Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Enigma Otiliei - CAPITOLUL 18 de George CALINESCU



Pe la sfarsitul lui septembrie, intr-o zi de arsita tardiva, cu vant uscat inecacios, mos Costache se impletici din mers, pe cand cotrobaia in curte printre caramizile lui, si cazu moale jos. Marina il vazu din bucatarie si-si inchipui ca s-a aplecat dinadins sa vada ceva. Astepta sa se ridice, dar mos Costache intarzia. Atunci Marina se apropie tiptil de locul caderii, se uita prudenta la batran, il intoarse pe fata si, vazandu-l inert si rosu la obraz, fugi repede inspre casa, dar mereu tiptil, ca si cand ar fi fost la mijloc un secret mare, si navali in odaia lui Felix.
- Vino repede, zise ea in soapta, aproape satisfacuta de senzatia noua pe care o incerca dupa atata monotonie, a cazut jos batranul, mi se pare c-a murit.
Felix sari sagetat de ceva rece si se napusti pe scari asa de repede, incat Otilia, presimtind ceva, iesi speriata. Tanarul nu putu sa-i spuna nimic, de emotie, desi dupa paloarea fetei isi dadu seama ca ea a inteles. Se repezi la batran, il descheie la gat, ca sa se afle in treaba, si observa ca respira si gemea cu ochii pe gumatate inchisi, ca un om care simte o durere. Sl ridica de jos, cu ajutorul Marinei, care il lua de-a binelea in brate, atat era de usor batranul. Voi sa-l duca inspre dormitor, dar, cand sa paseasca pragul, mos Costache mormai destul de distinct:
- Acolo! acolo! in sufragerie!
Sn sufragerie era o canapea lata, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix aseza pe batran. Otilia isi frangea incet mainile privind sfioasa cand la unul, cand la altul, si tremura. Numai cand batranul incepu sa marmaiasca, zise stins: "Papa!" Bolnavul sedea pe spate ca un om care
135 a luat un narcotic greu si nu poate sa se destepte. Cu ochii intredeschisi, tulburi privea prosteste in jurul lui, si cu mainile se silea sa gaseasca ceva in jurul mijlocului. Sn sfarsit, izbuti sa-si aduca aminte:
- Che-che


- Cheile? intelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, si-i intinse un inel incarcat cu chei, cazut jos de-a lungul pantalonilor, dar tinut inca de mijloc printr-o curea.
Batranul puse mana avid pe ele, le vari greu sub perna, facand sfortari de a inlatura ajutorul altuia, apoi, ca si cand misiunea lui ar fi fost indeplinita, se lasa in voia gemetelor si somnolentei.
Felix isi dadu seama ca batranul avusese un atac. Cum nu se pricepea inca in latura practica a medicinei, nu indrazni sa ia nici o masura si fu de parere sa se cheme repede un doctor. Marina fu indrumata numaidecat la un medic de pe aceeasi strada. Batrana ramase cam mirata de propunerea celor doi, cu aerul de a le spune ca sunt niste prosti, iesi in curte bombanind, mai intra in bucatarie, apoi fara nici o graba trecu in curtea vecina. Aglae, afland accidentul lui mos Costache, capata deodata fizionomia aspra a unui capitan de vapor care comanda in timp de naufragiu:
- Aurica, striga ea, vino repede, ca i-a venit rau lui Costache!
Chema-l si pe Titi. Treceti dincolo, sa nu fure vreunul ceva. Marino! tu alearga iute la Stanica. Sa vie si el, si Olimpia si sa aduca doctorul pe care-l stie el. Ah! tocmai acum l-a gasit si pe Costache. Sunt sfarsita.
N-am pus nimic in gura de azi de dimineata.
Aglae bau, la repezeala, putina cafea si apoi trecu dincolo, inconjurata ca de o garda de Titi si Aurica. Batranul era mult mai limpezit si prevea numai ingrijorat spre mobilele din casa.
- Ce-i cu tine, Costache? intreba mai mult arogant decat comiserativ
Aglae. Te-a pus dracul sa cari caramida, sa faci casa, parca n-aveai casa. Asa e cand te iei dupa copii!
Aglae intoarse privirile spre Felix si spre Otilia si, ca si cand n-ar fi fost niciodata vreun conflict intre ea si ei, intreba:
- Dar voi ce faceti? Aici erati? Si ce-ai, Costache? continua ea,
136 poate de caldura, c-a fost un zaduf groaznic! Ar trebui sa te sui in pat, ce stai aici, pe canapeaua asta?
Batranul gemu putin si facu doar din cap semn ca nu vrea sa se miste de acolo.
- Trebuie sa te dezbraci macar, ca te sufoca hainele!
Fara sa mai astepte aprobarea, Aglae il rasuci ca pe un copil si trase surtucul. Otilia se repezi sa-i scoata ghetele cu gumilastic, uscate si incovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti. Picioarele lui mos
Costache aparura infasurate in niste ciorapi de lana, de o grosime fabuloasa. Degetele mari taiasera cu unghia varfurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara. Sn alte imprejurari Otilia ar fi ras, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa surtuc Aglae ii trase pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batranul aparu in niste nadragi largi de stamba colorata, legati jos, in lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara.
- Poftim, observa Aglae, cu repros, uite ce-nseamna sa n-ai o femeie de isprava in casa! Asa te imbracai tu altadata?
Otilia dibuise in dormitor si gasise o camasa de noapte, de panza taraneasca grea, afara din cale de lunga, in care, varat, chelul mos
Costache semana cu un faraon infasurat in panze de in. I se aduse si o plapuma, si Aglae ridicase perna s-o scuture si s-o umfle mai bine, cand batranul scoase un tipat:
- Che che-i-le!
- Cheile, uite-ti cheile, aici (mos Costache intinse o mana spre elE). Ar fi bine sa mi le dai mie, sa nu ti le fure cineva!
Sn curand sosira Stanica, Olimpia si cu doctorul Vasiliad, si odaia se umplu de insi. Atmosfera era inabusitoare, fiindca un miros fetid venea din partea bolnavului. Otilia deschise geamul de perete. Vasiliad consulta pe bolnav cu superficialitate, ii lua pulsul, il privi in ochi.
Fata ii arata neincredere si plictiseala.
- Ei? Vasiliade, ce zici? intreba, sugrumat de curiozitate, Stanica.
- Deocamdata n-am ce sa zic. Sa stea linistit si daca se poate sa i se puna o punga de gheata la cap. Atacul n-a fost violent, de vreme ce
137 nu si-a pierdut cunostinta. Sa vedem mai tarziu, daca poate vorbi, daca n-are vreo parte paralizata.
- Doamne fereste, se-nchina Aglae, mai bine moartea decat asa ceva! Poate un om paralizat asa sa traiasca mult?
- Depinde! zise doctorul, cu aceeasi strambatura de amaraciune.
- Asculta, ma, Vasiliad, il lua Stanica la o parte pe doctor, fii om cum te stiu, nu ne-ncurca cu vorba! Tu ce crezi, o duce, sau moare? Sa stim ce facem!
- De obicei nu prea scapa nimeni la varsta asta. Mai ii vine alt atac, pe urma. Depinde insa de constitutie!
- A dracului e medicina asta a voastra, se scarbi Stanica, nu stiti nimic precis.
Sn sfarsit, Aglae se gandi sa execute ordonanta doctorului si, fiindca
Otilia insista sa se cumpere punga si gheata, intreba tare pe batran:
- Costache, unde tii tu banii? Sa-ti cumparam gheata! Da-mi cheile!
Mos Costache holba ochii si-si musca buzele, fara sunet. Cu mana stranse si mai tere cheile. Aglae intinse mana si dadu sa i le apuce.
Atunci, cu sfortare eroica, batranul se trase mai spre fundul canapelei, bombanind:
- Nu-nu-nu v-vrreau gheata!
- Vorbeste! observa Vasiliad.
Stanica facu un gest de admiratie si de ciuda:
- E pezevenghi rau mosul! Sl stiu eu. E tare de tot.
- Dar, Costache, se rasti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuiala, de platit Domnul doctor, ce, vrei sa platesc eu?
Batranul, atunci, dupa indelunga nemiscare, facu semn cu mana spre Felix, care se apropiase de pat, ridica cheile si cu mare dificultate alese una pe care o arata acestuia si, cum Felix voia sa ia tot ghemul de chei, se impotrivi, de unde tanarul intelese ca trebuie sa scoata cheia de pe inel. Batranul incerca sa-i explice:
- Si-sifonier Sn sa-salon e o cutie!
Sn vreme ce Felix se indrepta inspre salon, Stanica se misca sa-l urmeze si chiar facuse semn acestuia ca vine si el. Olimpia ii strica
138 socoteala, fiindca, fara nici un rost si fara sa intuiasca situatia, il invita sa stea langa ea, fapt care trezi atentia bolnavului. Stanica isi intarzie disparitia, ochind mereu usa. Felix lua pe rand fiecare cutie a scrinului.
Una era plina cu cutii de chibrituri de forma cilindrica. Scuturand una din ele, constata ca sunt pline si ca nu era cu putinta ca batranul sa fi tinut bani in ele. Alta cutie era umpluta cu tinte, printre care inotau cateva piroane. Sn sertarul de sus, Felix descoperi intr-adevar o cutie de tinichea din acelea pentru tutun, in care se afla un morman de monede de toate marimile. Se gandi cati bani sa ia, apoi se hotari sa ia cutia cu totul. Atunci zari sub cutie un pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoara rosie, in chip de caiet, si cu un titlu care-l izbi, cu toata graba lui, intrucat gasise acolo numele sau. Scoase caietul si citi pe coperta aceste randuri:
Cont de cheltuieli ce-am facut pentru minorul Felix Sima.
Snvins de curiozitate, Felix depuse cutia cu bani pe scrin si intoarse paginile, oprindu-se la cea din urma, si vazu aceasta socoteala. Pagina era impartita in doua printr-o linie cu creion rosu, ca filele de registre, si printr-o contabilitate empirica, in stanga erau insemnate primirile, iar in dreapta cheltuielile.
Ianuarie.
Chirie pentru camera, incalzit --------- 80
Spalat ----------------------------------------- 10
Dat in mana pentru teatru -------------- 20
Dat in mana pentru buzunar ----------- 100
Cumparat instrument chirurgical ----- 10
Adus doctor, fiind baiatul bolnav ----- 20
Haine, rufarie ------------------------------- 120
Masa zilnica a 10 lei ---------------------- 310
680
Februarie.
Chirie pentru camera, incalzit --------- 80
Masa zilnica a 10 lei ---------------------- 280
Spalat ----------------------------------------- 10
Primit la 3 ianuarie a.c., lei 2.000 de la Banca "Nationala" dobanda 4% asupra capitalului depus de lei 50.000.
Primit in cursul lunii aprilie, dupa contracte, pentru pravalia mare 1.000 lei pe sase luni pentru celelalte doua pravalii cate 800 lei pe sase luni.
Primit chiria de la etaj unu 350 lei pe trei luni.
Primit chiria de la etaj doi 300 lei pe trei luni.
139
Felix ramase cu gura cascata, uimit, pe de o parte, de venitul cel mare pe care-l avea, vreo opt sute de lei lunar, suma considerabila pentru acea vreme, si scandalizat, pe de alta, de socoteala incarcata.
Avea un venit de ministru, si mos Costache isi pusese in cap sa-l faca sa iroseasca pentru mizerabila intretinere tot acest venit. Nu credea sa se cheltuiasca in casa, pentru cosnita, mai mult de doi lei pe zi, poate cu mult mai putin. O paine costa douazeci si cinci de bani si o para, carnea vreo optzeci de bani. Nu i se daduse niciodata bani de teatru, sau bani de buzunar, nu i se cumparase nici un pardesiu. Hainele le luase cu banii imprumutati, insa pe polita. Instrumentul chirurgical fusese inventat. De asemenea boala, doctoriile, doctorul, calatoria la
Iasi, batistele. Rase de cuvantul "incalzit" pe aprilie, fiindca nu se mai facea foc din martie, cu tot frigul. Dar scandalul nemaiauzit erau cei
2142 pentru materiale de constructii. Care constructie? Prin urmare cuiele, tintele, caramizile vechi, grinzile, toate erau in contul lui.
Batranul facea o casa pe spinarea lui si nu se stia daca pentru el. Ametit
Dat in mana pentru buzunar ----------- 120
Smprumutat---------------------------------- 200
Manusi ---------------------------------------- 20
Reparatiuni in odaie ---------------------- 60
770
Martie.
Chirie pentru camera, incalzit --------- 80
Masa a 10 lei pe zi ------------------------ 310
Supliment seara ---------------------------- 100
Dat bani nevoi tineresti ------------------ 200
Doctorii --------------------------------------- 20
Voiaj Iasi pt. vederea casei -------------- 100
Batiste ----------------------------------------- 30
Pardesiu -------------------------------------- 40
880
Aprilie.
Chirie pentru camera, incalzit --------- 80
Materiale pentru constructii ------------ 2142
140 de descoperire, Felix uitase pentru ce venise aici si ca batranul e bolnav si se gandea sa faca scandal. Contul scris cu felurite cerneluri nu era terminat. Alaturi, Felix dadu de un pachetel de hartii soioase, pe care erau insemnate cu creion chimic felurite cifre cu o data si o justificare.
De pilda: 10 mai, masa cu prajituri 12 lei; 11 mai, bani de cinematograf
10 lei; 12 mai, cuie mari 20 lei. Erau note ce urmau sa fie trecute mai tarziu in cont. Era, dar, foarte adevarat ce spunea Stanica: batranul era un pezevenghi. Tranti contul la loc si impinse cutia, cand glasul autentic al lui Stanica se auzi in spatele lui:
- Ai gasit ceva, smechere? Are parale mosul? Lasa-ma sa ma uit si eu.
Dupa o scurta meditatie, Felix intoarse cheia in broasca si zise hotarat:
- N-are nimic decat cutia asta cu bani marunti. Sncolo, tot cutii de chibrituri.
- De la tutungerie, desigur, observa Stanica, aparent convins, iti spun eu ca are tutungerie, pe numele altuia.
Felix devenit matur prin experienta, gasise ca era si rusinos, si primejdios ca altcineva sa stie cat venit are el si cum il fura batranul.
Sn curand avea sa fie major si avea sa scape de toate mizeriile astea.
Cu astfel de venit putea sa traiasca in strainatate, oriunde, consacra ndu-se stiintei numai pentru glorie. Cand revazu pe mos Costache intins pe spate, respirand greu, uita de toata dusmania. Otilia avea un aer atat de ratacit, parea atat de straina in acea casa, incat fu cuprins de mila. Nu. Providenta avusese grija de el si-i dadu-se un tata bun si mijloace de existenta pe care nu le meritase. Batranul ii risipise venitul, dar nu se atinsese de capitalul lui. Trebuia prin urmare sa fie calm, chibzuit, acum in aceste imprejurari grele, spre a putea sa dea tot sprijinul Otiliei. Fata era mandra, si cu un cuvant gresit putea s-o jigneasca.
Batranul lua cutia cu mana stanga. Dreapta nu putea s-o ridice decat cu greutate, si atunci cei din odaie observara ca o usoara paralizie ii tinea acest brat. Chiar si un colt al gurii avea muschiulatura putin
141 rupta, cazuta in jos, tragand putin si o pleoapa. Cu mana tremuratoare, mos Costache cauta orbeste in cutie, gasi o moneda de cinci lei, o lasa repede din mana si scoase o bancuta pe care o intinse.
- Ce vrei sa fac cu bancuta ta? se rasti Aglae. Trebuie parale pentru doctorii, pentru Domnul doctor.
Stanica se repezi langa bolnav.
- Lasa, mos Costache, ca iau cat trebuie. Uite atat, ajunge pentru gheata si punga (si scoase cateva piese de cinci leI). Uite, Vasiliad, iti dau zece lei, ca doar esti doctor de casa, nu vrei sa jupoi lumea (Stanica mai scoase inca patru piese, dand numai doua doctoruluI).
Bolnavul, vazand ca cutia se usureaza, gemu si incepu s-o traga, izbutind s-o vare sub plapuma. Stanica scoase zece bani si-i intinse
Marinei, careia ii spusese mai incet:
- Du-te la farmacistul din Rahova, il stii dumneata, si spune-i ca l-a rugat Domnul Ratiu sa-i imprumute, ai auzit? sa-i imprumute o punga pentru gheata. Si uite zece bani sa iei gheata.
Sncetul cu incetul toti se asezara pe ce gasira, ca niste musafiri, uitand aproape de tot de mos Costache. Stanica zise lui Vasiliad, care facuse gestul sa plece:
- Stai, ma, unde pleci, parca te-asteapta droaia de clienti. Stai aici, ca medic al casei, sa vezi cum ii merge bolnavului, doar nu suntem oricine. Te platim (si mai inceT), nu fi prost, Vasiliade, te punem la cont.
Marina aduse gheata si o punga, si in curand chelia batranului primi o scufie rasucita, capatand o demnitate ridicola.
- |i-e bine asa? intreba Aglae.
- Bi-bine! mormai Costache.
- Acum ce sa mai facem? intreba Aglae.
- Nimic, raspunse doctorul. Liniste si altceva nimic. Natura lucreaza singura.
Stanica pufni in ras.
- Aveti si voi doctorii formule. Natura lucreaza (in soaptA) pentru mostenitori.
142
Otilia se simtea asa de rau de oboseala si zbucium, incat Felix o trase langa fereastra si o stranse afectuos de brat.
- Fii tare, Otilia, sunt prietenul, sunt fratele tau!
Stanica, vazandu-l, facu cu ochiul celorlalti, cu adanci intelesuri.
- Sn definitiv, mama, zise Aurica, noi ce mai stam aici? Trebuie sa fie ceasul trei, nimeni n-a mancat. Mos Costache sta si singur, doar e aici Otilia, e Marina, Domnul Felix.
Aglae lua o figura solemna.
- Aici e casa fratelui meu, si eu sunt unica lui sora. Nimic nu se misca aici in casa si nimeni nu s-atinge de nimic. Trebuie sa stam aici sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude, cu straini in casa.
- Aud! zise batranul asa de stins, incat nu-l intelesera toti.
- Zice c-aude, mama! interpreta Olimpia.
- E pezevenghi! explica Stanica doctorului.
- Mama-soacra, toate bune, dar mie mi-e foame! Vrei sa fac de veghe nemancat? Adu ceva aici, la botul calului. Voi n-aveti nimic aici, nu gatiti? se adresa Stanica Otiliei, care il privi speriata, umila.
Nemaiasteptand raspunsul, Stanica incepu sa caute prin dulap, trantind usile. Gasi, impinse in fund, sticle cu vin infundate, prafuite, o sticla de lichior si un salam bine uscat, neinceput. Erau, probabil, daruri de-ale lui Pascalopol. Toti, afara de Felix si Otilia, se asezara foarte bine dispusi in jurul mesei, iar Olimpia se apuca sa taie tacticos salamul.
- Taie-l mai gros, protesta Stanica, sa simti ce musti.
Olimpia taie o felie groasa, pe care Stanica o si inhata, mancand-o fara paine.
- Asta e salam de Sibiu veritabil, salam fin, de unde naiba l-aveti,
Otilio?
Fata dadu din umeri, iar Olimpia facu observatie lui Stanica:
- Nu fi lacom, ce Dumnezeu, il inghiti cu pielita cu tot.
- Un tirbuson, comanda Stanica, ca un client de restaurant.
143
Marina, vesela, ca la o schimbare de stapan, se repezi la bufet si scoase un tirbuson cu varful putin rupt.
- Bine, mos Costache, mustra Stanica de la masa pe bolnav, ai dumneata asa vinuri in casa si nu ti-ai luat un tirbuson ca lumea?
Bolnavul trona pe spate stupid, sub caciula de cauciuc, care, fiind putin sparta, lasa sa se scurga pe fruntea, ochiul si un obraz al lui un fir de apa care se prelingea apoi, facand la radacina perilor stufosi de pe piept un smarc. Dopul pocni si vinul incepu sa galgaie rosu, ca un sange inchegat, in paharul lui Stanica.
- Ce umblati cu scarbe de-astea mici, striga acesta, dati pahare de-ale mari de cristal, sa simt gustul vinului! Iiih, ce aroma, asta e
Bordeaux veritabil, Bordeaux din cel mai fin. De unde-l aveti, Otilio?
Fara sa mai astepte raspunsul, Stanica turna in pahare la toti.
Convivii ridicara intai paharul in sus, cu gandul de a ciocni, apoi o oarecare rusine ii retinu, si baura in tacere. Olimpia facuse un morman de felii de salam, si comesenii luau acum pe tacute si mancau. Vasiliad inghitea ca un lup, aplecat asupra farfuriei.
Aglae, zarind pe Otilia si pe Felix, deveni caritabila.
- Tu, Otilio, nu mananci? si dumneata, domnule Felix? doar n-o sa stati nemancati?! Ce-o fi o fi, acum, sa fim tari.
Stanica se scula, galant, de pe scaun si merse sa dea bratul fetei.
- Otilio, scumpo, fa-mi placerea, tu nu vezi ce e pe noi? ce, tu crezi ca noi nu stim ce e durerea? parca pe noi nu ne doare ca mos
Costache a mu vreau sa zic e bolnav? Da' lasa, bun e Dumnezeu, s-o alege intr-un fel. Vino la masa, intremeaza-te!
Otilia facu cu mana un gest de aparare atat de salbatic, incat avocatul renunta la rolul de conducator al fetei si indemna pe Felix, nu fara ironie:
- Spune-i dumneata, domnule, fa-o sa-nteleaga, stiu ca v-aveti bine!
Otilia pleca sus in odaia ei, iar Felix mai ramase, nefiind inca hotarat asupra atitudinii pe care trebuia s-o ia, fiindca era incredintat ca se cadea sa apere pe mos Costache, cat traieste, cu toate pacatele lui, si
144 asta in vederea Otiliei. Stanica ii intinse, gales, un pahar de vin si-i zise, cu aerul unei fiinte irezistibile:
- Domnule Felix, te rog eu, pentru mine!
Felix lua paharul, gusta putin din vin si, vazandu-i culoarea de sange, fu strabatut deodata de un gand: in cazuri de acestea de congestie se lasa sange. Ssi spuse parerea catre Vasiliad, si acesta, putin incurcat, recunoscu:
- Da, intr-adevar, am fi putut sa-i lasam putin sange, dar n-am lanteta pentru flebotomie. Daca vreti, trimitem servitoarea s-aduca.
- Fugi, domnule, de-acolo, se dezgusta Stanica, cu sangele. Tocmai acum la masa! Fleacuri! Asta poti s-o faci mai tarziu, incolo, nu i-au pus gheata la cap? El n-are sange, si vrei sa-i mai iei! Asta-i dureros, domnule, lasati omul in pace. Auzi, mos Costache, vrei sa-ti lase sange, sa te doara?
- Daa! raspunse limpede si vaietator batranul.
- Ei, asta-i, rezista Stanica, lasa ca stim noi mai bine ce-ti trebuie.
Mai tarziu, incolo.
Apoi Stanica deveni nemultumit de mancare:
- Frate, la asa vin, n-ajunge uscatura asta. As manca ceva picant, ceva extraordinar, ce zici, mama-soacra, mirosea a varza la dumneata azi.
- Pai, am facut niste sarmale cu varza noua, acrita!
- Bravo, ura, sa vie! striga nebuneste Stanica; aducand-si insa aminte de bolnav, cobori glasul: Oare credeti ca-l supara galagia?
Doctorul dadu din umeri. Aurica scoase farfurii si tacamuri din bufet si aseza masa, linistita, ca pentru un festin. Aglae dadu instructiuni


Marinei sa ceara mancarile de dincolo. Felix, scarbit, pleca si el sus, in cautarea Otiliei. La jumatatea scarii se razgandi, iesi in strada si pleca inspre Sfintii Apostoli, unde stia ca este o cofetarie. Voia sa cumpere ciocolata pentru Otilia. Comesenii incepura sa manance cu pofta, clipocind furculitele. Odaia se umpluse de miros de varza acra si de bazaitul conversatiei marunte, care se parea ca tulbura pe bolnav, deoarece se misca inspre perete.
145
- Oare lui mosu, intreba Aurica, cu gura plina, nu-i dam nimic de mancare?
- Nimic deocamdata, dimpotriva, ar trebui (doctorul lasa fraza in goL).
- Mancarea prea multa strica, demonstra Stanica, bineinteles, de la o anumita varsta. Eu imi mai dau zece ani de viata normala, si pe urma, adio, mancare, adio, femei! Abstinenta totala. Calugarii cum traiesc?
- Domnule doctor, intreba Aglae, am facut injectii cu iod toata vara, ce zici, merge sa fac si iarna?
- Nu sunt de parere, iarna iodul da accidente, iodisme!
Satisfacuta, Aglae se intoarse cu gura spre farfuria ei. Bolnavul, iritat de zgomot si de mirosul de mancari, gemu. Aglae intoarse capul si, cu gura plina, zise:
- Ce ai, Costache? Te doare ceva? Aurico, du-te tu si-i indreapta punga de gheata.
Aurica se duse langa batran, care o privi fix, cu ochi dusmanosi si aproape limpezi, fara sa spuna totusi nimic. Cu mana libera cerceta pe sub perna si-si trase cheile mai aproape. Dupa ce se asigura de prezenta lor, intreba incet:
- Fe-Felix uunde-i? Fe-Felix!
- Nu stiu, mos Costache, a plecat!
- Lasa-l pe Felix acum, interveni Aglae, ce-ai cu el? Tu stai linistit, acolo, ca un bolnav, sa nu-ti cada gheata de la cap.
Sn timpul acesta, Felix venea aproape gonind cu pachetul de ciocolata, meditand pe drum ce trebuia sa faca. Starea batranului i se parea grava, si situatia in casa foarte tulbure. Sntrucat il privea, mai avea cateva saptamani pana la majorat si ar fi rabdat pana atunci. Dar
Otilia era dusmanita de Aglae si putea, in cazul mortii batranului, sa fie oricand izgonita. Si lasase batranul ceva prin testament sau nu facuse nici un testament? Si daca facuse testamentul, Stanica si cu toata liota ar fi putut sa-l caute si sa-l fure. Avea ceva bani in buzunar, s-ar fi prezentat la tribunal intr-un caz fatal, luand informatii asupra
146 consiliului de familie care-l tutela si pe care nu-l aflase niciodata si apoi s-ar fi pus la dispozitia Otiliei. Care era insa modul de a face pe
Otilia sa primeasca asemenea ocrotire, fara sa se supere? Gasi pe Otilia ghemuita pe sofaua ei, muscand nervos din varful unei batiste de dantela. Felix desfacu pachetul de ciocolata, rupse o bucata si-o intinse fetei, care o lua in tacere si-ncepu s-o rontaie. Mici lacrimi i se rostogoleau pe obraz. Nestiind cum sa inceapa vorba, Felix intreba:
- Otilia, ce gandesti tu acum, de ce plangi si nu spui nimic?
- Papa moare!
- Poate ca nu, cred ca e in afara de vreun pericol imediat.
- Toti cei care s-au strans in jurul lui n-au nici un interes sa-l scape, nu-i dau nici un ajutor.
- Si eu am impresia asta, iti marturisesc. Din pacate sunt prea novice in medicina, ca sa am curajul sa iau o initiativa. Cunostintele mele sunt teoretice. Am putea sa chemam un doctor mare.
- N-au sa-l lase sa vina.
- E posibil. M-as duce sa chem pe Weissmann. E mai mult un autodidact si un empirist decat un student, fiindca abia e in anul intai, dar are o practica de adevarat intern. El ar vedea, fara sa-l banuiasca
Stanica, si pe urma am consulta amandoi un doctor.
Otilia aproba din cap, cu putina incredere.
- Otilia, zise Felix, tu nu pui nici un temei in mine. Ai spus ca ma iubesti si ca ai fi gata sa te casatoresti cu mine, cand ai fi sigura ca nu-mi strici viitorul. Poate n-ar fi momentul sa-ti spun acum asta, dar in ce chip sa-ti arat devotamentul meu fara sa te jignesc? Vreau sa-ti fiu un logodnic, iar daca vrei, numai un frate. Am vazut intamplator ca am un venit de zece mii de lei pe an. Aproape n-as mai avea nevoie sa muncesc, daca n-as fi ambitios. Viitorul nu mi-l strici in nici un caz, fiindca alaturi de tine as munci si mai viguros. Vreau sa ai incredere in mine, sa nu te mai simti asa de singura.
- Am incredere in tine, zise Otilia, dar mi-e mila de papa. Cu el am trait de mica in aceasta casa, si ma-ngrozeste ideea ca toate astea au sa se sfarame.
147
- Nici eu, Otilia, nu am pe nimeni, cum vezi; de aceea as fi vrut sa fim amandoi alaturi.
- Felix, zise Otilia, reluandu-si vechea ei tinuta hotarata, tin la tine si as dori ca toate dorintele tale sa se realizeze. Acum nu am puterea sa-ti spun nimic in privinta asta. Esti bun la suflet si vrei sa ma aperi, insa tu insuti ai nevoie de un ocrotitor. Afacerile tale pot fi incurcate, bietul papa e un om cam intortocheat si tacut. Vrei sa te trezesti cu cine stie ce greutati?
- Sti marturisesc, zise Felix, ca am zarit la mos Costache niste socoteli, din care urmeaza ca cheltuiesc cam o mie de lei pe luna si construiesc o casa cu caramizile din curte.
- Draga Felix, sunt sincer rusinata de chestiunea asta. Te-am prevenit ca papa e un om ciudat, cu unele cusururi. Si eu am suferit multe si sunt, din cauza asta, cum ma vezi, plina de capricii, dar pe papa il iubeam. Ma iubea in felul lui, cum te iubea si pe tine. Papa a furat averea mamei si ciupeste din a ta, si ne iubeste cum stie el. Tanti
Aglae nu mi-a luat nimic, dar ma uraste. Si tu ai nevoie de un ocrotitor.
Stanica e siret, se vara in toate, si aici e nevoie, pentru tine, numai pentru tine, de un om cu prestigiu, cu legaturi. Nu te supara, iti jur ca e in interesul tau, nu face nici o interpretare, du-te pe furis la Pascalopol si spune-i sa vina aici ca din intamplare; te rog.
- Ma duc! zise decis Felix.
Otilia il saruta. Felix isi lua palaria, se dadu incetisor pe scara si iesi in strada prin curtea casei Aglaei, care era pustie. Pe drum trebui sa recunoasca cum ca Otilia avea dreptate. Numai prin Pascalopol putea da lui mos Costache o mana de ajutor. Pretentiile lui de a ocroti pe fata erau copilaroase, dar si tiranice, fiindca incercau sa inlantuie prin obligatie. Pe Pascalopol il intalni pe scara, tocmai cand acesta pleca.
Mosierul ramase consternat de stire si invita pe Felix inauntru.
- E rau? Ssi pastreaza cunostinta? Vorbeste?
- E constient si spune putine cuvinte. Mi s-a parut mai mult ca se fereste de ceilalti.
- Bietul Costache! zise Pascalopol plimbandu-se incoace si-ncolo.
148
Trebuie sa chemam un doctor, dar sa facem asa, sa nu bage de seama
Aglae ca ne amestecam intentionat in treburile ei. Domnule Felix, esti un tanar inteligent, in pragul majoratului, stiu ca tii la Otilia, in privinta careia ti-am aratat sincer atitudinea mea, te rog sa-mi ajuti sa te ajut.
Dumneata insuti, in cazul cand s-ar prapadi bietul Costache prea curand, ai nevoie de asistenta. Voi pune avocatul meu, fiindca de altfel iti cunosc situatia. Probabil ca Costache a facut putin abuz cu veniturile dumitale, dar in ce priveste administrarea lor te asigur ca ti-a aparat bine interesele. Costache era putin cam avar, insa, in fond, om de treaba. De Otilia mi-e teama. Dumneata o cunosti: e o fata mandra, independenta. Ea primea oarecare daruri ca de la un prieten vechi al casei, dar mi-ar fi greu s-o umilesc, impunandu-i-le acum. Pot eu, om in varsta, sa-i insinuez ca as lua-o in casatorie? Acum, cand Otilia ar fi singura, ar fi o dureroasa, o penibila constrangere. Dumneata ca tanar ai fi fata de ea in alta situatie, fireste
- Snsa si eu, spuse Felix, cu capul in jos, impartasesc parerea dumitale, ca acum orice atentie ar fi o abuzare de situatia ei.
- Atunci? Bineinteles, sper ca bietul Costache sa scape. Poate ca chiar s-a gandit sa-i aranjeze viitorul. Sa ne gandim intai la un doctor.
Stai sa vad.
Mosierul merse la telefon, ceru pe doctorul Stratulat, care raspunse, ii expuse cazul (se vedea din convorbire ca e un prieten intim al lui
PascalopoL) si-l intreba daca putea sa vie sa-l ia cu trasura pe la orele sase.
- Asa? Perfect. Atunci viu! incheie mosierul, agatand la loc receptorul.
- Iubite domnule Felix, dumneata te duci inainte si te prefaci ca nu te-ai intalnit cu mine, afirmand insa ca tocmai eram azi asteptat de
Costache. Eu ma fac ca vin cu doctorul Stratulat intamplator, si, daca vedem ca e posibil, il ducem pe Costache la un sanatoriu, ca sa fim siguri ca e bine ingrijit si sa scapam pe biata Otilia de atata zbucium.
Felix pleca, cu gandul de a se indrepta repede spre casa, spre a nu lasa pe Otilia singura. Ssi aduse aminte de Weissmann si simti ca spiritul
149 lui saritor i-ar face bine. Stia ca se mutase si sade acum prin jurul strazii Labirint. Gasind adresa insemnata, se urca intr-o trasura si in curand se gasi in stradela cu pricina, in care nu se aflau decat maghernite cu aspect de pravalii, nemaifolosite, si o singura curte mare ca de han vechi cu o casa in chip de potcoava, cu etaj. Parea un hotel sau o casa de raport, si era de o murdarie inspaimantatoare. Sn mijlocul curtii sedeau ingramadite mormane de gunoaie. Cainii si copii alergau printre ele. Cate un geamlac cu ochiuri sparte inconjura fiecare rand, sustinut pe stalpi putrezi si unsurosi. Dupa oarecare dibuire,
Felix urca niste scari de lemn murdare si se trezi in geamlacul de sus in care se juca, alergand cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliti.
Podisca rasuna grozav la pasi, si coridorul mirosea patrunzator a excremente. Felix ar fi voit sa plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atat de umilitoare i se parea situatia, insa cateva capete iesira la o usa. O femeie tanara despletita inainta de-a binelea, aratandu-si picioarele goale. Un evreu barbos, mai mult batran, ii striga:
- Intra inapoi, Fany, de ce iesi daca tu n-ai pantofi? Ce sa-ti fac eu daca n-ai pantofi? Ce sa caute Domnul? intreba apoi batranul pe Felix, in vreme ce numeroase capete aparura de jur imprejur la usile si ferestrele din geamlac.
- Cautam un domn student Weissmann
- Ha, ha, Weissmann, este, este Weissmann, sta acolo in capat, cu matusa, pot s-o chem, ca el acum e dus. Dar are sa vina, sigur ca are sa vina.
Vesel ca nu-l gasise, Felix protesta:
- Nu e nevoie!
- Dar nici cum va cheama nu vreti sa spuneti? Cand are sa vina, eu am sa-l anunt, sigur ca am sa-l anunt! Nu pot eu sa fac asa un serviciu la un vecin?
- Spuneti-i ca a venit colegul Felix si-l cheama urgent acasa.
- S-a facut, zise batranul, conducandu-l pe tanar jos. Poate aveti nevoie sa cumparati ceva, poate mobila, poate haine, ciorapi buni, placi de gramofon? Stiu eu niste ocazii. Orice putem sa va procuram.
150
Felix facu un semn de negatie cu capul. Batranul, intristat, cobori glasul:
- Stiu eu ce cauti dumneata! Avem niste domnisoare minunate, niste printese, le-au murit parintii, saracele.
Tanarul iuti pasii. Batranul, pierzand orice speranta, ii striga din mijlocul curtii:
- Stii cati stam noi aci? Aici sunt doua sute de chiriasi, asa sa am eu bine, si numai un singur closet.
Snfricosat, Felix se urca in trasura care-l astepta, si facu semn cu mana birjarului sa mane. Se dadu jos in strada Rahovei si o lua apoi pedestru si iute spre casa. Sn curtea care i se paru a avea un aer cimitiros, dezolat rasuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise.
Felix ii gasi pe toti in jurul mesei, jucand carti si vorbind ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, invaluiti in perdele mari de fum. Mos
Costache, pe canapea, incepuse sa tuseasca, dar parea limpezit la fata, normal. Asezata pe un scaun, alaturi, Otilia ii indrepta aci punga cu gheata, aci plapuma, intrebandu-l in soapta daca se simte mai bine.
- Na, afurisita carte, exclama Stanica, trantind o figura oarecare, e tot ce am. Asa mi se-ntampla cand joc cu Olimpia. Nevasta e piaza-rea.
Vasiliad, foarte atent, muscand cu dintii dintr-un tigaret de os, sedea infundat in evantaiul lui de carti si arunca hoteste numai privirile la ceilalti.
- Lucrezi muteste, hotomanule, il mustra Stanica, amical, esti vulpe batrana, las' ca te stiu eu. Castigi mereu, de un ceas. Ai luat banii lui mos Costache degeaba, si acum ne cureti si pe noi.
- Stanica, nu vorbi atat, si joaca, daca joci. Arunca colo cartea, vorbi Aglae.
- Uite-o, da-o la naiba, partida asta am pierdut-o. Barim de as trage vreun folos de unde stiu eu. Acum toti suntem la ordinele mamei-soacre, ea e closca cu pui. Nici nu mai joc.
Aurica se vaieta:
151
- Vai, dar de ce nu mai jucam, ce vrei sa facem? Ne plictisim sa tot pazim atata.
Stanica schita cu buzele mai mult decat pronunta:
- Sti pazesti zestrea ta, fetito. Mama-soacra ne umple de bani, daca ma-ntelegi.
Aglae ii facu semn cu mana sa fie prudent, in vreme ce Stanica stramba din nas, cu intelesul "nu conteaza".
Olimpia, tacuta, grava, mesteca cartile, apoi le puse in fata doctorului Vasiliad, spre taiere. Jocul reincepu si convorbirea continua.
Felix, distrat, n-o putea urmari, dar auzea, rand pe rand, fragmente din frazele fiecaruia, distingandu-le dupa timbru, caci jucatorii erau ascunsi, ca zeii, in norii de fum.
Aglae: Am inceput sa am junghiuri reumatice, ceea ce n-aveam mai inainte. Eu cred ca toate astea sunt din suparare, nimic nu imbatraneste mai mult ca supararea. Iau iod, dar nu vad nici un folos, cu toata reclama. Smi spunea o dama sa ma duc la bai, la Pucioasa.
Odata si odata, cand oi scapa de necazurile astea, tot am sa ma duc.
Stanica: Parc-as manca ceva bun, ceva rar. Smi vine un miros cunoscut in nari, de la bufetul asta, si nu stiu ce.
Aurica: Daca n-ai noroc, e degeaba. Poti sa fii frumoasa, poti sa ai zestre, poti sa iesi in lume, si barbatii nu se uita la tine. Pentru asta trebuie sa te nasti. Mai sper si eu catava vreme si, pe urma, adio. Nu mai sunt nici barbati cavaleri, ca inainte, azi te invita, ies cu tine in lume si apoi se fac ca nu te stiu.
Stanica: Am pazit odata un unchi trei zile si trei nopti in sir, pana am picat toti jos de oboseala, si bolnavul nu mai murea. Cand ne-am scult, a patra zi, l-am gasit rece.
Titi: Am sa-l copiez in format mai mic si sa-l tratez numai in creion numarul 1.
Vasiliad: Am clienti care ma scoala noaptea din somn degeaba, ca sa ma duc sa constat decesul. "Nu puteai sa astepti pana dimineata?" zic eu. "Faceti-i o injectie, domnule doctor, poate se desteapta din lesin!", "E mort, cocoana, n-auzi?" Uite asa patesc.
152
Olimpia: Barbatii nu pot sa stea doua zile fara femei si fara bautura.
Sunt blanzi numai o luna inainte si o luna dupa nunta, si pe urma cad iar in patimile lor. Si daca ar fi ceva de capul femeilor dupa care umbla!
Dar le aleg pe cele mai decazute, pe cele mai strambe. Georgeta de exemplu, ce-ai vazut tu la ea, Stanica, de-o ridici in slava cerului?
Aglae: Copilul sa asculte de mama lui, fiindca nimeni mai mult decat mama lui nu-i doreste binele. Dragoste! Fleacuri! Pe vremea noastra nu mai era asta. Dupa nunta vine si dragostea.
Stanica: Socru-meu a fost bland, pot sa zic inofensiv, dar sunt unii care fac urat de tot. Am cunoscut un magistrat, pe care l-a apucat intr-o noapte. Domnule, facea ca la menajerie, canta ca pasarile, dadea din aripi sa zboare si ciugulea de pe jos. Si intrase in cap ca e privighetoare.
Vasiliad: Azi doctorul trebuie sa se dea si el dupa client, daca vrea sa traiasca. Clientul a auzit de cutare doctorie, a auzit de tratament cu injectii si alte comedii si, daca nu-i dai, zice ca nu te pricepi. Reclama produselor farmaceutice ne omoara.
Stanica: Daca familia mea nu s-ar fi prasit atata, va spun pe onoarea mea, azi as fi milionar, si Olimpia ar sta numai la Nisa. Am unchi si matusi foarte bogate, cat par in cap. Snsa toti au copii si nepoti, incat, pana sa-mi vie randul, mai bine ma lipsesc. Sa ai noroc in viata, vorba
Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica, si altuia ii pica mostenirea de-a gata.
Aglae: Sn familia noastra, toti au fost strangatori si au tinut la neamuri. Numai Costache nu stiu cui a semanat ca a fost tacut, secret cu rudele, de nu stie nimeni cum stau lucrurile lui.
Aurica: Frumusetea nu e totul, sunt femei urate care plac barbatilor, e si luxul, insa pentru asta trebuie sa ai bani.
Titi: Nu mai joc, m-am plictisit, ma duc mai bine sa ma legan.
Aglae: Olimpia, si tu, Aurica, sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, nici un cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape.
Vasiliad: Toate ingrijirile, in caz de astea, de apoplexii, de tromboze,
153 le gasesc inutile. Mai devreme sau mai tarziu, bolnavul tot moare. E numai o suparare pentru familie, afara de cazul cand bolnavul mai poate fi utilizat pentru testare.
Olimpia: Eu cred, mama, c-ar trebui sa-l intrebi daca a facut vreun testament si unde l-a pus, nu sa-l cautam, ca niste nebuni, in urma.
Toata aceasta haraiala fragmentata, Felix o auzi fara atentie voita, privind la Otilia si la bolnav. Ultimele vorbe ale Olimpiei il izbira prin brutalitatea lor, mai ales ca fizionomia lui mos Costache parea a trada intelegerea convorbirii. Auzi raspunsul Aglaei:
- Taci si tu din gura, frate, ca te aude. Astea o sa le vedem noi mai tarziu.
Se inserase de-a binelea cand se auzira tropote de cai si rostogolirea rotilor unei trasuri.
- Parca vine cineva, observa Stanica, cu trasura nu poate fi decat
Pascalopol!
Otilia tresari, iar Felix, spre a inlatura banuielile, minti, conform invoielii:
- Probabil, fiindca azi imi spuse mie ca are sa vie. Nici nu stie ca mos Costache e bolnav.
Pascalopol, care lasase in trasura, intentionat, pe doctorul Stratulat, se arata in chenarul usii, de unde, vazand pe Aglae si lume, zise inclina ndu-se:
- Buna seara, sarut mainile, cocoana Aglae. Costache e aici? Era vorba sa mearga cu mine in oras.
Aglae deschise gura sa vorbeasca, cand, deodata, batranul striga plangaret: "Aaaici!" si facu gestul de a se da jos din pat. Cand insa puse piciorul pe dusumea, simti greutate si se lasa iarasi pe spate, cu o strambatura.
- Dar ce-i? Ce s-a intamplat? se prefacu Pascalopol, cu o vizibila sila de a se vedea nevoit sa joace comedie.
- I-a venit rau, informa Stanica, batranete, ce vrei, congestie!
Pascalopol saruta mana Otiliei, care-l privea cu o mare incredere si, linistind-o pe aceasta din ochi, zise:
154
- Tocmai ma plimbam cu doctorul Stratulat, pe care-l cunoaste
Costache, era vorba sa ne intalnim pentru niste chestiuni! Ce intamplare!
Sngaduiti oare sa-l aduc inauntru?
- L-a vazut Domnul doctor Vasiliad! observa, moale si ostil,
Olimpia.
- Sn nici un caz, nu strica un consult mai larg. Stratulat e profesor universitar. Sper ca nu va jeneaza, se inclina mosierul, cu excesiva politete, spre doctor.
Pascalopol se duse sa aduca pe Stratulat, in vreme ce Aglae facea semn la ceilalti sa stranga cartile de joc. Figura severa, dominatoare a doctorului intimida pe fostii jucatori, asa incat toti ramasera in picioare, fara a mai face nici o aluzie rautacioasa. Doctorul arunca o ocheada bolnavului si una spre odaie si zise:
- Este aici o atmosfera imposibila pentru un bolnav. Aci doarme de obicei?
- Nu, are dormitor. A vrut el sa fie adus in sufragerie.
- Ei bine, sa fie dus in odaia lui. Am sa-l consult acolo.


Batranul, care auzise vorbele doctorului, facu iar sfortari sa se dea jos din pat, provocand un zornait. Felix si cu Stanica, apucandu-l de spate si de picioare, ca pe un copil mic, il luara pe sus, si atunci se vazu ca batranul, cu nadragi de stamba si cu patura pe umeri ca o mantie regala, tinea strans la subsuoara cutia de tinichea cu bani, iar in maini, ca un clopotel, inelul cu chei. Stratulat rase, fara sa vrea, sub mustati. Doctorul si Pascalopol mersera, dupa cateva minute, inspre odaia bolnavului, urmati de toti ceilalti, insa Stratulat, foarte grav, le aduse la cunostinta ca pentru o consultatie asa de grava are nevoie de liniste desavarsita. Stanica insusi, care, fiind inauntru, se prefacu ca n-aude, fu izgonit, iar Pascalopol ramase si el afara, pentru a nu da loc la banuieli. Stratulat il chema insa peste putin timp inauntru, ca spre a-i cere informatii.
Situatia era aceasta. Batranul avusese un atac de congestie cerebrala, foarte usor, si putina jena a bratului si piciorului, care indica
155 ruperea unui mic vas de sange, avea sa dispara de la sine, daca bolnavul ar fi avut liniste. Fireste, un alt atac nu era exclus, cum totusi batranul era asa de solid, cu toata aparenta lui de slabiciune, el putea fi evitat, deocamdata. Doctorul stia ca Costache se balbaie, deci nu daduse nici o importanta acestui fapt, numai nu intelegea ce voia sa spuna batranul cu atata iritatie.
- Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol.
- Ce e, Costache, spune-mi mie, fara sa faci sfortari, il intreba acesta cu compatimire.
Batranul, cu o tremuratura de furie a intregii fete, aproape comica, zise plangator:
- Pu-pungasi ma-ma-ma pandesc sa sa ma fure sa ma mosteneasca pan-pan-n-am murit sa-i dai afa-afara pe toti, pe toti, sa nu vad de-decat pe fe-fe-tita mea si pe Felix, vreau sa-i dau fe-fetitei mele ce-i al ei, am sa-ti dau du-dumitale Du-dumneata esti pri-prietenul meu credincios Nu vreau sa stiu de sora si de nepoti, afa-afara din ca-casa mea!
- Costache, pentru Dumnezeu, nu te agita asa. Ai incredere in mine. Avem sa facem totul cum e mai nimerit, acum sa stai linistit, sa te faci bine. Vorbim maine.
Stratulat fu de parere ca aici Costache nu avea conditiile unei bune ingrijiri si-l sfatui sa mearga la un sanatoriu. Batranul privi speriat la
Pascalopol si protesta ca n-are bani pentru sanatoriu, ca nu poate parasi casa. Ironia blanda a mosierului il facu sa taca si probabil ca, dupa anume socoteli, ar fi consimtit. Doctorul se izbi insa, cand iesi afara, de opunerea darza a Aglaei, care pretindea ca fratele ei trebuia sa stea acolo, sub privegherea ei, iar nu printre straini. Stanica, dimpotriva, in gandul lui blestema indarjirea soacra-sei, fiindca isi facuse repede planul ca in lipsa de acasa a batranului sa scotoceasca cu de-amanuntul toate odaile. Sn sfarsit, Stratulat ridica din umeri, recomanda liniste in camera bolnavului si unele revulsive, si pleca spre trasura. Pascalopol isi lua ziua buna de la batran si de la Otilia, careia ii stranse mana cu afectiune, profund, fara a scoate, din prudenta, vreun cuvant. Era
156 tocmai sa plece, cand auzi glasul lui Costache. Se apropie de patul lui, si, batranul, dupa ce se incredinta ca nu-l auzeau ceilalti, sopti in urechea mosierului:
- Sa-sa vii maine, sa-i gonesti pe toti, vreau sa-sa-ti dau zestrea fe-fetitei!
- Ce zici? intreba Pascalopol pe Stratulat, cand fura in trasura.
- Accident banal, bine suportat. Am impresia ca a facut o sfortare oarecare, a stat in soare. Deocamdata, il cred in afara de pericol, dar daca are de aranjat ceva, sa aranjeze acum. La un al doilea atac, poate muri subit.
Aglae si cu ceata ei ramase, fata de sentinta lui Stratulat, cu un dispret de loc acoperit, alimentat de altfel si de doctorul Vasiliad, care se simtise jignit de neincrederea cu care fusese primita de Pascalopol stiinta sa. Facu teoria ca, dimpotriva, un bolnav batran, cu tabieturi, nu trebuie scos din casa lui, care ii intretine sentimentul vietii. Spitalul demoralizeaza si ucide, dovada ca cei mai multi prefera sa moara in patul lor. Stanica fu numaidecat cucerit de teorie, cu toata ciuda lui dintai.
- Bravo, Vasiliade, nu te stiam filozof! Ai cea mai perfecta dreptate.
Tot un doctor de-ai nostri, cu experienta, se pricepe, saracul! Parca profesorii universitari stiu mai mult decat e in carte! Medicina e practica, nu teorie.
Sn fond, Stanica se gandise ca tot mai bine ar fi putut scotoci casa cu batranul acolo, fiindca ar fi avut un pretext sa vina mereu. De aceea, cand Olimpia, de obicei somnoroasa, molatica, incepu sa caste si zise: "Sn definitiv, acum e mai bine, sa ne ducem si noi la casa noastra, ca mi-e somn", Stanica protesta vehement:
- Ce? Sa lasam bolnavul fara nici un ajutor, pe spinarea a doi copii? Cap ai tu, Olimpio? Asta e boala dificila, oricand poate sa-i vie rau. Daca se da jos noaptea din pat si-si sparge capul cumva? Datoria noastra e sa-l pazim, sa-l ocrotim, fiindca e unchiul nostru, iar pe
Vasiliad il invit sa stea si el. E doctorul curant, ati priceput, si-l platim.
- Stau, stau! consimti Vasiliad.
157
Aglae nu facu nici o obiectie. Dimpotriva, lua comanda casei, ajutandu-se de Marina si de propria ei servitoare. Din nou masa fu asezata in sufragerie, masa la care Felix si Otilia fura invitati, dar fara multa insistenta cand acestia refuzara. Transformand canapelele in pat si distribuind prin odai cateva saltele, toate camerele fura prefacute in dormitoare. Stanica vru neaparat sa doarma in salonul cu scrinul,
Aglae in sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnata sa se culce la intrare, pe prag. Astfel, dupa terminarea mesei, care dura foarte mult, toata casa fu ocupata militareste de cele sapte persoane (Stanica,
Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoareA), incat nici o miscare nu era cu putinta fara trecerea prin odaia cuiva. Lampile ramasera aprinse micsorat, peste tot. Aproape toti adormira insa curand asa de adanc, ca toata casa se umplu de sforaituri. Numai Stanica umbla catava vreme prin curte, inspectand totul, trecu in revizie toate odaile, apoi se inchise in salon, incuind usa cu cheia. Acolo merse de-a busilea, sa priveasca pe sub mobile, suspecta orice fotoliu si canapeaua, apasandu-le cu mana sa vada daca fasaie, intoarse tablourile pe dos, ciocani scandurile, deschise chiar usitele de la soba si, negasind nimic, incepu sa mestereasca broastele sertarelor scrinului cu o sarma indoita, pe care si-o pregatise din vreme. Snsa limbile broastelor erau lungi si bine stranse in arcuri, si toata mestereala lui Stanica fu zadarnica.
Atunci Stanica, suparat, isi scoase ghetele din picioare si se intinse pe salteaua pusa jos, adormind aproape numaidecat.
Felix izbuti sa incredinteze pe Otilia ca e mai bine sa se culce, deoarece era necesar sa fie odihnita a doua zi, pentru a da lui mos
Costache toata asistenta posibila. O facu chiar sa manance, in odaie la ea, ceva mai mult decat batoane de ciocolata. El insusi fagaduia sa doarma imbracat, spre a fi gata la orice eventualitate. Iesind in curte, pe la orele unsprezece noaptea, Felix se izbi, piept in piept, cu
Weissmann. Acesta venise tarziu acasa, aflase de invitatia lui Felix si alergase fara sa intrebe asupra motivului. Lumina slaba de prin toate odaile il mirase si se intreba daca trebue sa intre si pe unde sa intre.
Felix ii povesti repede intamplarea, ii comunica diagnosticul si
158 recomandatiile lui Stratulat si-i marturisi ciuda lui ca ceilalti isi vedeau de treaba si nu executasera nici o prescriere. Weissmann ceru doi lei, disparu, se intoarse peste zece minute si propuse lui Felix sa mearga sus. Trecura prin sufrageria in care Aglae sforaia tiuit, iar Olimpia grohait, si se-ndreptara spre dormitorul lui Costache. Atunci vazura ca batranul izbutise sa se dea jos din pat si cauta sa iasa din odaie, in vreme ce Marina, pusa sa pazeasca, adormise, ca o vita, pe un scaun.
- Unde vrei sa mergi? intreba Weissmann. Asta nu e bine!
- Vvreau sa stau de vo-vorba, zise suparat batranul, vreau sa stau in sufragerie; ce-i aicea, dormitor public?
- Lasa, ca stai de vorba cu noi, domnule, facu Weissmann, vesel, eu de ce-am venit? si-l impinse bland pe mos Costache inspre pat, unde acesta cazu cu zornait, caci tinea mereu la subsuoara si in mana cutia cu bani si cheile.
- Pune deoparte cutia asta, te rog eu! insista studentul.
Mos Costache privi intrebator la Felix, apoi, ascultand, aseza cutia adanc sub perna, iar cheile le lega la brau.
- Asa-mi place, cand m-asculti! zise Weissmann: eu am venit sa-ti fac bine, sa execut ordinele doctorului. Maine, daca esti cuminte, poti sa mergi sa faci chef!
- He, he! rase mos Costache, amuzat, desfacand stirbenia gurii.
Cei doi studenti incununara din nou pe batran cu o punga de gheata, si Weissmann, dupa ce-i trase ciorapii grosi din picioare, ii puse sinapisme pe talpi, ceea ce produse bolnavului gadilituri si buna dispozitie. Sn genere, Felix fu izbit de exuberanta neasteptata a batranului, de pornirea lui de a vorbi.
- Sn cazurile astea, explica Weissmann, incredintat ca batranul nu intelege, avem putina euforie!
- Injectie nu-mi faci? intreba deodata mos Costache pe Weissmann.
- De ce sa-ti fac injectie, daca n-ai nevoie? Nici n-am seringa!
- Daca-ti trebuie seringa, zise batranul, inchizand ochii, iti vand eu una ieftin.
Si Weissmann si Felix rasera, si acesta din urma fu in fundul
159 sufletului multumit de manifestarile de avaritie ale batranului, fiindca asta dovedea integritatea facultatilor mintale si era un semn ca batranul se va restabili, spre bucuria Otiliei. Orice incercare de a convinge pe batran sa se culce fu zadarnica, si mos Costache, asa de inchis de obicei, avu gust de povestit si facu celor doi tineri, asezati pe scaune de o parte si de alta a patului cu mari suluri de lemn, destainuiri din tineretea lui. Limba era parca mai dezlegata decat de obicei.
- Si tata si mosu-meu, zicea el, au trait mult. Mosu-meu a avut peste nouazeci de ani cand a murit si nici n-a murit de moarte buna. A mers intr-o toamna, cam pe vremea asta, dar ceva mai tarziu, la vanatoare spre Pitesti, in sus, calare si cu pusca la umar. Calarea bine si se tinea drept, cu toate ca era batran. Calul a simtit ceva langa o padure si s-a speriat, si cum mosul se rezemase cu mana de un copac, intelegi, calul a rupt-o la goana si mosu-meu a alunecat jos, lovindu-se.
Tata il ia, il rasuceste, batranul nu misca deloc. A stat asa vreo jumatate de ceas, stropindu-l cu apa, si, vazand ca nu sufla, a crezut ca e mort si a alergat calare spre sat sa cheme oameni cu o caruta sa-l ia. Cand au venit cu caruta sa-l ia l-au gasit sanatos, stand pe un pietroi si uitandu-se cu ochiul in teava pustii, cine stie ce i s-o fi parut. Tropotul calului l-a speriat, a facut o miscare gresita se vede cu mana si glontele, pac. Asa ca a murit impuscat. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, mai traia mult, desi avea saptezeci si opt de ani, daca nu se lacomea. Dar ii placea soriciul de porc, crud, numai putin ras de peri. A taiat odata un unchi dinspre mama un porc, si tata a tot mancat din sorici pana i s-a pus nod in gat. Ai nostri au venit de peste Dunare, asa spunea mosu-meu, ca sa scape de prigoana turcilor. Au fost macedoneni bogati.
Cand au plecat si-au vandut toate oile si au facut parale si si-au cumparat mai multi frati mosie mare pe langa Giurgiu. D-aia le-a zis
Giurgiuveanu. Snsa mosu-meu traia mai mult la oras, si tata s-a desfacut de mosie si si-a cumparat case. Hei, am avut multe case noi, cand eram copil am vazut un dulap intreg cu chei mari, ca de biserica, toate insemnate cu slova chirilica, fiecare de pe unde era. Un frate al lui
160 mosu-meu, asa spuneau batranii, se facuse haiduc si a cutreierat muntii, pradand tot de la calugari, pe care nu putea sa-i sufere, apoi a trecut in Transilvania si i s-a pierdut urma. Bine facea, nu? Calugarul! Ce face calugarul? Sta si mananca degeaba. Sa-i dau eu banul muncit in sudori de mine? Dumnezeu ma vede el si asa, stie ca n-am furat de la nimeni, si ce am este cu cinste. Sa-sa-sa muncesti, sa strangi. A-a-a-asta-i toata filozofia. Casa noastra, eram mic cand a facut-o tata. A lucrat-o tot cu mesteri italieni si a impartit un morman de straie, cand a ajuns la capriori. Hei, hei, si asta-i casa trainica, batraneasca, cu var bun si caramida uscata, asta nu mai are moarte, nu ca scoicile astea de-acum, pe care le numiti case. De ce-am cumparat eu caramida veche? A-aia e mai buna de zece ori decat asta noua, am luat tot de la o casa, pe care am vazut-o eu cand o cladea, pe cand eram copil. Acum cincizeci de ani sedeam pe aici ca-n padure. Noaptea se clatinau pomii cu suier, ca la tara. Casele erau rare si ieseam pe aici, ceata de copii, trecand prin dosul cazarmilor, pe unde e acum 13 Septembrie, o taiam pe sub deal, ocolind Cotrocenii, peste soseaua Bolintini si ieseam peste
Dambovita la Ciurel, unde ne scaldam, si pe urma o luam prin Crangasi si ne intorceam, pe partea cealalta a Dambovitei, pe la Malmaison, tocmai pe seara. Ne jucam tot in sus, pe Rahovei, prin Jarcaleti si prin
Tutunari, sau si mai jos, spre Veselie, unde erau tot vii, si furam toamna struguri. Sn fundul curtii am avut grajd pentru cai, ca tata avea trasura, dar noi luam caii si mergeam calare, ocolind Bucurestii prin vii, pana la Tei. Acuma, tinerii stau degeaba, nu stiu sa petreaca. Sa va spun ce-am facut odata. Ne-am dus cativa, calari, pe Podul Calicilor, strada
Rahovei de acum, si ne-am tinut, pana au ostenit caii, pe drumul
Giurgiului, dupa o grecoaica, o fata care mergea cu tat-su, negustor grec, in caruta cu coviltir. Grecul s-a plans la intoarcere tatii, si de atunci nu mi-a mai dat cal. Mergeam apoi la biserici cu ceata, cand se dadeau artose, la Antim, la Sfintii Apostoli, La Mihai-voda, si chiar mai departe si, punandu-ne in rand, goleam in cateva clipe tava si treceam la alta biserica, incat ne luasera popii la ochi si puneau cate un dascal sa ne pandeasca. Mai pacaleam si pe babe. Erau unele care
161 imparteau lumanari si noi ne indesam, ghiontind pe altii, ca si cand am fi fost straini unul de altul, iar dupa ce luam lumanarile femeii ne asezam pe doua randuri, cu ele in mana aprinse, si mergeam cantand popeste pe nas. Tot asa mancam colivele, insa trebuia sa schimbam mereu bisericile si sa punem din vreme cate unul din noi sa aflam cine face pomeni. Hii, si mi-a venit un gust de pastrama! Pe atunci nu prea mancam decat carne de vaca, ori pasare, ori capra in grasimea lor.
Mai mult seu decat untura, iar slanina de porc o mancam afumata. Sn post faceam pilaf cu tahan si chiftele de icre. Primavara mergeam pe iarba, la Bordei sau la Lacul Teilor. Ei, dar sa va spun despre nunta mea cu raposata nevasta-mea, cu cea dintai, nu cu mama Otiliei. Cand m-am insurat intaia oara, aveam numai douazeci de ani, si Cuza-voda nu fusese inca detronat. Putin dupa aceea a venit Carol. Eu fata n-am vazut-o deloc, fiindca pe atunci asa era obiceiul, ca parintii sa hotarasca tot, fata, zestrea. Erau pregatite toate, masa, lumanari aprinse (uitai sa spui ca tata facea si comert de cearA), popa astepta la altar, cand ne-am trezit in poarta cu o cupea, si, dupa ea, o caruta acoperita, din care au inceput slugile sa descarce boccele, foteluri si alt calabalac.
Asta era zestrea. Fata a adus-o soacra-mea de mana, si era numai de treisprezece ani, si de mica ce era, nici nu stia bine ce inseamna maritisul. Noaptea intai a inceput sa planga ca nu vrea sa doarma singura, fara ma-sa, si a trebuit sa ramana soacra-mea. Pe urma, am luat-o cu binisorul si s-a deprins, dar sarea intr-un picior si voia sa se joace, nebanuind, he, he, ce urmaresc eu. Cand era insarcinata, ca am avut cu ea un copil, care n-a trait, se juca cu papusile. Nici n-a trait mult saraca, la douazeci si unu de ani a murit, numai dupa opt ani de casnicie, si pe urma am stat vaduv aproape douazeci de ani, pana am luat-o pe mama Otiliei, care era si ea tot tanara, de vreo douazeci de ani, si Otilia de un an, fiindca am luat-o vaduva, ii murise barbatul dupa un an de vietuit impreuna. Nu stiu cum s-a facut ca n-am avut noroc nici cu a doua nevasta, cu care am trait, sa zic, cinci ani. Cand unui om i-e dat sa traiasca, traieste in ciuda doctorilor, ce-mi umblati mie cu do-doctorii. Otilia seamana cu mama-sa. Tot asa era, mandra,
162 tinea la casa, dar sa nu te fi amestecat in treburile ei. Si canta bine la pian, clavirul de la ea a ramas. Si cum iti spun, asa se faceau nuntile pe atunci. Dar doctorii, si atunci ca si acum, nu stiau nimic. Numai doi au fost oameni si jumatate, doctorul Obedenaru si Drash. Obedenaru venea ori in cupea, ori calare si era inmanusat si cu tilindru pe cap.
Drash insa facea minuni, de-l pomenesc toti. Sa vezi cum a vindecat pe unul care credea ca-i intrase un sticlete in cap si-i canta mereu in ureche. I-a spus azi, i-a spus maine ca n-are nimic in cap, omul nu, zicea ca are si doctorul nu stie, pana ce Drash, facandu-se ca-l asculta mai bine, i-a zis: "Mi se pare mie ca ai dreptate, parca-l aud si eu! Sa vii maine, sa ti-l scot". A doua zi, neamtul a facut rost de un sticlete de la prinzatorii cu clei, si, tinandu-l ascuns in mana, l-a varat pe inchipuit intr-o odaie goala, i-a dat un pumn zdravan in ureche si a lasat sa scape, pe furis, sticletele din mana. "Ai vazut cum a zburat? Acum esti sanatos." Si inchipuitul a crezut. He, he, he, he! Maine-poimaine, cand m-oi scula din pat, m-apuc eu sa zidesc casa, cum nu s-a mai vazut in
Bucuresti, cu caramida sanatoasa si grinzi uscate, numai sa gasesc salahori ieftini.
Batranul palavragi asa pana tarziu dupa miezul noptii, cand cantau cocosii de revarsatul zorilor, apoi obosi si adormi in sfarsit cu punga de gheata aplecata, ca un fes, peste un ochi. Weissmann pleca, iar
Felix statu treaz pana la ziua ca sa crute pe Otilia. A doua zi mos
Costache paru absolut normal, dar simtea oboseala si amorteala intr-un picior cand calca. Stanica il gasi stand foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub un brat si cu cheile intr-alta mana. Atmosfera era infecta, patul tot era presarat cu glomotoace de mustar ud. Sn sufragerie se tinu un mic consiliu de razboi, in care Olimpia si Aurica fura de parere ca, de vreme ce batranul este mult mai bine, macar pentru putina vreme sa se duca fiecare acasa. Aglae se impotrivi, admitand doar o scurta retragere din partea fiecaruia. Ea insasi se duse acasa sa se schimbe si fu inapoi dupa o jumatate de ceas, cand trimise pe rand pe Titi, pe Aurica si pe Olimpia. Casa era ocupata militareste. Situatia era din ce in ce mai suparatoare, si Felix intrevazu
163 cu spaima viitorul Otiliei, daca lucrurile ar fi continuat tot astfel.
Cerandu-se batranului bani pentru cheltuiala casei, acesta refuza sub cuvant ca el nu mananca si se multumeste cu putin lapte "daca ramane de la altii". Felix dadu el bani Marinei, indemnand-o sa nu spuna nimic despre asta Otiliei, fiindca era sigur ca atunci fata nu s-ar mai fi atins de nimic. Aglae, pe de o parte, cerceta cu de-amanuntul fiecare odaie, intrand pana si-n camera Otiliei si a lui Felix, Stanica, pe de alta, scotocea peste tot si ciocanea, in cautare de trape misterioase, pazindu-se chiar de Olimpia, fiindca, atunci cand aceasta intra dupa el in salon, se rasti:
- Ce te tii, frate, dupa mine, am si eu nevoie de liniste, dupa atata zbucium, sa-mi adun ideile.
Cum aceasta inchidea usa la loc, o chema in soapta, se uita putin prin odaie si scoase din perete o miniatura cu rama de fildes, pe care o ochise de mult, si o vari in sinul Olimpiei:


- Ascunde-o bine, sa nu te vada soacra-mea, asta e un lucru de arta, trebuie pastrat in familie!
Pascalopol veni la pranz si-i gasi pe toti inamicii stransi la masa in sufragerie, chiar si pe Vasiliad, care plecase si apoi se intoarse, ca orice bun medic curant. Sntreband pe batran ce voia sa-i spuna, sau sa-i dea, acesta ii comunica, fara soptire de data asta, ca nu poate sa faca nimic acum, ca i-au pus stapanire pe casa, dar ca are sa se scoale el sa faca randuiala. Peste cateva zile insa avea sa-i "spuna" ceva foarte important pentru fe-fetita lui. A treia zi, cand ocupantii casei se sculara, gasira pe mos Costache imbracat, plimbandu-se prin curte, cu mainile la spate si inspectandu-si caramizile. Privea atat de urat la toti si avea infatisarea atat de normala, incat toti isi dadura seama ca e caraghios sa-l mai tina sub regimul arestarii. Titi, Aurica, Olimpia plecara, Aglae mai arunca o intrebare:
- Cum te simti tu, Costache, sa stau aici sa-ti ajut? Trebuie sa te ingrijesti, Marina asta nu se pricepe la nimic.
Mos Costache raspunse posac:
- N-am nevoie de nimic, las', ca are cine sa vada de casa!
164
Stanica, dezamagit, simula entuziasmul:
- Bravo, mos Costache, ura, sa ingropi toti doctorii, care nu stiu nimic. Doctorii mi-au omorat pe ingerasul meu! Dumneata si bolnav!
A fost acolo o oboseala, un pic de insolatie. As da tot sa am eu sanatatea dumitale!
Sn ziua urmatoare, mos Costache goni pe toti din casa rugand chiar pe Felix si pe Otilia sa plece pana seara. Otilia se duse vesela, cu sentimentul ca batranul se facuse bine, insoti pana la un loc pe Felix, apoi se desparti si Felix avu incredintarea ca fata merge la Pascalopol.
Batranul inchise usile si ferestrele, trase perdelele si, intocmai ca in randul trecut, se auzira bocanituri de ciocan in sufragerie. Stanica nu mai pandea la geam, fiindca era chiar in casa. Intrase in odaia lui
Felix, putin dupa plecarea acestora si, inainte de a se inchide usile, se coborase in ciorapi pe scara si privise in sufragerie pe gaura cheii, unde nu vazuse mare lucru, dar putuse sa faca unele deductiuni dupa natura zgomotelor. Apoi, gasind usa de din dos inchisa, fiindca batranul uitase s-o descuie, se urca din nou in odaia lui Felix si se culca de-a binelea in patul lui. Tanarului ii spusese ca venise de vreun ceas, sa-l mai intrebe de una, de alta, si adormise. Felix nu aminti de asta batranului, nevazand nimic suspect si, chiar daca batranul ar fi aflat, crezand ca a deschis usa inainte, n-ar fi banuit nimic. Stanica fu discret de data asta, si Olimpiei, care acum isi luase cartier in casa parinteasca, pana la noi dispozitii, nu-i pomeni absolut nimic de intamplare. Mos
Costache sedea acum numai in sufragerie, a carei canapea o decretase pat, imbracat si invelit cu o patura, cu cheseaua de tutun linga el, cu cheile si cu tinicheaua de bani. Sncuiase usile de la toate odaile si, cand avea nevoie de ceva, trimitea numai pe Otilia si pe Felix, in care avea incredere. Cu Aglae se impacase, dar o privea piezis cand aceasta, de cateva ori pe zi, pretextand solicitudinea, venea in casa si dadea ordine. Ceilalti veneau si ei, din cand in cand, trimisi de Aglae. Stanica, insotit adesea de Vasiliad, era nelipsit si se afla prin preajma chiar cand s-ar fi parut ca nu este. Otilia il gasi intr-o zi in bucatarie, band cafea. Zicea ca numai Marina e in stare sa respecte aroma cafelei ; a
165 soacra-sei era infecta. Pascalopol, din tact, venea mai rar si convenise cu mos Costache sa-l cheme atunci cand are nevoie de serviciile lui.
Nu voia sa destepte banuieli in Aglae ca ar urmari ceva, si de aceea afecta oarecare raceala ceremonioasa fata de Otilia, a carei liniste mai trista, ce e drept, dar increzatoare, ii dovedea lui Felix ca se-ntalnea cu Pascalopol. Sn cele din urma, Otilia insasi, vazandu-l pe Felix adumbrit, marturisi:
- Felix, am observat ca ma suspectezi! Nu esti cuminte deloc. Eu sunt trista de papa si foarte greu m-as obisnui cu ideea de a-l pierde.
Oricat de independenta as fi, ca fata, simt nevoia unei ocrotiri. Nu ma pricep in nimic, papa nu mi-a dat nici o experienta. Tu, tu esti altceva.
De devotamentul tau nu ma indoiesc o clipa. Dar tu insuti esti fara experienta, amandoi avem nevoie de un prieten mai in varsta, cum e
Pascalopol. El n-are nici un folos din toate astea, ba isi face si vorbe, insa are autoritate, si chiar tantei Aglae ii e rusine de el. Tu nu stii cum sunt astia (Otilia facu un semn spre casa AglaeI), si de ce m-am speriat eu. Pentru mine este indiferent, ma duc sa dau lectii de pian, poate ma iei tu (Felix facu un gest de consimtire exaltata, in vreme ce Otilia continua grav, fara a da importanta propozitieI), dar mi-e mila de papa. Daca papa ar fi bolnav, sa nu se mai poata misca din pat, stii de ce sunt in stare? Sa-i ia toate lucrurile din casa si sa-l lase pe scandura goala. Tu singur, cu ochii tai, ai vazut cum s-au asezat la masa, fara sa le pese de noi. Le era rusine deocamdata, fiindca nu stiau cum au sa iasa lucrurile, dar ne dadeau afara si pe mine si pe tine. Tu trebuie sa ai rabdare, sa ti se dea conturile. Cu mama lor asa au facut. A fost bolnava multa vreme, paralitica, si, vazand ca nu mai moare, i-au scos toate mobilele din casa si au lasat-o singura. Papa a mai avut o sora, mai mica, care a ramas vaduva si s-a imbolnavit de hemiplegie, se vede ca asta e in familie. Neavand nici o avere, a fost internata in spital, unde a murit aproape de foame. Doctorii au aflat ca avea frate si sora bogati si au silit-o sa le ceara ajutor. Ba i-au platit trasura si au venit pana la Aglae, in curtea careia a fost data jos. Aglae a vazut, insa a tipat la toti sa se ascunda in casa si n-a iesit, cu toate vaietele bolnavei.
166
Birjarul, induiosat, i-a blestemat pe toti si a dus-o inapoi la spital. Ca sa nu se mai intample sa le vina pe cap, au ticluit o scrisoare, ca din partea unor cunoscuti care au aflat de escapada bolnavei de la vecini, dar comunicau ca nu mai traieste nici o ruda de aproape si ca ei, ca sa-si faca pomana, au sa-i trimita, din cand in cand, cate un pachet de alimente. Si stii ce faceau? Duceau pachetul la nu stiu cine, la Chitila, acela il da unui cheferist, cheferistul il dadea unui birjar care avea pe cineva la spital, asa ca niciodata n-au putut sa afle la spital cine trimitea pachetul si de unde. Asa sunt astia, scumpul meu. Sncat, daca apelez la un prieten in varsta, cu experienta, o fac in interesul lui papa si al tau, mai mult decat in al meu. Uite, acum te rog chiar sa te duci la
Pascalopol si sa-l rogi sa vina dupa-amiaza, ca l-a chemat papa, cum a fost vorba.
Pascalopol veni, si batranul puse pe Otilia si pe Felix sa pandeasca intai prin toata curtea si apoi sa se duca sus. Apoi, sugand un muc de tigara, mos Costache vorbi vaietaret:
- Am strans niste bani si nu stie nimeni, pentru Otilica, daca eram sanatos ii faceam o casuta colea, poate tot i-o fac. Dar ce-i al ei e pus deoparte.
- Asa? bravo, stiam eu ca esti om de isprava! Dar cum ii lasi? Stii, tu ai sa traiesti inca multa vreme, doar mi-a spus Slratulat ca n-ai nimic, insa vezi, de la o varsta oarecare, omul isi pune lucrurile in ordine, iata, eu am facut de mult testamentul.
- Nu vreau testament, se indigna batranul, n-am murit, sa-mi fac testament, ce trebuie sa stie si altii ce-i dau eu fe-fetitii? Am pus trei sute de mii de lei la o parte din vanzarea caselor. Aglae o sa aiba casa asta si ce-o mai fi, sa nu spuna ca n-am grija de nepoti. O s-o aiba tarziu, incolo, cand oi muri si eu, dar Otilichii vreau sa-i dau acum, sa nu stie nimeni, decat eu si dumneata. |i-i dau dumitale sa-i pui la banca, pe numele ei, in secret.
- Bine, Costache, si asa e bine, chiar mai bine, fiindca nu se mai face discutie!
- Asa ca, batranul trase un fum din tigara, fe-fetita are zestrea ei.
167
- Foarte frumos! si cand ai de gand sa-i dai la banca? Batranul facu un semn speriat lui Pascalopol sa taca, il trimise cu gestul la fereastra, sa priveasca in curte, ceea ce acela facu insa cu obisnuita lui demnitate.
- Vino-ncoace, sopti batranul.
Pascalopol se apropie de canapeaua pe care fusese aruncata o saltea.
Batranul apuca un colt al saltelei dinspre perete si-l ruga din ochi pe mosier sa traga si el. Mosierul trase, rasturnand putin pe mos Costache, care nu voia sa se dea jos de pe canapea cu indaratnicia unei closti, si descoperi un pachet de jurnal legat cu sfori, il trase afara si-l dadu batranului. Acesta il desfacu multumit, umplandu-si plapuma cu sfori de carpe si cu jurnale si scoase trei pachete de bancnote, legate si ele cu sfori:
- Astia sunt! murmura batranul, examinand atent cotoarele, cu teama de a nu se fi rupt ceva.
- Foarte bine, Costache! Ma duc la banca mea, cu care lucrez, banca solida, pun sa deschida un cont discret si-ti aduc maine scrisoarea bancii, adresata Otiliei, ca sa nu fie nici o incurcatura.
- Nu-nu-nu! nu a-acum! protesta Costache, spre surprinderea mosierului. Mai am sa primesc niste bani si vreau sa-i ducem odata, poate c-o sa merg si eu. Nu e nici o graba. Banii astia ii tin aici cu mine, sa nu ma fure pungasii astia, tu singur stii unde sunt. Cand oi vedea eu ca nu mi-e bine, iti fac semn, si tu ii iei si faci ce ti-am spus eu.
- Sa fie cum zici tu, Costache, spuse, Pascalopol, deziluzionat, insa cum iti inchipui tu ca pot eu, oricit am fi de prieteni vechi, sa vin sa-ti iau banii de sub saltea, daca, doamne fereste, ai fi bolnav? Cand ti-a fost rau, a fost aici paza militara in regula. Doar cumva sa-mi dai o scrisoare ca ai in depozit de la mine atatia bani, ca sa-i pot sustrage de la de la succesiune Si apoi si asta e suspect. Asa, eu nu intru deloc in combinatie. Doar ma fac purtatorul sumei la banca. E mai sigur, Costache draga, e si mai onorabil, mai potrivit pentru delicatetea
168 fetei. Cum o s-o conving eu sa primeasca de la mine o suma de bani, cand cu nimic nu pot s-o conving ca sunt intr-adevar ai ei? Doar sa-i spui si ei!
- Nu-nu-nu! fe-fetita sa nu stie, sa afle si ceilalti si sa-i spuna vorbe grele!
- Atunci?
Mos Costache medita catava vreme, sugand din tigara, apoi paru convins:
- Am sa ti-i dau, mai tarziu, sa-i mai numar o data, sa-mi fac bine socotelile, dar ti-i dau maine, poimaine, cand mai treci pe aici. Si stii unde sunt, aici sub saltea. Acum ma simt bine, sunt sanatos, poate gasesc salahori, sa fac si casa cum stiu eu.
Batranul isi lega din nou hartiile in jurnale si sfori si depuse pachetele sub saltea, cu ajutorul lui Pascalopol, care, dupa putina vreme, nemaiavand nici un rost, dadu sa plece. Cand deschise usa se izbi, piept in piept, cu Stanica. Mos Costache izbucni:
- Ce tot pandesti dumneata pe la usi, n-am nevoie de spioni in casa la mine, fiecare sa stea la casa lui, ce, poate crezi ca am bani in casa?
Stanica facu un gest jignit, privind cu inteles spre Pascalopol:
- Vezi cum esti dumneata, iubite unchiule, fiindca pot sa-ti spun, imi esti ca un adevarat unchi, am slabiciunea asta. Adineauri picai, dar tocmai adineauri, sa vad ce mai faci, doar oameni suntem, nu salbatici. Snsa vezi, eu nu ma supar, dimpotriva. Vioiciunea dumitale e semn de sanatate. Jos doctorii idioti! Da-te jos din pat mai bine, sa mergem la plimbare, sa-ti pui oasele-n miscare, sa bei un pahar de vin bun. Dar poate nu te inlesnesti, n-ai bani in casa, se-ntampla, te-mprumut eu, cu toata saracia mea, iti fac eu rost, doar dumneata esti cel mai solvabil om de pe lume.
La aceste cuvinte, aprehensiunea zugravita pe fata batranului se sterse in buna parte.
- Cand mi-o trebui, o sa-ti cer, se vaieta el, ca n-am bani in casa decat ce-a fost in cutie, o sa-ti cer eu, daca n-oi putea sa merg in oras.
169
Sn loc sa raspunda, Stanica se-ntoarse spre Pascalopol si zise:
- Domnule, ce toamna superba, altadata pe vremea asta ningea.
Totul se schimba, pana si clima!
Dar mosierul facu un semn de adio, cu bastonul, si iesi pe usa.
Sn trasura, Pascalopol medita indelung, cu barbia rezemata in manerul de argint al bastonului, care infatisa capul unui ogar. Purtarea batranului era ca intotdeauna generoasa, sentimentala, insa plina de intortochieri avaritioase, in latura materiala. Se putea foarte bine intampla ca Costache sa moara inainte de a se fi decis sa faca o situatie fetei. El, Pascalopol, tinea la Otilia pana la sacrificiu si se bucura de afectiunea neanalizata, dar sigura, a ei. Ar fi vrut-o sotie, ar fi vrut-o fiica, sau ceva intre aceste doua ipostaze, care sa-i asigure dreptul de a o pastra. Prin capul lui Pascalopol trecea chiar si extravaganta idee a unei casatorii numai de forma, protectoare, cu toate libertatile pentru
Otilia. Ar fi putut cel putin iesi la brat o data pe saptamana cu o fata asa de gratioasa. Snsa cum ar fi fost cu putinta acum, in imprejurarea ca batranul ar fi murit, sa se ocupe de Otilia, fara jena din partea acesteia si fara barfeala din partea altora? Daca mos Costache nu-i lasa nimic fetei, el, Pascalopol, nu putea s-o ocroteasca si s-o intretina ca pe fiica lui, nu putea sa-i faca nici macar acele capricii pe care i le satisfacuse in calitate de vechi prieten al casei, fiindca Otilia ar fi simtit caritatea si ar fi voit sa traiasca prin propriile mijloace. S-o ceara in casatorie, ar fi fost un mijloc nedelicat. Poate ca Otilia, exasperata, iubitoare de lux, ar fi primit, in cele din urma, dar mereu cu sentimentul constrangerii. El, Pascalopol, nu si-ar fi putut da seama atunci daca
Otilia il iubea cu adevarat, sau numai accepta asistenta lui acoperita.
Numai libera, avand o zestre a ei, prietenia sau iubirea fetei era mangaietoare. Atunci o putea chema oricand in casa lui, ca si in vizita, deoarece ea n-ar mai fi avut banuiala constrangerii prin caritate.
Costache vrea cu tot dinadinsul sa-i dea bani Otiliei: trei sute de mii e o suma considerabila. Chiar si o suta de mii de lei ar fi de ajuns pentru ea, fiindca doar avea sa se marite. O suta de mii de lei cu cinci la suta dobanda face un venit anual de cinci mii de franci, suficient pentru o
170 fata ca Otilia, care poate da si lectii de pian. Dar daca batranul amana mereu si moare intr-o noapte, si vine Aglae si-i gaseste banii? "Ce om, ce om, Costache asta!" Pascalopol se duse de-a dreptul acasa, isi puse halatul chinezesc, ceru o sticla de Vichy, pe care-l indulci cu putin sirop, se plimba prin casa, canta putin din flaut, cu intreruperi, menuetul din D dur-Divertimento de Mozart, apoi trecu la registrele lui, le consulta bine, iar se plimba, cu mainile la spate, lovind palmele una intr-alta, in prada celor mai adanci preocupari, umplu din nou un pahar de Vichy si trecu hotarat la birou, in fata masinii de scris, la care incepu sa bata urmatoarea scrisoare:
"Bucuresti, 9 octombrie 1910
Onor. Banca "AGRARA"
Loco
Va rog, in chip absolut confidential, sa deschideti un cont la Banca d-v. pentru domnisoara Otilia Marculescu, virand in creditul acestui cont, prin debitul contului meu, lei 100.000, depozit caruia ii veti acorda, sper, acelasi procent de 5%, ca si depozitului meu. Smi rezerv dreptul de a va comunica data cand veti putea plati dobanzi sau acorda retrageri de capital posesoarei fondului, pe care nu o veti aviza pana atunci. Originea creditului ramane strict secreta. Voi avea onoarea de a va da unele lamuriri personal.
Cu deosebita stima,
Leonida Pascalopol"
Leonida trase hartia din masina si o iscali cu mana, o puse in plic, scrise adresa, apoi puse plicul deoparte. Lua apoi o alta foaie de hartie, o vari in masina si scrise:
"Bucuresti, 9 octombrie 1910
Onor. Banca "AGRARA"
Loco
Va autorizez prin aceasta, la data cand dispozitiunea va va fi comunicata de mine personal sau de legatarul meu, sa avizati pe d-ra
171
Otilia Marculescu de existenta la Banca dv. a creditului de 100.000 lei si sa-i platiti procente sau chiar sa-i inapoiati depozitul care ii apartine in deplina proprietate, ca fiind facut din sume numai incredintate mie, care insa ii apartin de drept.
Cu deosebita stima,
Leonida Pascalopol"
Pascalopol facu alt plic, suna feciorul, ii dadu intaia scrisoare s-o duca la banca si-i ordona sa cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi isi lua flautul, se aseza turceste pe sofa, sub candela, si canta cu mai multa ravna Menuetul lui Mozart.
O zi, doua dupa aceasta, mosierul trecea din nou pe la batran si-l ruga s-o lase pe Otilia sa se plimbe cu el la sosea, ca s-o distreze putin, dupa atata ingrijorare. Mai mult in gluma, Pascalopol intreba pe mos
Costache:
- Hei, cand ma chemi sa-mi dai zestrea Otiliei?
- Te chem, te chem, zise Costache, cu ochii in jos, rasucind tigari.
- Mai, Costache, glumi Pascalopol, tie ti-e frica sa scoti banii din mana. Tu n-ai auzit ca oamenii care-si fac cosciugul din viata sau mormant de veci nu mor curand? Scapa-te de o grija, traieste si tu ca un tanar!
- Dau, dau, bombani batranul, ce-i al ei e pus deoparte!
- Asta asa e, zise Pascalopol, gandindu-se la contul de la banca.
Costache zambi satisfacut, crezand ca e vorba de pachetul de sub saltea.
Sn trasura, mosierul lua o mana a Otiliei intre mainile sale si-i vorbi asa, semiglumet, semiserios:
- Am sa-ti fac o comunicare, cu totul confidentiala, cu conditiunea sa-mi fagaduiesti ca nu vei spune nimic nimanui. Costache e un om de isprava, cum m-asteptam, si a fagaduit sa-ti puna la o banca, prin intermediul meu, o suma de bani mai mult decat bunicica. De case n-ai nevoie, de surpaturi de celea. Sn chipul acesta nu te certi cu cocoana
Aglae si nimeni nu face nici o opozitie, nestiind de existenta banilor.
172
Mi-a fagaduit, iti zic, dar stii cat e de greoi Costache, desi are inima buna. Totusi am smuls un acont bun, inca o data te rog sa nu-i spui nimic lui, nici nimanui, altfel strici totul, am capatat de la el o suta de mii de lei, cu insarcinarea de a-i pune la o banca pe numele dumitale.
Nu te vei folosi de ei, deocamdata, fiindca daca vede lumea ca ai bani, intra numaidecat la banuieli si-i bate capul lui Costache sa nu-ti mai dea nimic. Dar ii vei folosi exact in momentul cand iti va lipsi sprijinul altora. Esti deci o fata independenta, cu zestre deloc neglijabila. Ce nu poti cumpara cu o suta de mii de lei? O mosie strasnica. Acum pot sa-ti fac curte ca orice pretendent, adauga Pascalopol, galant, sarutandu- i mana si pe o parte si pe alta. Acum esti o partida buna. Daca nu ma vrei ca pretendent, raman bunul prieten al dumitale de totdeauna cu care nu te sfiesti sa faci escapade. Poti fi pupila mea, putem sa ne aventuram in lume, cum am mai facut. Nu mi-ai datora nimic, fiindca ai avea atatia bani cati trebuiesc pentru intretinerea gratioasei dumitale persoane. Esti multumita?
- Bietul papa, zise Otilia, induiosata, stiam eu ca el e un om bun!
Nu-mi trebuie nici un ban, dar imi pare bine ca se gandeste la mine.
Deseara am sa-i cant la pian!
Acasa, Felix sedea cu capul in palme, la masa, in fata caietului, in care scrisese, preocupat ca si Pascalopol de problema Otiliei, urma- toarele randuri:
"Am jignit-o pe Otilia, vorbindu-i mereu de protectie si de bani. Nu trebuie sa fiu asa de orgolios de averea mea, pe care n-am meritat-o, si sa scot ochii lumii cu ea. Trebuie sa ma port modest, discret, spre a nu scoate in evidenta situatia critica a Otiliei. Trebuie sa-i spun adevarul, ca am nevoie de prezenta ei."

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.