Ion Luca CARAGIALE O scrisoare pierduta

Cu comedia O scrisoare pierduta - adevarata capodopera pe masura universala - satira caragialeana isi largeste considerabil campul de actiune. Conflictul, mai accentuat politic decat cel din O noapte furtunoasa (unde precumpaneau moravurilE), consista in lupta pentru putere si, fireste, pentru meschine chiverniseli personale. Suntem in preajma alegerilor pentru Constituanta, in anul 1994, si Catavencu, seful factiunii independente, gaseste prilejul de a forta mana comitetului local al partidului de la putere {nu altul decat cel liberaL) - reprezentat prin Trahanache, Zoe si Tipatescu

- punand la cale un santaj: el ameninta cu publicarea unei scrisori compromitatoare intru cat priveste moralul" celor trei, scopul fiindu-i obtinerea unui scaun de deputat. Faptul ca lucrurile se petrec in provincie, intr-un orasel de munte", nu are nici o importanta in ceea ce priveste puterea de cuprindere a satirei la adresa moravurilor politice ale timpului. in,Capitala situatia este cel putin la fel, daca tiu chiar mai rea, pentru ca Agamita Danda-nache, candidatul trimis de la centru, are drept arma politica tot santajul, si anume - printr-o coincidenta posibila numai in comedii

- tot o scrisorica de amor" de la o persoana insemnata".

Ca si Jupan Dumitrache din O noapte furtunoasa, Zaharia Trahanache, barbatul Zoei, este un incornorat" naiv, care in ruptul capului nu crede in autenticitatea scrisorii (biletelului de amor, trimis de Tipatescu ZoeI) si o ia drept plastografie grosolana. insa in treburile de sforarii politice este un ins exceptional de experimentat si - spre deosebire de cei doi amanti, care se stiu in culpa

- nu-si pierde capul nici o clipa. Lipsa lui de scrupule este cel putin egala cu aceea a adversarului. E drept, in virtutea unui automatism demagogic, pentru el moralul" e mai presus de orice: Unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipii vasazica ca nu le are!". Cand este vorba de practica vietii imediate, vederile lui sunt extrem de clare. in ceea ce il priveste, este gata chiar a-1 absolvi pe Catavencu de asa-zisa plastografie, fiindca, zice el: pentru politica, unde e in joc enteresul tarii, ca oricare roman, a incercat omul". El insusi ar fi procedat la fel, de vreme ce il vedem punand la cale alegerile atat de bine, incat unanimitatea este de mai inainte asigurata. Totul consta in a fi tare in machiaverla-curi", a cauta punctele slabe ale adversarului si a te servi de ele cu maximum de profit. in consecinta, cele doua polite falsificate de Catavencu se dovedesc de mai ntare folos decat mijloacele politienesti ale prefectului Tipatescu, care ordona arestarea santa-jistului/Adversarul este cel putin tot atat de abil si martiriul" ii convine in situatia de fata, debitand cu ifose frazele demogogice sforaitoare ce se impun, foarte sigur de sine si hotarat a miza pana la capat pe onoarea" coanei Joitica si pe aceea a prefectului. De aceasta isi da seama si politaiul Ghita Pristanda, care se poarta foarte prevenitor cu arestatul. 5-a intamplat insa ca de asta data (si numai de asta data!) ca sortii sa-i fie nefavorabili, pentru ca, printr-un nefericit accident, Catavencu pierde intr-o invalmaseala importanta pentru el sprisoare (pe care mai inainte o A«pierduse imprudenta Zee si o gasise Cetateanul Turmentat, din mainile caruia, la o bere", santajistul si-o insusisE), care e regasita si adusa andrisantei", coanei Zoe, de chiar Cetateanul Turmentat. Alegerile au loc dupa randuiala stiuta - unanimitate la sigur" in favoarea lui Agamita Dandanache, candidatul trimis de la centru -, iar Catavencu, pe care il are acum la mana adversarul, este nevoit sa aclame, in fruntea manifestantilor, pe cel ales, spre a fi absolvit de toate pacatele. Cortina cade pe aceasta lume o data cu vorbele lui Ghita Pristanda, politaiul, de sub care abja daca se face auzit imensul sarcasm caragialean: Curat constitutional!". in afara de Tipatescu si Zoe Trahanache, toate celelalte personaje din O scrisoare pierduta prezinta un frapant fenomen de unitate in diversitate, o adevarata fauna de imbecili", in intelesul pe care Camil Petrescu il dadea acestui termen. Nu e vorba de o imbecilitate" clinica, desigur, ci de una castigata prin adaptarea la mediu, de un comportament ilogic si absurd din punctul de vedere al unui om inteligent" - iarasi in acceptiunea data de acelasi Camil Petrescu. Este cazul sa privim in opera lui Caragiale ca intr-un balon de sticla, un acvariu, in care se misca niste jivine monstruoase la culme si, intr-alt chip privind lucrurile, ridicole tocmai prin acele malformatii odioase de care ele nu-si dau seama pentru ca le sunt insusi modul de a fi, dar care le ajuta precis in orientarea practica a chiverniselii personale, prin politica neaparat, a,sa cum ,se intampla intotdeauna la noi, dar si in alte parti ale lumii: Tra-hanache e machiavelic cum insusi Machiavelli nu a fost; Farfuridi, impreuna cu secundul sau, Branzovenescu, este gata de tradare in orice moment, daca interesele partidului o cer" - declara el cu seninatate si totodata cu miselia inconstienta, automatica, absurda, a insului care merge pana acolo incat invoca de partea sa chiar pe stramosi, pe Stefan cel Mare, pe Mihai Bravul si pe Mircea cel Batran; Catavencu, la nevoie, poate plange cu lacrimi ca si reale pentru tarisoara lui", jucand cu voluptate rolul martirului"; in sfarsit, Dandanache, pierzandu-si orice atribut omenesc, e inca mai fioros in unica-i idee fixa (devenita tic seniL) prin care se adapteaza la acest mediu. El se alesese printr-un santaj absolut similar, izbutit insa, obiectand cu mirare", cand i se face observatia ca ar trebui , sa inapoieze scrisoarea, o data ce s-a vazut ales: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi? S-ar putea sa fac asa prostie? mai trebuie s-alta data La caz iar gac! La Razboiul." (Razboiul era pentru el- ceea ce era pentru provincialul Catavencu Racnetul Carpatilor.) La urma urmei, o specie descurcareata este si politaiul Ghita Pristanda, care stie una si buna, invatata de la nevasta-sa, cand este vorba de comportamentul fata de cel de la putere: pupa-1 in bot si papa-i tot, ca al satul nu crede alui flamand". O fiinta nevinovata, ratacitoare in acest fantastic acvarium de monstri politici este Cetateanul Turmentat, haituit de toti, manevrat cand intr-o parte, cand intr-alta, ametit in permanenta de bautura, o fiinta umana de o naivitate si de o cinste atat de pure (inconstiente, automate si acestea, pentru ca sunt ale unui alcooliC), incat omul devine prada lipsita de orice aparare a acestor jivine hidos-ilare ale clasei politice" a secolului trecut, potrivita insa tuturor timpurilor si tuturor locurilor, documente vii ale conditiei umane, eternizata de marele artist in crusta de chihlimbar a operei. Aceasta se intampla pentru ca parvenitismul, demagogia, oportunismul, poltroneria, santajul, vorbaria goala a insului, care* cum spunea o data insusi Caragiale, este cu atat mai plin de sine cu cat este mai gol pe dinlauntru" -imoralitatea, venalitatea, delatiunea, naivitatea inselata, in sfarsit prostia atat de greu de lecuit pot fi vazute pretutindeni. impotriva parerii exprimate candva de E. Lovinescu, astazi interesul pentru opera lui Caragiale a devenit tot mai acut. Fenomenul poate fi studiat si observat cu mai multa obiectivitate, totodata cu delectare inalt filozofica, pentru ca se repeta. Nu Trahanache, Farfuridi, Catavencu si Cetateanul Turmentat sunt chemati sa dea seama de ei insisi, ci noi, cestilalti, mai distantati in timp de vremea lor. Distantati? Da si nu! Deoarece, in fond, noi suntem urmasii lor legitimi, natia despre care Mircea Eliade spune ca cheltuieste in politica o mare parte din energiile sale. Acum aceste naravuri omenesti au devenit mult mai rafinate, cumva mai greu de recunoscut. Prostia insasi, dupa cum se stie, poate capata, prin practica sociala indelungata, rafinamente- inimaginabile. Cu atat mai mult insa opera lui Caragiale este mai actuala, sugerand si in acest caz similitudini si identitati chiar dintre cele mai revelatoare.

Comicul din aceasta opera literara

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.