Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Glossa - analiza de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Glossa
Glossa a aparut in decembrie 1883.



Specie lirica a carei forma corespunde caracterului gnomic, filosofic si sententios al mesajului, Glossa eminesciana abordeaza tema eticii superioare, in antiteza, potrivit gandirii romantice, cu cea comuna. Prima strofa expune tema, iar urmatoarele comenteaza versurile strofei initiale, in succesiunea lor, fiecare incheindu-se cu versul comentat, pentru ca strofa ultima sa reia versurile celei dintai in ordine inversa. Se poate urmari amprenta reflexiva a strofei intai, in care principiile etice sunt deduse, in vreme ce in strofa finala e rostit mai intai un cod etic, urmat de adevarurile obiective care-1 sustin. Aceasta sententiozitate reflectata parca in oglinda, e memorabila, citabila. Un laconism de cristal incheie drumul sinuos al. gandirii, sensul unei astfel de contrageri" filosofice fiind seninatatea superioara a celui ce s-a incredintat ratiunii, nu orbului vartej al existentei manate de patimi, ce nu pot fi decat rele. Cele patru distihuri care compun o strofa si rima incrucisata permit o receptare secventiala, fiecare distih ori chiar vers avand unitatea lui expresiva, putand fi rupt din text ca o maxima, iar pe de alta parte, inlantuindu-se intr-o dezvoltare logica perfecta, firesca meditatiei pe teme filosofice. Alternanta modurilor verbale din strofa-tema (indicativ-imperatiV) reflecta caracterul obiectiv al gandirii (persoana verbala este a treiA) si imperativul etic dedus. Uimitor e talentul poetului de a gasi oorpul verbal perfect al ideii. De pilda, in primul distih se repeta o structura expresiva foarte simpla; doi termeni antinomici (trece-vinE) sunt flancati de repetitia vreme, asa incat sugestia anularii contrariilor prin trecerea continua a timpului atrage subintelesul de timp circular: nimic nu se schimba, timpul roteste aceeasi poveste a lumii, in expresie identic structurata: Toate-s vechi si noua toate". in acest caz supravietuirea spirituala inseamna discernamant; confuzia desavarsita (toatE) a ceea ce a fost cu ce va fi impune echilibrul perfect al judecatii fara afect: Nu spera si nu ai teama"; Tu ramai la toate rece". Singura metafora intre aceste raze taioase ale cugetarii apropie monotonia caducitatii , unui univers uman previzibil de durata" uniforma a valului (adesea plin de seductiI): Ce e val, ca valul trece".






Primul distih este comentat in strofele a doua si a treia. Poetul recomanda o atitudine stoica, indicand ca unic scop superior cunoasterea de sine, impusa de filosofia antica greaca, mai ales de gandirea socratica. Tentatiile risipirii in temporalitate apar in sugestii auditive inselatoare (in auz ne suna multe"); inselatoare, fiind vorba nu de muzica ci de zgomote", de o capcana a zadarniciei; ideea este metaforizata si mai explicit la inceputul strofei a opta (Cu un cantec de sirena, / lumea-ntinde lucii mreje"). Apare inca din strofa a doua, in imagine concreta si in chipul cel mai firesc rostita, retragerea din valtoarea lumii, necesara regasirii de sine: Tu aseaza-te deoparte, / Regasind u-te pe tine". Cunoasterea de sine, proces continuu, privind de fapt progresul spiritual, e intrerupta de orice intoarcere spre efemer (clipa ce se schimba"); de aceea regasirea de sine se face prin retragere, strofa a treia numind imperativ si instanta suprema a acestei etici, intr-o metafora in care palpita" fiorul rece" al imobilitatii afective: Nici incline a ei limba / Recea cumpan-a gandirii" -sugestie de nonuman, de metal" masurand echilibrul. Poetul identifica in strofa a treia principala tentatie omeneasca - fericirea -, definita ca aparenta: masca fericirii", inselatoare, cacf trece (o clipa tine poate") - ceea ce nu e vesnic nu are realitate"; fericirea este inconsistenta fiindca exista numai in constiinta, unde apare abia dupa ce a fost traita (precum icoana stelei ce-a murit"). Astfel, doar gandirea se sustrage din rotirea inutila a timpului omenesc.

Cum etica unei atitudini devine relevanta prin contrariul ei, poetul apeleaza la motivul literar stravechi al lumii ca teatru, oamenii putand fi actori" pe scena viejii, topiti in iuresul ei, sau spectatori" ai acestui joc de masti al lumii comune, ipostaza rezervata celor superiori, castigandu-si discernamantul numai prin aceasta detasare: Tu in colt petreci in tine / Si-ntelegi din a lor arta / Ce e rau si ce e bine."

Schopenhauerianul prezent etern" prin intalnirea viitorului cu trecutul (a filei cu doua fete"), evocand inelul sarpelui, al carui cap atinge coada (Vede-n capat inceputul") nu e decat un nou apel la lepadarea de zadarnicii. in strofa a sasea gasim in proiectia concreta a histrionicului, pentru balciul desertaciunilor" vietii comune, o intuitie poetica asemanatoare cu aceea mult mai ampla din partea a doua a Scrisoarii III, remarcabila fiind acum inaltimea filosofica a ideii si mai ales lapidaritatea: Alte masti, aceeasi piesa, / Alte guri, aceeasi gama". Compararea cu Scrisoarea III se dovedeste necesara fiindca poetul dezvolta satiric motivul teatrului lumii": invectivele sunt reci, miseii, nataraii sunt priviti de la distanta, incendiarul pamflet al amintitei Scrisori e stins parca de dispretul senin al eticii stoice. Imperativul etic al strofei a sasea: Nu spera si nu ai teama" se sprijina pe versul aforistic al celei de a saptea: Ce e val, ca valul trece", pentru ca sensul metaforic al acestuia sa fie adancit prin analogia dintre amagirile lumii" si fabuloasa atractie a apelor ademenitoare: momeste in varteje", indeamna", cheama". Intersectarea motivului lumii ca teatru cu acela al vietii ca mare (cantec de sirena, lucii mreje, vartejE). produce o impresie stranie de teren lunecos in care se casca abisuri. Strofa a noua apropie simetric predicatele ca intr-o intensificare dramatica a miscarii pana la dobandirea comportamentului suveran, a starii de impasibilitate, turnul de paza al identitatii cu sine: Ca, sa nu-ndragesti nimica, /Tu ramai la toate rece." Omul comun AAŁ agresiv si opac (de te-ating, de hulesC), el trebuie evitat fara riposta si fara a incerca zadarnic sa-I schimbi (sa feri in laturi, sa taci din gurA). Treaca-n lume cine-o trece;" - iata sugestia unui ecran pe care se perinda mecanic imagini mute. Potrivit schemei de glossa, ultimul vers al primei strofe este repetat (ca vers final comentat si ca prim vers al strofei de incheiere: Tu ramai la toate rece" este principiul care sustine esafodajul etic. Rasturnarea versurilor care constituie samburele ideatic al textului face sa scanteieze mai puternic ansamblul de norme, ca la sfarsitul unei demonstratii -matematice, a carei exactitate nu va mai putea fi suspectata vreodata, planul superior al cunoasterii nu poate fi decat etic. Realitatea care a produs acest indreptar filosofic, miscarea automatica a lumii pe roata timpului, capata acum un vag ecou melancolic: Toate-s vechi si noua toate: / Vreme trece, vreme vine." in jocul de simetrii, ultimul vers, potentat liric fata de prima sa aparitie (amintind rotunjimea compozitionala a Scrisorii I), se lasa ca o geana, lent, peste ochiul contemplarii.






Oricat de clasica, de pura in expresie si de senina in idee, ar fi Glossa lui Eminescu, tot lasa o urma a altui suflet, ca o lacrima cristalizata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.