"La doi ani dupa debut, Leonid Dimov publica doua carti noi (7 poeme si Pe malul StixuluI), iar in 1969 facea sa apara o carte cu viziuni programatic hipno-gogice: Cartea de vise. Cu acest volum, onirismul capata un selis mai precis, cat de precise pot fi aceste decompozitii in care planurile si stilurile se amesteca in chip voit. in 7 poeme, Dimov dezvolta baladescul intr-o formula personala.
Poemele, unele de peste 600 de versuri (Turnul BabeI), au un fir epic, insa nu te poti tine de el pentru ca poetul, sub aparenta cursivitatii, trece usor din real in imaginar. Aici se vede mai bine cat de pacalitor poate fi stilul lui Dimov, ce rigoare pune el in a infatisa faptele neobisnuite. Poemul odailor este prezentarea unui interior baroc, in stil lenes si luxos. Gasim concentrate acum imaginile predilecte ale barocului, in primul rand aceasta formidabila «scoica venusina cu ghitara», simbolul complex al gratiosului si al muzicalului. Sunt, apoi, fluturii de email, bumbii albastri, capa de matase violeta, sofaua, sideful, marele chivot portocaliu si, in vecinatate, gradina imbracata in brocart. Ce uimeste aici si in poemele care urmeaza este inepuizabila putere de a fantaza. Numai Arghezi mai are, dintre poetii romani, aceasta extraordinara capacitate de a da prin descrierea unei gaze o viziune a marelui cosmos. Deosebirea este ca Dimov vede lumea mai ales sub latura carnavaiesca. in codrul sacralizat de poezia anterioara, Dimov aduce viziunea lui dunareana. Lacul ii zambeste din «salamazdre roti», din izvoarele reci si clare scoate, intr-o stare de suprema jubilatie, pastravul de mii de kile «venit din Cordilieri pe cai subtile». O repliere, apoi, a fantezie.i, si in spatiul poemului patrund frumosii cavaleri si fetele cu «toace pan-la pulpe». Ei participa la stralucitul bal. Numai cateva versuri par mai grave si mai ermetice. Dar, numai par, pentru ca la urma asteapta surazatoare ironia."
Eugen Simion
"Fastuosul, luxurianta sonurilor si a culorilor, extraordinara risipa de imagini in cuvinte oricat de neasteptat alaturate, «arlechiniada incantatoare, pictata parca pe o cortina chinezeasca de matase», cum foarte nimerit se exprima Eugen Barbu, par totusi a duce in cele din urma la rezultate contrarii celor scontate la o prima luare de contact cu poezia lui Leonid Dimov. La toate acestea se adauga aproape totala detasare a spiritului creatorului de opera, pe care ar fi nedrept sa-1 comparam cu un artizan obisnuit."
Ion Rotaru
"Un ermetic descins din Ion Barbu, balcanizat ca Gh. Magheru, dar la o treapta a finetei mult superioara, arghezian si bacovian pe alocuri, «oniric» si acumulator de realitati fascinante prin teribila lor concretete, barochist, grav si burlesc deopotriva, manierist prin gratuitatea inventiei imagistice si virtuozitatea asamblarii cuvintelor rare in versuri perfecte, toate^ acestea sunt, negresit, adevarate. Dar, dincolo de ele, farmecul secret al artei poetului sc*pa. Ca un silf, desi ni se infatiseaza dimpotriva in posturi mai curand grotesti si neajutorate, Dimov luneca printre definitii."
Ov. S. Crohmalniceanu
