Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Virgil MAZILESCU



Virgil MAZILESCU - poza (imagine) portret



 

Virgil MAZILESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Virgil MAZILESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Virgil MAZILESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 11 apr. 1942, Corabia, jud. Olt -m. 13 aug. 1984, Bucuresti.

Poet si traducator.

Fiul contabilului Sabin Mazilescu si al Aurei-Lili (n. Ra-dulescu).

Scoala primara in corn. Cusmir (1948-1950), la Turnu Se verin (1950-1951), Targu Jiu (1951-1952), Dragasani (1952-1957); Liceul "Spiru Haret" din Bucuresti (1957-1959); Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1959-1964). Prof. de lb. si literatura romana in corn. Geaca, jud. Ilfov, intre 1964 si 1966; bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti (1966-1968), secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor, condus de M.R. Paraschivescu (1968-1970); dupa 1970, redactor al rev. Romania literara. Debuteaza in Povestea vorbii, suplimentul literar al rev. Ramuri, girat de M.R. Paraschivescu (1966); debut editorial cu Versuri (1968, premiul rev. Luceafarul), urmat de Fragmente din regiunea de odinioara (1970), ambele reunite in Va fi liniste va fi seara (1979). A publicat singur sau in colab. trad. din Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry, Willa Cather. Poet cu deprinderi livresti, dintre cei ce conserva inocenta prin ironie, MAZILESCU e, inainte de toate, un tehnician al discursului poetic.

Fara a fi lipsit de substanta sentimentala, lirismul lui MAZILESCU deriva, totusi, in Versuri (1968), Fragmente din regiunea de odinioara (1970), in Va fi liniste va fi seara (1979), din arta compozitiei, din strategia specifica a dispunerii datelor intr-un context poetic preexistent. Manat de ambitia formulei inedite, poemul sau acuza, de la bun inceput, o neta diferentiere stilistica, obtinuta, mai ales, prin regia sintaxei si a limbajului, dar si prin regia atitudinii poetice. Poeziile sale vor trai, astfel, din impresia unui impact intre candoare si tehnica manuirii ei, dar acest soc initial nu este decat punctul de intrare in atmosfera lor. Exercitiul poetic, folosind materiale preexistente, se restrange doar la executie, iar inventivitatea poetului are caracterul metodologic al unei tehnologii a textului. Aplicatia demiurgica nu mai consta in crearea starii poetice si a limbajului, ci doar intr-o manipulare a lor, devenind, de fapt, o inginerie ironica a confesiunii. Contactul cu substanta lirica este unul de tip livresc, imediat, iar elementele de ingenuitate sunt manevrate ca niste subansamble. "A inventa poezia" (cum spune M.) inseamna, in cele din urma, a lansa doar o noua linie tehnologica de producere a ei, mai subtila si mai rafinata, intr-un regim conventional si inclinat spre gratuitate. Spirit ironic si apatic, de o luciditate adeseori caustica poetul cultiva neincrederea in poem si asaza peste magaziile subterane de melancolie si candoare o placa de scepticism si blazare. Sentimental in fond, el pandeste, cu usoara oboseala parca, emanatiile acestor strafunduri si, din cand in cand, tulbura transparenta fluxului confe-siv. Daca nu al elocventei, in orice caz "gatul" confesiunii e mereu sucit cu ingeniozitate. Pulsul poeziilor lui MAZILESCU este, in esenta, elegiac, cu vibratie monocorda, iar gestul poetic semnificativ e cel al renuntarii din oboseala si zadarnicie. Lipsit de identitate si elan, poemul are mereu o miscare de recul, de cadere de sine. Nu e, fireste, decat o tehnica subtila a iluziei si deziluzionarii, un mod de compozitie eliptic si sugestiv. Dar, daca, asa cum se poate remarca usor, confesiunea e doar provocata si apoi abandonata ca intr-un ceremonial blazat al renuntarii, se creeaza, in schimb, starea confesiva, iar jocul poetului va fi acela de a scapa din mrejele ei. Retorica poemelor tine, paradoxal, de nemarturisire, iar elocinta poetului este aceea a omisiunii. Cu vagi accente de teribilism la debut (Versuri, 1968), poezia lui M., pastrandu-si tinuta malitios melancolica, se angajeaza, cu timpul, intr-o disciplina a problematicii existentiale. Tentatia meditatiei subtiaza atmosfera poetica, impingand poemele spre parabolic, intr-un registru ludic. Fluenta si sugestia tragica devin mai consistente, iar poeziile sale retin tot mai des insinuarea familiara a mortii. Reveria blazata se desfasoara acum pe liniile unui scenariu al extinctiei, nu patetic, ci doar sugestiv. Tensiunea poetica se desprinde de planul pur compozitional si trece in cel spiritual; poezia insasi renunta la parada tehnica si isi retrage masinariile ironice in culise, lasand in fata nelinistea existentiala, dispusa intr-o suita interogativa si meditativa. Dintr-un "inginer" al textului, MAZILESCU s-a transformat (experienta e atestata la capatul lecturii integrale a volumului Va fi liniste va fi seara, 1979) intr-un poet al nelinistii si al insinuarii mortii. Fara sa contina un principiu evolutiv sau metamorfotic, dar si fara a fi una stagnanta ori repetitiva, poezia lui MAZILESCU a fost clasata de primul val al comentariilor printre epifenomenele suprarealiste si suspectata de afinitati, de nu, chiar de practici onirice. Aceasta judecata, bazata pe incongruenta, pe cat de aparenta, pe atat de programatica, a discursului, pe distorsiunea fluentei si pe montajul bruscat al secventelor, ca si pe jocul eliptic, adesea criptic, al devierilor imaginative - intr-o lirica ce parea sa porneasca de la un "prag necesar", implodat, al realului - a fost apoi complet rasturnata, critica relevand o deconstructie premeditata a coerentei si o gestionare constienta a tensiunilor formale si a angoasei. Pana sa se aseze insa in aceasta noua evidenta si sa-si demonstreze stringenta ascunsa sub inconsistenta simulata, Versuri-lt de debut (1968) privilegiau atentatul decompozitional si mizau pe centrifugalitatea secventelor, intr-un concept al poemului nesupravegheat, cu multiple centre de initiativa. Socul scontat al alaturarilor ori insertiilor, operate, mai degraba, dupa o logica a aleatoriului ori arborescentei decat dupa una a progresiei cumulative, precum si rupturile de sens si de perspectiva imaginativa ori confesiva, ocultau atat trama confesionala, pe care o tinea, somnolent, discursul, cat si cristalizarea semnificatiilor existentiale, braind coerenta sugestivitatii prin interferarea unor registre divergente, de nu chiar diversioniste. La acest mod de a sabota - ori macar parazita - constructia coerenta a sensului, fie printr-un "program de incifrare" (C. Regman), fie printr-o retorica disimulativa ce-1 facea sa apara ca ilicit, poetul a renuntat, in buna parte, in volumele ulterioare, economisind tentatiile destructurante si sporind forta de iradiatie sugestiva a nucleelor pastrate. Revelatoare pentru aceasta operatie de disciplinare, pentru sabordarea registrelor de distorsiune si pentru substituirea principiului centrifugal cu unul, de nu centripet, macar congruent, menit sa asigure un medium confesional de propagare a anxietatii si sa potenteze iradianta existentiala a textului, e prefacerea suferita de Credeam ca intre o sabie si cealalta pe drumul de la volumul din 1968 la antologia din 1979 - Va fi liniste va fi seara: "credeam ca intre o sabie si cealalta vor creste turme de porci/ va inflori liliacul// eu cu propozitiile altor popoare aici pe masa/ tu cu maini mai batrane intr-un sac de piele de animal/ eu nu si nu cand noaptea coboara/ si tu stai la o masa de brad spionandu-ti ceasul/ cata hotie-ngramadita-n colturi comert:/ pe mine mie insumi cu mare pret m-as vinde/ sunt o infrangere pe roti:// regret care surade (regret pentru cine)/ si tu a mea casa care te-ai ingrasat/ ca un trandafir (as putea chiar sa te mananc)/ sticla din creierii arhitectilor (suntem prieteni)//, dar printre marile roti ale timpului/ si printre marile roti ale timpului" (versurile subliniate sunt cele eliminate). Si alte poeme au fost contrase in acelasi chip, lasand sugestivitatea sa urce pe o scala a intensivitatii si afanand stratul dramatic al reflexiei. Dar, in primul volum, MAZILESCU incurajeaza ostentatiile destructurante, preocupat sa abata, printr-o "stilistica a eschivei" (o formula de mare cariera, pusa in circulatie de Eugen Negriei), poemul de pe calea confesiunii.

Retorica lui, un amestec de dictiune lehametisita, de sen-tentiozitati si oralitati, e una non-afectiva, dand impresia unei improvizatii nascuta din blazare si predispusa mai curand la renuntare decat la persuasiune. Textul pare lipsit de energie, nemotivat in abruptetea cu care incepe si grabit sa-si stinga emisia. Scriitura aparent neemotionala, neparticipativa, neutrala, scriitura lui MAZILESCU e, de fapt, una construita din disimulari. Poetul e, in fond, un sentimental ascuns dupa o dictiune cinica, un compasional drapat in indiferenta: "iubirea pentru tine mama e si o jucarie/ cu care nu ma jucasem/ si moartea ta nici astazi n-o inteleg/ consultand dictionarele docte/ ai murit acum doi ani si o suta patruzeci si patru/ cu alte cuvinte ai murit acum doi/ ani si o suta patruzeci si patru de zile/ apara-te/ cu atotputerea nefiintei tale/ vezi ca sunt dobitocul rarisim care-si iubeste mortii familiei/ cu atat mai devotat/ cu cat ei au trecut mai de mult in lumea umbrelor/ s-ar putea sa racai/ peste un timp in nestire lespedea ce-ti guverneaza putrefactia si ceea ce/ voi scrie va fi o cantare trista/ de iubire filiala inceputa/ cu capul pe masa-ntre flori acum" (Iubirea pentru rine mama e si o jucarie). Disimulativ sau distorsionant, lirismul lui MAZILESCU din primul volum se naste din agresiunea premeditata asupra sensibilitatii si confesiunii, cu riscul calculat al producerii lor "clandestine". Al doilea volum, Fragmente din regiunea de odinioara (1970), trecand formal de versetul in proza, persevereaza in aceasta retorica a disimularilor si a tensiunilor divergente, atat ale discursului, cat si ale semnificatiei, ajungand adesea la simulacre suprarealiste: "doamna mai multi atleti stiau ca nu sunt demni de dumneavoastra, si unde sunt balurile del amore dar jiltul galben si dragi dragi dragi fecioare-ntre vocale, si au aflat: unghia niciodata nu poate sa-i slujeasca ungliiei in alte planete amin. gura de pasare cap de vitel si mie mi-au zavorat samanta, acum cu ce-mi mai nasc poporul (pe paturile mansardate)// bucurati-va atleti/ in schimbul anotimpurilor se obtine o armura, mai la stanga sufletul insului o drace mai sus. atleti daca v-ati iubit cu oasele veti cadea precum steaua" (Doamna mai multi atleti stiau). MAZILESCU exerseaza acum o tehnicitate de virtuoz al dezarticularii, lasand un psihism anxios sa razbata capilar in aceste poeme tesute din secvente puse pe fuga. Nu mai e vorba de a tensiona, prin disimulare si ostentatii, un continut, de a oprima, prin retorica, o realie - spre a-i spori efectul de emergenta clandestina -, ci de o incercare de a marginaliza substanta, de a mobiliza discursul in instaurarea neantului, a absentei. Comertul ilicit de dinainte, in care sensibilitatea si, adesea, chiar sentimentalitatea erau reintroduse prin contrabanda in poem, e acum si mai vamuit, textele traind in mirajul vidului. Va fi liniste va fi seara (1979) e o antologie, deschisa cu un substantial ciclu de inedite, ce cuprinde, aproape in integralitatea lor, volumele precedente, intr-o cronologie inversata (ea va fi reluata aidoma si in culegerile intoarcerea lui Immanuel, 1991 si Poezii, 1996). Manifestul poetic al lui MAZILESCU (Prefata) vorbeste de o desprindere de "sintagmele stranii in care (se spunea ca) sufletul meu doarme ca intr-o vizuina pierduta", recunoscand poeziei o competenta limitata la esential: "si altceva in afara de faptul ca m-am nascut si ca traiesc si ca probabil voi muri cutremurandu-ma (ceea ce de altfel am vrut sa spun si acum doi ani si acum trei ani de zile) deocamdata vai nu pot spune". Aceasta declaratie de intentii nu ramane fara acoperire, caci MAZILESCU opreste avantul destructurant al poemelor si trece la o organizare melodica a reveriilor si angoaselor, recucerind un criteriu centripet al textului, de nu si o administrare geometrica a secventialitatii. Aritmia ostentativa de dinainte, impinsa pana intr-un prozaism ce unea hieratica si indiferenta, face loc si unei melodicitati a viziunii (nu atat a versului), in narcoza careia poetul construieste fie prin intermediul variatiei in contexte identice, fie prin variatia contextelor in jurul unui element fix. Acest procedeu de geometrizare a discursului, ce va lua avant in volumul urmator, e deja prezent aici, ingaduind poetului sa insinueze moartea intr-un climat de reverie si in structura unui cantec de leagan: "pisica va deschide iar fereastra/ pisica verde si proaspata ca iarba/ si in odaia pustie se va strecura/ si la picioarele stapanului se va incolaci// // si moartea a deschis incet fereastra/ moartea verde si proaspata ca iarba/ si in odaia pustie s-a strecurat/ si la picioarele stapanului s-a incolacit" (Prima poveste pentru Stefana). Poemele lui MAZILESCU descopera acum fascinatia limbajului tandru, afectuos si ludic in acelasi timp, substituind malitia enuntului de dinainte printr-o mai libera participare afectiva. Un lirism mai transparent, evoluand intr-o perspectiva a candorii (si nu doar in "povestile pentru Stefana") si a carui fluenta nu mai este rastalmacita de tehnici deviante se impleteste cu cel al anxi-etatilor, intr-o sintaxa abreviata si ritualizata. Moartea se insinueaza tot mai frecvent in aceste reverii blazate, cu angoasa disimulata intr-o dictie imperturbabila, "obiectivata": "nisip si pietre/ ne sopteste zidarul// sa va fac eu o casa/ cum nu s-a mai vazut// scanduri si cuie/ ne sopteste zidarul// prin aerul tot mai rece/ sub ploaia tot mai intunecata". Ultimul volum antum, Guillaume poetul si administratorul (1983) amesteca si mai savant sintaxa aulica si cea orala, exhiband tehnicitatea scriiturii si uzand ostentativ de intertextualitate.Aceasta tehnica nu lipsea nici volumelor precedente, ceea ce i-a si adus poetului laurii de "precursor al directiei textualiste" (Marin Mincu). Cele trei ipostazieri ale eului liric ii ingaduie lui MAZILESCU sa introduca perspectiva unei lirici a mastilor si sa importe, simultan, materiale livresti si un transport de real brut, tratate amandoua intr-un cod ironic, adesea chiar caricatural. Tehnician al efectelor deviante si al tensiunii suspendate, poetul radicalizeaza aici un proces inceput mai demult si care duce la sub stan ti a li zare a procedeelor. Construind pe firul conditionalelor, cauzalelor, optativului, MAZILESCU acumuleaza tensiunea anxioasa, suspendand-o in plina progresie, fara a-i oferi sansa unei descarcari: "pentru ca se crezuse o vreme/ carnea ei de purpura/ si nu era decat vulpea ei mica/ vulpea ei mica din hambar// si pentru ca la rasaritul soarelui/ ar putea si acum sa ne invete/ tehnica disperarii punct cu punct/ si de la capat dragii mei si de la capat// si pentru ca rade pe ascuns/ si tot pe ascuns isi toarna/ cenusa dintr-o sticla intr-alta/ cenusa dintr-o sticla intr-alta" (Din aventurile lui Guillaume). Titlurile ironice, calchiind stilul rezumativ al vechilor epitome ("mica istorie sumbra/ si aproape neglijent redactata/ cu personaje si cu intamplari destul de imprevizibile"), sunt menite sa relativizeze acumularile anxioase si sa protejeze patetismul surdinizat al textelor. Poemele lui MAZILESCU vorbesc, cu afectata plictiseala si dezinteres, cu lehamite si oboseala, despre angoase si spaime, ascunzandu-si incarcatura existentiala sub ostentatia nesemnificativitatii si derizoriului. Dar nucleul lor germinativ este, de fapt, unul spasmatic, iar poemele fac, in fond, opera de exorcizare. Ineditele, putine, din antologiile postume (Intoarcerea lui Immamiel, 1991 si Poezii, 1996) recupereaza cateva poeme cenzurate din ultimul volum si alte cateva menite, probabil, unui nou ciclu. Ambele volume reproduc antologia din 1979, la care se adauga integral, Guillaume poetul si administratorul. Sunt cateva diferente in sectorul de inedite, trei texte din intoarcerea nefigurand in Poezii, care cuprinde, in schimb, un poem ce lipsea din cealalta antologie si un set de scrisori catre Dumitru Tepeneag. Ineditele marcheaza nu numai o progresie a angoasei ("la ora asta in lume pe ziduri se catara spaima/ ca o iedera japoneza. incerc sa descriu/ muzica ei monotona pentru ca spaima/ canta fara pic de rusine/ despre copiii firavi care se rasucesc prin somn" etc), dar si o apropiere a lui MAZILESCU de confesiunea nuda, incarcata de dramatism: "mama lui a murit acum douazeci de ani/ tatal lui (trist si el) ieri catre ora cinci// ani si ore// frate nu a avut, sora nu a avut/ intinde lenes mana deschide dulapul din baie urla/ scoate un bandaj pentru inima - scoate inima calda/ a margaretei". Ultimele poeme uzeaza de notatia abreviata a stantelor bacoviene, de stenografia directa a anxietatii.

OPERA

Versuri, Bucuresti, 1968; Fragmente din regiunea de odinioara, Bucuresti, 1970; Va fi liniste va fi seara, postfata de E. Negriei, Bucuresti, 1979; Guillaume poetul si administratorul. Bucuresti, 1983; Asketische Zeichen. Gedichte, Cluj-Napoca, 1988; Intoarcerea lui Immamiel, poeme, prefata de Gh. Grigur-cu, Bucuresti, 1991; Poezii, Bucuresti, 1996; Little Bones in Winter, poeme, translated by Th. C. Carlson and D. R. Popa, Bucharest, 1996. Traduceri: Jean Amila, Luna la Omaha, Bucuresti, 1970 (1992); Jack Schaefer, Generalul Pingley. Povestiri din vestul indepartat, trad. de Stefania Deleanu si ~, Bucuresti, 1973; Willa Cather, Cazul din Grover Station, trad. de Stefania Deleanu si ~, Bucuresti, 1978; Fernand Fournier-Aubry, Don Fernan-do, I-II, trad. de Stefania Deleanu si ~, Bucuresti, 1978; Charles Portis, Adevaratul curaj, trad. de Eugenia Antonescu si ~, Bucuresti, 1979; Henri Delacroix, Psi-liologia artei. Eseu asupra activitatii artistice, trad. de Victor Ivanovici si ~, pref. de O. Barbossa, Bucuresti, 1983.

REFERINTE CRITICE

M. N. Rusu, Utopica, 1969; I. Constantin, Despre poeti, 1971; V. Cristea, Interpretari critice, 1972; P. Poanta, Modalitati lirice contemporane, 1973; V. Felea, Sectiuni, 1974; idem. Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984; D. Cristea, Un an de poezie (febr. 1971 - febr. 1972), 1974; Al. Piru, Poezia romaneasca contemporana. 1950-1975, II, 1975; MAZILESCU Mincu, Poezie si generatie, 1975; MAZILESCU Iorgulescu, Scriitori; L. Raicu, Printre contemporani, 1980; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1982; L. Antonesei, in Convorbiri literare, 2, 1982; E. Simion, Scriitori romani de azi, III. Bucuresti, 1984; C. Pricop, in Convorbiri literare, nr. 2, 1984; D. Muresan, in Vatra, nr. 4, 1984; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 10, 1984; E. Negriei, Introducere in poezia contemporana. Partea I, incercare de sistematizare, 1985; D. Flamand, Intimitatea textului, 1985; MAZILESCU Mincu, Eseu despre textul poetic, II, 1986; Al. Cistele-can, Poezie si livresc, 1987; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; L. Ulici, Literatura romana contemporana I, Promotia 70, Bucuresti, 1995; C. Toiu, in Roma-nia literara, nr. 13, 1998; Nora Iuga, ibidem, nr. 16, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.