NENOROCIREA UNEI REGINE de Ion Luca CARAGIALE (Teatru)
Seara cand are sa joace, isi aduce fiecare actrita slujnica, s-o aiba de ajutor la costumat - mai coasa ici, mai prinde-ma dincoace, ori du-te de-mi adu un ceaiu, sau cere de la cineva o tigara, scl.
Raluca Stavreasca luase de cateva zile o slujnicuta asa de nostima incat ardeau in foc toti actorii, toti masinistii, lampistii, dulgherii si pompierii; caci este pe semne si aci ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartei: nimeni nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Cand ii trebuia Stavreaschii «madmazela», madmazela sedea la taifas ori se zbenguia printre culise. intr-o seara mult regretata artista juca pe regina intr-o melodrama infricosata. in actul al patrulea se facea o revolutie la poarta palatului. Regina blocata in palat de valurile populare, intra in scena, care reprezenta o mareata sala de receptie, zicea cateva cuvinte pripite, iesea apoi in balcon ca sa vaza ce e jos, unde urla multimea turbata, si trebuia sa se intoarca in scena, repede, palida si desfigurata de groaza: vazuse cum pe fiul ei iubit il sfasiau fiarele scapate din lanturile robiei. Pentru ca efectul sa fie mai puternic, talentata tragediana isi pregatise pudra fara rosu ca sa-si dea pe obraz cand o iesi pe balcon. Vine actul al patrulea; replica se apropie. Raluca da cutia cu pudra si oglinjoara in mana madmazelei si-i zice foarte severa:
«Madmazelo, sa faci bunatate sa vii dupa mine, sa nu te deslipesti de aici, ai inteles? daca nu vrei sa te scarman!»
Replica a sosit. Strigate fioroase se aud sub balconul palatului regal. Regina se arata incruntata de spaima in scena. Cum intra ea, pocneste in tot teatrul un ras ca de cine stie ce comedie. Ea pune mainile la piept, ridica ochii la cer, paseste spre rampa si declama cu toata caldura:
«Fiul meu! printul! unde e printul? Dumnezeul meu! presimt o mare nenorocire!»
As! publicul rade inainte cu un hohot colosal si se porneste s-aplaude cu mainile, cu picioarele, cu bastoanele - se zguduia policandrul. Regina isi pierde cumpatul. intai nu stie ce sa creaza, e atat de obisnuita sa captiveze si sa stapaneasca publicul cu glasul ei frumos, cu tinuta si gesturile ei nobile. Apoi ii trece prin gand ca este o cabala, pentru care trebuie sa fie recunoscatoare Maritii «Blondii» (ConstandineascA) cu care era certata la cutite Dar cheful publicului merge inainte crescand: nu e chip sa mai stea in scena. Tremurand din toate fibrele, cu sufletul in prada unei senzatii mortale, face la dreapta imprejur ca sa fuga Cand se intoarce sa scape de privirile ametitoare a sutelor de chipuri strambe de ras, de cine da cu ochii? de madmazela Madmazela era la spate, cu oglinjoara la subtioara, cu cutia cu pudra intr-o mana si cu puful incarcat in alta, gata sa i-l aplice: intrase de la inceput dupa urma nefericitei suverane. inchipue-si oricine ce furtuna de rasete a fost in teatru cand a vazut lumea ca si regina a descoperit cauza misterioasa a nenorocirii ei.
«Ce cauti aici, mizerabilo?» racneste regina in culmea incordarii tragice, si cu pumnii inclestati vrea sa se repeaza asupra sclavei importune. Publicul simte ca-i explicatie la mijloc si se opreste ca prin farmec din ras, ca si cum o singura palma nabusise toate gurile intr-o clipa.
«Nu mi-ai poruncit sa viu dupa d-ta ca ma scarmeni?»
Alt potop de rasete si de aplauze. in sfarsit, Gatineau, regizorul, prinde de veste intr-un tarziu, ca totdeauna, si striga lui Petrache masinistul sa lase cortina Peste zece minute cand s-a potolit zgomotul vesel, s-a inceput iar actul - dar drama mai era aceea? Trecea cat trecea, se stapanea lumea cateva secunde si iara pufnea ori cineva din public, ori chiar un actor, si sa te tii apoi! toata lumea - adica toata lumea afara de Raluca fireste, care era in adevar cea mai dezolata regina.
Dupa ce a scarmanat-o pe madmazela, i-a dat a doua zi drumul, si s-a impacat si cu Blonda; caci la repetitie, de dimineata, neaparat s-a vorbit tot de comedia de cu seara, si din vorba in vorba. Blonda - ea nu fusese seara la teatru - a zis catre Dragulici:
«Biata Raluca! auzi, biata fata! sa-i strice proasta tocmai monologul, calul ei de bataie!».
Raluca a auzit-o, a uitat ca sunt certate si a luat-o gura pe dinainte:
«inchipueste-ti, draga, tocmai scena pe care contam!»
Astfel s-a rupt ghiata si cele doua prime subiecte s-au facut iar prietene bune. Asta era intr-o luni dimineata: vineri sau sambata s-au certat iar, fiindca Stavreasca a pretins de la directie sa-i dea ei intr-o repriza un rol pe care-l «crease» Blonda Asta nu se face: fiecare cu creatiile lui!
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
