n. 27 aug. 1928, Oradea- m. 21 mart. 2000, Cluj-Napoca.
Critic si istoric literar, prozator.
Fiul lui Adrian Zaciu, avocat, si al Otiliei (n. Muth), secretara de liceu.
Scoala primara la Satu Mare (1935-1939) si, tot acolo, prima clasa de liceu la Liceul "M. Eminescu". Dupa Diktatul de la Viena, cand familia se refugiaza la Arad, isi continua studiile liceale la Liceul "Moise Nicoara" din localitate (clasele II-VI), apoi la Oradea, la Liceul "Em. Gojdu" (clasele VI-VIII si bacalaureatul). Absolvent al Facultatii de Litere a Univ. din Cluj (sectia lb. si literatura romana, 1947-1951; licenta in 1952). Paralel, a urmat studii de drept (intrerupte). Din anul IV de studii, a lucrat ca preparator la Catedra de literatura romana a acestei facultati; asistent (1952), lector (1952-1962), conf. (1962-1972), prof. titular (1972-1990), prof. consultant (din 1990; in 1997 renunta la acesta calitate). Decan al Facultatii de Filologie din Cluj (1962-1966). Doctorat in Filologie romana (1967). Lector la Univ. din Koln, Bonn si Aachen, unde a predat lb. si literatura romana (1967-1970); in 1970 i se refuza prelungirea contractului si demis din functia de sef al Catedrei de literatura romana contemporana si teoria literaturii, pe care o detinea din 1967. Conducator de doctorat din 1990, dupa ce i se refuzase aceasta calitate in doua randuri: renunta la ea in 1997. Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1956), din al carui Consiliu de Conducere a facut parte timp de trei legislaturi; membru in Comitetul Director al Uniunii intre anii 1990 si 1995. Participari, pe linia Uniunii Scriitorilor, la conferinte, la colocvii internationale in Germania, Italia, Turcia, Irak, Danemarca, Finlanda.
Din 1990 se stabileste in Germania, dar petrece lungi perioade in tara; dupa aceasta data este director de onoare al rev. Vatra din Targu-Mures. Membru de onoare al Acad. Romane (1997). A debutat in 1944 in ziarul Ecoul cu un medalion despre
Duiliu Zamfirescu. Debut cu proza, 1948, in rev. Flacara. Debut editorial, in 1954, cu voi. Amiaza unei revolutii, si in 1967 cu voi. de critica si istorie literara Masca geniului. Alte studii si eseuri critice si de istorie literara au fost cuprinse in voi.:
Ion Agarbiceanu" class="navg">Ion Agarbiceanu (1964, ed. II, revazuta si adaugita, in 1972), Glose (1970), Colaje (1972), Ordinea si aventura (1973), Bivuac (1974), Lecturi si zile (1975), Alte lecturi si alte zile (1976), Lancea lui Ahile (1980), Cu cartile pe masa (1981), Viaticum (1983), Clasici si contemporani (selectie din voi. anterioare, 1994), Scrisori nimanui (1996), Ca o imensa scena, Transilvania (1996; culegere din eseurile dedicate literaturii ardelene, tiparite anterior). Impresii de calatorie in voi. Teritorii (1976); din masivul sau Jurnal, au fost publicate patru voi., acoperind perioada 1979-1989 (I, 1993; II, 1995; III, 1996; IV, 1998); trei piese de teatru, in voi. Sechestrul (1972, in colab. cu
V. Rebreanu). A ingrijit si prefatat numeroase ed. din scriitorii romani clasici si contemporani si a alcatuit antologia de proza scurta romaneasca Cu bilet circular (1974). A initiat si coordonat, impreuna cu
M. Papahagi si
A. Sasu, Scriitori romani. Mic dictionar (1978), reluat si amplificat sub titlul Dictionarul scriitorilor romani, cu doua volume gata pentru tipar in 1984, dar interzis de cenzura regimului lui N. Ceausescu, in 1985-1986, si aparut abia in 1995 (voi. I, -A-C) si 1998 (voi. II, - D-L). A coordonat colectia "Restituiri" a Editurii Dacia din Cluj (80 de titluri, intre anii 1972-1985, suprimata din ordine oculte). A conceput si editat voi. Ceasuri de seara cu Ion Agarbiceanu (1982) si
Liviu Rebreanu dupa un veac (1985). Premiul Acad. Romane pentru istorie literara (1975); Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1970); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critica literara (1976; 1981); Premiul "Octav Sulutiu" al revistei Familia (1992); Premiul Societatii oamenilor de Stiinta din Bihor (1993); Premiul Cultural al orasului Satu Mare (1994). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru memorialistica (1993). In calitate de coordonator al DSR, i s-au acordat Premiul Salonului National de Carte din Cluj-Napoca (1995), Premiul Municipiului Oradea, Salonul de Carte din Oradea (1995), Premiul Rev. Flacara (1995), Premiul de excelenta, Bacau (1995), Premiul "Opera Magna" al Uniunii Scriitorilor (1995). Dupa studiul monografic consacrat operei lui Ion Agarbiceanu, critica lui ZACIU s-a exprimat exclusiv in formula studiului, a eseului si cronicii literare, ilustrand deopotriva interesul autorului fata de literatura secolelor trecute si fata de actualitatea imediata. Istoricul literar isi situeaza demersul sub emblema unui "sentiment activ al traditiei", cautand in operele trecutului elementele fertile pentru scrisul urmasilor, "actualitatea, lor productiva. intotdeauna foarte atent documentate, eseurile lui ZACIU au si remarcabile calitati de evocare a ambiantei socio-literare a momentului, criticul fiind si un remarcabil portretist; traditiile scolii critice clujene, sensibila la "arhiva", se conjuga cu exemplul lui
G. Calinescu, istoria literara devenind si in viziunea lui ZACIU un "roman" sui generis, in care reinvie o epoca, un numar de personaje reprezentative, niste "peisaje". Cel mai adesea, criticul traieste insa "cu cartile pe masa", provocat de miscarea vie a literaturii si reactionand prompt, cu diagnosticari sigure si nu o data sever, marcate de accente polemice. Iubitor de exactitate, scrisul criticului e, nu o data, si colorat afectiv, echilibrand, astfel, pe ansamblul operei, latura "nervoasa" si raceala de bisturiu a polemistului. inzestrarile de prozator ale lui Z., mai putin realizate in fictiune, sunt ilustrate major in insemnarile ca si jurnalistice din Teritorii (1976), care fructifica experienta sejurului german, cu iesiri in spatiul parizian al framantatului an 1968, si la Londra. Un adevarat eveniment a fost considerata publicarea celor patru voi. din Jurnal-ul care consemneaza momente, stari si evenimente din "deceniul satanic" 1979-1989 al dictaturii Iui Ceausescu. Ele constituie un document pretios pentru reconstituirea atmosferei sumbre si deznadajduite a acelor ani, cu o atentie aparte acordata mediului scriitoricesc, din care se retin, in portretele adesea memorabile, principalele figuri si "masti" ale "breslei".
Situabila la confluenta dintre traditia criticii universitare ardelene, pentru care documentul biografic si cele care privesc imprejurimile" operelor au o pondere esentiala si sensibilitatea calinesciana fata de o istorie definita ca "stiinta inefabila si sinteza epica", opera de istoric si critic literar a lui ZACIU se distanteaza foarte mult de blamata "factologie" si de "pozitivism", facand din baza arhivistica un prilej de evocare: de oameni, de locuri si vremi, de alte carti aduse sub privirea contemporaneitatii noastre. De aceea, una din formulele predilecte este cea a portretului sintetic, a "medalionului" a "efigiei". inca din Masca geniului (1967), asemenea "efigii", "schite pentru un portret", "profiluri" sunt in mod semnificativ prezente, iar comentariile isi asociaza frecvent miscarea descriptiv-evocatoare a unui tablou de epoca, a unui "context" in care sunt situati scriitorul-personaj si opera sa. Nu lipseste, uneori, nici reamintirea unui propriu moment biografic legat de receptarea unei pagini de proza sau de poem, readus in memorie pentru a intari sentimentul participarii si trimitand oarecum la ceea ce Marcel Raymond numise "simpatie patrunzatoare". Mai toate textele au aici aceste accente de evocare si confesiune, de la cele despre Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Duiliu Zamfirescu ori Bratescu-Voinesti, pana la
E. Isac,
I. Agarbiceanu,
V. Papilian, Ion Breazu. Cu perfectionarile firesti de metoda si stil, aduse de trecerea anilor, interpretul literaturii nu va devia nici mai tarziu de la aceasta linie fundamentala: toate cartile sale de studii si eseuri (printre care Glose, 1970; Colaje, 1972; Ordinea si aventura, 1973; Bivuac, 1974; Lecturi si zile, 1975; Alte lecturi si alte zile, 1976; Lancea lui Ahile, 1980; Cu cartile pe masa, 1981; Viaticum, 1983; Scrisori nimanui, 1995) apar ca fragmente ale unui mozaic in care elementele componente concura in contrarea unei imagini unitare in fond, degajand un "aer de familie". Adunate, dupa anumite afinitati, cum se intampla, de exemplu, in masiva culegere Ca o imensa scena, Transilvania, din 1994, ele arata cat de puternic e acest sentiment al participarii la viata literaturii ca parte esentiala a vietii pur si simplu. Cu gravitate "nordica" si cu o disciplina academica ce nu e straina de modelul unui
Tudor Vianu ("hombre secreta" la care nota "perspectiva calma si profunda a meditatiei incalzita - peste sursele savante ale organizarii ambitiilor arhitectonice de fluidul unei comuniuni afective secrete, irezistibile") sau al lui
D. Popovici, ambii evocati printre "efigiile" majore, ZACIU are rude apropiate si in familia lui G. Calinescu, admirat inca din prima tinerete: istoria literaturii ce se recompune in scrisul sau devine un fel de "roman", in care retraiesc medii sociale si individualitati intim prinse in "tesatura vietii zilnice", in care mersul literaturii nu e niciodata strain de marele "mers al lumii". Aceasta carte pune in evidenta, prin unitatea de ton mai marcata decat altele, tocmai amintita latura "epica" si evocatoare a viziunii criticului, caruia ii place sa dezgroape din pulberea arhivelor o intreaga lume de fundal, a scriitorilor mai mult sau mai putin provinciali, profesori jurnalisti, conducatori de mici publicatii si cenacluri, care au intretinut dupa puterile proprii un anumit puls al vietii cultural-li-terare din orasele ardelene (A. Ciura, A.P. Banut, T. Murasanu, I. Chinezu s.a.), intampinati cu necesara comprehensiune a celui ce cauta peste tot semnele initiativei pozitive, pasiunea unei angajari civice, intemeierea etica a faptului de cultura. Fragmente de biografie, medii de formatie si de receptare sunt evocate pentru a se reconstitui niste mentalitati, o atmosfera specifica momentului socio-culrural vizat. Asemenea fragmente probeaza si vocatia de prozator a criticului, care ar fi putut, sa-1 indrume spre sinteze de tipul "vietilor" lui Eminescu si Creanga realizate de G. Calinescu, in care planul scrisului si cel existential se afla intr-o osmoza deplina. Spiritul critic nu face concesii de evaluare, dar conteaza in astfel de pagini si (sau mai ales) pe cantitatea de viata regasita, ceva din acel genius loci pe care reuseste sa-1 refaca. Filonul mai indepartat, sainte-beuvian, al unui atare tip de apropiere fata de om si text este prelungit cu profit pentru interpretare. " A reciti cu un ochi contemporan" ramane insa o deviza definitorie, operele indemnand frecvent la "restituiri", "reconsiderari" si "revizuiri", cum se intampla in cazul "modernului Slavici", al "poetului neinteles" Cosbuc - "un citadin", "un rafinat, un alexandrin", sau al lui Rebreanu (cu o lectura psihanalitica a romanului
Ciuleandra si o nuantata punere in perspectiva istorica a controversatului roman Gorila). Numindu-si lecturile critice si de istorie literara "glose" ori "colaje", ZACIU sugereaza si natura foarte libera a lecturii pe care o profeseaza, - critica foiletonistica, predominant eseistica, asigurand mobilitatea perspectivei deschise in jurul unui "pretext" care poate fi o carte noua sau o reeditare, un eveniment al vietii literare, o idee, o tema de actualitate culturala etc. in acelasi timp, "aventura" lecturii e controlata de constiinta "unei ordini" necesare, incat sintagma lui Apollinaire din titlul volumului publicat in 1973 sugereaza mai degraba un echilibru cautat intre actiunea de "a face ordine in trecut", punand in relief valorile traditiei, si disponibilitatea in fata prezentului creatiei. Mereu discutata chestiune a unei "critici de directie" este abordata astfel nuantat, fiind eliberata de orice rigiditate dogmatica; cu gandul, desigur, si la ingradirile ideologice ale vremii in care scrie, criticul isi exprima "teama de oricine - in materie de arta - vrea sa statorniceasca definitii, fiindca acela vrea sa legifereze si, in consecinta, sa penalizeze". "Directia", atat cat poate fi aproximata, tine mai curand de solidaritatea de adancime, de un fel de "ordine cosmica" a cretaiei literare si culturale in general, din spatiul national. in toate cartile sale, ZACIU se arata deosebit de sensibil la ideea unei asemenea comunicari si comuniuni a valorilor din diferite epoci, a unei "convivialitati", ce anuleaza frontierele stricte intre vremuri si opere. Ea sta la baza unei "angajari" a scrisului, a unei etici a actiunii constructive ("Tot ce e arhitectura, constructie - se poate citi in Ordinea si aventura - e si zidire constienta, si, prin urmare, asumare de raspunderi"). Ea e consecvent afirmata pana la ultima culegere de foiletoane critice, Scrisori nimanui (1996), unde, in ciuda sentimentului de marginalizare a scriitorului in conditiile "de tranzitie" prelungita de dupa 1989, energia participarii in viata agorei literare nu slabeste. Criticul e inca o data interesat aici de reevaluari si revizuiri ale valorilor si receptarii lor, cautand sprijin in documentul de arhiva, extragand date privitoare la geneza, la raporturile scrierilor cu orizontul de asteptare al receptarilor, la implicatiile politice si de ideologie literara, la marturiile scriitorilor insisi. Apelul la memorie capata, in noile conditii, o nota aproape patetica, vizand "restaurarea adevarului" cu privire la istoria mai indepartata sau mai recenta a literaturii romane; o restaurare pe care, de-a lungul intregii sale activitati de cititor specializat, ZACIU a vizat-o consecvent, angajandu-se in restituirea polemica si critica a unor documente falsificate de cenzura comunista, in judecarea unor editii rau intocmite, in amendarea neconcesiva a unor abdicari de la morala scrisului (ca in cazul raporturilor Beniuc-Blaga ori al plagiatului lui
Eugen Barbu). Una din scrierile cele mai personale si mai rezistente ale lui ZACIU este Teritorii (1976), de data aceasta o carte de autentic, puternic prozator. Nu una de "insemnari de calatorie", ci - cum spune Avertismentul de la primele pagini -una de "interiorizare a calatoriei, ca experienta intima", situabila la "granitele confesiunii". Este vorba, intr-adevar, de note deloc conventionale, "turistice", caci se evita formula de "ghid Michelin", atentia fiind concentrata asupra notatiilor fragmentare, legate de viata universitara germana, de intamplari cotidiene, impresii de lectura atrase in aria observatiei directe a ambiantei si oamenilor din jur. Mai ales aceasta "viata din jur" si "anumite stari de suflet" il intereseaza pe observatorul care-si aminteste de atitudinea similara a lui
M. Eliade din "romanul indirect" Santier. intampinat cu o nelinistita neincredere, mediul german e populat de vizitator cu figuri mai degraba sumbre, neprimitoare, crispate, suspicioase, considerate, cum a observat, de exemplu,
L. Ciocarlie, dintr-o perspectiva polemica. Inconfortul launtric ("dezastrele interioare") pare transferat ambiantei, ca in virtutea unei "vocatii a nelinistii si a framantarii" (L. Ciocarlie).
Crochiul rapid, de mare expresivitate, contureaza un colt de arhitectura urbana, mici scene de grup, portrete de familie surprinse in vizite la colegii de Universitate, scene de carnaval grotesc, profiluri umane in aqua forte, miscari de masa din vremea agitatiilor studentesti din Germania, mai apoi din Parisul, vizitat in mai 1968, sau - intr-o succesiune aleatorie, unitara insa in fond, caci supusa perspectivei spectatorului atras de tot ce-i pare semnificativ in confruntarea cu o lume noua pentru el, adesea insolita si socanta, tulburatoare, nascatoare de interogatii nelinistite, dar si de emotii mai calme ale celui ce reuseste sa se distanteze adesea, contemplativ, de micul-mare spectacol al lumii. Li se adauga insemnari dintr-o vizita londoneza, altele dintr-un periplu american (din care retine o admirabila relatare la un recital al lui Alan Ginsberg). In contrapunct, revin amintirile din tara, cu urme luminoase de peisaje maramuresene, cu ecouri vechi de copilarie ardeleana, cu rasfrangeri ale unor chipuri de scriitori si profesori pretuiti, precum Agarbiceanu sau
T. Vianu. Fraza calatorului-memorialist capata atunci accente lirice, de intensa nostalgie, caci, asa cum o marturiseste autorul in final, "spatiul (sau) de gand nu e aici, iar acasa ma asteapta un Timp romanesc cu o alta curgere, alta cadenta, alte anotimpuri - mai aproape de vesnicie". O cu totul alta imagine, la distanta de reveria idealizanta a unor pagini din Teritorii, ofera intinsul Jurnal al scriitorului, din care s-au publicat patru volume, acoperind perioada 1979-1989, adica ceea ce el numeste "deceniul satanic",, cel mai dur, al dictaturii ceausiste. intampinat ca un mare eveniment, Jurnalul este, intr-adevar, unul dintre documentele cele mai expresive ale epocii (o "simpla marturie de epoca", o numeste autorul), marturie sumbra a marginalizarii intelectualului si a captivitatii lui intr-o societate constransa la izolarea de exterior, terorizata de un regim grotesc si absurd. "insemnarile zilnice" ale lui ZACIU alcatuiesc, in cele din urma, din "farame", cronica subiectiva a acestei insingurari, cu deschideri animate de o foarte vie curiozitate spre spectacolul societatii din jur, mic "theatrum mundi" contemplat cu amaraciune, cu ironie ori cu sarcasm, cautandu-i-se resorturile ascunse, mecanismele si "sforile" din culise. il reprezinta, la o scara redusa, Uniunea si, in general, lumea scriitorilor (in care regasea, totusi, o "forma de salvatoare sociabilitate in mijlocul unui sistem bazat pe incarcerare"), spatiu emblematic pentru conditia intelectualului roman aflat mereu in raporturi de tensiune cu Puterea. In jurul acestui centru de interes se coaguleaza alte numeroase note si reflectii privind viata universitara, lecturile momentului.
schite de portret ale unor personalitati culturale, altadata crochiuri grotesti ale unor personaje din sfera nomenclaturii comuniste, confesiuni intime, evocari. inclinatia marturisita a scriitorului merge spre iscodirea sub suprafete a realitatii disimulate, a acelor "culise ale vietii literare" sau politice (interes pe care-1 noteaza si la
E. Lovinescu). Este si interesat de "tesatura vietii zilnice", de medii in care se rasfrang (balzacian") biografii, de obiecte in care s-au sedimentat straturi de timp trait. O memorie neobisnuit de vie readuce in prezent figuri umane, scene si expresii definitorii pentru un caracter, contribuind la realizarea efectului estetic, alaturi de "povesti, anecdote, cancanuri", "evocari, povestiri, episoade, detalii" ascultate de evocare sentimental-ele-giaca a unor locuri si intamplari din copilarie si adolescenta, figuri ale unui "spatiu securizant" devenit obsesie in conditiile perpetuei hartuieli in care se simte traind autorul. El se propune, la randul sau, ca personaj unul din categoria "invinsului" si a "dezradacinatului", marcat de stari de oboseala si de epuizare, de senzatia de "inutilitate", contrazicand grav o natura ce se priveste la modul ideal, sub semnul vitalitatii germinative. Puternic colorat subiectiv, "peisajul" impartaseste mai ales tonurile cenusii si reci, iar umanitatea care-1 populeaza apare alcatuita frecvent din figuri grotesti, "patibulare". Contrasteaza cu ea doar cercul restrans al prietenilor intimi, parte a acelei oaze de "sociabilitate" regasita. intreg Jurnalul sta astfel sub semnul unei stari de urgenta, rasfrangand situatia mai generala a societatii romanesti sub o dictatura intrata in criza. "Exercitiile de despartire" pe care le face ziaristul, cu o gravitate atingand adesea cota patetica, atenuata abia de distantarea ironica a spectatorului unei lumi derizorii, depasesc astfel dimensiunea strict personala, capatand un caracter emblematic pentru acel "deceniu satanic", unul dintre cele mai dramatice ale istoriei noastre.
OPERA
Amiaza unei revolutii, Bucuresti, 1954; Ion Agarbiceanu, Bucuresti, 1955 (ed. revazute in 1964 si 1972); Unde sfarseste pustiul, Bucuresti, 1956; inceputul sfarsitului. Bucuresti, 1956; Masca geniului, Bucuresti, 1967; Glose, Cluj, 1970; Colaje, Cluj, 1972; Ordinea si aventura, Bucuresti, 1973; Bivuac, Cluj-Napoca, 1974; Lecturi si zile, Bucuresti, 1975; Alte lecturi si alte zile, Bucuresti, 1976; Teritorii, Cluj-Napoca, 1976; Scriitori romani. Mic dictionar. Bucuresti, 1978 (in colab.); Lancea lui Ahile, Bucuresti, 1980; Cu cartile pe masa. Bucuresti, 1981; Ceasuri de seara cu Ion Agarbiceanu, Cluj-Napoca, 1982 (in colab.); Viaticum, Bucuresti, 1983 (ed. II, 1998), Jurnal, I, (1979-1989), Cluj-Napoca, 1993; Liviu Rebreanu dupa un veac, Cluj-Napoca, 1985 (in colab.); Clasici si contemporani, Bucuresti, 1994; Dictionarul scriitorilor romani, I-II, Bucuresti, 1995-1998 (in colab.); Scrisori nimanui, Oradea, 1996; Ca o imensa scena, Transilvania, Bucuresti, 1996; Jurnal, II (1982-1983), Bucuresti, 1995; Jurnal, III (1984-1986), Bucuresti, 1996; Jurnal, IV (1986-1989), Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
G. Gana, in Gazeta literara, nr. 1, 1968;
M. Mincu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1968; M. Tomus, in Steaua, nr. 2, 1968; Al. Dobrescu, in Cronica, nr. 52, 1970;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 28, 1970; Al. Piru, in Romania literara, nr. 31, 1970;
I. Pop, in Tribuna, nr. 24, 1970; P. Poanta, in Echinox, nr. 8-9, 1970; V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 6, 1972; D. Cul-cer, in Vatra, nr. 6, 1972; Al. George, in
Luceafarul, nr. 23, 1972; Gh.
Grigurcu, in Familia, nr. 5, 1972;
M. Iorgulescu, in Arges, nr. 6, 1972; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 9, 1972;
L. Petrescu, in Ateneu, nr. 4, 1972;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 6, 1972;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 6, 1972; M. Papahagi, in Steaua, nr. 21, 1973; P. Poanta, in Steaua, nr. 12, 1973;
I. Vartic, in Tribuna, nr. 24, 1973; D. Cristea, in
Luceafarul, nr. 51, 1974; I. Pop, in Echinox, nr. 9-10, 1974; I. Vlad, in Romania literara, nr. 1, 1974;
V. Felea, in Tribuna, nr. 5, 1975; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 1, 1975;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 17, 1975; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 16, 1975; P. Poanta, in Steaua, nr. 3, 1975; Al. Sandulescu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1975;
M. Ungheanu, in
Luceafarul, nr. 26, 1975; V. Felea, in Tribuna, nr. 10, 1976; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 4, 1976; R. G. Teposu, in Amfiteatru, nr. 2, 1976; I. Vartic, in Echinox, nr. 7-8, 1976; V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 2, 1977; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 1, 1977; R. G. Teposul in Echinox, nr. 3-4, 1977; I. Vlad, in Tribuna, nr. 4, 1977; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1978; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 35, 1978;
E. Simion, in
Luceafarul, nr. 41, 1978; Alex. Stefanescu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1978; N. Oprea, in Echinox, nr. 2-3, 1978;
M. Martin, in Contemporanul, nr. 21, 1979; Al. Calinescu, in Cronica, nr. 38, 1979;
G. Dimisianu, in Ramuri, nr. 7, 1980; Gh.
Grigurcu, in Familia, nr. 8, 1980;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 36, 1980; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 18, 1980;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 19, 1980; L. Ciocarlie, in Steaua, nr. 6, 1981; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; Gh.
Grigurcu, intre critici, 1983; I. Pop, Lecturi; L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983;
V. Tascu, in Tribuna, nr. 52, 1983; St. Borbely, in Vatra, nr. 1,1984; D. C. Mihailescu, in Transilvania, nr. 1, 1984; E. Simion, Scriitori romani de azi, III, 1984; I. Pop, in Steaua, nr. 6, 1994; St. Borbaly, in Apostrof, nr. 10, 1995; Al. Cistelecan, in Vatra, nr. 4, 1995; Gh.
Grigurcu, in Apostrof, nr. 8, 1995;
Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 21-22, 1995; ZACIU Ornea, in Romania literara, nr. 42, 1996;
G. Ionescu, I. Pop, Nicoleta Salcudeanu, Georgeta Moarcas, Ruxandra Ivancescu, Dana Mocanu,
Iulian Boldea, in Vatra, nr. 8, 1998.