Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_56voc1gphj80li3pnhvfdga486, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/mihail-sadoveanu/baltagul-capitolul-9.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/mihail-sadoveanu/baltagul-capitolul-9.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/mihail-sadoveanu/baltagul-capitolul-9.php on line 2
Baltagul - CAPITOLUL 9 - de Mihail SADOVEANU
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Baltagul - CAPITOLUL 9 de Mihail SADOVEANU





Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru — mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta; cel mai adesea se dezmiarda si luceste — de cantec, de prietinie. Asa era si acel Nechifor Lipan care acuma lipsea. Asa au intampinat-o in drumul ei pe Vitoria si altii, nu numai mos Pricop. La Borca a cazut intr-o cumatrie. Le-au iesit in cale oameni, au apucat de capestre caii si i-au abatut intr-o ograda. Erau aprinsi la obraz si aveau placere sa cinsteasca pe drumeti si sa-i ospateze. Vitoria a trebuit sa se supuie, sa descalece, sa intre la lehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei. S-a inchinat cu paharul de bautura catra nanasi, a sarutat mana preotului, s-a aratat tuturor celor care vreau s-o asculte ca are nacaz c-o datorie de bani de la Dorna, pe care de atata vreme o urmareste si n-o mai poate implini, isi cheltuieste si paralele de nafura ca sa razbata pe vremea asta de iarna. Nici pana la Brosteni nu stie cum a ajunge. Noroc ca are acolo niste cunoscuti de la care a putea imprumuta ceva, ca sa razbeasca pana unde are asemenea interes. Mult se minuna preotul de asa fiinti fara inima si fara omenie: — Ne pare rau cand spunem, dar ce sa facem? Trebuie sa spunem si sa marturisim ca sunt intre noi muntenii si oameni dintre acestia cranceni, care-ti calca dreptul tau, care-ti iau banul si nu-ti mai dau inapoi nimica. Apucatori ca lupii — asa-s unii dintre ai nostri, ofta sfintia sa. Pe-aceia Dumnezeu i-a blastamat sa fie rai, sa prade asa cu uneltiri blajine, ori sa iasa cu toporul la drumul cel mare sa paleasca pe gospodar in frunte si sa-i ra



peasca avutul. Muntenii, radea sfintia sa, sunt ori asa ca noi, cu bucurie si cu cantece, s-acestia toti avem s-avem intrare la rai — ori dusmani capcauni — s-acestia, putini cati sunt, au sa se ieie de mana s-au sa se duca in iad la Caraotchi. Pe dinafara, cerand intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate!
La noi nu sunt oameni de mijloc. — Asa am patit eu, cu oameni care au sa se duca in iad—se vaita Vitoria, veselindu-se in sine de viclenia ei. La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasii pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite; nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum au vazut oameni straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesit inainte cu naframile de la urechile cailor falfaind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese, ori ii omoara acolo pe loc. Nunta s-a abatut catra drum.Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei. Arata vesela fata si limba ascutita, desi s-ar fi cuvenit sa fie scarbita, caci se ducea la rai datornici, la Dorna. — Eu is de loc de la Tarcau, mai spunea ea, si sunt nevasta unuia Nechifor Lipan, care a trecut si el cateodata pe aici si a inchinat poate si el, ca mine, un pahar la nuntile dumneavoastra, in drumul meu eu intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul; dar cateodata se intampla sa fie altfel. Nu-i nimic nici atuncea, fiind tot de la Dumnezeu. Si mai am o mirare: ca, dupa randuielile cele noua iesite de la stapanire si batute cu darabana si spuse de crainic si la noi in sat, calindarul s-a schimbat. Toti ne-am trezit mai batrani cu treisprezece zile — numarand zilele, sarbatorile si posturile dupa moda papistasilor. Acu ar fi sa fim in post, iar dumneavoastra faceti nunta, ca si cum ar fi tot caslegi. — He-he!
au racnit nunii suindu-se in picioare in sanii; dumneata, nevasta de la Tarcau, nu stii pesemne ca noi nu ne dam si vrem sa fim mai tineri cu treisprezece nopti, si noi tinem cu calindarul cel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam. Noi nu vrem altfel si facem pe popa nostru cu de-a sila sa se tie de lege. El, saracu, zice cum zicem noi — iar altora de prin parti de lume, daca le place sa tie cu nemtii ori cu jidovii, n-avem ce le face. Al lor are sa fie, pe ceea lume, focul cel nestins. — N-aveti grija, a raspuns munteanca, ca si cei de la Tarcau is cu legea veche. Mie numai sa-mi spuneti, daca puteti, cine-ati vazut un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie. Nu s-a aflat nimene dintre nuntasi sa raspunda ca ar fi vazut asemenea om. Numai intre femei s-a ales una care parca isi aducea aminte; dar indata a uitat s-acee. Nunta a pornit inainte si iar s-a lasat pe gheata Bistritei, cu chiote salbatice. In pasul domol al calului, Vitoria cugeta, cu privirile posomorate, isi lamurea gandurile, in putine cuvinte, si catra Gheroghita. Nu putea spune ca-i suparata de asemenea intarzieri. Mai bine sa se amestece asa, cu voia altora, printre lume, ca sa poata mai bine baga in sama si iscodi. Din acestea invata si cum sa se fereasca de adunari, cand va trebui. Bine este, sa fie la vedere cu prietini, decat intr-un ascunzis, cu niste dusmani necunoscuti. Cand is multi, ei te baga mai putin in sama si tu ii poti mai bine cerceta. Cand is multi, te poti socoti singur, cu nacazul tau; dar cand is putini, impung si te coasa cu ochii. Gheorghita nu intelegea tocmai bine; dar i se parea ca asa trebuie sa fie. Pare ca Nechifor a umblat pe acest drum, cu pace. — Poate nu ne-a opri nici pe noi nimica rau, s-om ajunge cu bine la locul oilor. Sa vedem ce fel de tara-i Dorna si ce fel de munte Raraul. Au mers intr-adevar bine, cu popasuri potrivite. Cum s-au apropiat de tara Doinelor, Vitoria a inaltat nasul si a simtit in nari ca o mireasma. Nu era nimic decat un vant subtire si caldut de la asfintit, care urma sa topeasca domol omaturile. Ea nu simtea, nimic din afara; o mistuia o arsita dinlauntru si o inabusea. Avea credinta ca aici avea sa aleaga o randuiala noua a vietii ei. Dornele-s numai paraie, numai muntisori cu brazi, numai tapsanuri si asezari de sate. Cate neamuri, atatea Dorne. Neamuri de oameni frumosi si curati, ii placeau Vitoriei. Ii privea in treacat cum petrec la crasma si cum joaca cu mare aprindere si patima, parca in putine ceasuri avea sa fie sfarsitul lumii. Aici in Dorna asta, n-a fost iarmaroc si vanzare de oi; n-a fost nici in sarul Dornei; nici in Dorna Candrenilor; dupa cat se stie de toata lumea care-i fata si petrece, a fost mare iarmaroc si s-au vandut multe oi asta-toamna, in Vatra Dornei. Vitoria pleaca fruntea si priveste trudita in juru-i. Hai sa mearga sa-si caute datornicii in Vatra Dornei. — Hai, Gheorghita, imbuca ceva de-a calare, caci nu se cade sa intarziem. Om da orz cailor cand om ajunge. Eu de ieri nu mai am liniste si somn. Nu-mi mai trebuie mancare, nu-mi mai trebuie apa. Am ajuns ca la un scaun de judecata a lui Dumnezeu, unde trebuie sa ingenunchez. Cum au purces spre Vatra Dornei, au intrat intr-o stralucire de soare de la amiaza. Era un drum de dezghet si prindeau a curge paraie de sub omat. Pe alocuri, pe zapezile batucite, pasii cailor sunau ca pe pod. Iarna se risipea spre toate vaile, clipind, si aburea si spre soare. Un om nalt si desirat, cu cojocelul pe-un umar, cu ciubote de iuft si c-un toiegel cu care se juca din cand in cand scriind omatul, li se tinea de catava vreme in preajma. Mergea si el in pasul cailor. Grabi intr-o vreme si se tinu in dreptul femeii. O intreba dincotro vine si mai ales unde are de gand sa poposeasca. . — Vin de departe, om bun, si nu ma opresc decat la Vatra Dornei. — Ai vreo treaba? — Am, cu niste datornici. — Da pe mine nu vrei sa ma-ntrebi unde ma duc si ce caut? — Daca poftesti, pot sa te intreb. Omul era vesel; a ranjit


pe sub mustata si s-a desfasurat ca de pe un mosor spre urechea Vitoriei, soptindu-i ceva ca sa n-auda flacaul. Munteanca a batut in grumazul calului cu capatul fraului si a trecut repede inainte, cu obrazul intors spre Gheorghita si lepadandu-i o porunca: — Trage baltagul si paleste-l. De glasul ei uscat si otravit, atat feciorul cat si strainul s-au spaimantat. Gheorghita a pus mana pe baltag; omul a sarit santul s-a apucat-o pe o poteca si pe subt o rapa. Radea el singur si se minuna de asemenea aratare. Femeia asta trebuia sa fie de pe alta lume; cele de la noi sunt mai prietenoase; taie cu vorba, nu cu baltagul. Adevarat era ca nevasta lui Lipan se socotea ea singura intrata in alta lume. Privea piezis si cu ura pe un om cum se duce. Dupa aceea isi grabi calul la trap. Intr-un timp, fara sa-i fi aratat nimene anume, cunoscu, dupa spuse, in rasarit, Pietrele Doamnei si Raraul. Dintr-acele singuratati inghetate au venit catra Nechifor Lipan ciobani cu oile. Intrata in Vatra Dornei, Vitoria intreba pe-un negustor care scoase la soare marfa de piele si fier in care parte se afla ulita iarmarocului. Negustorul facu semn, taind cu mana spre dreapta. Femeia isi purta calul intr-acolo, cu ochii intunecosi atintiti. Astfel au aflat un han si au poposit. Si-au inchis tarhatul intr-o chilie si n-au asteptat nici pranz, nici hodina. S-au dus, dupa sfatul hangiului, la o cantelarie, unde au gasit un slujbas cu sapca. Dupa vorba, se parea a fi neamt. — Poftesc, a salutat el cu mana la sapca, cu ce pot sa fiu la serviciul dumneavoastra? — Te-am ruga, domnule, a raspuns munteanca cu ochii tulburi si cu inima batand, sa cauti dumneata intr-o condica a dumnitale si sa-mi spui despre niste vanzari de oi care s-au facute asta-toamna. — Se poate; asta nu costa parale multe. — Om da cat trebuie. Negustorul care m-a indreptat la dumneata zice sa-ti dau de-un crighel de bere. — Dac-a spus el asa, bine. Intai sa caut. In ce luna? — In luna noemvrie. — Da. Este. In luna lui noemvrie, duminica intaia, Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi au vandut oi trei sute lui Nechifor Lipan. Vitoria a dat un strigat: — Asta este!
Gafaia pripit, privind cu ochii mari pe neamt. — Poftesc, ma rog, ce este? a intrebat el cu grija. — Nu-i nimica. Acest Nechifor Lipan este sotul meu. — Tare bine; asta nu-i lucru de spaima. Nu, ma rog, nu-mi datoresti nimica, adaogi el ferind cu mana intr-o parte bancnota. Eu am baut atunci aldamas — si gata. Asta a fost cea mai mare vanzare de la noi. Barbatul dumnitale s-a infatisat, a batut palma, a scos s-a numarat paralele s-a cerut adeverinta. S-au mai infatisat cumparatori; dar nu mai erau oi. Au venit doi gospodari de treaba si nacajiti si l-au rugat sa le lese lor macar o parte din oi. El i-a cinstit si pe dansii s-a raspuns ca le-a da si lor o parte. Au facut invoiala pentru o suta de capete. I-au dat putinul castig — omul dumitale s-a aratat galant. Mi-a placut; s-am ramas cu dansul prietin. Poftesc, ma rog, de ce plangi dumneata? Vitoria cazuse pe o ladita, cu fruntea in palme, si suspina. — Te rog, zise batranul, fii dumneata buna si stai pe-un scaun. Ea se impotrivea sa se scoale din locul ei de umilinta. — Spune, ma rog, ce este? — Ea-i spuse indata ce este. Isi stergea ochii cu manicile sumaiesului si graia pripit. Dupa acea cumparatura de oi, Lipan nu s-a mai intors acasa, nici n-a mai dat semn de viata. — Nu se poate. — Ba se poate. De aceea am venit pana aici, sa-i caut urma. — Asta este un lucru pe care eu nici intr-un chip nu pot sa-l pricep. Am fost si eu de fata. Au despartit o suta de oi. Cu oamenii lui Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi, cu cainii si cu magarii, le-au pornit la vale, ca sa le duca la un iernatic. Cand abia se mai zarea colbul oilor tocmai in fund, au incalicat s-au pornit si ei. — Cine? — Prietinul meu Lipan si cu ceilalti doi munteni de care am pomenit. — Care munteni? cine? de unde? — Iaca asta nu stiu, A fost o daravela intre ei. Se vede ca se cunosteau. Le-au cantat lautarii, au baut, s-au imbratisat; dupa aceea s-au dus dupa oi. I-am spus: servus si la revedere!
Adevarat ca, de atunci, nici eu nu l-am mai intalnit. Batranul isi mangaie c-un deget mustacioara tusinata, isi trecu dosul palmei cu barbia rasa cu ingrijire si-si ridica ochii in bagdadie, cautand un raspuns la nedumerirea lui. In bagdadie, nu era decat lampa, cu tilindrul afumat. — Asta-i tare curios!
zise el, scuturand din cap. Acasa n-a venit? Vitoria inalta din umeri, jignita de intrebare. — Poate-i la iernat cu oile. — De ce nu mi-a trimis ravas? De ce nu mi-a venit nici un fel de stire? striga cu naduf munteanca. — Eu de unde pot sti? Eu nu sunt vinovat cu nimica, zise neamtul ridicandu-si in laturi palmele. Eu cred asa ca, daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, se intoarce el singur acasa. Vitoria holba ochi rai. — Eu nu inteleg ce vrei sa spui dumneata. — Daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, repeta mai incet batranul. Gheorghita pricepea ce vrea sa spuie slujbasul. I se parea ca maica-sa nu pricepe. Nu indraznea sa se amestece si sa lamureasca. Dar deodata, privind piezis la ochii ei, avu intelegerea ca ea de mult banuieste toate. Nu numai banuieste, ci stie tot. De aceea se si afla ei aici, la Vatra Dornei. — Acuma ce-i de facut? intreba cu un fel de umilinta slujbasul. Cu manile apasandu-si tamplele, Vitoria se cumpanea incet intr-o parte si-n alta. Inchisese ochii. Apoi ii deschise si privi in juru-i. Cu mirare, batranul o vazu zambind. Nu intelegea ce gand are. — De-acu ma duc, il lamuri ea, pe drumul acelor oi. Zici ca s-au dus tot la vale? — Da, ma rog. — Tot la vale, inspre un loc de iernat? — Da, ma rog. Pe cat i-am inteles, au apucat drumul pe Neagra. — Cred ca ni-a ajuta Dumnezeu si mi-a da miros, sa le-adulmec din urma in urma. — Da, ma rog, hm!
facu batranelul ramanand singur, ca sa se minuneze si mai mult de asemenea muiere ciudata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_56voc1gphj80li3pnhvfdga486, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0