Capodopera eminesciana
Luceafarula€¯ a aparut in Almanahul Societatii Romania Junaa€¯ din Viena, in aprilie 1883. Punctul de plecare al marelui poem eminescian il constituie basmul romanesc Fata din gradina de aura€¯, cules de calatorul si folcloristul german Richard Kunisch cu ocazia unei calatorii prin Orient si-n Tarile Romane. Cu aceasta ocazie Kunisch a mai cules si un alt basm romanesc Frumoasa fara corpa€¯. Foarte bun cunoscator al limbii romane, Kunisch a tradus cele doua basme romanesti din Muntenia in germana si le-a publicat in jurnalul sau de calatorie, publicat in anul 1860, pe care Eminescu l-a cunoscut in perioada studiilor de la Viena si Berlin. Din cel de-al doilea basm Eminescu ar fi putu dezvolta o splendida alegorie despre conditia poetului si a poeziei, vazuta ca o frumoasa fara corp, ca o frumusete pura, dematerializata in sine, de esenta platoniciana. Eminescu a versificat insa numai acest basm sub titlul Miron si frumoasa fara corpa€¯.
Mai interesant i s-a parut insa lui Eminescu primul basm, Fata din gradina de aura€¯, in tesatura careia a intrezarit o posibila alegorie despre conditia omului de geniu. Eminescu a prelucrat acest basm prin mai multe variante. Cu studiul variantelor Luceafarula€¯ s-a ocupat Dumitru Caracostea in masiva sa lucrare Creativitatea eminescianaa€¯ (1943). Aˇn basmul izvor ni se povesteste ca o frumoasa fata de imparat, pentru a fi ferita de privirile muritorilor a fost inchisa de tatal ei intr-o graine de aur pazita de un balaur. Auzind de frumusetea fetei de imparat, un tanar fecior de imparat s-a indreptat spre gradina de aur, trecand cu ajutorul trinitatii sacre Sfanta Miercuri, Sfanta Vineri si Sfanta Duminica prin Valea Galbena. De fata se indraosteste un zemu care se metamorfozeaza, rand pe rand, intr-un vant, intr-un nor, in ploaie de aur, in stea stralucitoare si-n cele din urma in tanar frumos, care-i cere fetei de imparat sa-l urmeze. Fata accepta, dar numai cu conditia ca zemul sa renunte la conditia nemuritoare. Zemul zboara spre Demiurg pentru a obtine dezlegarea. Aˇntre timp, feciorul de imparat ajunge la gradina de aur, omoara balaurul si elibereaza fata, cu care fuge in lume. Demiurgul ii arata zemului pe cei doi indragostiti. Zemul se razbuna si pravaleste asupora lor o stanca. Fata maoare, iar flacaul se stinge de durere in Valea Amintirii.
Aˇntr-o prima varianta, la Berlin, in anul 1872 Eminescu a versificat numai basmul. Aˇ a doua varianta Eminescu a suprimat inceputul basmului, cu calatoria feciorului de imparat spre gradina de aur, descriere care i s-a parut prea lunga si prisositoare, si i-a pus numele feciorului de imparat Florin, iar fetei de imparat Florina. Aˇntr-o alta varianta Eminescu a renuntat la razbunarea zmeului, pe care a inlocuit-o cu preoferarea unui blestem, acela ca indraostitii sa nu moara amandoi deodata. Aˇtr-o atla varianta Eminescu l-a inlocuit pe zmeu, care i se parea o fiinta prea telurica si instinctuala, contravenind aspiratiilor inalte cu Luceafarul, iar feciorului de imparat i-a pus numele Catalin si fetei de imparat numele de Catalina. AˇN forma finala Luceafarula€¯ devine o tulburatoare alegorie filosofica despre conditia omului de geniu.
Cheia interpretarii marelui poem ne-a oferit-o chiar Eminescu intr-o notita de pa marginea manuscrisului uneia dintre variantele Luceafaruluia€¯: cu prilejul unui voiaj prin Tarile Romanesti germanul K povesteste legenda luceafarului. Aceasta este povestea, iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte insa, pe pamant el nu e capabil de a ferici pe cineva, si nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a partu ca soarta luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegorica€¯.
Dupa cum se poate observa in notita lui Eminescu numele lui Richard Kunisch apare doar cu initiala K. Mult mai tarziu, peste aproximativ doua decenii, dupa cercetarile sustinute de Nicolae Iorga si Dumitru Caracostea a fost identificat numele calatorului in persoana lui Richard Kunisch, desi, la numai putin timp dupa aparitia Luceafaruluia€¯, marele lingvist si folclorist Mozes Gaster in volumul Literatura Popularaa€¯ a amintit numele lui Richard Kunisch, dar contemporanii au trecut pe langa pretioasa informatie. Luceafarula€¯ a avut o geneza indelungata, care dovedeste ce travaliu imens depunea Eminescu in cautarea formei cele mai desavarsite.
