Am crezut ca s-a aflat tot si m-am zvircolit toata noaptea, fara sa pot inchide ochii.
Spre dimineata, Maitreyi a venit iarasi la mine, fara s-o simt, si mi-a strecurat pe sub usa un bilet, "Mama nu stie nimic. N-ai nici o grija. Nu te trada. Maitreyi." Cind l-am citit, mi se parea ca sunt gratiat sau ca mi se amina pedeapsa. I-am scris o lunga scrisoare
Maitreyiei, in care ii spuneam ca trebuie sa mai contenim cu imprudentele noastre intilniri noaptea, acum, cind toata lumea vegheaza si pe inginer, si pe Chabł. Adevarul era ca nu stiam nici eu cum o sa se termine legatura aceasta a noastra. Maitreyi facuse o suma de aluzii d-nei Sen, pretextind ca eu m-am indragostit de o prietena a ei (pe care noi o poreclisem Anasuya inca pe cind citeam si comentam impreuna ShakuntalA) si ca nu stiu cum sa fac s-o cer in casatorie; iar doamna Sen raspunsese ca asemenea casatorii, rezultate dintr-o simpla infatuare sentimentala, nu conduc decit la nenorociri pentru ambii soti, pentru ca nimic durabil si nimic fericit nu poate iesi dintr-o pasiune, cind aceasta pasiune n-a fost corectata de traditie, adica de familie, de oameni care cunosc ce inseamna casatoria si dragostea, fapte mult mai grele decit ne inchipuim noi, tinerii, caci a fi casatorit nu inseamna "a culege flori impreuna", nici a se lasa consumati de o pasiune efemera si amagitoare. Marturisesc ca m-am recunoscut pe de-a-ntregul in judecata d-nei Sen, caci n-aveam alt izvor decit pasiunea si nu ne gindisem decit la noi, iubindu-ne. Iar d-na Sen, discutind camuflata mea dragoste pentru Anasuya, spunea
Maitreyiei ca o casatorie nu se intemeiaza niciodata pe dragoste, ci pe sacrificiu, pe renuntare, pe abandonarea desavirsita in vointa destinului. Era aceasta o conceptie pe care nici indianizarea mea cea mai sincera nu o putea accepta. Dar ea ma facuse sa inteleg cite obstacole voi intilni in ziua cind ma voi hotari sa o cer pe Maitreyi de sotie.
Ma gindeam chiar daca solutia ei ― violul ― n-ar fi mai eficace. Atunci se vor afla in fata unui fapt implinit si vor trebui sa mi-o dea, caci nimeni altul nu ar fi luat-o. De-abia acum inteleg cit de mult o iubeam pe Maitreyi, daca ma gindeam la asemenea solutii fantastice.
Zilele s-au scurs aceleasi, cu repetate spaime si cu tot mai primejdioase riscuri, pina la faptul pe care il voi povesti mai jos. Un singur eveniment a intrerupt sirul acesta de zile desperate si fara memorie (caci, daca n-as avea jurnalul, nu mi-as aminti nimic din acea vrerile, intr-atit de viu si de atent eram la cele ce se petreceau in jurul meu si niciodata nu aveam ragaz sa-mi amintesc sau sa meditez, sa leg faptele unele de altele, sa reactualizez anumite scene; asa ca acum trebuie sa ma conduc dupa firul acelor foarte sumare insemnari, ca si cum as descifra viata altuia, caci memoria acelor zile si nopti de arzatoare agonie nu o mai aM). Acel eveniment a fost ziua de nastere a
Maitreyiei, la 10 septembrie. Inginerul a tinut sa o sarbatoreasca cu tot fastul, desi el era inca bolnav, iar Chabł aproape inconstienta. Implinea Maitreyi 17 ani, si virsta asta are nu stiu ce tilc ascuns in India; in plus, volumul ei de versuri, Uddhitta, tiparit cu citeva zile mai inainte, fusese primit de presa bengaleza ca o adevarata revelatie, si d-l
Sen tinea sa invite toata elita literelor si artelor din Calcutta la aceasta ceremonie, pe care o voia transformata in tournoi artistic. Venea tot ce are mai de seama Bengalul, in afara de Tagore, care se afla inca in Europa. Era asteptat Chatterji, autorul lui Srikantha, si dansatorul Uday Shankar, pe a carui frumusete de zeu si fascinant ritm eu fusesem multa vreme gelos, caci la un festival de al lui, in august, Maitreyi ma uitase cu desavirsire si-l privea rezemata cu bratele de balcon, robita, halucinata. Citeva zile dupa aceea nu vorbise decit de el si tinuse numaidecit sa-l cunoasca, sa "invete", spunea ea,
"taina dansului". Tot atunci trebuia sa vina si redactia revistei Prabuddha Bharatta, printre care Maitreyi numara numerosi admiratori, ca acel foarte original poet Acintyia, mult discutat atunci, pentru ca incepuse sa publice un roman asemanator lui Ulysses al lui James Joyce si-si ridicase impotriva sa toata pleiada de batrini scriitori bengalezi.
Eu eram putin intimidat de pregatirile care se faceau pentru 10 septembrie. Stiam ca in ziua aceea Maitreyi imi va apartine mai putin ca niciodata, caci era orgolioasa si curtenitoare, si va incerca sa seduca pe toti musafirii. Ii cumparasem si eu citeva carti in dar, si am vrut sa i le dau chiar in zorii acelei zile. Noaptea ramasese la mine numai o jumatate de ceas, caci muncise ca o roaba sa deretice casa (scara era toata investmintata cu covoare vechi, se pusesera vase cu flori pretutindeni, se golisera doua incaperi de sus pentru primire, aducindu-se saltele si saluri care le transformara in doua imense divanuri, pe, care trebuia sa te urci cu picioarele goale ca sa-ti poti lua locul; femeile toate muncisera cumplit pentru aceasta ceremonie, iar Maitreyi, care voia sa decoreze covoarele de pe scara cu tablouri, scapase jos o cadra cu un portret magnific al lui Tagore, dat chiar de poet cu o dedicatie, si faptul acesta a cutremurat-o, caci vedea in el un semn foarte rau, mai ales ca rama se facuse tandari si pinza se crapasE).
Am intilnit-o in zori in biblioteca, unde i-am adus cartile, fiecare cu o dedicatie inocenta, si am imbratisat-o urindu-i o viata senina si toata fericirea pe care o merita.
Aveam lacrimi in ochi spunindu-i acele citeva cuvinte banale. Mi s-a parut totusi ca era oarecum absenta. S-a desprins din bratele mele mult mai usor ca alteori.
Dupa-amiaza a fost pentru mine o nesfirsita mascarada. Imbracasem costumul bengalez, de matase, si trebuia sa intretin pe toti acei oameni ilustri ca o adevarata gazda, caci inginerul era imobilizat pe un jet in mijlocul odaii (singurul scaun de-acolo; toti ceilalti sedeau pe saltelE), d-na Sen si celelalte femei aveau grija de doamne, care stateau in alta odaie, nevazute, iar Mantu ramasese jos, pe coridor, sa serveasca de ghid musafirilor. Numai Maitreyi mai venea pe la noi, ca sa imparta volume din Uddhitta si sa aduca dulciurile. Vedeam cum o sorb toti din ochi (caci era admirabila atunci, palida si blinda, cu bratele goale iesind dintr-o sari de matase albastrA), cum o doresc, si spectacolul acesta mi-era insuportabil, pentru ca nimeni de-acolo nu stia ca Maitreyi este a mea si numai a mea, si poate ca fiecare isi crea mental o suma de eventualitati asupra ei. Cind a venit frumosul Uday Shankar (e drept, mai putin frumos vazut de aproape decit era pe scena, dar, oricum, cel mai fascinant barbat pe care l-am cunoscut, tocmai pentru ca, alaturi de un trup viril si elastic, avea o extraordinara suplete in gesturi si in priviri, o feminitate care nu te stingherea, o caldura si o comunicativitate extraordinarA), Maitreyi s-a imbujorat toata si l-a chemat sa manince pe balcon, pentru ca atit se imbulzeau in jurul lui vizitatorii, incit bietul Uday nu putea sa inghita. Cautam sa-mi ascund turburarea, pentru ca ghiceam in dansatorul acesta magnific ceva mai mult decit un barbat seducator, ghiceam de-a dreptul o magie, care ar fi facut sa-si piarda mintile un oras intreg, nu numai o indragostita zapacita cum era Maitreyi. Stiam ca lui nu i-ar fi putut rezista nimeni si, daca il invidiam pentru aceasta, nu il uram, caci mi-ar fi placut sa descopar in privirile Maitreyi preferinta pentru el, ca sa ma pot dezbara si eu de dragoste. Stiam ca in clipa cind voi vedea cu certitudine o preferinta, dragostea mea se va narui fara nici o sovaire. Imi spuneam ca, daca Maitreyi nu poate opune magiei lui Uday Shankar mistica dragostei noastre, nu merita decit sa fie parasita ca cea din urma femeiusca.
Am iesit intimplator pe coridor si am vazut-o pe Maitreyi sezind linga Uday, intrebindu-l foarte sfioasa lucruri pe care nu le puteam auzi. M-a mirat cit de senin priveam spectacolul acesta. Peste citeva minute ma intilnesc cu Maitreyi pe scara, si ea imi spune, stringindu-mi bratul pe furis:
― Am incercat sa aflu de la Shankar cheia dansului, dar nu-mi poate spune nimic. E un mare prost. Nu intelege ritmul si vorbeste ca din carti. Mai bine nu-l invitam. Pe scena era ca un Dumnezeu, dar cind l-am rugat sa-mi vorbeasca, a bilbiit prostii, ca un simplu meserias Cum de nu l-a facut intelept dansul?
Nu stiam cum sa-i multumesc pentru aceste citeva cuvinte. Ea ma indrepta in biblioteca si-mi spuse, aprinsa, mingiindu-mi mina:
― Mi-esti drag, Allan, mi-esti din ce in ce mai drag
Ma pregateam s-o string in brate, cind am auzit oarecare larma sus, d-na Sen strigind pe Maitreyi si alte glasuri de femei alarmate. Am alergat amindoi cu o inexplicabila spaima in suflete, parca am fi presimtit o nenorocire. Am gasit pe Chabł zbatindu-se sa sara peste balcon, in strada, si citeva femei incercind s-o tina in brate.
Biata fata fusese lasata aproape singura, in aceasta zi in care nimeni nu-si mai stia unde e capul, si atunci ea se imbracase cu cea mai frumoasa sari pe care o avea (de obicei umbla imbracata in rochite scurte, europenesti si. cind punea sari, parea mult mai inaintata in anI) si voise sa asiste si ea la sarbatoare. Cind iesise pe coridor, a vazut lume prea multa si s-a speriat. Atunci s-a dus in balcon, unde statuse Shankar cu putine minute in urma si, de acolo, a inceput sa contemple "calea" si sa cinte, dupa obiceiul ei.
Au observat-o doua invitate, in clipa cind voia sa incalece balustrada, si au sarit s-o prinda. S-a zbatut mult, si toata lumea se inghesuise pe coridor (inginerul isi pierduse iarasi cumpatul si-si certa brutal nevastA). A trebuit s-o iau in brate si s-o duc ca pe un copil in odaia ei, caci pe mine m-a recunoscut numaidecit si s-a lipit da pieptul meu, plingind, strigindu-ma;
― Allan-dadą, Allan-dadą .
Cind am asezat-o pe patul ei, m-a intrebat, posomorindu-se deodata:
― Vor s-o vinda pe Maitreyi?
A doua zi, toti erau obositi de marea ceremonie care costase aproape cinci sute de rupii si atita truda, Se tinusera discursuri, fusese masa imbelsugata pe terasa, si
Maitreyi primise numeroase cadouri, mai ales carti. Numai in dimineata zilei de nastere, cineva trimisese un buchet imens de flori, cu un plic, si, cind Maitreyi a vazut scrisul, s-a turburat toata si a cetit repede scrisoarea, te-mindu-se neincetat sa nu o surprinda cineva. Auzind pasi pe scara, a intrat repede in odaia mea si mi-a dat scrisoarea:
― Ascunde-o in birou si vezi sa n-o ia nimeni. Am sa ti-o cer mai tirziu, imi spuse ea, rosie.
Marturisesc ca nu intelegeam nimic, dar nici nu banuiam ceva rau, pentru ca, altminteri, nu mi-ar fi dat sa-i pastrez o scrisoare pe care, desi scrisa in bengaleza, o puteam descifra sau puteam ruga pe un prieten indian sa mi-o traduca precis. Pastrez si acum acea scrisoare, desi nu m-am incumetat inca s-o citesc. Ma gindesc adesea ce adorator i-a trimis atunci florile, si de ce a mintit Maitreyi, spunind ca primise buchetul de la o prietena de scoala care nu putuse veni
Au urmat apoi aceleasi zile si aceleasi nopti de foarte putina durata, e drept, caci numai la o saptamina dupa ziua de nastere a Maitreyiei s-a intimplat faptul pentru care am inceput eu a scrie acest caiet. Ar trebui sa povestesc mai pe larg aceste ultime zile, dar nu-mi amintesc mai nimic, iar jurnalul ― care nu prevedea o schimbare atit de apropiata ― nu pastreaza decit scheletul unei vieti pe care acum nu o mai pot intui si nu o mai pot evoca. Mai tirziu, si chiar in timpul cind am scris aceasta povestire, m-am gindit asupra destinului meu de a nu ghici niciodata viitorul, de a nu prevedea niciodata nimic dincolo de faptele de fiecare zi. Cine ar fi crezut ca, pe nesimtite, schimbari atit de mari se pot implini
Mergeam in fiecare seara la Lacuri si, citeodata, o luam si pe Chabł. Inginerul a fost acela care ne-a convins ca si eu, si. Maitreyi trebuie sa ne odihnim, serile, de viata agitata pe care o dusesem in ultimele saptamini, ingrijind bolnavi. E drept ca Maitreyi incepuse sa slabeasca, iar Chabł, care se linistise deodata dupa criza din 10 septembrie, avea si ea nvoie de plimbari in aer liber, dupa atita timp petrecut inchisa intr-o singura camera. Si plecam astfel in fiecare amurg, ca sa ne intoarcem la noua sau zece noaptea. Chabł nu vorbea aproape nimic si sta de obicei pe banca sau la marginea apei, privind, cintind usor, lacramind. Noi doi ramineam aproape de ea si ne vorbeam mult, ne imbratisam in ascuns, ne cautam miinile, faceam planuri. Maitreyi imi spunea mereu, ca un leitmotiv care o obseda:
― Intr-o zi ai sa ma iei de aici, si am sa merg in lume, ai sa-mi arati si mie lumea
Incepuse sa se gindeasca serios la fuga, mai ales ca eu ii marturisisem ca am economii importante la banca, deoarece din leafa mea de 400 de rupii nu cheltuiam aproape nimic de cind venisem la Bhowanipore.
Intr-o seara (era 16 septembriE), lui Chabł i-a fost rau pe cind privea lacul, si am luat-o in brate ca s-o intind pe-o banca. Acolo ne-am asezat, Maitreyi si cu mine, aproape de ea, si o mingiiam pe cap, ii vorbeam frumos, incercam s-o fac sa rida, caci
Chabł, in acele ultime zile, ridea de toate nimicurile, si asta ii facea bine, spuneau doctorii.
― De ce nu iubesti pe dadą? se adresa ea deodata catre Maitreyi.
Noua ne-a venit sa ridem, pentru ca Chabł vorbea adesea prostii si nu ne temeam de ea.
― Ba il iubesc foarte mult, raspunse Maitreyi, zimbind.
― Daca il iubesti, saruta-l, ceru Chabł.
Maitreyi incepu sa rida mai tare si-i spuse ra vorbeste prostii si ca o fata cuminte ca ea nu trebuie sa vorbeasca prostii.
― Dragostea nu e prostie, spuse Chabł, foarte serioasa. Haide, saruta-l. Uite, eu il sarut.
Intr-adevar, se ridica de pe banca si ma saruta pe obraz, si atunci, tot rizind, Maitreyi ma saruta pe celalalt obraz.
― Esti multumita acum? o intreba.
― Tu trebuia sa-l saruti pe gura, raspunse Chabł.
― Haide, stapineste-te, facu Maitreyi rosind.
Dar eu eram fericit ca aceasta sora mai mica a mea (intr-adevar, o iubeam foarte mult pe Chabł) a inteles dragostea noastra, si ii spuneam Maitreyiei sa ma sarute. Cum ea nu voia, eu mi-am strecurat mina spre sinul ei, pe sub sal, si mi-am oprit palma adunata mingiietor pe sinul sting, apasind ca sa-i simt inima si in acelasi timp s-o silesc sa ma sarute. (Maitreyi nu putea suporta mingiierea aceasta fara ca sa-mi cada imediat in brate.) Din intimplare, Chabł a vrut sa puna si ea mina pe pieptul Maitreyiei, ca s-o roage sa ma sarute. Si a intilnit acolo mina mea, pe care mi-am retras-o cit am putut mai repede, dar nu inainte do a atrage atentia lui Chabł. Ea incepu sa rida.
― Ai vazut ca dadą isi tine mina la pieptul tau? izbucni Chabł biruitoare.
― Nu vorbi prostii, se rasti Maitreyi. Era mina mea.
― Parca eu nu stiu, parca eu n-am simtit inelul lui dadą
M-a infiorat putin precizarea aceasta, dar cum stiam ca Chabłvorbeste multe lucruri fara sir, nu m-am temut de consecintele ei. De sarutat pe gura, Maitreyi nu m-a sarutat, si in curind a trebuit sa ne intoarcem la masina. caci se innoptase bine. Pina acasa am uitat intimplarea. In noaptea aceea, Maitreyi nu a venit la mine. Din prudenta, imi marturisi ea a doua zi. Nu-mi amintesc cum am petrecut timpul pina aproape de ora sase, cind m-am imbracat in costumul meu bengalez, asteptind sa plecam cu masina.
Dar nu venea nimeni sa ma anunte. Putin enervat, am intrebat sofeurul daca nu mergem in seara aceasta la Lacuri, si el imi raspunse (mi se paruse mie sau fusese, intradevar, obraznic?) ca a primit ordin sa duca masina la garaj. Peste citeva minute intilnii pe Lilu pe coridor. Imi spuse ca d-na Sen nu mai lasa nici pe Maitreyi, nici pe Chabł sa iasa la Lacuri. Toate acestea mi se pareau foarte turburi; si ma inciuda misterul, mi se parea ca mi se ascunde un adevar de care am absoluta si neintirziata nevoie. Am incercat s-o intilnesc pe Maitreyi, fara sa izbutesc, si atunci am ramas in odaia mea, muncit de ginduri. (Ciudat, nu-mi era teama; doream numai sa stiu precis ce s-a intimplat, de ce daduse d-na Sen ordin sofeurului sa duca masina la garaj si de ce nu puteam vedea pe Maitreyi.)
La masa, cind m-a chemat servitorul (de obicei ma anunta cineva al caseI), am gasit pe doamna Sen si pe Maitreyi. Nu vorbeau. Voiam sa par neturburat si cred ca am izbutit de minune. D-na Sen imi cauta ochii, si eu nu mi-i feream. Ma minunau privirile ei drepte, scrutatoare, incercind parca sa patrunda in adevaratul meu suflet; fata capatase o concentrare ciudata, cu un zimbet batjocoritor inversunindu-i buzele inrosite, ca totdeauna, de pan. Ma servea tacuta, politicoasa, si apoi se aseza iarasi cu coatele pe masa si ma privea. Se intreba, poate, cum am izbutit s-o insel atita vreme, cum am pacalit-o cu puritatea si respectul meu. Ghiceam in prezenta ei ostila si ironica o necurmata intrebare: am putut fi eu oare asa? Nu stiu ce fel de "asa" stia d-na Sen, dar simteam intrebarea si de aceea cautam sa par cit mai degajat, vorbeam, o priveam in ochi, intrebam cum ii mai merge d-lui Sen, de ce nu vin si ceilalti la masa, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Maitreyi imi stringea picioarele sa mi le fringa. Isi punea toata pasiunea ei ultima si toata spaima ei in aceasta inclestare a pulpelor. Voia sa ma mingiie mai dulce ca niciodata, si simteam talpa ei calda atingindu-mi incet, blind, alinator, pulpa; parca ar fi vrut sa ma consoleze, sa ma intareasca in aceasta primejdie, pe care eu o ghiceam, dar nu o cunosteam. Apoi imi prindea piciorul intre pulpele ei si-l stringea ca intr-o imbratisare de pe urma, ca si cum s-ar fi straduit sa-mi comunice o caldura si o pasiune pe care sa nu le uit cind voi ramine despartit de ea, departe. Pe d-na Sen a chemat-o cineva sus, si, indata ce-am ramas singuri, Maitreyi mi-a soptit muscindu-si buzele ca sa-si stapineasca emotia:
― Chabł a spus tot mamei, dar eu am tagaduit. Sa n-ai nici o teama, ramin a ta.
Daca te intreaba, sa nu marturisesti nimic, altminteri, cine stie
Au podidit-o lacrimile si a vrut sa-mi apuce bratul, dupa obiceiul ei, dar se cobora dna
Sen pe scara, si atunci mi-a soptit printre dinti:
― Vino miine inainte de zori in biblioteca
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus
Maitreyi, caci doamna Sen a luat-o sus, eu m-am dus in camera mea extrem de abatut, zapacit si aproape incapabil sa inteleg ce s-ar putea intimpla a doua zi.
N-am putut dormi deloc, ci fumam pipa dupa pipa, in jetul larg si odihnitor, asteptind zorile. Bateau unul dupa altul ceasurile in noapte, si eu evocam cu fiecare din ele venirea Maitreyiei in acea odaie si aproape ca nu-mi venea sa cred ca ar fi posibil sa n-o mai vad aici, linga mine, gata sa se dezbrace de indata ce eu inchideam ferestrele, gata sa ma imbratiseze si sa plinga. Ma gindeam ca nu e posibil ca numai d upa doua-trei saptamini de dragoste, Maitreyi sa-mi fie luata. Cum stam singur, in intunerec, o revedeam in toate colturile, in toate atitudinile ei de indragostita, uitam toate chinurile pe care le indurasem din pricina ei, toate indoielile, si simteam cum creste in mine, fara hotare, o dragoste pe care Maitreyi niciodata n-o banuise. Asteptam zorile ca sa-i pot spune ca o simpla despartire de o noapte si amenintarea dragostei noastre imi revelase adevarata iubire si numai acum am inteles cit imi era de draga, acum, cind ma temeam ca o pot pierde. Aproape ca am plins, acolo, singur, gindindu-ma ca as putea-o pierde; numai gindul ca n-am s-o pot avea din nou alaturi de mine ma infiora si imi intuneca mintea. Nu credeam ca as fi putut supravietui sanatos unei despartiri de Maitreyi. Daca atit timp cit o stiam a mea, de nimeni stingherit sa-i vorbesc si sa mi-o apropii cind vream, o iubeam, apoi acum, cind eram despartiti prin nu stiu ce primejdie, dragostea crescuse pina la sufocare si simteam ca innebunesc asteptind ceasul cind am s-o pot vedea si stringe din nou in brate.
In timpul noptii am iesit de mai multe ori in curte, sa spionez, si vedeam mereu lumina in camera inginerului, auzeam acolo glasuri, citeodata un scincet, pe care nu-l ghiceam al cui poate sa fie (Maitreyi, Chabł, sora lui Khokha?). Toate acestea ma alarmau nespus. Ma intorceam iarasi in jetul meu si ma trudeam sa inteleg ce pot sa insemne vorbele Maitreyiei: "Chabł a spus tot". Ce ar fi putut spune Chabł in nebunia ei? Tot ce-a putut vedea si intelege ea? Ma gindeam ca poate a surprins-o vreodata pe
Maitreyi venind sau plecind din odaia ei, dar am aflat mai tirziu ca cele ce spusese ea au fost lucruri mai putin grave. In ziua aceea, d-na Sen o spala pe cap, si Chabł plingea mereu. A intrebat-o de ce plinge si a raspuns ca pe ea nu o iubeste nimeni, iar pe
Maitreyi toata lumea. Toata lumea a venit de ziua ei, aducindu-i daruri. Si mai ales eu o iubesc mult pe Maitreyi. "De unde stii?" a intrebat-o d-na Sen, in gluma. "Allan dadą o saruta si tine mina la pieptul ei, iar pe mine nu ma saruta nimeni" Suferea si plingea atit de sincer, in-cit d-na Sen a intrebat-o de mai multe ori, si Chabł a marturisit tot ce-a vazut: cum stam noi doi impreuna si rideam, si ne sarutam, si ne stringeam in brate la
Lacuri (iar eu, care credeam ca Chabł nu observa nimic.) D-na Sen a chemat indata pe
Maitreyi si a intrebat-o daca e adevarat cele spuse de Chabł. Apoi a poruncit soferului sa duca masina in garaj si a luat-o pe Maitreyi sus, pe terasa, a pus-o sa jure pe stramosi si pe zei si a inceput s-o descoase, amenintind-o. Maitreyi a tagaduit totul, recunoscind numai ca m-a sarutat de citeva ori in gluma, iar eu am sarutat-o pe frunte, dar altceva nu s-a intimplat. Si a rugat-o in genunchi sa nu mai spuna nimic inginerului, caci am sa sufar eu, si eu nu sunt vinovat. Daca i se cere, Maitreyi nu ma va mai vedea niciodata, caci numai ea a fost aceea care a pacatuit. (Se gindea, am aflat mai tirziu, ca intre timp va putea fugi cu mine. Ii era teama numai de d. Sen, care ar fi putut-o inchide in camera ei sau marita in citeva zile, inainte ca ea sa aiba timp sa ma vada si sa poata aranja fuga. In noaptea aceea au incuiat-o in odaia d-nei Sen, iar d-na Sen a spus totul inginerului, stind pina tirziu la sfat despre cele ce trebuie sa faca, asa fel incit nimic sa nu se afle de catre vecini, caci atunci blestemul va cadea asupra intregii familii
Toate acestea le-am stiut numai a doua sau a treia zi, de la Khokha, dar in noaptea aceea banuiam lucruri mult mai grave, banuiam ca Chabą a surprins-o intr-o noapte si a spus aceasta d-nei Sen. Inainte de patru dimineata m-am dus in biblioteca, s-o astept pe
Maitreyi cu vesti. Am stat acolo pina ce s-a luminat bine, ascuns dupa rafturi, dar
Maitreyi n-a venit, si nici sora lui Khokha, sau Lilu, prin care ar fi putut sa-mi trimeata un bilet scris. La sapte s-a coborit d-na Sen jos sa pregateasca ceaiul si a trebuit sa ma strecor cu multa grija in odaia mea, ca sa nu fiu observat.
Asteptam tocmai sa ma cheme la ceai, cind inginerul intra la mine in odaie, cu ochelarii negri ascunzindu-i bine privirile, putin tremurind de slabiciune, si incepu oarecum emotionat, dar prieteneste:
― Draga Allan, m-am hotarit sa-mi fac operatia aceea de ochi, pe care mi-o cer de atita timp doctorii. Va trebui sa stau la sanatoriu probabil vreo doua-trei luni si atunci mam gindit sa trimit familia la Midnapur, la niste rude de ale mele. Si pentru ca si d-ta esti putin obosit, ai face bine sa te recreezi undeva in munti.
― Cind trebuie sa plec? articulai eu cu un calm care ma mira. (De altfel, nu-mi dadeam inca bine seama ce se petrece cu mine si am savirsit, in acea zi, o suma de lucruri fara sa-mi dau seama de ele.)
― Chiar astazi, caci dupa masa eu ma duc la sanatoriu, vorbi inginerul, observinduma la adapostul sprincenelor negre.
― Bine, dar nu am unde sa ma duc, trebuie sa-mi gasesc casa, trebuie sa-mi iau lucrurile acestea
Gasii putere sa ma impotrivesc, desi tot singele parca mi se scursese din vine, si aratai nevolnic acele citeva lucruri pe care le aveam: un pat, un sifonier, biblioteca, doua cufere, masa de scris. Inginerul zimbi foarte politicos.
― Un baiat energic ca d-ta iese intotdeauna din incurcatura. Daca pleci chiar acum, gasesti casa pina la unu. Khokha iti va aduce lucrurile dupa-amiaza cu un camion. Poate ai sa locuiesti cu unul din prietenii d-tale pina cind vei pleca la munte, si apoi ai sa te aranjezi mai bine
Tremuram tot cind s-a ridicat sa plece. Eu m-am indreptat instinctiv catre sifonier, sa-mi iau casca si sa plec indata, dar d-na Sen, care statuse pe coridor si ascultase tot, intra in odaie si-mi spuse zimbind:
― Nu poti pleca de aici pina nu maninci
― Nu mai pot minca nimic, spusei eu stins.
― Am sa te rog eu si ai sa maninci, continua d-na Sen pe acelasi ton. Ceaiul e gata.
― La ce bun, acum? intrebai eu tot mai stins. (Simteam ca as putea sa ma pravalesc din clipa in clipa, caci stiam ca plec si nu o vazusem inca pe Maitreyi, si nu stiam ce face ea acolo sus.)
Inginerul pleca, si izbucnii in plins nebuneste, smulgindu-mi parul, muscindu-mi pumnii. Ma intinsei in fotoliu sfirsit, aproape sufocat de o durere pe care nu stiam pe ce nume sa-i spun, caci nu mai era nici dragoste, nici suferinta, ci un sentiment de totala naruire, ca si cum m-as fi trezit deodata singur intr-un cimitir, fara nimeni linga mine caruia sa ma pling, de la care sa astept mingiiere. Parca fusesem rupt in zece bucati, caci imi simteam trupul numai o rana, sufletul risipit, nu mai aveam nici vointa, nici putere sa ma dezmeticesc o clipa. Intra Lilu, in lacrami si ea, si imi intinse repede un petec de hirtie. "Nu ma lasa sa te vad. Nu-ti zadarnici viata, nu te lasa infrint. Pleaca in lume si arata tuturor curatenia ta.Fii om si ai sa afli de mine in curind. Maitreyi." Era un scris impleticit, intr-o englezeasca improvizata, cu pete de cerneala. Ascunsei repede hirtia in palma, caci venea d-na Sen, cu servitorul, aducindu-mi ceaiul.
― Nu pot minca, nu pot minca nimic, spusei eu, plingind.
― Te rog eu sa iei o ceasca de ceai, vorbi blind d-na Sen.
Am crezut ca intrevad in glasul ei mila si putina intelegere si, amintindu-mi cit de buna fusese cu mine, cit de mult ma iubise si ma chema fiul ei, caci atita dorise sa aiba un fiu, alaturi de cele doua fete, nu m-am mai putut stapini si am cazut la picioarele ei, imbratisindu-i-le, plingind.
― Iarta-ma, mama, nu ma lasa sa plec de aici! izbucnii eu, iarta-ma, iarta-ma
Lilu plingea rezemata de usa. D-na Sen n-a facut o singura miscare de mingiiere, ci a ramas dreapta si zimbitoare cit timp eu m-am zbatut la picioarele ei. Am simtit gheata aceasta si m-am ridicat, stergindu-mi ochii, suspinind.
― Ia-ti ceaiul, vorbi.
Am pus mina pe ceasca, dar m-a inabusit un hohot si mi-am ascuns fata cu bratul.
Lilu n-a mai putut rabda si a fugit pe coridor, plingind. D-na Sen a ramas tot acolo, linga usa, privindu-ma cu acelasi suris inghetat, putin batjocoritor, indemnindu-ma:
― Ia-ti ceaiul
Am curatit ca prin somn o banana si am sorbit din ceasca in care se racise ceaiul. Imi contenise plinsul deodata si suspinam numai. Cind m-a vazut ca mi-am sfirsit ceasca, dna
Sen a iesit pe coridor si a chemat servitorul sa ridice tava.
― Pot vedea copiii inainte de a pleca? ma rugai eu cersind.
D-l Sen intra chiar atunci si-mi spuse:
― Maitreyi e putin bolnava, nu se poate da jos din camera ei.
Apoi, adresindu-se catre doamna Sen:
― Cheama pe Chabł.
Cum iesi d-na Sen din odaie, inginerul imi intinse un plic inchis si-mi spuse:
― Sa citesti asta numai dupa ce parasesti casa mea. Si daca vrei sa-mi multumesti pentru binele pe care ti l-am facut, aici, in India, respecta cele ce te rog eu
Pleca inainte ca eu sa am timp sa mai spun o vorba. Luai plicul cu un tremur de slabiciune si-l virii automat in buzunar. Cind o vazui pe Chabł, o cuprinsei numai-decit in brate si incepui s-o leagan plingind.
― Ce-ai facut, Chabł, ce-ai facut?
Biata fata nu intelegea nimic, dar vazindu-ma plingind, incepu si ea sa plinga si sa ma sarute pe obraz, caci eu imi aplecasem capul catre trupul ei plapind si o leganam asa, in nestire.
― Ce-ai facut, Chabł? atit ii puteam spune.
― Dar eu ce stiam? intreba ea, incercind parca sa se trezeasca. De ce plingi, dadą?
Tu de ce plingi?
Am lasat-o din brate ca sa-mi sterg fata. De altfel, d-l si d-na Sen venisera din nou si sedeau in usa, amindoi de gheata, parca mi-ar fi spus: "Haide, e timpul sa pleci"
Am sarutat-o inca o data pe Chabł pe amindoi obrajii, apoi, venindu-mi in fire, miam luat casca, am ingenuncheat in fata doamnei si domnului Sen, punindu-mi palmele pe piciorul lor drept ― cel mai vulnerabil salut pe care il stiam eu ― si am plecat.
― Good-bye, Allan, imi spuse inginerul, intinzindu-mi mina.
Dar eu ma prefacui ca nu vad si trecui inainte, pe coridor. Chabł alerga dupa mine, hohotind.
― Unde pleci, dadą? Unde pleaca Allan-dadą? intreba pe maica-sa.
― Dadą e bolnav si se duce sa se vindece, ii spuse d-na Sen intr-o, bengaleza soptita, apucind-o in brate, ca sa nu iasa in strada dupa mine.
Cind am coborit treptele verandei, mi-am ridicat ochii spre balconul cu glicine si am vazut o clipa pe Maitrey.
Atunci m-am auzit strigat, un tipat scurt si inspaimintat, si am zarit-o cum cade lata in balcon. Am vrut sa ma intorc, dar m-am intilnit cu inginerul pe coridor.
― Ai uitat ceva, Allan? ma intreba el, banuitor.
― Nimic, sir, n-am uitat nimic
Am plecat repede. M-am suit in cea dintii masina si am dat adresa lui Harold. Cind porneam, am incercat sa mai privesc inca o data casa din Bhowanipore, dar mi s-au inlacramat ochii, masina a virat, si n-am mai vazut nimic.
M-am trezit cind masina tocmai ocolea catre Park Street. Am desfacut plicul lui Sen si am cetit, cu inima strinsa, cele ce-mi scria el, in englezeste, fara cuvintul de inceput, pe o coala care purta in coltul de sus cuvintele "strict confidential" subliniate.
"Dumneata esti strain, si eu nu te cunosc. Dar, daca esti capabil sa consideri ceva sacru in viata d-tale, te rog sa nu mai intri in casa mea, nici sa incerci sa vezi sau sa scrii vreunui membru al familiei mele. Daca vrei sa ma vezi personal, cauta-ma la birou, si, daca ai vrea vreodata sa-mi scrii, scrie-mi numai acele fapte pe care un necunoscut le poate scrie unui necunoscut sau un functionar superiorului sau. Te rog sa nu pomenesti de aceasta nota nimanui si rupe-o dupa ce o vei ceti. Ratiunea acestei purtari trebuie sa-ti fie evidenta, daca ti-a mai ramas cit de putina minte in nebunia d-tale. Iti cunosti ingratitudinea si ofensa pe care mi-ai adus-o!
Narendra Sen
P.S. Te rog nu fii inoportun, incercind sa te explici si adaogind astfel alte minciuni la depravatul d-tale caracter."
