(alt prenume la nastere: Cristei), n. 1 ian. 1944, Iernut, jud. Mures.
Fiul lui Emil Muthu, avocat, si al Olimpiei (n. Lupsa), prof. Comparatist si critic literar. Absolva Liceul teoretic "Timotei Cipariu" din Dumbraveni (1960) si Facultatea de Filologie, sectia romana a Univ. din Cluj (1967).
Dr. al Univ. din Cluj (1976), cu o tema de balcanologie. Preparator (1968-1970), asistent (1970-1984), lector (1984-1990), conferentiar (1990-1993) si prof. (din 1993) la Catedra de literatura romana comparata si teorie literara a Facultatii de Filologie din Cluj. Decari al Facultatii de Litere (1992-1996), prorector al Univ. "Babes-Bolyai" (din 1996), rector interimar (1998-1999). Lector de lb. si civilizatie romaneasca la Univ. din Saint-Etienne, Franta (1976-1979). Membru titular al Asoc. Jules Romains, Franta (din 1978) si la Association Internationale des Etudes Sud-Est Europeennes (din 1987).
Debut in Tribuna (1967). Colab. la toate rev. importante din tara, la care se adauga Byzantinoslavica, Etudes Balkaniquea, Synthesis, Revue des Etudes Sud-Est Europeennes, South-East Monitor etc. Voi. publicate: Orientari critice (1972); Literatura romana si spiritul sud-est european (1976); La marginea geometriei (1979);
Paul Zarifopol intre fragment si constructie (1982); Permanente literare romanesti din perspectiva comparata (1986; Premiul Uniunii Scriitorilor); Alchimia mileniului (1989);
Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului (1993); Esente, poeme (1993); Cantecul lui Leonardo (1995); Calcaiul lui Delacroix (1996). Aingrijit ed.:
Anton Pann, Felurite (1973); Liviu Rebreanu, Amalgam (1976), Henri Jacquier, Babei, mit viu (1991),
Radu Stanca, Problema cititului (1997) Eugeniu Sperantia, Contemplatie si creatie estetica (1997). Coautor la mai multe voi. colective.
Cartile si studiile lui MUTHU manifesta o remarcabila coerenta tematica, constituindu-se in etapele unui proiect comparatist de mare amploare: definirea conceptului de balcanism literar si a coordonatelor pe care literatura romana se integreaza in sud-estul european. MUTHU imbina instrumentele unui teoretician si ideolog al literaturii, ale unui comparatist si morfolog al culturii, si ale unui critic si istoric literar. Primul sau volum. Orientari critice (1972), este o propedeutica a intregului demers comparatist ulterior, in el facandu-se precizarile si definirile metodologice necesare studiilor ce vor urma. Instrumentul principal de lucru va fi "metoda comparativa complexa" (Istva Soter), prin care se urmareste degajarea unor seturi de invarianti de natura tematica sau formala, sau "serii de forme literare, cu numitorul comun al temelor, motivelor sau al procedeelor de constructie" specifice unui anumit curent sau spatiu cultural. Studiile comparative urmeaza apoi sa fie organizate intr-un "complex de sinteze, capabil sa reliefeze imaginea globala a perioadei literare respective". Prin acest program, MUTHU devine unul dintre promotorii unei noi acceptiuni a literaturii comparate, redefinind scopul si mijloacele disciplinei. La sfarsitul anilor 60, comparatismul romanesc era dominat inca de definitia clasica formulata de Van Tieghem (studiul contactelor si relatiilor - directe, de paralelism sau independente - dintre scriitori, curente si literaturi nationale), de regasit, spre exemplu, in Principii de literatura comparata a lui Al. Dima, din 1969. MUTHU rupe literatura comparata din "cuplul metodologic" pe care il facea cu pozitivismul (a carui desuetutine atrasese si criza disciplinei) si o dirijeaza spre "constantele de adancime, comune universului material si spiritual", adica spre tipologie culturala si arhetipologie (in sensul lui N. Frye), si spre teorie literara (in sensul in care
Adrian Marino sustine ca literatura comparata se "recapituleaza" in teorie literara). in ultimele volume, el va extinde meditatiile interdisciplinare si asupra artelor plastice, analizand aplicat, in cazul mai multor autori, convergente intre sensul lingvistic si cel iconic, intr-o incercare pusa programatic sub semnul "metodei (valeryene a) lui Leonardo da Vinci". Utilizand un asemenea aparat hermeneutic, MUTHU elaboreaza profilurile spirituale (in acceptiunea de Weltanschauung sau Geis-tesgesiclite) ce caracterizeaza, etnic, geografic si cultural, literatura noastra in complexul sud-est european: romanismul, ortodoxismul, bizantinismul si balcanismul. Cautand "izvorul romanismului, pur si etern", criticul se apleaca asupra mitemelor intemeietoare ale literaturii noastre.
Miorita, Manastirea Argesului,
Harap Alb, Tinerete fara batranete etc. Apoi, el compara si contrasteaza diferite componente ale matricei noastre folclorice cu elemente conspunzatoare din spatiile invecinate. "Basmul romanesc, spre exemplu, se deosebeste de cel oriental-balcanic, printr-o puternica vointa de umanizare, de unde si o sensibilitate lirica ce inlocuieste pe alocuri vocatia epica () a spatiului sud-estic". Satul, pamantul, pastoritul sunt tipare ce "modeleaza substanta sufleteasca", sunt "categorii in fapt mai mult ipotetice, mai mult chiar, proiectii ale scriitorilor" ce au meditat asupra bazei noastre autohtone, cum sunt Sadoveanu (care gandeste in termeni de proiectie mitica), Blaga (proiectie metaforica) sau Rebreanu (proiectie social-ontologica). Categoria organicului, spre exemplu, concept central al poeticii lui Rebreanu, analizat pe larg de M" impune conceperea specificului national in termenii unei "contopiri organice () intre temperamentul nordicului ardelean, intre mediteraneanul regatean si moldoveanul de stepa". Desi datate sociologic si antropologic, derivand din morfologia culturala din prima jumatate a secolului XX (Spengler, Keiserling etc), asemenea profiluri raman valide in analiza unor opere literare ai caror autori au fost obsedati de decupajele si taxonomiile etnice si locale. Ortodoxia este un alt complex spiritual definitoriu pentru spatiul sud-est european. Destinul divergent al lumii ortodoxe fata de cea catolica e analizat de MUTHU prin contextul politico-geogra-fic specific, in care un rol incalculabil 1-a jucat expansiunea Semilunii. Pe de o parte, ortodoxismul a servit timp de mai multe secole, dupa ce puterea de iradiere culturala a Bizantului incetase, drept mijloc de conservare a specificului spiritual al popoarelor balcanice, amenintate de procesul de asimilare islamica. De cealalta parte, el "a scos Balcanii din circuitul Europei moderne", consituind o "bariera deosebit de puternica in calea Renasterii, a Reformei sau a Contrareformei". De aceea, criticul este circumspect fata de ideea unei Renasteri sau a unui Baroc romanesc, opunandu-le, mai degraba, ideea unui iluminism bizantin, lipsit de rupturile si vehementa curentelor contemporane din Apus. O trasatura care individualizeaza si mai mult religiozitatea est-europeana fata de cea catolica este supravietuirea si asimilarea in crestinismul balcanic a numeroase elemente din gandirea magica pagana, ce exprima sentimentul solidaritatii universale a omului. Rationalizand aceasta situatie, teologii si filosofii rusi (Florenski, Berdiaev, Lossky), Blaga si Eliade la noi, vorbesc de o intermediere intre om si Dumnezeu prin categoria sofianicului, sau de teologia populara a unui crestinism cosmic. Tipologia careia MUTHU ii consacra cele mai ample cercetari este balcanismul. Desi a fost adeseori invocat si folosit de catre istorici si oameni de litere, balcanismul a fost rareori discutat in sine, ca o paradigma morfologica. MUTHU ii face o minutioasa biografie (in sensul lui
A. Marino), propunandu-si sa distinga daca el acopera o realitate istorica, daca este un curent cultural (in genul Renasterii), sau daca este o forma mentis atemporala, o gena a spiritului est-euro-pean. Primul lucru la care procedeaza morfologul este restituirea termenului in puritatea lui categoriala, nepervertita de conotatiile depreciative si peiorative ce il bemoleaza in limbejul curent (decadenta a spiritului oriental, artificiu fara substanta, comportament si vorbire de mahala etc). El distinge apoi cateva concepte cu arii concentrice: spirit sud-est european, balcanitate, balcanism. Spiritul sud-est european, concept destul de general si lax, trebuie inteles ca matrice spirituala comuna neogrecilor, albanezilor, bulgarilor, sarbocroatilor, romanilor. El este rezultatul unor factori etnoistorici ce au modelat existenta tuturor acestor popoare: substratul indoeuropean (eleno-traco-iliric), romanizarea, dominatia bizantina, ocupatia otomana. Balcanitatea este un concept mult mai bine circumscris istoric, ce exprima spiritul unei epoci: secolele XVI-XVIII. Caderea Con-stantinopolului si presiunea militara, politico-administra-tiva si culturala a Islamului au indus popoarelor locale aceeasi atitudine etica si axiologica, avand drept ax central rezistenta antiotomana si supravietuirea etno-spiritu-ala. In general, insa, precizeaza M., balcanitatea intereseaza literatura comparata numai in masura in care ea genereaza "serii estetice de tipul motivelor si al temelor". Conceptul care trece dincolo de nivelele geografic, istoric, etnic, etic sau axiologic si circumscrie cu precadere specificul estetic al spiritualitatii sud-est europene este cel de balcanism. MUTHU il radiografiaza din mai multe unghiuri conjugate, facandu-i o adevarata tomografie. Un prim volum monografic inchinat acestei tipologii, Literatura romana si sud-estul european (1976) face o analiza diacronica a balcanismului, sta-bilindu-i principalele etape istorice. intaia perioada, acoperind secolele XVI si XVII avand drept scrieri emblematice invataturile lui
Neagoe Basarab si cartile populare, poate fi prinsa sub numele de bizantinism. Bizantinismul initial al literaturii noastre este unul structural, configurat in mod spontan de "comunitatea de interese vitale pentru crestinatatea balcanica, aflata in fata pericolului otoman". El impartaseste aceeasi sensibilitate estetica cu celelalte literaturi ale regiunii, avand drept sursa modelele comune de arta, in special religioasa, din cultura bizantina (literatura parenetica fondul paremiologic, moralismul si retorica populara, competitia inre spiritualitatea crestina si cea laica, imbinarea stilului aulic cu cel vulgar, a hieraticului cu dinamicul, disputa medievala dintre trup si suflet pusa in termeni isi-hasti etc). A doua perioada a balcanismului este cea fanariota. La sute de ani dupa caderea sa militara Bizantul continua sa functioneze ca un ideal spiritual, invocat in special de catre neogreci si romani, ca mijloc de rezistenta in fata Islamului. Perioada este deschisa de catre
Dimitrie Cantemir, figura de Renastere, sinteza intre luminile orientului si umanismul occidental, care pune bazele unui balcanism "militant", aflat in slujba ideii nationale. Privit din aceasta perspectiva fanariotismul nu ii mai apare lui MUTHU ca o epoca de cadere (poncif al istoriografiei "angajate"), ci ca o tentativa de resuscitare a Bizantului in afara Istanbulului (ceea ce
N. Iorga numea "Bizant dupa Bizant"), ce a culminat cu miscarea eterista de la 1821. A treia perioada istorica a balcanismului acopera secolul al XLX-lea, cand conceptul capata prin figuri precum
A. Pann,
N. Filimon si
I. Ghica, maturitatea estetica. Ridicandu-se din nou impotriva unei stereotipii peiorative, cea de "cultura de mahala", MUTHU arata ca balcanismul literaturii noastre din secolul trecut defineste, de fapt, prima forma de cultura citadina de la noi. Functional, tipologic si stilistic opus culturii populare, balcanismul premerge si pregateste citadinismul modernist ce avea sa fie teoretizat de
E. Lovinescu. Pe langa trasaturile blamabile, lasate mostenire de fanariotism (parvenitismul, etica laxa, compromisul moral, rococoul stilistic, senzualismul si bucolismul dulceag anacreontic), paradigma balcanica se caracterizeaza si printr-o serie de trasaturi pozitive, compensatorii, cum sunt bunul simt al "filosofiei" populare, sociabilitatea, spiritul ironic, temperamentul meridional, jovial si con-fesiv. in sfarsit, a patra perioada istorica, ce acopera literatura secolului XX, se constituie intr-o "prelungire literara" a conceptului de balcanism. in aceasta perioada conceptul trece din domeniul psihologiei sociale in cel al tematicii artistice. Pe masura ce se estompeaza ca mentalitate, balcanismul se transforma intr-un ansamblu de teme si motive literare, ce supravietuieste in diverse opere ca in vitrinele aseptice ale unui muzeu de sticla. Scriitorii veacului nostru (
I. Barbu, MUTHU Caragiale, MUTHU Sadoveanu,
P. Istrati,
G. Galaction,
V. Voiculescu sau
E. Barbu) nu mai traiesc mentalitatea balcanica la modul spontan, precum scriitorii veacului trecut, ci constient si detasat, inspirandu-se din ea ca dintr-un rezervor de arome tari, de tonuri crepusculare, de luciri de legenda si de fantastic. Un al doilea volum monografic inchinat balcanismului. Permanente literare romanesti din perspectiva comporta (1986) cerceteaza conceptul pe axa paradigmatica, criticul punand in relief reteaua de topoi ce structureaza imaginarul sud-est european. O prima constelatie este alcatuita dintr-o galerie de tipuri umane: tipul tragic (exemplificat prin figura Mesterului Manole, adevarat Faust oriental), haiducul (personaj intre cavalerul medieval si picaroul renascentist), inteleptul ratacitor si hatru (in genul lui Nastratin Hogea si Pacala), parvenitul (derivand din portretul levantinului si al fanariotului, dar specific pentru perioada de ascensiune a burgheziei balcanice). Contributia cea mai substantiala este analiza tipului semiantropomorf, in diversele sale variante: totemica - omul-peste, omul-urs, omul-lup, omul-pasare (in basme, la Voiculescu etc); chtoniana -magul contopit cu stanca (Eminescu, Sadoveanu); sau livresca - inorogul, Pan (Cantemir, Blaga). Imaginea omului-animal apare, dupa M., in punctul de inflexiune intre doua civilizatii, cea pastorala si cea agrara in perioada de degradare a religiei totemice, cand semnificatia riturilor dispare, dar recuzita lor ramane in continuare in uz. Eroul semiantropomorf este un tip tragic, deoarece reflecta starea de cumpana si de criza intre natura si cultura, intre varsta arhaica si cea istorica si, prin extensie, intre doua lumi antagonice. Un alt topos al sud-estului este istoria, tema recurenta in cantecele eroice, epopei si romanele istorice, expresie si raspuns al popoarelor balcanice la presiunea alienanta a invaziilor, in sfarsit, criticul trece in revista si o serie de motive ce consteleaza pe mitul istoriei: motivul Bizantului, cel al rotii sau al ciclului (simbol al fatalismului oriental si al legii timpului), lumina (simbol gnoseologic cu puternice valente mistice si religioase), drumul (simbol spatial al ratacirii si instabilitatii sociale). Privit in ansamblu, balcanismul se dagaja din analizele lui M., drept una din axele constitutive ale matricei noastre spirituale. E o configuratie originala, construita de popoarele peninsulei "la marginea geometriei faurita de geniul grec, re-cristaliza-ta apoi de cel roman", o incercare de a continua, prin "cordonul ombilical" al Bizantului, idealul de civilizatie al anticilor. Ea reflecta, in culori cand tragic-elegiace, cand parodic-burlesti, o sensibilitate ascutita istoriei, fiind o forma de evocare, obiectivare si exorcizare a terorii vremurilor. Proiect de mare respiratie, demersul lui MUTHU are ambitia de a impune un concept morfologic, de aceeasi amploare cu cele, sa spunem, de Renastere sau Baroc, si de a topografia un spatiu cultural si imaginar, cel al Sud-estului european.
OPERA
Orientari critice. Cluj, 1972; Literatura romana si spiritul sud-est european. Bucuresti, 1976; La marginea geometriei, Cluj-Napoca, 1979; Paul Zari-fopol intre fragment si constructie. Bucuresti, 1982; Permanente literare romanesti din perspectiva comparata. Bucuresti, 1986; Alchimia mileniului. Bucuresti, 1989; Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Cluj-Napoca, 1993; Esente, poeme, Cluj, 1993; Cantecul lui Leonardo, Bucuresti, 1995; Calcaiul lui Delacroix, Bucuresti, 1996.
REFERINTE CRITICE
Al. Dobrescu, in Convorbiri li
terare, nr. 20, 1972;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 40, 1972; A. Marino, in Tribuna, nr. 3, 1973;
S. Titel, in Romania literara, nr. 32, 1976; V. Avram, in Transilvania, nr. 5, 1977;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 21, 1977; MUTHU Mincu, in Amfiteatru, nr. 9, 1977; MUTHU Anghelescu, in
Luceafarul, nr. 12, 1977; MUTHU Iorgulescu, Scriitori; MUTHU Scarlat, in Contemporanul, nr. 43, 1979;
V. Tascu, in Steaua, nr. 12, 1979; Alexandra Anastasiu-Pope, in Revue des Etudes Sud-Est Europeenes, nr. 2, 1982; N. Antonescu, in Transilvania, nr. 3, 1983; I. Cheie-Pantea, in Orizont, nr. 13, 1983; Gh.
Grigurcu, Intre critici, 1983; Al. Zub, in Anuarul Institutului de Istorie Iasi, nr. 2, 1986; MUTHU Papahagi, in Tribuna, nr. 49, 1986;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 51, 1986; L. Petres-cu, in Steaua, nr. 1, 1987; Mircea Popa, in
Luceafarul, nr. 4, 1987; A. Marino, in Tribuna, nr. 24, 1987; Zoe Dumitrescu-Busulenga, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3-4, 1987;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 44, 1987; Catalina Velculescu, in Revue des Etudes Sud-Est Europeenes, nr. 1, 1988; T. Tihan, Apropierea de imaginar, 1988;
C. Cublesan, in
Luceafarul, nr. 28, 1989; MUTHU Papahagi, in Tribuna, nr. 37, 1989; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 44, 1989.