(autor Marin PredA).
Taran cu o oarecare bunastare materiala (detine 14 pogoane de pamant, cai, oi etC), Ilie Moromete reuseste cu greu sa-si pastreze intact pamantul si sa faca fata in acelasi timp greutatilor care il preseaza:
lonciirea", impozitele, laxele pentru Niculae la scoala ele.
Asupra familiei sale. din care faceau parte si copii proveniti dinlr-o casatorie anterioara, macinata de interese opuse, Ilie Moromete exercita o aulorilafe absoluta, crezand ca astfel va impiedica destramarea ei.
Din primele episoade ale romanului ies in relief trasaturile tipice ale taranului rezervat, siret, care isi disimuleaza intentiile prin afisarea insidioasa a ignorantei si naivitatii. Asemenea lui Mos
Ion Roata, eroul lui Marin Preda face pe prostul", tragand pe sfoara si balandu-si joc cumplit de interlocutorul sau, tratat aparent cu consideratie.
Nimeni nu poale banui ce crede, ce gandeste, ce intentioneaza sa faca Moromete, caci el stie sa-si ascunda gandurile, sub infatisarea cea mai obisnuita. Moromete are o placere extraordinara de a exprima verbal exact opusul a ceea ce gandeste. El reuseste fie sa-si convinga interlocutorul de cele spuse, fie sa-1 dezorienteze total. La intrebarea: .,- Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, ma, de sapa?", eroul raspunde mental cu o ocara, iar verbal: - Da, am terminat."
Scena incasarii unei parti din Jonciire" vadeste darurile actoricesti ale eroului.
Ilie Moromete este un tip ironic, chiar flegmatic, preocupat exclusiv de conservarea propriului echilibru launtric. Lumea lui este cea de la fieraria lui Iocan, unde el se bucura de o mare apreciere, caci stie sa vorbeasca despre problemele micii proprietati taranesti, despre politica, sa puna (ara la cale", alaturi de Cocosila, unul dintre rarii oameni destepti, in stare sa glumeasca inteligent", si de Dumitru lui Nae, al carui ras spumos, tonic are in el o moliciune, asa ca si cand ai pluti peste niste valuri calde". Moromete este un taran filozof. Ca orice filozof autentic, el se bizuie pe inteligenta sa, pe ratiune; gandeste profund, mediteaza asupra vietii si problemelor ei, formuleaza ipoteze, isi pune intrebari carora incearca sa le gaseasca raspunsuri.
Mai mult ca orice, Moromete iubeste ceasurile de tihna, de reverie, de dulce lenevie, taifasul reprezentand pentru el o forma de libertate si independenta spirituala.
Atitudinea lui Ilie Moromete fata de copiii sai este autoritara, starnind nemultumirea acestora.
Moromete prefera sa-1 trimita pe Niculae cu oile decat sa-1 lase sa mearga la scoala. La insistentele copilului, Moromete se va lasa totusi induplecat.
Goana dupa inavutire a fiilor sai il consterneaza si, de cate ori are ocazia, nu se poate stapani sa nu le ofere acestora cate o lectie. Astfel, spre a-i demonstra lui Paraschiv ca e netot, il lasa sa cumpere porumb din sat, spre a-1 vinde, chipurile. avantajos, la munte, desi isi da seama ca afluxul de cereale, datorat recoltei bogate, va provoca scaderea pretului. Cand flacaii se intorc amarati, fara niciun castig, Moromete se bucura.
Dar omul acesta atat de autoritar si de convins ca are mereu dreptate nu-si constientizeaza propriile cusururi.
Grija lui Moromete pentru apararea, pentru pastrarea gospodariei este dublata de o autoritate despotica: asa am zis, asa ramane, cui nu-i place sa plece". intr-o vreme a schimbarilor, pe care credea ca le poate stopa, Moromete se arata prea contemplativ, prea pasiv, asteptand mereu ca lucrurile grave sa-si gaseasca, intr-un fel, rezolvarea de la sine. Filozofia lui despre viata, concretizata mai mult in contemplare decat in actiune, il lasa de multe ori dezarmat, vulnerabil, desi cauta permanent sa-si pastreze echilibrul interior.
Refuzul lui de a se supune cerintelor unui timp care nu mai avea rabdare", ale unei societati ostile, care isi urma propriul drum, il va conduce in mod dramatic la prabusire.
Ilie Moromele nu realizeaza ca isi facuse din copiii sai nisle dusmani aprigi, care nu vor ezita sa se razbune si sa-i intoarca spatele.
Taierea salcamului pentru a-1 vinde vecinului sau anunta, simbolic, prabusirea familiei Moromete. Gospodaria lui isi pierde axul si, in acelasi timp, maretia: Acum totul se facuse mai mic: gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile. "
Plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, urmat la scurta vreme de Pa-raschiv si Nila, care fug cu caii si cu zestrea fetelor, provoaca dezastrul total al lui Moromete, care se vede nevoit sa vanda o parte din pamant pentru achitarea datoriilor.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand satul lui, Silistea-Gu-mesti, intra intr-un brutal proces de transformare, criza in care se zbate Moromele se adanceste si prin faptul ca el nu mai pricepe nimic din ceea ce se petrece in jurul lui.
Dupa o ultima incercare, esuata, de a-si aduce copiii inapoi, parasit si de Catrina, Moromete ramane singur, dispretuit de toti si condamnat cu asprime.
Discutiile purtate cu Niculae, revenit in sat ca activist de partid, ilustreaza drama lui Moromete, care nu poate intelege in niciun chip ce anume ar putea li gresit in structura traditionala a satului, de ce valorile pe care el le-a aparat si in cultul carora a fost crescut trebuie sa dispara. EI refuza sa accepte noua conceptie privind proprietatea, totul paran-du-i-se o ofensiva brutala, cinica, o conjuratie a prostiei, condusa de gunoaiele satului, care sfidau batjocoritor toate valorile satului traditional.
Batran, la aproape 80 de ani, lipsit de autoritatea de care se bucurase odinioara in satul lui, Moromele moare, exprimandu-si chiar si in ultimele clipe crezul vietii sale: Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta."
