Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





TITU MAIORESCU - INDRUMA,TOR AL CULTURII SI LITERATURII ROMANE despre Titu MAIORESCU



Profil general

Epoca marilor clasici isi datoreaza in mare parte stralucirea mentorului sau principal Titu Maiorescu, personalitate de exceptie, autentic Mecena al culturii romanesti intr-o importanta faza de tranzitie.

Format in spiritul culturii germane si franceze, cu studii superioare in filosofie, drept si litere, avand constiinta ferma asupra necesitatii prezentei sale intr-o civilizatie tanara, marele carturar si-a pus pe deplin amprenta pe ceea ce trebuie sa se numeasca maturizarea culturii romane sub semnul autenticului junimism". in acest nobil sens, el s-a folosit de calitati remarcabile pe care le-a imprimat intregii societati pe care o coordona: inalta tinuta si spirit academic, clasicitate si tenta oratorica, patrunderea complexa si ironie superioara, spirit critic si estetic.

Avand ca scop inaltarea culturii romane, Titu Maiorescu n-a cautat un Olimp al insingurarii, ci a dorit un olimpianism colectiv - atragand spre sine poeti si prozatori, oameni de cultura care vor deveni varfuri ale intregii civilizatii romanesti. Ca sa obtina acest exceptional rezultat, a trebuit sa fie filosof si estetician, conducator si critic, dar mai ales indrumator. A reusit sa deschida o noua directie in literatura romana sub semnul geniilor": Eminescu, Caragiale, Creanga etc.



Intre Junimea si Convorbiri literare4

Reveniti din strainatate, de la studii cu perspective catre marea civilizatie, cei cativa tineri (P. P. Carp, V. Pogor, Th. Rosetti, I. Negruzzi si T. MaiorescU), constienti de situatia precara a culturii romane, au hotarat in 1863, la Iasi, crearea Junimii, o asociatie menita sa aduca un suflu nou, poate chiar o autentica nastere. Curand, conducator al ei s-a impus - gratie prestantei greu de egalat - Titu Maiorescu. Acesta a coordonat mai intai atat de necesarele prelectiuni populare" menite a educa simtul si gustul publicului fara de care pasul urmator era practic imposibil. A urmat formarea - treptat, dar sigur - a asociatiei - tip cenaclu, in scopul dezbaterii problematicii teoretice si afirmarii autenticelor valori nationale. Medalionul Junimii (prezent in mod constant in manualele scolarE) pare restrans dar, in realitate aceasta asociatie s-a impus ca primordiala in timp si de o larga perspectiva.



Spiritul junimist (in acelasi timp academic si clasicizant,, critic si oratoric, ironic si inalT) trebuia sa se reflecte intr-o revista si, in 1867, ea s-a numit Convorbiri literare", urmand acelasi consemn maiorescian, in ciuda faptului ca a fost condusa efectiv de Iacob Negruzzi.

Se poate spune, deci, ca Titu Maiorescu a propus o noua directie in cultura romaneasca, pornind de la aplicarea unui spirit propriu care a fost preluat absolut constient de numerosi oameni de cultura astfel, spiritul sau devenind colectiv. Nu in zadar prin junimism intelegem adesea maiorescianism si invers - identitate realmente remarcabila.



Itinerarul activitatii



Activitatea lui Titu Maiorescu (si implicit cea junimista) s-a realizat in cateva etape care marcheaza, de fapt, trecerea de la teorie la practica.

a-  Prima etapa, considerata aproximativ pana la 1874, are un pronuntat caracter polemic si consemneaza elaborarea principiilor social-culturale si estetice ale junimismului. Acum se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele prelectiuni populare"; se demonstreaza necesitatea luptei pentru unificarea limbii literare romane, se avanseaza ideea majora a interesului pentru literatura, se anuleaza formele fara fond" in domeniul culturii si al civilizatiei.

Este totodata perioada cautarilor febrile de modele capabile sa asigure progresul atat de mult dorit de Titu Maiorescu, conform teoriei acestuia dupa care prin negura egoismului nu strabate lumina adevarului, nici caldura frumosului". Un prim succes de seama il marcheaza anul 1872, cand este descoperita personalitatea lui Mihai Eminescu, unul dintre marii reprezentanti ai directiei noi" declarate de Maiorescu. Prin urmare, aceasta etapa consemneaza fundamentarea (oarecum teoretica deocamdata) a acestei directii noi.

a-  A doua etapa (1874-1885) este una de consolidare a respectivei directii noi", de propunere a reprezentantilor ei de baza (Eminescu, Creanga, Caragiale si altiI), de diminuare a teoretizarii si criticismului in favoarea judecatilor de valoare. Acum se propun studii esentiale prin care Titu Maiorescu isi impune maniera de intemeietor autentic al criticii noastre literare moderne, fara a neglija insa preocuparile din domeniile culturii in general, al civilizatiei, al limbii literare. Este etapa aplicabilitatii principiilor teoretice initial formulate, demonstrandu-se astfel pe deplin valabilitatea acestora. in concluzie, preocuparile lui Titu Maiorescu formeaza un autentic sistem, care ar putea constitui ansamblul progresului culturii romanesti.

a-  Dincolo de 1885, stramutarea la Bucuresti aduce cu sine din partea Junimii" si chiar a Convorbirilor literare" un caracter preponderent universitar prin cercetari istorice si filosofice. Dar o data cu aceasta, tensiunea, culoarea si popularitatea lor din primii 25 de ani au disparut.



Diversitatea preocuparilor

Titu Maiorescu a dorit cu deosebire innoirea civilizatiei romanesti si - drept urmare - ansamblul preocuparilor sale a fost extrem de amplu, pornind de la cadrul general catre aspectele particulare.

Pentru cultura si civilizatie in general

Studiul din 1868 in contra directiei de astazi in cultura romana trebuie considerat ca primordial, in sensul ca, prin el, Titu Maiorescu raporteaza o realitate la o necesitate. Teoria formelor fara fond" se constituie intr-un grav semnal de alarma: Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei noastre este neadevarul, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public". Maiorescu prevedea cu ingrijorare ca, formele desarte cu care ne-am ingamfat isi vor razbuna atragand cu lacomie fondul solid din inima straina". Deci, la 1868 cultura romana era un simplu transplant de forme straine pe suflet romanesc" si remarca nu era prea departe de cea a lui Kogalniceanu din Introductie la Dacia Literara (1840).

Ridiculizarea formelor fara fond" va aparea in mastile lui Caragiale", in E usor a scrie versuri / Cand nimic nu ai a spune" (Mihai EminescU) etc. Dar, dincolo de anulare, se cerea spirit constructiv si Titu Maiorescu nota, in 1872: Tot ce astazi este forma goala in miscarea noastra publica trebuie prefacut intr-o realitate simtita". Prin urmare, romanii nu trebuie sa se bucure din formele din afara ale unei culturi mai inalte", ci au nobila obligatie de a se realiza prin ei insisi, dand fondului autohton forme pe masura.





Pentru limba

Vizand limba, formele fara fond" se regasesc ca tema de discutie in studii ca Despre scrierea limbii romane (1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Neologismele (1881), unde Titu Maiorescu combate bombasticismul si stricatorii de limba, etimologismul (Betia de cuvintE), tendinta de occidentalizare. Pe buna dreptate, el sustine alfabetul latin si principiul ortografiei fonetice, imbogatirea vocabularului cu neologisme, dar fara exagerari. Dincolo de asemenea inalte precepte, Titu Maiorescu va impune, in 1904, o veritabila reforma a ortografiei romanesti, consemnand o mare victorie a fondului contra formei in limba.

Pentru folclor in ciuda spiritului sau academic, Titu Maiorescu nu a putut face abstractie de folclor, intai de toate pentru ca fondul national acolo poate fi gasit. in studiul Asupra poeziei noastre populare (1868), el sustine culegerea de folclor a lui Alecsandri din 1852 (mult criticata in timP) drept comoara de adevarata poezie si totodata de limba sanatoasa, de notite caracteristice asupra datinilor sociale, asupra istoriei nationale si, cu un cuvant, asupra vietii poporului roman". Indirect, Titu Maiorescu propune poezia populara drept model pentru literatura culta, avand in vedere faptul ca in ea nu exista simulare, raceala, nota fortata, ci exista cea mai adanca simtire"



Creatorul criticii noastre literare moderne

Din punct de vedere al literaturii ca atare, Titu Maiorescu a parcurs trei mari etape: cercetarea critica" din 1867, directia noua" din 1872 si medalioanele ulterioare. Contrariat de directia veche" care anula tocmai fondul literaturii nationale, el a pornit de la definirea obiectului, spre a ajunge la afirmarea autorizata a acestuia.

Studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 7S67stabileste principiul teoretic conform caruia poezia adevarata (deci literatura n. n.), ca si pasiunea si simtamantul, ne arata dar obraznica tranzitiune de la o idee la alta si in genere o miscare abundenta a gandirii". Spre deosebire de stiinta, care expune adevarul ca atare, poezia (respectiv literatura n. n.) este arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte". Prin urmare, literatura trebuie sa aiba doua conditiuni": una materiala", realizata prin cuvinte, ca organ de comunicare" (adica prin ceea ce se cheama figuratia lexico-gramaticala - figuri de stil, tropi, licente poetice, expresivitate etC), cealalta - ideala - care sa conceapa neaparat sentimente si pasiuni exprimate, caci poezia cea adevarata nu este decat un simtamant sau o pasiune, manifestare in materie sensibila". Obligatia scriitorului este - spre deosebire de cea a omului de stiinta, care sustine adevarul, sau a artistului nonliterar, care nu opereaza cu cuvinte - aceea de a se expune in fata cititorului pe calea limbajului figurativ-sentimental, excluzand logicul, politicul, economicul etc. in asemenea conceptii rezida si esenta critica a manierei maioresciene: aflarea materialului sensibil care pentru poezie consista in imaginile sensibile desteptate prin cuvinte". Maiorescu aduce in discutie asadar o critica literara analitica si estetica, spre deosebire de Gherea care cauta critica adevarului in literatura.

Pe o treapta ulterioara, Directia noua in poezia si proza romaneasca (1872) saluta literatura care se caracterizeaza prin simtamant natural, prin adevar, prin intelegerea ideilor () si totodata prin prestarea si chiar accentuarea elementului national". In fruntea acestei directii noi" in poezie se situeaza V. Alecsandri -creatorul Pastelurilor. Alaturi de el, M. Eminescu - poet in toata puterea cuvantului" -dar si S. Bodnarescu, Matilda Cugler-Serbanescu, B. Petric s. a. Pentru proza sunt mentionati Odobescu, Slavici, Xenopol, I. Negruzzi, P. P. Carp etc.

Este foarte clar ca si Maiorescu a putut gresi in incercarea sa de a elucida directia noua" pe deplin, unii scriitori parand doar a o exprima. Dar, la nivel general, previziunile sale s-au adeverit; directiile poeziei alecsandriene si eminesciene si cele ale poeziei de profund suflu epic-descriptiv impunandu-se in cele din urma, spre a forma fondul corespunzator formei.




Dupa fundamentarea teoretica, cercetarea literara maioresciana urma sa supuna examenului critic prefigurari concrete ale directiei noi". Eminescu si poeziile lui (1889) defineste profilul geniului in mod general dar si personalitatea lui Eminescu: Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut, care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc." Prin urmare, geniul este indiferent la timp si spatiu. Dezvaluind personalitatea lui Eminescu, Maiorescu ii evidentiaza staruinta de a citi, de a studia, de a cunoaste", cunoasterea filosofiei, a credintelor religioase, pasiunea pentru operele poetice din toate timpurile", pentru acel ideal al culturii omenesti" (care este integrat in chiar individualitatea lui intelectuala"). in definirea creatiei eminesciane, Maiorescu porneste de la tendinta poetului de a cerceta adevarul, spre a afirma: poeziile lui sunt subiectiv adevarate nu numai atunci cand exprima o intuitie a naturei sub forma descriptiva, o simtire de amor uneori vesela, adeseori melancolica, ci si atunci cand trece peste marginea lirismului individual si imbratiseaza si reprezinta un simtamant national sau umanitar". in mod de-a dreptul magistral se expun deodata sinteza si perspectiva eminesciana, caci poetul traieste de acum inainte in viata poporului sau".

La randul sau, studiul Comediile d-lui I. L. Caragiale realizeaza dispunerea moralei in raport cu personalitatea marelui scriitor. Care poate fi moralitatea artei decat acea necesara inaltare impersonala? - pare a se intreba Titu Maiorescu. Si tot el va raspunde ca arta (deci si literaturA) are functie educativa, trebuind sa produca asupra omului sentimentul purificarii. in opera artistica, morala nu se afiseaza (cum cerea GhereA), ci se implica. Cat il priveste pe Caragiale, T. Maiorescu sustine ca opera acestuia ne arata realitatea in partea ei comica" dar intr-o maniera atat de profunda, incat ai senzatia ca indaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie".

Formula critica a lui Maiorescu se afla cuprinsa insa in studiul O cercetare critica-. O critica serioasa trebuie sa arate modelele bune cate au ramas si sa le distruga pe cele rele si, curatind astfel literatura de multimea erorilor, sa prepare junei generatiuni un camp liber pentru indreptare." Prin urmare, cercetarea literara trebuie sa aiba multiple semnificatii: filosofica, estetica, critica. in studiul Poeti si critici, Maiorescu schiteaza portretul criticului fata-n fata cu cel al scriitorului; el trebuie sa descopere valoarea estetica (si nu s-o creeze - precum scriitoruL), pe care s-o opuna nonvalorii, spre a obtine progresul literaturii. inaintea lui Maiorescu, incercari critice au mai realizat Heliade-Radulescu, Russo, Alecsandri; Radu lonescu propusese chiar un sistem al criticii literare. Dar a fost menirea lui T. Maiorescu de a impune critica noastra literara autentica drept sistem teoretic si practic, sub semnul atat de fericit al esteticii.



Maiorescu si posteritatea

Afirmat si combatut (de Gherea si Hasdeu, de exemplU) in partea a doua a secolului trecut, venerat si din nou demistificat mai apoi, Titu Maiorescu nu poate fi omis din istoria noastra literara: intrucat a condus o scoala de literatura (JunimeA), a pornit directia noua" in scrisul nostru, a fundamentat critica literara nationala, a impus apararea valorilor contra nonvalorilor. Indiferent de optiunile urmasilor sai din cercetarea literaturii, aceasta ultima consideratie nu poate si nu va putea fi niciodata anulata. Prin urmare, Titu Maiorescu a fost, este si va fi un contemporan.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.