Cand, pe toamna tarziu, Felix, acum student in anul intai la Medicina, se gasi intamplator in casa Aglaei, Aurica nu uita sa-l atraga in punctul ei de vedere.
- Nu-mi explic, insinua ea, cum poti dumneata, un tanar asa de distins si de familie buna, sa iesi pe strada cu o destrabalata ca Otilia.
- Otilia e foarte cuminte! protesta Felix.
- Nu stii dumneata toate, se incapatana ea. O vede o lume intreaga harjonindu-se cu fel de fel de tineri. Dac-ar sti Pascalopol, care moare dupa ea!
- Otilia urmeaza Conservatorul si are, se-ntelege, colegi cu care sta de vorba. Nu e nimic extraordinar in asta.
Aurica lua un aer de compatimire:
- Cum va ametesc unele nebune pe voi, barbatii! Apoi ofta: N-am avut darul asta! Poate azi eram si eu altfel!
Tocmai atunci pica Stanica, din ce in ce mai asiduu in casa
Aglaei, cu care parea a se-ntelege foarte bine. Era mai rosu la fata si renuntase la orice boala.
- Nu stiti noutatea, vesti el tare, acum am aflat-o de la contabilul lui Pascalopol. Pascalopol se logodeste cu Otilia.
Se produse atunci o reactie neasteptata. Aurica se facu galbena, apoi incepu sa tremure din toti muschii fetei si, in sfarsit, izbucni intr-un plans ridicul, cu sughituri ascutite.
Se aruncase pe canapea si, cu batista la ochi, scancea, dupa aceea, comprimandu-si fata, iesi ca o nebuna din odaie si-si duse in camera ei, vecina, ecourile plansului.
Enigma Otiliei 121
- Dar ce s-a-ntamplat? intreba Aglae, atrasa de zgomot.
Stanica repeta stirea.
- Proasta esti tu, Aurico, vorbi Aglae suspinatoarei prin usa deschisa, sa-ti faci sange rau pentru o dezmatata!
- N-am avut noroc, se caina Aurica printre sughituri.
- N-ai avut indrazneala, fiindca te-am crescut bine. Dar nici de una ca ea nu s-alege ceva. S-o gasi cineva sa deschida capul lui Pascalopol.
- E de datoria unor oameni de onoare sa informeze pe
Pascalopol asupra consecintelor. Trebuie impiedicat si mos
Costache, observa Stanica.
Aglae facu un gest de dispret.
- Costache se uita numai in ochii ei. E in stare, doamne iarta-ma, de toate nazbatiile.
Felix ar fi ras in alta imprejurare de plansul asa de naiv invidios al Aurichii. Il impietrise insa stirea logodnei Otiliei, pe care o credea adevarata. Comunicand Otiliei scena din casa
Aglaei, aceasta zambi dand din umeri.
- Fleacuri de-ale lor. Nu e nimic adevarat. Dar poti sa-ti faci o idee de ura lor. In curand, sunt sigura, o sa te vare si pe tine in chestiune.
Nu mult dupa aceasta, feciorul anunta lui Pascalopol pe domnul Stanica Ratiu. Mosierul facu o miscare de plictiseala si ar fi trimis vorba ca nu e acasa, daca Stanica, venind strans indaratul feciorului, n-ar fi patruns in odaie inainte ca acesta sa fi sfarsit mesajul. Pascalopol intreba din ochi pe
Stanica asupra rostului vizitei, intinzandu-i o cutie mare de tigari de foi, dar aratandu-se mereu preocupat de alte lucruri.
Stanica sedea pe marginea scaunului.
-Si eu si sotia mea va pastram, incepu el, domnule Pascalopol, o recunostinta nestearsa pentru generozitatea cu care ne-ati ajutat atunci cand am pierdut pe scumpul nostru fiu.
122 G. Calinescu
De aceea, mi-am zis ca, oricat sunt la mijloc legaturi de rudenie, trebuie sa raspund si eu printr-un gest leal si sa va atrag atentia asupra unei primejdii. Mi s-a spus ca va logoditi cu domnisoara Otilia.
Pascalopol intrerupse cu vioiciune:
- Cine ti-a spus asta? Domnisoara Otilia?
- Nu. Vedeti, lumea vorbeste.
Pascalopol se posomori din nou.
- Domnisoara Otilia, continua Stanica, este o fata foarte simpatica, dar stiti, educatia ei a fost fatalmente neglijata.
Mos Costache e om batran, nu poate s-o supravegheze, n-are interes, in definitiv.
- Pentru ce n-are interes? intreba serios mosierul.
Stanica isi pierdu putin cumpatul.
-Pentru ca, cred ca stiti, poate, Otilia nu e fata lui, e o
- Domnule Ratiu, observa Pascalopol cu repros, esti un om cu cultura, un avocat, nu inteleg cum poti vorbi astfel de lucruri. Credeam ca vii sa-mi spui ceva serios.
- Depinde de cum vedeti chestiunea. E foarte serios. Otilia e tanara, neexperimentata, azi se intalneste c-un tanar, maine cu altul, o fata greseste usor. In casa lor sta un student de varsta ei, pentru care se pare ca are inclinatiuni
Cumnata mea Aurica a vazut lucruri decisive, dar, ca domnisoara, s-a sfiit sa va comunice, de aceea am luat eu hotararea sa va scutesc de o deceptie. Intelegeti, un om mai in varsta, chiar bogat, nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouasprezece ani.
Pascalopol lovea nervos in birou cu coada unui cutit de taiat hartie.
- In definitiv, cu ce scop imi spui toate astea? intreba el, ridicandu-se.
Enigma Otiliei 123
- Dar ca sa va servesc, din recunostinta, pana nu e prea tarziu.
- Iti multumesc, zise scurt Pascalopol, acum sunt ocupat.
Si trecu in alta camera, incuind usa dupa sine. Stanica mai ramase putin pe scaun, examinand suprafata biroului. Lua in maini o carte de vizita, o hartie scrisa la masina, un plic cu antet, le examina si le puse la loc, apoi scoase din cutie doua tigari de foi si se ridica. La usa se opri, si, razgandindu-se, se intoarse si mai lua inca doua tigari.
Pascalopol, intors de la mosie, isi reluase de mult obiceiurile si, fara a-si exagera primejdiile din partea lui Felix, venea aproape in fiecare zi la mos Costache. In seara aceasta nu veni. Pe fata Otiliei, Felix citi o umbra de preocupare. A doua zi, Otilia iesi in oras. Intors de la Universitate, Felix o gasi stand turceste pe sofaua ei, cu genunchii stransi in brate si cu barbia rezemata pe genunchi.
- Sunt foarte plictisita! As vrea sa fug undeva, sa zbor.
Ce bine de tine ca esti liber! As vrea sa fiu baiat.
- Nu vrei sa-mi spui ce ai? o intreba Felix, bland.
- Nimicuri, niste mizerii, de ce sa le mai stii si tu. Atata iti spun, ca vreau sa plec de aici.
Felix se ingrijora din nou.
- Unde vrei sa pleci?
- Oriunde. Si cu tine as pleca.
- Otilia, se exalta Felix, fac pentru tine tot ce-mi spui.
Stii ca am oarecare venit, o casa, vei fi sora mea, daca vrei asa.
Otilia incepu sa zambeasca si mangaie matern si cu varful degetelor subtiri obrazul lui Felix.
- Sunt o nebuna, Felix, nu trebuie sa te iei dupa mine. Tu nu esti inca major, desi papa ne-ar da voie sa facem orice nazbatii, sa ne asezam si-n luna. Insa ar vorbi lumea pe
124 G. Calinescu seama ta. Tu trebuie sa fii liber, sa muncesti. Altfel, iti ratezi cariera. Am sa-l rog pe papa sa se mute de aici.
Otilia se tinu de cuvant si, coplesind pe mos Costache cu mangaieri, incepu sa-l roage:
- Papa, sa ne mutam de aici, te rog, ai unde. Felix e prea departe de Universitate, si ar avea nevoie de o camera mai buna, sa-si primeasca colegii. Si eu ma duc greu la Conservator.
Ai casa din strada Stirbey Voda. Doar Felix plateste.
Gadilat de bratele Otiliei, mos Costache rezista moale, cu vocea lui ragusita.
- Are sa fie cam greu, pierd un venit
- Papa, te rog, hai sa ne mutam.
Mos Costache spuse Aglaei noua hotarare. De altfel, isi facuse socoteala ca ar putea sa inchirieze casa din Antim mai scump decat cealalta.
- Cine ti-a dat ideea asta? se rasti aceasta.
Luat repede, Costache marturisi:
- Otilia. E departe de Conservator.
- E departe de barbati, il parodie Aglae. N-ai sa lasi casa buna, batraneasca, pe maini straine. Atat iti spun!
Mos Costache nu indrazni sa scoata nici un cuvant si, cand Otilia il indemna din nou sa se mute, cauta sa iasa din incurcatura cu un:
- Sa vedem! Sa ne mai gandim. Nu e nici un zor!
Ostilitatea Aglaei se indrepta incet dar sigur si in directia lui Felix, asa cum prevazuse Otilia. Tanarul o constata in mici lucruri, in aparenta neinsemnate. Intai nu mai fu rugat sa pregateasca pe Titi pentru corigenta, fiind inlocuit cu Stanica, a carui pedagogie galagioasa, plina de invective impotriva scolii se dovedi mai pe placul lui Titi. Apoi vazu ca Aglae avea un chip special de a-si arata invidia intr-o privinta oarecare,
Enigma Otiliei 125 si anume, tagaduind cu autoritate ca ceva se intamplase sau se va intampla.
- Ce faci, zisese ea lui Felix, cu un dispret intentionat, prefacandu-se ca uitase planurile acestuia, nu-ti cauti o slujba?
Ca orfan, gasesti mai usor. Sa ai si dumneata un mic rost in viata.
- Urmez Facultatea de medicina, vesti Felix jignit.
Aglae afecta a nu-l lua in serios:
- As, facultatea, asta e pentru baieti de bani gata. Iti gaseste el, Costache, vreun rost pe undeva.
Felix se temu ca Aglae sa nu inraureasca pe mos Costache si ca acesta sa nu fie cumva in stare sa-l impiedice, macar nedandu-i cele trebuitoare. Dar mos Costache, ca de obicei, nu numai nu-l stanjeni, ci parea mandru de imprejurarea asta, si, mai tarziu, primi pe colegii tanarului cu mimica lui particulara, insa cu o desavarsita ingaduinta. Numai cand
Felix avu trebuinta de bani pentru inscriere, mos Costache se fastaci, intreba daca nu se poate mai tarziu, sfatui pe tanar sa ia din alta parte, ca gaseste el pe urma. Cum Felix nu avea nici un "alta parte", infatisa cazul Otiliei, care facu ceea ce facuse si alta data. Pretinse a avea ea o metoda sigura, merse prin oras si aduse bani, cu sfatul de a nu pomeni nimic nimanui. Felix deveni, banuitor. Titi se inscrisese mai departe la liceu, dupa ce daduse corigenta, si frecventa cursurile imbracat in uniforma ca un ofiter. Si el incepuse a-l irita pe
Felix cu aceasta convingere nestramutata ca Felix nu va urma mai departe studiile.
- Acum ce faci? il intreba el.
- Ma voi inscrie la Universitate.
Titi tacu neutru, apoi spuse convins:
- Mama zice ca ai sa-ti cauti o functie!
126 G. Calinescu
Cand Felix se inscrise cu adevarat la Universitate, Aglae paru consternata.
- Tu nu supraveghezi deloc pe baiatul asta? zise ea lui
Costache.
Stanica deplanse soarta intelectualilor si se jura ca, daca ar fi avut din nou varsta lui Felix, s-ar fi varat la un mestesug.
Lucrul fiind iremediabil, Aglae incepu si ea sa compatimeasca viata medicilor, sa dea pilde de mizerie, sa dezguste in orice chip pe Felix. Nu trecu mult si Titi nu mai merse la liceu si aparu intr-un costum civil maiestos, cu lavaliera. Taina se lamuri pe data. Titi era prezentat ca "student" la belle-arte, unde intr-adevar se inscrisese, pretinzandu-se ca a terminat liceul. Acum Aglae, pana mai ieri detestatoare a mazgalelilor lui Simion, se marturisea o admiratoare aprinsa a artelor.
- N-am vrut, zicea ea, sa impiedic vocatia lui Titi. Sa-si cultive talentul in liniste, ca ingrijesc eu de viitorul lui. Nu oricine se naste cu un dar ca al lui.
Acestea fiind spuse fata de toti, Otilia facu cu ochiul lui
Felix. Aglae o observase.
- Si daca mi-o ajuta Dumnezeu, adauga ea intepat, am sa-l insor si sa-l asez la casa lui, ca sa nu cada pe mainile unei dezmatate.
Ironia soartei facu ca tocmai "dezmatata" sa destepte instinctele erotice ale lui Titi. De la o vreme, acesta venea din ce in ce mai des in casa lui Giurgiuveanu, cautand in chip invederat pe Otilia. Lipsit de elocutiune si de idei, el se aseza in apropierea fetei si zambea tacut, cautand cu dificultate un prilej de convorbire. Totusi, aceste vizite dese erau surprinza toare din partea lui Titi, care nu ar fi mers singur in casa cuiva, sub nici un chip. Titi se lasa imbracat dupa gustul
Aglaei, se misca dupa ordinele ei si refuza sa faca altceva, pe
Enigma Otiliei 127 data ce citea negatiunea in ochii ei. Acum Titi parea nervos si-si inghitea, cand vroia sa vorbeasca, prea des, saliva.
- Ce faci? intreba el deodata, asezandu-se langa Otilia.
- Tu nu vezi? cos, raspunse Otilia, fara sa-si ridice capul, ca unui copil mic.
Cateodata Titi sedea asa de mult, rumegand o intentie obscura si urmarind toate gesturile acesteia, incat Otilia se agasa si se ridica sa plece in odaia ei. Titi o urmarea docil si acolo si se posta in pragul usii.
- Titi, tu n-ai nici o ocupatie?
- Nu! raspundea naiv Titi, urmarindu-si gandul neexprimat.
Un instinct de fata insa facea pe Otilia ca fata de Titi sa-si supravegheze gesturile ei, asa libere si de nepasatoare, de obicei. Titi incepuse sa fie congestionat la fata, distrat, si
Aglae, banuind pricina, il indemna sa plece de acasa. Stand pe banca chiar alaturi de Otilia, fiind de fata si Felix si vorbind cu totii despre colegele lor, Titi, razand chinuit, apuca stangaci bratul gol al Otiliei.
- Dar stai frumos, Titi, ce ai? se irita aceasta si privi semnificativ in ochii lui Felix.
Titi puse lui Felix, intre patru ochi, o intrebare care-i sui acestuia tot sangele la cap:
- Asculta tu esti bine cu Otilia spune drept se preteaza?
- Cum poti jigni pe Otilia, se indigna Felix, presupunand asemenea lucruri? Otilia e o fata cuminte. Titi mesteca saliva, preocupat si incredul:
- Mama spune ca a vazut-o cu multi.
- Nu e adevarat, nu e adevarat! nega Felix aprins.
Intr-o zi insa, Titi, dupa o lunga sedere nemotivata in
128 G. Calinescu apropierea Otiliei, care citea, indrazni un gest oarecare de concupiscenta, care irita pe fata.
- Esti nebun, Titi, tipa ea, pleaca de aici!
|ipatul ei fu auzit indirect de Aglae, care se manie foc, insa nu pe Titi, ci pe Otilia. Ea isi varsa toata ciuda fata de mos Costache, fiind sigura ca Otilia o auzea dintr-o odaie alaturata:
- Nici n-a pus mana baiatul pe ea. Si daca ar fi pus, ce?
Fete ca ea pentru asta sunt. Sa traiasca discret cu baietii de familie, sa-i fereasca de alte lucruri mai rele.
Otilia aparu pe usa cu coama manioasa, cu ochii incarcati de fulgere.
- Papa!, striga ea, ori plec pentru totdeauna din casa asta, ori tanti Aglae nu mai calca pe aici.
Mos Costache holba ochii, si asa prea holbati, si deschise bratele ca un om ce sta sa se-nece, privind cu teroare si implorare cand pe unul, cand pe altul. Aglae facu o strambatura de sfidare, dar nu indrazni sa mai vorbeasca, uimita de neasteptata reactiune. Costache, dupa ce astepta in zadar ca cele doua parti sa se potoleasca, spre a-i cruta trebuinta de a lua o atitudine, isi dadu seama de taria maniei Otiliei, care astepta inflexibila.
- Nu-nu-nu trebuie sa-sa-sa spuneti vorbe grele, se balbai el catre Aglae, la plural, spre a atenua prin echivoc reprosul.
Aglae iesi, trantind usa. Otilia merse catre mos Costache, il imbratisa trista, dar fara sa planga, si, lasandu-si capul pe umarul lui, spuse alintandu-se:
- Papa, de ce lasi tu sa ma batjocoreasca, stii bine ca nu le-am facut nimic?
Mos Costache, in loc de orice raspuns, o stranse usor in brate.
Enigma Otiliei 129
Acum tanti Aglae nu mai venea in casa lui mos Costache, spre intristarea acestuia si bucuria Otiliei. In schimb, atat
Costache, cat si Aglae, ca sa poata pastra comunicarea intre ei, unul, din lasitate, cealalta, din interes, se foloseau de
Felix, care incepu sa fie, fara voia lui, un agent de legatura.
In acelasi timp, Stanica facea cu ochii lui ceea ce ar fi voit sa faca Aglae. Se-ntampla ca o data Stanica sa-l gaseasca in casa, in odaia lui, numai pe Felix, care citea un curs de anatomie. Venise tiptil, trecand prin toate odaile fara sa tranteasca usile, asa incat Felix fu speriat cand auzi inapoia lui un glas barbatesc. Stanica incepu sa se plimbe prin camera, examinand cu atentie toate lucrurile si vorbind cu o bonomie intentionata, ce presupunea complicitati din partea lui Felix.
- Va sa zica, aici stai nu e rau (Stanica infipse mana in saltea, privi fugitiv in dulapul de hainE), are mobile mos
Costache Nu stii cat iti retine pentru pensiune? Te pomenesti ca nu stii nici ce venit ai! Sa stii ca am sa ma interesez, aflu eu prin oamenii mei, mosu e pezevenghi (Stanica iesi in geamlac, continuand vorbirea si mai tare, si deschise usa de la odaia
OtilieI), e bogat putred, dar se ascunde, nici nu poti sti bine ce are si ce n-are. Aici sade Otilia! Frumos! Frumos! Nostima fata, Otilia (Stanica facu cu ochiul lui FeliX), are temperament, stie Pascalopol dupa ce umbla, stai alaturi de ea, las' ca-i bine, si eu, cand eram, student, sedeam la gazda pe aceeasi sala cu o fata delicioasa, eh, ce fata, sa te feresti insa de Otilia, e sireata, fa-ti interesele si atat, nu te cola, las', ca nu esti dumneata prost, nu te vaz eu? (Stanica facu iar cu ochiul lui Felix, caruia ii ardeau obrajii de ciuda.) Dar ce are
Otilia aici? (Stanica ii scotocea acum prin sertare.) Ce de inele, ce de cercei, batiste fine, fleacuri scumpe, Pascalopol sa traiasca Cu Otilia, daca ai bani, bine, daca nu, te plan130
G. Calinescu teaza. (Stanica incepu sa coboare scarile, condus strans de
Felix, care se temea sa nu ia ceva din casa; ajunsi in odaia cu masa de joc, incepu din nou sa scotoceasca, intoarse tablourile pe dos, cerceta captuseala de lemn a oglinzii, arunca ochii in toate partile, in sfarsit ridica capacul cheselei cu tutun si incepu sa miroasa.) Are tutun bun mosu, si stii de unde, nici nu-ti trece prin gand, are debit de tutun, pe care il exploateaza prin altii, tot Pascalopol i-a facut rost de brevet, castiga grozav, fiind in centru. (Stanica vari mana adanc in chesea si-si umplu buzunarul cu tutun.) Uite, oameni ca astia lasa succesiuni incurcate, ti-o spun eu, ca avocat, nu fac testament, sau fac unul nestiut de nimeni, in favoarea cate unui siret. Otilia ce treaba are? Noi, familia, daca am fi mai energici, am putea lua masuri, stii, sunt destule, debilitate mintala etcetera, etcetera, dar mosul e pezevenghi, il invata
Otilia si-l ajuta Pascalopol. Asculta, spune drept, in fond e in interesul dumitale, eu pot sa-ti fiu de mare folos in cariera
(am sa-ti recomand o fata faina, unicA), n-ai auzit pe mos
Costache vorbind de testament, de adoptiune, de lucruri de astea, in sfarsit? E discret mos Costache, dar dumneata trage cu urechea, mai ales cand vine Pascalopol. Mai treci pe la noi, intreba Aurica de dumneata!
Din aceasta palavrageala a lui Stanica, Felix fu nevoit sa constate ca unele lucruri nu erau lipsite de adevar. Mergea pe strada cu un coleg de facultate, cand deodata acesta il trase repede de brat.
- Vino-ncoace, sa ne ascundem colo in gang. Trece in colt proprietarul meu, caruia nu i-am platit chiria pe luna asta.
Se aflau pe bulevardul Elisabeta, pe portiunea dinspre Cotroceni.
Felix arunca ochii si zari pe mos Costache, care o lua in directia Caii Plevnei. Intreba mirat:
Enigma Otiliei 131
- Acela e proprietarul? Dar bine, este unchiul meu, Costache
Giurgiuveanu.
- Nu mai spune! Chiar asa-l cheama.
Colegul il informa ca sedea intr-o casa de raport cu cateva caturi, foarte moderna, insa cu apartamente mici, pe care proprietarul le inchiria la studenti, la intelectuali tineri in concubinaj, scotand astfel un venit mai mare. Accepta chiria lunar, in schimb se acoperea printr-o polita scadenta la data exigibilitatii ei. In caz de neplata, preschimba polita sporindu- i cifra, sau o protesta, dand afara pe chirias. In genere insa ingaduia pe toti cu multa bonomie, fiindca prin sistemul politelor si al intarzierilor, chiria, mica in teorie, se dubla.
Platita anticipat, chiria era, de pilda, patruzeci de lei lunar, polita era de optzeci de lei, la intarzieri cu preschimbari se adauga dobanda. Cand tanarul chirias se incurca, mos Costache nu devenea brutal. Arunca ochii prin casa, ajuta memoria debitorului si-i cerea, bunaoara, daca era student in medicina
(pe acestia ii preferA), tratate de medicina, cursuri, articole de obicei scumpe. Felix isi aduse aminte fulgerator atunci ca mos Costache se oferise sa-i cumpere el, punandu-i in cont, anume manuale, ceea ce-l surprinsese ca contrastand cu aparenta lui ignoranta, si ca chiar ii adusese unul, in perfecta buna stare, cu exceptia unei semnaturi rase cu un briceag. Colegul ii mai povesti ca mos Costache vine des sa vada casa, ii da tarcoale atente, privind-o cu mainile la spate de pe trotuarul opus, ba urca scarile, ascultand uneori zgomotele din casa, ca instalase, unicul in Bucuresti, un dispozitiv care face ca becul electric, aprins cu comutatorul de jos, sa se stinga cam in clipa cand chiriasul ajunge la etaj. Asta, pentru a evita ramanerea peste noapte a unei lampi aprinse. (Felix se gandi prin contrast la lampa cu petrol din casa lui mos Costache.)
De altfel, batranul nu facea nici o observatie, privea cu ochi
132 G. Calinescu paterni pe tinerii care aduceau femei si le saluta ceremonios pe acestea, daca pareau de conditie buna. Colegul mai adauga ca mos Costache avea obiceiul sa incerce de a da restul, la unele sume platite, in timbre postale, pe care le tinea intr-un portofoliu gros, legat cu gumilastic, pretextand ca n-are maruntis. Felix isi aminti numaidecat de debitul de tutun denuntat de Stanica.
Spre Craciun, Stanica aparu in casa lui mos Costache cu un individ necunoscut, intre doua varste, imbracat in haine prea lungi, ponosite, cu mari mustati roscate cazand peste buze, cu capul ras. Avea infatisarea nerusinata, ipocrita a avocatilor de provincie, siliti sa faca orice pentru a trai si lipsiti de orice scrupule. Fata ii era rumena, infloritoare, iar ochii, spalaciti. Intamplator, se afla si Pascalopol, fiind spre seara, alaturi, se-ntelege, de Otilia si de Felix. Acesta ramase nedumerit cand Stanica recomanda pe individul rosu:
- V-am adus un doctor fain, eminent, prieten intim al meu, domnul doctor Vasiliad, cam grecotei el, nu-i vorba, dar bun doctor, pe multi a sculat din pat.
Stanica vorbea familiar, cu pretentii de umor, insa Pascalopol nu gusta deloc spiritul lui si lasa privirea in jos, jenat.
Doctorul se asezase indraznet pe scaun si astepta ca un specialist chemat intr-adins. Felix schimba cateva ocheade cu
Otilia. Vadit, amandoi nu intelegeau ce voiau cei doi musafiri.
- Papa, intreba Otilia, esti bolnav? Tu ai chemat pe domnul doctor?
- Nu, nu, nu, se apara Costache, inspaimantat la ideea de a plati vreo vizita. N-am chemat pe nimeni.
- Ei, frate, preciza Stanica cu aer jignit, domnul doctor nu ia nici un ban, l-am adus eu ca pe un prieten, sa-l cunoasteti si dumneavoastra, dar ar fi bine sa va examineze putin, nu
Enigma Otiliei 133 strica, e mai cuminte sa chemi doctorul cand esti sanatos. Nu e asa, Vasiliad, ce zici?
In loc sa se arate jenat, ca o cantareata careia i se cere sa cante la vizite, doctorul raspunse hotarat:
- Se-ntelege, se-ntelege!
- Ce spui, Vasiliad, de verisoara mea Otilia, zise Stanica, aratand spre fata, nu-i asa ca-i strasnica?
Vasiliad paru a aproba, dar intreba judecatoreste:
- Sunteti casatorita?
- As, pufni Stanica, ce casatorita! Nici n-o sfatuiesc sa se casatoreasca. Azi, o fata frumoasa si inteligenta face cariera stralucita, daca n-are prejudecati. Ce sa se marite? Canta admirabil la pian, vorbeste doua limbi straine, i-ar trebui o protectie mare. Ai vazut Lilly de Georgiades! A luat un premiu la Nisa acum trei ani!
Otilia se-ncrunta de bunavointa triviala a lui Stanica, si
Pascalopol incepu sa bata nervos cu degetele in masa. Lilly de
Georgiades era, alaturi de Mita Biciclista, o curtezana de stil mare a Capitalei din acea epoca.
- Examineaz-o pe Otilia, starui Stanica. E cam nervoasa, debila.
Otilia opri scurt, cu un gest ironic, pe doctor, care se miscase spre ea.
- Mersi! Nu sunt bolnava, sunteti prea gentil!
- Nu stii, Otilio, declama Stanica, ce ureche fina are doctorul! Minunata! Daca-l aduceam la vreme la ingerasul meu, azi ar fi trait. Sa stii ce te asteapta, sa previi, asta e rostul medicinei! Mos Costache, te rog eu (Stanica facu din maini semnul rugamintiI), am vazut ca tusesti, ai sa-mi multumesti.
Vasiliad se ridicase, indreptandu-se spre Costache, care
134 G. Calinescu implora pe ceilalti din ochi sa-l salveze, in vreme ce Stanica, spre a-i zadarnici rezistenta, ii si trasese haina.
- Gasesc ca nu e potrivit, protesta Otilia cu oarecare iritare, sa-l examinati pe tata, fara rost, sa-i mai varati in cap cine stie ce idei.
Stanica izbutise sa traga si vesta si se facu ca n-aude pe
Otilia.
- Ai sa-mi multumesti, nu altceva! asigura el pe mos
Costache. Ureche minunata.
Doctorul Vasiliad comanda profesional batranului:
- Scoateti-va si camasa!
Acesta, intimidat, se executa, aruncand o uitatura vrednica de mila catre ceilalti, care nu se putura abtine de a nu zambi.
- Cati ani aveti? intreba doctorul, imperios. Mos Costache se fastaci. Era invederat ca nu-i placea sa-si spuna varsta.
- Saizeci si sapte, saizeci si cinci nu stiu!
- Hm! facu doctorul, in timp ce Stanica se-nvartea, frecandu-si mainile, in prada unei vizibile satisfactii. Ati suferit de vreo maladie infectioasa intima, sotia dumitale a facut avorturi?
Mos Costache se-ngalbeni, iar Pascalopol interveni:
- Domnule doctor, eu cred ca la o consultatie de amuzament nu e nevoie de intrebari nepotrivite, cand sunt de fata si domnisoare.
-De ce, de ce? sari tantos Stanica, domnul doctor trebuie sa stie tot!
Doctorul nechemat aseza pe bolnavul fara voie pe un scaun, ii ciocni genunchii, asezati unul peste altul, spre a le controla reflexele, incerca cu un ac de gamalie sensibilitatea epidermei, privi pe Costache in pupilele ochilor, cu ajutorul unei
Enigma Otiliei 135 lumanari apropiate brusc, il puse sa scoata limba afara si s-o tina dreapta, il chestiona apoi intr-un mod straniu: cat face
15 S 18, in ce an se afla, cine este rege. Mos Costache, asa de supus prin firea lui, se cam supara:
- Crezi c-am ajuns in dddoaga copilariei?
- De cata vreme aveti aceasta dificultate la vorbire? intreba doctorul, privind cu inteles spre Stanica.
Iritat de indrazneala lui Vasiliad, mos Costache se balbai si mai rau:
- Uuunde vvvezi dum dumneata ca am dificultati?
- Asa vorbeste dumnealui totdeauna! asigura Stanica.
Felix, desi la inceputul studiilor, din scurta lui experienta prin contactul cu colegii, prin lectura din proprie initiativa a unei patologii generale, intelese ca Vasiliad umbla sa descopere la mos Costache o atingere a sistemului nervos, vreo infectie localizata. Din felul cum examina doctorul, nu i se paru ca are de-a face cu un practician bun.
- Domnule doctor, zise el, ceea ce banuiti dumneavoastra, examinand reflexele, nu poate exista in nici un caz in aceasta casa.
- Dumneata ai notiuni de medicina? intreba Vasiliad, ostil.
- Domnul este student in medicina! comunica Stanica.
Doctorul se incrunta si deveni deodata servil.
- Daa? N-am stiut! Fireste ca nu e nimic. Dar noi ne facem datoria.
- In cazul de fata, mi se pare ca va amuzati pe socoteala lui papa, adauga Otilia.
Pascalopol privi la cei doi tineri cu simpatie si batu aprobativ pe Felix pe umar.
Vasiliad incepu acum sa faca auscultatia plamanilor, ducandu-si urechea deasupra spinarii batranului.
136 G. Calinescu
- Spuneti treizeci si trei, comanda el.
- Cccum?
- Spuneti tare: treizeci si trei. Asa. Tusiti. Din nou: treizeci si trei.
- Treizeci si trei. Treizeci si trei. Treizeci si trei.
Doctorul ridica capul.
- Ati suferit vreodata de vreo congestie la baza, stinga?
- Nu-nu-nu! se apara Costache, putin palid.
- Ati avut ceva: aud crepitatiuni.
- Domnule doctor, sari Pascalopol, lasati omul in pace.
N-a avut nimic.
- Nu aveti din cand in cand sufocatiuni, palpitatii?
Mos Costache ezita, indispus.
- Am sa va dau un calmant foarte bun, insinua doctorul!
- E varsta, fireste, comenta sinistru Stanica. Examineaza si inima, Vasiliad.
- Se-ntelege, se-ntelege.
Vasiliad ordona lui mos Costache sa-si opreasca respiratia si-si puse urechea pe pieptul lui, in vreme ce cu mana dreapta ii lua pulsul.
- Oarecare oboseala, decreta el, nesolicitat, evident, ingrosarea vaselor. Sunteti cam sanguin, cam rumen la fata.
Trebuie sa va feriti de accidente. Mancare mai putina.
Doctorul se pregatea sa continue examenul si in directia nutritiei, insa mos Costache incepu sa reziste. Isi trasese camasa si se imbraca.
- Ajunge, ajunge, n-am nevoie, multumesc, bombani el.
- Suntem grabiti, domnule doctor, taie scurt Pascalopol, ridicandu-se, tocmai voiam sa iesim in oras. La revedere. La revedere, domnule Stanica.
- Circulatia dumneavoastra e singura chestie care trebuie
Enigma Otiliei 137 sa va preocupe, urma doctorul, ca sa dea o infatisare onorabila concedierii. .
- Nu-i asa? Nu-i asa? exulta Stanica, nu se stia daca de recomandarea doctorului, sau de stirea proastei sanatati a examinatului.
Ca sa scurteze comedia, Pascalopol trecuse in odaia alaturata, tragand printr-un semn pe toti ceilalti ai casei.
Mos Costache se duse suparat in odaia lui, sa-si dreaga imbracamintea, iar Otilia veni cu informatia ca Stanica si doctorul trecuse, prin strada, in curtea Aglaei.
- Ceea ce face Stanica mi se pare foarte suspect, spuse
Pascalopol catre Felix si Otilia. Sa fiti cu ochii in patru. Cu siguranta ca doctorul a fost trimis de cocoana Aglae. Am impresia ca am auzit de el, e unul dintre acei ratati ai meseriei, cu care se aranjeaza decesele cu mosteniri importante, gata sa dea orice marturie.
- Dar ce rost are sa vina aici, nu inteleg, spuse Felix.
- Zici ca ii facea examenul sistemului nervos? urma Pascalopol, apucand pe Felix prieteneste de brat. Intreba de infectii, de avort, fireste. Cu alte cuvinte, voia sa vada daca nu cumva
Costache e pe cale de a se scranti, de a deveni iresponsabil.
Un snapan de asta, care are curajul sa intre nepoftit in casa omului si sa-l dezbrace, e in stare de orice. Poate sa insinueze ca a avut impresia ca Costache era atins, ca balbaiala, pe care toata lumea i-o stie, e un fenomen suspect etcetera. Daca cucoana Aglae ar fi intrebata, ca martora, ce stie despre balbaiala inofensiva a bietului Costache, ce credeti c-ar spune?
Cei doi erau nedumeriti.
-Ar fi in stare sa spuna ca Costache n-a avut-o inainte si ca numai de catava vreme i-a venit, ca Costache a inceput sa devina iritabil, c-o goneste pe ea, pe sora-sa. Lumea o crede, ca sora.
138 G. Calinescu
- Dar de ce? se chinuia mereu Felix cu intrebarea.
- Esti copil! O vezi pe fata asta? (Arata spre Otilia.) Fata asta n-are pe nimeni, decat pe mos Costache, care, sa nu fim nedrepti, o iubeste. Datoria lui este insa sa-i lase un rost, fiindca i-a mancat averea bietei maica-sa, sau s-o adopte, ca sa-i asigure succesiunea. Daca ar vrea (spuse el ca pentru sinE), de mult n-ar mai interesa-o mizeriile astea. Dar, in sfarsit! Ei bine, cucoana Aglae, condusa de Stanica asta, care e un escroc (sa nu te superi, domnisoara OtiliA) si umbla dupa procopseala, e capabila sa declare ca Costache s-a smintit si e iresponsabil, aducand marturia doctorului. Pentru bani, capeti orice declaratie. Costache pus sub interdictie inseamna scoaterea din casa a domnisoarei Otilia.
- Vai! se inspaimanta Otilia de rationamentul dur al mosierului.
- Asa ceva n-are sa se-ntample, nu-ti fie teama, o mangaie
Pascalopol, Costache e sanatos, traieste mai mult decat noi toti; dar trebuie sa fii prudenta. Spionajul e cam rusinos, dar uneori e sanatos. Domnul Felix merge des prin casa cocoanei
Aglae, n-ar strica sa traga cu urechea. Trebuie sa tina si el la dumneata (am vazut eu ca tine, nuanta Pascalopol cu o ironie bonomA), cum tiu si eu, si mos Costache ca la o fiinta gingasa, care merita ocrotirea, ca la o floare rara. (Felix privi pe mosier, aproband, gata la devotamente.) Sa fim preveniti, sa nu-i faca lui mos Costache cine stie ce boroboata. Stanica asta e indraznet, nerusinat, stie, ca orice avocat, toate sicanele.
- Nu-mi vine sa cred, mai rezista constiinta Otiliei, ca tanti Aglae ar fi in stare sa ajunga pana la marsavia asta, macar de rusinea lumii, fiindca, altfel, este intr-adevar lipsita de orice sentimentalisme. De ce ar da de banuit? O cred mai ipocrita.
- Daca nu s-au gandit la asta, atunci au vrut sa stie,
Enigma Otiliei 139 emise Pascalopol alta ipoteza, daca Costache o mai duce mult.
Sa vada cum merge inima, daca n-are vreo racila, sa-l supravegheze de aproape. Stii de ce nu l-a lasat pe Costache sa se mute? Ca sa nu scape de sub ochii ei. Daca mos Costache ar fi mai de inteles, de mult il faceam sa-si puna afacerile in regula.
Mos Costache se intorsese imbracat cu paltonul, dar cu fata intunecata.
- Aaasta nu-nu-nu-mi place Sa nu-mi mai vvvie pe-aci! protesta el, prea tarziu.
Pascalopol il lua de brat si-l impinse spre iesire. Ceilalti se pregateau si ei sa-l urmeze, fiindca mosierul ii invitase seara in oras. Cand trasura se urni, Pascalopol spuse batranului, imbietor:
- Mai Costache, fa-mi, ma rog, placerea si treci maine dimineata pe la mine, am sa-ti spun lucruri care te intereseaza.
Felix, asezat pe bancheta, avea privirea indreptata inspre punctul de pornire. La poarta casei Tulea zari o ingramadire de capete care priveau inspre trasura cu expresii sumbre. Mai mult prin intuitie, distinse, pe linga silueta doctorului, care pleca, pe acelea ale Aglaei, Aurichii, Olimpiei si a lui Stanica, iar mai in fund, cocoasa imbrobodita a lui Simion.
