia, inca somnoroasa, si neintelegand bine ce urmareste Stanica, isi inchipui ca bate campii, ca de obicei, casca lenesa si adormi adanc. A doua zi nu-l vazu pe Stanica si se mira. Acesta nu veni nici la masa de pranz, nici seara, nici noaptea, nici doua zile consecutive. Olimpia, ingrijorata, alerga la Aglae si se intreba daca nu i s-a intamplat ceva lui Stanica, plecand cu chef de acasa. Dar Aurica, in turneul ei zilnic, il vazuse chiar cu o ora mai inainte. Niciodata Stanica nu se suparase cu atata obstinatie. Olimpia isi zise insa ca o sa-i treaca si astepta iarasi, cateva zile, fara ca Stanica sa apara. Atunci, ingrijorata de atata nebunie, cum o socotea ea, descoperi cealalta locuinta a lui Stanica si-l prinse acolo:
- Ce este asta, Stanica? gluma e asta, sa lipsesti atata vreme de acasa?
Stanica lua un aer solemn:
- Doamna, v-am spus ca in urma incetarii de fapt a convietuirii noastre, prin insasi vointa dumitale, am luat masuri sa ne despartim legal.
- Se vede ca te-a ametit cineva. Haide acasa si nu te mai maimutari asa.
Stanica nu se imblanzi, in ruptul capului, si Olimpia se intoarse, plangand, la Aglae:
- E nebun? zise Aglae, suparata. N-are ce manca si face pe independentul? Ori a dat de bani?
De la Stanica veni un fel de scrisoare-notificare, in tonul acesta:
"Stimata doamna,
Va comunic si in scris, ceea ce v-am notificat prin viu grai, ca orice legaturi intre noi au incetat, urmand ca sa recurgem la despartirea legala. Motivul este imposibilitatea in care ma aflu de a avea copii, care sa-mi pastreze numele, imposibilitatea, probabil fiziologica, intrucat un copil s-a nascut neviabil, agravata si de rea-vointa si dovezi jignitoare de repulsie fata de mine. De altfel, va aflati si in culpa de neurmare a sotului in domiciliul conjugal, intrucat acest domiciliu se
244 afla de mult in strada etc. Este in interesul dumitale sa transam aceasta chestiune, fara zgomot, prin consimtamantul ambelor parti.
Va salut cu mult respect,
Stanica Ratiu"
- N-am avut noroc cu copiii si pace! se caina Aglae. Am sa ma duc sa-i dau una, sa ma tina minte. Supararea are si ea marginile ei. Sa zic ca i-ai facut ceva. Bine! Oamenii se cearta si se-mpaca. De ce nu l-ai luat si tu mai cu binisorul?
- Dar, mama, zise Olimpia, plangand cu multa abundenta de secretii nazale, dar nu i-am zis nici pis, pentru numele lui Dumnezeu, asta pica asa, din senin. Nu m-am certat cu el aproape niciodata. Sa stii ca are pe cineva si cauta pricina de despartire. Sunt rudele lui care-l tot indeamna sa faca o casatorie mai bogata. Doar i-ai vazut!
Toti cu trasuri, cu diamante.
Aglae se duse la Stanica:
- I-asculta, omule! ce te-a apucat? Ne rade lumea! N-am eu destula suparare, de la o vreme incoace, cu Simion, cu Titi, cu Costache, mi-a mai venit si asta pe cap? Ce-ai cu fata? spune-mi!
- Am explicat tot ce era de explicat!
- Fleacuri! Daca Olimpia ti-a spus ceva, ori ti-a facut vreo suparare, spune-mi sa stiu si eu, sa stie si ea. Oamenii uita, nu se dusmanesc asa, fara sfarsit. Ce fel de recunostinta e asta? Te-am tinut aproape numai eu, atata vreme, ti-am dat de mancare si bani de buzunar, ti-am dat casa, ti-am dat tot ce-ai vrut, mai mult decat copilului meu, fiindca n-ai avut nici o meserie. Acum, fiindca ai dat poate de bani, imi platesti cu mofturi?
Stanica lua o atitudine demna:
- Doamna, nimeni mai mult ca mine nu cultiva recunostinta. Stiu tot ce-ati facut pentru mine si nu tagaduiesc nimic, in mine se da o lupta dureroasa intre sentiment si datorie. Sentimentul imi da branci catre aceea care a fost sotia mea si catre dumneata care mi-ai fost ca si o mama, iar datoria catre societate ma indeamna sa caut fericirea paternitatii, de care sunt privat de la moartea lui Relu. Sti voi pastra
245 recunostinta eterna, iar Olimpiei respectul ce datoresc unei femei care mi-a fost scumpa. Dar nu insista, nu cauta sa te folosesti de slabiciunea mea. Dumneata insati ar trebui sa ma incurajezi sa fac ce fac.
Aglae se exaspera:
-Eu sa te indemn sa lasi pe Olimpia, dupa ce te-am luat zdrenta- ros?!
- Doamna! protesta cu dignitate Stanica.
- Banditule!
Aglae si Olimpia consultara un avocat. Acesta le vorbi asa:
- Fara indoiala ca doamna e aceea care are dreptate si sotul cauta numai pricini de divort. Motivele invocate sunt neserioase, in speta, fiindca nu se pot controla. Dar ce puteti obtine? Cel mult divortul sa se pronunte in favoarea dumneavoastra, caci alta cale nu e. Nu puteti trai cu un om hotarat sa divorteze, care va va cauta mereu pricini de cearta. Asa ca in loc de a va mai expune unor confruntari penibile, e mai bine sa consimtiti. Alta cale, omeneste, nu vad.
Bunul-simt al avocatului era evident, si Olimpia se decise sa divorteze. Bucuria lui Stanica fu asa de mare, incat, induiosat, ceru invoirea sa-si ia o ultima oara adio de la acelea care-i fusesera mama si scumpa sotie. I se raspunse ca va fi aruncat pe usa afara, cu sergentul, ceea ce ii dadu sentimentul ca e o victima.
Stanica se imbraca din ce in ce mai luxos si, cerand deocamdata o trasura de la rudele sale, trecu mandru de cateva ori pe strada Antim.
Felix astepta ca Otilia sa spuna ceva, dar fata tacea ca si mai inainte.
I se paru nedelicat sa mai deschida vorba, acum cand doliul era inca proaspat. Fata sedea incuiata in odaie si parea ca se plictiseste. Si era sila sa iasa in oras, imbracata in negru, iar sa iasa altfel o impiedica superstitia ca facea un rau. Se daduse jos o data, sa incerce pianul, dar la prima nota se inspaimanta de ecoul gol, inchise capacul si renunta.
Acum isi cerceta, stand in mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie si facea mormane, pe categorii. Intra odata la Felix, cu o fotografie a ei, facuta la Paris:
- Asta ai vazut-o?
- Nu! E foarte reusita.
246
- |i-o dau tie!
Felix statu o clipa nedumerit, infricosat sa multumeasca.
- Pentru ce mi-o dai? starui el.
- Asa credeam ca tii sa ai fotografia mea.
- O fotografie se da cuiva de care te desparti, ca amintire!
Otilia isi lasa mainile subtiri peste umerii lui Felix:
- Nu, nu, nu ti-am dat-o pentru despartire. Mi-a venit asa sa ti-o dau!
Felix ii saruta mana ajunsa in dreptul gurii si Otilia il atinse usor cu buzele pe obraz. Tanarul se intoarse si apuca de maini pe fata, intr-un gest mai viu. Aceasta se apara bland:
- Felix, e pacat acum, sa fim cuminti. Mai bine spune-mi ce faceai aici?
Felix ii arata groasele tratate. Otilia se uita in unul, rasfoindu-l cu degetele ei subtiri, si zise:
- Trebuie ca muncesti foarte mult!
- Da, vreau cu orice chip sa ies bine la examene!
- Si ai sa fii multi ani ocupat asa?
- Cativa ani si din ce in ce mai mult. Cu toate astea, adevarata munca productiva, stiintifica nu va incepe decat dupa ce voi termina studiile. Am de gand sa ma specializez, sa devin un nume.
Felix privi cu hotarare calma, neorgolioasa pe Otilia. Aceasta isi trecu degetele prin parul lui:
- E foarte frumos ceea ce faci tu, te admir. Cand ma gandesc ca altii la varsta ta, chiar si fara sa aiba viitorul asigurat, se tin de petreceri.
- Daca ai sti, Otilia, de ce energie sunt in stare, de ce abnegatie, daca as avea cui sa inchin aceasta forta! Numai munca goala nu-mi ajunge, imi trebuie dragostea.
- Dar daca eu iti spun: nu te iubesc decat pe tine si, orice s-ar intampla, tu ramai prietenul meu adevarat, ai putea sa-ti realizezi idealurile?
- Ce sa se intample?
- Stiu eu? Parca putem sa facem tot ce ne trece prin cap?
247
- Putem! afirma darz Felix.
Otilia ii incurca parul:
- Poti tu, acolo, in studiul tau, in cariera ta barbateasca, dar sunt si alte lucruri, care nu se pot, in viata.
- Ce anume?
Otilia schimba vorba:
- Cati ani ai tu, Felix, acum? Douazeci si unu si ceva! Nu?
Felix consimti cu capul. Fata il stranse, usor, de gat:
- Tu stii ca eu sunt mai batrana decat tine? Da, asta este tristul adevar!
- Si ce are a face? Crezi ca asta e o piedica in
- As! n-am vrut sa spun asta! Cat esti de banuitor! Am spus doar ca sunt batrana.
- La varsta asta? Dar ai fizionomia unui copil.
Otilia trecu in fata oglinzii si se contempla. Observatia lui Felix era intemeiata. Otilia avea fata neschimbata, de totdeauna, si nu parea mai mult de optsprezece ani.
- Tu nu cunosti viata, Felix, relua Otilia ideea, pentru o fata, reusita in viata nu e o chestiune de studiu si de energie. Admir inteligenta si vointa ta de barbat, dar astea nu sunt bune si pentru o femeie. Rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire!
- Ai dreptate, asa e, confirma Felix, ea trebuie sa placa barbatului energic, ca sa-i dea gustul de a lupta.
- Nu stiu cui trebuie sa placa, stiu insa ca o femeie ignorata de barbat e un monstru. Priveste la biata Aurica. Singura noastra forma de inteligenta, mai mult de instinct, e sa nu pierdem cei cativa ani de existenta, vreo zece ani cel mult. Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani! Pe urma, am sa capat cearcane la ochi, zbarcituri pe obraz, o sa devin agitata ca Aurica, imposibila. Cand ai venit tu eram o fetita, si acum, dupa atat de scurt timp, sunt batrana. Tu nu te pricepi in lucrurile astea, Felix. Voi la douazeci si unu de ani sunteti copii, si la treizeci de ani abia va insurati.
Cand voi avea treizeci de ani insa, pentru mine a inceput declinul.
248
Pascalopol (nu te supara ca-i pronunt numelE) e cam de varsta tantei
Aglae, si el este elegant si cu suflet tanar, si te asigur ca place la multe femei, iar Aglae e o baba. Succesul nostru in viata e o chestiune de viteza, iubite Felix. Ah, ce rau imi sta negrul, ma invineteste la fata.
Otilia dadu sa plece. Dar mai intai intreba:
- Tu esti ocupat, nu?
- Ai nevoie de mine? Sunt la dispozitia ta!
- Nu vreau nimic! Te-am intrebat daca tu esti intr-o epoca de studiu, cand trebuie sa citesti mult, sa lucrezi.
- Asta, da! marturisi Felix.
- Ei, bine, lucreaza, e singurul mod de a-mi face placere! Nu uita ca mi-ai fagaduit ca vei face cariera!
Otilia incepu sa imparta in dreapta si in stanga lucruri pe care nu le mai gasea utile (si aproape totul nu-i mai trebuiA), si Aurica avu lotul cel mai mare din aceasta distributie.
- De ce-ti imparti lucrurile? intreba Felix.
- Ce mai lucruri! Rochii vechi, sticle goale de parfum, ilustrate, manusi, fleacuri de astea O femeie nu are, propriu-zis, nimic, decat rochiile de pe ea. Si astea inca trebuie sa fie de ultima moda.
Din prada lua si Aglae. Purtand manusile si ciorapii Otiliei, mandra de acest mic desfrau senil, nu inceta de a ocari pe fata, din doua puncte de vedere: intai ca cumpara numai lucruri scumpe, ca si cand ar fi milionara, al doilea ca nu e strangatoare si arunca obiecte in buna stare. Plictisita de doliu, Otilia, ingenunchind intr-o seara inainte de culcare in pat, se ruga in gand astfel: "Papa, tu stii bine ca eu te iubesc, dar negrul nu-mi sta bine. Tu m-ai lasat totdeauna sa ma-mbrac cum vreau si m-ai aparat de altii, de ce vrei ca acum sa-mi fie sila de mine?
Pentru tine n-are nici o insemnatate daca eu ma-mbrac in alb sau negru. Si intr-un fel, si-ntr-altul tot trista sunt fara tine."
Otilia isi facu cruce si se culca, iar a doua zi arunca doliul si umbla dupa jurnalele de mode.
- Na, zise Aglae, zarind-o pe fereastra, ti-am spus eu ca nu tine
249 doliul! "Papa in sus, papa in jos.'' Toate numai maimutareli. Se vede ca i-a dat Costache bani pe furis, ca altfel de unde-ar avea?
In fond Otilia se plictisea si ar fi voit sa iasa in oras insotita de cineva. Se temea sa nu-l tulbure pe Felix si-l intreba intr-un chip cu totul vag:
- Ce de mai citesti! Ai sa te-mbolnavesti.
Se astepta ca Felix sa raspunda: "Daca vrei, pot intrerupe putin lectura". Snsa Felix confirma:
- Sntr-adevar, am mult de lucru!
- Atunci, zise Otilia, te las sa-ti vezi de treaba.
La masa, fata il ruga sa-i vorbeasca despre el, despre impresiile lui de la cursuri, ceea ce Felix facea, cu oarecare prudenta, nevoind sa fie pedant. Dar era grav in pasiune si nu putea sa-si ascunda tulburarea sub frivolitati. Otilia ii spuse:
-Tu ai o profunditate care sperie o fata. Daca ai sti ce proaste suntem noi fetele!
- Te sperii pe tine?
- Nu pe mine! Sperii pe orice fata, in genere, fiindca fetele nu vad departe si n-au cultul maretiei, cum scrie in carti.
- Ma ironizezi!
- Ah, nu! vorbesc de fetele comune, daca ai urmari sa ai satisfactiile marunte. Sunt si fete sublime. Dar fetele admira pe oamenii ca tine si merg dupa oameni ca Stanica.
- Mi-e indiferent. Nu voi iubi niciodata o fata seaca. Te iubesc pe tine, care esti frivola numai in aparenta, dar in fond esti inteligenta si profunda.
- Sunt si eu ca toate fetele!
Alta data, Otilia chema pe Felix langa ea si-l supuse unui interogatoriu imblanzit cu imbratisari:
- Felix, stai aici, gandeste-te bine, si numai dupa ce te-ai gandit bine, atunci sa-mi raspunzi. Sa presupunem ca noi doi ne-am casatori.
- De ce "sa presupunem"?
- Fii serios si asculta. Cand un lucru nu e inca, se presupune. Ei
250 bine, sa presupunem ca ne-am casatori, crezi tu ca am putea face asta asa de curand?
- Pentru ce nu?
- Pentru ca esti legat de studiile tale, fiindca nu esti inca liber sa faci ce vrei! Un tanar ca tine are nevoie de oarecare libertate, catava vreme, ca sa cunoasca viata. E firesc. Daca ne-am casatori acum, peste cativa ani, cand ti-ai face cariera, te-ai si plictisi de viata de familie.
- Niciodata nu ma voi plictisi de tine!
- N-am zis de mine, am zis de viata de familie. Cand vei fi liber si vei incepe sa arunci ochii in jurul tau, atunci ai sa te simti legat. O sotie, asa imi inchipui, fiindca n-am nici o competenta, trebuie sa fie totdeauna o ultima alegere.
- Cauti fel de fel de pricini, fiindca nu ma iubesti. Sn loc sa-mi spui neted.
- Ba te iubesc. Nu ma-ntrerupe. Si eu, si tu avem nevoie de putina zburdalnicie, si-ti spun sincer ca o casatorie numaidecat mi se pare ceva pedant, paralizant, ceva gen Aurica. Putem sa lungim logodna cativa ani, si, cum nu putem sta impreuna aici, sa ne ia lumea la ochi, mergem la Paris, tu pentru medicina ta, eu pentru pian, stam acolo, studenteste, pana ce ni se va naste instinctul casnic. Felix draga, te iubesc, dar vreau sa mi se mai zica domnisoara, e asa de chic, sa mi se dea ciocolata etc. Ia inchipuie-ti - "Doamna! stimata doamna!" (Otilia ingrosa vocea, imitatiV) - e oribil.
- Otilia, dar n-avem nevoie sa spunem la toata lumea ca suntem casatoriti, mai ales in strainatate, putem trai ca niste adevarati boemi, sa ne facem de cap. Snsa casatoria e un legamant tainic, care ne da incredere la amandoi.
- Cand nu este incredere fireasca, n-o poate da casatoria. Ai avut cazul celebrului Stanica.
- Daca nu suntem casatoriti, continua Felix, nu putem sta nici alaturi unul de altul.
-De ce?
- Fiindca fiindca eu te iubesc fiindca eu te iubesc cum trebuie
251 sa iubeasca orice om normal, se incurca Felix. Si nu voi consimti niciodata sa nu ma port leal cu viitoarea mea sotie. Tu nu esti Georgeta!
- Nu sunt Georgeta, e sigur, dar iert pe Georgeta!
Sn alta zi, Otilia imbratisa iarasi pe Felix, in chipul ei copilaresc, si-l intreba:
- Felix, gandeste-te bine si apoi raspunde-mi. Daca o fata ti-ar spune: am gust sa cutreier lumea cu tine, sa fac cele mai fantastice meserii, sa ajungem dansatori in Mexic ti-ai lasa, iubind-o, rosturile tale, ai renunta la cariera ta, la studiile tale?
Tanarul o privi mirat:
- E cineva, zise el, care sa-mi ceara, cu tot dinadinsul, asa ceva?
- Nu, Felix. Am pus si eu o intrebare nebuna.
Otilia risipise intr-atat lucrurile ei, incat odaia ramasese aproape goala si nu se putea inchipui ca va mai putea sta mult, in astfel de conditii. Ssi stransese lucrurile in doua geamantane si alerga toata ziua prin oras. Lui Felix ii lamurea ca nu mai voia sa stea multa vreme acolo, sub ochii Aglaei, care avea aerul ca o tine de mila. Sl intreba si pe el ce are de gand sa faca.
- Dar asta, Otilia, depinde de tine. Daca zici ca ma iubesti, atunci tu imi vei spune ce sa fac. Daca nu
- Ai dreptate! Te iubesc, nu te indoi. Voi decide eu ce e de facut.
Afara era primavara timpurie, si zapezile se topisera inundand totul.
Vrabiile se lasau in banda sa culeaga ceea ce gaseau dupa moina. Un fior de energie trecea prin trupul lui Felix. Sntr-o seara de la inceputul lui martie, Felix statu pana tarziu, citind. Auzea alaturi pasi in odaie, zgomot de lucruri miscate. Apoi totul se potoli si i se paru chiar ca ghiceste stingerea lampii. Tarziu de tot, spre miezul noptii, auzi o scartaitura a usii de alaturi, pasi usori de picioare goale care mersera pana in dreptul usii lui.
- Felix, se auzi glasul soptit al Otiliei, tu dormi?
- Nu!
- Stinge lampa.
Cu sentimentul unui lucru neasteptat, Felix sufla pe deasupra sticlei.
252
Usa se deschise si se-nchise la loc, si in slaba lumina aruncata de flacara din soba tanarul zari pe Otilia, cu picioarele goale, in camasa ei lunga de noapte. Parea o papusa marita. Toata convorbirea se urma mai in soapta.
- Draga Felix, m-am gandit foarte bine, bine de tot. Sn interesul meu si al tau, acum nu ne putem casatori.
Dezolarea lui Felix se simti in intuneric, in destinderea muschilor.
Otilia il stranse tare de gat, apropiindu-se de el.
- Nu ne putem casatori acum, am zis, dar mai pe urma, da. Ca sa-ti dau o dovada ca te iubesc, am venit la tine. Putem fi barbat si sotie si fara binecuvantarea lui popa |uica.
Felix o lua in brate (era foarte usoarA), o inabusi in sarutari, primite fara impotrivire, apoi se aseza pe fotoliu, cu fata la pieptul ei:
- Otilia, sopti el, solemn, m-am incredintat. Ceea ce faci tu acum, numai o fata cu suflet fin putea sa faca. Iarta-ma ca am pus la indoiala dragostea ta si bunele tale intentii. Nu, nu trebuie sa ma lasi tu sa fiu nedelicat. De acum incolo cred ca vei fi odata sotia mea si te voi astepta oricand.
Otilia il saruta o data, apasat, apoi sari in picioare.
- Stii ce? Vreau cel putin, daca tu esti atat de leal, sa dorm noaptea asta la tine. Sa vad cum e in patul unui baiat.
Se arunca in patul lui Felix, ghemuindu-si picioarele subtiri in poalele camasii, si tanarul o inveli bine si apoi merse el insusi si se-ntinse pe o canapea mica, langa soba.
- Otilia, sopti el, in chip de "noapte buna", sunt foarte fericit.
Noaptea asta e solemna in existenta mea.
Dimineata Felix se scula sprinten si privi spre pat. Plapuma forma un cuib gol. Tanarul isi inchipui ca Otilia a trecut in camera ei, se spala repede pe fata, cantand, se pieptana si iesi in geamlac, sa bata la usa fetei.
- Otilio, Otilio?
Nu raspunse nimeni. Trase clanta si vazu ca usa se deschide.
Snauntru nu era nimeni, odaia aproape goala, geamantanele lipseau.
253
Felix alerga ca un nebun pe scari, cauta prin toate odaile si o descoperi pe Marina in bucatarie:
- Unde e domnisoara Otilia?
- Pai, nu stii? A plecat din zori, cu trasura, cu geamantane cu tot.
S-a dus unde-o fi urma ei.
Multa vreme Felix statu intr-o prostratie totala, apoi, venindu-si putin in fire, simti nevoia sa alerge, colinda strazile si Soseaua, si, in sfarsit, se hotari sa mearga la Pascalopol. Acolo afla ca mosierul era plecat la Paris cu "domnisoara". Peste doua saptamani primi o carte postala ilustrata cu aceste randuri:
"Cine a fost in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor.
Otilia"
De atunci Felix n-o mai vazu niciodata pe Otilia. Afla numai ca se casatorise cu Pascalopol, pe care-l uri din nou. Razboiul dadu lui Felix, peste cativa ani, prilejul de a se afirma inca de tanar. Dupa incheierea pacii fu aproape numaidecat profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu profesori francezi. Se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente. Stanica se insura cu Georgeta, cu care nu avu,,fii", dar avu protectori asidui, facu politica ; declara ca simte "un ritm nou", fu chiar prefect intr-o scurta guvernare, si acum este proprietarul unui blockhaus, pe bulevardul Tache Ionescu. Unele gazete de santaj il acuza ca patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. Felix l-a intalnit odata, si Stanica, batandu-l pe umeri familiar l-a felicitat:
- Bravo, stiu ca te-ai ajuns. Era si de prevazut. Stii ca Otilia nu mai e cu Pascalopol?
Felix nu indrazni sa intrebe ce s-a facut, dar astepta totul de la limbutia lui Stanica:
- A divortat de Pascalopol, dupa ce l-a tocat, si acum e prin Spania, prin America, nu stiu pe unde, nevasta unui conte, asa ceva. Si aia s-a ajuns.
254
Pe Pascalopol, Felix il intalni, o data, in tren, in drum spre Constanta.
Era batran de tot, uscat la fata, dar tot elegant, si aproape nu mai semana cu cel de altadata. Falcile ii tremurau cand vorbea. Fu
Pascalopol acela care recunoscu pe Felix.
- Ma mai cunosti? Eu sunt Pascalopol! Dupa cateva vorbe banale, mosierul scoase din buzunar o fotografie care infatisa o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta, si un barbat exotic, cu floare la butoniera. Fotografia era facuta la Buenos Aires.
- Nu stii cine e? intreba Pascalopol pe nedumeritul Felix. Otilia!
Speriat, Felix se mai uita o data. Femeia era frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica. Un aer de platitudine feminina stingea totul. Avusese dreptate fata: "noi nu traim decat cinci-sase ani!"
- Si si de ce v-ati despartit?
- O! pentru nimic. Eram prea batran, vedeam ca se plictiseste, era o chestiune de umanitate s-o las sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi. S-a casatorit bine si-mi scrie, uneori. Pe dumneata te-a iubit foarte mult si mi-a spus chiar ca, daca ar sti ca suferi, nu s-ar da inapoi de a ma insela cu dumneata. Mi-a spus aceasta dar n-a facut-o. A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma.
Felix se inchise in biroul lui si scoase vechea fotografie pe care i-o daduse Otilia. Ce deosebire! Unde era Otilia de altadata? Nu numai
Otilia era o enigma, ci si destinul insusi. Dinadins, intr-o duminica, o lua pe strada Antim. Prefacerile nu schimbasera cu totul caracterul strazii. Casa lui mos Costache era leproasa, innegrita. Poarta era tinuta cu un lant, si curtea toata napadita de scaieti. Nu mai parea sa fie locuita. Cele patru ferestre din fata, de o inaltime absurda, inaltau rozetele lor gotice prafuite, iar marea usa gotica avea geamurile plesnite. Felix isi aduse aminte de seara cand venise cu valiza in mana si trasese de schelalaitorul clopotel. I se paru ca teasta lucioasa a lui mos Costache apare la usa si vechile vorbe ii rasunara limpede la ureche:
"Aici nu sta nimeni!"
