Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Marin MINCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 28 aug. 1944, Slatina.

Poet, prozator, critic si teoretician literar.

Fiul lui Mincu Druta, muncitor, si al Anicai (n. Voica).

Absolvent al Liceului "Radu Greceanu" din orasul natal (1962) si al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1967).

Cariera universitara inceputa la Institutul de invatamant superior din Constanta (mai 1968); doctoratul la Univ. bucuresteana cu lucrarea Opera literara a lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu (1971, editata in 1990); lector de literatura romana la Univ. italiene din Torino si Milano (1974-1978); conferentiar la Institutul constantean (1979); prof. titular, ulterior, la Facultatea de Litere si Filosofie din Florenta (1979-1994). Fondator al Univ. "Ovidius" la Constanta si decan al Facultatii de Litere, in cadrul acesteia. MINCU a debutat cu poezie in rev. Luceafarul (1966) si cu critica in Gazeta literara (1964). A publicat in toate rev. din tara, detinand periodic rubrici in Tomis, Amfiteatru, Luceafarul, Romania literara. Mai colaboreaza la rev. italiene Strumenti critici, Nuova Rivista Europea (din al carui comitet international face parte), // Ponte, Inven-tario, Alfabeto, La fiera letteraria, II cavallo di Troia, Uomo e cultura etc. A debutat editorial cu o culegere de poeme. Cumpana (1968), urmata imediat de prima carte de critica, intitulata maiorescian Critice (1969). Alterneaza, in continuare, voi. de poezie {Calea robilor, 1970; Eterica noapte, 1972; Vaile vegherii, 1974; Discurs impotriva mortii, 1977; Prada realului, 1980; Proba de gimnastica, 1982; Despre fragilitatea vietii, 1987) cu voi. de critica literara (Critice II, 1971; Poezie si generatie, 1975; Ion Barbu comentat, 1975; Repere, 1977; / canti narativi romeni. Analisi semiologica, 1977; "Luceafarul" comentat, 1978; / mondi sovrapposti. La modellizzazione spaziale nella fiaba romena, 1978; Ion Barbu - eseu despre textualizarea poetica, 1981; La semiotica letteraria italiana, 1982-in romaneste, 1983; Lucian Blaga comentat, 1983; Avangarda literara romaneasca, 1983; Eseu despre textul poetic 11, 1986). Ca prozator scoate Intermezzo in anul 1984 (voi. II in 1989, iar voi. IV, Jurnalul florentin, in 1996). Un succes deosebit a intregistrat // diario di Dracula (romanzo), editat la Bompiani, Milano (1992). in Italia au mai aparut voi. In agguato (antologie dupa Prada realului), 1986; Mito-fiaba-canto narativo. La transformazione dei generi letterari, 1986; Nuovi poeti romeni (in colab. cu Marco Cugno), 1986; Mircea Eliade e VItalia (in colab. cu Roberto Scagno), 1987; 11 elegie, 1987; / poemi della luce (in colab. cu Sauro Albisani), 1989; Lucifero (in colab. cu Sauro Albisani). 1989; Genio de-solato, 1989; Fiabe romene di magia, 1989. Traduceri: D Arco Silvio Avalle, Modele semiologice in Commedia lui Dante, 1979 (in colab. cu Stefania Mincu); Poesia romena d avanguardia, 1980 (in colab. cu Marco Cugno); Poeti italieni din secolul XX. De la Giovanni Pascoli la Mario Magrelli, 1988. Scrierile sale au fost traduse in Italia, Iugoslavia, Ungaria. Dupa 1989, a infiintat, la Constanta, Editura Pontica si scoate rev. Paradigma. Este membru al Asoc. Italiene de Semiotica si al Asoc. Internationale de Studii Semiotice. Programul literar al lui MINCU implica traversarea simultana a mai multor genuri, autorul afirmandu-se cu egala indreptatire ca poet, critic, teoretician literar, prozator si traducator, ilustrand spiritul heliadesc in varianta moderna, teoretizata intr-un studiu din tinerete. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti, 1981; Premio Internazionale "Eugenio Mon-tale", Roma, 1989; Premio Letterario "Carlo Betocchi", Citta di Piombino, 1992; Premio Nazionale di Narrativa, Bergamo, 1994; Premiul "Poesis", Satu Mare, 1994; Premiul "Herder" (1996).



De la bun inceput activitatea literara si universitara a lui MINCU alterneaza intre doua arii culturale: romaneasca si italiana. Acest fapt i-a permis sa se inscrie decis intr-o modalitate de creatie moderna, originala, regasindu-si identitatea propie, amprenta spirituala care-1 diferentiaza net printre ceilalti. in diversitatea preocuparilor sale creatoare, prima optiune ramane poezia. Lirica lui MINCU a evoluat surprinzator, intr-un timp relativ scurt, cat pentru doua-trei generatii la un loc. Primele poeme {Cumpana, 1968 si Calea robilor, 1970) se disting prin solemnitatea elegiaca a dictiunii poetice intr-un cadru cosmic, ce predispune la exaltare. Nostalgia vegetalului rafinat si incordarea extatica a simturilor nu sunt, insa. ale unui spirit rural. Fiorul metafizic dezlantuit il plaseaza pe poet in descendenta apropiata a lui Blaga. Tinzand catre un ritual adesea exorcizant, versurile asociaza atitutini intrinsec contradictorii, dar conflictul este unul pur interior, cu dorinta expresa de "afirmare autoreflexiva". Poetul insusi se considera un tanar Orfeu barbar, in viziunile caruia tensiunea provine din sentimentul acut al vinei si din spaima de timp. de ratare. Neincrederea in cuvant si necredinta in Logos au fost luate, de unii critici, drept indecizie. in realitate, nimic nu clinteste, in aceste poeme, statura semeata a eului, de un orgoliu fara margini, punand in surdina "chemarea barbara" a sangelui si freamatul vietii (disimuland unele afinitati nietzscheene). Chiar daca poezia e inteleasa curent ca zbor transcendental peste lucruri, universul liric se compune mai mult din esente, un fel de stihii demonizate ("lutul", "verdele", "marea", "putredul", femeia ca obiect absolut al erosului s.a.), toate subsumate unui simbol unificator: "Calea Robilor". Celalalt simbol, "Cumpana", are sensul tragic de incercare initiatica, la fel ca in zodiac (metafora a riscului ontologic). Propriu-zis, poetul nu instruieste despre lucruri esentiale, ci se instruieste, se edifica pe sine. Intentia ermetica lipseste, in texte, cu totul. Complexitatea lirismului din primele poeme corespunde intuitiei conform careia "germinalul blagian s-a degradat [] la terorile autismului bacovian" (I. Negoitescu). Accente inedite aduce volumul Eterica noapte (1972), care indica, in intentia autorului, o schimbare in structurarea discursului prin adoptarea poemului "lung", implicand o anumita "epicitate secventiala". Ideile si simbolurile raman aceleasi, dar se modifica registrul discursiv. Vari-atiunile pe tema calatoriei imaginare permit notatia directa in sondarea oniricului; poetul adopta pentru intaia oara un stil al deziluziei si descriptiei lucide .Tonul devine sententios. Esentializarea lirismului promisa aici se face simtita si mai mult in Vaile vegherii (1974). Partial, volumul acesta va fi reluat in Discurs impotriva mortii (1977), dand semne de epuizare, marcat insa puternic de maniera moderna de constructie a textului poetic. Recuzita utilizata in discurs, lasand impresia de organizare in sistem a simbolurilor lirice, e un simplu pretext. O data cu Prada realului (1980), titlul atribuit si culegerii aparute ulterior (1985), MINCU incepe sa scrie altfel, desi noua formula era prefigurata in amplul poem intoarcerea lui Agamemnon (1974). Este vizibila, mai ales, fixarea destul de riguroasa a inspiratiei poetice intr-un spatiu al cuvantului, determinat strict de legile textului. Pentru a da o explicatie, se poate invoca influenta poeziei italiene moderne, dar si asimilarea temeinica a avangardei artistice romanesti si europene. Nu e vorba de influente mimetice, si nici de o simpla contaminare de grup, ci de experiente de tip existential, suportate pe risc propriu. Poetul cunoaste totul direct de la sursa si experimenteaza de unul singur, fiind cu un pas inaintea altora. Programul liric al lui MINCU se revendica energic de la ceea ce el numeste: poetul "semnonaut", respectiv poemul care "se autoscrie". E un semnal impotriva entropei stilistice traditionale. Textele cele mai reusite din volum transcriu exercitii de contemplatie si depoetizare, inspirate de impactul cu realitatea nuda. "Nici nu stii cand te fura realul" - pare sa fie noul mod de a visa al poetului. Se remarca de indata dozajul (echilibrul) trairii. Din inde-terminarea mitica de odinioara, proiectata in ilimitatul cosmic, eul se repliaza in sine si in cuvant, intr-o identitate biografica esentiala, numita altundeva subjectum: "Te scufunzi abisal in experientele ce te-au traversat ca sa te alegi ca subiect". Forta sa adevarata consta in penetratia cadrelor de viata exterioara pana la detaliul semnificativ, care invita la autoreflexie. Se extrapoleaza imediat de aici autoreflexia poemului insusi. Este invocat insistent actul de a scrie, sinonim cu faptul de a fi, in care eul se pierde totusi de emotie. Un ciclu cu berze, mai putin cerebral, aduce - in notatii scurte - un aer ludic si ironic demistificator. Totul devine in poezia lui MINCU explicit, fara taina ("soarele ucide Das Ding an sicii"). Pana la urma poemele ating o anumita puritate si autonomie fata de orice intentie care le precede. Atent elaborate, capata insa pe alocuri intensitatea dramatica a unei confesiuni, a unei confruntari ontologice cu realul: "totul coexista cu firescul / si ceea ce simteam coexista cu mine / ca dovada ca exist". Paradoxal, in culegerea amintita poetul a renuntat la tot ce scrisese inainte de Prada realului. Ca nu e vorba de o renuntare simpla se vede chiar din poemul care deschide programatic volumul, dedicat simbolic lui Blaga: "marin mincu e in asteptare / un ochi crispat demoleaza cu furie / structura chimica a obiectelor / repune elementele in libertate // intre goluri si plinuri / asa numite pliuri interstitiale / mana lui se strecoara vioaie / veverita de fum intre doua crengi // intre crengile realului / din abundenta frunze vorbe vrabii / in rasfat dezmat de forme informe / falnica practica semnificanta // a descoperi limba poeziei / mana apasata pe tragaciul masinii de scris / sa impusti acel vers asteptat / singurul vers care doare // marin mincu sta aplecat / intre formele starii de real /cea mai maligna dintre stari pe care / n-o vindeca nici un spital." La acest nivel, poemul mai oscileaza inca intre a fi poezie despre poezie sau poezie fara "poezie". Spiritul incepe sa devina litera insasi a textului; discursul se deliricizeaza complet, in Proba de gimnastica (1982), volum inclus, de asemenea, integral in selectia din "Hyperion", se accentueaza relatia de implicare in text - ca si gustul pentru ironie si pentru figurile expresive ale ambiguitatii poetice textualizante. Aspectul initiatic variaza de la un domeniu la altul decupate din realitate si nu mai are nimic oracular; eul se confrunta cu situatiile (pozitiile) limita in spatiul fluxului trairii ("dezordinea de senzatii"). Programatic, starea de real se permanentizeaza. Desi se bizuie mai mult pe soc, pe ruptura in ordinea automatismelor limbajului, impresia dominanta e de exactitate, de descatusare controlata a energiilor subliminale. Toate liniile de forta ale fanteziei poetice tind catre o noua ubicuitate atotputernica, aceea a Textului. Mecanismul ar fi, in esenta, urmatorul: in fata presiunii crescande a realului, eul se simte tot mai vulnerabil; se supune unor repetate probe de dezinhibare: exercitii de risc si de aspiratie la perfectiune, avand semnificatia unor convertiri in lant. Efectul imediat poate fi unul de culpabilizare, dar si atunci simti cum poetul isi savureaza succesul. Desi intr-una din probe apare motivul mortii indragostite, opusul trairii nu e moartea, ci textul; iar opusul mortii e tot textul. Beneficiind de o retorica adecvata si de un material lingvistic mereu improspatat, poemele se constituie intr-un pariu cu sine al poetului, un pariu cu trecutul - acum pe deplin asumat si radicalizat totodata. Se intelege ca proba suprema ramane "proba textului". De altfel, aspectul de inscriptionare textualizanta, ca revers la orice posibila codificare psihanalitica sau metaforica (intr-un sens mai larg) a realului nu poate scapa nimanui. Admirabil e sub platosa luciditatii sentimentul nedefinit al primejdiei, trait intens la toate nivelele de complexitate a implicarii in real. Pentru poet nu mai exista nici un alt loc de refugiu: deziluzia e totala, ca in mult citata Proba cu viata ("incercuit de mii de carti orgolioase / ma retrag paianjen domestic in gradul zero / al camerei de lucru // din fiecare colt obscur / realul ma pandeste perfid cu ochi / tentaculari de caracatita // [] // de ma refugiez in lectura / furnicile textului ma saruta mortal / cu cerneala lor // asaltat de primejdii multiple / ma apuc sa scriu dar pe masura ce bat la masina / observ cum viata dispare"). Ambitia poetului acum e de a spune totul despre real. Poemele lui MINCU sunt deopotriva prozaice si experimentale, exacte si inefabile, senzuale si austere. Dau senzatia ca poezia se afla peste tot in jur, fiindca peste tot pluteste fiinta aburoasa a realului. In sfarsit, poezia fiind "o stare mediata a realului", MINCU isi continua tentativa de apropiere de acest real in volumul Despre fragilitatea vietii (1987), care va fi si titlul unei antologii ulterioare. Poetul vrea sa recupereze, de asta data, starea de slabiciune a concretului cotidian ce ne scapa, strecurandu-se perfid in codurile existentei conventionale". Paradoxal, primul ciclu din volum se intituleaza Despre fragilitatea poetului. Versurile sunt impregnate de acea constiinta tragica a fragilitatii "ce ne apartine ontologic". Antologia cu acelasi titlu (1996) cuprinde, pe langa poemele din faza lirica, oraculara, alte cateva cicluri "antedatate", restabilind, in spiritul unei coerente intrinseci a discursului, adevarata cronologie interioara a operei poetice a lui MINCU indeosebi Prolegomenele existentei, fragmente ale unui "jumal de adolescent", scrise intre anii 1960 si 1964, poate ulterior "rescrise" in parte, directioneaza clar lectura si receptarea intregii sale poezii. Experimentalismul postavangardist al ultimelor poeme devine la criticul MINCU versatilitate tehnica sub auspiciile semiologiei si textualis-mului. Chiar parcursul formulei critice proprii va fi unul de la "critica arhetipala", din primele studii si eseuri, la o critica a Textului. Demersul propriu-zis e insa unitar si coerent, avand ca note definitorii: competenta, ca metoda de lectura din ce in ce mai adecvata, si intuitia - evident, de natura poetica. intre acestea mediaza polemismul, dorinta programatica de diferentiere, de a detine prioritatea - daca e posibil - in orice domeniu. Initial, "competenta" e o forma de identificare congenera, cu predilectie in sfera lirismului. Criticul-poet scrie, cu fireasca si credibila implicare, despre poeti si poezie. Exceptiile, in volumul de debut, sunt nesemnificative. La fel, in Critice II. Se intampla, de altfel, ca si la prozatori sa descopere cu precadere simboluri sau "lireme", ca in studiile despre Sadoveanu si Creanga; in timp ce la Preda identifica morometianismul ca "stil creator in sens tipologic", iar la Hortensia Papadat-Bengescu urmareste dozajul de finete dintre analiza si confesiune. Considerand ca "nu poate fi un critic bun acela care nu s-a exercitat asupra clasicilor", MINCU scrie cu impetuozitatea-i caracteristica despre Eminescu, Blaga, Barbu, Voicules-cu s.a. Unora le va dedica studii ample sau chiar carti. Aproape toate temele esentiale ale criticii sale le regasim superior decantate in volumul Repere (1977). Criticul e mai interesat de asta data de idei generale, iar comentariul se desfasoara mult mai aplicat, desi inca abrupt, tinzand spre o coerenta ce inglobeaza unitar semnificatii de contexte largi. Dincolo de opere si autori, criticul extrage esente si atitudini creatoare fundamentale, repere romanesti in universalitate. Cantemir inseamna "vocatia sintezei". Heliade personifica "spiritul de constructie", iar Calines-cu revitalizeaza, in literatura, clasicismul. Mai mult, Heliade se abstrage in heliadism, Eminescu in eminescia-nism, Preda in morometianism, iar poetica sadoveniana se confunda, la limita, cu labirinticul (in Baltagul). in stabilirea tipologiilor literare, criticul probeaza el insusi vocatie constructiva. La nivelul culturii, in general, evidentiaza cu precadere elementele de continuitate, dezis-toricizeaza traditia, operand intr-un camp omogen de semnificatii decodificate. De un ecou special s-a bucurat analiza Luceafarului eminescian ca poem oniric. Pornind de la teoria "cvadruplarii eului" (dupa Bachelard), comentariul critic pune in valoare o poetica a subconstientului si a visului, substituind antitezei romantice, cam schematice, o viziune a dilematicului, in relatie cu eul eminescian profund. Dubla vocatia a lui M., imbinand metoda exacta cu intutia, se implineste la un nivel si mai performant in volumul Ion Barbu. Eseu despre textu-alizarea poetica (1981). Lucrarea e simptomatica pentru reconsiderarea in critica moderna a insusi conceptului de lectura. MINCU se afirmase si mai inainte ca unul dintre comentatorii barbieni cei mai ferventi, "inspirati". Acum apare sensibil schimbat: talentul critic se supune la rigoarea teoretica a unei metodologii integratoare textu-alizante. Trebuie precizat, totusi, ca ruptura nu e atat fata de ideile exegezei barbiene clasice (multe fiind reluate si reformulate numai), cat fata de orice interpretare "ideologica" posibila. Criticul are in vedere o lectura "integrala" a operei lui Barbu (nu una "lexicala" atomizanta), cu intentia clara de "a scoate la suprafata mecanismul textualizarii poetice". Situandu-se intre doua repere critice prestigioase, Jean-Pierre Richard cu eseul despre Mal-larme si D Arco Silvio Avalle cu analizele semiotice aplicate la Divina Commedia, MINCU imprumuta de la fiecare cate ceva, fiind, in acelasi timp, el insusi: de la primul ia spiritul, iar de la al doilea litera demersului sau critic, acum sensibil modernizat. Se remarca, in acest studiu, supletea teoriei textualizante recreate de critic, alaturi de limpezimea si coerenta discursului propriu-zis. Aceeasi metoda de lectura e utilizata, cu inteligenta si acribie, in solidul studiu introductiv la Avangarda literara romaneasca (1983). O prima varianta a antologiei a aparut in limba italiana (in colaborare cu Marco Cugno). Criteriile severe de selectie (retine numai 22 de nume, fata de 60 din antologia lui Sasa Pana), decizia comentariului critic, deopotriva aplicat si comprehensiv, evidentiind in discursul poetic de avangarda o anumita practica semnifi-canta specifica, se constituie in argumente pentru un eveniment critic de exceptie, din care autorul va trage ulterior toate consecintele posibile. Scopul e de a "propune o selectie functionala a avangardei literare romanesti, incercand sa realizeze un act de istorie literara absolut indispensabil pentru intelegerea evolutiei formelor de expresie poetica actuala". In prelungirea eseului despre Barbu, criticul manifesta vadite afinitati structurale cu obiectul cercetarii intreprinse. Ideea demna de retinut e ca tendinta avangardista a dominat intreaga poezie romaneasca moderna (secolul al XX-lea), mai ales lirica contemporana, de la poetii generatiei razboiului la Nichita Stanescu, "in manifestarea sa istorica de dupa 1960, prin cele patru promotii ce o reprezinta". Pentru prima data, MINCU introduce in dezbaterea critica romaneasca distinctia dintre "avangarda si experimentalism" a lui Angelo Guglielmi. Avangarda e destructiva si negatoare, in timp ce experimentalismul reprezinta o noua atitudine de creatie si de cunoastere, specifica poeziei anilor 50- 60 (numita de altii "noua avangarda" fata de "avangarda istorica" a primelor doua-trei decenii ale secolului). In textele critice ulterioare despre poeti si poezie, tenta polemica din volumul Poezie si generatie (1975) se estompeaza in favoarea spiritului de sinteza si de reconstructie critica sincrona a tabloului literaturii romane moderne. indeosebi, in Eseu despre textul poetic 11 (1986) criticul, propunand o lectura mai speciala a peste 70 de poeti, cei mai multi din "promotia tex-tualista", incearca sa aduca un plus de adecvare fata de lectura traditionala. Este reluat integral si studiul despre avangarda romaneasca. In Textualism si autenticitate. Eseu despre textul poetic UI (1993) criticul extinde perspectiva acestei metodologii critice noi, initiata in eseurile anterioare. Textualismul este instituit, de asta data, ca statut ontologic, iar aria de investigatie se continua asupra unor scriitori clasici si contemporani (de la Eminescu si Creanga la MINCU Ivanescu si prozatorii din "scoala de la Targoviste"), cu accentul expres pe evidentierea "autenticitatii scriiturii". O contributie notabila reprezinta, intr-un studiu separat, lectura lui Lucian Blaga ca poet expresionist (1983), comentariul fiind preluat si in prefata editiei italiene /poemi della luce (1989, in colabo-rare cu Sauro Albisani). O data cu romanul Intermezzo (1984), trezirea vocatiei de prozator coincide cu momentul de varf al biografiei scriitoricesti a lui M., nu mult dupa socul semiotic si textualist, poate doar cu o usoara deplasare de accent: de la "prada realului" la "prada textului". Rezulta, evident, nu o scriere "naiva", ci una cu program, exprimentarea unei constructii epice textualizante avand ca pretext problematica unei formatii spirituale. Autorul pune fata in fata doua jurnale, diferentiate cu oarecare ostentatie stilistica, facandu-le sa interfereze, sa se reflecte textual unul intr-altul. Jurnalul lui A. este jurnalul trairii primare, in timp ce Jurnalul lui MINCU este jurnalul trairii autentice. Primul se deruleaza previzibil, in stricta succesiune cronologica a insemnarilor, in spiritul prozei mimetice. E plin de clisee si de naivitati, literaturizeaza; eroina traieste in pura senzorialitate. Al doilea face abstractie de cronologie. Eul, in aceasta ipostaza, traieste in unitate cu sine, in perspectiva absolutului existential. Retrospectiva, in scris, permite autoanaliza lucida, severa, viata rememorata fiind interpretata acum ca un posibil "itinerar amoros", o data cu probele succesive ale devenirii spirituale exemplare. La textul jurnalelor se adauga si corespondenta dintre cei doi protagonisti. Fragmentarismul notatiei corespunde perspectivei autenticiste adoptate, evidentiaza concentrarea de sens pe spatii mici si poezia imanenta a ideilor. Denivelarea textuala a celor doua jurnale se regaseste si in distinctia operata intre "vocea naratorului" si "vocea lectoriala" introduse deliberat in roman. Daca scrisorile au acelasi registru stilistic ca "Jurnalul lui A.", vocile par identice cu "Jurnalul lui M.", incat dispare si mai mult distanta dintre autor si posibilul sau personaj. Nu in altceva rezida unitatea cartii lui MINCU Autorul reciteste si scrie, personajele citesc sau scriu si ele. Realitatea bruta, in afara de a citi si a scrie, nu mai exista. Totul se resoarbe in realitatea unica a textului, singura de fapt care conteaza in planul literaritatii. Viata insasi este privita ca un text: "Ideal ar fi sa nu scrii decat ceea ce este scris: sa nu faci altceva decat sa te lasi scris de textul care este in tine si in care nu gasesti decat o supapa de expresie. Conventionalitatea limbajelor indeparteaza de acest text originar a carui schema trebuie sa fie genuina, neinventata." in Intermezzo II (1989) procesul convertirii la real primeste o justificare ontologica. Mai mult decat in primul volum, accentul cade pe scriitura, nu pe romanesc, mai exact pe "autenticitatea scriiturii". Punand cap la cap cele doua volume, impresia produsa e de jurnal "a rebours", jurnal scris parca in memorie sau, la alt nivel epic, jurnal rescris integral in conformitate cu regulile autenticitatii scriiturii. Contributia imaginatiei, dar si a programului textualizant exhibat de autor este decisiva. Definitoriu pentru romanul lui MINCU este conflictul dintre timpul interior, al trairii, si timpul narativ. Timpul interior absoarbe complet, in cele din urma, timpul narativ, fictional. Sau, mai exact, ambele se resorb in prezentul scriiturii: moment pur exploziv si iradiant, de maxima intensitate a trairii in expresie; care coincide, in viziunea autorului, cu momentul "pulsiunii scripturale". Substanta acestei proze e de natura poematica. Intermezzo IV. Jurnal florentin (1997) realizeaza un salt in timp in "cronologia" insemnarilor, recurgand insa la aceleasi procedee muzicale pentru a comunica "pulsiunea narativa". Intentia e de a transgresa, prin autenticitatea scriiturii, "retorica formelor de expresie conventionale". Fata de volumele anterioare se revine, oarecum, la forma clasica de jurnal, in succesiunea, progresiv - desi vag -datata, de notatii, evocari, transcrierea de vise, proiecte si reflectii literare, epistolarul italian (avand-o ca protagonista pe o enigmatica Monica) sau chiar texte scrise sub dicteu. // diario di Dracula, cu o prefata de Cesare Segre (1992), scriere de formula narativa postmoderna, recupereaza epic figura voievodului valah, integrandu-1 printre principii Renasterii, in opozitie cu imaginea vulgarizata pusa in circulatie de irlandezul Stocker. MINCU propune un cu totul alt Dracula, anxios si luciferic; un ins meditativ si un filosof ("un print al dubiului"), preocupat de raporturile sale cu destinul si scriitura. Redactat direct in italiana, romanul nu e lipsit de un farmec scriptural usor insolit, remarcat de lectorii cei mai avizati: MINCU "da la iveala surpriza uimitoare a unei scriituri ce se elibereaza de lantul izvoarelor ei si de doctrina ei, miscandu-se in spatiul unei puteri de convingere mai libere si mai dureroase". (R. Minore) Autorul inventeaza pur si simplu un idiom de o pregnanta lingvisticitate proprie, intraductibila, un fel de interlingua, cum s-a spus. Personalitate de mare format, creator apreciat in mai multe genuri si mediator intre culturi, MINCU se remarca prin reactia prompta la nou, prin atentia neobosita acordata cautarilor teoretice, metodologice si formale. in spirit modern si postmodern, contribuind esential la schimbarea paradigmei literaturii romane in ultimele decenii.

OPERA

Cumpana, Bucuresti, 1968; Critice I, Bucuresti, 1969; Calea robilor. Bucuresti, 1970; Critice II, Bucuresti, 1971; Eterica noapte. Bucuresti, 1972; Vaile vegherii. Bucuresti, 1974; Poezie si generatie, Bucuresti, 1975; Ion Barbu comentat, Bucuresti, 1975; Discurs impotriva mortii, Bucuresti, 1977; Repere, Bucuresti, 1977; / canti narrativi romeni. Analisi semiologica, Torino, 1977; / mondi sovrapposti. Le modelli-zzazione spaziale nellefiaba romena, Torino, 1978; Prada realului, Bucuresti, 1980; Poesia romena d avanguardia (in colab. cu Marco Cugno), Milano, 1980; Ion Barbu -eseu despre textualizarea poetica. Bucuresti, 1981; Proba de gimnastica. Bucuresti, 1982; La semiotica let-teraria italiana. Milano, 1982; Avangarda literara romaneasca, antologie, studiu introductiv si note bibliografice de ~, Bucuresti, 1983; Lucian Blaga comentat, Bucuresti, 1983; Semiotica literara italiana. Bucuresti, 1983; Intermezzo 1, Bucuresti, 1984; Prada realului, antologie lirica cu o postfata de L. Ulici, Bucuresti, 1985; Eseu despre textul poetic II, Bucuresti, 1986; In agguato (a cura e con una glossa di Alfredo Giuliani con nota di Mario Luzi), Milano, 1986; Mito-fiaba-canto narrativo. La transformazione dei generi letterari, Roma, 1986; Nuovi poeti romeni (in collab. con Marco Cugno), Firenze, 1986; Despre fragilitatea vietii, Bucuresti, 1987; Mircea Eliade e l Italia (in collab. con Roberto Scagno), Milano, 1987; Nichita Stanescu, 11 elegie (a cura di ~), Milano, 1987, Intermezzo II, Bucuresti, 1989; Lucian Blaga, / poemi della luce (in collab. con Sauro Albisani), Milano, 1989; Mihai Eminescu, Lucifero (in collab. con Sauro Albisani), Milano, 1989; Mihai Eminescu, Genio desolato (a cura di ~), Bergamo, 1989; Fiabe romene di magia (a cura di ~), Milano, 1989; Opera literara a lui Ion Barbu, Bucuresti, 1990; Mihai Eminescu e ii romanticismo europeo (a cura di ~ e Sauro Albisani), Roma 1990; // diario di Dracula (romanzo), Milano, 1992; Textualism si autenticitate, Constanta, 1993; Paul Celan, Scritti romeni (a cura di -,), Udine, 1994; Convorbiri cu poeti italieni. Constanta, 1995; Intermezzo IV (Jurnalul florentin), Constanta, 1996; Mihai Eminescu, Constanta, 1996; De ce scriu poezie (interviuri cu poeti), Constanta, 1996; Despre fragilitatea vietii (antologie), cu o postfata de V. F. Mihaescu, Bucuresti, 1997; Am visat ca visez ca sunt inger. Bucuresti, 1997. Traduceri: Silvio d Arco Avalle, Modele semiologice in Comedia lui Dante, trad. si pref. de ~ (in colab.), Bucuresti, 1979; Poeti italieni din secolul XX: De la Giovanni Pascoli la Valerio Magrelli, trad., pref. si note introductive de ~, Bucuresti, 1988; Umberto Eco, Pendulul lui Foucault, trad. si postfata de ~ (in colab.), Constanta, 1991; Umberto Eco, Insula din ziua de ieri, trad. de ~ (in colab.). Constanta, 1995.

REFERINTE CRITICE

D. Micu, in Romania literara, nr. 6, 1969; N. Manolescu, in Contemporamd, nr. 14, 1969; D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 14, 1969; Al. Pro-topopescu, in Tomis, nr. 5, 1970; St. Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 12, 1971; H. Badescu, in Steaua, nr. 5, 1971; Hr. Can-droveanu, in Cronica, nr. 50, 1971; P. Georgescu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1972; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1972; D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1973; Mirela Roznoveanu, in Tomis, nr. 1, 1973; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 38, 1975; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 11, 1975; MINCU Ungheanu, in Luceafarul, nr. 6, 1979; N. Ciobanu, in Tomis, nr. 3, 1979; Alex. Stefanescu, in Tomis, nr. 3, 1981; E. Manu, in Contemporanul, nr. 23, 1981; L. Alexiu, in Orizont, nr. 31, 1981; Al. Condeescu, in Flacara, nr. 36, 1981; V. Cristea, in Romania literara, nr. 37, 1981; MINCU Iorgulescu, in Romania literara, nr. 15, 1981; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 18, 1981; MINCU Muthu, in Tribuna, nr. 41, 1981; F. Bailesteanu, in Luceafarul, nr. 37, 1981; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 39, 1982; Tania Radu, in Flacara, nr. 51, 1982; Al. Condeescu, in Luceafarul, nr. 19, 1982; I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 12, 1982; C. Pricop, in Convorbiri literare, nr. 6, 1983; P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 15, 1983; L. Raicu, Fragmente de timp, 1984; R. G. Teposu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1984; idem, in Flacara, nr. 16;49, 1985; VI. Balanica, in Tomis, nr. 3, 1985; I. B. Lefter, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1985; E. Papu, in Luceafarul, nr. 39, 1986; Maria Corti, in Alfabeta, nr. 84, 1986; G. Popescu, in Ramuri, nr. 6. 1987; R. C. Cristea, in Familia, nr. 5, 1987; H. Alexandru, in Luceafarul, nr. 26, 1987; I. Pop, in Steaua, nr. 9, 1987; Al. Cistelecan, in Vatra, nr.7, 1988; R. Ivancescu-Albu, in Astra, nr. 2, 1988; St. Aug. Doinas, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1985; Cornel Moraru, in Vatra, nr. 3, 1986; MINCU Braga, in Transilvania, nr. 1, 1990; Monica Spiridon, in Ramuri, nr. 5, 1990; T. T. Cosovei, in Contemporanul, nr. 16, 1992; D. Muresan, in Vatra, nr. 7, 1995; A. Marinescu, in Romania literara, nr. 4, 1996; Cornel Moraru, Obsesia credibilitatii, 1996; V. Baghiu, in Vatra, nr. 9, 1998; N. Coande, in Vatra, nr. 6, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Marin MINCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Marin MINCU



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Fise pentru un portret


Fise pentru un portret