Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





UN CIORAN NECUNOSCUT despre Emil CIORAN



Nu este, probabil, adevarat ceea ce credea un erou al lui Musil, ca viata se refugiaza din nou in operele sale. Autenticitatea tulburatoare a trairilor umane nu se poate, totusi, niciodata transporta in opera. Autenticul netrucat se afla numai in viata si el poate fi regasit, dintre toate genurile scripturistice, numai in corespondenta, care e, mai totdeauna, zbucium uman necontrafacut. De aceea, are dreptate Emil Cioran, adevarul despre un autor e intotdeauna preferabil sa-1 cautam in corespondenta sa, nu in opera. Acest adevar rostit candva de Cioran - facand referire comparativa dintre opera si corespondenta lui Nietzsche - se verifica acut in acest volum extraordinar de corespondenta emisa de autorul Silogismelor amaraciunii, publicat, la sfarsitul anului 1995, la Editura Humanitas. Dupa ce il citesti pe nerasuflate (mie asa mi s-a intamplaT) realizezi instantaneu ca adevaratul Cioran aici, in aceste pagini rascolitoare, trebuie cautat. Aceasta nu vrea sa insemne ca divortul dintre viata - reflectata in corespondenta -si opera e total si fara putinta de conciliat. Dezgustul de viata si de toate ale ei infatisari, refugiul cautat in anonimat ca un ideal suportabil si inca altele din temele existentialiste pe care lc-a cultivat moralistul Ic regasim, indubitabil, si in opera, chiar confortabil instalate Dar cine ar putea crede ca moralistul care predica sinuciderea ca unica solutie rezonabila era atat de mult preocupat de fiinta sa, persecutat mereu de boli. facandu-si inhalatii pentru a scapa de traheita mostenita, ca tinea regim alimentar strici, ca refuza alcoolurilc tari, cafea, grasimile toate, ca manca numai branza degresata. ca apelase la homeopatic, ca practica - pentru intrc|incrca nervoasa - lungi plimbari pe jos, ca tresarea, alarmat, de orice maladie posibila sa-1 incerce, facand numeroase analize pentru a verifica sau obtine diagnosticul, consultand. infrigurat, specialisti cu renume. Nimic. in privinta sanatatii, nu c lasat de izbeliste. Sau cine ar crede ca mizantropul absolut cum era stiut Cioran, era atat de afectuos cu ai sai (parinti, frate. sora. cumnati, nepotI), scriindu-lc epistole dragastoase, fiind sincer preocupat de viata si destinul lor. Lotul de corespondenta cu fratele sau Aurel (RelU), numai cu trei ani mai mic decat filosoful, c in acest, repet, extraordinar, ravasitor volum epistolar nu numai cel mai corpolent si consistent dar cel mai revelator pentru cunoasterea adevaratului Emil Cioran. Dupa eliberarea, in 1965, de cei sapte ani de detentie (pe care filosoful i-a deplans emotionant in scrisori catre parintI), fratele de la Paris ii trimite scrisori multe si afectuoase (basca dese pachete cu alimente, imbracaminte, medicamente, cartI), doldora de sfaturi practice, cele mai multe medicale. Cand, in 1980, Relu Cioran, incercat de o grea maladie nervoasa, e internat intr-un sanatoriu, alerta moralistului se declanseaza la cote maxime, scrie scrisori desperate si asteapta vesti, ofera recomandari, trimite precipitat medicamenta si carti pentru medici, c surescitat si ingrijorat la extrem si nu demobilizeaza decat cand e incunostiintat ca fratele sau s-a restabilit. Si cat de ingrijorat ne apare, in aceste epistole, de soarta surorii, a cumnatului, mai ales a nepotilor pe care, pe acestia din urma, nu i-a vazut, totusi, niciodata. Tot ceea ce tine de familie c obiect de preocupare absorbanta si nimic - in aceste pagini emotionante si. de ce n-as spune-o? aproape deconcertante - nu e contrafacut. Totul e aici simtire vie, acuta si ne dezvaluie un Cioran nu numai necunoscut, dar si nebanuit.




Familia (inc de sfintenia copilariei si a originilor, la care reflecteaza adesea si Ic regreta asemenea paradisului pierdut. Paradisul, pe care il regreta infinit, este definitiv plasat in acel tinut aproape cultic, care este Sibiul, Rasinarii si toate cotloanele copilariei. Continua sa se considere un instrainat (Eu sunt instrainat, fara indoiala - i se marturiseste, in aprilie 1975, fratelui sau - in parte, si numai uneori total; dar numai uneori. A schimba limba este o tradare cu urmari nebanuite"), dar regreta enorm edenul locurilor copilariei, pierdut pentru totdeauna. Ar fi voit sa le revada (in 1971 se gandea, serios, sa faca o calatorie in tara, mai mult pentru a revedea acele locuri de viS) pentru ca, scria in februarie 1970, vazand de aici - de la Paris, n.m. - Sibiul pare un paradis". Oamenii, marturisea, nu-1 interesau, de ar fi revenit, intr-o calatorie; a-si revedea vechii cunoscuti, ar fi insemnat o intalnire cu postumitatea, intr-o alta scrisoare, din august 1970, scria infiorat: imi amintesc perfect de werkas. Daca cuvantul AĞparadisAğ arc vreun continut, atunci el se umple cu acea perioada din viata mea. Toata cariera mea AĞintelectualaAğ este o eroare, sunt mai convins ca niciodata". Si. alta data. in ianuarie 1972: Singurul lucru care ma intereseaza e ulita copilariei. Tot ce i-a urmat mi se pare inutil. Cu varsta, ma simt tot mai hoanghina, ungurean etc. si tot mai putin regatean, daca oi fi fost vreodata".

Plecase la Paris, in 1937, cu o bursa si, cu exceptia calatoriei in tara tocmai in perioada octombrie 1940 - ianuarie 1941, se departase de toate ale tineretii, pe care o considera o eroare (alergase, atunci, marturisea, tarziu, la batranete, dupa nalucI). in aprilie 1946, cand pregatea abia prima sa carte frantuzeasca, le scria parintilor: In fond, toate ideile sunt absurde si false, nu raman decat oamenii, asa cum sunt ei, indiferent de origine si credinte. in aceasta privinta m-am schimbat mult. Cred ca niciodata nu voi mai imbratisa nici o ideologie". in 1948 le declara, tot lor, ca m-am plictisit de orice forma de agitatie si m-am convins ca toate neplacerile in viata vin din participarea la un grup oarecare. Daca stiam lucrurile acestea demult, astazi eram mult mai inaintat". Cand, in 1949, afla ca fratele sau, Relu, a fost intemnitat pentru legionarismul lui activ din anii treizeci, exclama profund indurerat: Ma ingrozesc cum n-a inteles ca nu trebuia sa se inhaile mai departe intr-o miscare ce n-a facut decat nefericiti. De cate ori i-am amintit sa se tina deoparte!

    lata unde duce o fidelitate absurda. Stiu prea bine ca n-am nici un drept sa-1 acuz, dar voi fi pururea nemangaiat de o asemenea pacoste". Avea, totusi, dreptul moral sa-I judece pentru ca viitorul mare moralist cochetase numai ideologic cu miscarea legionara, fara a i se fi inregimentat efectiv. isi judeca- acum, imediat dupa razboi, dar si mult mai tarziu - nedrept toate cele cinci carti romanesti, retinand dintre ele numai Lacrimi si .sfinti. Avea acum cea mai rea opinie despre Schimbarea la fala a Romaniei, aparuta in 1936 (Fervori, nebunii, schimbari la fata"), mirandu-sc mult ca a putut-o scrie. Sj, totusi, in 1991, cand, la Bucuresti, ii apare aceasta carte (pe care o desfigurase, amputand-o masiv si impardonabiL), intr-o scrisoare catre dl Gabriel Liiceanu marturisea: Sunt impresionat de destinul Schimbarii la fata. M-am inselat de mai multe ori, dar pentru o data am fost si eu profet". Ciudat, nu-i asa? Paradox. Sa se fi despartit polemic de o carte care reprezentase un act fundamental pentru ideologia extremei drept romanesti a anilor 30 si, in 1991, sa incuviinteze reeditarea ei (chiar daca desfigurata), ba chiar sa se bucure de succesul ei, in loc ca acesta sa-i fi provocat stari cosmaresti de ingrijorare. intretinea, iarasi, fara sa-si dea seama, convingeri ale altora pe care, in 1946 inca, marturisea ca lc-a abandonat total (si chiar le-a,abandonat furioS) si, acum, in 1991, prin cartea sa reeditata, le aducea sprijin si nutriment. Nu este, de altfel, singurul paradox in care il aflam instalat pe marele moralist. Dupa 1965, cand Noica se elibereaza din detentie, incep sa parvina la Paris stirile despre el, apoi ecourile cartilor si ale studiilor sale, pe care Cioran le si citeste uneori cu delicii. Apoi Noica il viziteaza la Paris. Si ce descopera Cioran? El, ca si amicii sai, la Paris fiind, in totala libertate, cu carti publicate si ajunsi notorii, sunt acriti, blazati, scarbiti de tot si de toate, pe cand Noica, fostul puscarias, e optimist, tonic, avand energia de a lua totul de la inceput, creand chiar o scoala de discipoli. Cioran nu conteneste sa se mire de aceasta rasturnare de situatie, Noica aparand ca realizatul, iar ei ca aproape ratati. Dar nu e asa. Pentru ca Noica era condamnat sa scrie si sa publice intr-o limba mica foarte expresiva (in comparatie cu franceza sau englezA), pe cand ci s-au afirmat scriind si publicand in limbi de circulatie. E, iarasi, destinul tarilor mici si al limbilor fara circulatie. incearca acest sentiment gandindu-sc la Emincscu: Zilele trecute am recitit Luceafarul. Nu are pereche in toata literatura franceza (destul de saraca, de altminterI). Ce limba avem!

    Nu cunosc alta mai poetica. Din pacate, e intraductibila. Tradus, Emincscu devine aproape caraghios, oricum teribil de minor si invechit. Literatura noastra este si va ramane complet necunoscuta in strainatate, fiindca nu avem prozatori mari". Cioran ii citeste, cum spuneam, toate cartile lui Noica, ii scrie admirativ despre descoperirea sensurilor filosofici limbajului romanesc, dar cand primeste cartea Sentimentul romanesc al fiintei, nu ezita sa exclame ca ea ar fi putut, tot atat de bine, sa se numeasca, Sentimentul paraguayan al fiintei. De altfel, nici la Heidegger nu agrease exagerarea pusa pe limbaj (Marea lui greseala este, dupa mine, ca a abuzat de resursele limbajului. Cum poate un filozof sa acorde atata importanta cuvintelor? intotdeauna asta mi-a fost intrebarea in cc-1 priveste") Asa stand lucrurile, suntem indreptatiti sa ne intrebam cat de sincere ii erau, totusi, opiniile favorabile despre unele carti ale lui Noica. in sfarsit -si nu e ultimul paradox pe care l-as putea semnala in legatura cu Cioran - omul aproape ursuz, care prefera solitudinea, era indispus enorm de navala vizitelor conationalilor, evitand mereu lumea si onorurile ei futile, stia totusi, si il avertiza pe un prieten: in viata conteaza sa nu pierzi contactele. Totul se face prin relatii: e o banalitate, dar una care nu trebuie niciodata pierduta din vedere". Ma opresc, cu mari regrete, aici.



Dl Dan C. Mihailescu a alcatuit o extraordinara editie din aceasta corespondenta emisa de Cioran, catre cei de acasa, deocamdata descoperita. Sunt incredintat ca viitorul va oferi mari, neasteptate surprize. Si ce tezaur reprezinta corespondenta primita de Cioran, ramasa la Paris sau si in tara!

    Notele d-sale sunt bune, lamuritoare, la obiect, adica fara inutile desfasurari de Caisa eruditie de enciclopedie D-nii Gabricl Liiceanu si Theodor Encscu au transcris si stabilit texte mult dificile, cele mai multe scrise in frantuzeste, iar d-na Tania Radu le-a tradus expresiv Editia epistolara, nu ma sfiesc a o spune, un adevarat eveniment

Martie 1996

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.