Interpretare de text la prima vedere
Moromete statea pe stanoaga podistei si se uita peste drum. Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva Oamenii stateau insa m curti, nu era acum timpul de iesit in drum. Din mana lui fumul tigarii se ridica drept in sus, Iara graba si fara scop.
Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, ma, de sapa?
Iata ca se ivise totusi cineva. Moromete ridica fruntea si il vazu pe vecinul sau din spatele casei apropiindu-se de podisca.Se uita numai o data la el, apoi incepu sa se uite in alta parte; se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta. AĞPe ma-ta si pe tine, chiorule!Ağ sopti atunci Moromete pentru el insusi, ca si cand pana atunci ar mai fi injurat pe cineva in gand si acum il ingloba si pe vecin, fiindca tot aparuse: dupa care raspunse foarte binevoitor:
Da, am terminat Tu mai ai, ma, Balosule?
Am terminat si eu. Mai aveam un petic dincoace in Pamanturi, mi l-au sapat ai lui Tugurlan Ce faci, Moromete, te-ai mai gandit? imi dai salcamu-ala?
Moromete se uita tinta la vecinul sau, intelegand pentru ce iesise el la drum, si nu raspunse la intrebare. AĞDa, am discutat odata sa-ti vand un salcam! Poate am sa ti-1 vand poate n-o sa ti-1 vand De ce trebuie sa ne grabim asa!?Ağ parea el sa-i spuna.
Dar Victor al tau El nu mai iese la sapa, Balosule? Sau de cand e voiajor nu-1 mai aranjeaza? zise Moromete. Adica admitem cazul ca fiind ocupat mai adauga el.
Vecinul avu banuiala ca aceste cuvinte nu sunt chiar atat de nevinovate cum s-ar fi putut intelege din glasul cu care fusesera rostite, dar trecu peste asta.
Pai, de ce zici ca nu vreai sa-1 mai dai, Moromete? Ca vroiam sa ti-1 platesc Drept raspuns, Moromete incepu sa se uite pe cer.
Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau, Tudore! zise el."
(Marin Preda,
Morometii, voi. I, partea intai, 1955) intelegerea textului
» Redactata intr-o prima varianta in 1949, capodopera prozei romanesti contemporane de factura rurala, Morometii (voi. 1,1955 si al Il-lea, 1967), i-a cerut realizatorului ei multi ani de efort (aproape douazecI) pana la finalizarea acesteia. In mijlocul lumii rurale, peste care razboiul navaleste cu brutalitate, iar socializarea artificiala prin colectivizarea fortata ii distruge temelia existentiala si ii rapeste identitatea de grup, dainuie figura taranului mijlocas care mai crede cu incapatanare in iluzia supravietuirii categoriei sociale pe care o reprezinta doar pentru scurt timp.
a- Ilie Moromete, in fizionomia caruia prozatorul a proiectat trasaturi ale tatalui sau (Tudor CalarasU), are o personalitate originala, ce apare in ochii unora drept suceala", o fire autoritara, dar si capabila de contemplatie, in stare sa perceapa spectacolul lumii (naturale si umane indeosebI), avand placerea odihnei dupa munca pe podisca", ca si a vorbei ironice cu un vecin bogatsau a celei oratorice din mijlocul consatenilor, la fieraria lui Iocan.
a- In fragmentul epic citat, situat la inceputul romanului, Ilie, intors de la munca campului, se asaza pe un loc usor inalt, ca sa fie vazut mai bine, fumeaza alene, fara graba si fara scop" si asteapta un consatean istet cu care sa vorbeasca. in locul unui interlocutor agreabil, isi face aparitia Tudor Balan, tipul chiaburului constient de pozitia pe care i-o confera averea in satul Silistea-Gumesti, cel cu care taranul mijlocas Ilie Moromete se afla intr-o rivalitate speciala: chiar daca primul este foarte bogat, al doilea il domina prin inteligenta, prin forta cu care-si apara integritatea familiei, prin spiritul de independenta si, mai ales, printr-un prestigiu unanim recunoscut in comunitatea rurala din campia Dunarii.
Particularitati stilistice
a- Dialogul celor doi tarani dezvaluie din partea lui Moromete o stapanire perfecta a tehnicii disimularii. Comunicarea de la suprafata este mereu dublata de o alta de profunzime, in timp ce replicile reale ale interlocutorilor denota fie intentii aluzive, fie ascunderea adevaratelor ganduri.
a- Dialogul real, dublat de cel produs in subtext, armonizeaza stilul direct cu cel indirect, intre care insereaza vorbirea directa legata, forma specifica pentru sintaxa populara si care constituie un element de oralitate: aceasta forma hibrida de comunicare nu modifica trasaturile gramaticale ale stilului direct, deoarece pastreaza nealterata replica, dar introduce, printr-o conjunctie subordonatoare, un enunt reprodus. De exemplu: AĞPe ma-ta si pe tine, chiorule! Ağ sopti atunci Moromete"; AĞDa, am discutat odata sa-ti vand un salcam! Poate am sa ti-1 vand poate n-o sa ti-1 vand De ce trebuie sa ne grabim asa?!Ağ parea el sa-i spuna." Interesant este faptul ca propozitiile incidente din stilul direct se mentin, dar, in vorbirea directa legata, ele exprima atitudinea eroului din momentul actual, al reformularii lor tacite in prezenta vecinului pisalog si neintelegator.
a- Dialogul este permanent fracturat la nivelul coerentei semantice, caci replicile nu au legatura una cu cealalta, pentru ca locutorii nu comunica in realitate, ci isi urmeaza firul gandurilor interioare (MorometE) sau al intentiilor achizitive (BalosU): primul vrea sa-1 descurajeze pe falsul interlocutor de a mai continua o convorbire fara obiect comun de referinta, in vreme ce al doilea intrase in vorba numai pentru a-1 convinge pe Ilie sa-i vanda salcamul, incercand sa-1 ispiteasca cu efectuarea platii pe loc, mai ales in perspectiva apropiata a fonciirii" (strangerea impozitului agraR).
Concepte operationale aplicate
Definiti tehnica disimularii la nivelul limbajului si modul particular in care aceasta se realizeaza in stilul direct al prozei scriitorului actual; stabiliti ce este vorbirea directa legata, dati si alte exemple din romanul lui M. Preda sau din creatiile altor autori culti, puternic influentati de oralitatea stilului popular: I. Creanga, I. Slavici, M. Sadoveanu. Folositi si aparatul informativ dedicat stilurilor, oferit in partea finala a lucrarii de fata, la capitolul sintetic despre conceptele operationale".
Limba si comunicare
a- intamplarile reale, relatate in stil direct sau indirect, sunt marcate gramatical prin timpurile imperfect, perfect compus si perfect simplu ale indicativului; gandurile interioare si dorintele ascunse, bine disimulate ale lui Moromete, au drept indici verbali conditionalutopta-tiv si conjunctivul (propriu-zis sau cu valoare de imperatiV): n-ar fi rau", s-ar ivi", ar fi injurat", s-ar fi putut [intelege]", sa se uite", sa vand", sa nu ne grabim", sa spuna", sa tii minte!" etc.
a- O stereotipie verbala, echivalenta cu un reflexiv-impersonal (se vedea") sau cu o forma activa tot impersonala (parea"), pune in evidenta instanta narativa: aceasta defineste o componenta a situatiei narative si se suprapune, partial, peste notiunea de persoana. Vocea narativa acopera un camp mai larg decat cel determinat de extensia persoanei gramaticale, fiindca disjunge intre autor, narator si distinctia ori suprapunerea acestora in povestire: dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva" (autor + naratoR); iata ca se ivise, totusi, cineva" (naratoR); se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta (autor + naratoR); [], parea el sa-i spuna (autor + naratoR); de cele mai multe ori, intentia autorului este complice cu vocea narativa, avand un efect de intensitate asupra receptarii textului intr-o anumita maniera.
a- La nivelul lexicului, se inregistreaza regionalisme (stanoaga", podisca", petic"), formulari populare (mai", iata", pai" interjectii, ai lui Tugurlan", ala, asta"), expresii si forme verbale regionale (se uita tinta", avu banuiala", am sa vand", n-o sa vand", nu vreai",vroiam" forme hibride intre a vrea si a voi, trecu peste", sa tii minte", o sa ploua", da ploaia", o sa fac").
