Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Mesterul Manole- balada populara de Lucian BLAGA


Lucian BLAGA Mesterul Manole




Introducere:



Se considera ca memoria colectiva nu retine un eveniment sau o figura mai mult de doua-trei secole, intrucat ea functioneaza cu arhetipuri (in loc de personalitati istoricE) si categorii (in loc de evenimentE). Mentalitatea populara retine individual doar in masura in care acesta este integrat unei categorii impersonale: cu alte cuvinte, in masura in care isi pierde autenticitatea lui istorica si devine arhetip. Ca atare, desi asupra locului de nastere al baladei exista numeroase ipoteze, fixarea povestii pe un mester zidar, Manole, si pe o ministire, cea de la Curtea de Arges, se datoreaza tocmai functiei arhetipale a creatiei folclorice. Persistenta acestui mit in Evul Mediu si in aceasta parte a Europei nu poate fi intamplatoare. A supravietuit aici din timpuri imemoriale o anume solidaritate cu ritmurile cosmice (ale caror urme se intalnesc inca in folclorul romanesc, in Miorita, in doine ori bocetE), atat de puternica, incat chiar biserica a asimilat o parte a calendarului sacru precrestin (Rusaliile, zeii furtunii sub chipul Sf. Ilie etc.). Populatia rurala, prin insusi modul ei de a exista in natura, a adoptat ceea ce s-ar putea numi un crestinism cosmic, popular care, fara a se indeparta de cel canonic avea notele sale distincte.




Dar recuperarea mitica, ritualica a sacrului, in folclor, este dependenta de creativitatea individuala, chiar daca se produce in folosul colectivitatii. De aceea apar variante, care, adeseori, se indeparteza puternic de prototip (de modelul originaR). Asa se explica faptul ca un personaj ca Manole a putut sa capete trasaturi atat de diverse in cele 170 de variante cunoscute pana azi. G. Calinescu considera balada ca intruchipand sacrificiul creatorului: „In moartea mesterului si in indiferenta voievodului pentru fiinta lui concreta s-ar putea vedea un simbol al obiectivitatii absolute a creatiei. Multitudinea primeste opera ca fenomenalitate independenta si ignoreaza pe artist.” Moartea mesterului ar reprezenta, deci, instrainarea creatiei de creator. Este o observatie perfect valabila pentru varianta culeasa si indreptata de Vasile Alecsandri. Dar tocmai interventia poetului cult a transformat aceasta varianta intr-o drama “de curte”, in care dragostea se lupta cu datoria si este invinsa. Tipologia straveche, in schimb, este mult mai cruda. Miturile, spunea Mircea Eliade, nu ne infatiseaza o Arcadie arhaica, o lume bucolica; din ele transpare o conceptie tragica a existentei, rezultat al valorificarii religioase a torturii si a mortii violente.



“Monastirea Argesului” este o balada populara si apartine genului epic, fiind o creatie reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca. Balada “Monastirea Argesului” a fost publicata – alaturi de “Miorita”, “Toma Alimos”, “Dolca” – de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852, intitulata “Poezii populare, balade (Cantice batranestI) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”. Desi textul popular cunoaste mai multe variante, deoarece autorul este anonim, iar balada s-a transmis pe cale orala din generatia in generatie, cea publicata de Alecsandri este consacrata.

Alaturi de balada Miorita, legenda “Monastirea Argesului” face parte dintre cele mai realizate creatii folclorice romanesti – ambele putand fi considerate si componente ale miturilor nationale.

Cele mai cunoscute mituri autohtone sunt: o mitul etnogenezei – Traian si Dochia; o mitul estetic, al jertfei pentru frumos – Monastirea Argesului; o mitul erotic – Zburatorul; o mitul pastoral – Miorita;

Balada populara “Monastirea Argesului” ilustreaza mitul estetic in literature populara si are la baza credinta ca nimic durabil si unic nu se poate cladi fara sacrificial de sine al creatorului.

Balada este o specie a genului epic, in versuri, demare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda ideee filozofica din mitologia romaneasca, se evoca o puternica personalitate istorica sau legendara.

“Monastirea Argesului” are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza la granita dintre balada si legenda: o opera este o balada, intrucat ilustreza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate practica, ci unica din punct de vedere estetic: “Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta”. Totodata, aceasta balada compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate impotrivi si pentru care savarseste fapte deosebite, iesite din comun. o opera este o legenda, deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges.

“Monastirea Argesului” este considerata o balada populara cu trasaturi de legenda si apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice.

In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin gandurile, sentimentele si prin atitudinea creatorului de frmos, exprimate printr-un dramatism impresionant. Modul de expunere predominant este naratiunea.

Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele si gandurile prin intermediul actiunii si al personajelor. Ca in orice opera epica, sunt precizate timpul si spatiul in care se desfasoara actiunea: in vremea domniei lui Negru Voda, iar locul este feeric, “Pe Arges in gios / Pe un mal frumos”. Ca orice creatie populara si aceasta balada are toate trasaturile specifice operelor folclorice: caracter anonim, oral, colectiv si traditional.

Tema acestei legende oglindeste conceptia jertfei pentru cretie, comuna popoarelor balcanice, referitoare la inaltarea unei cetati, contruirea unui pod, zidirea unei manastiri. Rapsodul roman a fost impresionat de frumusetea manastirii de la Curtea de Arges, atribuita istoric legendarului domnitor Negru Voda si artistic lui Manole, insotit de “noua mesteri mari”, pe care-i “si intrece”. Domnitorul alege locul inaltarii langa “un zid parasit si neispravit”, ca dovada ca inainte au incercat si altii, fara succes, sa construiasca aici (motivul zidului parasiT). Acest loc blestemat simbolizeaza ideea ca numai invingand fortele raului, inradacinate aici din vremuri obscure, manastirea va fi cu adevarat un lacas sacru, incarcat de har divin.



Mesterii se apuca de lucru, dar “orice lucra / noaptea se surpa” (motivul surparii ziduriloR). Zadarnicia muncii lor este exprimata printr-o enumeratie dublata de o repetitie: “A doua zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar, / Lucra in zadar!”. Negru Voda reactioneza violent si ii ameninta pe mesteri cu moartea, iar de frica, acestia nu mai lucrau cu pasiune, ci din teama “Tremura lucrand / Lucra tremurand”.

Manole viseaza ca nu vor putea inalta manastirea pana cand nu vor zidi “cea intai sotioara, cea intai surioara / care s-a ivi / mani in zori de zi” (motivul visului, ca unica modalitate de comunicare a omului cu forta divinA). Jertfa care li se cere este sacrificial de sine, mesterii zidin in peretii manastirii propriul sentiment de iubire, propriul lor suflet.

Jertfa umana presupune pastrarea secretului, iar ceilalti mesteri fac un juramant – motivul juramantului – prin care se angajeaza sa nu destainuie nimanui taina si sa astepte hotararea destinului. Numai ca (in alte variantE) ceilalti anunta din vreme sotiile sa nu vina la ei in ziua aceea. Manole presimte ca aleasa destinului tragic va fi sotia sa, fapt ce evidentiaza ideea ca iubirea celor doi este mai puternica decat a celorlalti si atunci sacrificiul va fi pe masura actului creator (motivul femeii destinate zidiriI). Singura care se iveste in zori este Ana. Satioara lui floarea camului. Manole il roaga pe Dumnezeu sa dea o ploaie cu spume, un vant puternic, pentru a o intoarce pe Ana din cale, dar ea a sosit hotarata sa-si infrunte destinul (motivul probelor, pe care Ana le depaseste pentru a-si atinge teluL). Manole incepe sa o zideasca, prezentand aceasta jertfa ca pe o gluma. Dramatismul sfasietor este realizat prin antiteza dintre aparenta si esenta: Iar Manea turba, / Mandra-si saruta, /In brate-o lua, / Pe schele-o urca, / Pe zid o punea / Si, glumind, zicea: / - Stai, mandruta mea, / Nu te spana / Ca vrem sa glumim /Si sa te zidim!”. Atitudinea disperata si impresionanta a lui Manole reiese din atiteza intre zbuciumul sau sufletesc si gesturile calme, tandre, dar si din increderea Anei in iubirea lor: „Ana se-ncredea / Si vesel radea”.

Zidul se inalta treptat, marcand tragicul momentului (motivul zidirii treptatE). Manastirea este construita si Negru Voda vine, intrebandu-i pe mesteri daca mai pot inalta o alta manastire “Mult mai luminoasa / Si mult mai frumoasa.” Ei raspund ca da, iar domnitorul porunceste sa se strice schelele si sa se ridice scarile. Motivul conflictului feudal ilustreaza, asadar, antiteza dintre daruirea spirituala a artistului pentru o constructie unica si egoismul conducatorului feudal, care isi atribuie meritele acestei zidiri.

Scena urmatoare cuprinde motivul lui Icar, care a fost denumit astfel dupa o legenda straveche, din mitologia greaca. (Din porunca regelui Minos, Icar a fost inchis, impreuna cu tatal sau, Dedal, in Labirint, de unde au reusit sa evadeze cu ajutorul unor aripi, pe care si le-au facut din pene lipite cu ceara. Icar, cuprins de patima zborului inalt, s-a apropiat prea mult de soare, ceara s-a topit si el s-a prabusit in mare.) Semnificatia acestei legende este aceea ca omul care aspira spre absolut, cade rapus de propriul ideal.

Mesterii vor sa se salveze, isi fac aripi din sindrila, dar cad rand pe rand jertfa incercarii efemere de a se salva. Cand Manole incearca sa zboare, mai aude inca din zid glasul Anei, care se stingea cu pruncul sau. Unde cade mesterul cel mare se iveste “o fantana lina / cu apa putina / cu apa sarata / de lacrimi udata!. Motivul fantanii simbolizeaza marturia sacrificiului de sine al artistului care a reusit sa-si implineasca menirea. Manastirea mareata, de o frumusete unica si fantana cu apa sarata a lacrimilor semnifica dainuirea peste veacuri a talentului unui artist genial si marturia iubirii profunde, pe masura constructiei. Atat manastirea Argesului, cat si fantana din apropiere motiveaza elementele de legenda incluse in aceasta balada populara.

Balada populara “Monastirea Argesului” este o creatie poetica de mare profunzime a ideilor, construita cu un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini si simboluri, valoarea ei pentru cultura romaneasca fiind confirmata de faptul ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau George Calinescu au folosit-o ca izvor de inspiratie in operele lor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.