Cand se scula, Felix afla de la Marina ca Simion facea familiei din ce in ce mai multe necazuri. Plecase de acasa si numai cu greu fusese gasit. Nu sedea locului defel, si acum
Aglae era hotarata sa consulte un alt doctor, mai mare.
- Pacatele lui cele mari, zise Marina ca incheiere, Dumnezeu nu bate cu batul!
Mai mult decat cazul batranului, il impresiona pe Felix tonul rau, razbunator cu care spusese Marina aceste vorbe.
"Curioasa familie, gandi el. Nici unul nu are cea mai mica iubire pentru celalalt, toti se barfesc si se urasc." O curiozitate amestecata si cu mila il indemna sa se duca sa vada pe
Simion, dar amintirea ostilitatii cu care erau priviti acolo el si
Otilia il opri. Se intamplau lucruri noi, intr-adevar, cu Simion;
Aglae nu era totusi prea tulburata, fiindca niciodata nu-i daduse mare importanta. Era totusi cam plictisita. Simion manca lupeste, dar slabea vazand cu ochii si capatase o fixitate suparatoare in privire. Nu mai sedea locului, cuprins de o anxietate febrila, ceea ce strica linistea Aglaei.
- Omule, dar stai odata locului, ca-mi iriti toti nervii.
Odata brodai, pictai, nu te-ncurcai printre picioarele oamenilor.
Un om cuminte se menajeaza, se odihneste. Uite cum ai slabit!
Simion explica astfel agitatia lui: aplicand metoda unei supraalimentatii rationale, isi intarise tot organismul. Acum avea o forta herculeana, colosala, si simtise cum paraie scaunul si dusumelele. Casa si solul erau in primejdie. De aceea se plimba, ca sa-si consume energiile si sa-si subtieze pana la normal muschiulatura.
224 G. Calinescu
- De unde Dumnezeu ai mai scos si teoriile astea?! zise
Aglae suparata, dar luandu-l in serios, nu vezi ca esti ca o umbra? O sa chem un doctor sa te vada!
Stanica aduse un alt prieten al lui, tot atat de suspect, care il examina pe Simion cu o atentie exagerata si neindema- natica. Ii pipai splina si ficatul, il intreba de felurite lucruri, de apetit, de emisiunea de urina. Simion dadu un raspuns foarte original:
- Cand fac, intelegi, vad cum ies un fel de flacari care gauresc pamantul.
Toti se uitara la Simion, interesati de fenomen, in care crezura, iar doctorul zise:
- Curios! Mananci mult? Ti-e sete?
- Mananc foarte putin, atat cat trebuie ca sa nu se stinga caldura spiritului!
- Ce asculti la el, domnule doctor? rectifica Aglae, mananca ceva de speriat, si slabeste!
- Eu cred, isi dadu cu parerea doctorul, ca domnul domnul (Doctorul uitase numele si-l intreba din ochi.)
- Ovidiu! intercala Simion.
- Te-ai zapacit de tot, il scruta cu dispret Aglae. Il cheama
Simion.
- Ei bine, continua doctorul, eu cred ca domnul Simion are diabet, desigur un inceput de diabet. Ramane de vazut ce fel de tip de diabet, daca e unul pancreatic, sau numai unul renal.
- Te-nseli, protesta Simion, nu sunt bolnav deloc. Sunt sanatos tun. Cine se apropie de mine se molipseste de sanatate.
Nu e asa, Despina? se adresa el Aurichii.
- Vezi dumneata, incerca sa demonstreze rabdator medicul, pentru care erorile de nume ale lui Simion erau nule si neavenite, fiindca nu cunostea onomastica familiei, sunt boli insidioase care se incep cu o senzatie de bunastare, cu mina
Enigma Otiliei 225 buna, cum e de pilda diabetul. Dar nu trebuie sa te sperii. E o boala perfect curabila azi, si la o varsta ca a dumitale - aproape inofensiva. Cati ani aveti?
- O suta cinci! zise Simion foarte serios, izbucnind apoi intr-un ras zgomotos.
Doctorul rase si el de ceea ce lua drept o gluma.
- Nu este exclus sa traiesti o suta de ani!
- Dar i-am trait de mult. Am fost cel mai energic om!
- Ai dreptate, zise doctorul. Cand esti tanar, ti se pare ca traiesti o suta de ani. Ma bucur, ma bucur foarte mult ca esti bine dispus. Asta e o conditie sine qua non a restabilirii. In sfarsit, se ridica el, faceti o analiza pentru constatarea glicozuriei, si alta pentru determinarea glicemiei, va fac o nota la un laborator, si apoi ne vom pronunta. Pana atunci, alimentatie rezonabila, fara fainoase si zahar.
- Ce are, doctore? intreba Stanica, foarte interesat, afara, crezi ca se curata? Mostenim?
- Te cam grabesti. Batranul e jovial, destul de voinic.
Poate fi o criza de glicozurie, se intampla la arteriosclerotici.
Nu mi se pare grav.
- Uite,-ti jur pe amintirea mamei mele, zise Stanica, reintrat in casa, ca mi-a spus doctorul ca n-ai nimic. Doctor excelent, face minuni!
- Cand iti spun eu ca sunt sanatos tun! Dati-mi sa mananc.
- Asta nu, protesta Aglae, ai auzit ca trebuie sa tii dieta!
- Dobitoc! ranji Simion si incepu sa se plimbe mai repede prin odaie.
- Dati-i, domnule, sa manance, incuraja Stanica, convins ca asta ar putea agrava starea socrului.
Aglae il pierdu cu totul din vedere, incredintata de doctor ca nu e nimic. Pentru ea boala era indiferenta, nu voia cazuri complicate, care sa-i strice linistea casei. Tratamentul lui Si226
G. Calinescu mion se reducea la dieta, si asta era usor de facut. S-o urmeze si s-o lase-n pace.
- Nu stiti o veste mare! anunta misterios Stanica. Felix
- Ce-i cu domnul Felix? se umplu de curiozitate Aurica.
- Felix lucreaza in stil mare, o sa ajunga departe. Dupa
Otilia, a gasit acum o fata superba, una Georgeta, curtezana de lux, intretinuta de un general din elita. I-am vazut eu cu ochii mei, ce mai calea-valea, i-am dus eu cu trasura. Fata s-a prins. Baiat fain Felix, nu cade la tristete.
- Ce eroare! se dezgusta Aurica, vanata de invidie in fond.
- Stricat, declara Aglae, nici ta-su n-a fost poama mai buna. Barem sa nu se amestece prea des cu Titi, sa-l depraveze.
Nici nu stiu daca in chestia aia cu fratii Sohatchi n-a fost la mijloc si el.
- Si baiatul n-o sa fie prost, adanci Stanica rana, sa nu-ntoarca foaia, daca Otilia nu se marita cu Pascalopol. Inchide ochii, o ia de nevasta, mos Costache ii lasa toata averea, le mai da ceva si Pascalopol pentru pagubele aduse, admirabil!
Aglae se invineti si se rasti la Stanica:
- Si mai taci odata din gura cu comediile tale! Ce ma priveste? Cum o sa-i lase Costache averea? Doar adoptand-o, daca o mai indrazni!
- Da? Asa crezi dumneata, iubita mama? Dar testamente nu sunt? Ce zici de o coala paturita frumos, dictata de Pascalopol, in care mos Costache lasa toata averea iubitei Otilia?
- Lasa-ma in pace odata, striga, iesita din fire, Aglae, lasa-ma-n pace! Sa-l faca si sa se duca dracului toti. Ca eu n-am pe nimeni care sa-mi apere interesele mele si ale copiilor.
Simion? Se-nvarteste ca un trantor si mananca. Dumneata esti avocat, dar pacat de cartea pe care o invatati. Te laudai ca faci si dregi. Cum? Averea parintilor mei sa cada, din
Enigma Otiliei 227 cauza unui frate nebun, in mainile unei venetice? Lege e asta?
- Stai, iubita mama, stai, zise teatral si cu gesticulatie studiata Stanica. Asa ar fi daca n-am fi si noi pe aici. Dar ginerele dumitale ce face? Alearga, saracul, cateodata fara un ban in buzunar (caci dumneata nu-l intrebi daca are sau nU), alearga, studiaza, combina. Ce, crezi ca eu stau cu mainile in san? Doar sunt direct interesat la parte. Costache al dumitale e siret, trebuie luat subtire. N-a facut adoptiunea nu de frica mea si a dumitale, ci fiindca nu voia dinainte. Daca s-ar fi maritat Otilia, ar fi trebuit sa-i dea dota! Asa? Nu stiu, nu cunosc. Mos Costache nu lasa banul din mana viu, fireste, dar mort poate sa-l lase prin testament, aici e-aici.
- Si daca lasa, nu putem sa-l atacam?
- Depinde. Daca iti lasa ceva si dumitale, si copiilor, iar grosul Otiliei, inseamna ca era in toate mintile si s-a gandit la toti. E foarte firesc ca un om sa-si lase averea fetei nevestei lui.
- Lasati copiii sa vie la mine! glumi Simion, fara nici o relatiune directa cu chestiunea. Nimeni nu-l baga in seama.
- Atunci, zise Aglae, ce vrei sa spui? Ca totul e pierdut?
- Ba nu! Umila mea parere este ca e mai bine pentru noi ca mos Costache sa nu faca nici un testament. Sa nu-l inghionteasca nimeni! Moare, doamne fereste! Dumneata, ca unica sora si ruda in linie colaterala, ascendenti si descendenti neexistand, iei toata averea. Otilia ramane afara din chestie, nu ia nimic, saraca, afara de cazul cand s-ar gasi vreun titlu de creanta din partea mume-sei. Deci nici un testament. Insa, fireste, trebuie ca sub nici un chip mos Costache sa nu adopteze pe Otilia. Mai e si aici o primejdie: darurile in bani. Ce poti sti ce-i da mos Costache Otiliei?
- Arza-l-ar focul, Doamne, iarta-ma, ca mi-e frate! blestema Aglae.
228 G. Calinescu
- Idealul e ca toata averea lui mos Costache sa fie imobila, cum e acum. O casa nu poti s-o iei in palma. Un viclean face si aci vanzari deghizate etc., dar lucrul se observa mai usor. Greseala dumitale fundamentala e ca te-ai certat cu el si nu-i mai calci in casa, cum ti-am mai spus! Du-te, Otilia nu e aici!
- As, ce sa ma duc?! Costache e incapatanat, pana nu se uita in ochii Otiliei, nu-si desclesteaza gura.
- Am sa fac ce-am sa pot cu mintea pe care mi-a lasat-o
Dumnezeu, zise Stanica, cu modestie spirituala, dar da-mi si dumneata ceva fonduri, uite, mi-ar trebui o suta de franci.
- Nu stiu ce faceti voi cu banii, zau, se mira Aglae, cand v-aud, n-aveti!
- Suntem tineri, lasa capul in jos Stanica, ne iubim!
- Fleacuri de-ale voastre. Sa vedem maine daca mai am bani.
Stanica se repezi si-i saruta afectat mainile Aglaei, apoi o saruta si pe Aurica.
- Oh, stranse el mainile la piept, mi-ai dat, Doamne, ceam dorit: o sotie sfanta cu familie afectuoasa si buna. Mama, declama el catre Aglae, tu dezminti toate barfelile impotriva soacrelor.
"Scarboasa femeie! medita Stanica, in drum spre casa. -
Stanica era un om volubil si instabil, care insa traia sincer o clipa toate sentimentele umane si le intelegea. - Scarboasa femeie! Asta n-are nimic sfant. Barbat, frate, toti-s fleac pentru ea. Ambitioasa si veninoasa. Olimpia mea incepe sa se galbejeasca la fata, ca si ea. Otilia, ce mai fata! Bravo, Pascalopol, bravo, Felix!"
Desi Felix se jurase de a nu mai pasi in casa Aglaei, totusi isi calca cuvantul, si iata cum. Intrase de la inceput in gratiile profesorului de psihiatrie, savant bland si integru, caruia ii ceruse informatiuni bibliografice ce dovedeau o orientare afara
Enigma Otiliei 229 din comun. Cand profesorul afla ca Felix era abia in anul intai, fu mirat si amuzat totdeodata de atata zel. La medicina, pana la faza internatului, studentul e de obicei un auditor pasiv si anonim. Il intreba cum se numeste si paru a-si aduce aminte de Sima, tata-sau. Profesorul era incantat de asiduitatea tanarului, ii facea un semn prietenesc cand il zarea la curs, care se facea la un ospiciu, ii punea mana pe umar cand treceau in vizitele demonstrative, il privea personal in ochi cand explica un caz interesant. Felix, plin de mandrie si de ambitie, ceru intr-o intrevedere permisiunea de a studia unele probleme de amanunt clinic si obtinu nu numai aprobarea cordiala si o tema de incredere, ci si initiativa de a se folosi liber de biblioteca profesorului. Biblioteca se afla in sala de asteptare a profesorului si intr-o odaie alaturata, incat Felix venea, fara sa supere pe nimeni, in orele de consultatie ale acestuia. O dispozitie a profesorului, care era si medic-sef al ospiciului, ii ingaduise sa intre ziua in orice sectie. Internii il privira cu mirare, cu falsa ridicare din umeri, apoi se suparara.
Alaturi de ei era si medicul-secund, om mediocru, care ingreuia oricarui cercetator observatiile, sub motiv ca pacientii sunt tocmai in studiul lui, in realitate din invidie sterila fata de aceia care, publicand, se faceau cunoscuti si amenintau sa patrunda la Universitate.
- Asculta, domnule, zise un intern intr-o zi lui Felix, ce cotrobaiesti dumneata pe aici? Eu nu pricep cine ti-a dat dumitale voie sa vii in spital.
Internul, afectand suspiciuni mari, chema servitorii, chema portarul. Acestia spusera ca au ordin de sus. Internul stramba din nas, dar nu se dadu batut.
- Bine, bine, ti-o fi spus sa vii o data, asa, dar nu in fiece zi. Eu am aici raspunderi, nu pot sa las printre bolnavi persoane straine de serviciu, sa-mi oboseasca pacientii, sa-i sacaie cu intrebari. Am sa raportez cazul domnului profesor.
230 G. Calinescu
Internul, incurajat de medicul-secund, care nu voia sa-si vare mainile direct in foc vorbi intr-adevar medicului-sef, prefacandu-se ca nu-si da seama cine a dat voie sa se introduca in spital un student in anul intai, care perturbeaza linistea bolnavilor.
- Lasa-l, draga, spuse profesorul, blajin, eu i-am dat voie. E un baiat de treaba, care invata. E bine sa obisnuim pe studenti de la inceput cu observatia directa.
Prudent, profesorul nu trada intentiile mai savante ale lui
Felix. Acum internul, dezarmat, cauta sa demoralizeze pe
Felix in alt chip.
- Si ce vrei dumneata sa faci? Sa studiezi un caz?
- Da!
- Eh, facu internul, amar ca de lungi dezamagiri, se vede ca esti novice! Cate n-am vrut eu sa fac?! Da' ce? Ai aici material interesant, ai laborator? Si crezi ca maestrul o sa te felicite? Nu cunosti oamenii, monser! Poti sa cazi jos de oboseala, si nu-ti recunoaste nimic.
- Dar eu nu ma gandesc sa castig recunostinta maestrului.
Vreau sa public!
Internul pufni in ras.
- Ce sa faci? Sa publici? Cu ce? Ai bani? Si asa crezi dumneata ca se face un studiu? Stai, domnule, nu te grabi, sa-nveti carte intai, sa-ti iasa tuleiele, ce-o iei la goana?
- Nu vreau decat sa fac mici observatiuni asupra unor cazuri de clinica mai interesante, sub supravegherea maestrului.
- Ha, ha, zi asa, domnule! Fa dumneata asta, daca vrei, eu n-as mai face, sa ma tai! Le convine dumnealor. Tu sa stai aici, sa muncesti zi si noapte, sa-i observi cazurile, sa i le expui frumos, iar ei, domnii profesori, sa le ia de-a gata si sa-si puna numele. Nu fi naiv, amice! N-am par in cap cate comunicari am facut eu "maestrului" (internul apasa ironiC), care acum fac parte din opera lui.
Enigma Otiliei 231
In scurt, dupa intern rezulta ca sfortarea stiintifica era inutila, standu-i piedica escrocheria, banalitatea faptelor, saracia materiala. Actiunea de demoralizare a internului era asa de totala, incat Felix, spirit ardent si tanar, nu se lasa contaminat si nu izbuti sa se convinga ca e cu neputinta sa ajungi ceva. Isi redacta articolul, ii puse in subsol un numar cam exagerat de referinte si-l prezenta profesorului. Acesta il gasi foarte bun, dar sfatui blajin ("eu, din partea mea, as face asa") pe Felix sa mai extirpeze din note, aratandu-i ca, daca era laudabil pentru el personal ca stie atatea lucruri, pentru cititorul specialist, interesat de chestiune in sine, umflarea putea fi fastidioasa. Il puse sa traduca in frantuzeste articolul si sa i-l inapoieze cat mai curand. Vesel, Felix confectiona traducerea si o prezenta. Apoi nu mai auzi nimic vreo doua luni de lucrare si se incredinta in sinea lui ca nu putea insemna mare lucru o observatie facuta de un incepator.
Intr-o zi, insa, profesorul il chema in biroul lui de la spital si-i inmana un numar din Archives de neurologie si cateva extrase.
- Uite, draguta, articolul dumitale!
Felix isi vazu numele tiparit in sumar in dreptul acestui titlu: Un caz de asthenopie acuta de origine histerica, studiat prin procedeul anaglyphelor. O caldura ii navali in tot trupul, umplandu-l de senzatia unei moliciuni delicioase. Se incurca in multumiri, pe care profesorul i le taie repede:
- Uite, draga, ce-as vrea eu. A aparut o carte foarte interesanta in chestiunea asta (si-i cita un numE); as vrea sa-i faci o recenzie. Sa cercetezi cu atentie literatura problemei si apoi sa mai faci o observatie inrudita. Avem aici un caz interesant, pe Frosa de la etajul 1, cu hemidiplopie monoculara.
Daca vrei, bineinteles, sa te specializezi in ramura asta. Iti spun drept, confidential, n-am prea gasit pana acum tineri entuziasti.
232 G. Calinescu
Toate demoralizarile internului se spulberara in valul de sange ambitios care circula in trupul lui Felix. Dedica mintal profesorului un devotament pe viata. Faptul ca maestrul nu-si adaugase numele sau ii dovedea stralucit ca internul n-avea dreptate. Se hotari sa se apuce numaidecat de lucru (experien- tele lui priveau tulburarile atentiei vizuale in marile asteniI) si, iesit de la profesor, se repezi pe scari sa gaseasca bolnava.
Era insa vremea mesei si nici un intern nu se vedea. Neavand cu cine sta de vorba si cui sa reverse din multumirea care-l umplea, fu nevoit sa plece. Pe drum, isi citi de cateva ori articolul (cu care ocazie observa mici rectificari din partea profesoruluI), il privi de aproape si de departe. Era indiscutabil fericit, nu de articol in sine, a carui putina insemnatate i se parea evidenta, cat de semnificatia lui. Atrasese atentia profesorului, izbutise sa fie publicat intr-o revista straina, prin urmare nimic nu-l impiedica sa faca o mare cariera medicala daca muncea. O sfortare atat de mica fusese rasplatita cu atata bunavointa! Daca ar fi facut lucrari mari, capitale, cu siguranta ca ar fi ajuns la Universitate, mai devreme sau mai tarziu. Internul barfea, fiindca era un mediocru. Lumea e buna, pretuieste munca. Oamenii de pe strada i se parura deodata simpatici. Toti se uitau parca la revista lui din mana, constienti ca el e autorul unui articol in limba franceza. Avea sa ajunga un Vaschide, sa devina o celebritate internationala, bineinteles dupa sfortari pe care se gandea sa le duca la o margine nemaiatinsa. Felix Sima! Numele asta trebuia sa fie curent, familiar oricui. In tramvai, Felix, abia asezat, oferi locul unui domn batran, rase cu simpatie la spiritele indoielnice ale unui pasager impotriva directiei tramvaielor. Pe strada, mangaie o pisica abandonata, privi cu bunavointa pe lucratorii unei binale. In apropierea casei, invadat de criza de bunatate, uita juramantul si intra in curtea Aglaei, mintindu-se singur ca vrea sa vada pe Simion. Gasi numai pe Aglae si pe Aurica.
Enigma Otiliei 233
Desi isi dadea seama de excesul de vanitate, dupa cateva schimburi de cuvinte banale, nu putu sa nu manuiasca revista in asa chip, incat s-o vada Aurica.
- Dar ce-i acolo? Un,roman nou? intreba ea.
Felix isi sili intonatia la modestie:
- Este o revista franceza, in care mi s-a publicat un articol medical.
Cu toate ca Felix cunostea ignoranta celor doua femei si lipsa lor de cordialitate, totusi nu s-ar fi asteptat la o primire atat de nepasatoare. Aurica zise simplu, aproape cu un ton de repros:
- Ai timp sa faci si lucrari suplimentare? Nu-ti ajung cursurile de la Universitate? Nu e bine sa te obosesti. La ce foloseste? Pe Titi nu-l mai lasam sa munceasca atat. Si Titi e laudat, cum stii, de profesori pentru talentul lui, o sa fie un pictor cu vaza.
Aglae, care cosea nasturi la o rochie, infipse si ea un ac in
Felix:
- Si-ti plateste ceva pentru comediile alea?
- Nu!
- Apoi, fara bani cine mai face azi ceva?
Atat spusera cele doua femei si-si vazura de treaba cu o indiferenta ostentativa. Felix, intors acasa, se mustra de exces de vanitate. Ce nevoie sa se laude unor femei rauvoitoare si fara cultura serioasa?! Un om simplu nu are stima decat pentru bunurile materiale, pentru autoritatile de toate zilele.
Asta nu inseamna ca valoarea stiintifica ramane nepremiata.
Felix nu crezu totusi ca faptuieste vreo crima de ingamfare daca comunica publicarea articolului colegilor lui. Inainte de sosirea profesorului la curs, arata vecinilor sai revista.
- Ce e asta? zise unul si i-o lua din mana. Colegul privi revista fara curiozitate si intreba indiferent:
- Asta e de tine?
234 G. Calinescu
Apoi ii inapoie revista asa de repede, incat fascicula cazu jos pe dusumea, inainte ca Felix s-o poata prinde cu mana. I-o lua de jos un intern mai in varsta, care statuse pana atunci de vorba cu medicul secundar. Acesta o rasfoi stramband din nas la fiece titlu, se opri la paginile lui Felix, si fara a-l privi in fata, intors catre medic, exclama, in legatura cu articolul:
- Domnule, asta, Ducos du Hauron, cu anaglyphele, spune niste prostii ingrozitoare. Am controlat o data la un bolnav viziunea binoculara cu fotografii stereoscopice suprapuse si am vazut ca spune enormitati.
Internul continua imprecatia, indepartandu-se cu revista in directia medicului secundar. In vreme ce internul se indigna, medicul ii luase revista din mana si o pipaia. In sfarsit, facu si el aceasta observatie:
- Mizerabila hartie pun astia!
Apoi, neavand ce face cu revista, cauta in juru-i un profesor, intreband "a cui e asta", si o arunca repede pe o masa, tocmai cand profesorul intra in sala. Sufletul lui Felix fu profund atins si toata ora fu distrat. El se astepta sa fie daca nu ridicat in slava cerului, dar macar remarcat, felicitat ca poate publica intr-o revista asa de importanta. A fi savant era dupa el suprema onoare. Toti colegii lui nu-i remarcau nici un merit, pareau insensibili. Nu urmareau si ei aceleasi scopuri, nu credeau, ca si el, in valoarea culturii? Sentimentul care se desprindea din indiferenta lor era ca a studia si a publica e o fapta rea, rusinoasa, in tot cazul inutila. Mahnirea lui era cu atat mai mare, cu cat isi inchipuise cand isi vazuse articolul tiparit ca cu acest eveniment simbolic incepe pentru el o existenta noua, aceea de cercetator si autor. Reputatia era oare o iluzie? Incetul cu incetul, ascultand cursul blajinului profesor, Felix se refacu.
Nu se poate sa nu existe reputatia, de vreme ce el stimeaza pe profesor ca pe o fiinta deasupra comunului. De altfel, si ceilalti aratau cel putin deferenta pentru maestru. Prin urmare,
Enigma Otiliei 235 indiferenta colegilor e simulata, e mai mult de forma, de invidie. Felix isi stranse pumnii pe ascuns. Jura sa lucreze si sa studieze atat, incat la varsta cand unii isi dau doctoratul el sa aiba indaratul lui o activitate publicistica remarcabila. Si se hotari totdeodata sa-si reprime orice vanitate si sa nu mai comunice nimic nimanui, sa nu mai aminteasca de scopurile lui, sa se poarte in sfarsit astfel, pana cand meritul lui va izbucni singur si indiscutabil peste cativa ani. Uri in clipa aceea cu pasiune pe toti colegii lui, care i se parura bestiali si fara nici o sclipire de inteligenta in ochi, si pleca acasa, evitand orice insotire, mizantrop pana in maduva oaselor.
Acasa masa nu era gata. Fiind cald afara, Felix se dadu jos in curte si incepu sa se plimbe. Iarba rasarise mai peste tot, impingand cu incapatanare in sus pachete mari de frunze putrede. Felix ocoli chioscul de cateva ori, se urca in el, se dadu jos, privi pe Marina, care cotrobaia prin bucatarie, contempla casa mucegaita de ploi si zapezi, enorma usa gotica de lemn mai umflata si mai raioasa ca oricand, si-si aminti de
Otilia. Ce fata bizara! Plecase de atata vreme si nu-i scrisese un rand! Tot ce visase impreuna cu ea se spulberase, fusese numai o minciuna. Visul asta trebuia alungat o data pentru totdeauna. Otilia nu era poate ce spuneau ceilalti, dar nici ceea ce crezuse el. O amaraciune mare umplu sufletul lui
Felix. Numai indiferenta si dusmanie peste tot, nici un elan, nici o sinceritate. Il napadira ganduri eremitice: sa-si cumpere la majorat o casa si un loc la tara si sa se dedice, pierdut din lume, agriculturii. Insa amaraciunea ii era atat de adanca, incat se prefacu intr-un fel de ura generala impotriva oamenilor.
Nu, n-avea sa fuga, ci sa invinga. Avea sa vada Aglae si ceilalti ce energii se ascundeau in el, iar Otilia ar fi regretat mai tarziu de a-i fi preferat un banal mosier. Era furios in sinea lui impotriva Facultatii de medicina, care pretinde atati ani de studiu si nu ingaduie luarea dintr-o data a tuturor
236 G. Calinescu examenelor. Astfel de ganduri chinuiau capul lui Felix, cand cineva striga din fund cu putere:
- Pavele, Pavele!
Glasul i se paru cunoscut lui Felix. Se-ntoarse spre fundul gradinii si zari pe Simion, care facea semne cu mana. Felix il intreba cu gestul daca-l chema pe el, si acela confirma repetand chemarea. Mirat, tanarul merse intr-acolo, dar Simion sarise pe portita cu gesturi de maimuta si se apropiase de el, agitand un caiet.
- Pavele, Pavele, am sa-ti dau ceva de mare pret!
- Pe mine ma cheama Felix, nu stii?
Batranul nu lua in seama rectificarea si incepu sa vorbeasca volubil. Ochii ii erau injectati de sange.
- |i-am adus o opera insemnata, compusa de mine (Simion batu cu cealalta mana in caieT), ca sa facem bine omenirii.
Ssst! Sa nu afle nimeni, sa nu ne fure inventia. Aici e adunata toata intelepciunea lumii. Cu asta m-am vindecat eu, cand am fost bolnav. Stii cum eram. Ia te uita acum! (Simion facu cateva miscari gimnastice, in scopul de a arata muschiulatura pulpelor si a bratelor.) Vreau sa vindec, sa vindec toata omenirea, sa nu mai fie nici un bolnav pe lume, sa nu mai moara nimeni pe lume. Stii, acum fac niste socoteli, nu le-am terminat, ca sunt grele, sa vad cati ani am de cand aplic metoda. Numai pe dusman n-am sa-l vindec. Vrei sa fii ucenicul meu? Doar esti la medicina. Sa studiezi intai stiinta mea, si pe urma sa pornim.
- Simioane! se auzi glasul ascutit al Aglaei.
- Ssst! facu Simion catre Felix, cu degetul la gura. Sa ne ferim de dusmani. Pentru opera noastra, avem nevoie de capitaluri mari, ca sa invingem orice rezistenta. Insa am! Acolo, in gradina, am ascuns o comoara grozava. Mi-e frica sa nu mi-o scoata pomul. Daca vrei bani, iti dau cati vrei!
Enigma Otiliei 237
Si Simion se scotoci prin buzunar, lasand sa-i cada caietul jos. Strigatele Aglaei se auzira din nou.
- Du-te, zise energic Felix, te cheama la masa tanti Aglae.
Voi citi cu interes opera dumitale.
- Asa? se bucura Simion. Ma duc sa mananc, am nevoie de supraalimentatie.
"Dar e nebun de-a binelea!" isi zise Felix, dupa plecarea lui
Simion, ridicand caietul de jos. N-avea insa dispozitia sufleteasca de a se gandi mai mult la el. Isi inchipui ca asa era
Simion, cu manii intermitente, de vreme ce toti vorbeau de el cu dispret. De altfel, sosise din oras si mos Costache, si putin dupa el intrase si Stanica. "Acest Stanica, cugeta Felix, da toata ziua tarcoale prin partile astea, ca si cand n-ar avea casa lui. Cu siguranta, urmareste ceva." Intra, dar, in sufragerie, unde-i gasi pe amandoi, Stanica afecta o mare oboseala si cerea sa guste ceva, ca sa-si vina in fire.
- Mi se pare c-o sa pierd procesul! Asta o sa fie!
- Ce proces? intreba Costache.
- Mai bine nu ma mai intreba, raspunse Stanica.
Apoi izbucni in culmea indignarii. Un proces limpede, luminos, in care si un copil ar sti cui sa dea dreptate, si totusi am sa-l pierd. Il pierd fiindca asa e lumea si fiindca n-am sfinti. Talentul, documentarea n-ajung. Trebuie sa intimidezi tribunalul, sa-i arati puterea politica! Domnule, vorbi Stanica lui Felix, te felicit c-ai facut medicina. Aici tai, dai retete, nai nevoie de nimeni.
- Da' ce fel de proces? insista Costache, plin de curiozitate.
- Domnule, se arunca atunci Stanica asupra lui, uite cum sta chestia. Cineva, persoana in varsta si cu avere, fara rubedenii apropiate, creste un copil fara sa-l infieze si-i lasa prin testament toata averea, neuitand sa dea cate o mica suma la toate rudele indepartate, ca sa nu fie nici o discutie. Ma rog,
238 G. Calinescu testamentul e in perfecta regula. Eu te intreb: are, sau n-are dreptul un om sa lase averea cui ii place?
- Aaaare! se balbai mos Costache cu viu interes.
- Ei, iaca aici te-nseli! Bunul-simt spune ca are, dar experienta te contrazice. N-a apucat sa moara batranul, si testamentul a fost atacat de o multime de indivizi care se dau drept rude de departe si care pretind ca batranul nu era in deplinatatea facultatilor mintale cand a intocmit testamentul.
Mai mult! Au obtinut pe loc suspendarea executarii lui, asa ca copilul e pe drumuri. Eu l-am ajutat si i-am dat de mancare, sperand sa castige procesul. Dar nu merge!
- Cum, se aprinse Costache, nu pot eu sa las cui vreau averea mea?
- Nu! zise Stanica ostentativ de calm.
- Asta e o pungasie! se irita Costache.
- Asa e, ai dreptate, asa se-ntampla cu cine n-are cap. Si batranul de care-ti spun n-a avut minte, fiindca nu m-a ascultat pe mine.
- Si ce trebuia sa faca dupa dumneata? intreba, aproape confidential, mos Costache.
- Ce trebuia sa faca? Eu ii dadeam acolo ceva din viata copilului, si gata! Nimeni nu-ti cere socoteala ce faci cu averea cat traiesti si n-ai familie.
- Fireste! aproba mos Costache.
- Asa, ce s-a intamplat? Partea adversa a cumparat slugile si pe doctorul curant si a smuls declaratia ca batranul dadea semne de alienatie mintala cu mult inainte de facerea testamentului, ca batea servitoarele, gonea fara motiv rudele.
Ba au adus si icoanele din casa, fiindca batranul avea multe de tot mostenite de la parinti, si au insinuat ca era cazut la mania religioasa si risipea banii cu acatistele.
- Ticalosi! spumega mos Costache.
- Au mers pana acolo incat au declarat ca batranul nu
Enigma Otiliei 239 stia sa scrie. Pricepi, testamentul e olograf! Ei, bine, culmea ghinionului! Desi l-am vazut eu cu ochii mei pe batran, cand traia, scriind, n-am putut sa gasesc nici o dovada. Toate lucrurile din casa i-au fost furate, ei scrisorile lui nu learata!
Omul n-a fost functionar, sa stiu de unde-l iau. Era negustor, venit de prin Macedonia. Cativa cu care a avut legaturi n-au vrut sa-mi spuna nimic, de frica sa nu fie adusi ca martori, ori fiind platiti. Batranul nu prea scria, isi facea afacerile mai mult pe cuvant. Ei, invata-ma acum ce sa fac.
- Baiatul are dreptul lui, zise excitat Costache, are testamentul!
- Are pe naiba! se descuraja tactic Stanica. Nu face doua parale, ai inteles? Toata lumea declara ca batranul nu stia sa scrie, si eu n-am decat un singur document: testamentul. Nu mai e nimic de facut. Da-mi testamentul cel mai grozav, si-i fac opozitie.
Stanica urma pe aceasta tema, obtinand indignarea lui mos Costache, bau cateva tuici, gusta doua-trei masline, apoi deodata isi aduse aminte ca e asteptat de Aglae si se repezi la usa. Din prag striga lui mos Costache:
- Sa m-asculti pe mine! Sa nu faci cat ai trai testament.
Cand o fi si-o fi, sa ma chemi pe mine, sa te-nvat eu mestesugurile noastre avocatesti.
Dupa-amiaza, plictisit, Felix se hotari sa mearga la Georgeta.
Urca scarile si suna. Dar dupa ce facu gestul, se cai si ramase incurcat. Ce rost avea vizita lui, cum s-o indrepta- teasca? Isi dadea bine seama ca fata era un fel de curtezana, insa, judecand dupa luxul casei si dupa cartier, nu era dintre acelea la care sa poti bate in usa cu indrazneala. Ar fi voit sa fuga pe scara inapoi, cand usa se intredeschise si Georgeta insasi scoase capul prudent:
- A! dumneata erai? Cum m-am speriat! Intra! Felix observa ca fata era imbracata foarte sumar, cu un peignoir
240 G. Calinescu aruncat la repezeala. Picioarele ii erau goale, si parul ciufulit.
Georgeta lamuri ca invoise servitoarea in oras si ca dormise mult, din cauza ca venise la ziua acasa. Invitat intr-un mic salon, Felix remarca decenta apartamentului, mobilat in intregime de acelasi tapiter. Fata se bucura deci de o buna intretinere.
- Stii, zise ea, incercand sa-i puna mana pe umar, imi pare foarte bine c-ai venit. Imi vorbea tocmai Stanica de dumneata.
- Da? facu Felix incruntandu-se.
Intimidata, fata lasa mana in jos si lua o tinuta protocolara.
- Nu te-a vorbit de rau. Dimpotriva, spunea ca ai sa devii cel mai mare doctor, ca de pe acum esti cunoscut la Paris, unde ai publicat o carte, sau asa ceva, ca o sa pleci in strainatate, trimis de Universitatea de aici.
Felix recunoscu stilul bombastic al lui Stanica, totusi, dupa atata indiferenta, ii fu recunoscator de exagerare.
- Mi-a mai spus el si alte lucruri! rase Georgeta, asezanduse la capatul opus al canapelei pe care statu Felix.
- Ce-a mai spus?
- Mi-a mai spus ca esti un mare cuceritor, ca ai o iubita frumoasa, Otilia, pe care insa ai gonit-o fiindca nu vrei sa-ti strice cariera. De ce-ai facut asta?
Felix se facu rosu.
- Ce ticalos! Dar nu e adevarat. N-am nici o iubita! E verisoara mea si a plecat la mosie la la un unchi.
- Pascalopol, nu? L-am cunoscut odata. E un barbat foarte elegant si simpatic.
Felix lasa capul in jos, nedandu-si seama daca Georgeta il ironizeaza sau crede ca Pascalopol ii e unchi, insa in sinea lui il ocari cu toata violenta pe Stanica
- N-am vrut sa te supar, zise Georgeta, vazandu-l intuneEnigma
Otiliei 241 cat. |i-am spus ce mi-a spus si mie Stanica. Stiu eu cat e de palavragiu.
Georgeta incerca din nou sa se apropie de Felix. Il prinse cu amandoua mainile de reverurile hainei, ingrijata de netezimea lor, isi revarsa parul pe sub nasul tanarului si-l intreba confidential:
- Spune-mi drept, e frumoasa domnisoara Otilia, o iubesti mult?
Felix, neobisnuit cu astfel de confidente, nu satisfacu decat o parte a intrebarii:
- E foarte frumoasa!
- Am auzit de ea la Conservator, zise Georgeta. Stii ca si eu am urmat vreo doi ani. De altfel, cant, asa, la reuniuni mai mult sau mai putin nocturne. Ce vrei sa fac?
Georgeta dadu din umeri in chip de scuza, intentia ei vadita era de a se apropia de Felix, de a-l dezgheta putin, fiindca nu se indoia ca venise cu ganduri mai mult sau mai putin erotice.
- Ce tanar esti! se mira ea si-l mangaie usor pe obraz, dezvaluind in zambet un sirag de dinti de o stralucire de sidef.
Felix isi aminti de Otilia si avu brusc sentimentul unei mari culpe. Duse instinctiv mana inspre obraz ca spre a indeparta mangaierea, ceea ce atinse putin amorul propriu al
Georgetei. Aceasta se osandi in gand de banuiala ca Felix venise cu intentii frivole, in vreme ce Felix insusi era nedumerit asupra atitudinii ce trebuia sa ia. Fata ii placea, dar, cu toata purtarea ei libera, era asa de distinsa in miscari si vorbire, incat nu si-o putea inchipui in ipostaza de curtezana.
Ar fi vrut s-o cucereasca, temandu-se totusi sa nu fie ridicul, fiindca stia ca Georgeta nu e altceva decat "o fata faina", cum zisese Stanica. Amandoi erau incurcati de nesiguranta.
Georgeta intreba:
242 G. Calinescu
- Asa esti de timid cu femeile intotdeauna? Totusi imi placi, dar ai un nu stiu ce care inspira respect. Ai sa fii un doctor impunator.
Georgeta rase, dar se simtea in chip serios intimidata. Isi drese repede parul, isi stranse peignoir-ul pe ea si cauta in minte un subiect de convorbire mai convenabil. Negasindu-l, se duse sa-i aduca lui Felix dulceata. N-avea deloc obiceiul acesta burghez de a primi invitati, dar acum crezu de datoria ei sa-i arate tanarului ca e o fata mai cumsecade decat pare.
Sparse din neindemanare un pahar in sufragerie, pica masa cu dulceata si arunca afara tot continutul unei cutii a bufetului, ca sa gaseasca un servetel multumitor. Isi arunca apoi in graba o rochie pe ea si-si puse ciorapi fini de retea. Cand reaparu, Felix fu uimit de eleganta ei simpla. Rochia de catifea se incretea ca o ie, la gat, si strangea tot bustul ca o lama rasucita. Georgeta i se paru de o rara frumusete si de o onestitate desavarsita in privire. Era o Otilie plastica, mai placida. Tenul, nefardat, era de o finete superba. Felix fu cuprins de un sentiment care-l facu sa vibreze. Ii placea mai mult prietenia fetelor decat a barbatilor si cand intalnea o fata frumoasa simtea nevoia confidentei, a legaturilor simple, familiare. Lipsit de surori, cauta in orice fata o sora, de care apoi, cum era cazul cu Otilia, se indragostea.
- Esti foarte eleganta, daca-mi ingadui sa spun! zise el cu mana serioasa.
- Nu numai ca-ti ingadui, dar imi face placere, desi exagerezi.
Stii, cand ai de-a face ca mine cu tot felul de secaturi care isi inchipuie ca te dau gata debitandu-ti complimente de fotograf, elogiul unui om serios ca dumneata incanta. Oh, de-ai sti ce plictisita sunt cateodata, ce descurajata!
O alta Otilie i se paru lui Felix ca i se destainuie, desi comparatia o socotea jignitoare pana la un punct, pentru cea dintai. O intreba cu fraternitate:
Enigma Otiliei 243
- De ce esti descurajata? Poate iei lucrurile in tragic!
- O, nu, deloc, crede-ma. Nu prea sunt cuminte, cred ca-ti dai seama, sunt "o fata faina", cum zice Stanica, dar sa nu-ti inchipui cine stie ce despre mine. Sunt poate mai nevinovata ca atatea fete asa-zise oneste. Desigur, Stanica ti-o fi spus comedii.
- O, nu, nimic altceva decat ca esti "o fata faina"!
- Sunt, intr-un anume inteles. De ce as fi ipocrita si as juca comedie? Am un individ batran care ma intretine, un general, om de treaba in fond. Nu e singurul meu pacat! Am mai facut si poate am sa mai fac, ca toate femeile. Cateodata sunt silita chiar de iubitul general sa-i fiu infidela, spre a proba prietenilor sai marile mele calitati. Dar nu sunt o cum sa-ti spun o fata de moravuri usoare oficial, sunt artista.
Crede-ma ca sunt de o castitate surprinzatoare, generalul fiind mai mult un ambitios si un unchi decat un inflacarat.
Felix ramase miscat de sinceritatea glumeata si plina de gratie cu care Georgeta isi expunea cazul, rosind din cand in cand de ochii prea patrunzatori ai tanarului. Acesta se crezu indatorat sa-i dea incurajari morale:
- De ce nu renunti la aceasta existenta, ai dreptul sa iubesti
- Oh, astea sunt idei romantice, pe care le am uneori, dar realitatea le contrazice. Imi place sa fiu pozitiva. Generalul e inofensiv si plin de fidelitate. E discret si delicat. Cu el, lumea ma respecta, fiindca generalul mi-a promis (nu-ti vine sa razi?) ca ma ia in casatorie. Fara el, as fi asaltata de toti, solicitata sa-mi ofer gratiile cu bani si fara bani. N-ar fi decat o scapare: sa ma fac cu adevarat artista. Stii, artistele isi pot ingadui luxul de a fi putin prostituate. Insa, vai, n-am talent. Am poate mai mult decat cutare din colegele mele, dar prea putin pentru aspiratiile mele. In toate eu vreau absolutul.
Prefer sa raman o protejata, fiindca, iti marturisesc,
244 G. Calinescu imi place luxul. Acesta-i si motivul dezorientarii mele. Oh, am si eu mica mea drama. Dar poate te plictisesc.
- Nu, nu, zise Felix, sinceritatea dumitale ma face sa te stimez si sa te iubesc.
Aceste vorbe stangace magulira mult pe Georgeta, care stranse obrajii lui Felix in palmele ei de o netezime ce infiora pe tanar.
- Esti dragut de tot! J'en suis йmue!
Felix lasa capul in jos, combatut de sentimente contrare.
Apropierea Georgetei ii procura o placere voluptoasa, deosebita de aceea a intimitatii cu Otilia, un sentiment de barbatie, insa avea scrupulul de a nu trada pe Otilia.
- Drama mea e simpla, povesti Georgeta. Tata a ramas vaduv si s-a casatorit din nou. Aveam oarecare stare. Mama mea vitrega era o femeie de o mare eleganta si de o cochetarie abia ascunsa. Cred ca asta l-a ametit pe tata, care s-a simtit incantat sa fie vazut la brat cu o femeie asa de eleganta.
Atragea atentia barbatilor numaidecat si-si facea relatii stralucite. Femeia aceasta m-a pervertit. M-a invatat de mica cu luxul, ma imbraca in matasuri, se servea de mine ca de o papusa necesara aparitiei ei in lume. Mi se pare, asa am auzit, ca fusese pe vremuri actrita. Avea pentru mine atentii nu de mama, ci de mare croitoreasa. In liceu, inspaimantam pe profesoare prin lux. Rufaria fasaia pe dedesubt si umpleam sala de miros de parfum scump. In special, o profesoara, fata batrana, cu parul strans intr-un conci sarac pe varful capului, era turbata de curiozitate. M-a pus intr-o zi sa ma dezbrac in fata fetelor, sa vada cum sunt imbracata, si rezultatul a fost ca toata clasa s-a strans in jurul meu. Eram intr-o combinatie cu broderie superba. Mama ma lasa sa stau pana la orele tarzii cand avea musafiri si incepuse sa-mi placa a fi curtata. Toti barbatii imi sarutau mana, pe care le-o intin-
1 Sunt miscata! (fr.)
Enigma Otiliei 245 deam din proprie initiativa, si flirtam. Am ajuns acolo ca pentru mine a nu avea o rochie cumsecade la inceputul unui sezon e o nenorocire. As fi in stare sa ma omor. Imi place muzica, citesc, vorbesc frantuzeste (mama m-a dus un an si la PariS) si am inclinatie pentru studiu. Mi-ar fi placut, de pilda, sa fiu studenta la medicina. Dar as innebuni sa stau prea multa vreme fara sa ies, fara zgomot, lumina, mese fine. Nici noaptea nu pot sa dorm. M-am dus la Conservator, sa studiez canto. N-am stat insa mult, fiindca prea era serios.
Munca, munca si iar munca. Viata mondena mi-a intrat in sange ca un vitiu, si asta din cauza iubitei mele mame vitrege.
Si totusi, cum mi-ar placea sa am un barbat, un copil, sa fac si eu ceva folositor! Nu sunt frivola din nastere, nici stricata, am fost numai pervertita.
- Nu exagerezi? intreba Felix, serios ca un medic. Te poti reeduca. Poti iubi!
- Nu cred. Mi s-a intamplat un lucru prea teatral ca sa nu devin cinica. Nu-ti poti inchipui macar. Mama il insela pe bietul tata, incepusem sa observ, caci eram mare, aveam saisprezece-saptesprezece ani. Tata se ruinase cu cheltuielile ei nebune, si acum ea o ducea mai departe pe acelasi picior, dar cu contributia altora, incepuse sa ma vada cu ochi rai, eram prea frumoasa si-i faceam concurenta - asa cel putin credea ea. Nu-mi dadea bani pentru rochii, tatii nu ma-nduram sa-i cer, si sufeream grozav. Atunci am luat o hotarare eroica prin banalitatea ei. O, sa nu-ti inchipui ca sunt o fille Elisa ca a lui Goncourt, de o speta mai subtire. Sunt o burgheza luxoasa, care viseaza sa se marite. Ei bine, am vrut sa ma marit. Am cunoscut un tanar ofiter, cam anost, cam infumurat, cum sunt multi, dar care atunci imi placea. Mi s-a parut chiar ca-l iubesc. L-am invitat acasa. Mama l-a primit entuziasmata, au inceput mesele pana noaptea tarziu. Logodnicul meu - asa se numea oficial - imi dadea sa beau vin, ciocnea cu mine Brьderschaft, ma strangea de talie in fata
246 G. Calinescu tuturor, si intr-o noapte, profitand de ameteala mea, a intrat la mine in odaie si, jurandu-mi ca ma iubeste si ca ma ia in casatorie, ca totul e o chestiune de formalitati, a facut ceea ce o fata prudenta nu ingaduie decat dupa nunta. A doua zi, dezmeticita, am plans, am marturisit mamei, care a ras intr-un mod foarte ciudat si, in sfarsit, stimatul logodnic a promis solemn tatii ca ma ia de nevasta. Am facut chiar verighete, trusou. Logodnicul se instalase aproape in casa noastra, din ce in ce mai intim cu mama. Si stii ce s-a intamplat? Mama a dat divort de tata, care, de suparare, s-a imbolnavit si a murit, si s-a maritat cu ofiterul meu, iar eu, eu, esti medicinist, deci pot sa-ti spun, eu am facut un avort. De atunci sunt "o fata faina", greu de capatat, aproape onesta, dar totusi mai mult sau mai putin venala. Si totusi, curioasa mostenire, de la parinti se vede, as vrea sa ma marit. L-as lua pe general, dar e prea batran. Nu vreau sa raman asa de curand vaduva.
Felix ramase foarte impresionat de aceasta autobiografie.
Asemanarea dintre destinul Otiliei si al Georgetei il izbi. In definitiv, si el se afla in aceleasi conditii. Erau, toti, copii care nu se bucurasera de o familie cordiala. Intinse mana si o puse in semn de simpatie muta pe o mana a Georgetei. Aceasta, recunoscatoare pentru gestul fratern, il mangaie din nou pe obraz, gest care arunca in fundul sufletului lui Felix o usoara nemultumire. De ce oare, isi zicea, fetele il mangaie asa, ca pe un copil mic? Nu inspira el nici o incredere virila?
- Dar tu ah, iarta-ma dar dumneata esti tot cam asa, fara parinti. Te simti singur, nu? Si de Otilia am auzit ca are tata vitreg. Spune-mi drept, ce fel de fata e Otilia asta? Mi se pare ca o iubesti. Cum se poarta? La varsta asta, voi, tinerii, jucati tot sufletul pe o carte. Trebuie sa fii mai blazat.
- Otilia e o fata admirabila, o fata superioara, spuse
Enigma Otiliei 247
Felix, capatand incredere si bucuros in fundul sufletului de a vorbi cu cineva despre problema care-l chinuia indeosebi. E o fata admirabila, dar n-o inteleg.
Si incepu sa-i spuna toate indoielile lui despre Otilia, relatiile cu Pascalopol, plecarea la mosie, cu atata aprindere confesionala, incat o lacrima gratuita, din exces de sensibilitate, se stranse intr-un ochi, fara a fi avut deloc impulsiunea de a plange. Felix facu gestul de a se freca la ochi si de a reactiona impotriva acestei false impresii, dar gestul fu atat de stangaci, incat ochii stimulati se umplura si mai mult de lacrimi. Georgeta crezu cu dinadinsul ca Felix plange.
- O, ce copil esti, zise ea cu o alintare in glas, care facea si mai simpatica fata ei rotunda, de portelan, ce copil esti!
Dar nu trebuie sa plangi! Poate si ea te iubeste. Asa suntem noi, femeile, capricioase, bizare. Eu o inteleg foarte bine. S-a plictisit de atatea mizerii, n-a voit sa-ti tulbure viitorul. Si eu daca as fi in locul ei as fi facut la fel. Te-as fi crutat. Esti asa de tanar! De ce sa vezi toate lucrurile in negru?
Desi nu plansese, neputand sa-si ascunda lacrimile venite din senin, Felix le lasa sa se rostogoleasca pe obraz. Aceste lacrimi fiziologice ii desteptara insa un sentiment adevarat de consolare si se simti multumit ca un copil mangaiat. De teama ca lucrul sa nu se mai repete, se ridica sa plece.
- Pleci? zise Georgeta. Imi pare rau ca te-am intretinut cu fleacuri. Un tanar nu vine la o "fata faina" ca sa asculte astfel de confesiuni. Esti simpatic, iti repet. Nu vreau sa te seduc in paguba dragostei dumitale. Stimez pe Otilia numai prin felul cum imi vorbesti despre ea.
- Iti multumesc, zise Felix sarutandu-i mana indelung.
- Insa poti fi credincios unei femei, chiar facandu-i mici infidelitati cu o alta. E un fel de a o pretui prin comparatie.
|i-am spus, sunt o fata cuminte pana la un punct, dar nu sunt o sfanta. A pacatui cu un tanar simpatic este acum
248 G. Calinescu pentru mine, fara ipocrizie, singura distractie in viata. Iti dau voie sa vii oricand ca sa incerci sa ma tragi pe calea pierzarii.
Felix intelese indemnul spiritual al fetei, dar o sfiala grozava ii paraliza orice gest. Se simti stupid. Dorea din tot sufletul pe aceasta fata simpla si gratioasa si-si dadea seama ca raceala lui era jignitoare pentru o femeie care mersese atat de departe.
Lua amandoua mainile Georgetei si le saruta si pe o parte, si pe alta. Se afla langa usa de la intrare. Georgeta zambi.
- Ah, zise Georgeta, esti de o timiditate!
Si prinzandu-i capul intre maini, il saruta cu putere si prelung pe buze.
Felix iesi ametit pe usa, fericit si totdeodata inciudat de stangacia lui, de situatia, deplorabila pentru un barbat, de a fi sedus de o femeie.
