Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Iona (tragedie in patru tablouri) de Marin SORESCU



Marin SORESCU Iona
impreuna cu alte doua piese de aceeasi factura, Paracliserul si Matca, Iona (tragedie in patru tablourI) formeaza o trilogie, fara a fi totusi o piesa de teatru propriu-zisa, ci mai curand un eseu filozofic raportat la conditia ontologica a omului, cu puncte de plecare in existentialismul european (Camus, Sartre, Ionesco, BecketT), nu mai putin,cu similitudini in creatia poetului de pana la aceasta data. Din mai multe puncte de vedere, teatrul lui Marin Sorescu se constituie intr-un fel de sinteza a intregii lui opere, de ar fi sa ne amintim numai aceste versuri din poezia intitulata Sah, pusa de asemenea sub semnul absurdului, al tragediei prometeice a omului silit sa infrunte, cu slabele-i mijloace, Destinul, Principiul Universului (daca acesta exista), Necunoscutul Atotputernic, Divinitatea, Dumnezeu etc: Eu mut o zi alba, / El muta o zi neagra, / Eu inaintez cu un vis, / El mi-1 ia la razboi. / El imi ataca plamanii, / Eu ma gandesc un an la spital, / Fac 6 combinatie stralucita / Si-i castig o zi neagra. / El muta o nenorocire / Si ma ameninta cu cancerul"





Iona nu este altceva decat un monolog (solilocviU) al personajului titular, monolog-dialog cu sine insusi (celelalte doua personaje", Pescarul I si Pescarul II sunt conventionale, alter-ego-uri ale celui principaL), avand ca tema conditia sa in existenta, vazuta ca burta unui peste urias, fara posibilitati de comunicare cu exteriorul. Iona crede insa, un moment, a fi capabil sa razbata" afara, practicand cu unghiile" - cu toata fiinta sa, devenita, la nevoie, o enorma unghie" - o fereastra; o usa in peretele pestelui. insa, o data iesit afara, isi da seama ca are in fata-i peretele pantecelui altui peste, mai mare, pe care trebuie sa-1 strapunga, si asa mai departe, in plin absurd, pana intelege ca o ultima temnita din care trebuie sa scape este chiar propria-i fiinta. Metaforele, frumoase, grandioase, prin cutremurarea pe care o produc, se succeda vertiginos, ca intr-un fel de delir. Mereu ne sta in cale cate o burta de peste, cate un perete pe care trebuie sa-1 spargem, mereu suntem impiedicati de la treaba" de evenimente", de plecarea la razboi", de exemplu, si de atatea altele. Disperat, eroul isi implora mama: Mai naste-ma o data!". Timpul unei singure vieti nu ne ajunge sa facem tot ce-ar trebui: prima viata nu prea mi-a iesit ea" (se exprima personajul, parodiind vorbirea omului de ranD). Cui nu i se intampla sa nu poata trai dupa pofta inimii? Dar poate a doua oara". Putem adauga: dar si a treia oara, si a patra, pana la infinit, lucrurile nu pot sta altfel. De unde reflectia amara (si totodata tragicomica prin modul de expresie, grotesca chiaR):






Ne scapa mereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu. Soldatilor le scapa mai ales pacea [] Somnambulilor le scapa nevazuta lumea, si se trezesc in mormant si umbla tiptil pe acoperisurile cosciugelor, si se suie-n varful unui fir de iarba, care-i arunca afara la galbenusul ciudatei planete."

Ne pierdem cea mai mare parte din viata cu fleacuri, facand ceea ce ciudatul, simbolicul, metaforicul personaj numeste legaturi":

Tot felul de legaturi intre idei, intre fluturi, intre lucruri si praf. Totul curge asa de repede, si noi tot mai facem legaturi intre subiect sl predicat"

O solutie pare a fi aceea de a nu mai face legaturi" care sa tina, ci de a-i da drumul vietii sa curga asa cum ne vine exact", sa nu mai facem legaturi" durabile. De pilda, tocmai ceea ce (ne spune Iona autoironie si soresciaN) face el in acest moment: De cand spun cuvinte fara sir, simt ca-mi recuperez ani frumosi din viata". El, Iona, a avut ghinionul sa dea peste belea" si acum vrea sa atraga atentia asupra sa, sa induioseze lumea cu soarta lui". Cand -egoismul fiind lege, fiind total, fiind fioros, imposibil de eradicat - Nimeni din sat, Nimeni de pe pamant, Nimeni din cer" nu se intereseaza de soarta cuiva: Pe omenire o doare-n fund de soarta ta". Culmea este ca, chiar daca urli de fericire", pe omenire ar fi posibil sa n-o doara-n fund de fericirea ta". Monologand in continuare si iesind din grota" (de fapt, spartura facuta in burta unui posibil ultim pestE), cu o barba crescuta lunga de tot, ca la schivnicii zugraviti prin vechile biserici, sugerand astfel travaliul zadarnic de-a lungul timpului, in tabloul al IV-lea, ultimul, Iona spune ca inca nu vede". Pare ca se dezmeticeste, dar nu vede" marea, desi se afla in mijlocul ei. O simte numai. Si ceea ce spune e ca un delir (in indicatiile de regie se mentioneaza: Toata scena trebuie jucata exaltat, ca o nebunie"), imensitatea apelor nu-1 sperie, le va strabate inotand oricat, nu intalneste in cale decat un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul, si el inchis intre toate aceste geamuri!". I se pare a fi devenit un dumnezeu mort, care (spre deosebire de altadata) nu mai poate invia din mormant. Sensul metaforei este acela ca astazi nu mai avem parte sa ne bucuram (nu mai credem!) de inviere", de minuni, pe care totusi lumea le mai asteapta:



Ca noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere. Apoi ne vom duce linistiti pe la casele noastre, sa murim bine, omeneste, pe la casele noastre.



- Dar vrem sa-1 vedem intai pe El.

- Iar El e aici, in mormant, la capatul puterilor, si nici nu mai are glas sa urle pana la ei: A«Oamenii buni, invierea se amana!A»"

Si replica finala: Problema e_ daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul intr-altul!"

Ideea lungului monolog, a eseului dramatic propus de Marin Sorescu, ramane aceea pe care am enuntat-o la inceput: absurdul existential. Zadarnicia zadarniciilor si toate sunt zadarnicii in aceasta lume, citim in Eclesiastul. Din aceasta sintagma ar decurge, dupa Eugen Lovinescu (v. Note si contranotE), absolut toate capodoperele poetice ale lumii din toate timpurile. Exista cunoscuta interpretare crestina (si, ecumenic gandind, aproximativ aceeasi in toate religiilE): Dumnezeu a creat lumea si tot el o guverneaza dupa legi care scapa omului. De cand Dumnezeu a murit", filozofiile moderne se confrunta cu acest impas: absurdul existential. Ideea nu este deloc noua, o intalnim si le ganditorii antici. Noua este patrunderea ei in literatura de azi.



N. B. Metafora cu Iona inchis in burta unui peste urias (balena?, in limba veche se zicea chiT) este luata din Biblie (Vechiul Testament, .micul capitol cu acest titlu, IonA), unde insa se pune o foarte tulburatoare problema de filozofie morala a religiei, fara legatura aparenta cu opera lui Marin Sorescu. Marele scriitor va fi citit cu infiorare acea pagina, a preluat mitul (mai mult numele personajuluI) si i-a dat o interpretare moderna. Piesa de teatru" insa nu este deloc spectaculoasa si s-ar putea (s-a si experimentat de altfeL) sa nu aiba nici un succes de public. Este o opera literara destinata citirii in fotoliu numai. Totodata un semn, o acolada intregitoare a celorlalte scrieri soresciene, cum am mai spus. Spectaculoase sunt, in schimb, celelalte piese de teatru din afara acestei trilogii, Raceala si A treia teapa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.