Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Universul taranesc - BALTAGUL de Mihail SADOVEANU



Mihail SADOVEANU Baltagul
Universul taranesc

Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum 1-a numit Geo Bogza, "Stefan cel Mare al literaturii romane" cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.

Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesC) este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost principalul meu erou", marturisea Sadoveanu intr-un discurs rostit la Academia Romana. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza prozatorul in legenda de la inceputul romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:

- taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale;

- taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori ai unor principii de viata fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;

- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;

- universul sufletului taranesc se compune din adevar, dreptate, demnitate si iubire patimasa: "Fa-te si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului [], sa nu-ti bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda" ("La noi in Viisoara");

- inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din



"vreme adanca". Opere reprezentative: "Povestiri" - volumul de debut; povestirile "in drum spre Harlau, "Pacat boieresc", "Bordeienii" din volumul "Dureri inabusite", opere de maturitate de o reala valoare literara; "Hanu Ancutei", in care cE)e noua povestiri ilustreaza o lume arhaica, povestitorii sunt tarani care retraiesc intamplari de demult, din "vreme veche" si care au vocatia confesiunii, placerea de a istorisi intamplari petrecute in locuri specific sadoveniene: hanul, moara, crasma; "Baltagul", roman ce ilustreaza viata arhaica, aspra si plina de pericole a taranilor de la munte, oieri sau taietori de lemne, care-si duc traiul intr-un spatiu spiritual si fizic asemanator celui din "Miorita", conducandu-se dupa randuieli nescrise, dupa legi si credinte stramosesti.

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o A«MioritaA» in dimensiuni mari" (George CalinescU). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica a mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existentiala de la viata la moarte si din nou Ia viata.

Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: "Salga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroineI), "Doica" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincioS), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in romaN).

Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata furfdamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.



Semnificatia titlului. Mit si traditie

Titlul este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si simbolica menita sa implineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de fortele malefice (zmeI) si redobandita de personajul pozitiv. Principala trasatura a baltagului este ca, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange: ".. .unealta raului se dovedeste a fi, intoarsa, arma binelui []. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile intrebari, sa-l ispiteasca pe Calistrat Bogza afara din tacerea sa pentru a vorbi si a se demasca; in sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de raufacator si recucerita de erou. Obiectul pare investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia lui, raufacatorul se pastreaza ascuns; pierzandu-1, el apare cu adevarata sa infatisare. Cartea lui Sadoveanu se cheama A«BaltagulA» asa cum se cheama unele basme A«Nuielusa fermecataA» sau A«Palosul nazdravanA»". (Petru Mi hai Gorcea -"Nesomnul capodoperelor - Basmul eternei repetitii. insemnari sadoveniene")

Cuvantul "baltag" poate veni si de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. in roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.

In mitologiA» universala, labirintul este casa securii duble, sugerand dualitatea existentiala, adica un simbol al vietii si al mortii. Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.

Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta epica-realista, care se interfereaza pe parcursul intregului roman.

Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece naratorul isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii, la persoana a II 1-a singular, fapt ce argumenteaza detasarea totala a naratorului. El stie ce gandeste, ce simte eroina, de aceea este un narator omniscient. Timpul actiunii este limitat, intamplarile se petrec din toamna pana in primavara, dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic romanesc, ,un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca. Locul unde se desfasoara actiunea este vast, cuprinzand insa numai meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova, ilustrand viata aspra a muntenilor. Fiind un roman, actiunea este complexa, iar structura este mai complicata decat la povestire sau la nuvela. in cele saisprezece capitole, precedate de o legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea prin pedepsirea raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la adevar, numit labirint interior, care contureaza un personaj mult mai complex decat in povestire sau nuvela.



Cele saisprezece capitole ale romanului evidentiaza trei idei esentiale:



- primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominate de neliniste si speranta, de semne rau prevestitoare, se prezinta gospodaria Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului;

- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, in care sunt trimiteri la obiceiuri si traditii (botez, nunta), precum si descrierea locurilor abrupte ale muntilor.

- ultima parte (14-16 capitolE) evidentiaza gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor, ritualul inmormantarii, demascarea criminalilor, infaptuirea actului justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala a vietii catre moarte si din nou la viata, "sa luam de coada toate cate-am lasat".



Subiectul romanului

Incipitul romanului este o legenda pe care o spunea Nechifor Lipan "la cumatrii si nunti", de la care era nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva. Legenda este o prezentare a locuitorilor din "muntii tarilor de sus", a trasaturilor de caracter generate de traiul in locuri stancoase, a vietii aspre a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa stapaneasca ce au si in plus le daruise "o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru". i Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului sau, Nechifor. Efortul cautarii urmeaza un traseu dificil si sinuos, Vitoria parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului sufletesc, sub forma labirintului interior si altul, un labirint exterior, pe cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind sa afle adevarul si sa implineasca dreptatea. Naratorul este omniscient, stie ce gandeste eroina, ii cunoaste nelinistea si ingrijorarea, transmitandu-i si cititorului aceste stari. in Magura Tarcaului, Vitoria Lipan traieste zavorata in sine spaima ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, om harnic si gospodar al satului. De la starea de neliniste, Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la Dorna sa cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acum el nu intarziase atat de mult (73 de zilE), desi zabovise, uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Femeia incerca sa ajunga pana la el cu gandurile, ii auzea in mintea ei numai glasul, dar "nu putea sa-i vada chipul".

Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia" si, din cei sapte copii "cu cat ii binecuvantase Dumnezeu", mai traiau doi: o fata, Minodora si un baiat, Gheorghita.

Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede ca are primul semn rau, care "a impuns-o in inima", atunci cand il viseaza pe "Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data il visase "trecand calare o apa neagra [] era cu fata incolo" ceea ce inseamna ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul "se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege ca Nechifor "nu vine", deoarece "cucosul da semn de plecare", iar "nourul catre Ceahlau e cu bucluc". incercand sa gaseasca raspuns la seninele rau-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii promite ca va face o slujba si va citi la biserica pentru ca Dumnezeu "sa faca lumina si are sa-ti aduca pace *.

Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit "una cu ochii verzi si cu sprancenele imbinate", oferindu-se sa faca vraji ca sa-1 aduca inapoi. Vhoria refuza, pentru ca vrea ca mai intai sa faca "rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului", apoi sa tina "post negru douasprezece vineri in sir" si pana atunci poate ca vine si Lipan acasa.

Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca "un vierme neadormit", se inchide in sine, sa caute in interiorul ei lumina calauzitoare: "Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine", ilustrand labirintul interior. Concentrarea profunda a Vitoriei era atat de mare, incat "timpul statu", fiind insemnat numai cu "vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant cu broboada cernita peste gura". Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa", ceea ce inseamna ca de la banuiala ajunsese b certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea adevarului, sa afle ce s-a intamplat cu sotul ei: "Daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansuT.

Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe Minodora o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a race rost de bani pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si porunci pentru timpul cat va lipsi. ii comanda fiului ei un nou baltag, pe care-l sfinteste preotul si a doua zi, pe 10 martie, Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de acesta si avand un scop bine definit: "Mai ales daca-i pierit cata sa-1 gasesc; caci viu, se poate intoarce si singur".

Vitoria intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciula brumarie si cal negru tintar". Ea si Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni de domnul David si primul popas il lac la han la Donea, care le spune ca nu-l mai vazuse pe Nechifor "cam de asta-toamna". Urmatoarele popasuri, la Calugareni, apoi la Famsa, cei doi drumeti afla ca un muntean care avea "un cal negru ornat in frunte" si "caciula brumarie" trecuse pe acolo. La Borca, satenii i-au abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie (masa dupa botezul unui copil - uN), unde Vitoria a inchinat paharul de bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria "a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei", considerand insa ca este semn rau faptul ca "intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul".




La Vatra Dornei, cei doi calatori afla de la prefectura ca in luna noiembrie Nechifor Lipan cumparase trei sute de oi, fiind cea mai mare vanzare din targ, apoi vanduse o suta de oi la doi munteni si o luasera impreuna spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotaraste sa se intoarca, asa cum presupune ca s-ar fi intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind la o crasma de la marginea Domelor, nevasta afla de "turma de trei sute de oi si de trei oameni calari", precum si de cel care era pe "un cal negru tintat si purta caciula brumarie".

Urmatoarele informatii Ie capata la Brosteni, la Borca, apoi la Sabasa, afland si aici "urma oilor s-a calaretilor". Coborand muntele, drumetii s-au oprit in satul Suha, unde tinea crasma domnul lorgu Vasiliu, care le spune ca trecusera mai intai oile si ciobanii, apoi sosisera si cei doi stapani, nu trei, cum sustinea munteanca, mai ales ca ii si cunostea, pentru ca erau de prin partea locului: pe cel "cu buza crapata" il cheama Calistrat Bogza, iar pe celalalt, mai marunt, Ilie Cutui.

Vitoriei i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul. Trecand din nou muntele la Sabasa, pe cand intreba din casa in casa despre Lipan, nevasta descopera cainele sotului ei, Lupu, care ii calauzeste pe Vitoria si pe Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc osemintele lui Nechifor Lipan. Femeia observa ca avea "capatana [] sparta de baltag" si socoteste ca este datoare sa afle adevarul si sa-i gaseasca pe criminali, deoarece "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca".

Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta autoritatile dar nu acuza fatis pe nimeni, doar modul insinuant in care-si exprima nedumeririle in legatura cu disparitia unui posibil martor care luase parte la targul facut de cei trei oieri Ia cumpararea oilor, ori in legatura cu existenta chitantei de primire a banilor ce ar fi trebuit sa se afle in chimirul mortului sunt sugestive pentru inteligenta Vitoriei si inclinatiile ei de detectiv. Este foarte insistenta atunci cand ii pofteste la "ingropaciune" pe subprefectul Balmez, dar si pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui cu scopul de a pune in scena demascarea criminalilor, dovedind o dibacie deosebita in cunoasterea firii umane. Dupa inmormantare, pomenirea mortului s-a facut acasa la domnul Toma si, pentru ca era in "vremea postului celui mare", fusese mai greu cu mancarea, dar "bautura era destula si buna, care implinea lipsurile" si Vitoria era multumita ca barbatul ei "isi gasise in sfarsit hodina". indemnandu-i sa manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un baltag despre care spune ca "e mai vechi si stie mai multe". Apoi, ea incepe sa povesteasca faptele, asa cum se petrecusera, pentru ca i le spusese Lipan atunci cand il priveghease in rapa. Toti mesenii tacusera, iar subprefectul se arata foarte interesat de povestea Vitoriei. Nechifor Lipan umbla la deal, vremea era in asfintit si impreuna cu el mai erau, in afara de caine, doi oameni, unul se uita daca nu trece cineva, iar celalalt venea usor in spatele lui, tinandu-si calul de capastru. Cel din urma lui Nechifor i-a dat lui Lipan "o singura palitura" si barbatul a cazut cu capul in coama calului, pe care ucigasul 1-a impins in rapa. Cainele s-a repezit la criminal, dar acesta I-a lovit cu piciorul sub bot, pravalindu-1 si pe el in prapastie. Cei doi au incalecat si au plecat, "nu i-a vazut si nu i-a stiut nimeni pana acuma". il intreaba, apoi, pe Gheorghita daca nu poate citi ceva pe baltagul gospodarului, deoarece ei i se pare "ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau". Pierzandu-si cumpatul, Calistrat se repede la baiat sa-i smulga baltagul, il loveste cu pumnul in frunte pe Cutui, care voia sa-1 impiedice, dar Vitoria striga sa dea drumul cainelui, care era legat. Cu "un urlet fioros", Lupu rupe lantul, iar Bogza se napusteste asupra lui Gheorghita, ca sa-i smulga baltagul si sa se apere de caine. Atunci, "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta", apoi il loveste scurt cu muchea baltagului, in frunte", in timp ce cainele "se napusti la beregata".

Calistrat Bogza marturiseste ca "eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui", recunoscand ca l-au ucis "ca sa-i luam oile". Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste sa se duca acasa, planuind ca se va intoarce pentru parastasul de patruzeci de zile, cand vor face un praznic "cu carne de miel de la turma cea noua". Tot atunci o va aduce aici si pe Minodora, "ca sa cunoasca mormantul" tatalui ei, apoi se vor intoarce cu totii acasa, "la Magura, ca sa luam de coada toate cate am lasat", intorcandu-se dinspre moarte spre viata, Vitoria trebuie ia de una singura hotarari in ceea ce priveste destinul copiilor ei, romanul incheindu-se cu aceeasi luciditate a femeii, care se gandeste ca nu poate s-o dea pe Minodora "dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei Topor". in romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoresti", acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populara: "Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman" (Nicolae Manolescu - "Sadoveanu sau utopia cartii").



Caracterizarea personajelor*

Vitoria Lipan - personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei" (George CalinescU). Ea este, asadar, un personaj mitic si un personaj-simbol pentru taranul roman.

Figura Vitoriei este la inceput ilustrata in nemiscare, Sadoveanu accentuand trasaturile personajului pornind din exterior spre interior. Gandindu-se la Nechifor Lipan, care nu se intorsese acasa, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica, "se desfacuse incet de lucruri si intrase oarecum in sine".

Mihail Sadoveanu dezvaluie nelinistea eroinei cauzata de intarzierea "peste obicei", de 73 de zile a lui Nechifor Lipan, "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani", plecat la Dorna sa cumpere oi. i Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa traditie, dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a "impuns-o in inima" i-1 arata "pe Nechifor Lipan calare cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data 1-a visat rau, "trecand calare o apa neagra era cu fata incolo".

Alt semn este glasul Iui Lipan venit din memoria ei afectiva, dar "nu putea sa-i vada chipul". Nelinistea devine banuiala, "un vierme neadormit" o roade permanent si pentru ea "timpul statu" (timpul mitiC).

Vitoria nu masoara vremea dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne "susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor", padurea de brad "clipi din cetini si dadu si ea zvon", brazii erau "mai negri decat de obicei", dar mai ales "nourul catre Ceahlau e cu bucluc". Venirea iernii sugereaza asadar drama femeii.

Alte semne vin din timpuri mitice: "cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta [] da semn de plecare", deci Lipan nu va veni acasa.

Cand banuiala devine certitudine, ea pleaca in cautarea sotului, zbuciumul si cautarile dinlauntrul Vitoriei fiind labirintul interior, pe care-I parcurge din intunericul nestiintei la lumina certitudinii. inaintea calatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate "vinerele negre [] fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura".

Hotarata sa afle adevarul si sa razbune moartea barbatului ei, ea reconstituie cu luciditate drumul facut de barbatul ei, se amesteca printre oameni intreband cu discretie si inteligenta din loc in loc, din han in han despre omul cu caciula brumarie si calare pe un cal tintat.

Tenace, darza si apriga, punand cap la cap cele aflate cu o logica impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. Cu o deductie uimitoare de detectiv dovedeste, povestind in amanunt, infaptuirea crimei si-i demasca pe vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca". Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, "ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate le-am lasat". in actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justitiar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi.

Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei, parcurge, alaturi de mama lui, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, "de-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".

Portretul fizic sugereaza trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita era un flacau sprancenat", cu ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu mustacioara abia mijita, emana timiditate si un farmec deosebit care starnea admiratia mamei.

Inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios si supus, el ii ghiceste toate gandurile. Devenirea sa ca barbat se face o data cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte infricosat. Desavarsirea formarii Iui GheorghitaAŁa barbat se produce in scena finala, cand il loveste pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. [] Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte". Gheorghita isi indeplineste astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas catre maturitate.

"Faurit anume in vederea expeditiei justitiare (initiatica pentru baiaT) si blagoslovit de preot, baltagul nu are alta intrebuintare decat simbolica si magica, ramanand pur, nepatat de sange; lovitura razbunatoare e data de Gheorghita cu alt ba*ltag, cu al ucigasului insusi" (Al.Paleologu - "Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu").

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.