Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Maitreyi - CAPITOLUL 5 de Mircea ELIADE



As vrea sa marturisec de la inceput si raspicat ca niciodata nu m-am gindit la dragoste in cele dintii luni petrecute in tovarasia Maitreyiei. Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei. Daca ma gindeam adesea la Maitreyi, daca in jurnalul meu din acei timp se gasesc notate o seama din cuvintele si intimplarile ei, daca, mai ales, ma turbura si ma nelinistea, aceasta se datora straniului si neintelesului din ochii, din raspunsurile, din risul ei. Este adevarat ca spre fata aceasta ma simteam atras. Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pina si pasii ei. Dar as minti daca n-as spune ca intreaga mea viata din Bhowanipore ― nu numai fata ― mi se parea miraculoasa si ireala. Intrasem atit de repede si fara rezerva intr-o casa in care totul mi se parea neinteles si dubios, incit ma desteptam citeodata din acest vis indian, ma intorceam cu gindul la viata mea, la viata noastra, si-mi venea sa zimbesc. Ceva se schimbase, desigur. Nu mai ma interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai vedeam pe nimeni in afara de musafirii familiei Sen si incepusem aproape sa-mi schimb chiar lecturile. Meatul cu incetul, interesul pentru fizica matematica a scazut, am inceput sa citesc romane si politica, apoi tot mai multa istorie.
S-a intimplat iasa altceva. Maitreyi ma intreba intr-o zi daca vreau sa invat bengaleza, mi-ar da ea lectii. Eu imi cumparasem deja, din cea dintii saptamana, un manual simplu pentru conversatia bengaleza, din care citeam pe ascuns, trudindu-ma sa prind intelesul acelor cuvinte pe care le striga Maitreyi cind era chemata sau cind se supara. Invatasem, astfel, ca giacŔ inseamna "vin acum"; iar ki vishan! ― pe care il auzeam in orice discutie ― un fel de exclamatie si mirare, ceva cam "ce extraordinar!".
Manualul meu nu prea m-a invatat mult si, cind Maitreyi mi-a propus sa luam lectii impreuna, am primit. In schimb, eu trebuia sa-i dau lectii de franceza.



Chiar in acea zi, imediat dupa, masa, ne-am asezat la lucru in odai-a mea. Ma sfiisem intii sa luam lectiile in odaia mea si propusesem biblioteca, dar inginerul m-a sfatuit sa raminem la mine, unde e mai multa liniste. (Eforturile vizibile pe care le facea
Sen ca sa ma imprieteneasca cu Maitreyi si toleranta excesiva a d-nei Sen ma stinghereau tot mai mult, ma faceau banuitor, rautacios. Citeodata ma intrebam chiar daca nu si-au pus in gind sa ma casatoreasca cu fata lor, desi, logic, lucrul acesta era o imposibilitate, si ei toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta.)
Ne-am asezat amindoi la masa, eu destul de departe de ea, si Maitreyi si-a inceput lectiile. Am inteles indata ca nu voi putea invata bengaleza decit singur. Imi explica atit de frumos si ma privea atit de aproape, incit o ascultam fara sa retin nimic. Spuneam numai, din cind in cind: "Da!"
O observam si ma lasam prins de privirile mele, de acea vointa fluida, care nu are nimic de-a face cu ochii, desi porneste prin ei. N-am vazut niciodata o figura mai insurgenta, refuzindu-se cu mai multa indirjire plasticei. Pastrez inca trei fotografii de ale
Maitreyiei, dar cind le scot din sertar si le privesc, nu o recunosc in nici una.
A urmat dupa aceea, asa cum ne-a fost vorba, lectia de franceza. Eu am inceput sa-i explic pronumele si pronuntia alfabetului, dar Maitreyi ma intrerupse.
― Cum se spune: "Sunt o fata tinara"?
I-am spus cum se spune, si repeta fericita:
― Je suis jeune fille, je suis jeune fille!
Pronunta cu o precizie uimitoare. Dar lectia mea era zadarnica, pentru ca ma intrerupea mereu ca sa-i spun frantuzeste o suma de propozitii si cuvinte fara nici un rost.
― Vorbiti ceva, imi traduceti si eu repet, gasi ea metoda cea mai buna.
Am inceput atunci o serie de conversatii foarte ciudate, pentru ca Maitreyi ma intreba mereu daca ii traduc exact cele ce spuneam intii in frantuzeste.
― Eu as spune ceva si as traduce altceva, imi marturisi.
Dupa cieva lectii nu mai ma privea, ci se juca cu creionul pe caiet in timp ce ii vorbeam. Scria de zeci de ori: Robi Thakkur, Robi Thakkur. apoi se iscalea, desena o floare, caligrafia "Calcutta", "Imi pare rau", "De ce?", sau improviza versuri in bengaleza.
Iar eu, cind nu-i puteam privi ochii, vorbeam ca in fata unei streine. Totusi nu cutezam sa o rog sa inceteze.
― De ce nu vrei sa-rai spui ca nu-ti place sa sa scriu in timp ce d-ta vorbesti? ma intreba ea brusc, privindu-ma drept in ochi si cu un glas de o feminitate care m-a surprins.
Am raspuns ceva in treacat si mi-am continuat stingherit, e drept, dar si putin infuriat. Ea si-a plecat din nou ochii pe caiet si a scris: "E tirziu, prea tarziu, dar nu e tirziu".
― Ce inseamna asta? o intrebai, caci nu ma putui opri sa nu-mi arunc ochii pe caiet.
― Ma jucam numai, raspunse ea, stergind cele scrise litera dupa litera si desenind cite o floare deasupra fiecarui cuvint. Mi-a venit ceva in cap: am sa dau lectii de franceza lui Chab¨.
Imi amintesc ca m-a apucat un ris nebun, care a inveselit-o si pe ea.
― Crezi ca n-as putea? As fi un profesor mai bun decit d-ta, chiar la franceza
Vorbi cu o seriozitate sagalnica, privindu-ma pe furis, asa cum nu o vazusem niciodata mai inainte, si aceasta ma facu sa tresar si sa ma bucur, caci mi se parea mult mai feminina, mai a mea astfel. O intelegeam mai bine cind se juca femeieste decit atunci cind raminea o barbara fara inceput si fara sfirsit, o "panteista", cum o numeam eu. Nu stiu ce i-am spus pe frantuzeste si n-am vrut sa-i traduc. Aceasta a insufletit-o, sa rosit si m-a rugat sa-i repet inca o data fraza. A memorat-o perfect si a luat de pe masa dictionarul englez-francez, incepind sa-l rasfoiasca la cuvintele care i se pareau ei ca sunt in acea fraza misterioasa, pe care nu voiam s-o traduc. (De fapt, nu era nimic; ii spusesem o banalitate oarecare.) N-a gasit nici unul din acele cuvinte din fraza mea, si aceasta a nemultumit-o grozav.


― Nu stii sa te joci, imi spuse.
― Nici nu vreau sa ma joc la lectie, raspunsei eu, incercind sa par mult mai sec decit eram.
Asta i-a dat de gindit si a inchis o clipa ochii, dupa obiceiul ei. Avea pleoapele mai palide, cu o foarte usoara si fermecatoare umbra viorie.
― Ma duc sa vad daca au venit scrisori, spuse ea si se ridica repede de la masa.
O asteptai putin cam plictisit; caci vedeam ca nu invata nimic si ma temeam sa nu creada inginerul ca din vina mea nu invata. Se intoarse foarte repede, foarte abatuta, cu doua flori rupte din glicina verandei. Se aseza si ma intreba:
― Nu reincepem lectia? Je suis jenne fille
― Bine, vad ca stii asta, dar mai departe?
― J apprend le franšais
― Asta e de saptamina trecuta.
― Pe fata aceea din masina o invatai frantuzeste? ma intreba ea din senin, privinduma iara, oarecum inspaimintata.
Intelesei ca se gindeste la Geurtie, pe care o vazuse stind in bratele mele, si rosii.
― Ar fi fost foarte greu. ma aparai eu. Fata aceea era foarte proasta. Chiar daca as fi invatat-o cinci ani
― Citi ani ai avea pesta cinci ani? ma intrerupse Maitreyi.
― Treizeci pe treizeci si unul, raspunsei magulit.
― Nici jumatate cit el, sopti mai mult pentru sine.
Pleca ochii in caiet si incepu sa scrie "Robi Thakkur", si in caractere bengaleze, si in caractere europene. Aceasta ma enerva din mai multe motive; intii, pentru ca ma intriga pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani; al doilea, pentru ca se departase discutia de la Geurtie (prin care, crezul eu un moment, as fi facut-o un pic geloasA); in sfirsit, pentru ca banuiam ca isi bate joc de mine si se preface mai naiva decit este. N-as fi suportat pentru nimic in lume sa-si bata joc de mine o fata de 16 ani, pentru care nu simteam nici un fel de dragoste, ci numai delicii intelectuale. De aceea nu i-am luat in seama multa vreme o serie de acte foarte abile si discrete, prin care ea poate incerca sa ma prinda in cursa si sa ma. faca ridicul. La urma urmelor, gindeam eu, sunt cel dintii tinar pe care Maitreyi il cunoaste mai de aproape, locuiesc alaturi de ea, sunt alb, si ar avea atitea motive sa ma placa. Gindul acesta imi da curaj. Imi placea sa-l cultiv, pentru ca ma stiam imun, simteam ca voi putea ramine deasupra jocului, implicat in eventuala ei pa-siune, dar liber fata de mine insumi. Jurnalul acelor saptamini dovedeste indeajuns aceasta. Urmaream jocul Maitreyi ei cu multa luciditate. Pentru ca, intr-adevar, de cind ii pierise timiditatea de la inceput si incepuse sa vorbeasca deschis cu mine, Maitreyi imi facea impresia ca se joaca. Se ridica stringindu-si cartile si lua in mina o floare.
― Le-am ales pe cele mai rosii, spuse ea, privind ciorchinele glicinii.
Se pregatea sa plece.
― Ia-le pe amindoua, ii atrasei eu luarea-aminte, infundindu-mi tutun in pipa, ca sa-i arat cit de putin tineam la florile ei.
Se intoarse si o lua si pe cealalta, imi multumi pentru lectie si pleca. Dar se intoarse repede in usa, zvirli o floare pe masa mea (pe cealalta o si pusese in paR) si fugi. O auzeam cum urca scarile, patru cite patru. Nu stiam ce sa cred: declaratie? Deschisei jurnalul si insemnai scena cu un comentariu stupid.
A doua zi, la ceaiul de dimineata si inainte de a pleca la birou, Maitreyi ma intreba in treacat ce-am facut cu floarea.
― Am presat-o, mintii eu, ca s-o fac sa banuiasca cine stie ce idila incipienta in sufletul meu.
― Eu am pierdut-o pe scara, marturisi intristata.


M-am gindit toata ziua la aceasta scena si-mi imaginam o serie de intimplari cu desavirsire absurde. Cind m-am intors de la birou, m-am privit in oglinda si, pentru intiia oara in viata mea, ma voiam mai frumos. Dar am un rest de humor care nu ma paraseste niciodata si, surprinzindu-ma in fata oglinzii, asa cum ma maimutaream ca un actor de cinema, incepui sa rid cu pofta si ma trintii pe pat, fericit ca sunt totusi un tinar inteligent si lucid. Atunci intra si Maitreyi, cu cartile la brat.
― Facem lectie astazi? ma intreba ea, foarte timida.
Am inceput cu bengaleza, la care eu progresam mult, pentru ca invatam serile singur si vorbeam tot timpul cu Chab¨ numai in bengali. Ea imi dete o tema de tradus si, in timp ce eu scriam, ma intreba:
― Unde ai pus floarea?
― Am presat-o.
― Arata-mi-o si mie.
Eram destul de incurcat, pentru ca. de fapt, zvirlisem floarea pe fereastra.
― Nu pot, ma prefacut eu.
― O tii intr-un loc ascuns de tot? ma intreba ea, extrem de interesata.
Tacui, lasind-o sa creada asta, si continuaram lectia. Dupa ce a plecat, am iesit pe veranda, am rupt o floare care mi se parea mie ca seamana mai mult cu cea primita si am presat-o, ofilind-o putin cu cenusa de la pipa, ca si cum ar fi fost culeasa cu o zi mai inainte. Intilnii pe Maitreyi la masa. Ii luceau ciudat ochii, ii venea mereu sa rida.
― Mama spune ca ne tinem de prostii
O privii inghetat si-mi oprii apoi ochii pe d-na Sen, care suridea foarte marinimoasa.
Gindul ca ni se incurajeaza si glumele sentimentale ma dezgusta. Mi se parea ca e un complot general la mijloc, ca sa ma indragostesc de Maitreyi. Asa imi explicai atunci de ce suntem lasati mereu singuri, de ce inginerul se retrage tot timpul in odaia lui, cetind romane politiste, de ce nici o femeie din cite stau sus nu coboara niciodata sa ne spioneze. Imi venea sa fug chiar atunci din casa, caci nimic nu-mi repugna mai profund decit un complot matrimonial. Plecai ochii in jos si mincai tacut. Eram numai noi trei:
Maitreyi, d-na Sen si cu mine. Inginerul cina la prieteni. Maitreyi vorbi tot timpul cit a durat masa. De altfel, observasem de mult ca nu tace decit cind e de fata tatal sau vreun barbat strein. Cu noi, ceilalti din casa, era foarte vorbareata.
― Ar trebui sa te plimbi putin, serile, vorbi Maitreyi. Mama spune ca iar ai slabit
Raspunsei ceva indiferent si pe un ton distant, ceea ce observa numaidecit d-na Sen.
Incepu s-o intrebe pe Maitreyi in bengali, si ea raspundea imbufnata, dind din picioare pe sub masa. Ma prefacui ca nu bag nimic in seama, dar ma durea s-e vad intristata pe d-na Sen, pe care o iubeam ca pe o mama, desi arata atit de tinara si de sfioasa. Cind plecai, Maitreyi veni dupa mine pe coridor. Aceasta nu se mai intimplase niciodata, sa se apropie de odaia mea, noaptea.
― Te rog sa-mi dai inapoi floarea.
Observai numaidecit ca era emotionata. Facuse chiar e foarte serioasa greseala de gramatica. Nu indrazneam S-o poftesc inlauntru la mine, dar ea intra direct, fara sa astepte. Ii aratai floarea presata si o rugai sa mi-o inapoieze, caci eu vreau totusi s-o pastrez (sau cam asa ceva; spusei in orice caz o stupiditate, care se voia- misterioasa si oarecum sentimentalA). O lua tremurind in mina, o privi putin si apoi incepu sa rida, cu atita pofta, incit trebui sa se rezeme de usa.
― Asta nu e floarea mea, spuse ea, foarte fericita.
Probabil palii putin, caci ma privea biruitoare.
― Cum iti vine sa spui asta? ma prefacui eu indignat.
― Floarea aceea avea, impletit, un fir din parul meu
Ma privi inca o data, pasemite foarte amuzata, si fugi. O auzii, pina tirziu dupa miezul noptii, cintind in odaia ei.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.