· Aparitie - "
O scrisoare pierduta", a treia din seria celor patru comedii scrise de autor intre 1878 si 1885, este o capodopera sa, reprezentata pentru prima oara pe scena, la Teatrul National din Bucuresti, pe data de 13 noiembrie 1884.
· Tema - Ideea centrala a piesei este dorinta de parvenire manifestata pe fondul luptei pentru putere in vederea desemnarii unui candidat pentru Adunarea Constituanta, in anul 1883.
· Semnificatia titlului - Titlul este sugestiv si desemneaza obiectul de santaj, anume scrisoarea, care poate ajunge o arma politica atat in provincie (capitala unui judet de muntE), cat si la centru. O banala scrisoare amoroasa devine un bun de pret pentru oricine o gaseste. Ea este mereu "pierduta", semn ca niciunul nu e demn de puterea pe care aceasta i-o confera si se intoarce, pana la final, la "andrisant".
· Constructia subiectului - Piesa este alcatuita din patru acte pe parcursul carora conflictul dramatic se amplifica treptat. Punctul sau de pornire consta in aspiratia lui Nae Catavencu, lider a unei fractiuni independente, deprinsa din partidul de guvernamant, de a castiga alegerile parlamentare, in ciuda faptului ca Tipatescu si Trahanache il sustin pe Farfuridi. La acest conflict principal se adauga si conflicte secundare, cum ar fi aparitia cetateanului turmentat, iritarea cuplului comic Farfuridi-Branzovenescu, depesa cu numele lui Dandanache, evolutia inversa a grupurilor adverse.
Actul I
Expozitiunea piesei prezinta doua personaje: Stefan Tipatescu, prefectul unui oarecare judet de munte, si Ghita Pristanda, politaiul orasului. Cel dintai este foarte intrigat de ceea ce citeste in ziarul "Racnetul Carpatilor", al carui proprietar este rivalul politic, Nae Catavencu. Articolul citit cu glas tare acuza guvernul care lasa respectivul judet "in ghearele unui vampir". Autoritatea prefectului este evidenta si contrasteaza cu slugarnicia lui Pristanda, care-l aproba aproape la fiecare replica, desi uneori nu intelege ("ce-i aia bampir"). Atitudinea sa umila produce chiar nonsensul, alaturand cuvantul "curat", constituit ca un tic verbal aprobator, chiar si cuvantului "murdar".
Tipatescu se calmeaza si e dispus sa asculte in continuare "istoria de aseara"; intrucat Ghita incepe sa se vaite de bugetul familiei sale numeroase, prefectul il aminteste ca n-a fost cinstit si "a tras condeiul" la arborarea steagurilor din oras. Lamentatiile politaiului: "Famelie mare, renumeratie mica, dupa buget" sunt sanctionate de vigilenta stapanului: "daca nu curge, pica Las' ca stim noi!".
Intriga piesei este introdusa sub forma unei intamplari banale: Pristanda, cu o seara inainte, s-a oprit sa asculte la ferestrele casei lui. Nae Catavencu, acolo unde se aduna opozantii politici ai prefectului. Stapanul casei le spune celorlalti ca are o scrisorica prin care il poate compromite pe "bampir". Trasul cu urechea e intrerupt de un chibrit aprins, aruncat pe fereastra in directia lui Pristanda.
Desfasurarea actiunii. Dupa ce Tipatescu iese din camera, Ghita mediteaza la greaua "misie de politai", ghidandu-se dupa vorbele sotiei: "pupa-l in bot, si-i papa tot, ca satulul nu crede la il flamand". Se gandeste apoi la situatia privilegiata a stapanului sau, caracterizandu-l direct si succint: "Conu Fanica: mosia-mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica - coana Joitica: trai neneaco, cu banii lui Trahanache". Chiar acesta e cel care-i intrerupe sirul gandurilor, intrand revoltat in incapere, vorbind de "sotietatea corupta" si de cei care se ghideaza dupa "enteres". Ajunge astfel la vorbele fiului sau plecat la studii: "unde nu e moral, acolo e coruptie, si o societate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!", formulare care denota o gandire plata, superficiala.
Intr-o maniera caracteristica omului atins de senilitate, uzand mereu de ticul verbal al amanarii ("ai putintica rabdare"), Trahanache ii comunica prefectului ca se afla la Catavencu o scrioare de amor de la Tipatescu pentru Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache. Intr-un limbaj de o familiaritate scandaloasa, o cheama pe aceasta la el: "vino tu, la cocoselul tau care te adora ca totdeauna si te saruta de o mie de ori". Desi sotul o declara o "plastografie", un fals, amandoi sunt foarte marcati de eveniment; prefectul devine chiar violent in exprimare: "Il impusc! Ii dau foc!", declarandu-se un aparator al onoarei lui Zoe. Trahanache, ingrijorat si el de reactia sotiei, ii sugereaza totusi sa fie diplomat si sa aiba "putitica rabdare".
Zoe, care ascultase intreaga discutie, este foarte suparata, nu atat pentru ca aflase sotul sau, ci pentru ca scrisoarea urma sa fie publicata, ceea ce ar insemna compromiterea sa iremediabila. Prin santaj, Catavencu urmareste sa fie sustinut de partidul de guvernamant condus de Trahanache pentru a ajunge la Camera. Farfuridi, candidatul sustinut de acelasi partid, il banuieste pe Trahanache de tradare si, impreuna cu docilul Branzovenescu, vin la prefect sa se lamureasca: "tradarea sa fie, daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi".
In timp ce in scena se afla Tipatescu si Zoe, apare cetateanul turmentat care patrunde sub aparenta intrebarii: "eu cu cine votez?", dar care lamureste drumul scrisorii: dupa ce Zoe o pierde, el o gaseste, dar e surprins de Catavencu in timp ce o citea si este invitat "la o tuica". Adormind din cauza bauturii, uita de scrioarea care ii e sustrasa de Catavencu.
Ghita aduce vesti de la adversar, care pretinde in schimbul scrisorii "ori o mie de poli, ori deputatia". Trahanache se dovedeste in acest moment cel mai abil, anuntand ca a gasit niste acte falsificate de Catavencu, si propunand sa raspunda si ei tot printr-un santaj.
Actul al II-lea
Neincrezatori in Tipatescu, cei care, cred ei, il vor propune pe Catavencu, Farfuridi si Branzovenescu trimit o depesa la Bucuresti in care-si acuza liderii de tradare. Cand ajung la semnarea telegramei, Farfuridi demonstreaza din nou capacitatea intelectuala redusa: "Trebuie sa ai curaj, ca mine! Trebuie s-o iscalesti: o dam anonima!".
La ordinul lui Tipatescu, Pristanda il arestase pe Catavencu, avand grija sa scoata peste tot in cautarea scrisorii, dar fara nici un rezultat. Zoe este foarte suparata pentru inchiderea santajistului cu care vrea sa discute, sperand intr-o rezolvare amiabila a conflictului. Presiunea devine si mai mare atunci cand Zoe citeste in "Racnetul Carpatilor" ca, in numarul de a doua zi, se va publica "o interesanta scrisoare sentimentala a unui inalt personaj din localitate catre o dama de mare influenta". Se hotaraste sa sprijine candidatura lui Catavencu, incercand sa-l convinga si pe Tipatescu prin atitudini contradictorii: plange, lesina, dar e si autoritara, rostind cu feminitate: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu (). In sfarsit cine lupta cu Catavencu lupta cu mine", desi femeia nu avea drept de vot, dar avea influenta asupra sotului sau.
Catavencu este adus din arest de catre Ghita pentru a vorbi cu Zoe; desi Tipatesscu, cel care-l intampina, ii spune ca nu-l doreste ca deputat, Zoe ramane la fel de ferma: "eu te aleg, eu si cu barbatul meu". La rugamintile si farmecul amantei ("Poti fi tu dusmanul linistii mele? () Fanica!"), prefectul cedeaza: "Domnul Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia prin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!".
Cetateanul turmentat reintra in scena, acuzandu-l pe Catavencu de furtul scrisorii; la intrebarea sa cu cine voteaza, Tipatescu ii spune ca il sustin cu totii chiar pe Catavencu. Farfuridi si Branzovenescu sosesc si ei, acuzandu-i pe toti de tradare.
Punctul culminant. Ghita ii inmaneaza prefectul o depesa de la Guvern in care li se cere sa-l sprijine pe candidatul trimis de la centru, Agamamno Dandanache.
Actul al III-lea
In sala primariei, se defasoara o sedinta prin care se urmarea alegerea deputatului, sedinta prezidata de Trahanache, care, dupa discursul demagogic al lui Farfuridi, se hotaraste sa-l propuna pe Dandanache (trimisul de la CentrU), caci pe Catavencu il putea santaja cu polita falsificata prin care isi oprise bani de la Societatea "Aurora Economica", al carei "prezident-fondator" era. Dupa discursul lui Catavencu, Trahanache anunta candidatul si se isca o incaierare teribila pusa la cale de Pristanda. In urma invalmaselii, Catavencu pierde palaria in a carei captuseala era scrisoarea.
Actul al IV-lea
Ultimul act este dominat de personajul surpriza, venit de la centru tot in urma unui santaj (un om insemnat isi uitase paltonul in casa lui; scotocind prin buzunare, gaseste tot o scrisoare de amor, adresata persoanei de nevasta unui prieten, scrisoare pe care o foloseste pentru a fi promovat politiC). Dandanache, atins de senilitate, "peltic si sasait", il ia pe Tipatescu drept sotul Zoei, iar pe Trahanache drept prefect. El le spune nonsalant ca nu va inapoia scrisoarea, chiar daca a obtinut prin intermediul ei ceea ce si-a dorit.
Catavencu, umil, ii marturiseste Zoei ca a pierdut scrisoarea, dar apare din nou Cetateanul turmentat care, in calitatea lui de postas, vine sa o inapoieze "andrisantului". De data aceasta i se spune sa-l voteze pe Dandanache. Pedepsindu-l pentru santaj, Zoe ii incredinteaza lui Catavencu misiunea de a conduce banchetul in cinstea noului deputat.
Deznodamantul. Finalul este unui fericit, toti sunt, in aparenta, veseli, sustinandu-l pe noul lor deputat. Cu totii inchina sampanie uitand parca de spectacolul scandalos al alegerilor. Scurtul discurs al lui Catavencu incheie piesa: "Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat! () Iata binefacerile unui sistem constitutional!".
Personaje
Dupa cum afirma Garabet Ibraileanu, personajele create de
Caragiale "fac concurenta starii civile", sunt atat de vii si de bine conturate, incat traiesc parca independent de paginile cartii. De fapt, Caragiale este actual prin personajele create, caci, desi numele sunt altele, ele traiesc si astazi si tes in continuare intrigi politice.
Criticul literar Pompiliu Constantinescu a incadrat aceste personaje intr-o tipologie comica identificand urmatoarele tipuri (personale dominate de o trasatura pregnanta de caracteR): tipul incornoratului (TrahanachE), tipul primului amorez (TipatescU), tipul cochetei si adulterinei (ZoE), tipul demagogului (Catavencu, Farfuridi, DandanachE), tipul cetateanului (Cetateanul turmentaT), tipul raisonneur-ului (BranzovenescU), tipul servitorului (PristandA).
Personajele din comedia "O scrisoare pierduta" sunt contruite pe baza contrastului dintre aparenta si esenta. Astfel, in centrul ei sta triunghiul conjugal alcatuit din Zoe Trahanache, Zaharia Trahanache, Stefan Tipatescu, vrand cu totii sa para oameni morali si onesti, dar dovedindu-se a fi imorali.
Zaharia Trahanache sau "venerabilul neica Zaharia", este caracterizat direct de autor, la inceput, ca fiind "prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitetului agricol si al altor comitete si comitii". Sefia atator organizatii ale statului creeaza impresia unui model de comportament uman, imagine incompatibila cu personajul. Atitudinea lui starneste de multe ori rasul datorita degradarii prin senilitate. De altfel, autorul il caracterizeaza prin nume: Zaharia (zahariseala, ramolismenT), Trahanache ("trahanaua" este o coca moale, usor de modelaT). Degradarea sa este evidenta si datorita ticului verbal "ai putintica rabdare", care-i da timpul necesar de a gandi ceea ce urmeaza sa spuna.
Desi este foarte viclean, ca membru al triunghiului conjugal, se complace in situatia de incornorat, nevrand sa strice prietenia cu prefectul. La prima sa intrare in scena, in dialog cu Tipatescu, este capabil de a-i reproduce acestuia textul scrisorii, pe care o citise "de zece ori" (semn ca avea o mare importantA), desi afirma ca ea este un fals: "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! Sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!". Tot el ii sugereaza lui Tipatescu , infuriat la culme ca scrisoarea va fi publicata, sa aiba "putintica diplomatie", ceea ce dovedeste ca e un om politic versat care stie ca mania nu e o solutie in a obtine ceea ce-si doreste. La sfarsitul piesei, Zaharia afirma cu aceeasi diplomatie caracteristica: " eu n-am prefect! Eu am prieten!".
Viclenia sa e evidentiata atunci cand se hotaraste sa raspunda la santaj, reusind sa descopere documentul falsificat de Catavencu: "Apoi, daca el umbla cu machiavelicuri, sa-i dau eu machiavelicuri" (aluzie la dictonul lui Machiavelli, pe care-l enunta si Catavencu: "Scopul scuza mijloacele!").
Trahanache isi dovedeste imoralitatea si atunci cand, impreuna cu Farfuridi si Branzovenescu, falsifica lista alegerilor, imbogatind-o cu numele unor simpatizanti care nu puteau vota neavand averea necesara.
In aparenta, se arata foarte indignat pentru cp oamenii din jur se ghideaza numai dupa "enteres", cand de fapt si el procedeaza la fel, urmarind inabusirea scandalului cu scrisoarea si propunerea unui candidat decrepit pentru a se asigura de sprijinul guvernului.
Aparent naiv si lent in gandire, el este cel care are solutii pentru orice situatie, figura sa este insa luminata de iubirea pentru Zoitica si de statornicia prieteniei cu Tipatescu.
Stefan Tipatescu, prefectul judetului, celibatar fiind, se complaec in situatia imorala de a fi amantul sotiei celui mai bun prieten. El este caracterizat direct de Pristanda, servitorul care stie tot ce se petrece in jurul lui, ca fiind omul mulsumit de viata tihnita pe care o duce: "mosia-mosia, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica, trai, neneaco, cu banii lui Trahanache".
Abilul Zaharia observa la el impulsivitatea, lipsa de diplomatie: "E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat,cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect".
Desi se declara ferm in a nu-l sustine pe Catavencu, dupa lamentatiile Zoei, cedeaza, dand dovada de inconsecventa.
Tot inconsecvent este si in dialogul cu Catavencu pe care nu vrea sa-l sustina tocmai pentru ca acesta nu este docil ca Farfuridi, ci isi va urmari propriile interese: la inceput simuleaza diplomatia: "Iubite si stimabile d-le Catavencu () Eu sunt un om caruia ii place sa se joace cu cartile pe fata", catre final insa, impulsivitatea il tradeaza, napustindu-se asupra adversarului cu un baston: "Miselule! trebuie sa-mi dai aci scrisoarea () ori te ucid ca pe un caine!".
Cu Dandanache este ironic, caci el intruchipeaza si pentru Tipatescu o marefarsa electorala: "Si-l aleg pe d. Agamita Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atata vreme linistea mea si a femeii pe care o iubesc". Faptul ca si acesta procedase la fel ca si Catavencu, pentru a parveni, il dezgusta profund.
De Ghita Pristanda, politaiul orasului, se foloseste ca de propria lui sluga. La ordinul prefectului un om este arestat sau eliberat, dupa bunul lui plac. Pristanda e constient ca stapanul ii hraneste familia numeroasa si-l slujeste cu devotament. Ba mai mult, Tipatescu ii permite chiar sa "traga condeiul", sa-si insuseasca bani publici.
Ceea ce caracterizeaza caracterul lui Tipatescu este iubirea pentru Zoe; intr-un moment de sinceritate ii propune acesteia sa fuga impreuna, ceea ce dovedeste ca sentimentele pentru ea sunt mai importante decat pozitia sociala privilegiata pe care o detine.
Zoe Trahanache a fost numita de critica literara cea mai distinsa prezenta feminina din opera dramatica a lui Caragiale, atat in ceea ce preveste comportamentul, cat si in ceea ce priveste limbajul. Cu toate acestea ea are o mare hiba: este amanta lui Tipatescu, prietenul sotului sau.
Ea este cea mai afectata de santaj ("Stiu. Sunt nenorocita, Fanica"), dar e hotarata sa lupte prin orice mijloace pentru ca onoarea ei sa nu fie patata public. De la specificele lamentatii feminine (se "jeleste", "cade ca lesinata" in bratele amantului eI), la hotarare si stapanire de sine ("il sprijin eu, il aleg eu"), ea are cea mai mare putere de manipulare asupra barbatilor din jur.
Catavencu, intuind influenta ei asupra sotului si amantului, cere sa-i vorbeasca pentru a obtine ceea ce-si doreste. Chiar si cu el, cel care i-a provocat atata neliniste este iertatoare ("Esti un om rau mi-ai dovedit-o Eu sunt o femeie buna!"), nu-l pedepseste, ci il incurajeaza sa mai candideze si pe viitor, ceea ce il face pe Catavencu sa o caracterizeze astfel: "madam Trahanache, este un inger". Decizia ei de a-l obliga sa conduca festivitatea organizata in cinstea alegerii lui Dandanache este insa o lectie pentru Catavencu pe care toti spera sa n-o uite prea curand.
Chiar si Cetateanul turmentat, reprezentantul poporului, o caracterizeaza succint, dar inspirat ca fiind "o dama buna".
Nae Catavencu este avocat, "director-proprietar al ziarului ", "prezident-fondator al Societatii Enciclopedice "; desi aceste titluri pompoase ar trebui sa semnaleze o persoana marcanta, el este, in esenta, un arivist care se ghideaza dupa dictonul machiavelic "Scopul scuza mijloacele!", pe care, din lipsa de cultura, il atribuie "nemuritorului Gambeta". Are o conditie intelectuala umila, dar nu-i lipsesc aerele de superioritate.
Recurge la santaj, speculand slabiciunile umane (relatia extraconjugala a Zoei TrahanachE) pentru a urca in ierarhia sociala, vrand prin orice mijloc sa ajunga deputat.
Temporar, norocul ii surade in momentul in care vede scrisoarea pe care Cetateanul turmentat o citea sub un felinar. Intampinand opozitia acestuia, se abat "pe la o tuica una-doua-trei pe urma da-i cu bere, da-i cu vin", reuseste sa sustraga scrisoarea pe care o transforma intr-o arma politica.
Dialogul cu Tipatescu se arata diplomat, vorbind de interesele patriei care, da de inteles, are nevoie de oameni ca el. La insistentele prefectului recunoaste ca vrea doar sa-i fie sustinuta candidatura, dand dovada de perseverenta (refuza orice alta functie oferita de Tipatescu in schimbul scrisoriI). De fapt, are nevoie de o confirmare a valorii pe care crede ca o are,, exprimandu-se demagogicsi hilar astfel: "Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme; vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel d-intai intre fruntasii politici".
Cel mai clar exemplu demagogic il ofera discursul sau, rostit in sedinta de la Primarie. De altfel, chiar prin nume (derivat al substantivului "cata"). Este caracterizat drept un om care vorbeste mult, dar face putin si uneori nici el nu crede ceea ce spune. Discursul il incepe cu o forma de adresare "Domnilor! Onorabili cetateni! Fratilor!" rostita printre lacrimi. Se preface pentru a castiga auditoriul. Se declara "fiu al tarii", preocupat de soarta ei, de fericirea, progresul si viitorul Romaniei, cand de fapt el se gandeste doar la propria bunastare. Cuvantarea sa are si mari deficiente gramaticale, semantice ("liber-schimbist" nu inseamna elastic in conceptii, cum crede Catavencu, ci se refera la libertatea totala a comertuluI), logice ("industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire"). Desi aplaudat cu frenezie de simpatizantii sai, Catavencu enunta doar enormitati: "oricare tara isi are falitii sai! Numai noi n-avem falitii nostri! Cum zic: aceasta stare de lucruri este intolerabila!".
Vazand ca nu este ales ca reprezentant, desi nu mai avea nimic de castigat, vrea sa denunte aventura dintre Zoe si Tipatescu, dat in incaierarea de la fianlul actului al treilea, nu este auzit.
Ultimul act al piesei aduce in scena pe Catavencu invins si umil: pierduse pretioasa scrisoare. Dupa ce Zoe o recupereaza de la Cetateanul turmentat, santajistul "care in genunchi", cerandu-si iertare, uitand de meritele pe care si le atribuie. Accepta in continuare situatia umilitoare de a prezida "banchetul popular din gradina primariei", de a chefui, a fi zelos si a se bucura pentru Dandanache, de a se preface pentru ca "asta nu-i cea din urma Camera!". Dovedindu-se in continuare meschin, il linguseste pe Tipatescu: "Sa ma ierti si sa ma iubesti! In sanatatea iubitului nostru prefect!".
