Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




JURNALUL LUI MIRCEA ZACIU despre Mircea ZACIU



Jurnalele, memoriile, corespondenta, documentele, adica adevarata autenticitate, a cucerit piata cartii romanesti de dupa 1989, depasind - in interes - creatia fictionara. Si cand aceste scrieri au har expresiv, ele fac parte din genul literaturii de tip subiectiv, care cuprinde, tocmai, jurnalul, memoriile, memorialul (de calatoriE), corespondenta. Citesc cu efectiva pasiune, mai de mult, acest fel de scrieri, indiferent daca, prin expresivitate, fac sau nu parte din literatura subiectiva. E o lectura totdeauna captivanta si utila mie, ca istoric literar si al curentelor de idei din cultura romaneasca. Fara lectura unor astfel de scrieri, izvor nesecat de informatie, nu mi-as fi putut scrie, cu siguranta, cartile. Daca ma felicit si ma mandresc cu ceva in activitatea mea de editor (care depaseste, in ani, patru deceniI) e faptul ca am initiat, la Minerva, in 1970, doua colectii: Documente literare" (in care s-au publicat, in 20 de ani si mai bine, peste 120 de titlurI) si Memorialistica", unde au aparut jurnalele si memoriile lui Costache Sion, Maiorescu, Sextil Puscariu, Taslauoanu, Gala Galaction, Rebreanu, Demostene Botez, Sasa Pana, Ioan Massoff etc, etc, etc. Iar, acum, dupa decembrie 1989, genul a irumpt, publicandu-se enorm in spatiul acestuia. De-abia prididesc sa comentez, totdeauna cu placere, aceste carti care ma pasioneaza efectiv. Ele sunt si extraordinar de importante pentru ca ne restituie fragmente ale memoriei, fara de care nu vor reconstitui diferite sectiuni ale istoriei din secolul nostru romanesc, dinainte de 1944 si, mai ales, de dupa aceea. Sigur, prin statut, acest fel de scrieri sunt, fatalmente, subiective. Pentru a reconstitui o epoca trebuiesc, desigur, coroborate cu altele, cu presa vremii si documente, incat, dupa operatii migaloase de confruntare, obtinem, cat e omeneste cu putinta, obiectivitatea necesara. Dar, la urma urmei, este istoria, chiar ca disciplina stiintifica, deplin obiectiva? Nu este, oare, ea fatalmente subiectiva, aceleasi marturii si documente putand naste alte imagini si interpretari posibile?



Dar destul cu aceste intrebari teoretizante, mai utile, poate, in alta parte. Vreau sa marturisesc ca am citit in trei zile, emotionat si captivat, al treilea volum al Jurnalului distinsului, bunului meu coleg de breasla, dl Mircea Zaciu. Acest imens jurnal, care incepe notatiile in 1979, are sansa de a deveni un extraordinar document despre viata intelectuala (si nu numaI), scriitoriceasca a deceniului al noualea al secolului nostru, ultimul al anilor dictaturii comuniste, la care se va apela, acum si peste veacuri, pentru a reconstitui fizionomia interioara a unei epoci de un dramatism stiut. Atunci, perechea prezidentiala si diversi ai ei slujitori, precum Dulea, Stefanescu si multi altii au incercat sa sugrume, la propriu, cultura romana si fiinta biologica a poporului roman. S-a gasit un carturar ardelean, serios, care, ca orice ardelean, duce lucrul inceput la bun sfarsit, care a consemnat, intr-un jurnal, incercarile, trairile, faptele petrecute pentru a ramane o marturie posterioritatii. Si, ma grabesc sa adaug, chiar tinerea unui jurnal reprezenta, atunci, un mare act de curaj pentru ca, oricand, la o perchezitie, caietele puteau fi descoperite aducand autorului arestarea si uciderea. Nu a platit cu viata, la mijlocul anilor optzeci, Gh. (BabU) Ursu pentru descoperirea, de catre Securitate, a unui jurnal? Dl Mircea Zaciu a avut temeritatea, chiar si dupa aflarea crimei faptuite impotriva lui Gh. Ursu, sa-si continuie scrierea jurnalului, lasandu-ne noua, dar mai ales posteritatii, marturia sa. E marturia unei inalte constiinte care, traind drama sa cu acuitate omeneasca, a marturisit, in paginile sale de jurnal, atentatul faptuit impotriva unei culturi si a unui popor. Oricate omagii adevarate i s-ar aduce - si i s-au adus -d-lui Mircea Zaciu pentru efortul si curajul sau extraordinar, ele nu vor fi niciodata indeajuns. il stimez enorm - si o stie -pentru carturaria sa de istoric literar, cu contributii - chiar daca a scris mai putin decat se cuvenea de la imensa lui stiinta de carte. Dar indraznesc sa cred ca opera vietii sale, la care totdeauna se va apela cu folos sigur, va fi acest jurnal. Pe alocuri, paginile jurnalului pe care il comentez devin cutremuratoare. Autorul jurnalului a avut dramaticul privilegiu ca, la mijlocul anilor optzeci, sa devina un caz emblematic pentru suferintele acelor ani infioratori. Jumatate din familia Mircea Zaciu (sotia si unul dintre copiI) s-a destarat in Germania. Dar, si mai inainte, avea plecate in Germania rude apropiate ale sotiei. Si, o stiu bine din propria experienta nefericita, deodata, unul dintre marii profesori ai universitatii clujene, importantul istoric literar, un carturar de mare insemnatate, devine victima oficiilor de cadre, a serviciilor de pasapoarte si a cenzorilor culturii. Suferea de pacatul numit generic rude in strainatate". (Cate extemporale" n-am dat eu, in vreo patruzeci de ani, la Serviciile de Cadre pentru acest pacat" de care nu eram deloc vinovat!

   ) Si acesta te plasa, instantaneu, in subspecie, in cetateni de categoria a doua, tratati cu neincredere, mereu suspectati si abia ingaduiti. Autorul jurnalului traieste, nespus, drama disperata de a nu-si putea vedea jumatatea de familie destarata. Fiul, student la Bonn, il suna periodic la telefon. Aceasta comunicare, prin receptor, il sugruma efectiv, indurerandu-1 profund. Iata o insemnare din 14 noiembrie 1986, dupa o astfel de convorbire cu fiul sau: Suferinta de a nu-1 putea decat auzi, si asta doar cateva clipe, timp in care ma zapacesc totdeauna, imi pierd firul gandului si nu mai stiu ce sa-i spun. Din tot ce as fi dorit nu raman decat firimituri". Ar dori sa plece la ai lui, pentru a serba, impreuna cu sotia, nunta de argint. Face primele demersuri, dar nici nu parvine sa capete formulare pentru eliberarea unui pasaport. E respins net si fara menajamente, din capul locului. Si traieste in dor chinuit, ii viseaza. infiorat, pe ai lui, e mereu cu gandul departe si nu-si gaseste locul. Tara, care ii este draga si ii slujeste patriotic cultura, devine un univers concentrationar. Neomenescul acestei alcatuiri politice a unui regim odios e de neinteles pentru cineva din Apus si, cu siguranta, de generatiile noastre viitoare. Dar c bine ca realitatea acestei situatii infioratoare e fixata in aceste pagini, ca un memento pentru viitorime. La aceasta tragedie a sa si a familiei, se adauga, din 1982, o alta, care ii istoveste energiile creatoare. De pe la mijlocul anilor saptezeci, dl Mircea Zaciu, ajutat de bunii sai colegi, fosti studenti, d-nii Marian Papahagi si Aurel Sasu, au pornit sa pregateasca o lucrare monumentala. Dictionarul scriitorilor romani, scris de un colectiv de vreo 60 de autori. Au incheiat cu Editura Stiintifica si Enciclopedica contract, au primit asigurari ca lucrarea e asteptata si va avea tratamentul acordat marilor lucrari de sinteza. Si in 1985, cand au predat primele doua volume (din patrU) au inceput marile, insolubilele necazuri. intre timp, optica se modificase total la autoritatile culturale ale dictaturii si astfel de lucrari nu mai erau agreate. Degeaba demonstratia coordonatorilor lucrarii ca e o opera importanta, cum alta nu exista, ca in ea s-au investit zece ani de munca istovitoare. Sicanele s-au tinut lant timp de doi-trei ani. Coordonatorii alcatuiau si inaintau mereu memorii la foruri", obtineau, cu greu, audiente, pledau cu argumente aparent irefutabile, se zbateau energic. Zadarnic. Mecanismul se gripase si marele dictionar nu putea aparea. Ca unul care cunosc bine contenciosul acestui dictionar si al altor lucrari, pot depune marturie ca daca n-ar fi aparut, mai intai la Sectia de propaganda a CC. al P.C.R. si, apoi, ca adjunct de ministru la Consiliul Culturii, acel sinistru personaj care a fost Mihai Dulea, lucrarea, monumentala, initiata si coordonata de dl Mircea Zaciu si colaboratorii sai ar fi putut aparea. Dar acest odios personaj, dur si zelos peste masura, s-a inversunat nu numai impotriva Dictionarului dar si a scrisului romanesc in genere, ducand la topirea zatului acestei lucrari. Jurnalul d-lui Mircea Zaciu se transforma intr-o agenda de insemnari privind destinul Dictionarului si isi judeca prietenii si colegii (uneori cam nedrepT) in functie exclusiva de atitudinea fata de Dictionar. Iar atitudinea rezistent-bataioasa a autorului jurnalului ii aduce alte interdictii (i se sisteaza coordonarea unei colectii Restituiri" - la Editura Dacia, i se scot articole din revistE), capatand obsesia unei manii a persecutiei. Stiu bine cat de mult a suferit, pentru toate astea, dl Mircea Zaciu. Dar suferinta era generala. Prin abilitate si diplomatie totusi, in anii aceia, unora dintre noi, ne-au aparut, totusi, carti, unele chiar importante. Rezistenta prin cultura avea sens si izbandea. Ceea ce nu inseamna ca nu inteleg drama adanca a d-lui Mircea Zaciu, care ajunge sa traiasca sentimentul paralizant ca nu mai trebuie sa scrie (Dar n-am chef, totul imi pare cumplit de inutil"). Nimic, atunci, in efortul de a scrie si a publica scrieri importante nu era, dimpotriva, inutil, fie si pentru ca irita, pana la paroxism, oficialitatea care, iata ca nu putea, oricate piedici inventa, sa impiedice aparitia tuturor cartilor Dl Mircea Zaciu a avut nefericirea de a i se interzice o lucrare de mare importanta. Dar n-a mai gasit, tracasat cum era, energia necesara de a elabora o alta, luptandu-se, cum au procedat atatia alti scriitori, sa o vada publicata. in insemnarile din toti acesti ani negri, n-am gasit decat ideea unui singur proiect de a elabora o carte: o monografic - urmata de texte - despre jurnal in literatura romana si universala. Dar, repet, n-a gasit nici macar energia de a o elabora. Zbaterea si infrangerile, pe toate planurile, l-au istovit ruinator. E istovirea ruinatoare a unui mare carturar in vremurile acelea de cumplita prigoana.



Astept, cu mare interes, al patrulea volum al jurnalului d-lui Mircea Zaciu. Si, o spun inca o data, ii sunt profund recunoscator ca a avut puterea si curajul de a tine, atunci, acest jurnal.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.