Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Petru MAIOR



    Petru MAIOR - poza (imagine) portret







Petru MAIOR - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 1760 (?), Targu Mures - m. 2 febr. 1821, Buda (Ungaria).

Carturar si filolog.

Fiu al protopopului Gheorghe, orginar din Diciosanmartin, si al Anei (n. Munteanu).

Studii gimnaziale la Targu Mures si Blaj (1769-1774), unde este calugarit; teologia si filosofia la „Propaganda Fide" din Roma (1774-1779); Facultatea Juridica si cursurile Scolii „Sfanta Ana" la Viena (1779-1780), unde are loc definitiva orientare a gandirii sale in sensul luminismului lui losif al Il-lea. Revenit in tara, paraseste ordinul calugaresc si se integreaza total generatiei Supplex-u, la a carui elaborare participa. Functioneaza ca prof. de filosofie la Blaj (1780-1784), preot al Reghinului si protopop al Gurghiului (1784-1809), cenzor si corector al cartilor romanesti la Tipografia craiasca din Buda (1809-1821), unde debuteaza editorial la 1809 cu Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti. Spirit practic si combativ, facut sa invinga, el izbuteste - singur intre carturarii transilvaneni ai vremii - sa-si publice in „Craiasca Tipografie a Universitatii Unguresti" de la Buda aproape toate scrierile: Didahii adeca invataturi pentru cresterea fiilor la ingropaciunea pruncilor morti (1809); Prediche sau invataturi la toate duminecile si sarbatorile anului (1810-1811); Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia (incluzand Disertatie pentru inceputul limbei romanesti si Disertatie pentru literatura cea vechie a romanilor, 1812); Istoria besericei romanilor atit a ces-tor dincoace, cit si a celor dincolo de Dunare (1813); Raspunsul la Cirtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei ceii pentru inceputul romanilor in Dachia (1814); Animadversiones in recen-sionem Historiae de origine Valachorum in Dacia, (1814); Reftexiones in Responsum Domini Recensentis Viennensis ad Animadversiones in recensionem Historiae de origine Valachorum in Dacia (1815); Contempla-tio recensionis in valachicam Anticriticam litterariis Ephemeridibus Viennensibus, 1816 divulgatae (1816); Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur (in anexe, Dialog pentru inceputul limbei romana intra nepot si unchi, 1819). Una din cele mai importante opere avea sa apara, insa, postum: Procanon ce cuprinde in sine cele ce sint de lipsa spre intalesul cel deplin si adevarat al canoanelor si a toata tocmeala bisericeasca, spre folosul mai cu sama a romanilor (1894). Daca aceste lucrari reprezinta o contributie capitala la difuzarea crezului national al Scolii Ardelene, brosurile de stiinta popularizata (trad. dupa variante germane, din Heintl Francisc, D. Nep. Neuhold, Ioann Biirger, L. Mitterpa-her), ca si talmacirea voi. I din Telemaque de Fenelon, tiparita la Buda (1818), au semnificatia unui important act de cultura luminista.



Operele lui MAIOR sintetizeaza creator ideile si aspiratiile marii generatii a Supplex-ului. Ca atare, indiferent de domeniul pe care-1 reprezinta, ele aduc o accentuata nota polemica si militanta. In prima sa lucrare, Procanon ce cuprinde in sine cele ce sint de lipsa spre intalesul cel deplin si adevarat al canoanelor si a toata tocmeala bisericeasca, spre folosul mai cu sama a romanilor, scrisa in 1783, autorul incearca sa previna primejdia ca teologii „papisti" ai Blajului sa devina agentii propagandei de catolicizare a romanilor ardeleni. in acest scop, el trece la fundamentarea teoretica a atitudinii sale antipapale. In lumina argumentatiei, scrierea se defineste ca o sinteza originala intre galicanism si ortodoxie. Dar semnificatiile sale adanci, politice si luministe, reies doar in corelatie cu conditia specifica a romanilor transilvaneni, la care ortodoxismul luase functia de „lege" romaneasca, cu miscarea de fronda antipapala sud-est europeana si cu situarea autorului in cadrul conflictului stat-biserica pe pozitiile de aparare a puterii laice. in functie de acesti factori, Procanonul, una din cele mai semnificative opere polemice si militante ale luminismului romanesc, apare ca o viguroasa replica orientala a miscarii antipa-pale a secolului al XVIII-lea. Un alt capitol al programului de luminare a romanilor il reprezinta omiletica. Ilustrata de Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti (1809), Didahii adeca invataturi pentru cresterea fiilor la ingropaciunea pruncilor morti (1809), Prediche sau invataturi la toate duminecile si sarbatorile anului (1810-1811), ea urmeaza opera predicatoriala a lui Paolo Segneri. Dar MAIOR selecteaza, remodeleaza si adapteaza textul italian la conditia romanilor, impregnandu-1 cu elemente de critica sociala. Introducand predica moderna, libera, cu o marcata nota laica si luminista, el transforma altarul in mijloc de instruire si educare. Potrivit opticii „luminilor", MAIOR concepe insa progresul in dublu sens: spiritual si material. De aici efortul de a traduce si publica un numar de sapte brosuri de economie casnica, punand la contributie versiuni germane: invatatura pentru prasirea pomilor scrisa de Heintl Francisc (1812); Dissertatie a lui Ioann Biirger MAIOR D. despre zahar carele din must de tulei de cucuruz si de jugastru se face (1813); invatatura despre agonisirea vitei de vie si despre maiestria de a face vin, vinars si otet, intocmita de autorii Saptal, Rosier, Parmentier si Dussieux si intru acest chip scurtata de abatui Ludovic Mitterpaher, iara acum prefacuta in limba romaneasca (1813); invatatura pentru ferirea si doftoriia boalelor celor ce se incing prin tara si a celor ce se leaga si a unor boale sporadice, adeca pe ici pe colo imblatoare, ale vitelor celor cu coarne, precum si a cailor, a oilor si a porcilor (1816). Contactele cu spiritualitatea occidentala sunt evidentiate deopotriva de talmacirea, prin intermediar italian, a lui Telemaque de Fenelon (1818). Realizand in epocaprima si cea mai buna traducere tiparita a „cartii divine a veacului" (Montesquieu), MAIOR se releva ca un spirit sensibil, deschis spre zonele artei. Dar imprejurarile vremii deplaseaza unghiul interesului sau spre domeniul istoriei. Expresie a angajarii politice, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia (1812) se constituie intr-o filipica stiintifica impotriva detractorilor romanilor si un mijloc de propagare a crezului national. La curent cu exigentele istoriografiei luministe, autorul realizeaza o expunere sintetica, axata pe o tema unica: inceputul romanilor in Dacia.

intregul esafodaj argumentativ este construit in jurul ideilor romanitatii pure a romanilor, a unitatii si continuitatii neintrerupte a romanilor in Dacia nord si sud-dunareana. Sustinandu-le cu patos, opera se converteste intr-o polemica scanteietoare, cu o valoare literara intrinseca. Chintesenta a gandirii Scolii Ardelene, ea joaca un rol fundamental in cristalizarea constiintei de sine a poporului roman. Aceeasi functie militanta ii revine Istoriei besericei romanilor atit a cestor dincoace, cat si a celor dincolo de Dunare (1813). inscrisa in perimetrul istoriografiei luministe, ea este organizata in functie de doua idei-cheie: vechimea crestinismului institutiona-lizat la romani si pastrarea nealterata a „legii" ortodoxe, prima corelata in subtext cu sensurile politice ale Istoriei pentru inceputul romanilor in Dachia, a doua, cu acelea ale Procanonului. Dar, in vreme ce acestea releva vocatia polemicii. Istoria besericei romanilor dezvaluie resursele autorului pentru memorialistica si pamflet. Rechizitoriul facut lui I. Bob, a carui atitudine politica rezervata starneste nemultumirea generala, atrage insa dupa sine nu numai sistarea tiparirii cartii (la pagina 392) si difuzarea ei tarzie (dupa 1840), ci si o polemica personala vehementa cu aparatorul devotat al episcopului, canonicul D. Vaida. Replica lui M., Raspunsul la Cir-tirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei ceii pentru inceputul romanilor in Dachia (1814), un pretios document biografic, ca si disputa stiintifica cu J. B. Kopitar, recenzentul Istoriei pentru inceputul romanilor in Dachia, concretizata in Ani-madversiones in recensionem Historiae de origine Vala-chorum in Dachia (1814), Reflexiones in Responsum Domini Recensentis Viennensis ad Animadversiones in recensionem Historiae de origine Valachorum in Dacia (1815), Contemplatio recensionis in valachicam Anti-criticam litterariis Ephemeridibus Viennensibus (1816), vin sa ateste ca polemica este atitudinea sa fundamentala. Subordonate istoriei, lucrarile filologice - Disertatie pentru inceputul limbei romanesti (1812), Disertatie pentru literatura cea vechie a romanilor (1812), Orthographia romana sive latino-valachica, una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur (1819), ca si Dialog pentru inceputul limbei romana intra nepot si unchi (1819) - sunt menite sa suplimenteze, cu date proprii, argumentatia postulatelor nationale si sa contribuie la desavarsirea instrumentului necesar actiunii de luminare. Atestand o pregatire lingvistica remarcabila si o conceptie filologica moderna, articulata in esenta patrimoniului teoretic luminist, ele pun in discutie o mare diversitate de probleme: de lingvistica generala si romanica, de gramatica si ortografie, de limba literara si lexicografie etc. Exceptand argumentarea complexa a latinitatii romanei si fixarea ferma a locului si importantei sale in contextul limbilor romanice, MAIOR trece la o dezbatere ampla a chestiunii limbii literare. In tratarea tuturor aspectelor implicate de procesul formarii si dezvoltarii acesteia - introducerea alfabetului latin, stabilirea normelor ortografice (luand ca exemplu scrierea italiana) si imbogatirea lexicului, ordonarea sa in dictionar -, el incearca sa mentina echilibrul intre doua deziderate majore: demonstrarea latinitatii limbii si respectarea principiului luminist al accesibilitatii, intrucat „pentru aceea graim ca sa ne intaleaga aceia carora graim". Prelungite asupra dialectelor sud-dunarene si asupra limbilor romanice, de unde anumite merite in directia dialectologiei si a studiului comparativ al limbilor, preocuparile lingvistice ale lui MAIOR sunt intregite de colaborarea la Lesiconul de la Buda (1825). Coordonand munca diversilor colaboratori si asigurand lucrarii unitatea de conceptie, el preia, din 1820, revizuirea intregului material, definitivandu-1 pana la litera H inclusiv. Receptata si aparata de numerosi discipoli (D. Bojinca, E. Murgu, I. Monorai s.a.), invocata cu entuziasm si pietate de generatia de la 1848, opera lui MAIOR se face expresia pe cat de tipica, pe atat de originala a modului specific de manifestare umana, ideologica si estetica a luminismului romanesc.




OPERA

Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti, Buda, 1809; Didahii adeca invataturi pentru cresterea fiilor la ingropaciunea pruncilor morti, Buda, 1809; Prediche sau invataturi la toace duminecile si sarbatorile anului, Buda, 1810-1811 (ed. II, Cluj, 1906, avand ca anexa si Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti); Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, Buda, 1812 (ed. II, Buda, 1834; ed. III, Budapesta si Gherla, 1883); Disertatie pentru inceputul limbei romanesti si Disertatie pentru literatura cea vechie a romanilor, in Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, Buda, 1812; Istoria besericei romanilor atat a cestor dincoace, precum si a celor dincolo de Dunare, Buda, 1813 (ineditele operei, in T. Cipariu, Acte si fragmente. Blaj, 1855 si in Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, 1906); Raspunsul la Cartirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei ceii pentru inceputul romanilor in Dachia, Buda, 1814 (ed. II, Cluj, 1923); Animadversiones in recensionem Histo-riae de origine Valacliorum in Dacia, Buda, 1814; Reflexiones in Responsum Domini Recensentis Viennen-sis ad Animadversiones in recensionem Historiae de origine Valacliorum in Dacia, Pesta, 1815; Contemplatio recensionis in valachicam Anticriticam litterariis Ephemeridibus Viennensibus, 1816 divulgatae, Buda, 1816; Ortliographia romana sive latino-valachica, una cum clavi qua penetratia originationis vocum reserantur, Buda, 1819; Dialog pentru inceputul limbei romana intra nepot si unchi, in Ortliographia romana sive latino-valachica, Buda, 1819; Protopopadichia, adeca puterea, drepturile si privileghioanele protopopilor celor romanesti din Ardeal, fragmente in Sionul romanesc, nr. 10-11, 1865 si nr. 2, 4-6, 9-16, 1866; Fragmente inedite din ale lui P. Maior, in Archiv pentru filologie si istorie, nr. 2, 15, 17, 18, 19, 1867-1868; Procanon ce cuprinde in sine cele ce sint de lipsa spre intalesul cel deplin si adevarat al canoanelor si a toata tocmeala bisericeasca, spre folosul mai cu seama a romanilor, ed. ingrijita de C. Erbiceanu, Bucuresti, 1894 (ed. II, Sibiu, 1948); Scrisori si documente inedite, ed. ingrijita, pref., note si indice de N. Albu, Bucuresti, 1968; Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, I-II, ed. critica si studiu asupra limbii de F. Fugariu, pref. si note de MAIOR Neagoe, Bucuresti, 1970; Scrieri, I-II, ed. critica de F. Fugariu, pref. si tabel cronologic de Maria Protase, Bucuresti, 1978; Protopopadichia, ed. ingrijita si studiu introductiv de I. Chindris; Cluj-Napoca, 1997; Scripta minora, ed. ingrijita de I. Chindris, Bucuresti, 1997. Traduceri: Francisc Heintl, invatatura pentru prasirea pomilor scrisa de ~, Buda, 1812; D. Nep. Neuhold, invatatura de a face sirup si zaliar din mustul tuleilor de cucuruz dupa ce s-au cules cucuruzul de pre ei, intocmita de ~, Buda, 1812; Ioann Biirger, Dissertatie a lui ~ despre zaliar carele din must de tulei de cucuruz si de jugastrii se face. Scurtata si pre limba romaneasca prefacuta, Buda, 1813; Saptal, Rosier, Parmentier si Dussieux, invatatura despre agonisirea vitei de vie si despre maiestria de a face vin, vinars si otet, intocmita de autorii ~ si intru acest chip scurtata de abatui Ludvic Mitterpaher, iara acum prefacuta in limba romaneasca, Buda, 1813; Invatatura pentru ferirea si doftoriia boalelor celor ce se incing prin tara si a celor ce se leaga si a unor boale sporadice, adeca pe ici pe colo imblatoare ale vitelor celor cu coarne, precum si a cailor, a oilor si a porcilor, Buda, 1816; Fenelon, Intamplarile lui Telemah fiului lui Ulise (Odisseus), intocmite de Fenelon, arhiepiscopul Cambriei, acum intai de pre limba italieneasca pre limba romaneasca prefacuta de ~, tom. I, Buda, 1818.

REFERINTE CRITICE

Ath. MAIOR Marienescu, Viata si operele lui Petru Maior, 1893; N. Iorga, Istoria XVIII, II; N. Iorga, Istoria, III; Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, I; Gh. Bogdan-Duica, Petru Maior si Justinus Febronius sau Petru Maior ca vrajmas al papei, 1933; L. Blaga, Gandirea romaneasca in Transilvania in secolul alXVIU-lea, 1966; I.L.R., II, 1967; A. Radu, in Steaua, nr. 8, 1968; I. Pervain, Studii de literatura romana, 1971; D. Popovici, Studii, I; D. Ghise si P. Teodor, Fragmentarium iluminist, 1972; S. Cioculescu, Itinerar critic, I, 1973; Maria Protase, Petru Maior: un ctitor de constiinte, 1973; K. Kollo, Ket irodalom mezs-gyejen, 1984; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; S. Duicu, Pe urmele lui Petru Maior, 1990.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Petru MAIOR

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Petru MAIOR




Petru Maior - creatia sa, lucrarile sale

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text