Ceea ce-l intuneca pe Felix, dandu-i oarecare doza de mizantropie, era indiferenta tuturor, chiar a colegilor de universitate, pentru orice atitudine intelectuala, pentru orice inflacarare ce n-avea un scop imediat, terestru. La Iasi, in internat, discuta cu aprindere cu colegii, chiar in pat, dupa stingerea luminii, probleme pe care cateodata nu le intelegea nimeni bine, dar care ii imbatau, dandu-le mandrii de filozofi.
Problemele erau formulate indeosebi in chipul intrebarilor (ce e viata? ce e moartea?), asa cum le intalneau prin brosuri. Unul pusese o data problema: "ce e femeia?" si toti se straduira sa dea solutiile cele mai extravagante, nimeni nu facu nici cea mai mica gluma indecenta si nici macar vreo aluzie la problema sexualitatii. Erau unii care puneau mana pe reviste si-si scoteau din ele teme necunoscute celorlalti, pe care le dezlegau cu solutii tot din revista, spre ciuda colegilor de disputa, care voiau sa stie de unde furasera ideile. Sntr-o noapte, discutara despre Dumnezeu. Afara ploua cu galeata si tuna, si unii din baieti, mai fricosi si mai putin dialecticieni, tremurau de frica si chiar se inchinau pe sub patura, incredintati ca o astfel de discutie poate fi primejdioasa pe asa vreme. Raspunse cate unul cu idei de manual, inflorite (studiau putina istorie a filozofiei, abia in clasa ultimA):
Dumnezeu este cauza dintai si scopul din urma. Prin el, noi ne explicam tot ce intrece puterea noastra de explicatie si dam un sens vietii. Un baiat de popa zise ca Dumnezeu "e o dogma care nu se discuta" si ca
"noi trebuie sa credem in tot ce e absurd". Sn sfarsit, cel care starnise discutia stramba din buze dispretuitor.
- Spune tu, ma, atunci, daca esti mai destept! se suparase baiatul de popa. Ia te uita la el! Ce te strambi asa, parca tu stii!
25
- Ma, zise filozoful, Dumnezeu sunt eu, tu, pamantul, cerul, tot ce exista pe lume. Toate fac parte din Dumnezeu, decat ca noi suntem marginiti pe loc si in timp (asta se zice "in timp si spatiu"), pe cand
Dumnezeu e nesfarsit!
Nimeni nu rasese de aceasta solutie usor de caricaturizat, ramanand toti tulburati. Afara fulgera. Numai unul intrebase incredibil:
- De unde ai luat tu asta, ca n-ai inventat-o tu?!
Feciorul de popa facuse aceasta obiectie, care multora le paruse foarte intemeiata:
- Bine, ma, noi socotim pe Dumnezeu ca fiind de o bunatate nesfarsita, opus raului, adica diavolului, care e un razvratit, tagaduind pe tatal nostru din ceruri. Pai, daca lumea toata e Dumnezeu, atunci se cheama ca si ucigasul e o particica din Dumnezeu, si ce face, face cu voia lui. Se poate asa ceva? Esti un "eretic".
Fiul de teolog spusese aceasta vorba cu mare orgoliu, dar celalalt filozof recunoscuse sincer ignoranta lui:
- Vezi ca eu nu m-am gandit la asta. Trebuie sa fie si aici o socoteala.
Eu, unde am citit, am aflat ca filozofia asta se cheama panteism.
Atunci se hotarara cu totii sa intrebe pe profesorul Dumbrava, in care aveau mai multa incredere, fiindca era sfatos, bland si dispus la problema. Era un batran cu parul tare si negru, cu barbuta maioresciana si care vorbea cu accent moldovenesc excesiv.
- Domnule Dumbrava, se ridicase unul din ei (era in clasa a VI-A), colegii mei va roaga, prin mine, sa ne explicati ce este Dumnezeu.
Dumbrava ramase inmarmurit.
- Da ci, bre, voi v-ati zarghit? Valeu! D-apai aveti rabdare, bre, pana la anul macar, cand v-o veni mintea. Ci vrai, si ma bat cu parintele?
Totusi le schitase cateva aspecte ale problemei.
Felix isi aminti acei ani si se simti trist; in el clocoteau idealuri mari, probleme si energii. Otilia ii placuse de la inceput, pentru aerul ei de intelectuala blazata, care nu vrea sa spuna ce stie, si in acelasi timp pentru subtirimea ei delicata, botticelliana. Ei, Felix i se putea dedica, consacra. Otilia i se infatisase de la inceput ca o finalitate, ca
26 un premiu, mereu dorit si mereu amanat, al meritului lui. Voia sa faca ceva mare din cauza Otiliei si pentru Otilia. Departarea de fata nu-l supara in sine, ba intr-un fel ii convenea, fiindca gusta, ca un calugar, bucuria de a se infatisa mai tarziu Otiliei perfectionat sufleteste. Sl supara insa ca plecase cu Pascalopol. Asta intuneca putin figura Otiliei.
Fecioara Maria este venerata de toti si nu e a nimanui. O fata care primeste omagiile unui om in varsta si se plimba cu el in strainatate e suspecta de aspiratii comune, de obtuzitate pentru marile sacrificii barbatesti. Ar fi vrut-o pe Otilia calugarita, refuzandu-se tuturor. Atunci ar fi ramas si el ascet in onoarea si adorarea ei. Pe Georgeta, Felix n-o dispretuia. Ssi marturisea chiar ca-i place si ca o doreste. Sl supara insa ca, fiind mai redusa intelectualiceste decat Otilia, nu cazuse in capatul de jos al valorilor feminine. Ar fi dorit o Georgeta frumoasa ca si aceasta, dar de un cinism mai accentuat, mai inconstient. Ar fi voit-o cazuta, ratacita, ca prostituatele din romanele lui Dostoievski, care in abjectiune mai au o licarire de constiinta morala. Atunci i s-ar fi sacrificat invers decat Otiliei, salvand-o, ridicand-o pana la el, vindeca nd-o trupeste si sufleteste. Asa, Georgeta il irita putin. Era incanta- toare de frumusete si sanatoasa tun, imorala, dar cu luciditate, cu principii burgheze si bun-simt. Nu numai ca n-avea nevoie de salvatori, dar il privea pe Felix matern, ingrijorandu-se de studiile si reputatia lui, acordandu-i favoruri din caritate. Raportul acesta era insuportabil, cu atat mai mult, cu cat, in ochii fetei, Felix credea ca zareste o sclipire de ironie. Radea oare Georgeta in sine de naivitatea lui Felix, care o privea ca pe o sfanta, sau, dimpotriva, era mai onesta decat isi inchipuia, si atunci ea observa cu malitie orientarile lui in lumea femeilor?
Felix simtea, mai mult decat nevoia fiziologica si psihologica de a avea femei si de a le iubi, necesitatea de a discuta despre femei, de a-si gasi un punct de vedere metafizic, in care sa-si ordoneze viata sentimentala. Sl plictiseau eternele apostrofe si insinuari triviale ale colegilor: "Te-am vazut cu o dama bine", "Ai dat o lovitura", "Faci ceva?", "Sper ca nu e numai platonic!"
Bantuit de astfel de ganduri, mergea incet de-a lungul Cheiului
27
Dambovitei, cand il opri cu bratele larg deschise colegul Weissmann.
Vorbea putin cu el, abia il cunostea de fapt, totusi nu ramase deloc surprins de familiaritatea studentului.
- Ce mai faci! il intreba Weissmann. Te plimbi ganditor, esti pierdut in contemplari. Faci poezii?
- As! protesta Felix.
- Si de ce sa nu faci? Crezi ca eu n-am facut? Ce, e rusine? Am facut caiete intregi de poezii, eram asa de sentimental intr-o vreme!
- Publici? intreba Felix.
- Ce sa public? Le-am citit unui prieten al meu, baiatul cel mai inteligent de pe lume, cel mai delicios; el mi-a citit pe ale lui, si eu le-am aruncat pe foc pe ale mele. Baiatul asta are cel mai mare talent, e mai tare ca Heine.
- Cum il cheama?
- Cum il cheama? Barbu Nemteanu! Trebuie sa-l cunosti, e de pe acum un poet celebru.
Felix marturisi ca nu-l stie, ceea ce mira pe Weissmann, care nu-si lua totusi aere de suficienta.
- Amice Sima, pe baiatul asta trebuie sa-l cunosti numaidecat, este cel mai mare poet contemporan. Sti fac eu conostinta. Am sa-ti aduc revistele in care publica el, sa-ti dai si dumneata seama. De ce sa te privezi de o asemenea betie lirica?
Weissmann vorbea cu un antuziasm extraordinar si gesticula, oprindu-se din cand in cand si rezemandu-se de balustrada cheiului, spre a demonstra mai bine si a-i declama unele versuri, persuasiv, in soapta, tragandu-le cu mana din gura si sugand din buze voluptuos, ca dupa muscarea unei piersici. Si puse lui Felix repetate intrebari, daca nu cunoaste cutare sau cutare poet roman sau strain, si Felix trebui sa recunoasca rusinat ca nu era atat de informat.
- Asculta o poema delicioasa:
Il est d'étranges soirs où les fleurs ont une ame,
Où dans l'air énervé flotte du répentir,
28
Où sur la vague lente et lourde d'un soupir
Le coeur le plus secret aux lèvres vient mourir.
Il est d'étranges soirs où les fleurs ont une ame,
Et ces soirs-là, je vais tendre comme une femme.1
Weissmann declama prelung, cantand aproape, apropiindu-se si departandu-se de urechile lui Felix, asa cum fac violonistii tigani in
Ungaria si Austria.
- Cum? Nu-ti place, poate?! Asa un poem minunat! Cred ca stii de cine e! Cum, nu stii?! E de Albert Samain, cel mai mare poet francez, mai mare decat Lamartine. E o celebritate.
De Samain Felix auzise si-si aduse chiar aminte ca vazuse intre cartile Otiliei un volum destul de vechi, Au jardin de l'Infante. Dar nu-l citise fiindca nu-l atrasese pana acum poeziile. Sl interesau romanele care infatisau cazuri de energie virila, de tenacitate in ambitie, biografiile oamenilor mari, in genere toate cartile care tratau despre problema educarii vointei. Sn anul acesta intai de facultate citise putina literatura si foarte multe carti de medicina. Mai mult decat risipirea, prefera profunditatea intr-un lucru hotarat. Acum, insa, sufletul ii era sonor. Declamatia lui Weissmann, care oprea in loc pe trecatori, ii placea si se decise in gand sa citeasca acasa pe Samain.
- Ai iubit vreodata? intreba brusc studentul, dupa ce-l aruncase inutil prin poezia ruseasca, prin Nekrasov si Balmont.
- Cred ca da! raspunse dupa putina ezitare Felix.
Weissmann il privi incredul, apoi se porni, cu obisnuita frenezie, pe confesiuni.
- Ca mine n-ai iubit! E imposibil. Eu am iubit fenomenal, asa cum
1 "Sunt stranii seri in care si florile se-anima
Prin aerul sensibil cand trec pareri de rau,
Si cand pe valul unui suspin incet si greu
Cuvantul cel mai tainic pe buze-abia se stinge.
Sunt stranii seri in care si florile se-anina
Si-n serile acelea merg bland ca o femeie" (fr. - n. red.).
29 numai o data un om iubeste intr-un secol. Am material sufletesc sa fac bucuria unui poet mare. Am iubit o fata extraordinara, un adevarat inger, o fata nervoasa, impresionabila, o fata, iti zic, al carei suflet vibra ca o vioara scumpa sub arcusul unui Enescu, o adevarata Marie
Bashkirtseff. Am petrecut cu ea ceasuri divine, ne-am topit in betia sfanta a carnii. Apoi am vrut sa ne sinucidem amandoi. Ne-am inchis in casa si-am dat drumul la gaz. Fata s-a speriat la sfarsit si a tipat, si atunci a venit o matusa a ei cu vecinii si au spart usa.
- Si de ce ati vrut sa va sinucideti?
- De ce am vrut sa ne sinucidem? sopti tainic si grav Weissmann.
Tu nu cunosti durerea carnii, desperarea de a fi ajuns pe culmile betiei, de unde nu mai e nici o fericire posibila? Cand ajungi o astfel de culme, imediat te navaleste uratul. Ne-a fost sila de viata, am vrut sa prelungim clipa in eternitate.
Lui Felix Weissmann i se paru cam prea teatral de subtil, dar seriozitatea cu care isi facea tragedii strict gratuite il incanta. I se redesteptau in suflet emotiile noptilor de disputa de la Liceul Internat.
- Ma intrebi de ce am voit sa ne sinucidem? continua Weissmann.
Tu ai citit Weininger, marele Weininger, cel mai teribil ganditor contemporan?
Felix trebui cu ciuda sa marturiseasca ca nu citise nici pe Weininger si fu umilit de putinele lui cunostinte si uimit de informatia colegului.
- N-ai citit? Te-ai privat de cel mai delicios festin al intelectului.
Sti fac eu rost de cartea lui; stiu eu de unde sa ti-o cumperi cu un rabat inimaginabil. Cand ai ceva de cumparat in materie de carti, spune-mi mie, si-ti cumpar mai ieftin ca oriunde.
- Cine este acest Weininger? intreba Felix plin de curiozitate, dorind sincer sa se informeze.
- Weininger? Weininger este cel mai grozav critic al femeii, din care cauza s-a si sinucis. Dupa el, femeia este numai sexualitate, pe cand barbatul e sexual numai temporal. La ea sexualitatea e intinsa pe tot corpul. Eu si iubita mea, care prin exceptie avea un suflet viril de intelectuala, am ramas inspaimantati cand am citit cartea, si ea
30 mi-a dat ideea sa ne sinucidem, scarbita de realitate, care contrazicea idealul ei.
- Vreau sa citesc aceasta carte! zise Felix.
- Vrei se citesti Geschlecht und Charakter? Admirabil. Da-mi un franc si ti-o procur eu.
Felix ii dadu francul. Mersera catava vreme tacuti unul langa altul, fiindca Felix, desi iubitor de discutii, se simtea stingherit sa faca marturisiri. I s-ar fi parut o necuviinta sa pomeneasca numele Otiliei, si chiar al Georgetei, fata de un altul, si chiar sa faca oricat de mici aluzii la existenta lor. Ca sa nu para plictisit, intreba pe Weissmann cum traieste, ce scopuri urmareste, dar se cai numaidecat, avand sentimentul ca cere altuia indiscretii pe care el nu ar voi sa le faca.
Weissmann nu paru deloc contrariat si se porni pe confesiuni fara nici o umbra de rusine:
- Traiesc ca un caine, ca un desperat. Am pe capul meu trei surori mici si o matusa batrana, pe care trebuie sa le intretin eu, si stam cu totii intr-o odaie mizerabila, un fel de camera de vizitii, deasupra unui grajd, unde ne suim pe o scara de lemn mobila. Eu trebuie sa platesc chirie, eu trebuie sa gasesc de mancare.
- Si cum faci?
- Cum fac? Fac ce pot. Asist pe un dentist, fac injectii ieftine pe la lucratori, sunt redactor la o gazeta socialista, traduc carti pentru un editor, dau lectii particulare, asta fac. Eu sunt un proletar care asteapta mantuirea clasei mele prin dialectica istoriei.
- Esti socialist?
- Eu socialist? Ce e aia socialism? Toate spiritele mari fara prejudecati, din lume, cugeta ca mine. Eu sunt socialist stiintific. Sustin colectivizarea mijloacelor de productie si moralizarea dragostei prin eliminarea venalitatii: dragoste neconstransa.
Felix, cu toate ca era lipsit de prejudecati, simti o stingherire in fata acestor formule. Sn sufletul lui se simtea burghez si admira linistea, independenta autoritara si rafinamentul lui Pascalopol.
31
- Crezi, intreba el, ca la noi sunt potrivite astfel de reforme?
- Nu cunosti chestiunea, riposta Weissmann. A demonstrat-o la noi cel mai mare critic roman.
- Maiorescu?
- Ce Maiorescu? Maiorescu e un pigmeu, Maiorescu e ceva ca degetul mic de la un picior al lui Brandes. Eu iti vorbesc de
Dobrogeanu-Gherea, cel mai mare critic roman, care a scris despre G.
Cosbuc un articol exceptional, Poetul taranimii. Trebuie neaparat sa-l citesti.
Weissmann vorbea cu atata pasiune si convingere, ca trecatorii intorceau capul. Felix nu-i impartasea nici o idee, dar era incantat de frenezia lui ideologica, asa de absenta la altii.
- Am sa mai stau un an, doi in Romania, unde nu pot sa gandesc liber, pana imi marit surorile si plasez pe matusa la vreun cumnat, si apoi ma expatriez. Ma duc in Franta.
Felix ii marturisi ca si el avea de gand sa plece la Paris, pentru a-si desavarsi studiile, dar ca simtea ca o datorie de onoare sa se intoarca apoi in tara, spre a contribui la progresul ei. Sl intreba daca pe el nu-l misca la fel acel obscur devotament pe care il are orice om pentru pamantul in care s-a nascut.
- Tu poti sa vorbesti asa, fiindca esti crestin. Eu sunt evreu, suspectat in sentimentele mele patriotice. Si daca am sa-ti spun ca si mie imi rascoleste sufletul doina romaneasca, ai sa ma crezi? Mi-e teama ca n-ai sa ma crezi nici tu. Multi ne atribuie exclusiv obstinatia de a vedea peste natii, de a pregati rasturnari. Mirabeau, Danton, te intreb eu, au fost evrei, au lucrat ei contra patriei franceze? Toti cei care cugeta la binele de maine al omenirii si vad peste prezentul ingust sunt calificati nepatrioti de catre privilegiatii prezentului. Eu sunt patriot roman, insa in numele taranimii si al proletariatului, alaturi de orice bun roman care nu exploateaza. Azi, in societatea burgheza, toti cei care gandesc ca mine, evrei sau crestini, fara deosebire, sunt tradatori. Ce-s eu de vina ca frecventez spiritele cu viziunea viitorului?
Am sau n-am eu dreptate?
- Poate ai dreptate, zise Felix, logic vorbind. Dar sufletul meu nu
32 poate depasi datele experientei imediate. E tot una cum mi-ai spune ca e zadarnic sa iubesc o fata, fiindca peste atatia ani va fi batrana si va muri. Eu iubesc pe cea de acum, singura care exista pentru mine, irational.
- Sofism, sofism, esti un escroc al logicii! vocifera Weissmann gesticuland, gata sa dea navala cu alte argumente. Felix insa ajunsese aproape de casa si trebuira sa se desparta. Weissmann il intoarse din drum, ii privi hainele, le pipai stofa cu mana si se arata nemultumit, desi costumul lui Felix era foarte bun, numai putin cam gros pentru anotimp.
- Vrei sa porti un costum elegant, cum poarta numai Demetriad de la National? Da-mi costumul asta vechi si douazeci de franci, si eu iti procur un costum nou, cum n-ai mai purtat toata viata.
Felix se codi, dar Weissmann ii vari in mana o adresa pe o carte de vizita.
- |ine asta, parca ce pierzi? Cand ai sa te decizi, ai sa te duci si-o sa-ti para bine!
- Sa-mi aduci pe Weininger! ii striga de departe Felix, facandu-si un semn amical cu mana.
Ajuns acasa, intra de-a dreptul in odaia Otiliei si cauta poeziile lui
Samain. Le rasfoi, se lasa pe un scaun cu ele in mana, apoi se-ntinse pe sofa. Atmosfera aceea vaporoasa, matasoasa il umplea de infiorari noi. Nu-i placea in fond poezia, o gasea prea pretioasa, dar pricepu prin ea reveriile Otiliei, tumulturile ei tacute de fata. Pe marginea mesei zari un degetar si o papusa de stofa. Din paginile volumului cazu un mic ac de par ondulat si o panglica verde. Otilia ii aparu ca o fiinta fragila, suferind la o muzica prea tare, ca o floare respirand in intuneric umiditatea. O fata care citea astfel de fluiditati nu putea fi o fiinta diabolica, ci contemplativa, victima a oricarei miscari pasionale prea tari, dependenta de cel care ar fi fascinat-o. Uri pe Samain. Se duse in odaia lui si lua o carte medicala in care se vorbea tocmai de conformatia femeii si autorul sublinia, cu oarecare patetism, destinul ei de pasivitate. Felix il cauta in zilele urmatoare pe Weissman si nu-l lasa pana nu capata pe Weininger. Sl citi cu pasiune, dar amaraciunea
33 acelui original sinucigas nu-l contamina. Dimpotriva, ramase cu convingerea si mai intiparita ca femeia e o fiinta slaba, victima a fiziologiei ei, orientabila dupa barbat, care trebuie s-o ocroteasca si sa-i imprumute personalitatea lui. Contactul cu Weissmann si cu problemele sale dezvalui lui Felix o latura care-l rusina. Da! Citise multe lucruri pentru varsta lui, insa daduse cu prea mult orgoliu atentie numai pregatirii tehnice. Nu-si cercetase sufletul, nu-si pusese probleme, fusese un animal ambitios. Viata avea aspecte multiple si era stapanita de legi interioare, sub apasarea carora orice om isi avea iertarea lui. Fusese un infumurat egoist, multumit ca are o stare, necunoscand nici o mizerie, purtandu-se cu lumea rece. Desigur, Titi era un baiat mediocru, dar avea si el un suflet. Sl umilise prin pretentiile lui savante si-l jignise in amorul propriu, purtandu-se indiscret in afacerea cu Georgeta. Aglae era rea, dusmanoasa, dar fiindca isi iubea copii. Cu Pascalopol se purtase fara nici o delicatete, desi n-avea nici un drept asupra Otiliei. Sndeosebi, Felix isi scruta atitudinea lui fata de cele doua fete si se gasi profund vinovat. Pe Otilia o urmarise, inainte de a se incredinta ca fata il iubeste, compromitandu-i, agravandu-i situatia, iar pe Georgeta o vexase pur si simplu. Era si ea o fiinta ca toate fiintele, care voia sa aiba un camin si sa fie stimata.
Chiar daca nu era decat o fata usuratica, nu se cadea sa fuga in chipul acela las din patul in care ea il primise cu atata vadita sfiala, cu un respect care-l magulise. Ea il iubea, fara indoiala, si-l socotea mai presus de ea. Felix se hotari ca, pe data ce-si va fi trecut examenele, sa faca unele lecturi de documentare mai generala in domeniul vietii si sa se scruteze mereu, spre a-si surprinde si sugruma orice impulsiune orgolioasa, si orice cruzime fata de altii. Ca sa nu uite, isi lua caietul si scrise neted:
"Voi cauta sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios."
Felix, dupa multa lupta cu sine insusi, ajunse la concluzia ca
"trebuie" sa se duca la Georgeta, spre a repara impresia de raceala pe care o lasase fetei. Sl tulbura insa faptul ca sila pe care si-o facea il
34 bucura launtric. Lua deci drept hotarare ceea ce nu era decat slabiciune?
Si apoi, nu cumva nu mai iubea indeajuns pe Otilia? Cauta sa se analizeze sincer si crezu ca descopera aceasta dualitate. Pe Otilia o iubea cast, o voia ca pe o viitoare sotie, Georgeta ii era trebuitoare fiziologiceste. Sl tulbura, o dorea, dar nu se temea ca ar putea sa se indragosteasca de-a binelea de ea. Se duse deci la Georgeta, care-l primi cu o placere intristata. I se paru chiar curios lui Felix ca o fata asa de joviala si deliberata in tot ce face, exprimand prin perfectiunea de mare papusa de portelan femeia cruda, indiferenta, e atat de preocupata de cazuistica morala.
- Domnule Felix, ii zise ea, imi pare sincer rau de Titi. N-am vrut deloc sa-l fac sa sufere. Dumneata nu intelegi ca e perfect absurd ca eu? Sn sfarsit, e ridicol. E de vina numai Stanica. Dar sunt si eu vinovata, ca m-am jucat. Generalul a aflat, tot Stanica trebuie sa-i fi spus, cum are obiceiul, si mi-a facut aluzie. Nu din gelozie, inchipuie-ti, din bunatate. E un om bun.
Lui Felix i se paru ciudata si aceasta bunatate a unor oameni cu o situatie morala atat de independenta. Se gandi si la Aglae, si la
Pascalopol si-si facu mintal socoteala ca fiintele dezlegate de catusele familiei, trecute prin toate placerile vietii, sunt mai ingaduitoare. Sn tot cazul, fu induiosat de judecata Georgetei si o privi lung.
- Asculta, zise aceasta, eu am pretentia de a fi frumoasa, seducatoare, stii, nu sunt ingamfata, dar o femeie isi da seama numaidecat de felul cum e privita de barbati. Si, apoi, in tagma mea sunt de o castitate aproximativa, pot sa inspir tulburari romantice.
M-am intrebat: esti un timid, sunt eu lipsita de interes pentru un om cult? Spune-mi drept, nu ma supar! De ce fugi de mine?
Sub imperiul hotararii lui disciplinare, Felix se apropie de Georgeta si-i saruta mana. Sn fond, era tulburat si se temu ca nu va fi consecvent.
Simti ca o forta naturala, imperioasa cere ca relatii de acest fel cu femeia sa devina normale. Georgeta ii vazu obrazul inrosit si ochii vinovati si-l lua de barbie (in sine, Felix fu iar inciudaT).
35
- Ce curiosi sunteti voi, tinerii, indrazneti si plini de ascunzisuri!
De ce-ai fugit atunci?
- Trebuie sa intelegi ca e jenant pentru mine sa lipsesc noaptea de acasa. Mos Costache e un om batran, merita respect. Apoi, Otilia
- O iubesti, nu?
Felix gasi o deosebita multumire sa se marturiseasca si i se paru chiar foarte firesc ca sa-si dovedeasca astfel prietinia fata de Georgeta:
- O iubesc, intra-devar.
Georgeta il stranse repede de un brat si-l saruta.
- Dar la mine ce cauti atunci, asa iubesti tu pe Otilia?
Felix se dadu inapoi, dezarmat de argument. Georgeta redeveni serioasa.
- Nu, zise ea, glumesc, desigur. Iubesti intr-adevar pe Otilia si o fericesc. Nu faci o crima daca vii la mine, oricarui barbat ii e ingaduit asta.
- Nu-i asa? se prinse Felix de precept. De Otilia sunt legat de mult, din copilarie. Si pe tine te iubesc altfel. N-am avut nici o intentie rea atunci, ingaduie-mi sa repar greseala.
- Ah, rase Georgeta, ce siret esti! Vrei iarasi sa-l tradez pe generalul cu tine? Ei bine, am sa fac si asta, fiindca sunt o fata buna si, de altfel, am prins slabiciune pentru tine, dar fara manifistari casnice. Ai dreptate, in definitiv, insa afla ca in cele din urma devin primejdioasa.
Un tanar s-a sinucis din cauza mea! Iubeste-ma pe furate, nu te zapaci!
Pe Felix, aceasta morala il supara iarasi, lucru pe care Georgeta il remarca. Fata se aseza pe genunchii lui Felix si-i inconjura gatul cu un brat.
- Sunt o proasta ca-ti fac atata morala, iarta-ma, inspiri atata respect, incat am devenit pedanta. La drept vorbind, imi placi, asta-i principalul! Fa cum crezi!
Ca un fulger trecu prin mintea lui Felix iarasi imaginea Otiliei.
Hotararea de a-i fi absolut credincios ii intarzia spontaneitatea placerii de a se simti alaturi de Georgeta, apoi se simti profund ridicol ca in asemenea imprejurare sa stea sa mai cantareasca sentimentele. Se
36 lasa cu totul in voia simturilor, si atat el cat si Georgeta fura fericiti in acest joc care avea savoarea primejdiei, fara a fi propriu-zis amenintati.
La plecare, Georgeta il privi pe Felix cu o simpatie adanca si-i sopti cu un gales repros:
- Felix, sa nu te indragostesti de mine! Fii impertinent, asa trebuie sa fie un barbat! |i-o spun pentru binele tau.
Felix se simtea fericit. Era absurd sa tagaduiasca acest lucru. Se simtea mai ales ocrotit de toate imprejurarile si de oameni ca de o conjuratie a favorii. Otilia ii pastra un gand de departe si el avea voluptatea de a o iubi, Georgeta ii dadea cu mari gingasii ceea ce era in puterea ei. Era insa nemultumit de el insusi, de aceasta lupta launtrica intre impulsurile momentane si nevoia congenitala de a-si face un program in viata. Daca se va duce mereu la Georgeta, va fi un profitor, lipsit de orice capacitate de asceza in numele unei iubiri mai pure, daca nu se va duce, va fi un ridicol cazuist, timid. Otilia si
Georgeta sedeau foarte bine laoalta, lucrul era limpede, cu toata indaratnicia de a gasi vreo antinomie. Mai degraba il supara facilitatea relatiilor lui. Parca nu el cucerise pe Georgeta, ci ea il cucerise pe el. Si
Otilia il privise ca pe un factor de a carui initiativa nici nu se cadea sa se informeze. Felix avu in treacat ideea, pe care n-o lasa sa se dezvolte din pudoare, ca spre a-si controla vointa si capacitatea lui de a urmari un scop ar fi trebuit sa incerce sa cucereasca experimental o alta fata, inaccesibila. Snsa examenele il absorbira cu totul si catava vreme uita si de Otilia, si de Georgeta.
Pe cand citea un curs, straduindu-se sa memoreze pagina cu pagina, mos Costache, dupa ce dadu cateva tarcoale prin fata odaii lui, crapa usa si isi vari inauntru capul lui ca o bila.
- Nu-nu-nu te-te duci nicaieri azi? intreba el.
- Nu. Am de invatat. Dar de ce? Ai vreo trebuinta de ceva?
- Nu. Am zis ca e frumos afara, e soare, ti-ar face bine sa mai iei aer. Eeee intuneric aici!
- Sti multumesc, zise Felix. Am sa ies maine. Azi vreau sa citesc cursul.
37
Mos Costache scoase capul din intredeschizatura usii si dadu sa plece. Ezita insa, si dupa cateva tarcoale il vari din nou.
- Nu-nu-nu iesi din odaie, nu-i asa? Pe jos e urat, fa-fac niste reparatii.
- Nu ies! raspunse Felix.
- Bi-bine faci! se balbai mos Costache, vesel.
Desi intrebarile batranului erau cam fara rost, Felix nu le lua in seama, dar ramase cu sugestia vremii frumoase. Sntr-adevar, i-ar fi placut sa se plimbe putin la Sosea, sa-si mai consolideze prin odihna terminologia in memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobila tarata pe dusumea si apoi batai de ciocan. Ssi arunca ochii prin ferestrele geamlacului si vazu ca in curte nu era nimeni. Usa de la odaia Marinei era inchisa cu lacatul, ceea ce insemna ca batrana nu era acasa. Mos
Costache aparu deodata in curte cu un ciocan in mana. Privi inspre poarta, in fundul curtii, in toate partile, uitand sa arunce ochii in sus, apoi se intoarse, calcand in varful picioarelor chiar pe pamant, ca un hot. Se auzira din nou huruituri si scartaituri ca de lungi cuie trase greu cu un cleste. Felix se decise sa plece in oras. Tot trebuia sa manance undeva, de vreme ce Marina nu era acasa. Se dadu jos pe scara fara sa fie auzit. Sn sufragerie insa fu oprit in loc de o scena pe care n-o astepta.
Marele bufet era dat la o parte, iar mos Costache sedea ingenuncheat in fata unei gauri in dusumea, facuta prin scoaterea unei bucati de scandura. Sn ea, Felix zari, fara sa vrea, o cutie de tabla de-ale Regiei, in care luceau monede, si un pachet cu hartii, dupa toata aparenta, bancnote. Batranul se silea, cu mainile tremuratoare si pline de sudoare, sa puna repede deasupra bucata de scandura. Felix voi sa se strecoare indarat pe usa fara a fi vazut, dar dusumeaua trosni sub pasii lui, si mos Costache sari galben in picioare cu ciocanul in mana:
- Ci-ci-cine e? Nu intra!
- Eu sunt, mos Costache! Am venit sa-ti spun ca ma duc in oras.
Daca voiai sa repari dulapul, trebuia sa-mi spui mie, sa-ti ajut.
Felix mintise intentionat, dar mos Costache il crezu sau se facu ca-l crede.
38
- Nu-nu nu-i nimic. S-a rupt putin o scandura, il repar eu, ca ma pricep.
Felix se strecura pe usa cu ochii in tavan, ca sa dovedeasca batranului ca nu vede nimic. Pe data ce iesi, auzi cheia rasucindu-se in broasca. Iesit in strada, intoarse instinctiv privirea si vazu ca mos
Costache pandea la fereastra sa vada daca a plecat. Batranul ii facu un semn de adio cu mana, ca sa fie sigur ca pleaca.
- Imprudent batran, isi zise Felix, daca afla Stanica, e un om mort.
Stanica nu afla, dar extraordinarul lui simt pentru tot ce se petrecea in umbra pe raza intereselor lui il facea nelinistit si cautator ca o pisica in preajma unei fripturi. Felix nu-si putea da seama, in definitiv, ce urmarea Stanica, si nici acesta nu i-ar fi putut explica intr-un acces de sinceritate. Stanica nu urmarea nimic special, astepta numai, infrigurat, lovitura care sa-i schimbe cursul vietii. Aceasta relativa gratuitate a activitatii lui il facea fecund in idei si ascutit in intuitii, ca pe un adevarat artist. Stanica era pretutindeni, intreba de toate, dadea sfaturi in toate directiile, era frate, parinte, consilier pentru oricine, induiosandu-se de propriile lui improvizatii sentimentale. Felix il surprindea adesea privind pe fereastra in odaia lui mos Costache sau cotrobaind prin casa. Totdeauna intorcea astfel vorba, incat indiscretia lui parea un lucru firesc si neinsemnat. Felix il gasi intr-o zi chiar in odaia lui. Sl vazuse bine cum scotoceste prin camera, dar, cand intra, Stanica sedea pe un scaun langa masa si contempla atent o pagina dintr-un tratat.
- E foarte interesanta chestia asta, zise el, batand cu degetele in carte, ca si cand era limpede ca pentru carte venise. Cand termini examenele, sa mi-o dai si mie s-o citesc, vreau sa ma informez si eu.
Stiinta exacta, asta a fost pasiunea mea. N-am avut parinti
Felix il privise totusi asa de surprins, incat Stanica simti nevoia de a mai da o indreptatire prezentei lui acolo:
- Domnule, ma uitam la Marina asta, a imbatranit rau, saraca.
Stii ca le e cam ruda dumnealor! Ai dracului oameni! Sa-ti fie ruda, si s-o faci servitoare. Si nici nu-ti inchipui in cate familii bune, ma-ntelegi, exista porcaria asta! O sora nemaritata, o matusa, asa putin mai cretina,
39 spala rufele celorlalti gratis. Sa zic ca Marina nu prea face cine stie ce treaba, dar, oricum gratis, e o afacere. Eu as lua-o bucuros, s-o scap din mizeria asta, dar te lasa dumnealor? Culmea, nu vrea nici ea.
Domnule, Marina asta trebuie sa aiba parale, pe onoarea mea, asta i-a imprumutat o data lui mos Costache doua mii de franci. Unde dracului i-o fi tinand? Cunosc o familie care tinea o decrepita de asta numai pentru ca stia ca are bani. Cand a murit insa, n-au gasit nimic. Stii de ce? Ia sa vad daca ai fler!
Felix ridica din umar.
- Avea amant, puiule, avea amant un cocosat, cu care facuse si doi copii admirabili, cel putin ca ten. Nu stiu ce invatati dumneavoastra la medicina, dar cocosatii fac copii albi, planturosi, cu pielita ca de chiparoasa si crin, ca de planta tinuta in pivnita. Mor insa matematic dupa un an. Ei, eu ma intreb la cine ramane Marina daca, doamne fereste (lucrul e inevitabiL), moare Costache? Cine se pacaleste sau se procopseste? Sn locul dumitale, eu as pipai terenul, as trage-o de limba
(am vazut ca Marina tine la dumneatA), sa vad ce bani are. Dumneata ai putea s-o iei foarte bine, ca student ai in ea o comoara, fara nici un ban, pentru putina tuica. Si pe urma, smechere, ramai cu banii. Dar e vorba, are, sau nu are? Dumneata ce zici?
- Niciodata, raspunse Felix, nu m-am gandit la asta, si chestia mi se pare inactuala, bineinteles pentru cel interesat. Ar trebui sa moara mos Costache, apoi ea, sunt pea multe evenimente de asteptat. Mi se par foarte solizi.
- Bine, bine, noi lucram cu probabilitatile. Ia sa presupunem ca eu, care am experienta, si dumneata, la care tin ca la un frate mai mic, facem un pact. Dumneata observi, eu pilotez, apoi impartim beneficiile.
Evident, e o loterie, dar o loterie cu toate numerele castigatoare.
Trebuie numai rabdare. Numai cu asta nu traiesti, dar daca mai joci si la alte loterii de astea, poate veni vremea cand toate sa se traga deodata. Atunci trebuie sa fii pregatit. Dumneata esti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, si stii. Ce e viata? Vax. Ai trecut de o anumita varsta, incep betesugurile: ba un reumatism, ba o guta, ba inima, ba
40 rinichii. Sntr-o buna zi, pac, si nu pica unul, ci toti de varste apropiate.
E statistic, e stiintific. Ieri l-a pocnit pe Simion (se curata la sigur, fac prinsoarE), maine pe mos Costache, si nici ceilalti n-o sa traiasca o mie de ani. E randul nostru, al tinerilor, sa ne asezam la masa vietii.
Da, dar trebuie sa fim pregatiti, sa nu lasam lucrurile de azi pe maine.
Batranii sunt sireti, escroci, ti-o spun eu, ca avocat, au dusmanie declarata pe mostenitori. Un batran care toata viata n-a stiut sa se foloseasca de averea lui, gelos pe tineri, face farse, de pilda, lasa averea la o biserica sau la alte institutii si mai neprevazute. E frumos ca Otilia sa-si fi consumat aici tineretea si apoi sa ramana pe drumuri, tocmai cand e mai icantatoare si are nevoie de lux?
- Nu cred eu ca mos Costache n-are sa aiba grija de ea, spuse
Felix, putin atins.
Stanica ii surprinse momentul de slabiciune.
- E in stare, e in stare, nu-ti face iluzii, batranii au psihologia lor.
E de datoria dumitale, daca zici ca o iubesti pe Otilia, sa pui umarul sa cream aici o atmosfera sanatoasa, pentru ca succesiunea, cand o fi, sa se deschida in mod echitabil. Ori vrei sa puna mana soacra-mea pe toate, pe averea in fond a Otiliei? Dumneata stii ca restaurantul a fost cumparat de mos Costache cu zestrea nevestei lui? Era, de fapt, dreptul fetei.
Felix facu un gest de protest la injustitie. Stanica ataca problema mai adanc:
- E din partea dumitale o fapta de moralitate. Fata asta dulce, delicioasa trebuie ferita de primejdii, de ispite. Fara nimic si nimeni pe lume, stii ce face Otilia, ce e indreptatita sa faca? Se arunca in bratele lui Pascalopol, asta face! Si-i dau dreptate.
Stanica, incredintat ca a pus punctul pe i, inchise cu zgomot tratatul de medicina. Felix se intunecase mai mult, iritat de reducerea in chestiune a cazului Pascalopol.
- Ce pot sa fac eu? zise el plictisit. Nu pot si n-am caderea sa
41 m-amestec. Sn curand voi fi major, si prezenta mea in aceasta casa va trebui sa inceteze.
- Nici nu trebuie sa faci nimic. Sa ai numai incredere in mine, sa-mi usurezi misiunea, sa ma lasi sa fac fericirea Otiliei si a dumitale.
Eu as voi sa-l ajut pe mos Costache, sa-l invat cum sa faca bine lucrurile.
Nu vezi ce prostii face? A vandut doua imobile pana acum, cu sume mari. I-a primit banii in mana, stiu sigur asta, doar am vorbit cu cumparatorii. Ei bine, ce-a facut mos Costache cu banii? I-a pus la banca? Nu cred! Sti inchipui ca eu n-am colindat peste tot? Batranii, domnule, nu depun banii! Ei vor sa fie siguri de ei, sa-i aiba in laba, de aceea si vand. Vor sa-i manipuleze, sa pacaleasca pe mostenitori.
Batranii ingroapa, amice. Eu fac prinsoare cu dumneata ca mos
Costache a ingropat undeva banii. Dar unde? Asta-i chestiunea. N-ai mirosit nimic, nu banuiesti nimic?
- Nu, nici nu m-am gandit la asa ceva!
Stanica il scruta neincrezator si rase tactic, cu capul lasat pe umar.
- Hotule, nu zau! Nu-mi prea vine sa te cred. Am ajuns la convingerea ca esti fin de tot. La dame, cel putin, esti maestru. N-am facut in doi ani cu Georgeta ce-ai facut dumneata in cinci minute.
Astia care au succes la dame se pricep si in lucruri banesti, contrar parerii comune. Dar sa zic ca n-auzi, nu vezi. Eu te intreb asa, sa vad, dumneata cum judeci? Unde sa-i fi ascuns?
- Sn casa nu cred ca-i tine, zise Felix, dintr-un sentiment de solidaritate cu batranul. Avarii ingroapa banii prin gradini.
- Ei, asta in povesti, nu pe aici pe la oras. Crezi ca eu nu m-am plimbat prin gradina? Nici eu n-as crede ca-i tine in casa. Snsa sa stii ca aici sunt ascunzisuri pe care numai el le stie si soacra-mea, ascunzisuri de casa veche. Ai sa vezi ca batranul nu face iarna foc, sa-l tai, in cutare soba, ceea ce inseamna ca-i e frica sa nu-i arda banetul ascuns prin apropiere. Sn definitiv, treaba lui, vorba dumitale, cum isi asterne, asa doarme. Eu, unul, n-am nici un interes. Ma ocupam si eu, asa ca filantrop, pentru binele lui, si putin si pentru Olimpia. Am, ca sa zic
42 asa, un mandat moral, sa apar interesele generatiei noi fata de cea veche.
Fiindca Felix dadea oarecare semne de plictiseala, Stanica se ridica si chiar trecu pragul, dar se intoarse din nou.
- Ceea ce vrusesem sa-ti spun, tocmai aia nu ti-am spus. Te invita
Iorgu maine seara la noua la restaurant. Vine si mos Costache. Are omul o fata careia ii rupe turta, si a gasit pretext ca sa dea o masa cunoscutilor, in vederea ca a devenit proprietar. Mai mult pentru asta.Tocmai dumneata, care ai mijlocit, ca sa zic asa, afacerea, si mos
Costache sunteti eroii serii. Vin si eu, nici vorba.
- Nu cred ca am sa pot merge!
- Refuz nu se poate. Am ordin sa te aduc. Mai da-le dracului de examene! Mi se pare c-o sa-ti arat o fata faina.
Sncredintat ca a aruncat argumentul suprem, Stanica iesi pe usa maiestuos. Sntr-adevar, Felix se duse la restaurant, fiindca mos Costache tinu neaparat sa fie insotit, si apoi pretindea ca trebuie sa inchida casa peste tot cu cheia, fiindca a aflat ca umbla niste hoti care se introduc prin case si asteapta acolo, ascunsi, pana cand pleaca lumea. Sn
"sambrul" in care Iorgu oferea, plin de multumire, masa, Felix avu surpriza si neplacerea sa intalneasca indivizii cei mai putin acordabili.
Venise Georgeta, generalul, Olimpia si chiar Titi, adus s-o insoteasca, explicau ceilalti, pe Olimpia pana la sosirea lui Stanica, si sa faca portretul lui Iorgu. Era si Veissmann, studentul (care il lamuri pe Felix ca facea dantura familiei pe un pret absurd de avantajoS). Nevasta lui
Iorgu era o femeie grasa, enorma, cu fata severa, hindenburgiana, si parul roscat adunat intr-un coc ridicol de ascutit. Parea binevoitoare, cuviincioasa si de origine germana. Fata, care da pretext sarbatorii, nu era de fata. Fusese culcata de mult. Mai participau cateva figuri necunoscute, un frate al lui Iorgu, un ofiter cu ras incantat, ostentativ optimist, o sora a doamnei Iorgu, doi barbati maturi, corect imbracati, dar cu aere de flacai batrani. Unul se prezentase ca maestru caligraf, si Iorgu comunicase asistentei ca arta musafirului consta in a face inscriptii, afise liste de mancare, in felurite caractere. Situatia lui Felix
43 fu din cele mai penibile. A saruta mana Georgetei fata de Olimpia si de general i se arata ca o operatie desperata. Snsa atat Georgeta, cat si generalul avura purtarile cele mai cordiale. Georgeta il primi cu aclamatii, si generalul voi cu orice chip ca Felix sa se aseze langa el.
Titi nu dadu nici un semn de suparare. Facu el insusi un salut din mana lui Felix, cu obisnuitul aer placid si timid, parand a fi uitat cu desavarsire incidentul. Cat despre Olimpia, ea nu facu nici o dificultate morala, ocupata sa admire multele bratari ale doamnei Iorgu, care isi scotea greoi si cu multa amabilitate bijuteriile, spre a face placere musafirilor. Totusi, Felix era tulburat. Titi se afla exact in fata lui, de cealalta parte a mesei, cu niste bucati de hartie de bloc, pe care isi propunea, probabil, sa treaca la nemurire agapa. Sa stea de vorba, cu o familiaritate pe care nu si-o putea reprima, cu oricata sfortare la ipocrizie, intre privirile lui Titi si ale generalului, i se paru lui Felix un chin nou. Sn ochii lui Titi nu citi decat o mahmura, enigmatica lipsa de gandire. Generalul fu incantator in chipul cel mai jenant. Ssi varase un brat dupa acela al Georgetei, si altul dupa al lui Felix si facea legatura de unire intre ei, vorbindu-le incet:
- Mon jeune ami1, zise, am asteptat sa te mai vad, si nu te-am mai intalnit. Pacat! Muncesti mult, imi inchipui. Snsa, te rog eu, nu exagera.
Ai timp. Ce zici, intreba el pe Georgeta, munceste mult?
- Asa cred! raspunse Georgeta.
- Vezi? reprosa generalul. Totusi e frumos, e foarte frumos ce faci! Nu e nevoie insa sa-ti parasesti prietenii pentru asta. Domnisoara
Georgeta mi s-a plans, sunt dator sa-ti spun, ca ai neglijat-o. Est-ce qu'on néglige une beauté comme ça?2
- Generale, esti un galant incorigibil, am gust sa te sarut.
- Faites, faites 3, aproba acesta, mangaindu-si mustatile terminate
1Tinere prietene (fr.-n.red.).
2Poti ramane indiferent la o asemenea frumusete? (fr.-n.red.).
3Nu te sfii (fr. - n.red.).
44 in bila. Apoi se marturisi la urechea lui Felix: E o fata delicioasa, o fata buna, plina de virtutile antice.
- Papa! reprosa Georgeta in gluma.
- Zic virtuti, corecta generalul, in sensul de perfectiune. E femeia perfecta, totala, nu o matroana, pentru Dumnezeu!
- Va sa zica, noi suntem matroane, bietele femei maritate! crezu
Olimpia ca trebuie sa obiecteze, pentru intretinerea convorbirii.
- Oh, madam, deloc. N-avem dreptul sa calomniem femeile inainte de a le cunoaste posibilitatile.
Georgeta fu cam ingrijorata de aceasta conversatie, ce putea degenera in altercatii cu o femeie ca Olimpia, si, ca sa inlature raspunsul generalului, lua o bucatica de svaiter si-l vari cu varful degetelor in gura acestuia. Generalul prinse svaiterul si, in treacat, saruta si degetele
Georgetei. Fata se pregatea sa-i mai astupe gura cu o alta bucata, facand si ea la fel, in scopul stimularii, cand sosi Stanica. Primejdia era inlaturata.
- Sa ma iertati c-am intarziat, dar de-abia am scapat de socru-meu.
Olimpia, ce sa-ti spun, iubitul tau tata e imposibil. A aruncat pernele pe fereastra, a sfasiat cearsafurile, a facut un tambalau grozav.
- Ce are? intreba madam Iorgu.
Stanica rase.
- Are gargauni, madam Iorgu, ce sa aiba? I-a intrat in cap ca duhul sfant, prigonit de oameni, s-a ascuns in cearsafuri, si se supara cand bati cu batul plapuma si celelalte. Asta-seara n-a vrut sa se culce, fiindca rufele n-aveau duh, fiind spalate cu lesie si persecutate. M-a vazut pe mine cu batista asta si striga zor-nevoie ca duhul sfant s-a ascuns in ea si sa i-o dau sa doarma pe ea. De-abia l-am potolit.
- De ce nu-l duce intr-un sanatoriu? observa madam Iorgu.
Ofiterul rase zgomotos.
- Ce sanatoriu? Balamuc! Nu si-a facut injectiile.
Aceasta iesire neghioaba facu pe toti sa taca, din respect pentru
Olimpia, care incruntase sprancenele. Felix retinu totusi banala
45 calomnie cu injectiile, si un rationament ii strabatu repede, obscur prin minte.
- Hai mai bine sa ne veselim, indemna Stanica. Toata lumea sa traiasca, si in special eroii serii, am numit pe iubitul nostru conu Iorgu cu familia sa si pe simpaticul meu mos Costache et compania. Ce ganditi dumneavoastra? Conu Iorgu a devenit proprietarul celui mai rentabil local de noapte, iar mos Costache a incasat parale bune. Spune drept, mos Costache, erau noi hartiile, frumoase? Unde le-ai ascuns?
- Unde le-am ascuns eu, nu le gasesti dumneata! glumi cu malitie mos Costache.
- Doar nu le-ai depus la vreo banca, sa dea faliment. S-au parlit multi.
Stanica examina fata lui mos Costache, spre a-i surprinde reactiunile, dar acesta ingitea de zor, cu lacomie aperitivele.
- E bine sa fii bogat, dar e bine sa fii si sarac. Fiecare stare cu avantajele ei. Azi, daca ai bani, nu stii ce sa faci cu ei. La banci nu sunt siguri, acasa te prada hotii, sa-i cheltuiesti te imbolnavesti, sa nu-i cheltuiesti, la ce-i mai ai?
- De asta, se vede, observa Olimpia ironic, nu faci tu avere, ca sa nu-ti bati capul!
- Sa stii ca da! zise Stanica, prefacandu-se ca o ia in serios. Nici nu stii ce se poate intampla! Iata un caz tragicomic. Unul are cateva sute de mii de lei pe care nu vrea sa-i depuna la banca si-i tine in casa.
I-a pus pe undeva prin soba, sau intr-un dulap, intre doua scanduri, asa ceva. Spune dumneata, mos Costache, unde se tin banii de obicei?
- Unde nu-l taie capul pe ticalosul de mostenitor!
Toti rasera, iar Stanica, in gandul lui, facu pe batran pezevenghi.
- Sn sfarsit, i-a pus pe undeva prin casa, unde poti doar sa-i pui, in pivnita, in pod, sub saltea etcetera. Ei, si servitoarea a sters parchetul cu benzina, uitand sa deschida geamurile, un chibrit aprins a cazut pe dusumea, si vaporii de benzina au luat foc, si toata casa a fost scrum in doua ceasuri, cu bani cu tot. Morala: Nu pune banii de unde nu poti sa-i scoti imediat.
46
Stanica incerca sa fixeze in ochi pe mos Costache, care continua a parea nepasator, insa manca cu o repeziciune cam nervoasa, evitand sa ridice privirea.
"Sa stii, isi zise Stanica detectivistic, ca l-am prins pe mos. Si are in casa banii!"
- Domnule, zise el tare, sunt oameni care strang o avere in lazi, si nu prind de veste cand moneda iese din circulatie, ramanand ca tinichea goala. Dar o sa iasa acum o lege, am auzit eu, teribila. Statul are nevoie sa circule capitalurile. Daca le tii in lada, frustrezi societatea de posibilitatile inchise in ele. Ei bine, statul te forteaza sa declari ce parale ai, chemandu-te sa preschimbi bancnotele. Nu le-aduci, treaba dumitale, ii pierzi, daca insa ii aduci, atunci esti obligat sa imprumuti statul cu atat, contra titluri.
- Esti destept dumneata! Cine a inventat legea asta? zise mos
Costache cu o indispozitie abia acoperita.
Stanica deveni elocvent:
- Asta e o metoda clasica de a pune mana pe paralele particularului.
Numai un razboi sa vina, cum se aude, si nu te-ntreaba nimeni daca-ti convine ori nu. Dar daca m-ai intreba pe mine cum sa te aperi, eu ti-as spune.
- Cum? intreba mos Costache, sarcastic, dar mancand mereu.
- Trecand-o asupra mostenitorilor, in cateva parti, ca sa nu atingi minimul impozabil. Sau, daca vrei, le lasi obligatiunile statului, si dumneata mananci banii.
Mos Costache era gata sa declare suparat ca "n-are nimic", insa
Iorgu se afla in fata lui ca cea mai buna dovada ca primise bani. Se multumi sa glumeasca:
- Cand esti tanar, n-ai bani, si cand esti batran, daca i-ai strans, te pandesc rudele!
- Asta asa e! aproba generalul. De aceea eu am hotarat sa-i cheltuiesc cu tineretea.
Zicand acestea, stranse de brat pe Georgeta si pe Felix, dar mai mult pe cea dintai.
47
- Mon général, prinse ocazia Georgeta, cand imi cumperi o blana?
- Sntrebarea e improprie! raspunse galant generalul. Cumparatura e de mult facuta! Vrei sa spui, cand sa te insotesc ca sa ti-o alegi!
Olimpia privi pe Georgeta cu invidie si cu o curiozitate infinita, ca si cand aceasta ar fi fost un animal apocaliptic.
Printr-o fireasca asociatie, convorbirea incepu sa se desfasoare asupra copiilor, pentru care parintii strang bani privandu-se de toate bunurile, ca apoi ei sa-i risipeasca.
- Noroc ca am fata, zise madam Iorgu, fetele sunt mai cuminti!
- Pe fete nu trebuie sa le mariti? observa Olimpia. Uneori e mai greu ca cu baietii. Stiu asta din familie.
- N-o silesc sa se marite! Daca are noroc, marite-se, daca nu, e bine si asa!
- Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea libera, pentru placerea proprie.
Sn afara de Georgeta, Felix si generalul, care pufnira de ras, ceilalti privira uimiti la Weissmann. Olimpia indeosebi il contempla ca pe un monstru.
- Cum, tipa aproape Stanica, sa tii fata nemaritata? E o crima dubla impotriva vigoarei natiei si a economiei. Cum, sa stea fata sterila, sa piara natia romaneasca, sa scada populatia? Si cu averea ce faci? Sn definitiv, ea e numai un imprumut al societatii, care trebuie restituit
- Bravo! aproba Weissmann. Trebuie restituit comunitatii.
Weissmann fu iarasi contemplat cu mirare.
- Da-mi voie, corecta Stanica, nu umbla cu socialisme de ale dumitale. Bunurile trebuiesc redate societatii prin mainile copiilor, ca sa se foloseasca si generatia noua.
- Bati campii, Stanica, zise Olimpia, asta e de la sine inteles ca copii au sa mosteneasca.
- Fireste, facu voluminoasa doamna Iorgu.
Iorgu insusi se apleca inspre locul unde sedeau generalul, Felix si
Georgeta si marturisi cu un gest generos din maini:
- Si las fetei avere imparateasca! Mititica!
48
Stanica auzise.
- Nu m-ati inteles, striga el, daca ma impiedicati sa vorbesc! Nu e de-ajuns sa-i lasati fetei avere, trebuie s-o maritati, ca de avere sa se foloseasca si altul.
- O maritam, o maritam, zise impaciuitor Iorgu.
- Sntrebarea este, cu cine o mariti?
- Eu as vrea ofiter sau doctor, zise madam Iorgu.
- Doctor, sari Stanica, uite doctor! si intinse mana spre Felix. Lucica are opt ani acum, peste sase ani e nubila, si atunci dumnealui este tocmai doctor proaspat. Baiat fain.
Atat Iorgu, cat si nevasta lui privira cu simpatie si modestie la Felix, care gasea scena foarte penibila si blestema in gand limbutia lui Stanica.
Olimpia insa parea nemultumita, si pe Felix il surprinse asemanarea ei cu Aglae.
- Fata dumneavoastra, zise ea, cu o malitie molatica, trebuie sa aiba aspiratii mai inalte, un magistrat, un ofiter superior.
Stanica pufni de ras, fara sa explice cauza. Iorgu, impaciuitor, inchise discutia:
- Ce-o fi, nu ne uitam, sa fie numai tanar de isprava, sa munceasca, cum am muncit si eu, care m-am ridicat de jos. Snsa, ce sa vorbim acum degeaba, ca fata e mica. Mai bine sa bem in sanatatea ei si a tuturor.
Chelnerii, mobilizati la spatele invitatilor, umplura paharele si toti baura. Generalul se ametise de-a binelea, pastrand totusi dignitatea.
Voia cu orice chip sa vada relatiile intre Felix si Georgeta mai cordiale.
- Ma rog matale, insista el pe langa Felix, care se simtea jenat,
Georgeta e o perla, e o fata adorabila, pe care tiu s-o cultivi, te invit s-o cultivi. Smi datoresti aceasta finete. Predau in mainile dumitale o pupila scumpa.
Sn tot acest timp, mos Costache, multumit ca scapase de insinuatiile lui Stanica, manca harnic si bea mereu, sugandu-si buzele groase,
49 privind numai in farfurie. Madam Iorgu, cazand cu ochii asupra lui, crezu de datoria ei sa fie amabila:
- Domnule Giurgiuveanu, am auzit ca aveti o fata, domnisoara, sa va traiasca, s-o vedem maritata. Unde e acum, de ce n-ati adus-o?
Mos Costache mormai ceva, cu gura plina, in imposibilitate de a articula. Stanica lua cuvantul in locu-i:
- Otilia? Unde e ea acum, n-are nevoie de noi. E la Paris.
Stanica spusese ultimele vorbe triumfator, rotindu-si privirile asupra intregii asistente. Inocenta, madam Iorgu intreba pe Olimpia:
- Studiaza?
Olimpia facu o strambatura, pe care Stanica o remarca.
- Studiaza muzica, zise el, facand totusi cu ochiul spre grupul din jurul generalului.
- Asa? exclama madam Iorgu, fara sa intuiasca jena celorlalti.
Trebuie sa cheltuiesti, domnule Costache, multe parale cu intretinerea.
Mos Costache balbai ceva in paharul de vin pe care tocmai il ducea la gura. Stanica, facand iarasi cu ochiul, explica:
- Are bursa. A remarcat-o un profesor, care a staruit pentru specializare si a condus-o personal, notati bine, personal, la Paris.
- Foarte frumos! aproba madam Iorgu.
Ofiterul, imprudent, intra pe neasteptate in vorba:
- Parca plecase cu unul Pascalopol, mosier mare. Asa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fata superba.
Felix se simti inabusit. Georgeta voi sa salveze situatia:
- Sunteti informat gresit, domnule locotenent. Otilia mi-a fost colega de conservator. Este o pianista exceptionala.
Olimpia, care dadea mereu semne de plictiseala, incerca sa reteze discutia:
- Nu inteleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri. Otilia nici nu ne este ruda, nu e fata lui mos Costache, e o
N-apucase sa sfarseasca. Mos Costache, inrosindu-se brusc, balbai violent:
50
- Sa-sa-sa nu spui prostii, de-despre fa-fa-fata mea!
Stanica isi insusi indignarea batranului:
- Vezi ce comedii faci, iubito? Cum poti sa spui asemenea prapastii, cand nu cunosti lucrurile? Asa e, o scuza Stanica fata de ceilalti, cand o fata e crescuta in idei gresite si in dusmanii. Familiile dumnealor nu prea se au bine, ma intelegi, si de aci toata povestea.
- E rau cand nu e unire in familii, zise madam Iorgu, mereu placida si nepricepand situatia.
Felix fu foarte deprimat de aceasta scena care il atingea direct, desi cei de fata nu se gandeau o clipa ca el ar fi in cauza. Atunci isi dadu seama ca tot ce privea pe Otilia il preocupa, cu toate sfortarile de indiferenta pe care incerca sa le faca. Georgeta insa observase asta de la inceput si, impreuna cu ea, din finete si din experienta, si generalul. Amandoi se straduiau sa atraga pe Felix, folosindu-se si de
Weissmann, intr-o convorbire straina de obiectul conflictului:
- Am auzit, domnule Felix, ca la balamuc, vorbea Georgeta, sunt bolnavi foarte interesanti. Mi-ar placea sa vad o data.
Weissmann interveni:
- Te duc eu, domnisoara. Optzeci la suta din bolnavi provin nu din infectatii sanguini, ci din cei morali. Constrangerea, in materie erotica, zdruncina creierul. Dumneata, care esti o fata fara prejudecati, dispunand liber de posibilitatile dumitale sexuale, ai sa vezi dezastrele societatii burgheze.
Georgeta, desi cam incurcata de libertatea de limbaj a lui
Weissmann, il asculta in interesul lui Felix, fara sa-i pese de ochirile celorlalti, aprobata de zambetul cordial al generalului. Felix era, in chip invederat, distrat. Generalul gasi ca ar fi potrivit ca Felix sa se retraga si, cu aprobarea recunoscatoare a acestuia, cei trei se ridicara.
Mos Costache declara posac ca vine si el. Familia Iorgu se arata mahnita:
- Puteai sa stai, macar la prajituri.
Sntr-adevar, chelnerii aduceau pe tavi lungi de argint mormane de prajituri si de fructe. Pe fata lui mos Costache se dadu o scurta lupta
51 de tonuri, apoi lacomia invinse, si batranul ramase pironit pe scaun.
Georgeta si generalul conduse pe Felix pe strada pustie, tinandu-l fiecare de un brat si silindu-se, intr-un chip care in alta imprejurare ar fi fost comic, sa-l invioreze. Generalul parea afectat:
- Fetita mea, dar tanarul nostru mi se pare ca e indragostit.
- Asa mi se pare si mie, confirma Georgeta in soapta, cu grija unei mame de a nu destepta copilul.
- O! dar atunci e ingrozitor! Te invit sa ai grija de dansul.
Felix simti nevoia de a ramane singur, isi lua ramas bun de la cei doi, care-l parasira cu cele mai atente gingasii. Apoi o lua inainte cu o necesitate neinfranta de a merge; strabatu toata Calea Victoriei, pustie, si se infunda in Sosea, pana la Hipodrom. Pe masura ce mergea si obosea, sufletul i se calma si incepea sa aiba o viziune mai obiectiva a lucrurilor. Adunarea la restaurantul lui Iorgu ii aparu de o hibriditate caricaturala. Mos Costache, avarul care vanduse localul, manca la masa cumparatorului. Stanica si Olimpia, hiene avide de mosteniri, faceau pe moralistii. Georgeta, curtezana, si generalul, stricat batran, il ocroteau pe el, care avusese legaturi cu Georgeta. Politetea, mai mult, delicatetea lor erau indiscutabile. Se vede ca numai oamenii fara legi in viata erau in stare sa perceapa situatiile fine. Totusi, ce penibila postura! Si in mijlocul acestei adunaturi, el suferea si se indigna de calomnierea Otiliei, care plecase intr-adevar in Franta, insa nu pentru studii, cum pretindea, cu onctuoasa perfidie, Stanica, ci ca sa se plimbe cu mosierul Pascalopol, asa cum afirma necioplitul locotenent. Mos
Costache se arata atins de ponegrirea Otiliei, dar el insusi nu o ajuta cu nimic sa-si clarifice situatia, ba chiar o impingea, lacom, la combinatii cu Pascalopol. Sn aceasta societate, mai de treaba era tocmai aparent teribilul, cinicul Weissmann, care, limitandu-se la orori verbale si la paradoxuri, le facea totusi mici si discrete servicii medicale. Obosit,
Felix se lasa pe o banca. Aerul se invineti, apoi se albi, si lucrurile capatara contururi. Un harsait monoton de tarn se auzi pe undeva, si doua faetoane de laptari matinali se indreptara spre oras. Se facuse dimineata. Sufletul lui Felix se umplu de elanuri si hotarari mari.
Experienta lui nu se prefacu in deprimare, ci intr-o mare vointa de a se ridica deasupra tuturor. Ssi puse in gand sa faca astfel incat sa nu depinda de nimeni, sa nu fie silit sa sufere trivialitatea nimanui.
Nadajdui orbeste ca Otilia se va pastra mandra, pana ce el va fi liber de el insusi, ca atunci, plin de marinimie si fara nici o rasplata, sa-i intinda mana. Linistit de aceasta hotarare, se ridica de pe banca si se indrepta spre orasul care incepea sa fiarba.
