Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





LUCEAFA,RUL - analiza literara si comentariu :: Luceafarul de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Luceafarul
O indelungata experienta didactica ne-a incredintat ca cea mai adecvata intelegere-receptare a poeziei din Luceafarul eminescian, cel putin la nivelul elevilor si studentilor incepatori, se poate realiza prin apelul la relatia stransa dintre poezia folclorica romaneasca si opera poetului national. Unul din punctele de plecare mai apropiate de tema Luceafarului este comentariul poemului Calin file din poveste, extras de basm" si acesta, la care se adauga mitul Zburatorului. Si pentru realizarea versiunii antume, asa cum va proceda in cazul Luceafarului, Eminescu lasa in manuscrise un scurt rezumat al basmului Calin Nebunul, simplu aide-memoire, dupa cafe va compune o versiune in proza, cat mai apropiata de aceea auzita de la povestitorul popular intalnit, probabil, la manastirea Agafton din judetul Botosani (cand se dusese acolo sa o vada pe maica Olimpiada, matusa dinspre mama), proza ce sta la baza basmului versificat Calin Nebunul (ramas si acesta tot nepublicat, desi e dus la bun sfarsiT). Basmul versificat Calin Nebunul nu difera catusi de putin fata de versiunea in proza, unde se imita" (cam dupa metoda IspirescU) povestitorul popular de origine. Nu difera ca schema narativa, in general, insa este cat se poate de bogat ornamentat" daca putem sa spunem asa in sensul prerafaelit" (calificativul este al lui G. Ibraileanu, prin referire la Fat-Frumos-din-Lachma), cu numeroase descrieri de natura, tipic eminesciana", cu o serie intreaga de portrete" si numeroase pasaje lirice, intre care mai ales cele trei doine de instrainare cantate de cele trei fete de imparat tinute in captivitate de zmei si eliberate de Calin-Fat-Frumos. Asa cum Creanga tindea sa aduca basmul folcloric inspre nuvela" cu subiecte taranesti, apropiind-o foarte mult de atmosfera din Amintiri, tot asa Eminescu poetizeaza" in sensul lui propriu, motivele de epos feeric. Spre deosebire de prozator insa, poetul mai face inca un pas, in certe cazuri: tinde spre construirea unor semnificatii-simboluri, net departate calitativ de punctul de origine. Astfel incat Calin file din poveste infatiseaza iubirea ideala, pura in gradul cel mai inalt, confundata cu frumusetea edenica, ca de basm, a naturii, vazuta si ea sub semnul erosului universal: peisajul este inlunat", trunchii netezi" par a purta suflete, sub coaja", sub bataia luminii de luna care zace" peste bulgarii fluizi" ai raului paduratic, in sfarsit nunta entomografica (a gazeloR), dar si cea florala (cu mireasa viorica") acompaniind feeric, precum in o savanta simfonie, nunta eroilor basmului.





Un alt punct de plecare pentru intelegerea Luceafarului este, neaparat, analiza, oricat de sumara, a basmului versificat caruia Ilarie Chendi ii dadea titlul de Miron si Frumoasa fara corp (in voi. Literatura populara, Ed. Minerva, Bucuresti, 1902), ramas de atunci incetatenit in eminescologie. Mai ales asupra acestuia trebuie poposit ceva mai pe indelete.



Eminescu a citit mai intai basmul Die Jungfrau ohne Korper (Fata fara corP), odata cu Das Madchen in goldenen Garten (Fata din gradina de auR), in cartea unui calator german prin tarile romane, Richard Kunisch, intitulata Bukarest und Stambul, Skizzen aus Ungarn, Rumanien und der Tilrkei (aparuta la Berlin in 1861). Din amandoua povestile a proiectat doua poeme epico-simbolice, trecand prin cate o versiune mai mult sau mai putin apropiata de original, pe care nu le-a publicat1. in cazul celui de-al doilea basm, procesul creativ a fost dus pana la capat, rezultatul final fiind, dupa cum vom vedea, Luceafarul. Miron si Frumoasa fara corp, fratele geaman al Luceafarului, a ramas nefinalizat. Sa ne ocupam mai intai de acesta.



La copilul nou-nascut al unor ciobani vin ursitoarele si-i prezic toate maririle lumesti. Mama insa vrea ca fiul ei sa fie mai deosebit decat toti oamenii pamantului, la care cerinta zanele ii menesc sa doreasca totdeauna ce-i mai sus". Poftind pe fiica imparatului de sotie, Miron o obtine trecand prin cele trei binecunoscute incercari: e cel mai frumos dintre pretendenti (oglinda fermecata i-1 arata fetei asA); e cel mai voinic (cu un tarus cat un catarg", facut dintr-un copac in care se contopisera toate padurile imparatiei si cioplit cu un topor facut cu tot fierul ce sa gasit intr-un munte, strapunge mormantul unui strigoi, dusman de moarte al imparatuluI); e cel mai destept (ghiceste tot ce gandeste fata imparatuluI) etc. Dar nu este fericit, cu toate acestea, pentru ca un mosneag ii spune ca nimic nu e mai presus in lume ca Frumoasa fara corp. Eroul isi lasa sotia, la care ravnise atat de mult, isi lasa si imparatia mostenita de la socru (cum se intampla in basmE) si pleaca in cautarea Himerei. 0 afla, dar nu se poate bucura de frumusetea ei neasemuita pentru ca Fata nu are corp, e imateriala. Se intoarce mahnit si traieste nemangaiat pana la moarte.



Acesta este, in rezumat, basmul lui Kunisch. De a fost, ca si celalalt, Fata in gradina de aur, cules pe teritoriul romanesc, cum pretind cei mai multi comentatori, in orice caz subiectul este tratat, daca nu si deformat", in sensul romanticei germane de epoca, la care Eminescu, traducandu-1 in versuri, pare a accentua unda schopenhaueriana a povestii: o dorinta, odata implinita, naste o alta dorinta si asa mai departe, de unde reiese, simplu vorbind, ca dorinta (citeste: vointa universala, in spiritul cartii eminesciene de capatai Die Welt als Wille und VorstellunG) naste iremediabil suferinta.

Versificand cvasifolcloric basmul citit in cartea lui Kunisch, la inceput Eminescu pare a fi atras de realizarea specificului local romanesc, precum la Creanga, mai tarziu la Sadoveanu. Iata numai o mica mostra de stil, indicand momentul nasterii si botezului Fat-Frumosului din aceasta poveste:



L-au spalatu-1, pieptanatul, La botez l-au dus pe micul, La icoane 1-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul.



Mai mult nu vom comenta basmul Miron si Frumoasa fara corp]. Vom adauga numai ca Eminescu renunta lucru ce se deduce limpede din manuscrise la anecdotica" si tinteste, asa cum va proceda si in Luceafarul, spre un simbol mai inalt, in variantele urmatoare, elimina aproape cu totul naratiunea, reduce la minimum descriptivul si, inlaturand forma prozodica quasi-populara, adopta versificatia mai solemna in tertine dantesti. Dintr-o data suntem aruncati in cosmogonie, in uranism, acolo unde arta lui Eminescu opereaza mai adanc asupra spiritului. Relatia cu elementul folcloric mai staruie doar in faptul ca astrele intercepteaza nasterea omului:



Dar cand a fost copilul sa se nasca,

Opri Orion ale sale pasuri

Ca soarta-n lume el sa i-o croiasca.

Jur-imprejur se auzira glasuri

Si s-au oprit Neptun din drumu-i sferic,

Mutit-au limba la a vremii ceasuri.



Desprinse de cadrul obiectiv al basmului, devenite simbol, ursitoarele sunt o aparitie de mitologie solemna, diafana, conventional-prerafaelita si tocmai de aceea poetica in gradul cel mai inalt:



Soptind usor treceau cu pas feeric, Pe langa leagan dand mereu tarcoale, Trei umbre albe ies din intuneric,

La cer ridica bratele lor goale, Usoare parc-ar fi de vant plutite



Travaliul asupra acestui poem ramas in bruioane pare a se fi produs inca din perioada ieseana a lui Eminescu, pe cand poetul era acaparat de ideea construirii unei evocari dramatice a epocii Musatinilor. Surpriza este ca, dintr-o data, feciorul de cioban Miron, cel ce se naste in chip atat de solemn, devine Musatin, simbolul vitalitatii poporului roman, la leaganul caruia apar din nou ursitoarele, menindu-i sa aspire spre o frumusete cum n-a fost nici una", pe care (in aceasta versiune, una dintre multele altelE) ii este dat sa o atinga fiindca fusese daruit din leagan cu tinerete neimbatranita si viata fara de moarte":



Caci i s-a dat sa simta-ntotdeauna Un dor adanc si indaratnic foarte De-o frumusete cum nu e nici una

Si s-o ajunga chiar e dat de soarte, Caci tineretea neimbatranita ii daruia si viata far de moarte.



Asadar, variantele la Miron si Frumoasa fara corp se amesteca", se contamineaza" cu fel de fel de alte bruioane, la Dochia si ursitorile, Musat si codrul, Visele unei nopti de vara, Musat in biserica, Musat la domnie etc. (ms. 2279, cf. si Opere, voi. V). Adesea versurile capata limpezimi de cristal, in procesul acesta de purificare spre simbol a textului initial. Frumoasa fara corp ia uneori infatisarea unei stele pierite de multa vreme, a carei stralucire, singura, data fiind enorma departare cos mica, mai staruie pe firmament. Mijloacele poetice sunt cele utilizate la transpunerea in romaneste a poeziei lui Gottfried Keller, La steaua, lucru ce ne permite sa stabilim concomitenta celor doua compuneri:





De ne-ntrupat e chipu-acei iubite, Ca si lumina ce din cer se suie, A unei stele de demult pierite: El n-a fost cand era, el e cand nu e.



Asadar, spre a nu zabovi prea mult, putem trage concluzia ca, intr-un fel sau intr-altul, tertinele dantesti in marginea basmului Miron si Frumoasa fara corp arata cu suficienta claritate tendinta poetului spre un poem simbolic, dupa cum la o inaltime artistica mult superioara acesteia Luceafarul e scos din Fata in gradina de aur. Structura initiala a basmului oferea aceste elemente, fie in sensul cautarii frumosului ideal, de care omul in genere si artistul in special incearca sa se apropie cat mai mult si sa-1 intrupeze in forme materiale, fie in sensul mitologic-istoric, prin raportarea ideii-simbol la Musatini. Edificiul maret al Luceafarului s-a impus insa si, apasand cu toata greutatea sa, lasa nedezvoltat si in umbra un frate geaman.

Basmul Fata in gradina de aur contine in tesatura sa de asemeni vizibile elemente folclorice si romanesti: Fata de imparat pazita de parintele gelos pe frumusetea ei, plecarea feciorului celuilalt imparat in cautarea frumoasei, sfaturile si ajutoarele sub forma de obiecte-talisman etc, pe care acesta le primeste de la cele trei sfinte: Miercuri, Vineri si Duminica; cele trei incercari prin care trece eroul, intre care omorarea balaurului ce statea de straja, motivul Zburatorului, constand in metamorfozarea zmeului-astru in vant care patrunde pe fereastra castelului si mangaie fata si umerii fetei, trezind astfel in sufletul ei iubirea, etc. Toate acestea ne fac sa credem ca intr-adevar avem de a face, la origine, cu un basm popular autohton, ce ar fi putut fi auzit de calatorul german chiar in Muntenia, bunaoara. Oricum, basmul scris de Richard Kunisch este un basm cult", si iata de ce: in primul rand, surprinde faptul ca zmeul nu e infatisat in culori negre, negative, ca in basmul traditional romanesc. (Lucrul acesta nu se intampla decat tot intr-o opera culta, cum este bunaoara piesa de teatru a lui Victor Eftimiu, insir-te margarite.) Zmeul din Fata in gradina de aur a lui Kunisch este mai degraba un demon romantic, indragostit de o pamanteana, care refuza sa-1 urmeze in sferele lui extraterestre, el cere Atotputernicului eliberarea din nemurire (chiar distinctia muritor-nemuritor este facuta de scriitorul german de la nivelul scriitorului culT). Personajul, indeajuns de straniu, este o fiinta complicata, sumbra, misterioasa si razbunatoare, cum reiese clin finalul basmului. Nepopulare" sunt apoi in aceasta compunere unele detalieri, in sensul portretului mai ales, inexistente, cum bine se stie, in eposul folcloric. Zmeul se adreseaza fetei de imparat cu pretiozitati de felul acesta: Esti cea mai mandra dintre femei, si nici un om nu e vrednic sa-ti desfaca cingatoarea hainei; eu insa sunt mai puternic decat toti muritorii si imparatia mea nu are margini. Urmeaza-ma si fii a mea, te voi duce acolo unde e lumina vesnica, mai sus de nori, in vecinatatea soarelui" (apud traducerea lui D. Caracostea, op. cit, p. 22). Compozitia este de asemeni in mod izbitor deosebita de cea populara. Naratiunea, folclorica de origine, este liniara, condusa de firul cronologic al intamplarilor, de la inceput pana la sfarsit. Diferitele episoade-capitole sunt intretaiate, e adevarat, de asa-zisele formule mediane" (un taciune s-un carbune"; si mersera, si mersera zi de vara pana-n seara" etC), insa inlantuirea lor se face drept, fara ocolisuri, paranteze, intoarceri, structuri compozitionale eminamente livresti. Basmul lui Kunisch are o compozitie in planuri paralele. Ni se nareaza mai intai inchiderea fetei in turnul din Valea Galbena. Dupa aceea suntem transportati la curtea feciorului de imparat, ale carui ispravi voinicesti ni se povestesc pana ce acesta ajunge sub fereastra iubitei. Firul este apoi intrerupt din nou pentru a se introduce episodul iubirii Zmeului etc. in fine, totul e legat printr-un episod corolar. Iata deci cateva argumente care arata ca scriitorul german s-a indepartat de modelul popular, ca in orice prelucrare de acest fel. Printre alte elemente culte grefate pe materialul folcloric, Kunisch face din zmeu un personaj complex, un demon framantat de contradictii, o natura problematica", osciland intre dragostea lui pentru o pamanteanca si esenta sa divina, nemuritoare. in scurt, Kunisch modifica, in spiritul romantismului german de epoca, nu insa cu un talent de exceptie, basmul popular. Nici Andersen, nici Puskin, nici Eminescu sau Slavici, spre a nu mai aminti de Creanga, n-au creat basme culte" in contradictie cu spiritul popular si folcloric de origine, cu toate modificarile, adesea foarte personale, in chipul de a repovesti. De alta parte, finalul basmului lui Kunisch, Das Madchen in goldenen Garten, ne apare destul de straniu. Nu numai prin contradictia frapanta ca, in acest caz, sfarsitul nu aduce invingerea raului si triumful binelui. Mai mult inca: gelos pe fericirea celor doi pamanteni, zmeul pravaleste din varful muntelui o stanca, omorand pe necredincioasa. Este aici o nepotrivire etica si o nepotrivire in plan artistic, cat priveste rezolvarea conflictului: razbunarea din invidie pe fericirea altora nu poate fi o fapta frumoasa. Atat e de adevarat ca nerespectarea unui deziderat moral fundamental atrage dupa sine o defectiune corespunzatoare in ordinea estetica.



Versificand basmul scriitorului german, Eminescu se tine foarte aproape de text. Naratiunea este lasata intacta si chiar secventele compozitionale de care vorbeam sunt respectate. Ceea ce poetul nu pastreaza insa este tocmai finalul la care ne-am referit adineaori. in versiunea lui, devenit melancolic, umanizat pana la un punct inaintat, demonul-zmeu nu mai ucide, ci pronunta un blestem conform caruia cei doi fericiti pamanteni urmau sa guste si ei din amaraciunea singuratatii. Tonul este usor solemn, eminescian, anticipand oarecum finalul din Luceafarul:



Cu fata trista le privi in urma Si-minde mana ca dup-orice-i dus. in fundul lumei, unde apa scurma Al marei san acolo ar fi dus, Daca -l iubea Acuma plansu-si curma: Fiti fericiti", cu glasul stins a spus Atat de fericiti, cat viata toata Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata."



Alte modificari abateri de la schema epica originala (de fapt, diversificari descriptiv-lirice si inserturi de diferite alte motive folclorice, populare sau cultE) sunt tot atatea puncte de sprijin pentru ridicarea de noi trepte inspre Luceafarul. De exemplu, ajuns in Valea Amintirii, eroul (feciorul de imparat plecat in cautarea Frumoasei din gradina de auR) isi astupa urechile, asemenea lui Ulise, pentru a nu auzi glasurile padurii fermecate ce l-ar putea intoarce din cale. Eminescu largeste sfera reprezentarilor poetice pana intr-atat, incat Dumnezeu din basmul lui Kunisch devine in versiunea sa ebraicul Adonai. Asupra personajului, demon-astru-zmeu, se proiecteaza astfel o aura filozofica ce poate fi un neoplatonism: O, Adonai! al carui gand e lumea/ si pentru care toate sunt de fata". Unde primul vers poate fi un ecou direct schillerian: Das Universum ist ein Gedanke Gottes". Perspectiva devine cosmica, in chipul eminescian cunoscut (ca si in variantele de la Miron si Frumoasa fara corP) si aparent neinsemnatul, banalul Zmeu devine Eon, spirit mijlocitor intre om si Demiurg, care i se adreseaza cu aceste cuvinte, ce vor reveni in Luceafarul, abia modificate, pentru o mai limpede fluenta:






Si tu ca ei voiesti a fi, demone, Tu care nici nu esti a mea faptura: Tu ce sfintesti a cerului colone Cu glasul mandru de eterna gura



Cuvant curat ce-ai existat, Eone, Cand Universul era ceata pura?



Cel care nici nu era faptura Ziditorului lumii si care exista inca de pe cand Universul era ceata pura", Eonul, va deveni, in Luceafarul, Hyperion. Daca in ceea ce priveste aceste doua personaje (Dumnezeu-Adonai; Zmeu-EoN) Eminescu da semne, inca din traducerea sa versificata, ale largirii semnificatiilor, schitand un prim gest al zborului liric spre inaltimile Luceafarului, cu celelalte doua face un gest contrariu. Fiul de imparat, care ar trebui sa fie un Fat-Frumos, capata un nume comun, acela de Florin, si fata de imparat, ce urma a-i fi numai amabila sotie" (sic!), e coborata definitiv pe pamant, pana ce, in poemul final, in Luceafarul (care in ochii poetului a anulat" versiunea versificata Fata in gradina de auR), cei doi devin, simplu, Catalin si Catalina. Distantarea hyperionica de lucrurile pamantesti a Demonului-Zmeu-Adonai este marcata, chiar de aici, prin cateva versuri-efigie, nu fara oarecare puncte de sprijin in chiar textul lui Kunisch: Parea un mort frumos cu ochii vii"; O geniul meu, mi-e frig 1-a ta privire"; Fa-mi dar de nunta nemurirea ta"; Sa fiu ca spuma marii in sclipire"; Si sfarma-n aschii vesnicia mea".



Cele spuse pana aici in legatura cu Fata in gradina de aur si Miron si Frumoasa fara corp ni se par argumentatia cea mai potrivita cel putin la o prima treapta a intelegerii fenomenului pentru a arata cum una din culmile creatiei eminesciene are radacini puternic infipte in creatia populara nationala. Una din cheile foarte sigure pentru explicarea poemului, in perfecta concordanta cu cele spuse aici, este, desigur, insasi glosa" lasata de creatorul Luceafarului in marginea manuscrisului: In descrierea unui voiaj in tarile romane, germanul Kunisch povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca geniul nu cunoaste moarte si numele lui scapa de simpla uitare; pe de alta parte insa, pe pamant, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil a fi fericit. El n-are moarte, n-are nici noroc."



Plecand de la basmul-legenda, Eminescu modifica tema, in Luceafarul, simplificand mult de tot fabulatia, reducand la trei numarul personajelor (daca aici mai poate fi vorba de personaje" in intelesul obisnuit al cuvantuluI), si absoarbe totul in lirism si in simbol. Cu dreptate observa Tudor Vianu, inca din studiul Poezia lui Eminescu (1930): Exista un lirism inscris intr-un cadru de balada Luceafarul lui Eminescu este o creatie apartinand acestei lirici mascate, si de aceea era cu totul necesara inlaturarea tuturor acelor episoade care ar fi putut orienta atentia cititorului de la intuitia miezului liric al bucatii catre interesul inadecvat aici pentru peripetie." Conflictul" daca putem sa-1 numim asa se realizeaza prin tensiunea sufleteasca a celor doua personaje-simbol: la inceput, fata de imparat se indragosteste de Luceafar, care raspunde la chemarea ei intruchipandu-se si tinzand a se rupe de nemurire. Ulterior, el se indeparteaza in insingurarea lui rece; fata de imparat coboara la dimensiunile terestre si, prin atingere de Catalin, viclean copil de casa", guraliv si de nimic" (simbol al reductiei spiritului, al insului lipsit de complicatiI), devine Catalina.

Ca si in incercarile facute pe marginea basmului Miron si Frumoasa fara corp, proiectia cosmica se produce pe o scara inca mai larga. Actiunea" se desfasoara pe pamant, redusa insa astronomiceste la un punct, si totodata in spatiile interastrale. Fata de imparat si pajul Catalin se misca pe loc, prin preajma curtii imparatesti, in timp ce Luceafarul strabate spatii si timpi incomensurabili:



Porni Luceafarul. Cresteau

In cer a lui aripe, Si cai de mii de ani treceau in tot atatea clipe.

Un cer de stele dedesubt,

Deasupra-i cer de stele, Parea un fulger ne-ntrerupt

Ratacitor prin ele.



Razele astrului, Zburator ca in Calin file din poveste , patrund in camara" fetei, tes asupra ei o mreaja de vapaie", ii ating mainile, ii inchid genele si o urmeaza in vis:



Ea il privea cu un suras,

El tremura-n oglinda, Caci o urma adanc in vis

De suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el in somn,

Oftand din greu suspina: O dulce-al noptii melc Domn,

De ce nu vii tu? Vina!



Aparitiile aeriene, de Zburator, ale Luceafarului iau chipul unui tanar de o frumusete princiara sau demonica:



Usor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestrei Si tine-n mana un toiag incununai cu trestii. Parea un tanar voievod

Cu par de aur moale, Un vanat giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.

Pe negre vitele-i de par

Coroana-i arde pare, Venea plutind in adevar

Scaldat in foc de soare.

Din negru-i giulgi se desfasor

Marmoreele brate, El vine trist si ganditor

Si palid e la fata;

Dar ochii mari si minunati

Lucesc adanc, himeric, Ca doua patimi fara sat

Si pline de-ntuneric.



Iubirea ingenua a fetei de imparat ajunsa in pragul feminitatii si bantuita de vise cu zburatori este chiar intruchiparea iubirii pure, universale si eterne, ce pare posibila la aceasta varsta dintai". Geniul insa este condamnat sa ramana mereu la forma cea dintai", vesnica minune" semne care la oamenii de rand apar numai la varsta adolescentina. Odata feminitatea implinita, dragostea fetei urmeaza drumul comun, pamantean:





Dar ce frumoasa se facu

Si mandra, arz-o focul; Ei Catalin, acu-i acu

Ca sa-ti incerci norocul.



Dragostea pamanteasca presupune o initiere elementara, intelegerea fetei fiind la inceput tulbure:



Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,

Da-mi pace, fugi departe O, de luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte.



Initierea se produce insa, fatal, prin cunoscutele, nevinovatele, omenestile viclenii, in chipul cel mai simplu:



Daca nu stii, ti-as arata

Din bob in bob amorul, Ci numai nu te mania, Ci stai cu binisorul.

Cum vanatorul-ntinde-n crang

La pasarele latul, Cand ti-oi intinde bratul stang

Sa ma cuprinzi cu bratul.



Cei ce se iubesc trebuie in conceptia pamanteasca sa fie cuminti", voiosi" si teferi". Fata nu trebuie sa mai fie copila", trebuie sa-si asculte si sa-si urmeze iubitul, uitand astfel dorul de parinti / si visul de luceferi". in ordinea umana, orice problematica dispare si erotica se consuma dupa ritualul consacrat:



Si ochii tai nemiscatori

Sub ochii mei ramaie De te inalt de subsuori,

Te-nalta din calcaie;

Cand fata mea se pleaca-n jos, in sus ramai cu fata, Sa ne privim nesatios

Si dulce toata viata;

Si ca sa-ti fie pe deplin

Iubirea cunoscuta, Cand sarutandu-te ma-nclin,

Tu iarasi ma saruta.



Trecerea materiei basmului in poemul Luceafarul se face si prin mijlocirea prozodiei folclorice (sau aproapE), inteleasa in cea mai pura esenta a ei. De aici posibilitatea de a da strofelor-cheie o miscare de refren, o rotatie a undei melodice a versurilor, asemanatoare cu cele din Miorita, un anume automatism de doina cum spune G. Calinescu: Poemul are tehnica lineara a muzicii instrumentale si totodata a liturghiei si a incantatiunii". Odata pusa sub aceasta cheie, melodia Luceafarului se desfasoara in volute baladesti, fara descriptiv, chiar fara culoare anume; dar cu o aura de ritual, de descantec. Aceasta face ca unele strofe sa fie memorate in mod chiar involuntar. Neologistica este cu totul absenta, de unde limpiditatea cristalina a verbului. Atunci cand poetul introduce abstractiuni (dintre cele mai inalte!), inventeaza", semanticeste numai, cuvinte, precum aceste treceri ale adverbului in substantiv: Din sanul vesnicului ieri/ Traieste azi ce moare". Care pot fi insa, prin noutate si lipsa lor de circulatie in limbajele filozofice, niste metafore enorme, cu o sfera de cuprindere foarte larga, desi extrem de concrete totodata.

Sub boltile Luceafarului eminescian, ca si in Mesterul Manole sau in Miorita, se patrunde, pana la un punct, usor. Nu e nevoie de o cultura", de o instruire prealabila speciala, edificiul fiind deschis tuturor, precum un templu antic. Ca orice capodopera, poezia cea mare se deschide in mod egal pentru toti, indiferent de treptele de instructie si chiar de varsta. Deosebirea sta numai in gradul de adancime a intelegerii, care evolueaza mereu, in pas cu cresterea culturii si rafinamentului cititorolui. in timp ce pentru priceperea unei poezii hermetice este nevoie de o pregatire tehnica", de chei", pentru intelegerea si simtirea Luceafarului nu e necesara decat dispozitia de a citi poezie, care e perceputa totdeauna nemijlocit, cu toate ca niciodata complet, semnificatiile inmultindu-se mereu, emotia artistica devenind la fiecare lectura tot mai complexa, cti toate ca punctul de plecare genuin nu dispare niciodata.



Desigur, Luceafarul capodopera celui mai important ultim romantic al literaturii lumii poate forma obiectul unor cercetari dintre cele mai diverse, cu mult mai complete decat cea oferita de noi aici. Fara a mai fi basm, opera are independenta ei absoluta:

intre basm si poem arata Perpessicius si dincolo de cadrul, asa-zicand, conventional, propriu oricarei fictiuni de natura aceasta, cu fete de imparat indragind astri si cazand in mrejele copiilor de casa, Luceafarul abia de mai pastreaza ceva din matca folclorica Prin aceasta Luceafarul este un poem de intensa originalitate, in care florile de camp ale sugestiilor folclorice s-au transmutat in rarele flori albastre ale unei inalte expresii artistice" (Caiete critice, 1, p. 18]).

Luceafarul este, intre atatea multe alte interpretari ce i s-ar putea da (mitologice, filozofice, antropologice etC), in fond, biografia spirituala, in cel mai adanc inteles, a lui Eminescu insusi, asa cum 1-a intuit, inca din timpul vietii, Titu Maiorescu, inaintea tuturor. Indiferentismul" fata de aspectele materiale ale vietii, trairea exclusiva in lumea ideilor" (cu toate ca, printr-o fireasca alaturare a contrariilor, Eminescu a fost, ca ziarist si ganditor politic, un mare poet al cetatii, Doina, spre exemplu, situandu-se la extremitatea opusa LuceafaruluI), au dus in cele din urma la indiferentismul total, nirvanic, la ceea ce numim ataraxic Nu dispretul, si cu atat mai putin ura, fata de fericirea in iubire a insului de rand (precum Catalina si CataliN), ci intelegerea unei incompatibilitati totale intre geniu si oamenii obisnuiti se degaja din ultima strofa a poemului:

Traind in cercul vostru stramt,

Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

Ideea va fi reluata in Glossa in care G. Calinescu vedea o satira de anume tip, neintalnita altundeva decat la Emincscu, fundamental deosebita de satira din Scrisori compunere ce vine sa gloseze", sa complineasca intelesurile adanci ale Luceafarului.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.