in anul 1882 este citit de aulor in sedintele Junimii". in anul urmator este publicat in Almanahul Societatii studentesti Romania Juna" si in Convorbiri literare".
Luceafarul este rezultatul unui indelung si complicat proces de elaborare. Punctul de plecare al poemului, dupa cum preciza insusi Emi-nescu, il constituie un basm romanesc intitulat Fata in gradina de aur si publicat de un german, Richard Kunisch, intr-un memorial de calatorie aparut la Berlin in 1861.
Inspirandu-se din a-cest basm si pastran-du-i, in mare masura, schema epica, Emines-cu realizeaza un poem lirico-filozofic, pornind de la o fantastica poveste de iubire si ajungand, in plan alegoric, la drama omului de geniu.
Poemul este structurat pe planuri antitetice (terestru-cosmic; uman-fantastiC) si este organizat intr-o succesiune de patru tablouri.
Tabloul intai cuprinde povestea fantastica de iubire dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite: cea celesta si cea terestra. Atmosfera este grava, iar gesturile sunt protocolare. Comunicarea se realizeaza in vis. in cel dintai tablou frumoasa Jata de imparat" ii cere Luceafarului de sus sa-i patrunda in casa si in gand" si sa-i lumineze viata. La chemarea fetei el asculta tremurator/ Se aprindea mai tare/Si s-arunca fulgerator/Se cufunda in mare". Astfel, din adancurile marii se iveste un tdndr voievod/ Cu par de aur moale,/Un vanat giulgi se-ncheie nod/Pe umerele goale". Cu fata alba ca de ceara", el parea un mort frumos cu ochii vii/Ce scanteie-n afara", al carui tata este cerul, iar mama ii este marea.
Luceafarul ii propune fetei sa-si lase lumea si sa-1 urmeze colon pa-late de margean", unde toata lumea-n ocean" ii va da ascultare. in ciuda frumusetii Luceafarului, fata refuza propunerea de a-1 urma, caci il vede strain la vorba si la port", lucind fara viata.
La cea de a doua chemare a fetei, Luceafarul apare sub infatisarea unui tanar mandru, scaldat in foc de soare". Si de aceasta data fata de imparat refuza sa-si lase lumea pentru a-1 urma pe Luceafar, caci, desi frumos cum numa-n vis/Un demon se arata", ea simte cum privirea lui o arde. in schimb, fala ii cere sa devina muritor ca si ea. Luceafarul, de dragu-unei copile", se rupe din locul lui de sus" si piere mai multe zile.
Cel de-al doilea tablou este consacrat planului terestru in care este urmarita idila dintre Catalina si Catalin, viclean copil de casa,/ Ce imple cupele cu vin/ Mesenilor la masa,//Un paj ce poarta pas cu pas /A-mparatesi rochii,/ Baiat din flori si de pripas/Dar indraznet cu ochii." La inceput Catalina il respinge, caci ea inca mai tanjea dupa Luceafarul din cer". Istetul Catalin va reusi s-o Iaca pe Catalina sa uite dorul de parinti" si visul de luceferi".
In cel de-al treilea tablou este prezentata calatoria cosmica a Luceafarului (numit Hyperion de creatorul lumiI) si dialogul acestuia cu Demiurgul. Hyperion ii cere Demiurgului sa fie dezlegat degreul negrei vecinicii": Reia-mi al ne muririi nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire" Demiurgul ii dezvaluie lui Hyperion motivele pentru care nu poate da curs rugii lui: - Hyperion, ce din ge-nuni/Rasai c-o-ntreaga lume,/Nu cere semne si minuni/Care n-au chip si nume;//Tu vrei un om sa te socoti,/Cu ei sa te asameni?/Dar piara oamenii cu lot,i, /S-ar naste iarasi oameni.//Ei nu mai doar dureaza-n vant /Deserte idealuri -/ Cand valuri afla un mor marit/Rasar in urma va luri." Pentru a-1 convinge. Demiurgul foloseste un ultim argument, pro-punandu-i sa-si intoarca privirea spre pamant:
..Inloarce-te, te-ndreap- ta/ Spre-acel pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta. "
Cel de-al patrulea tablou prezinta fericirea prin iubire a omului de rand (Catalin si CatalinA), in contrast cu suferinta si nelinistea spiritului superior, care ramane vesnic neinteles si nefericit in lumea pamanteasca, marginita si meschina. Luceafarul o vede de sus" pe Catalina imbatata de amor", in bratele lui Catalin. Cea pentru care Luceafarul dorise sa-si lase lumea il cheama acum sa-i ocroteasca norocul:
- Cobori injos, luceafar bland, /Alunecand pe-o raza./Patrunde-n codru si in gand, / Norocu-mi lumineaza!"
Finalul poemului, de o dureroasa si mandra resemnare, reprezinta o constatare rece, obiectiva a diferentelor fundamentale dintre cele doua lumi: - Ceti pasa tie, chip de lut, /Dac-oi fi eu sau altul?/ /Traind in cercul vostru stramt/No-rocul va petrece,/Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece."
Luceafarul este o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume. Marele nostru poet spunea Geniul nu cunoaste moarte, iar numele lui scapa de noap tea uitarii, pe de o parte aici, pe pamant nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc".
Luceafarul este culmea creatiei eminesciene, este cantecul sau de lebada" (T. VianU).
