Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Baltagul - CAPITOLUL 5 de Mihail SADOVEANU




Noaptea aceea, a privegheat intr-o odaita de sub staretie, dupa ce a stat multa vreme de vorba cu femei venite din locuri departate, intr-un tarziu, ele s-au dus la culcusurile lor. A intrat Gheorghita si s-a lasat intr-un cot pe-o laicioara: A adormit indata, parca ar fi trecut spre alt taram intr-o imparatie fericita. Ea ramase singura, subt candela si subt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a doua zi. I se parea lucrul cel mai greu, sa gaseasca anume ulita dintre atatea de multe, si, pe acea anume ulita, anume casa cu mai multe randuri, in toate odaile sed la mese oameni cu condeiele dupa ureche si scriu. Iar intr-anume odaie sade cel care-i mai mare, primar, ori prefect, ori politai. Se uita incruntat si-i gras si barbos. Tot isi scoate ciubucul din gura si racneste la cei mai mici. Cand il aud, cei de prin odai pleaca fruntea si scriu mai harnic, tragand cu coada ochiului unul la altul si facandu-si semne. Acolo vra sa zica e stapanirea imparateasca. S-asa in toate targurile sunt slujbasi, primari, prefecti si politai, pana la Bucuresti; si la Bucuresti sta pe tron regele si da porunci tuturora. Bun lucru neaparat, sa fie asemenea randuiala; toate sa se faca dupa porunca si sa se scrie ce s-a facut. Asa se cunoaste prin targuri cine cumpara vite si cine vinde, si care incotro se duce. La Dorna de-asemeni, Nu-i ca in sus pe Tarcau, unde oamenii traiesc cum au apucat si cum ii taie capul. Daca faptuieste unul o pozna, ori o moarte de om, se duce prin stancile muntilor si se hraneste cu zmeura ca ursii, pana ce-l alunga la vale iarna Atuncea-l prind oamenii, il leaga si-l dau pe mana stapanirii devale. Adevarat ca pana la nacazul acesta care s-a abatut asupra casei ei nici nu i-a pasat si n-a avut nevoie de nici un fel de slujbas al mariei sale. Si-a vazut de gospodarie si de oi; a vandut branza, a dat in mana perceptorului vama si birul s-atat. Si chiar asta era mai mult treaba omului. Nechifor Lipan le cunostea pe toate si stia orisicand la ce u


si sa bata si la ce slujbasi sa se infatiseze, caci el umbla din tinereta in tara cealalta de devale; ea insa, ca o femeie, ramasese in salbaticie. O ajungea mintea ce are de facut, insa fata de o lume necunoscuta pasea cu oarecare sfiala. Dupa rasaritul soarelui, a doua zi, a fost in Piatra. Targul il mai vazuse, la iarmaroace; insa il stia dinspre alte parti, a imbulzelilor de lume, a petrecerilor, a crasmelor unde-i batelistea muntenilor. Poposi cu flacaul la un han stiut. Au poftit carne fripta la gratar si pane alba s-au baut o garafa de vin. Cum a deschis gura sa intrebe, Vitoria a aflat indata unde poate gasi pe domnul prefect. Asupra unei trebi care s-a petrecut in afara de targ, in hotarele tinutului, numai prefectul are putere. A lasat sania cu flacaul la han si s-a dus singura. A nimerit. Daca ai gura sa intrebi, nimeresti orisiunde. A gasit o casa mare si frumoasa cu mai multe randuri. S-a simtit indata cu inima linistita cand a vazut umbland pe acolo oameni imbracati ca si prin partile ei. I-a intrebat, i-au spus ca acolo sunt si judecatoriile unde se judeca pricinile. Si acestea le stia de la Nechifor Lipan, dar se apropia intaia oara de ele. S-a suit sus la randul al doilea, pe trepte largi. A intrebat-o un aprod batran pe cine cauta. Cauta pe domnul prefect Tare bine; s-astepte pana ce i-a veni randul. Asteapta, isi face socoteala in minte cum sa spuie, cu vorbe mai potrivite, intamplarea. I se inegureaza privirile cand intra intr-o odaie frumoasa si scumpa. Prefectul nu-i nici barbos, nici nu fumeaza din ciubuc, nu-i nici incruntat. E un barbat tanar, cu obrazul ras, cu parul scurt, pieptanat in doua parti. Cu straie cernite. Dar zambeste, caci n-are grijile ei. Fara a se misca din locul lui, se uita la munteanca. Isi potrivise in graba casanca de matasa, isi lepadase cojocul. Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire. Ochii ii luceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase. Simtindu-se admirata, femeia isi regasi indata infatisarea pe care o avea cand se uita in oglinda, c-o lumina abia simtita de ras. Despre ce-i vorba, nevasta? Ce vant te-aduce? intreba omul stapanirii. Se juca, privind-o, c-un cutit de os. Nu m-aduce vant bun, domnule prefect. Mi-a plecat sotul de-acasa acu saptezeci si trei de zile si inca nu s-a intors. S-a dus la Dorna dupa niste oi. Nu mi-a scris, n-am aflat stire de la nimeni. Stau asa; il astept si nu vine. De saptezeci si trei de zile? E cu putinta? S-a dus sa cumpere oi? Avea bani? Avea; ca sa plateasca ciobanilor de la Rarau. Si n-a dat nici un semn? Nici unul. Atuncea l-au pradat hotii si l-au rapus. Alta nu poate fi Sopti munteanca, lovita in inima; asa imi arata si visul pe care-l am intruna. S-ar putea sa fie si altceva. Intr-adevar, poate sa se fi oprit la o casa straina. Acuma as dori sa fie asta. Prefectul clatina din cap, privind-o putintel piezis. Avea un spasm de plans, pe care-l inghiti indata. C-un deget lepada pe rand lacrimile din ochi. Trebuie sa dau ordin ca sa se cerceteze, vorbi el cu bunavointa. Sa-mi faci o plangere si sa mi-o aduci. Femeia dadu din cap de sus in jos. Ai inteles? Am inteles. Sa pui pe un slujbas de-aici, ori pe un avocat, sa ti-o scrie; sa-i lipesti timbru, si sa mi-o aduci ca sa scriu pe dansa rezolutia. Munteanca iar dadu din cap. Ai inteles? Am inteles. Nu fi prea suparata; inca nu stim nimica. Ba eu stiu, raspunse deodata intunecata munteanca. Ii sta s-asa bine. Omul stapanirii trase un chibrit si-si aprinse tigara. Vitoria se inclina din umeri; se intoarse; pipai clampa si iesi. Era ametita. Nimene pan-acuma nu-i deschisese lumina inspre locul acela de intuneric, care se cheama Dorna. Desi stiu, icoanele tac. Iata, dintre oameni, slujbasul regelui a fulgerat un cuvant, care-i adevarul. Acest cuvant statea si-ntr-insa, numai nu indraznea sa-l scurme. Pe Nechifor l-au rapus raii. Isi ridica in brate cojocul de langa usa si se uita in juru-i. Nu vedea bine din pricina lacrimilor, isi sterse genele de blana aspra. Aprodul cel batran si de treaba o observa in tacere, scarpinandu-si cu aratatorul manii stangi barbuta alba. Cu dreapta stapanea clampa de la usa domnului prefect. Ce mai vrei, nevasta? Poate ai nevoie de ceva. Am nevoie, sa-mi scrie careva o jalba. Se poate, de ce nu? Ce fel de jalba? Pentru care pricina? O jalba, despre omul meu care s-a dus pana-ntr-un loc si de atuncea a trecut vreme si nu s-a mai intors. Nu-i usor lucru; dar se poate face. Eu ti-as putea gasi un om mester, dar trebuie sa ma duc sa-l caut. Slujba mea aici e una si pentru asta ma plateste statul, iar ca sa caut ce-ti trebuie dumitale, e alta slujba. Vitoria il privi zambind: Socoti, mosule, ca eu nu cunosc ce am de facut? stiu eu ca trebuie sa-ti dau de-un pahar de vin pentru o slujba mare ca asta. Sa nu te superi, dar, mai mult de cinci lei de hartie nu ti-oi da. Bine, dar celui ce scrie jalba se cade sa-i dai mai mult. Aceluia i-oi da zece. Dar pentru timbru? Oi da si pentru timbre zece. Trebuie lipit pe jalba. Bine, ma duc s-aduc pe mester. Cum ti-a scri-o el, poate sa ceteasca si Voda si sa lacrameze. Are acesta jalbar o intorsatura de condei cum nu se mai afla; atata numai ca-i mare betiv, trebuie sa-l caut la crasma. Da dumneata ma astepti aicea, nu te clintesti si pregatesti gologanii. Batranelul ii dadu intai ocol, ca si cum ar fi vrajit-o, ca s-o fixeze. Apoi lasa clampa si cobori treptele, depanand repede din picioare. Vitoria isi relua infatisarea incruntata si dusmanoasa. Veni jalbarul, cu cizme lustruite, cu varguta alba si cu nasul ros. N-avea palton; umbla fudul fara haina aceasta de prisos. Se arata dispretuitor cand auzi ca-i vorba numai de zece lei pentru o lucrare care cere mare pricepere si iscusinta. Vitoria


fugea cu ochii ei iuti de la mosnegel, care luase iar in stapanire clampa, la nasul omului fudul, si-si subtie buzele cu indaratnicie. Lasa aprodului pretul pe care i-l hotarase, ca sa nu mai fie vorba si sfada in loc strain, isi trase pe maniei cojocul si scobori treptele pana in ulita. Dintr-o data luase alta hotarare. S-a duce la un avocat, om cu mai mare stiinta de carte. Ori a pune in sat la Magura pe parintele Danila sa scrie. Nu poate sa fie pe lume scriitor mai dibaci decat parintele. Pe urma parintele stie toate cum au fost si le-a spune cu adevarat, insa daca nu-i multa indoiala ca Nechifor Lipan ar fi fost rapus de hoti, atuncea la ce foloseste jalba? Cine mai poate gasi pe-un om zvarlit cu capu-n jos intr-o fantana? Asta era apa cea neagra din asfintit. Daca nu s-a mai aflat stire, daca n-a mai venit veste nici despre mort, atuncea lotrii l-au pravalit in fantana, intr-asa imprejurare, adevarat ca nimenea nu poate descoperi lesul mortului, daca nu-i o lumina de sus care sa arate. De-aceea tot la sfanta Ana de la manastirea Bistrita, cata sa-i ramaie nadejdea. Vointa sfintei a fost ca astazi sa-i vie o intelegere. Dupa aceasta intelegere sfanta ii va hotari intr-un chip oarecare pe unde trebuie sa mearga si cum trebuie sa caute., Unde te duci, nevasta? intreba omul cel sprinten imbracat, atingand-o cu varguta. Ea se opri si se intoarse asupra lui. Ma duc unde mi-i voia. Intinde mana sa-ti pun intr-insa hartiuta asta ca si a mosneagului, si intoarce-te repede de unde vii, ca sa nu te injunghie vreo raceala. He!
d-apoi pentru atata mi-am lasat eu actele si scrisorile? Crezi c-asa merge treaba? Du-te degraba ca-i frig Il sfatui munteanca razand. Omul se opri, mormaind o sudalma impotriva unei asemenea muieri cu toane. Asta-i o disperata, o categorisi el si vari in buzunar hartia de cinci lei. Grabind spre han, Vitoria simtea cum o umplu ganduri si hotarari nebiruite. Toate ii veneau fara indoiala de la locul unde ingenunchease si unde ceruse cu durere izbavire. Parca intrau intr-insa odata cu intepaturile fulgilor care o biciuiau, repeziti de vant dintr-acolo. Drumul acela la sfanta Ana si la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Avand intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata din intuneric. Cum ajunse acasa isi lasa numai o zi de odihna, apoi incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari mari. Toate erau in dosul ochilor acelora aprigi si ieseau una dupa alta. S-a dus la parintele Daniil Milies ca sa puie la cale jalba catra stapanire. Parinte Danila, i-a spus ea cu umilinta, eu nu ma pricep cum ar trebui intocmita asemenea jalba, dar sfintia ta stii toate si tare te rog sa pui intr-insa, ca piper intr-o mancare, toate nacazurile care ma ustura. Sa spui asa, cum tot am asteptat degeaba, doar-doar or intelege slujbasii sa umble si sa caute Bine; am sa scriu, Vitorie. Stiu eu ce sa spun. Atat am vrut; pe urma faca ei ce-or sti; ca eu n-astept de la dansii sprijin. Ai dreptate; cel mai mare sprijin trebuie sa-l asteptam de la Dumnezeu. Da. Dupa ce trimet jalba, imi ispravesc toate cate am de ispravit si m-oi duce singura la Dorna. Am si primit eu hotarare in inima mea. N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan. Atuncea de ce sa mai scriu jalba? Asa, ca sa fie; sa stie si altii cat mi-i de neagra inima. Mai am cinci vineri, si pan-atunci vand ce am si strang banii care-mi trebuie; ma spovedesc si ma impartasesc. Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul. Poate pan-atuncea vine vreo stire. Parinte, asta n-o mai cred. Adevarul s-a dat pe fata si l-am primit de la obraz sfant. Cuvioasa Ana numai cat s-a uitat la mine si m-a strapuns pana-n inima. De la dansa mi-au venit si hotararile de-acuma. Bine, Vitorie; daca crezi, du-te. Asta-i datoria ta. Iau cu mine si pe baiet; sa am alaturi o putere barbateasca. Mani dau faurului o bucata de fier sa bata din el baltag si sfintia ta vei face un bine, sa-l blagoslovesti. Oi face si asta. Dar ai cugetat ca ai sa umbli drum lung si acolo ai sa intarzii? Ce faci cu fata? M-am gandit si la asta. Am o sora a mamei mele calugarita la manastirea Varaticului. Dintre toate surorile mamei, ea traieste acolo, si o cheama Melania. Pun intr-o zi pe fata in sanie cu zestrea ei si ma duc s-o lepad la sfanta manastire, la picioarele matusei mele maica Melania. Iti ramane gospodaria asa, de izbeliste. Sa ramaie, parinte, c-o intocmesc eu la loc. Las in sama lui Mitrea doua-trei capete de vite, si-i spun asa: Tu, mai Mitre, sa ai grija de ele si alta sa nu faci decat sa dormi pana ce m-oij intoarce eu. Asta are sa-i placa mai mult decat orice. Parca Dumnezeu l-a ingaduit in lume pentru altceva? Fiinta asta, parinte, a fost ca o pedeapsa a mamei care l-a nascut. Cine stie cu ce-a pacatuit impotriva lui Dumnezeu ori ai sotului ei!
si-a viclenit si si-a apasat barbatul la greu, ori i-a pangarit asternutul, ori a facut asupra lui farmece. Dumnezeu i-a dat pe Mitrea. De-asa dar s-a bucurat, a inchis ochii si a pierit. Iar eu duc spre sotul meu flacau mandru si voinic. Asta-i dragostea noastra din tinereta pe care i-am pastrat-o ca pe un ban bun. Astfel fiindu-i hotararile, a facut fara nici o schimbare intocmai asa. In ziua de fevruarie 27, praznicul cuviosului parintelui nostru Procopie, a incarcat in sanie zestrea Minodorei. Fata si cu dansa s-au asezat deasupra si Gheorghita a piscat calutii cei pagi cu sfichiul biciustei. Copila plangea in pumni; iar obrazul maica-sa parca era un portret neclintit. Abia dupa ce a fost iesit din sat pe vale, s-a miscat. Si-a facut semnul crucii rasucindu-se catra soare. Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem indeplinirea hotararii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.