Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Emil CIORAN - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 8 apr. 1911, corn. Rasinari, jud. Sibiu.- m. 29 iun. 1995.

Eseist si filosof.

Fiul lui Emilian Cioran, preot, consilier mitropolitan, si al Elvirei (n. Comaniciu).

Scoala primara in satul natal; Liceul „Gh. Lazar" (1921-1928); studii de filosofie la Univ. din Bucuresti (1928-1931). in 1931 incepe colab. la Gandirea, Cuvantul, Calendarul, Pagini literare, Discobolul, Azi etc. Prof. de filosofie la Liceul „Andrei Saguna" din Brasov (1936-1937). in 1938 primeste o bursa din partea statului francez si se stabileste apoi la Paris, unde continua sa publice in lb. franceza. Debut editorial cu eseul filosofic Pe culmile disperarii (1934; Premiul Scriitorilor Tineri al Fundatiilor Regale). A publicat ulterior voi. Cartea amagirilor (1936), Schimbarea la fata a Romaniei (1936), Lacrimi si sfinti (1937), impunand un stil eseistic caracterizat prin discursul fragmentar, abrupt, prin concentrarea meditatiei pana la forma aforistica, inrudita cu procedeul lui Lucian Blaga din Discobolul si Elanul insulei. Integran-du-se in cultura franceza, CIORAN a publicat mai multe voi. de eseuri si comentarii paraliterare, despre idei si probleme existentiale: Precis de decomposition (1949), Syllo-gismes de l amertume (1952), La tentat ion d exister (1956), Histoire et Utopie (1960), La Chute dans le Temps (1964), Le mauvais demiurge (1969), De l incon-venient d etre ne (1972), L Avenir du Passe. Utopie et Litterature (1973), Ecartelement (1981), Exercices d ad-miration (1986), Aveux et Anathemes (1987). CIORAN evolueaza in toate aceste ipostaze catre o pozitie filosofica stoica, preocupata de problema suferintei si a raului. Interesul strict literar al meditatiei sale vizeaza dezbaterea istorica a conceptului de utopie literara (edenul, epoca de aur, insulele fericite, Atlantida etc), comentariile sale in jurul romanului, ale jurnalului intim, multe inrudite cu atitudinea camilpetresciana. CIORAN este, in acelasi timp, un exceptional interpret al unora din capodoperele artelor plastice si muzicii universale. Considerat ca un continuator al eseisticii lui Paul Valery (de unde si reactia sa polemica in micul eseu Valery face a ses idoles, 1970), CIORAN este unanim apreciat pentru virtutile majore ale stilului clasic al discursului sau.




In masura in care opera lui CIORAN este semnificativa pe plan european pentru impasul filosofiei in acest crepuscul de mileniu, ea da seama si de una din cele mai importante perspective ale gandirii romanesti. Este vorba despre linia spirituala ce porneste din efortul urias al Scolii Ardelene (in care scientismul deopotriva cu metafizica, obsesia istoriei laolalta cu fervoarea filologica sau cu extremismul metodei etc. dau discursului formele sale clasice); coexistent cu poetica istorica, activista a lui O. Goga si A. Cotrus, paralel cu aceea etnic-asumatoare a lui Cosbuc sau profund contemplativa a lui Lucian Blaga, structureaza personalitati de mare forta constructiva si exponentialitate. Remarcabila este si la CIORAN puterea de absorbtie a unor substante filosofice de naturi diverse si provenind din arii departate de cultura, deosebite in aparenta, dar inrudite in esenta. Fervoarea senzoriala intens spiritualizata a misticii spaniole (San Juan de la Cruz si, mai ales, Sfanta Tereza), abisalitatea gandirii medievale germane, sufletul pascalian „aruncat in lume", mantuit tocmai prin acceptarea contrariilor omenescului, disperarea kierkegaardiana, negativismul si vitalismul nietzscheian, supremele confuzii dostoievskiene intre Bine si Rau, trecute apoi in forme specifice de Berdiaev, Sestov, Soloviov sau Leonid Andreev, aluviunile din Spengler, Keyserling, Klages, Barres, G. Simmel, Papini s.a., impletite cu sinteza Generatiei 98 din Spania (in operele lui Unamuno. d Ors si Ortega Y Gasset), iata numai cateva din liniile de forta ce au constituit viziunea despre lume a lui CIORAN Este de adaugat aici si fascinatia muzicii, prin Bach si Mozart indeosebi viziunea spiritualizata asupra artei in general: Rembrandt, Velasquez, Botticelli s.a. De altfel, autorul, care astazi este venerat in Franta pentru ca a reacordat tonalitatile fundamentale ale discursului filosofic-moralist, fiind considerat un stilist de anvergura, in linia Montaigne-Valery-Monther-lant, s-a afirmat cu aceste calitati inca de la debut: „extazul muzical", care constituie fondul trairilor ideatice din opera lui, edificand polifonic discursul, e de aceeasi sorginte cu cel din cantatele lui Bach, cele mai cumplite negatii, ca si patosul vaticinar, devin armonii de limbaj si sfarsesc prin a fascina. A limita insa opera lui CIORAN doar la stilul sau, cum se tinde adeseori, este, in ciuda stralucirii baroce a acestuia, un lucru nedrept. CIORAN este, cum spune Saint-John Perse, „auteur de grande race, dont puisse s honorer notre langue depuis la mort de Paul Valeiy", dar mai e si ganditorul ce traverseaza in forma franceza o indelungata zestre de traire romaneasca. De aici si unitatea unei opere in care limbajul filosofic si esenta sa fac inseparabila sectiunea scrisa pana la plecarea din tara si cea publicata in strainatate. Timpul a adaugat alte carate expresiei, alta arhitectura discursului, a modificat multe optiuni de factura diversa, insa a pastrat nealterate elementele de baza ale unui sistem de gandire. Pe de alta parte, intreaga evolutie a lui CIORAN nu va putea fi nicicand explicata fara abordarea si intelegerea in detaliu a climatului istoric, socio-politic si cultural-li-terar in care s-a format toata generatia sa. Fara raportarea la unele directii ale miscarii romanesti interbelice, formatia lui CIORAN poate sa apara ca un produs exclusiv de import, in timp ce ea este cum nu se poate mai autohtona, apartinand organic acelei realitati istoriceste determinate: creativitatea debordanta a generatiei sale, ca si fascinatia trairii totale, carnale si spirituale deopotriva, nihilismul, afirmarea unui diletantism sui generis, elanul mistic concomitent cu apologia virilitatii, toate punctele programului din ltinerariu spiritual al lui Mircea Eliade se regasesc si la CIORAN Numai ca opera acestuia, altfel decat cea a lui Eliade sau Noica, este o confesiune continua, monologul unei constiinte agonice situate cum ar spune eroul camusian din Caderea, in „anticamera mortii", intr-un fel de limb dantesc, unde „totul e invers"; disperarea devine categoric vitala, ardenta senzuala genereaza combustia elanului sacru, intelepciunea s-ar anula fara tragicul stoic al pasiunii, creatia se invecineaza cu neantul etc. Pe culmile disperarii (1934) afirma dintru inceput aproape toate marile teme ale operei: „Nu stiu ce e bine si ce e rau; ce e permis si ce nu e permis; nu pot condamna si nu pot lauda"; peste ani, acelasi CIORAN reia motivul sub forma „le drame du douteur est plus grand que celui du negateur"; „spiritul sfasie, nu inalta"; „neantul lumii si al tau"; „este infinit mai importanta problema suferintei decat a silogismului" etc. Dilema existentiala este simpla si abisala totodata: „Sunt convins ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura existenta reala este a mea" (de aici cerinta de a stabili „metodele unei noi asceze de care ne-au indepartat adancimile tristetilor noastre"), iar ecuatia patristica si schimnica in fond: prin suferinta la mantuire va avea ca unic raspuns nu atat incertitudinea, cat vidarea de semnificatie a fiintei si nefiintei deopotriva. Aneantizarea marcheaza, dupa opinia lui C, divinul (ce traieste tocmai prin ne-firea sa), nasterea (socotita inlantuire), moartea (la fel de incerta ca si viata), iubirea, cunoasterea, progresul etc. Extinderea unei viziuni paradoxale revine in Cartea amagirilor (1936), unde totalitatea omenescului e descifrata in melancolie, confuzie, eroism. In masura in care amagirea, ca si suferinta, mantuie, ea destrama eul, plus cunoasterea se revela a fi non-cunoastere, ajungerea este limita si limita - nedesavarsire. Situarea lui CIORAN in existentialism sufera de pozitia neutra, adica ne-situabila a filosofului, pentru ca nici acele „Holzwege" heidegge-riene, nici „nimicul" sartrian nu poate incapea definitiv acest spirit implinit exclusiv in ne-implinire. Lacrimi si sfinti (1937) pune problema sfinteniei nu la modul teologal, ci in concretul pasional, patimitor, definind pregnant demonia fundamentala a fiintei in viziunea lui C, radical deosebita aici de modelul goethean, preluat apoi de Lucian Blaga. Gandita, viziunea este supusa in chip fatal echivocului; traita, ea face sacrul sa fuzioneze cu demonicul si omenescul sa se suprapuna divinului. Paradoxul ce edifica acest sistem, in ciuda subminarii sale programatice, este - ca la Kierkegaard - caracterul anteic al disperarii: cu cat este el negat, orice lucru se afirma: pasiunea absolutului se naste din atot-relativizare; erosul fundamenteaza asceza si cum extremele se ating, armonia erotica devine una cu revelatia mistica; neantul genereaza armonia etc. Totul este afirmare prin negatie, incat si sentimentul apocaliptic devine mesianism edificator. CIORAN ridica aceasta speculatie de ordin individual la scara colectiva in Schimbarea la fata a Romaniei (1936), una din cele mai semnificative lucrari - de la Parvan incoace - strabatute de sentimentul metafizic al istoriei. Dincolo de vizibile confuzii asupra unor realitati ideologice, in nota epocii, cartea este expresia unui patriotism disperat, confesiune-diatriba care cere mai mult decat propune si scuza mai mult decat justifica. Daca omul, in viziunea cioraniana, este situat iremediabil la mijloc de bine si de rau, destinul si personalitatea civilizatiei romanesti sunt proiectate intre „istorie si utopie". Dialectica paradoxala ce va caracteriza si alte abordari ale fenomenelor istorico-sociale din opera lui CIORAN



Peste tot, suferinta este dublata de scepticism, cunoasterea totala, prin extaz (si anulata de agnosticism), iar sarcasmul, de asumarea tragicului ca unica modalitate de valorizare a energiilor etnice. in cadrul spiritualitatii romanesti, opera lui C, a lui Mire ea Eliade si CIORAN Noica formeaza un triunghi cu valori complementare: linia CIORAN -Noica duce de la negativ la pozitiv, de la asimilarea totala a raului si ne-fiintei, la afirmarea nesovaitoare a binelui si fiintei, pentru ca in punctul de echilibru al balantei, ca intr-o osmoza a contrariilor, sa se afle autorul Istoriei credintelor.

OPERA

Pe culmile disperarii, Bucuresti, 1934; Cartea amagirilor, Bucuresti, 1936; Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, 1936; Lacrimi si sfinti, Bucuresti, 1937; Eseuri, antologie, trad. si cuvant inainte de M. Morariu, Bucuresti, 1988; Revelatiile durerii, ed. ingrijita de Marina Vartic si A. Sasu, Cluj-Napoca, 1990; Antropologia filozofica, ed. si pref. de CIORAN Barbu, Craio-va, 1991; Tratat de descompunere, trad. de Irina Mavrodin, Bucuresti, 1992; Ispita de a exista, in romaneste de E. Marcu, Bucuresti, 1992 (ed. II, 1997); Istorie si utopie, trad. de E. Marcu, Bucuresti, 1992 (ed. II, 1997); Exercitii de admiratie, trad. de E. Marcu, Bucuresti, 1993 (ed. II, 1997); Caderea in timp, trad. de Irina Mavrodin, Bucuresti, 1994 (ed. II, 1998); Despre neajunsul de a te fi nascut, trad. de FI. Sicoie, Bucuresti, 1995; 12 scrisori de pe culmile disperarii insotite de 12 scrisori de batranete si alte texte, Cluj-Napoca, 1995; Demiurgul cel rau, trad. de E. Marcu, Bucuresti, 1995; Scrisori catre cei de-acasa, ed. note si indici de D. CIORAN Mihailescu, trad. de Tina Radu, Bucuresti, 1995; Cartea amagirilor. Bucuresti, 1996; Cioran si muzica, ed. de V. Zografi, Bucuresti, 1996; Tara mea. Fragmente din corespondenta si convorbiri, trad. de G. Liiceanu, Bucuresti, 1996; Silogismele amaraciunii, trad. de N. Barna, Bucuresti, 1996; Despre Dumnezeu, ed. de V. Zografi, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, Istoria, P. de Boisderffre, G. Picon, Panorama de la nouvelle litiera-turefrancaise, 1976; I. Bandrabur, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1983; idem, in Tribuna, nr. 2, 1985; M. Barbu, in Steaua, nr. 11, 1986; M. Braga, in Cahiers roumains d e-tudes litteraires, nr. 1, 1987; idem, Recursul la traditie, 1987; N. Manolescu, Teme, VII, 1988; E. Simion, in Literatorul nr. 11, 1992; Convorbiri cu Cioran, 1993; I. Maxim Danciu, Partea si intregul, 1994; CIORAN Ungureanu, La vest de Eden. 1995; CIORAN Baltag, Paradoxul semnelor, 1996; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 6, 25, 1996; idem, A doua viata, 1997; Pro si contra E. Cioran: intre idolatrie si pamflet, 1998; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 36, 1999; Gh. Grigurcu, ibidem, nr. 46, 47, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Emil CIORAN

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Emil CIORAN




UN CIORAN NECUNOSCUT
SOCUL
NASTEREA LUI CIORAN FILOSOFUL
ULTIMUL PRIETEN AL LUI CIORAN SI EUGEN IONESCU
Potentialitatile afirmative ale negatiei

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Sinteze

Cugetari

- citeste textul



Romane

SCHIMBAREA LA FATA A ROMANIEI

- citeste textul

INDREPTAR PATIMAS

- citeste textul

AMURGUL GINDURILOR

- citeste textul

PE CULMILE DISPERARII

- citeste textul