Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Personajul Iona de Marin SORESCU



Marin SORESCU Iona
Iona parcurge avatarurile devenirii, o experienta ontologica complexa in care trece de la inconstienta la starea de luciditate. in cautarea libertatii si a idealului, intr-un orizont al asteptarii, eroul provoaca destinul prin jocul si deriziunea in care isi proiecteaza existenta. Razbunarea este singuratatea si spaima din interiorul pestelui - pericol existential, spatiu visceral multiplicat la infinit. Jocul gratuit devine act existential, lupta pentru supravietuire, pentru ca insul este captiv intr-un labirint in care cercurile concentrice sunt limitele, lanturile cauzalitatii ce nu pot fi sparte. Fiinta sa are o dubla identitate, ce rezuma drama omenirii; vanat/vanator, victima/calau, omul este in lupta cu jocul irational al destinului. Parabola dramatica prezinta insul ca prizonier al conditiei sale, o existenta ce nu se deschide spre ceva, ci se inchide in alta, pentru ca viata este un sir de capcane, o succesiune de lumi inchise, un spatiu sufocant, fara liman si solutii. Singura iesire este sinuciderea. Personajul este o metafora, un simbol, mai mult o idee de personaj a carui voce se aude din neant. De altfel, spre deosebire de teatrul clasic, eroul sorescian se initiaza in moarte, nu in viata. Iona intelege ca este prizonierul unui univers ostil, ca a pornit pe un drum gresit, consumandu-si existenta. El aminteste de OmukFanta a ui N. Stanescu, cel care moare pentru a cunoaste moartea, actul cunoasterii in sine e mai important decat viata.

Toate experientele sale au o valoare simbolica: este pescar - ocupatie ancestrala -, face din existenta pretext pentru joc (aducerea acvariuluI), dar destinul se razbuna, intalneste fata ascunsa a lumii, in burta pestelui ia act de propria solitudine, prin metafora pestelui se descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in care fiintele sunt jucarie a destinului si destinul insusi. Ca si in Castelul lui Kafka, unde toate personajele se invart intr-un cerc, Iona este intr-un univers al limitelor, al monotoniei, orice incercare de iesire este zadarnica.




Motivul labirintului conduce la drumul printre meandrele existentei. Aici se nasc meditatiile despre viata, moarte, oameni si lucruri prezentate cu un aer glumet, aforistic sau disperat. Dramaturgul valorifica puterea ironiei de a construi un intreg univers uman, printr-un singur personaj, fara o succesiune de situatii dramatice.

Drumul prin labirint este plin de capcane, personajul isi vorbeste mereu, isi ofera propria oglinda pentru a rectifica directiile gresite. Este intalnirea cu un alter ego, cu dublul rezultat din scindarile eului. Calatoria si aventura devin o odisee, epopeea reintoarcerii pure", nazuinta de constanta revenire la un statut pur si de regasire a ordinii pierdute", constiinta nefericita a starii traumatizate, a dezordinii si ruperii de sine" (G. LiiceanU).

Cu fiecare balena spintecata, Iona se naste" din nou, acceda la un alt nivel de cunoastere, este o forma de regressus ad uterum. Mircea Eliade arata ca pentru a avea acces la un mod superior de existenta trebuie repetate gestatia si nasterea, dar aceasta repetitie se face ritualic si simbolic". in acest scenariu mitic, rememorarea este procedeul de a revela un alt mod de cunoastere. incercand sa mearga pana la capat, Iona incheie tragic calatoria prin labirint. Tragicul nu consta doar in moartea sa, ci in faptul ca, intrat in labirint fara voia sa, singura libertate de a alege si totodata singura reusita a cunoasterii sale este gestul sinuciderii.

Gestul se asociaza cu metafora luminii, este semnul sfidarii fatalismului, a destinului, este iesirea din ceva", labirintul in care ai intrat prin viata. Moartea va fi asumata ca destin individual si afirmare a revoltei.



Modernitatea textului dramatic se desprinde din tema solitudinii si a nefericirii existentiale, din insertia absurdului intr-un univers aparent coerent, din procedeele tehnice : impersonali-zarea, lipsa unei cronologii precise, organizarea dedalica, spatial-temporala a scriiturii" (Marian PopescU). Singuratatea, lipsa unor sensuri, imposibilitatea de comunicare, tragicul derizoriului sunt semnele tragicului contemporan.

D. Micu vede in literatura lui M. Sorescu un solilocviu demential, o strigare deznadajduita catre un Dumnezeu surd ca in poemele argheziene". Eugen Simion constata ca opera sa invaluie tragicul, sublimul, grotescul in plasa fina a ironiei".

Pe linia lui Beckett si a lui E. Ionescu, fara a le urma insa si maniera, Sorescu construieste un dialog solitar, o cautare spirituala a eroului care se abate de la logica" absurdului, trece la solidaritatea cu propria fiinta, la cautarea unui sens al calatoriei. Dincolo de disperare si incertitudine, existenta este inteligibila, ratiunea se opune dizolvarii, alienarii, iar ironia este expresia spiritului de conservare in labirint" (Marian PopescU).



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.