La fel de bogate sunt in
Luceafarula€¯ semnificatiile filosofice. Prima ramane cea a conceptiei despre geniu a lui Schopenahuer Lumea ca vointa si reprezentarea€¯, care se observa in strofa finala despre destinul nefericit al geniului. O alta influenta este cea a lui Platon, de la care a preluat ideea a doua ordini paralele: ordinea absoluta a arhetipurilor, a idealurilor eterne, reprezentate de demiurg si de Luceafarul-Hyperion, si ordinea relativa, interioara, reprezentata de Catalin-Catalina. Aˇn una din variantele Luceafaruluia€¯ Dmiurgua apare sub numele de Brahma, care este zeul mitologiei indiene si e amintit si numele lui Buddha, cand Demiurgul ii ofera lui Hyperion o alta ipostaza a omului de geniu, cea a conducatorului de popoare. Aˇn prima metamorfoza Luceafarul se naste din mare, echivalenta cu cunoasterea din pacat in filosofia indiana, mare este vazuta ca patimi ale omenirii. Pentru Nirvana buddhista, Eminescu a creat un echivalent romanesc prin expresia sete de repausa€¯. Aˇn eseul sau Sentimentul romanesc al fiinteia€¯, Constantin Noica vorbeste despre o criza a generalului in Luceafarula€¯, despre incpacitatea omului de geniu de a se adapta la realitate. Luceafarula€¯ este o sinteza epico-lirico-dramatica. Epicul rezulta din naratiune, liricul rezulta din trairile subiective al poetului, dramaticul rezutla din prezenta dialogului.
Aˇn Poezia lui Eminescua€¯, Tudor Vianu vorbeste despre un joc cu mastia€¯ in Luceafarula€¯, in care poetul interpreteaza pe rand toate rolurile. Luceafarula€¯ incepe pe o toanlitate de absm si este un poem oniric in care cea mai mare parte a actiunii se dsfasoara in visul fetei. Tot in visul ei au loc si cele doua metamorfoze ale Luceafarului: angelica, in care Luceafarul apare sub infatisarea unui voievod cu par de aur moalea€¯ si cea demonica, in care Luceafarul apare sub infatisarea unui tanr frumos cu plete negre si stralucind de o patima intensa.
Registrul figurativ-stilistic este sarac in Luceafarula€¯. Mihai Eminescu nu mai face risipa de figuri de stil. Tot Tudor Vianu in Poezia lui Eminescua€¯ observa un proces de scuturare al podoabelor la Eminescu. Un exemplu este versul: O prea frumoasa fataa€¯ care a cunoscut mai multe variante, si pentru care Eminescu a recurs, rand pe rznd, la metafore si comparatii, imprumutand din regnul vegetal: ghiocel / dalie de fataa€¯; din cel zoologic: o pasare de fataa€¯, un graur de fataa€¯, un carabus de fataa€¯, din cel mineral giuvaer de fataa€¯, dar a renuntat la toate si a optat pentru forma superlativ-arhaic-populara o preafrumoasa fataa€¯, care e si cea mai simpla, si cea mai frumoasa.
Mai importante sunt in Luceafarula€¯ imaginile: cea a zborului Luceafarului catre Demiurg, in care Eminescu configureaza universuri paralele. Eminescu isi imagineaza si locul transcendentei:
Caci unde ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste
Si vremrea incearca in zadar
Din goluri a se naste.a€¯
Mintea isi este gaurita de atata l,ogica a absolutuluia€¯, G. Calinescu.
Alegoria a€“ Luceafarula€¯ este o alegorie de simboluri. Vocabularul eminescian din Luceafarula€¯ este restrans si simplu. Eminescuv foloseste numai cuvinte din fondul lexical principal, care sunt, in majoritate, de provenienta latina. Calinescu spune ca Luceafarula€¯ este de o complexitate simplaa€¯ (oximoroN). Complexitatea apartine continutului de idei, iar simplitatea e a formei.
Arta cuvantului la Eminescua€¯ (1938) D. Caracostea priveste Luceafarula€¯ sub dublu aspect: arhotectural si muzical. Sub cel arhitectural, primele spate strofe formeaza pridvorul, iar dialogul dintre Demiurg si Hyperion constituie cupola intregului edificiu. Sub aspect muzical, primele sapte strofe formeaza uvertura si simfonia propriu-zisa.
Aˇn Luceafarula€¯ rima este simpla, incrucisata, ritmul este iambic si trohaic, iar versul de sapte silabe si opt silabe ceea ce sugereaza o permaneta rotire, inaltare si cadere. Calinescu a identificat schema prozodica a Luceafaruluia€¯ in balada Lenorea€¯ a preromanticului german Burger. Tot Calinescu observa in Luceafarula€¯ o anumita redundanta rezultata din repretitii. Numarul mare de strofe alcatuiesc o tevarie prea complicata pentru ca seva sa circule peste tot cu aceeasi putere. Unitatea poemului se infaptuieste muzical. Unele strofe tac, altele canta in acord cu flautele unei orgi. La sfarsit rasuna toate intr-un tipat corala€¯.
