Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Mihail SORBUL



    Mihail SORBUL - poza (imagine) portret







Mihail SORBUL - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Mihail Smolsky), n. 16/19 oct. 1885, Botosani - m. 20 dec. 1966, Bucuresti.

Dramaturg si prozator.

Fiul polonezului Anton Smolsky (locotenent de ulani, apoi actionar la o soc. petroliera) si al Mariei (n. Moscovici).

Studii liceale la Iasi, Ploiesti si Bucuresti, absolvite in 1905.

Urmeaza temporar (1905-1906) Facultatea de Drept din Bucuresti, iar intre 1906-1907 Conservatorul de Arta dramatica (clasa Nottara). Debuteaza editorial cu piesa Eroii nostri (1906), publicata sub adevaratul sau nume; e o comedie tragica despre "junii corupti" ai inceputului de veac, in care replicile cinice il anunta pe Sbilt, iar obsesia realizarii morale, pe Tofana. Tot sub numele Smolsky, publica in rev. Convorbiri critice piesetele Vant de primavara (1908), Poveste banala (devenita Poveste studenteasca), inviere si Doua credinte (toate in 1909). impreuna cu Liviu Rebreanu, scoate rev. Scena (1910-1911). Secretar literar al Companiei Marioara Voiculescu (1913). Prin episodul dramatic Saracul popa!, comedia tragica Praznicul calicilor (publicate in rev. Convorbiri critice in 1909, sub pseud. "Sorbul" dat de Mihail Dragomirescu) si drama Letopiseti (1914), introduce o viziune prozaic-realista, anti-romantica, in piesa istorica romaneasca. In 1916 i se reprezinta comedia tragica Patima rosie, cu Elvira Popescu in rolul Tofanei (intr-o prima varianta, din 1908-1909, piesa se numea Amoruri anormale). Teatrul Mic joaca Patima rosie in turneul sau parizian (1923), Tofana fiind comparata, de critica franceza, cu Fedra. La Iasi i se reprezinta comedia tragica Dezertorul (1917) si drama Razbunarea (1918), replica data Patimii rosii. Director al rev. Sagetatorul (1921-1922). Membru fondator al Soc. autorilor dramatici romani (1923) si presedinte al acesteia (din 1927). Director al Teatrului National din Cluj (1931). in romanul O iubesti? (1933), intr-o atmosfera de realism magic, eroul, Aurel Berescu, e un om fara insusiri, care, fascinat de personalitatea creatoare a unui prieten, preia identitatea acestuia. Romanul Mangaierile panterei (1934) constituie transpunerea epica a dramei Prapastia (1921), in care eroina e urmarita de morbul crimei. Adevarul si numai adevarul (1936) este un roman cu intriga politista, iar Glasul nevesti-mi (1938), un voi. de schite umoristice. Premiul national de teatru (1937).



Patima rosie reprezinta, atat in opera lui Mihail Sorbul, cat si in literatura noastra dramatica, un adevarat miracol, prin rapiditatea cu care se consuma actiunea, prin perfectiunea constructiei teatrale, ca si prin pregnanta neobisnuita a personajelor si substanta lor ideatica implicita. Celelalte piese ale lui Sorbul ne mai intereseaza astazi numai in masura in care ele ofera datele referentiale ce ne ajuta sa intelegem si mai exact specificul eroilor din Patima rosie. Aceasta comedie tragica este construita numai din simetrii si contraste. Astfel, debutul celor trei acte e identic, sugerand continuu ca echilibrul fragil al lucrurilor va fi, curand, spulberat de un conflict violent ce sta sa explodeze. in primul act, Tofana incearca sa citeasca, dar este conturbata de Sbilt, care "se plimba plictisit, dand semne de nerabdare"; si in actul urmator, in vreme ce Tofana citeste, usa se deschide, iar eroina se intoarce fulgerator, gata sa dea riposta; in fine, ultimul act incepe in aceeasi atmosfera incarcata, Crina "rasfoieste" nervoasa o carte iar Tofana intra "tulburata". Finalurile de acte sunt si ele identice in violenta lor, iar pentru a fi adecvat intelese trebuie puse in legatura cu bestiarul acestui univers, in care apare, ca o unica tema cu infinite variatiuni, un singur animal simbolic (deloc intamplator, referintele la acesta se gasesc numai in replicile Tofanei sau ale lui Sbilt, urmasii "strasnicului hingher" Haralambie Sbilt). Viziunea sanguinara sau "patima rosie" care pluteste in atmosfera piesei anunta, fara incetare, prezenta unor "fiare" puternice, cu apetit salbatic, ce stau sa-si devoreze victimele (Xenia Dolfineanu, din drama Prapastia, este si ea, ca Tofana, o "pantera"); astfel, Tofana ii marturiseste lui Rudy: "ma faci sa regret ca in loc de unghii n-am gheare. Te-as sfasia" sau ca ea se trage "dintr-un hingher si tu nu esti decat un catelus inzorzonat cu panglicute"; la fel, Sbilt declara iritat ca "eu nu sunt caine" ori ca "n-am simtit nici o placere facand pe catelusul la usa" etc. in sensul aratat, toate finalurile de acte anunta iminenta devorare a prazii. in actul intai, Tofana, dintr-o pornire violent-irationala, "se agata de gatul lui Rudy si il saruta"; in al doilea act, Rudy se zbate in bratele lui Castris, unealta celei care striga cu entuziasm demential: "Sugruma-1, Castris! Omoara-1 ca pe un caine!"; in ultimul act, omorandu-1 pe Rudy, Tofana savureaza, intr-un "extaz de nemarginita multumire", zvacnirile din urma ale barbatului ("!Asa! in patru labe, caine!")- in voluptatea cruda a Tofanei capata contur pregnant marele personaj absent al piesei, adica Haralambie Sbilt, "strasnicul hingher" ce aspira la "rangul de gealat" si a fost, in meseria lui, "un adevarat artist" care "se topea de fericire la zvacniturile dobitocului sugrumat". Dupa parerea avizata a lui Sbilt, in piesa se confrunta doua "perechi ideale" de semn contrar, prefigurand, in insolita lor combinare, un fel de "cadril fantastic". Pe de o parte sunt "firile firesti" (Crina si Castris), cu mediocritatea temperamentului lor de "oameni cumsecade"; pe de alta, Tofana si Sbilt, care "trec peste marginile firii omenesti si merg pana la capat", fiind caractere tragice nu numai din cauza determinismului biologic, ci si din lipsa de masura sau din neputinta lor funciara de a concepe concilierea cu fortele adverse. Apoi, Castris, omul sters, are, iremediabil, nevoie de puternica individualitate a Tofanei, dupa cum Sbilt e atras, la randul sau, de mediocritatea calma, linistitoare a fiintei normale (Crina). Tofanei sau femeii demonice, fatale i se opune Crina, femeia angelica; in rest, prin acest univers concentrat circula doar "dobitoci" (observatia apartine, fireste, lui Sbilt): "dobitocul frumos" sau Rudy, "dobitocul sadea" sau Castris si "dobitocul inteligent", adica paradoxalul Sbilt. SORBUL introduce in teatrul romanesc o noua specie - comedia tragica- fiind, prin aceasta primul nostru dramaturg modern. Din perspectiva unei estetici traditionale, Patima rosie e o piesa "impura", nefiind propriu-zis nici drama, nici comedie, tocmai din cauza incongruentei dintre cele doua "perechi ideale", din incompatibilitatea, de natura estetica, a caracterelor. Astfel, in triunghiul Castris-Tofana-Rudy, in mod normal perpetuu producator de situatii comice, tonalitatea e disarmonica datorita caracterului "nepotrivit" al eroinei, din cauza inaptitudinii ei pentru comedie. Castris, personaj de farsa, si Crina, ingenua din comedia sentimentala, sunt luati in vartejul celor care "trec peste masura firii omenesti", transmutati intr-un spatiu tragic. Dramaturgul a intuit deformarea estetica produsa prin insolita imbucare a doua lumi contrare, semnaland-o printr-o parodica referinta livresca. in ultimul act, intrand in camera, deoarece crede ca acolo il asteapta Crina, Rudy creeaza o situatie analoaga celei din O noapte furtunoasa. "Ai auzit de Noaptea furtunoasa a lui Caragiale?", il intreaba sarcastica, Tofana, explican-du-i ca "intamplarea dumitale imi aminteste de Rica Ven-turiano []. Numai o singura deosebire: Venturiano a dat peste coana Veta, iar dumneata peste Tofana". in O noapte furtunoasa, comedia e la un pas de tragedie caci gelozia furibunda a eroilor poate provoca o catastrofa gratuita; in situatia comica se prefigureaza, pentru o clipa, un nucleu tragic. In Patima rosie, tocmai prin trimiterea livresca pe care o face, Tofana dovedeste ca a intuit persistenta, in situatia tragica, a germenului comic, datorita caruia totul s-ar putea preschimba intr-o comedie. Posibila inversare e anihilata insa de foamea de tragic a eroinei, asa incat quiproquo-u primeste accente grave, iar Rudy devine personajul unei sumbre parodii caragialesti. Printre caracterele comice si cele tragice, circula Rudy, personaj intermediar prin natura lui ambigua, prin lipsa de identitate precisa (anuntata, de la inceput, de statutul lui donjuanesc de vesnic "calator"); el poate accepta, fatalist, deznodamantul tragic ("in loc sa plec, stau pironit pe scaun si astept sa ma impusti"), dar tot la fel de bine poate propune, aproape imediat, si reconcilierea: "Nu zau, Tofano, hai sa ne incheiem aventura noastra dandu-ne mainile si sarutandu-ne ca doi prieteni". Marele impulsor de teatralitate comico-tragica ramane insa diabolicul Sbilt, care se si vede pe sine ca pe o "planeta" in jurul careia se rotesc "satelitii", adica restul eroilor. El este "actorul Domnului" (Spieler Gottes), cel ce parodiaza pe Creator (" nu ma tin mai destept decat Creatorul. Daca-1 plagiez pe dansul, nu e o scadere."), prezicand si silind, prin masinatiile sale, desavarsirea rapida a destinului. Sbilt o convinge pe Tofana ca n-are nici un rost sa amane "reprezentatia" tragica a "executiei" lui Rudy, refuzand revolverul, caci destinul nu poate fi ocolit; "Nu revolverul face sa curga sangele, ci insusi sangele e varsator de sange". Spre deosebire de Tofana, Sbilt mai are un predecesor in Vlad Tepes din Praznicul calicilor, el nefacand decat sa generalizeze programul acestuia de regenerare a umanului; Tepes, care a "curatat cu grija" poporul, da foc infirmilor "ca sa scapam mosia de boala si ocara". Pentru filosoful boem, ca si pentru unii eroi ai lui Ibsen si Cehov, pamantul intreg "e un spital", caci toti oamenii sunt "bolnavi". Or, doar prin sinucidere putem extirpa "germenul degenerarii rasei omenesti" (obsedat de "degenerare", Sbilt e un Max Nordau in miniatura). Patima rosie e o teribila piesa a "reabilitarilor" ce esueaza in deriziune: Sbilt spera ca prin Crina sa-si schimbe felul extravagant de a trai si sa-si scrie cartea despre viitorul omenirii (care si ea se poate "reabilita" prin sinucidere); Tofana, ca o adevarata eroina ibseniana, intentioneaza sa-1 paraseasca pe Castris, deoarece are o "datorie" fata de sine; Castris vrea sa se casatoreasca, in fine, cu Tofana, caci societatea "isi are legile ei, iar noi am fost in afara de ele"; Rudy se intoarce din vagabondajul european pentru ca ar dori sa puna capat "apucaturilor astea usoare", datorita carora "prea m-a luat lumea la ochi". Toate metamorfozele visate de eroi sunt deformate grotesc de jocul impulsiv, irational, al pasiunilor contrare. In teatrul lui S., omul este marioneta tragica a "patimii rosii". Ca si Tofana, Ada, din drama Razbunarea, declanseaza prin "veselia ei tragica" imprevizibile consecinte (toate piesele lui SORBUL sunt, in fond, niste "razbunari" succesive, caci o patima declanseaza o alta contrara). in Prapastia, Xenia Dolfineanu e "pantera" ce sta gata de atac, asteptand ca "furtuna aceasta a patimii Ťalteiť fiare" sa se dezlantuie asupra ei. De altfel, inca din prima piesa, Eroii nostri, lumea apare ca un bestiar: barbatul e "un lup flamand" iar femeia, reveland impulsuri vampirice, o "caracatita" care "hipnotizeaza cu privirea ei intunecata". In fine, in Dezertorul, viziunea sanguinara este generalizata, cosmica: "Se-ncrancena barbatii in lupte aprige, se incruciseaza urgia cerului cu faradelegile pamantului" sau "Sareau tidvele ca dovlecii, iar sangele tasnea ca din pompa" Drama Razbunarea constituie, in sensul acesta, o replica data Patimii rosii. Protagonistii discuta despre tragedia pasionala din Patima rosie, aratandu-si repulsia fata de foamea de tragic, fata de sentimentele salbatice dezlantuite acolo, respingand casatoria "legata prin dragoste" si acceptand-o doar pe aceea sudata prin "prietenie si stima". Ca si Ibsen (cel din Comedia iubirii), SORBUL este si el aici un hegelian intuitiv, vazand in casatorie un raport etic in care nu poate fi conceput "hazardul pasiunilor". De aceea, in Razbunarea exista, la urma, o atmosfera pre-oneilliana, deznodamantul aducand marea liniste de dupa furtuna patimilor.



OPERA

Eroii nostri, piesa in 4 acte, Bucuresti, 1906; Praznicul calicilor, comedie tragica intr-un act. Saracul popa!, episod dramatic intr-un act, Craiova, 1911 (ed. II, Bucuresti, 1916; ed. III, 1923); Letopiseti, drama in 5 acte si un prolog, Bucuresti, 1914 (ed. II, 1922); Patima rosie, comedie tragica in 3 acte, cu o pref. de M. Dragomirescu, Bucuresti, 1916 (ed. II, 1921; ed. III, cu articolele d-lor Gabriel Boissy, Robert de Flers si alti critici francezi, 1923); Razbunarea, piesa in 4 acte, Bucuresti, 1918; Dezertorul, comedie tragica in 3 acte, Bucuresti, 1919 (ed. II, 1921; ed. III, 1928); Prapastia, drama in 4 acte, Bucuresti, 1921; A doua tinerete, comedie tragica in 3 acte, Bucuresti, 1922; Don Quichotte della Manclia, comedie tragica in 4 acte si 13 tablouri dupa Cervantes, Bucuresti, 1925; Coriolan Secundus, comedie in 3 acte, Bucuresti, 1929; Ion, drama in 16 scene si 4 pauze, dupa romanul Ion de L. Rebreanu, Bucuresti, 1932; O iubesti?, roman, Bucuresti, 1933; Mangaierile panterei, roman, Bucuresti, 1934; Dracul, piesa in 2 acte, Bucuresti, 1935; Adevarul si numai adevarul, roman, Bucuresti, 1936; Glasul nevesti-mi. Bucuresti, 1938; Meeting, nuvela, Bucuresti, 1949; Teatru, I-II, studiu introductiv de F. Tornea, Bucuresti, 1956; Patima rosie, pref. de D. Micu, Bucuresti, 1965; Letopiseti, postfata si bibliografie de A. Goci, Bucuresti, 1980; Patima rosie. Bucuresti, 1980; Patima rosie, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic si addenda de Antoaneta Tanasescu, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICE

G. Ibraileanu, Note si impresii, 1920; Al. Busuioceanu, Figuri si carti, f. a.; M. Dragomirescu, De la misticism la rationalism, 1924; idem, Critica, II, 1928; F. Aderca, Marturia unei generatii, 1929; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane 1900-1937,1937; G. Calinescu, Istoria; Al. Cioranescu, Teatrul romanesc in versuri si isvoarele lui, 1934; C. Moldoveanu, Autori si actori, 1944; T. Vianu, Jurnal, 1961; V. Rapeanu, Noi si cei dinaintea noastra, 1966; D. Saram, in Luceafarul, nr. 16-17, 1966; Perpes-sicius, Opere, II; C. Ciopraga, Literatura; D. Micu, inceput; V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970; N. Carandino, De la Electra la Dama cu camelii, 1971; I. Trivale, Cronici literare, 1971; V. Silvestru, in Familia, nr. 3, 1974; I Constantinescu, in Ateneu, nr. 1, 1976; Ov. Constantinescu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1976; V. Mandra, Istoria literaturii romane. Evolutia genului dramatic, 1977; D. Plaesu, in Cronica, nr. 26, 1980; I. Vartic, Modelul si oglinda, 1982; F. Aderca, Contributii; Doina Modola, Dramaturgia; I. Zamfirescu, Teatrul romantic european, 1994; V. Rapeanu, Scriitori dintre cele doua razboaie mondiale, 1986; I. Fridus, in Cronica, nr. 15, 1987; Adriana Daia, in Manuscriptum, nr. 3, 1988; FI. Constantiniu, in Teatru, nr. 12, 1988; Al. Piru, in Literatorul, nr. 7,1993.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Mihail SORBUL

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihail SORBUL





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Drama

PATIMA ROSIE


PATIMA ROSIE - TRAGEDIE - Povestirea subiectului pe acte si scene
Interpretari si semnificatii ale tragediei in piesa Patima rosie de Mihail Sorbul




loading...