Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Luceafarul comentariu - chintesenta a lirismului eminescian :: Glossa de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Glossa
Luceafarul, chintesenta a lirismului eminescian, este un poem cu tensiuni dramatice dar substantial liric, o confluenta de genuri, dar si de specii (elegia departarii si idila, in prima si a doua parte, meditatia grava in partea a treia, pastelul, in ultima partE). Compozitional, cele 98 de catrene iambice, in masura populara (opt.si sapte silabE) insa cu rezonanta de balada medievala, sunt organizate in patru parti, care alterneaza planurile terestru-cosmic, uman-universal, cu deschideri onirice si fantastice, prin care alegoria care sustine ansamblul degaja o fascinatie de basm initiatic, de fuziune a imanentului cu transcendentul.



Epicul si atmosfera datoreaza mult literaturii populare, (basmului Fata in gradina de aur, cules de la noi de germanul KuniscH), unor credinte sau figuri mitologice romanesti (precum ZburatoruL), mitologiei eline (metamorfozelE), crestine (Fecioara, ingerul, demonuL), indice (intuitia poetica a transcendenteI), iar esenta filosofica are surse in Schopenhauer mai ales, poemul situarTaiPSe fireste in constelatia unor capodopere romantice inrudite tematic, semnate de Holderlin, Byron, Hugo, A de Vigny, Lermontov.

Este necesara mai intai o lectura comentata a poemului, fiindca textul poate fi inecat in istorie literara, filosofie ži sinteze, relevante numai dupa cunoasterea literala a continutului. > Poemul incepe ca un basm, cu fomula initiala traditionala: "A fost odata" Un personaj de basm este si fata "din rude mari imparatesti", straluncind ca in povesti prin unicitatea ei superlativa "Si era una la parinti / Si mandra-n toate cele". "Mandra", atribut complex al frumusetii, in limbaj popular, e completat original cu un termen de comparatie de sursa-crestina - Fecioara, sublim al puritatii, si unul care stabileste relatia cu astralul - luna, anticipand indragostirea de Luceafar. Fata apartine acestui plan prin desavarsirea ei.





Recunoastem cadrul romantic al iubirii - fereastra dinspre miscatoarele carari ale marii, noaptea^ singuratatea, astrul.



Luceafarul patrunde in sufletul fetei intai ca lumina. Surprind antonimele recile-i scantei-mreajade vapaie, raceala siderala eterna invapaindu-se in odaia fetei./Atingerile luminii, jocul misterios si feeric al acesteia, creeaza un cadru interior romantic de o mare frumusete si suave sugestii erotice. Sufletul pur apare ca un receptacol al luminii. Visul in care cei doi se intalnesc e starea de gratie a romanticilor, prin care realitatea, transfigurata, devine ideala. Esenta pura a feminitatii se dezvaluie in somnul adolescentinjirjn care copila apartine inca paradisului; chemarea adresata stelei vine dintr-o constiinta inca nedesprinsa de lumina altei lumi, a carei absenta fata o resimte dureros ("Si viata-lmi lumineaza"). Prin invocatia aproape magica, chemarea fetei . stabileste disjunctiajH$-/os, expresia planurilor sideral-terestru; in sens propriu si figurat, dominand ca laitmotiv intregul poem.



Tonul partii a doua a poemului, de o jovialitate aproape rustica (a se urmari pregnanta limbajului popular al idileI) reprezinta o coborare din sideralitatea visului in orizontala "terestra" a existentei concrete.



In contrast cu partea a doua, limbajul, descriind planul astralului, al universalului, este inalt, solemn, filosofic, sententios.



in cuvintele Luceafarului se citeste dorinta lui de a inversa valoarea termenilor etern-efemer. Vesnicia devine greul negrei vesnicii ca si cum ar fi apasatoare, sumbra. Din imperativele rugamintii patetice nemurirea apare ca o povara in ciuda altitudinii ei; nimbul si focul o exprima ca elevatie suverana.



Pronumele tu si verbul ramai, configurand eterul - mereu unic -"se opun acelui cerc al nasterii - moarte.



Luceafarul poate fi un poem al destinului in sensul predestinarii unei naturi individuale inalterabile, incompleta si mereu in cautarea alteritatii (intregirii eI).






Luceafarul e un poem despre sublimul iubirii romantice, care inseamna cunoasterea contrariului, a departelui, a neintelesului, a mortii; atat Hyperion cat si Catalina, prin acceptarea temporara a celuilalt, experimenteaza "moartea", pentru ca urmaresc sa se transfigureze reciproc.

Revenind la sine dupa o aventura a cunoasterii, omul ramane in infinitatea eului sau ca Luceafarul sau in comuniune cu identicul - precum Catalina, gasind o compensatie pentru renuntarea la ideal in complicitatea cu eterna feerie a naturii.

Poemul e si o drama a maturizarii, Catalina vazand in Luceafar propria splendoare ipotetica inainte de "lumirea" ei care o va situa in perimetrul omenescului deplin; aura cu care "iese in lume" o ajuta sa transfigureze banalitatea terestra si sa gaseasca unicul spatiu intermediar intre cer si pamant - natura.

Ondularea bland ritmata, suirile si coborarile de val ale rostirii lirice sustin pendulatia intre planul de Sus si cel de Jos, pe care se intemeiaza intreaga arhitectura poematica.

in vraja sonora a acstui poem de lumini si umbre, in care se ating divinul cu umanul percepem indepartata si stravechea armonie a cosmosului.



Publicat in aprilie 1883 la Viena (in Almanahul societapi "academice social-literare Romania JunA), doua luni mai tarziu in Convorbiri literare, iar, la sfarsitul anului, in volumul de Poezii editat de Titu Maiorescu, Luceafarul a strabatut constiinta romaneasca mai bine de o suta de ani si nu-si va opri zborul de lumina cata vreme omul va mai afla in adancurile inimii lui pecetea divina spre care nazuieste Poezia.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.