Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






GLOSSA, - comentariu de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Glossa
Stand, in mod evident, sub semnul ataraxiei schopenhaueric-ne, la prima vedere Glossa pare a fi numai o profesiune de credinta a pesimismului. Considerata mai atent si raportata la intreaga opera eminesciana, ca si la ansamblul social-politic al epocii care a produs-o, Glossa nu e decat o satira acoperita. Privita de aproape, partea a doua a Scrisorii III ne incredinteaza ca, spre deosebire de majoritatea scriitorilor nostri satirici (intre care ii putem aminti pe Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, B. P. Hasdcu, Ca-ragialc etC), Eminescu se caracterizeaza prin satira directa, fara finete, realizata printr-o diatriba plina de energic. De asta data, in Glossa descoperim1 o alta modalitate satirica a poetului, cel putin tot atat de originala, daca nu unica in cursul dezvoltarii literaturii noastre.

Plecand de la filozofia schopcnhaueriana, poetul insira cu toate verbele la prezentul etern1, abstract si rece, o seric de maxime cu caracter general:



Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce c bine Tu te-ntreaba si soeoatc; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama Tu ramai la toate rece.





De observat ca ironia romantica e prezenta aici in sarcasmul abia retinut, in detasarea rece, superioara, devenita act de acuzare si totodata scut de aparare impotriva vicisitudinilor sociale. Lumea trebuie privita ca un teatru, la care inteleptul e numai un spectator:



Privitor ca la teatru Tu in lume sa tc-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plange, de se cearta. Tu in colt petreci in tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau fi ce e bine. ,





Ideea schopenhaueriana a prezentului etern o aflam si in poezia Cu mane zilele ti-adaogi, publicata o data cu Glossa, in decembrie 1883.



Ca si in Luceafarul:

Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece, protestul social, satira, se sublimeaza in afectarea indiferentei izvorate din constiinta superioara a omului de geniu. in Glossa insa, in cateva locuri, ea este abia ascunsa, tradata ici si colo de cateva epitete mai tari, individualizatoare, ce frizeaza invectiva, precum in strofa:



Nu spera cand vezi miseii La izbanda facand punte. Te-or intrece nataraii, De ai fi cu stea in frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi intre dansii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val ca valul trece.





Asadar, ataraxia schopenhaueriana si ironia romantica devin la Eminescu puncte de plecare si mijloace in realizarea unei subtile si originale modalitati satirice, de o marc forta artistica, superioara tocmai prin lipsa ei de obiect bine preciza*. Acolo unde obiectul satirei este fixat, in Scrisori, arta lui Eminescu consta in discursivitate si in pitorescul invectivei, salvata insa de trivialitate prin inaltimea ideologica si contemplativa de la care era aruncat sarcasmul, prin evocarea trecutului frumos. in Glossa impresioneaza verbul sententios si rece. Ochiul cititorului avizat (si numai al acestuiA) este uimit de faptul ca mijloacele de expresie ale acestei poezii sunt de o mare economie. Poetul se afla acum - asa cum arata Tudor Vianu - la epoca scuturarii podoabelor" (poezia c publicata in 1883). Maximele se traduc in cuvinte si expresii populare la indemana oricui, prezente in vorbirea de toate zilele, ca pentru a sublinia adevarurile supreme pe care le contin: te intreaba si soeoatc", ce e val ca valul trece", tu in colt petreci in tine", miseii", nataraii", facand punte", cu stea in frunte", te momeste", tu pe-alaturi te strecoara", nu baga nici chiar de seama", de hulesc, sa taci din gura", feri in laturi", zica toti ce vor sa zica" etc.

Mijloacele prozodice, forma fixa a glossei sunt in perfect acord cu continutul de idei al poeziei. Versurile din prima strofa devin, fiecare din ele, cate o concluzie la strofele ce urmeaza, iar in final sunt reluate in ordine exact inversa. Lucrul este posibil pentru ca, dupa cum am spus, ele exprima niste adevaruri generale, absolute, de unde impresia de decalog, de cod de conduita morala, caruia trebuie neaparat sa te conformezi, daca esti intelept.

Metrii trohaici, accentuati foarte corect, mai ales in cazul versurilor-sententa, constituite din unitati sintactice simple si clare, intaresc senzatia de neclintire a adevarurilor exprimate:



Vre-me tre-ce, // vre-me vi-ne, Toa-te-s vechi // si no-ua toa-te.



Interpretarea noastra, in sensul satirei sublimate si a ironici superioare, este justificata si din alt punct de vedere. Glossa cste o poezie gnomica, Acest gen pare, la prima vedere, anacronic la un romantic din secolul al XlX-lea, pentru ca - dupa cum se stie - el a fost practicat in vechea literatura greaca si nu era, in fond, decat poezie didactica_dcstinata sa exprime niste adevaruri filozofice morale esentiale, intr-o forma concisa, de maxime usor de memorat. Asa suni~Exh~brtatiile morale si politice ale lui Solon (sec. Vil VI i. Hr.), Despre natura, maximele lui Heraclit (sec. VI-V i. Hr.), Versurile de aur atribuite lui Pitagora etc. Biblia contine, de asemenea, numeroase pasaje de poezie gnomica in Cartile inteleptilor, in Proverbe, in Ecleziast etc. Pot fi citati poeti gnomici si in evul mediu german, o intreaga scoala de Spruchdichtung religioase, morale si politice, printre ei locul de frunte avandu-1 Walther von der Vogclwcide (sec. XIII). in literatura persana exista apoi vestitele rubaiyyat (= catrenE) atribuite lui Omar Khayyam (sec. XI-XII), admirabile versuri, prin conciziunca si adancimea sentimentelor exprimate. Mai pot fi amintite, in vremea Renasterii, Catrenele morale ale lui Guy du Faur Pibrac (1529-1584), cunoscute in toata Europa centrala la vremea lor. Lista poate fi inmultita. Am dat-o spre a se putea vedea ca o asemenea poezie, in forma fixa si putin complicata ca imagistica, seaca adesea, nu putea conveni unui romantic. Si cu toate acestea, Eminescu a practicat-o in Glos-sa si in Cu mane zilele ti-adaogi

Nu este lipsit de interes sa observam ca cele doua poezii au fost compuse si publicate simultan (in decembrie 1883). Daca - asa cum arata G. Calinescu - Cu mane zilele ti-adaogi nu este altceva decat o pagina de filozofie schopenhaueriana versificata, constransa intr-o geometrie abstracta in care impresioneaza miscarea ideilor,*Glossa nu este decat o glosa (gr. glossa = limba) injrjar^ ginea aceleiasi filozofiis.chppenj}.aueriene.






Pe de alta parte, intelegerea completa a acestei poezii de Eminescu nu se poate dispensa de incadrarea in circuitul istoric al literaturii universale a motivului ei de baza: lumea ca teatru:



Privitor ca la teatru

Tu in lume sa te-nchipui.



Problema a format obiectul unui interesant studiu comparativ al lui Tudor Vianu, care trebuie amintit aici. Comparatia sceptica a lumii cu un teatru, in care destinele omenesti sunt fixate de mai inainte ca niste roluri pentru actori, se poate afla mai intai la filozofii cinici din antichitate, incepand cu Antisthene, discipolul: lui Socrate, continuand cu Diogene cinicul, cu Epictet si Marc Aureliu, imparatul roman si filozoful stoic, ale carui meditatii sceptice, de spectator al lumii, amintesc foarte de aproape Glossa lui Eminescu: ,,Cum de la o vreme te prinde dezgustul de un spectacol, in care se repeta mereu aceleasi lucruri, devenind astfel nesuferit, asa si cu viata aceasta. De sus pana jos toate la fel si din acelasi izvor"!..(VI, 46) De meditat mereu cum toate cate sunt acum asa au fost si inainte si de luat aminte ca asa vor fi si in viitor. De avut sub ochi toate dramele si scenele identice pe care le cunosti din experienta ta ori din istoria veche ca, bunaoara, toata curtea lui Adrian, a lui Antoniu, Alexandru, Filip, a lui Cresus, caci toate sunt de aceeasi piesa, dar cu alti actori." (X, 27) Si versurile eminesciene:



Tot ce-a fost ori o sa fie in prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zadarnicie

Te intreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace Se supun cate exista,

Si de mii de ani incoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa. Alte guri, aceeasi gama, Amagit atat de-adesc Nu spera ti nu ai teama.



Tema poate fi urmarita la scriitorii din evul mediu crestin, dar mai ales la spaniolii din Renasterea tarzie, la Lope de Vega, la Quevedo, la Caldcron de la Barca (in misterul dramatic intitulat Marele teatru al lumiI), dar si la Shakespeare (in Cum va place, de pilda).

Istoricii literari au aflat - in cazul Glossei lui Eminescu - un izvor direct in filozoful Oxcnstierna; una din lucrarile acestuia, constand din cugetari sceptice, circula in manuscrise romanesti inca din secolul al XVIII-lca. Scrierea venea sa se adauge ca un complement necesar literaturii noastre vechi, in care motivul fortuna labilis avea o circulatie si o traditie incetatenita, in invataturile lui Neagoe Basarab, in poemul Viata lumii de Miron Costin (a carui tema generala va fi reluata de Eminescu in Mememto morI), in psalmii lui Dosoftei, in Divanul si Istoria ieroglifica ale lui Can-temir. Eminescu a cunoscut-o, probabil, prin intermediul prietenului si filologului junimist Al. Lambriof? pentru ca in Curierul de lasi, din 1876, publica un fragment sub dantescul si balzacianul, totodata, titlu Comedia cea de obste.



Insa, spre deosebire de ceilalti inaintasi din literatura universala, Eminescu introduce in tratarea temei in chestiune un element nou, schopenhaucrian. Regizorul suprem al lumii ca teatru nu mai este providenta crestina sau principiul stoic al anticilor, ci Vointa universala, forta oarba, ademenitoare precum cantecul sirenei:



Ca un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste in vartej c.



Inteleptul trebuie sa ramana indiferent la toate. Satira se sublimeaza - asa cum aratam - in ataraxic, linistea absoluta a spiritului, apanajul zeilor si idealul adevaratului intelept. Dar expresia poetica ramane mereu accesibila, aproape populara:

Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cinc-o trece;

Ca sa nu-ndragesti nimica. Tu ramai la toate rece.



Cu toate acestea, Glossa, piesa de antologie a genului in literatura mondiala, pentru a fi inteleasa, trebuie studiata adanc, pedant chiar, cu toata informatia necesara.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.