Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Caracterizare - Luceafarul Hyperion - personaj simbol al poemului omonim Luceafarul de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Luceafarul
(autor Mihai EminescU)



Luceafarul-Hyperion este simbolul omului de geniu, caracterizat prin inteligenta (ratiunea pura), obiectivitate, capacitatea de a se sacrifica pentru atingerea unui ideal, aspirand permanent la cunoastere, dar incapabil de a fi fericit sau de a ferici pe cineva. in primul tablou al poemului, Luceafarul, la chemarea fetei de imparat, se arunca din cer in mare si, luand chipul unui mandru tanar", a carui infatisare aduce cu cea a unui fdndr voievod" - cu parul de aur, cu ochi scanteietori, purtand un giulgiu vanat pe umerii goi si un toiag incununat cu trestii -, o invita in palatele lui de margean, din adancul oceanului.

Fata de imparat refuza insa invitatia Luceafarului, socotindu-1 frumos, cum numa-n vis/Un inger se arata", dar strain la vorba si la port", lucind fara de viata".



Peste catva timp, in vis, fata il cheama din nou, iar Luceafarul apare, de aceasta data, intrupat din vaile haosului, invesmantat intr-un giulgiu negru si purtand pe vitele-i"negre de par o coroana ce pare ca arde. Tatal Luceafarului este de aceasta data Soarele, iar Noaptea ii este mama.

Tanarul ii fagaduieste alesei sale cununi de stele"; ii ofera cerul, pe care ea ar trebui sa rasara ca o stea stralucitoare, alaturi de el. Fiinta terestra, fata se afla in imposibilitatea de a se ridica pana la inaltimea Luceafarului. Spaima de necunoscut, incapacitatea de a-si depasi conditia o determina sa renunte cu usurinta: O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un inger se arata,/Dara pe calea ceai deschis/ N-oi merge niciodata!" Fata este coplesita de intensitatea nefireasca a iubirii pe care i-o poarta Luceafarul: Ma dor de crudul tau amor/A pieptului meu coarde,/Si ochii mari si grei ma dor, /Privirea ta ma arde. "





Ea ii cere Luceafarului sa devina muritor, ca si ea, conditionandu-i astfel, iubirea: Dar daca vrei cu crezamanl/Sa le-ndragesc pe tine, /Tu le coboara pe pamant,/ Fii muritor ca mine."

Partea a treia a poemului cuprinde calatoria Luceafarului prin spatiul cosmic. Mistu-itoarea sete de iubire il determina sa se hotarasca sa faca acest sacrificiu, sa isi abandoneze conditia sa de fiinta nemuritoare. Luceafarul ajunge la Demiurg, pentru a-i cere acestuia sa fie dezlegat de nemurire, in schimbul unei ore de iubire": - De greul negrei veci-nicii,/Parinte, ma dezleaga/Si laudat pe veci sa fii/Pc-a lumii sca-ra-ntreaga."

Parintele lumii il numeste Hyperion, adica cel ce se misca deasupra" sau cel care este deasupra". Hyperion simbolizeaza o natura superioara oamenilor, muritorilor.



Demiurgul ii atrage atentia lui Hyperion asupra deosebirii esentiale dintre el si cea pe care o iubeste: Tu vrei un om sa te socoii./Cu ei sa te asameni?/Dar pia ra oamenii cu to(i,/S-ar naste iarasi oameni.// Ei numai doar dureaza-n vant/ Deserte idealuri -/ Cand valuri afla un mor mant,/ Rasar in urma valuri;// Ei doar au stele cu noroc/Si prigoniri de soarte,/Noi nu avem nici timp, nici loc,/Si nu cunoastem moarte."

Demiurgul fixeaza transant opozitia neta, incompatibilitatea dintre cele doua lumi: existenta oamenilor este pusa sub semnul norocului, al hazardului: ei doar rasar", dureaza-n vant" si apoi isi afla un mormant", caci pentru ei totul nu este decat o succesiune, o vesnica alternanta de apusuri si rasarituri (Parand pe veci a rasari,/Din urma moartea-l paste,/Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste"); in schimb, Hyperion nu are nici timp, nici loc", el nu cunoaste moarte". Demiurgul, in final, a-duce argumentul hotarator, menit sa zdruncine dorinta apriga a lui Hyperion de a deveni muritor, aratandu-i pe pamantul ratacitor"perechea de indragostiti.






Aparand din nou in locul lui menit din cer", Hyperion o vede pe Catalina, prea-frumoasa fata de imparat, imha iata de amor", alaturi de Catalin - pajul indraznet de la curte, priceput in jocul dragostei.

Catalina simte inca nostalgia Luceafarului, dar ultima ei chemare adresata acestuia se transforma intr-o rugaminte de a-i ocroti norocul: - Cobori in jos, luceafar bland, /Alunecand pe-o raza, / Patrun-de-n codru si in gand,/ Norocu-mi lumineaza!"

La chemarea-fetei el tremura ca alte dd(i", dar nu mai cade ca-ri trecut/in mari din tot inaltul", ci, intelegand diferenta esentiala dintre cele doua lumi, rosteste cu mandrie, impersonal, sentinta: Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece, -/Ci eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si rece."



Luceafarul-Hyperion ramane in lumea sa, privata de fericire, accep-tandu-si destinul, menirea lui eterna, de a veghea asupra lumii, din indepartarea-i solitara. Omul comun este dominat de instinctualitate, de vointa oarba de a trai, de egoism, adica de incapacitatea de a iesi din sine. Omul superior, geniul, este dominat de inteligenta, de capacitatea de a iesi din sine, de a revarsa lumina asupra oamenilor. Lumina lui insa orbeste, superioritatea lui copleseste, inaltimea lui intimideaza si, de aceea, el ramane neinteles, fascinand si inspaimantand deopotriva (desi vorbesti pe m{eles, eu nu te pot pricepe"). Izolat prin calitatile lui exceptionale, el va ramane nemuritor" prin forta gandirii, dar rece" in plan afectiv.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.