Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Leonid DIMOV - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 11 ian. 1926, Ismail - m. 5 dec. 1987, Bucuresti.

Poet si traducator.

Fiul Nadejdei Dimov. De la varsta de trei ani, s-a stabilit, impreuna cu bunicii, la Bucuresti. Studii la Colegiul "Sf. Sava" din Bucuresti (bacalaureat in 1944). A urmat, fara sa-si incheie studiile, cursuri la Facultatile de Litere si Filosofie, Institutul de Teologie si Facultatile de Drept si Biologie din Bucuresti. inscris in Partidul Comunist Roman in 1944, a fost exclus in 1950, dupa ce demisionase inca in 1945. A lucrat ca redactor la rev. Studentul roman, apoi la Agerpres, la Institutul Romano-Sovie-tic si la rev. Arta plastica. Arestat in 1958 pentru insulte la adresa lui Stalin, a fost eliberat din inchisoarea Jilava, in 1959. A debutat in Revista Colegiului "Sf. Sava", in 1943. Reapare cu versuri abia in 1964, in rev. Viata Romaneasca. Debut editorial cu voi. Versuri (1966). Reprezentant de frunte al onirismului, lansat in anii 70, pe care 1-a si teoretizat, DIMOV continua in mod creator directia "balcanismului" lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu din Isarlak, fructificand si experienta suprarealista (fara sa cultive "dicteul automat"), intr-o poezie de mare rafinament lingvistic, de o neobisnuita inventivitate imagistica, somptuos-baroca (7 poeme, 1968; Pe malul Styxului, 1968; Carte de vise, 1969; Semne ceresti, 1970; Eleusis, 1970, Deschideri, 1972; La capat, 1974; Litanii pentru Horia, 1975; Dialectica varstelor, 1977; Tinerete fara batranete, 1978; Spectacol, 1979; Vesnica reintoarcere, 1982 ). A tradus din R. M. Alberes, M. Raymond, A. Belii, A. Vesiolii, C. Malaparte, G. B. Marino, M. I. Ler-montov, G. de Nerval. Premiul Uniunii Scriitorilor (1979); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1968, 1977 si 1982).




inca din foarte maturele Versuri (1966) de debut, lumea lui DIMOV se situa decis sub semnul visului: un univers cu necontenite schimbari de decoruri si peisaje, cu intalniri insolite de obiecte si, adeseori, o coabitare paradisiaca a regnurilor, ce nu se rezolva totusi intr-o viziune naturista, elementara; "paradisul" lui DIMOV este unul artificial, construit cu minutia si rafinamentul artizanal al parnasienilor. Poetul e insa un pictor de vedenii oprite doar o clipa din miscarea eterna, atat cat sa li se puna in lumina splendorile complicate. Structural, poeziile sunt, toate, niste "desfasurari" (asa suna si un titlu semnificativ), aglomerari baroce, caleidoscopice, de obiecte eteroclite de o extrema varietate, vizand pitorescul balcanic in linia Ion Barbu si, in general, gustul estet pentru artificiul fastuos, asocierile indraznete, vocabula rara, apta sa confere discursului liric o stralucire sonora aparte. Peisajele si "panoramele" sale au de multe ori un aer "exotic", luxuriant, de o spectaculoasa densitate obiectuala. Un duh al metamorfozei mobilizeaza acest univers in necontenita proliferare si transformare, convocat pentru pura placere a contemplatiei, a surprizei pe care miscarea imaginatiei o poate crea prin intalnirea fortuita, ca si miraculoasa, a obiectelor. E, in mare masura, un spatiu al sarbatorii, al euforiei si jubilatiei, de "slava statatoare", in care orice finalitate practica a actelor umane pare abolita, contand doar jocul pur al fonnelor (indeosebi seria "destinelor": Destin cu bile, Destin cu baobab. Destin cu pesti etc). Ca poet ludic, DIMOV cultiva placerea gestului gratuit ("Am mere de purpura. Tine-le / Sa le lasi sa cada-n zapada"), a inventiei libere, angajand cele mai diverse registre ale imaginarului; de la miniatura delicata si desenul de maxima puritate, pana la tulburarea grotesca a liniilor, de la feerie la cosmar, totul tinde spre altitudinea esteticului pur, abstragandu-se in transcendenta poemului. Exista in poezia lui DIMOV o adevarata "tendinta expansionista" a imaginatiei, o nazuinta de ocupare a spatiilor, un fel de fuga de gol. Miscarea poeziei pare a nu fi decat o neincetata acumulare de obiecte, combinatie imprevizibila a fonnelor, pana la un nivel al saturatiei inventive. Ea e ilustrata perfect de cele 7poeme (1968) prin deschiderea portilor spre mereu alte miracole (in Poemul odailor), calatoria inregistrand peisaje inedite (In munti), succesiunea etajelor din Turnul Babei etc. "Forfotele de balciuri si oboruri" din poemul A. B. C. traduc insa, ca si finalul Turnului Babei, si sentimentul fragilitatii universului imaginar si al alchimiei verbale; euforia expansiunii visului se schimba atunci in tristete a deposedarii si esecului. O anume culoare melancolica au, de altfel, insesi obiectele si fantasmele ce populeaza acest univers liric; ele par, adesea, reinviate dintr-o lume uitata, usor demodata, "inactuala", traind prin puterea nostalgiei evocatoare. Balciul, bazarul, vitrina, peisajul panoramic, scaldate toate in aburul visului, refac universul de miracole si candori al copilariei, cu o mimata stangacie si naivitate, dar ascund, in acelasi timp, ca niste cenotafe oricat de somptuoase, o absenta, un gol: sunt marci ale mortii. Lirismul profund (si foarte modern) al lui DIMOV izvoraste din aceasta ambiguitate a jocului ingenuu si ironic, euforic si tulburat de angoase. II regasim deopotriva in sonetele perfect slefuite din Pe malul Styxu-lui (1968) si in poemele cu o versificatie mai libera din Carte de vise (1969). "Dubla vocatie, onirica si ruben-siana" (V. Cristea) a poetului capata in acest volum una din expresiile sale cele mai inalte, intr-o poezie pentru care scheletul narativ e un cadru destul de lax, ce nu impiedica desfasurarea unei extraordinare opulente a imaginarului. Remarcabila e si aici intalnirea dintre realul cotidian si evenimentul insolit, fantastic (Varcolacul si Clotilda). Cu volumul Semne ceresti (1970), DIMOV revine la formele fixe ale poeziei (aici rondelul), facand dovada unei particulare virtuozitati constructive. In macrostruc-tura ansamblului (patruzeci de rondeluri, dintre care ultimul, Rondelul rondelurilor, e o ars poetica rezumativa, sintetizand figura speciei, sub semnul sfericitatii -"o, marele delir in rond, alene !") se reflecta, la scara marita, microstructura pieselor componente: cele treisprezece versuri obligatorii pentru rondel se regasesc in multiplul de 13 (39) al pieselor cartii, carora li se adauga ultima, ca o emblema, amintind de "neclatinatul idol ELGAHEL" din finalul Jocului secund barbian. Rondelul rondelurilor traduce, intr-un fel, "actul pur de narcisism" al poemului indragostit de sine insusi, forma pura, suficienta siesi, continandu-si deopotriva principiul genetic si destructiv: "Din ronde Utere, din cantilene / De rune, lin, s-a slefuit verdict / Rotundul gol sa piara in gheene / Blagoslovit de Sfantul Benedict / In marele delir in rond, alene". Mai mult decat pe continuturi sufletesti, accentul cade aici, inca o data, pe spectacolul formelor; rondelurile acestei carti sunt in primul rand decorative, construite cu un rafinament de estet, pana la atingerea, uneori, a unei stari de epuizare, manierista. Egal cu sine ramane DIMOV si in cartile sale urmatoare: Eleu-sis (1970), Deschideri (1972), La capat (1974), Dialectica varstelor (1977), Spectacol (1979), Vesnica reintoarcere (1982). Toposul spectacular (decorul de bazar, panorama, circul etc.) domina in continuare poezia, con-servandu-si atributele cunoscute; creste insa gradul de ambiguitate al "spectacolelor de gala", in care se insinueaza tot mai acut, ca in tablourile unor De Chirico sau Magritte, sentimentul mortii, angoasa necunoscutului. Mai ales volumele Eleusis, Spectacol si Vesnica reintoarcere imprima viziunii lui DIMOV aceasta tonalitate elegiaca, adeseori sumbra, evidentiata si de caracterul cvasi-confesiv al unor poeme. Din nou foarte frecvent, motivul liric al calatoriei (onirice) atrage nesfarsite cortegii de fantasme, purtate prin spatii labirintice, cu mereu alte deschideri si perspective, cu treceri insolite de la real la imaginar, de la vastele viziuni panoramice la detaliul obiectual cizelat cu finete artizanala, de la cuvantul banal la vocabulele cele mai rare. Numeroase vehicule simbolice (tramvaiul, automobilul, aeroplanul, dar si liftul sau chiar roaba) asigura acest du-te-vino necontenit printr-un univers ce-si etaleaza arhitecturile contrastante ("In casa noastra, deschisa tuturor, / Lui Vitruviu, lui Rococo, lui Maldoror") asociind "privelisti", "reprezentatii", "spectacole", "balciuri", "vitrine", "tarabe", "coridoare", "etaje", "hale", "teatre", "scari". Toate acestea induc insa sentimentul ca abundenta e doar aparenta si ca minunile sunt provizorii si precare, "veselia si durerea", "cheful" si "pogribania" alaturandu-se adesea; in miezul reveriei luminoase rasuna "vaierul", entuziasmul in fata miracolului e insotit de "o sfasiere si o jale". Aeroplanul decoleaza "spre Ereburi" si trece "peste Styx", liftul coboara in "metropola cu columbarii si cenotafe", drumurile duc spre "Lumea de Apoi":"Parea - toata aceasta forfota nevinovata / Inventata anume / Pentru a face trecerea spre cealalta lume". DIMOV propune, in fond, in toata opera sa, un mare teatru al lumii, caruia viziunea baroca a vietii ca vis ii tuteleaza metamorfozele spectaculoase. E ceea ce confera unitatea profunda a acestei creatii majore, al carei autor se defineste el insusi drept "nobil mascarici al Totalitatii". Situat intr-o traditie literara, DIMOV isi regaseste reperele indeosebi in "balcanismul" barbian si in poezia ludica si artizanala a lui Arghezi, individua-lizandu-se insa pregnant prin "barochismul" oniric, pe care il cultiva cu o uimitoare libertate a imaginatiei, supravegheata de o subtila constiinta de constructor. De altfel, si la nivel programatic, "oniricul" DIMOV se delimiteaza de "dicteul automat" suprarealist, ce i se pare "suspect"; rafinamentul artei sale combinatorii, manevrand ingenios sintaxa poemului si substanta sonora a cuvintelor, il distanteaza evident de practicile inaintasilor avangardisti. O pozitie aparte ocupa in opera lui DIMOV prima sa carte scrisa, Litanii pentru Horia, publicata abia in 1975; predominant epice, aceste poeme mai "traditionaliste", compuse "in dialectul vremii si locurilor" pe care le evoca, atesta insa, deja, gustul pentru cuvantul rar si picturalitatea descriptiei.




OPERA

Versuri, Bucuresti, 1966; 7 poeme, Bucuresti, 1968; Pe malul Styxului, Bucuresti, 1968; Carte de vise, Bucuresti, 1969; Eleusis, in colab. cu Florin Puca, Bucuresti, 1970; Semne ceresti, Bucuresti, 1970; Deschideri, Bucuresti, 1972; A. B. C, Bucuresti, 1973; Amintiri, in colab. cu M. Ivanescu si Florin Puca, Bucuresti, 1973; La capat, Bucuresti, 1974; Litanii pentru Horia, Cluj-Napoca, 1975; Dialectica varstelor. Bucuresti, 1977; Tinerete fara batranete. Bucuresti, 1978; Spectacol, Bucuresti, 1979; Texte, cu o pref. de M. Iorgulescu, Bucuresti, 1980; Vesnica reintoarcere. Bucuresti, 1982; ; Carte de vis, ed. de Marina Dimov, Bucuresti, 1991; Baia, versuri, Bucuresti, 1995; Momentul oniric, ed. ingrijita de C. Braga, Bucuresti, 1997 (in colab. cu DIMOV Tepeneag). Traduceri: R. M. Alberes, Istoria romanului modern, Bucuresti, 1968; M. Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, Bucuresti, 1970; C. Mala-parte, Sodoma si Gomora, Bucuresti, 1970; G. B. Marino, Florilegiu, Bucuresti, 1976; M. I. Lermontov, Poezii, Bucuresti, 1977; G. de Nerval, Poezii, Bucuresti, 1979.

REFERINTE CRITICE

N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 19, 1969; V. Cristea, Interpretari critice, 1970; C. Regman, Cica niste cronicari, 1970; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; P. Poanta, Modalitati; L. Raicu, Structuri literare, 1973; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 191 A; M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; Al. Piru, Poezia, I; M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; Alex. Stefa-nescu, Preludiu, 1977; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; N. Baltag, Polemos, 1978; M. Muthu, La marginea geometriei, 1979; Gh. Grigurcu, Poeti; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; M. DIMOV Gheorghiu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1982; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 10, 1982; C. Tuchila, in Romania literara, nr. 13, 1982; E. Simion, in Romania literara, nr. 2, 1983; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1983; M. DIMOV Gheorghiu, Reflexe conditionate, 1983; C. Tuchila, Cetatile poeziei, 1983; V. Cristea, Modestie si orgoliu, 1984; E. Simion, Scriitori, III; I. Pop, Jocul; E. Simion, in Romania literara, nr. 2, 1986; G. Alboiu, in Luceafarul, nr. 5, 1986; G. Pruteanu, in Cronica, nr. 23, 1986; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; DIMOV Micu, Limbaje moderne; Al. Cistele-can. Poezie si livresc, 1987; C. Regman, De la imperfect; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu.; DIMOV Cristea, in Luceafarul, nr. 13, 1996; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 45, 1997; Alex. Stefanescu, ibi-dem, nr. 47, 1997; C. Abaluta, in Luceafarul, nr. 21, 1999; M. Mincu, in Viata Romaneasca, nr. 3-4, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Leonid DIMOV

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Leonid DIMOV




O REPLICA, ONIRICA, A JOCULUI LUMII: LEONID DIMOV

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

POEMUL ODAILOR

- citeste textul
APRECIERI CRITICE