Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Baltagul - CAPITOLUL 15 de Mihail SADOVEANU




La poarta tintirimului au stat ajutor langa Vitoria domnu Toma si cucoana Maria. S-a dat fiecaruia dintre cei care ieseau, intru pomenirea mortuli, un sfert de paine s-un paharel de rachiu. Barbatii si femeile sopteau inchinarea rituala: Dumnezeu sa-l ierte!
, desertau dintr-o data bautura, apoi frangeau din pane o bucata cu care isi astupau arsura placuta a gurii. Copiii radeau si se harjoneau printre morminte. Dupa ce facura imparteala pomenilor si a colivei, preotii isi scoasera de pe ei odajdiile. Mai aveau un crampei de slujba, care nu era dintre cele mai usoare. Vitoria grabi spre ei, ca sa-i pofteasca la praznic, acasa la domnu Toma. Acolo aveau sa se adune si oamenii stapanirii, cu domnu subprefect, si gospodarii straini veniti de peste munte. Gospodina lui domnu Toma facuse toate cum putuse mai bine. Fiind vremea postului celui mare, in privinta mancarii era mai greu. Dar era bautura destula si buna, care implinea lipsurile. Mai ales era un vin din jos, de la Odobesti, in care domnu Toma isi punea toata credinta. Cand s-au asezat la masa, soarele era in asfintit. Raposatul isi gasise in sfarsit hodina. Cei vii incepura sa manance galuste de post si curechi prajit cu oloi de canepa. Preotii si cu domnul subprefect stateau la locul de cinste, in fundul odaii. Gospodarii de la Doi Meri mai catra margine. Vitoria se aseza in apropierea lor. Dupa ce cinstira cateva pahare, incepura a vorbi despre treburile de pe lumea asta. Dumneata, domnule Calistrat, zise munteanca, mi se pare ca nu prea mananci. Ba mananc, slava Domnului si bogdaproste. Atunci nu bei. Se cuvine sa bei pentru un prietin. Ba mai ales am baut. Ma gandesc ca suntem departe si avem a porni la drum asupra noptii. Ce are a face asta? Parca dumnitale ti-i frica noaptea? Vad ca ai baltag. Am. Frumos baltag. Ia mai bea un pahar, ca sa vad si eu. Si pe urma vei mai bea si altele, dupa pofta inimii dumnitale. Arata-mi si mie acel baltag. Poftesc sa-l vad


. Are si Gheorghita, flacaul meu, unul, alcatuit intocmai la fel. Bogza ranji nu cu voie buna si trecu femeii baltagul, prin latura mesei. Femeia isi chema flacaul. Era la spatele ei. Gheorghita, ia vezi si tu, Pare-mi-se ca tot asa-i s-al tau. Numai ca al tau abia a iesit din foc si de sub ciocan. Acestalalt e mai vechi si stie mai multe. Razand, nevasta trecu feciorului baltagul. Calistrat intinse mana spre arma; apoi si-o retrase. Flacaul ii cerceta cu luare-aminte ascutisul curb si partile late. Lasa-l sa se uite si sa vada, domnu Calistrat, zise munteanca. Dumneata poftim si mai cinsteste un pahar de vin de la Odobesti. Dumneata cunosti si stii tare bine ca asemenea vin mai ales ii placea si lui Nechifor Lipan. Eu cred asa, vorbi ea deodata cu alt glas, intorcandu-se catra meseni. Eu cred asa, domnu Calistrat, ca sotul meu umbla singur la deal pe drumul Stanisoarei si se gandea la oile lui. Poate se gandea si la mine. Eu n-am fost fata, dar stiu. Mi-a spus Lipan cat am stat cu dansul, atatea nopti, in rapa. Ce ti-a spus? rase Bogza. Mi-a spus cum a fost, raspunse munteanca privindu-l atintit si zambind. Asta n-oi mai crede-o. Ba s-o crezi. Iti aduci aminte domnu Calistrat, ca Lipan avea cu el s-un cane? Mi-aduc aminte. Ii zicea Lupu. Era harnic cane, si viteaz. Ei, vezi, domnu Calistrat? Eu stiu si asta, ca acel cane s-a pus pentru stapanul lui, cand i-a vazut in primejdie viata. Se poate sa se fi pus. Crezi ca a pierit si canele? Nu cred. Mai degraba s-a prapadit. Asa zic si eu. Dar daca s-a prapadit; se poate gasi. Asta-i mai greu. Greu pan-intr-atata nu-i, domnu Calistrat, cand este vointa lui Dumnezeu. Te rog, sa mai bei s-acest pahar. Sa-ti spun cum s-a intamplat? Masa tacuse. Interesat, domnu subprefect Balmez isi puse coatele pe stergar si-si intoarse urechea stanga, cu care auzea mai subtire, privind in acelasi timp si cu coada ochiului. Simtindu-se observat, Bogza se nelinisti. Dumneata stii si eu nu stiu, zise el cu indrazneala. Daca stii, spune. Sa-ti spun, domnu Calistrat. Omul meu se gandea, vra sa zica, la ale lui si la mine si umbla la deal in pasul calului, suind spre Crucea Talienilor. Femeia se opri. Ei? o indemna, zambind, domnu subprefect. Spune. De ce te-ai oprit? Unii ar putea zice ca venea la vale. Dar eu stiu mai bine ca se ducea la deal. Dar nu era singur. Avea cu el canele. Si se mai aflau in preajma lui doi oameni. Unul daduse calcaie calului si grabise spre pisc, ca sa bage de sama daca nu s-arata cineva. Al doilea venea in urma lui Lipan, pe jos, si-si ducea calul de capastru. Sa stiti ca nu era noapte. Era vremea in asfintit. Unii cred ca asemenea fapte se petrec noaptea. Eu am stiinta ca fapta asta s-a petrecut ziua, la asfintitul soarelui. Cand cel din deal a facut semn, adica sa n-aiba nici o grija, ca locu-i singuratic, cel care umbla pe jos a lepadat fraul. Si-a tras de la subsuoara stanga baltagul si, pasind ferit cu opincile pe carare, a venit in dosul lui Nechifor Lipan. O singura palitura i-a dat, dar din toata inima, ca atunci cand vrei sa despici un trunchi. Lipan a repezit in sus mainile, nici n-a avut cand sa tipe; a cazut cu nasu-n coama calului, intorcand baltagul, omul s-a opintit cu el in desertul calului, impingandu-l in rapa. Chiar in clipa aceea canele s-a zvarlit asupra lui. El l-a palit cu piciorul dedesubtul botului. Calul tresarise de spaima. Cand a fost impins, s-a dus de-a rostogolul. Canele s-a pravalit si el. S-a oprit intai hamaind intaratat; omul a incercat sa-i deie si lui o palitura de baltag, dar dulaul s-a ferit in rapa si s-a dus taras dupa stapan. Asta-i. Cel din urma a incalicat s-a grabit dupa cel din varful muntelui, si s-au dus. Nu i-a vazut si nu i-a stiut nimeni pana acuma. Munteanca tacu si se uita, cu buzele stranse, catra cucoana Maria. Nevasta lui domnu Vasiliu, ca si cei care erau de fata, sta intr-un fel de incremenire si asteptare, in toata lumea de-acolo erau banuieli. Vorbele si iscodirile lucrasera cu harnicie. Deci toata lumea intelegea intrucatva istorisirea muntencei. Numaidecat cei mai multi nu-si puteau da sama de ce muierea asta straina umbla cu pilde si rautati. Daca are vreo banuiala, sa spuie; daca are vreun prepus sa-l deie pe fata. Asemenea cuget se aduna, cu manie, mai ales in Calistrat Bogza. El de la inceput, de cum a vazut-o intai si intai, a priceput ca nevasta oierului vine asupra lui. Pe urma a stat cu rabdare, indoindu-se ca s-ar putea cumva descoperi asemenea fapta care n-a lasat dupa ea nici o urma. Femeia are sa se zbata fara folos si dupa aceea are sa se duca in treaba ei. Dar ea nu se ducea. Umbla cu vorbe si cu intrigi proaste. Punea la cale pe nevasta lui Cutui. Strecura vorbe de vrajmasie Ilenei. Starnea pe oameni cu feluri de feluri de inchipuiri. O lasa. Ce-i putea face? ii era si mila de dansa intr-o privinta, caci era o vaduva care-si cauta barbatul. De mare mirare este cum l-a putut descoperi intr-o rapa asa de prapastioasa si de singuratica. Mai de mirare sunt alte vorbe pe care le scorneste din nou. Si acuma povestea intamplarii. Prost si tamp ar fi sa-si inchipuie ca ea a fost de fata. Mai prost si mai tamp sa creada ca mortul a putut vorbi. Asta n-o mai crede nimeni in ziua de azi. Si totusi, muierea aceasta care-l urmareste a aratat intocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. Sa fie adevarat, cum spune Ileana, si cum arata Gafita cand nu era inca asa de otravita de dusmanie, sa fie adevarat ca se pot face vraji si sunt oglinzi in care poti privi lucruri trecute si viitoare? Un barbat nu poate crede asta; desi, daca n-ar fi, nu s-ar povesti. La urma urmei, sa arate de unde stie si sa deie pe fata lucrurile cum sunt. Stie, poate, ceva de la nevasta lui Ilie Cutui. Nepotrivit lucru este sa ai de a face cu asemenea prietini si tovarasi ticalosi. Dar nici Ilie Cutui n-a putut vedea in totul lucrurile cum s-au petrecut, in toate amanuntimile. Mai ciudat este ca nici el nu stia bine cum a fost. Abia acuma vede ca au fost asa intocmai. Pe cand i se invalmaseau aceste cugetari, Bogza, simtindu-se privit, bau pe nerasuflate un pahar de vin, si inca unul. Dupa aceea, fara sa stie cum, lua deodata o hotarare napraznica. El era un barbat, de care inca nu-si batuse joc nimeni in viata lui. Da baltagul, vorbi el, inca stapanit, intinzand mana indarat catra


Gheorghita. Mai stai putintel, il opri femeia, ca sa incheiem praznicul dupa cuviinta. Ce te uiti, Gheorghita, asa la baltag? intreba ea dupa aceea, razand; este scris pe el ceva? Asculta, femeie, mormai cu manie Bogza, de ce tot ma fierbi si ma intepi atat? Ai ceva de spus, spune!
Nu te supara, domnu Calistrat, eu intreb pe baiet daca nu ceteste ceva pe baltag. Destul!
racni gospodarul batand cu pumnul in masa si inaltandu-se de la locul lui. Tacamurile se invalmasira, mesenii se ridicara spariati. Ceea ce se facea nu era bine, caci era la un praznic. Bogza avea intrucatva dreptate. Destul!
racnea omul, destul!
Glasul ii ragusi dintr-o data. Destul!
Pentru o fapta, este numai o plata. Chiar daca as fi eu, mi-oi primi osanda de la cine se cuvine. Dar nu sunt eu. Ce ai cu mine? Eu? n-am nimic!
se apara munteanca, uimita mai presus de orice de o intrebare ca aceea. Cum n-ai? mugi Calistrat, imprastiind cu dosul manilor talgerele si paharele. Dar cu cine vorbesti tu asa, muiere? Dar ce? Ai trait cu mine, ca sa ai asupra mea vreun drept? Gheorghita, vorbi cu mirare femeia, mi se pare ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau. Calistrat se smulse din locul lui, repezindu-se spre flacau, ca sa-si ieie arma. Cutui i se puse in fata poprindu-l cu bratele incordate, ca pe un mal. Dar in gospodarul cel mare izbucnise crancena manie. Pali pu pumnul pe Cutui in frunte si-l lepada la pamant. Batu cu coatele pe cei de aproape si-i darama si pe ei. Se zvarli cu capul pe usa deschisa, mugind. Vitoria falfai cu bratele ca din aripi dupa el. Intr-o clipa fu si ea in prag, tipand: Gheorghita!
da drumul canelui!
Flacaul avea de mai-nainte hotarat cum sa faca. Se incurca insa in lantug, in cotlonul surii. Prin lucirea amurgului, Bogza il vazu si se pravali pe-o coasta asupra lui. Atunci canele dadu un urlet fioros. Izbindu-se inainte, chelalai sugrumat. Izbindu-se a doua oara, rupse lantugul. Bogza il ocoli, cercand sa apuce, dintr-un salt, bratul feciorului cu baltagul. Impuns de alt tipat al femeii, feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. Primi pe Bogza in umar. Il dadu indarat. Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte. Calistrat Bogza sovai. Canele se napusti la beregata, mestecand mormairi salbatice cu sange. Oamenii fura indata asupra lor. Subprefectul porunci cuiva, racnind, sa cheme pe loc jandarmii de la masa cea mica din casuta din fundul ograzii. Venira si jandarmii in fuga. Ilie Cutui se supuse numaidecat. Cele doua femei boceau, blastamand rautatea acelei muieri straine. Oamenii despartira pe cane, batandu-l cu despicaturi de lemn, varsand asupra lui apa, invelindu-l intr-un tol si tragandu-l. Adusera pe Bogza pe brate si-l intinsera pe prispa. Se facuse intuneric. Cineva aseza pe prichiciul ferestrei, inlauntru geamului, o lumina. Nevasta lui domnu Iorgu Vasiliu ceru numaidecat apa. Ii aduse Vitoria cofa din casa cea mica. Amandoua stropira pe ranit. Bogza gafaia si pufnea, incet-incet se linisti si-si intoarse privirile obosite intr-o parte, inspre oamenii adunati. Munteanca intreba cu voce dura: Mai vrei ceva, omule? Omul facu semn cu pleoapele. Mai voia ceva. Ce vrei? Vreau sa ma marturisesc. Se facu tacere. Preotul cel batran si burduhos isi facu loc, gafaind. Barbatii se descoperira. Jandarmii vorbeau tare in preajma surii, punand felurite intrebari lui Cutui. Cei de langa ranit ii tistuira. Ei tacura si venira in varful degetelor spre adunare, aducand si pe prizonier. Cutui mormaia: N-aveti sa ma asupriti; n-aveti sa ma ucideti. Eu spun de buna-voie. Si sa se stie ca a fost intocmai cum a aratat femeia mortului. Oamenii tistuira din nou. Omul cel mare, intins pe prispa, incepea sa vorbeasca. Parinte, zise Bogza, gafaind iar; eu vad ca se poate intampla sa pier. Pentru asta, fac marturisire aicea, sa se stie ca eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui. N-am inteles de unde stie; dar intocmai asa este. Parinte, sopti munteanca, sa spuie si de ce. Ranitul pricepu. Am facut fapta asta, ca sa-i luam oile. Am socotit ca nu s-a mai afla nimic. Acuma turma oierului sa se intoarca inapoi, dupa dreptate. Bine, grai catra sine Vitoria. Bogza isi atinti ochii asupra ei. Erau ochi umezi in care palpaiau luminiti. Ruptura buzei de sus parea un ras straniu. Parinte, vorbi el iar, cu neliniste, sa nu ma lasi sa mor asa. Pune asupra mea patrafirul si ceteste-mi dezlegarea. Ma rog de nevasta asta si de feciorul ei, sa ma ierte. Vitoria facu semn lui Gheorghita sa se apropie. Iertati-ma. Poate sa traiasca, sopti Vitoria. Stapanirea faca ce stie cu el. Iarta-ma, femeie!
ceru muribundul. M-a sugusat canele. Ma duc si eu dupa Nechifor Lipan si trebuie sa ma ierti. Dumnezeu sa te ierte, ii zise Vitoria. Isi stranse buzele, il privi neclintit o vreme. Dupa aceea se retrase. Vina incoace, Gheorghita, vorbi ea, trezita din nou de griji multe. Vezi de tesala caii, dupa moda noua care am aflat-o aici, Si-i intareste cu orz, caci drumurile inca nu ni s-au sfarsit. Facem cu domnu Toma toate socotelile si-i platim cinstit, multamindu-i frumos. Platim preotilor, oamenilor care s-au ostenit si tuturora. Pe urma, stam si ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul intai tatalui tau. Indata ne incalaram si ne ducem la apa Prutului la stefanesti, ca sa cunoastem turma de la Rarau. Socot ca mergand cu spor, pe vreme buna, ne putem intoarce iar aici in Sabasa, ca sa facem parastasul de noua zile. Apoi ne ducem dincolo la Jijia, ca sa vorbim cu baciul Alexa si sa ne alcatuim cu el pentru intoarcerea oilor catra munti, unde avem tocmita pasunea de vara. La patruzeci de zile vom fi iar aici si vom ruga pe domnu Toma si pe parintele sa ne-ajute a implini datoria de patruzeci de zile. Atuncea om face praznic mai bun, cu carne de miel de la turma cea noua. Om aduce atuncea de la manastirea Varaticului si pe sora-ta Minodora, ca sa cunoasca mormantul. S-apoi dupa aceea ne-om intoarce iar la Magura, ca sa luam de coada toate cate-am lasat. Iar pe sora-ta sa stii ca nici c-un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.