Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Baltagul - CAPITOLUL 14 de Mihail SADOVEANU




In Suha, domnul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile lui cu o dibacie de care se simtea cu drept cuvant, mandru. A poftit la domnia sa, ca informatori, pe cei doi gospodari, hotarat sa-i asculte cu rabdare si cu blandeta. Ce pot pentru ca sa stiu eu, domnule subprefect? a raspuns cu glas destul de hotarat, amestecat cu putina suparare, omul cu buza despicata. Eu nu pot pentru ca sa stiu nimica. stiu, te cred, domnu Bogza, il domolea subprefectul. Dumneata esti un om cu stare. Te bucuri de deosebita consideratie. Eu am datoria sa te intreb. Dumneata ai datoria sa raspunzi. Caci de la Dorna si pana aici te-ai aflat cu Nechifor Lipan. Ati calatorit impreuna; ati mancat impreuna. Nu-i asa? Asa este. Fiind asa, te rog sa binevoiesti a-mi spune unde v-ati despartit. Apoi sa vie si Ilie Cutui, sa fie de fata. Sa spuie si el. A fost si dansul acolo. Il intreb si pe dansul, n-ai grija. Eu am interesul sa aflu toate acestea, pentru a putea urmari pe faptas. Crezi dumneata ca pot eu sa ridic un deget pana ce nu am incredintare deplina? Eu nu sunt invatat sa obijduiesc pe nimeni. Asa ca sa fii bun sa-ti aduci aminte cand v-ati despartit, ca sa pot prinde un fir. Care fir? Sa pot prinde un fir, sa gasesc o urma, sa incep cu ceva. Care urma? Pe mine, domnule subprefect, sa nu ma nacajiti, ca destule am eu pe cap. Eu de moartea acelui oier nu pot pentru ca sa stiu nimica. Ce pot pentru ca sa spun, decat atata, cum ca eu si Cutui ne-am despartit de el cand am ajuns in varful Stanisoarei. Atuncea, cand a vazut el cat drum mai are pana la apa Moldovei si pe urma pana la apa Prutului, s-a lehametuit si s-a hotarat sa se lese de turma asta. Am eu destule oi zice la apa Jijiei. Dati-mi castig ca si pentru celelalte o suta, si cheltuielile pe care le-am facut, si duceti-va sanatosi. Sa deie Dumnezeu sa aveti spor de la dansele. Eu ma intorc acasa. Asa a spus? Da; intocmai. Si i-ati dat banii? I-am dat banii.


I-am numarat hartii de cate o mie si de cate o suta. Nevasta mortului statea umilita intr-un colt al odaii, cu capu-n vatra, cu coatele pe genunchi, cu fruntea in palme. Nici nu se poate altfel, zice ea incet, fara a se clinti. Gospodarii i-au numarat paralele. Celalalt sta la o parte s-a vazut. Care celalalt? se incrunta Bogza. Lasa-ne, femeie, hotari subprefectul. Nu incurca lucrurile. Eu nu le incurc. Eu vreau sa descurc pe acest crestin care nu-i vinovat cu nimica, se intoarse munteanca zambind catra Bogza. A fost unul strain, care a vazut cand s-au numarat banii. Acela trebuie cunoscut si urmarit. Dar n-a mai fost nici un strain, femeie; ti-am mai spus. Ba poate sa fi fost, se intoarse Bogza. Nu spun eu? Trebuie sa fi fost. Dumneata poate credeai ca vorbesc de domnu Cutui? Domnul subprefect se intarata putintel: Daca a fost, sa spuie omul. Cine a fost? il cunoaste? Nu cunosc; poate pentru ca sa stie Cutui. Nu stie nici el. De unde sa stie? Sa zicem ca i-au iesit hotii inainte si gata!
Vezi? Atuncea de ce tot amesteci acel martor? Nu-l amestec, domnule subprefect. Dar noi muntenii avem obiceiul sa facem vanzarile cu martori, nu cu hartii scrise de domnii judecatori. Daca domnia voastra spuneti ca nu-i martor, eu tac. Atunci s-au scris hartii. Dar la urma urmei nici de acestea nu era nevoie, caci domnu Bogza si domnu Cutui erau prietini buni cu domnu Nechifor Lipan. De aceea sa stiti, oameni buni, ca eu n-am venit pentru alta aici, decat sa va poftesc la inmormantarea oaselor care au mai ramas. Eu atata treaba mai am in aceste locuri si pe urma ma duc acasa, rugand stapanirea sa gaseasca ea pe faptas. Eu stiu ca domnu subprefect are sa-l gaseasca, asa ca, in privinta asta, n-am nici o grija. Dumneavoastra, ca buni gospodari, veti da toate deslusirile si veti ajuta cum veti putea. Iar la ingropaciune numaidecat sa veniti. Subprefectul isi batea nerabdator cizma cu varguta pe care o tinea in mana. Secretarul, la masuta lui, asculta, nestiind ce sa mai scrie. Vitoria se ridicase din locul ei, incheindu-si sumaiesul. Pe dansa n-o mai interesa intru nimic cercetarea. Omul acesta al meu a fost vrednic gospodar, incheie ea; se cuvine sa-i faceti o asemenea cinste. Bine, se invoi, nedumerit, Bogza; putem sa venim, daca domnu subprefect socoate ca ne putem duce. Veniti cu tot cu nevestele dumneavoastra. Tare frumos va poftesc. Mani ii facem sotului meu petrecerea din urma. Merge si domnu subprefect. Eu? Da, se intelege. Parca acolo nu puteti sta de vorba, cum stati s-aici? Ba inca acolo domnu Bogza poate si-a aduce si mai bine aminte. Calistrat Bogza se scociori in chimir, scoase tabacherea, o deschise si-si rasuci o tigara groasa. Femeia puse mana pe clampa usii. Plictisit, subprefectul o astepta sa plece. I-ar fi poruncit sa se duca insa era un om cu sentimente delicate. Mai am eu ceva de spus, vorbi subtire femeia, dar las pe mani. Vorbim dupa aceea. Dupa care? Dupa ce astrucam pe Nechifor Lipan. El a spus ce avea de spus. Te-astept numaidecat, domnu Bogza. Bine, bine, raspunse gospodarul, tragand fum dupa fum din tigara-i groasa. Vitoria iesi. In odaia cealalta erau jandarmi. Cutui sta la o parte, pe o laita, si fuma si el dintr-o tigara tot asa de groasa ca a lui Bogza. Munteanca zambi, oprindu-se: V-ati sfatuit sa va faceti tigarile la fel si-n aceeasi vreme? vorbi ea. Domnu Bogza te prepune pe dumneata. El? Ma prepune pe mine? tresari cu indarjire Ilie Cutui. Ce sa te prepuie? Ca ai fost de fata la numaratoarea banilor. Dar eu vorbeam de altcineva. Nu pricep ce spui dumneata, femeie, grai moale gospodarul, asezandu-se iar pe laita. Eu ziceam catra domnu subprefect ca trebuie sa mai fi-fost cineva de fata, care-a vazut banii, s-acela-i faptasul. Dar s-a dovedit ca n-a mai fost nimeni. Atuncea ar putea spune cineva ca, daca n-a fost marturie, nu s-au numarat bani. Daca n-are bani, cine sa-l ucida? Daca nu s-au numarat parale, n-are de ce sa se intoarca; trebuie sa se duca dupa oi. Cum nu s-au numarat parale? Ce vorbesti dumneata? Nu ti-am mai spus ca i le-am numarat sus pe munte, in popas? Stiu, domnu Cutui, eu nu vorbesc de asta, nu te supara. Cum nu vorbesti de asta? Atunci ce tot spui? Vorbesc si eu, rastalmacind si potrivind, ca lumea care n-are ce face si se amesteca in treaba asta a noastra. Dumneavoastra stiti mai bine decat oricine ce-a fost si aveti sa spuneti. Mortul a spus atata cat trebuie, domnu Ilie. Tot ce avea de spus a spus. Ce te uiti asa la mine? Acu mai ramane sa spuneti si dumneavoastra, si pe urma gata. Dupa asta, domnu subprefect a vedea ce-a mai face. Fiindu-mi nadejdea la ajutorul dumneavoastra, l-am rugat pe domnu Calistrat si te rog si pe dumneata, domnu Ilie, sa nu lasi asa pe un prietin. Acuma, dupa ce a fost aflat, sa veniti sa fiti fata cand l-om pune in locasul de veci. Cutui o asculta cu luare-aminte, privind intr-o parte. Cum ai spus? Sa vii, domnu Ilie. Vine si domnu Calistrat. Daca zice el ca vine, eu nu ma pun impotriva. Imi pare bine, domnu Ilie, si sa va luati si sotiile. Avem sa facem oleaca de praznic. Vitoria iesi, tropaind repegior. Pentru o imprejurare ca aceasta si pentru sarbatoarea mortului, isi lasa opincile si-si pusese incaltarile cele bune, cu varfuri de glant. Trecu pe carari zbicite si pe drumul cel mai scurt, pana la pravalia lui domnu Iorgu Vasiiiu. Gaseste acolo caruta tocmita, in care avea sa incapa in voie, alaturi de dansa, si o buna prietina cum era cucoana Maria. Acolo, dupa ochiul cel rotund de geam, stia mai ales ca avea sa afle pe Gafita, chemata in mare graba de Ghitisor. Dupa ce intra si scoase de pe dansa sumaiesul, se aseza pe un scaunel si privi cu placere spre cucoana Maria. Se intoarse si spre Gafita. Ii paru bine c-o gaseste. Nici nu se astepta s-o intalneasca, ii pare bine mai ales pentru ca poate sa-i spuie ce se petrece la primarie, unde face subprefectul cercetare. A stat la intrebarile subprefectului intai domnu Calistrat; dupa aceea domnu Ilie. Dar nevestei lui Lipan nu i-a placut cum ii intreaba. Cum ii intreba? si ce-i intreba? se interesa, cu destula grija, Gafita. Ii intreba fel si chip. Inainte de a intra acolo, am vazut si pe femeia lui Bogza. Hm!
ai vazut-o? Dar ea, ma rog, ce cauta acolo? Nu stiu. Am stat si eu putintel in preajma. Am ascultat ce vorbea cu niste femei. Atata pot a spune, dragele mele, ca doresc in toata viata mea sa nu vorbeasca despre mine prietinile. Vorbea despre mine; nici nu se poate altfel. Nu indraznesc a spune una ca asta. Eu nu var nici un fel de intriga. Ma gandesc ca nu-i toata lumea urata, nici calica, nici proasta; nu traieste cand cu notarul, cand cu jandarul. Stiu eu ca acestea-s niste vorbe din zavistie. Un lucru l-as intelege mai putin decat pe toate: sa arunce napaste. Sa ma fereasca Dumnezeu. Eu sunt cea mai nacajita si mai amarata de pe lumea asta, am ramas vaduva si saracita, dar n-as cuteza sa arat pe cineva dintre cei pe care-i vad oameni cumsecade, asezati bine la casele lor, tinand la nevasta si imbracand-o cat se poate de frumos n-as putea, Doamne fereste, cuteza sa arunc o vorba, sa se creada cumva ca as avea vreo banuiala. Deci l-am si rugat pe domnu Ilie sa pofteasca mani, dincolo de la munte, la Sabasa, la petrecerea din urma a unui prietin. Gafita era o femeie naltuta, subtire in boi, c-un obraz neclintit in frumuseta lui, incondeiat cu sprancene codate si cu ochi mari ca migdalele, umezi si negri. Purta catrinta cu fluturi, bluza de moda noua si pantofi cu calcaie nalte. La vorbele prietinesti si patimase ale muntencii, obrajii i se rumenisera. Cu rasuri in fata, ii sta si mai bine. Zambi ascutit, gandindu-se la viclenia unei anumite prietine si gasi destule vorbe potrivite ca sa dovedeasca ce fel de femei traiesc pe lumea asta si mai cu sama la Doi Meri. Cat priveste de napasti, apoi a mai spus si alta data ca cel fara vina n-are a se teme de nimic. Ilie Cutui isi are baltagul acasa, subt icoane. S-a plimbat cu el in lume, fara sa-l spurce. Pentru sotul meu eu pot sa jur, cu mana pe sfanta cruce. Stiu, draga nevasta, nu te uita la vorbe. Eu ma gasesc cea mai asuprita si nu ma intorc asupra nimanui. Astept de la Dumnezeu sa se faca lumina. Hotararea Lui are sa cada la vreme. Sa cada, se ascuti Gafita, cu ochii aprigi. Cine-a faptuit, sa primeasca pedeapsa. Cine rade, sa cunoasca plansul. Stiu, o linisti iar Vitoria. Stiu ca domnu Ilie raspunde cu dreptate


subprefectului; dinspre partea asta, n-am nici o grija. Orice or spune unii si altii, eu si de Bogza am anume parere. Pan-acuma nu s-au aratat alte semne, decat cele pe care le-a scos la vedere mortul. Sa stii, lelita Vitorie, ca semne sunt si altele. Stiu, stiu asta. Nu stii!
Dumneata socotesti ca eu azvarl numai asa vorbe. Spun din durere si din usturime, caci de o bucata de vreme nu mai am tihna din pricina unei ticaloase. Te cred, draga. Se amesteca, bland, si sotia lui domnu Iorgu Vasiliu: Nu te potrivi. Dumneata ramai cum esti. Ce ti-a dat Dumnezeu, nu poti imprumuta. Gafita rase, alinata. Asa era mai frumoasa. Tovarasele ei o pandeau piezis si-si aruncau sageti cu ochii. Dupa ce n-au avut ce face cu dansa, i-au dat drumul, indata, in odaita plina de scorturi si de stergare, ochii Vitoriei se intristara si se intoarsera catra rasarit, la icoane. Facand trei cruci, femeia saluta pe sfinti, inturnandu-se spre ochii micsorati si plini de curiozitate ai gazdei, se grabi sa-i spuie nu atat cum merge cercetarea omului stapanirii, cat mai ales cum sta in picioare, impotriva unor hotarari mai tari decat oamenii, acel om care-si arata coltii prin buza despicata. El cearca, draga cucoana Marie, sa se ascunda dupa deget, lamurea cu inviersunare munteanca. Nu stie, sarmanul, cum ca ce i-i scris, i-i pus in frunte, Eu acuma l-am deschis si l-am cetit deplin. Mai are si omusorul cel cu caciula tuguiata a se juca o zi, doua cu dansul. S-acela intelege cum sta chestia, caci nu-i nici chior, nici prost, dar tare l-am rugat sa mai ingaduie. Trebuie sa iasa impotriva dusmanului, din porunca lui Dumnezeu, toate dovezile, s-atuncea doresc sa-l vad zbatandu-se cum s-a zbatut omul meu in rapa. Dac-as putea sa-l lovesc si eu cu acelasi baltag, in locul unde l-a palit el pe Nechifor Lipan, m-as simti mai usurata. Dar asta nu se poate; nici pe Gheorghita care-i inca prost si copil, nu-l pot pune. Asa ca vreau sa-l impung si sa-l tai altfel, ca sa mai scot din mine obida care m-a inabusit atata vreme. Caci eu, draga cucoana Marie, am trait pe lumea asta numai pentru omul acela al meu S-am fost multamita si inflorita cu dansul. Iar de-acuma imi mai raman putine zile, cu nour. Stau si ma mir intr-o privinta, cum de-am gasit in mine puterea sa rabd atatea si sa indeplinesc toate. Dupa ce l-am cautat si l-am gasit, ar fi trebuit sa ma pun jos si sa-l bocesc. Dar stiu eu cine mi-a dat indemn si putere. Am facut toate s-am sa mai fac, cat voi mai avea suflet. Am trecut muntele ista in toate felurile, am fost la Borca nu stiu de cate ori, am cheltuit parale in dreapta si-n stanga, am miscat oameni si preoti; am vorbit, draga cucoana Marie, si printr-o sarma, tocmai la Piatra. Eu eram de partea asta, in primarie la Borca, si de partea cealalta, era domnu prefect, si l-am rugat pentru omul meu, pe care l-am gasit risipit intr-o rapa, sa-mi deie voie sa-l ingrop in tintirim. Sa nu ramaie intre lupi; sa-l aduc intre crestini. Am savarsit si asemenea pacat, vorbind pe sarma. Radeau barbatii de mine, cum m-am spariat auzind glas de la Piatra. Am facut multe altele; s-acuma s-apropie vremea sa le sfarsesc. Munteanca isi lasa fruntea pe umarul sotiei lui domnu Iorgu Vasiliu si incepu a plange si a suspina. Dupa asta isi sterse lacrimile, indesat, cu manica si se pregati de plecare. Toata alcatuirea incurcata din acel colt de la Suha, cu dusmaniile, cu prietiniile, cu intrigile, cu vorbele desarte, cu spaimele ascunse si cu nadejdile, s-a incarcat in carute s-a trecut muntele Stanisoara, in preajma mortului care astepta cea din urma alinare langa faclia lui de ceara. Domnu Toma avusese grija sa aduca la fata locului un car cu doi boi frumosi, ii impodobise cu cetina si asezase in el sicriu gol. Dupa porunca Vitoriei, se aflau de fata trei preoti si trei oameni cu buciume; si patru femei bocitoare. Le alesese domnu Toma: doua din Borca si doua din Sabasa, care stiau sa planga si sa boceasca mai bine. In caruta dascalului a adus pomenile. Preotii isi aveau si ei o nadisanca vopsita verde. S-au insirat oamenii cu prapurile si cu crucea. Altii au coborat racla in rapa s-acolo Vitoria singura, suflecandu-si manicile, a luat cu grija bucatile sotului sau si le-a potrivit una cate una in cutia de brad, stropindu-le cu vin. Barbatii au opintit sus povara destul de usoara, au asezat sicriul in caf; au pus peste capac un lavicer varstat negru si ros s-au dat de veste: gata. Atunci cel de la coarnele boilor a indemnat s-a facut semn si celor dinainte cu steagurile si crucea. La cel dintai popas, preotii au coborat, au facut rugaciune s-au inaltat cantare. Vitoria singura umbla imprejurul slujbei, priveghind randuielile si avand la indemana o baba cu sulurile de panza pentru datina podurilor. Cand au pornit iar au sunat muntenii din buciume, dand veste spre departarea vailor. Dupa ce au stat buciumasii, au prins a plange si a boci tare frumos femeile tocmite. Vitoria privea si asculta cu luare-aminte. Desi aceasta era pentru dansa ziua cea mai grea si se zbuciuma ea singura mai mult decat toate ostenitoarele, se socotea destul de multamita. Autoritatile si gospodarii de la Doi Meri erau de fata. Bogza umbla despartit de Cutui, unul pe o parte a drumului, celalalt pe alta parte. Nu-si vorbisera; nu se privisera. Numai cand satenii au suit din rapa racla si au potrivit-o in car si i-au scos capacul, Calistrat Bogza nu s-a putut opri sa nu intinda gatul pe deasupra altor capete, ca sa se uite si sa vada ramasitele mortului. Vitoriei i se parea ca Bogza nu s-a putut opri. Dimpotriva, nici o clipa nu avusese gandul sa se stapaneasca. Era ca intr-o fierbinteala bolnava si altceva nu dorea deocamdata decat sa vada. Daca ar fi cu putinta sa vada de-aproape in ce stare se afla teasta. Caci daca nu se cunoaste vreo palitura de unealta de fier, atunci oricine cu usurinta ar crede ca Lipan, fiind ametit de bautura, a nimerit, noaptea, cu tot cu cal, in rapa. Femeile umblau si ele despartite, repezindu-si din cand in cand ascutisuri de dusmanie. Toate le observa munteanca si le cantarea in capul ei. Nu uita nimic din ce trebuia pentru buna randuiala si avea vreme sa se alature si de cucoana Maria, soptindu-i ceva cu graba. Gheorghita nu se afla de fata. Din porunca mamei lui, incalecase cum ajunsese ea, venind de peste Stanisoara, si coborase inainte in Sabasa ducand canele si tarhatul mortului. Au mers asa pana ce alaiul a fost zarit din vale de catra oamenii tocmiti care privegheau in turnul bisericii. Clopotele au inceput a bate. Asupra zvonurilor de clopot, au venit amestecandu-se cantarile buciumelor. Tot satul intai s-a suit pe prispe cu mana strasina la ochi; apoi, randuri, randuri, s-a indreptat spre tintirim. S-a facut slujba mare, cum putine s-au vazut in Sabasa. Asupra ramasitelor descoperite ale lui Nechifor Lipan batea piezis soarele auriu de aprilie. Preotii au cerut lui Domnul Dumnezeu pace pentru sufletul robului sau, apoi au cantat cu glas inalt vesnica pomenire. Vitoria a venit langa cucoana Maria si a rugat-o, cu glas pripit, sa aiba ea grija de cele din urma randuieli si mai ales sa nu uite sa ceara in clipa anumita vinul pentru stropit si gaina neagra care se da peste groapa. Batrana pe care a tocmit-o ajutoare le are toate in traista numai sa i le ceara. O ruga pe cucoana Maria sa-i faca aceasta mare binefacere, caci ea trebuie sa steie langa sotul sau in clipa asta de despartire, il mai vede acuma o data. Pe urma n-are sa-l mai vada pana la invierea cea din veac. Atuncea, apropiindu-se, si-a pus mana in crestet si si-a manat broboada neagra pe ceafa. Aducandu-si dupa asta degetele ca niste gheare asupra fruntii, a parut ca vrea sa-si smulga ochii. A strigat: Gheorghita!
de ce m-ai lasat!
Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi; si-a rezemat fruntea de marginea sicriului. Cucoana Maria s-a repezit spre dansa ferind lumea cu palmele intr-o parte si intr-alta. S-a aplecat, a cuprins-o de umeri si a tras-o la o parte. Vitoria s-a lasat dusa. Apoi, desfacandu-se cu usurinta, s-a intors iar langa Lipan s-a ingenuncheat. Sa vie si baietul!
a tipat ea. Baietul era aproape. A venit, acoperindu-si ochii cu bratul drept. Nu stia ce sa spuie. Ii era rusine sa boceasca fata de barbati, ca o femeie. Cucoana Maria a saltat iarasi in sus pe munteanca si oamenii s-au grabit sa coasa in cuie capacul sicriului, indata l-au coborat si s-a auzit huruitul bulgarilor de pamant. Vitoria s-a intors mai linistita si a zvarlit si ea asupra sotului sau un pumn de tarana.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.