Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Eugen BARBU



    Eugen BARBU - poza (imagine) portret







Eugen BARBU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 20 febr. 1924, Bucuresti-m. 7 sept. 1993, Bucuresti.

Prozator, dramaturg, eseist si poet.

Provine dintr-o familie de muncitori (tatal, Nicolae Barbu, tamplar la C.F.R.).

Studii primare, secundare si liceale la Bucuresti (1931-1943). Se inscrie la Facultatea de Drept (1943), la care renunta pentru Scoala de ofiteri de jandarmi (1943-1945). Frecventeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie (din 1945) fara a ajunge la licenta. Jucator de fotbal si antrenor, apoi corector si revizor la Casa Scanteii. Redactor-sef la rev. Luceafarul (1962-1968), Saptamana (1970-1989). Debuteaza sub pseud. Eugen Rabe si Eugen Baraba in Epigrama, Pacala, Veselia (1943-1945), scrie, apoi, la Fapta (din 1946). Frecventeaza cenaclul "Sburatorul" (1946). Director fondator al rev. Romania Mare (1990). Colaboreaza la toate rev. importante din ultimii treizeci de ani: Gazeta literara, Luceafarul, Romania literara, Steaua, pe langa Saptamana, unde detine un foileton, sau, mai tarziu, Suplimentul literar al Scanteii tineretului etc, precum si ziarele din capitala, cu o publicistica deosebit de diversa (de la cronica sportiva, la artic. polemic sau politic, de la reportaj la notele de calatorie, de la cronica literara la "cursivul" jurnalistic curent), fragmente de roman, schite, nuvele etc. Dupa debutul editorial, ca nuvelist, cu Gloaba (1955), si dupa scrierile cu subiect fotbalistic (Balonul e rotund, 1956; Unsprezece, 1956), apare romanul Groapa (1957), unul din varfurile literaturii romane contemporane, refacut mereu pana la ed. definitive din 1963 si 1982. Romanului ii succed cateva voi. de nuvele (Oaie si ai sai, 1958; Patru condamnati la moarte, 1959; Pranzul de Duminica, 1962; Martiriul Sfantului Sebastian, 1969; Miresele, 1975) si diverse voi. de reportaje, note de calatorie, jurnale, versuri (Osanda soarelui, 1968), eseuri (Mastile lui Goethe, 1967) etc, dar, mai ales, romane aspirand la alcatuirea unor fresce sociale (Soseaua Nordului, 1959; Facerea lumii, 1964) sau, dimpotriva, dictate de gustul pentru descrierea unei lumi fanariote fabuloase si baroce (Principele, 1969; Saptamana nebunilor, 1981), situate valoric in apropierea cartii care 1-a consacrat. Romanul Incognito (4 voi., 1975-1980) a starnit aprinse discutii polemice. Acuzat de plagiat, BARBU riposteaza cu asa-zisa formula a "romanuiui-colaj", starnind cel mai mare scandal literar din literatura romana postbelica. BARBU este si autorul unei Istorii "polemice si antologice" a literaturii romane, proiectata in mai multe voi., din care a aparut doar primul (1975), dedicat poeziei. in 1979, initiaza seria Caietelor Principelui, ajunsa la sapte voi. panain 1981. A scris mai multe scenarii (in colab.) pentru filme de lung metraj si seriale T. V. (adaptari dupa opere literare sau filme de actiune), a tradus din opera lui Panait Istrati, cu care marturiseste ca avea vadite afinitati, si a stilizat trad. intreprinse in colab. din Dostoievski, Thomas Mann, Faulk-ner, Priestley, H. Cobb s.a. Membru al Acad. R.S.R. (din 1974). Premiul "I. Creanga" al Acad. (1969); Premiul Uniunii Scriitorilor (1975); Premiul international "Herder" (1978). Cartile lui B., de o derutanta diversitate a genurilor si stilurilor, se aduna intr-o opera inegala valoric ce trece de la capodopera stilistica si expresiva la derizoriul romanului "popular", ilustrand o personalitate contradictorie, de mari ambitii scriitoricesti (varietatea insasi a genurilor o atesta), in care talentul literar se intalneste cu veleitatile cele mai diferite.



BARBU a devenit un fenomen literar dupa ce se afirmase ca scriitor. Omul s-a luat la intrecere cu opera. Sigur de sine, folosind strategiile persuasiunii, mecenatului si reclamei, admirat si refuzat cu tarie, el a fost o personalitate si in cultura si in viata cotidiana romaneasca, asemanator lui Arghezi prin disponibilitati. Autor al unor proiecte impresionante, a scris in toate genurile literare: pamflete - o vasta catagrafie; a depasit frontierele esteticului prin cronici sportive, lucrari de popularizare, biografii. Cartile sale sunt scrise si rescrise in timp indelungat; dupa propriile marturii - lucra la mai multe texte deodata. Opera trebuie judecata in intregime, caci revenirile, motivarile, prelucrarile sunt dese si creeaza prin permanenta autoreferinta, circularitatea care face creatia indivizibila si autonoma. Textele pe care le-a produs BARBU sunt metonimice, fragmentele, de orice fel ar fi ele - cuvinte, propozitii, capitole, personaje, imagini etc., - tind sa devina un intreg. Avem de-a face cu o multitudine de "expansiuni" care pot fi reduse la aceasta regula generala: imaginile (puternice) intra in opozitie cu restul textului. Acest "rest" este format, de regula, din lungi paradigme. Cand imaginile agreseaza ordinea si calmul instituit al paradigmelor, lumea textului este dinamica, originala, opera este valoroasa. Cand procesul este invers, dinamica paradigmei este insusi textul, este vorba de o ilustrare, iar autorul se agita sa o anime. Aceste doua tendinte contrare despart creatia lui BARBU in doua epoci relativ distincte, prima durand pana pe la 1966-1969, a doua prelungindu-se pana la sfarsitul vietii. BARBU a debutat ca nuvelist (Gloaba, 1955), scriind, in maniera realista, o buna proza de observatie, cu personaje conturate, verosimile. in acest gen a dat cateva creatii superioare: Pe ploaie, povestea a trei frati loviti de trasnet, in fata dramei carora ceilalti oameni sunt neputinciosi, este cruda prin observatia rece; Domnisoara Aurica este trista poveste a unei fete batrane ce-si cauta conviv prin "Gazeta casatoriilor". Peisajul e derizoriu - o Cale a Grivitei in perioada dintre razboaie, tot acolo unde are loc si evolutia lui Gica Hau Hau. Pranzul de duminica e o "nuvela exemplara" in care orice schematism e abolit prin limpezimea "realului". Textele din prima perioada descriu lumi ale secolului al XX-lea, mediul e, de obicei, citadin; lucrurile se petrec "in marginea realitatii", naratiunea e obiectiva, epicul - preponderent, chiar daca, pe alocuri e impanzit de metaforism, ca in Groapa (1957). Acesta din urma are aspectul unui roman-colectie, ca toate romanele lui BARBU de altfel, numai ca aici intregul covarseste fragmentul si este cel mai apropiat de acel text "magnific" pe care autorul il vizeaza prin intreaga-i opera. Este textul care il reprezinta cel mai bine. Romanul Groapa este format din douazeci si patru de capitole, doar aparent independente, relatand viata hotilor, a car-ciumarului Stere, imburghezitul, a tramvaistului Cristache Cutu, a lui Marin Pisica, Bica-Jumate, a lui Grigore si a soatei sale, Aglae.

Oameni necajiti, cruzi, insingurati care traiesc intr-o lume ce se scufunda pe masura ce se naste, ei pot supravietui numai prin instinct. Fecunditatea vietii, implacabila ca si moartea si incertitudinea zilei de maine, duce la nasterea unor fiinte derizorii. Acuzat, la aparitie, de imoralitate si morbiditate, romanul nu are nimic de-a face cu acestea: el este amoral si vitalist - in sens foarte biologic. Limbajul "tare", pitorescul perfect functionalizat, tipurile de personaje, toate descriind un traseu existential intreg si oprit intr-o clipa sau eternitate statica, subtilitatea si ironia unui narator obiectiv si mobil fac din Groapa un roman deplin realizat. in Facerea lumii (1964) se urmareste marea schimbare sociala la nivelul constiintelor individuale prin analize prelungite, in timp ce in Soseaua Nordului (1959) incearca epicul pur, ca roman de actiune. Celelalte scrieri ale perioadei -sa o numim realista, a operei lui BARBU - reportaje (Pe-un picior de plai 1957; Cat in sapte zile, 1960), nuvele (Tripleta de aur, 1956) sau romane (Balonul e rotund, 1956; Unsprezece, 1956) cu subiecte din lumea fotbalului, piese de teatru (Sa nu-ti faci pravalie cu scara) au aceeasi trasatura, placerea de a scrie. O data cu aparitia eseului despre Goethe si, mai ales, a romanului Principele, atentia autorului se indreapta asupra ordinii livresti a lucrurilor. Aluzia culturala devine enorma, un cuvant, prin simpla-i rostire, cheama un val de cuvinte exotice, textul este "sufocat" de paradigme care dau senzatia de satietate. Neputinta e mai accentuata decat in Groapa, pentru ca legea lumii nu poate fi citita in oglinda sparta, in (doar) fragmentele la care pot accede personajele. Acestea sunt, si ele, colectii, motivate cultural, de trasaturi. Principele - conducatorul crud si pervers; invatacelul - mirandolianul Messer Ottaviano, angelic si demonic totdeodata, initiatul; celelalte personaje, cu sau fara chei, se intretaie in "dialoguri platonice despre putere" sau in sabaturi savant inchipuite, pana la pierderea propriei entitati. Imposibilitatea comunicarii duce la autonomizarea diverselor instante ale textului; cuvintele, imaginile, personajele sunt frumoase in singuratatea lor. Bucurestiul unei imaginate epoci fanariote, hranit cu apusuri levantine si stinse luciri venetiene este locul unei comedii a limbajului cum n-a mai fost alta. Asemanatoare Principelui este Saptamana nebunilor (1981), prin limbaj, care aici e mai liber ca oricand, lasat sa sugereze singur. Dispare insa camera de laudat din palatul "princepesc" si apare camera suferintei, spatiul inchis in care Hrisant Hrisoscelu isi traieste amurgul intr-o totala abulie. Aventura sa cu venetiana Herula Lucrezia fusese ca o iubire magica, si tradatorul Eteriei, golit de vointa ca si Principele dupa uciderea Messerului, se resemneaza la a-si aminti. Romanul este "existentialist"; creeaza cu pregnanta in marginea documentului (abundent folosit in spiritul textului), fiind relatat de un narator oarecum patetic daca nu amar. Pre-vizibilitateasa aminteste de Th. Mann, iar structura generala, finalul si anumiti topoi, de Garcia Marquez, autori de care, in aceasta parte a activitatii sale, BARBU s-a lasat sedus. Un remarcabil aspect al Saptamanii nebunilor este insa o constiinta autobiografica rara. In afara mentionatelor romane, BARBU a mai scris, in cea de-a doua etapa a creatiei sale, pe care o numim livresca, primul volum despre lirica postbelica, din O istorie polemica si antologica a literaturii romane de la origini si pana in prezent (1975). Critica pe care o profeseaza BARBU este, uneori, iritanta, alteori interesanta ori naiva, dar intotdeauna raspicata. Din aceasta opera utopica au mai aparut, in foileton, la rev. Saptamana, mai bine de trei sute de "episoade" despre Caragiale. Incognito (1975-1980), ajuns la al patrulea volum, un roman "negru" de tip popular, a fost acuzat de plagiat si autorul s-a aparat cu argumentele unei constructii cu ajutorul inserturilor. Nuvelele au fie subiecte haiducesti, fiind scrise corespunzator, fie pornesc de la imagini puternice pe care insa nu le motiveaza poetic (Miresele, Paunii, Patru pasi etc). in 1963 a publicat un volum de poezii (Osanda soarelui), in general acceptabile. Vremea celui de-al doilea razboi mondial este prezentata in Razboiul undelor (1974), scris in colab. cu Nicolae Paul Mihail. Reportajele, aparute in volumele Foamea de spatiu (1969), Jurnal in China (1970), Cu o torta alergand in fata noptii (1972) sunt din ce in ce mai "culturale", scrise la modul poematic. Caietele Principelui (1972-1981), concepute initial ca jurnale ale creatiei, s-au transformat, pe masura ce lectura a inceput sa capete preponderenta in creatia lui B., in colectie de insemnari, prospecte, idei, imagini ale operei. Se remarca adesea capriciozitatea lingvistica si un entuziasm bine jucat in fata traditiei literare. Devitalizarea (nimic peiorativ in acest cuvant) pe care o cunoaste opera sa incearca sa fie contrabalansata de autor prin tehnici care apartin nu literaturii, ci metalitera-turii. Intr-un cuvant, opera e pregnanta, omul - vehement.




OPERA

Gloaba, Bucuresti, 1955; Tripleta de aur, Bucuresti, 1956; Balonul e rotund, Bucuresti, 1956; Unsprezece, Bucuresti, 1956; Pe-un picior de plai, Bucuresti, 1957; Groapa, Bucuresti, 1957 (ed. definitiva 1963; 1982; 1986); Oaie si ai sai, Bucuresti, 1958; Patru condamnati la moarte, Bucuresti, 1959; Sa nu-ti faci pravalie cu scara, Bucuresti, 1959; Soseaua Nordului, Bucuresti, 1959; (ed. refacuta, MI, 1965; 1969); Cat in sapte zile, Bucuresti, 1960; Tereza, Bucuresti, 1961; Pranzul de Duminica, Bucuresti, 1962; Facerea lumii, Bucuresti, 1964; Jurnal, Bucuresti, 1966; Mastile lui Goethe, Bucuresti, 1967; Labyrintui. Bucuresti, 1967; Vanzarea de frate, Bucuresti, 1968; Osanda soarelui, Bucuresti, 1968; Martiriul Sfantului Sebastian, Bucuresti, 1969; Principele, Bucuresti, 1969; Foamea de spatiu. Bucuresti, 1969; Jurnal in China, Bucuresti, 1970; Cu o torta alergand in fata noptii. Bucuresti, 1972; Caietele Principelui, I-VII, Cluj (I), Bucuresti, 1972-1981; Razboiul undelor, in colab. cu N. P. Mihail, Bucuresti, 1974; Incognito, I-IV, Bucuresti, 1975-1980; O istorie polemica si antologica a literaturii romane de la origini pana in prezent. Poezia contemporana, Bucuresti, 1975; Miresele, Bucuresti, 1975; Saptamana nebunilor. Bucuresti, 1981 (ed. II, 1985); Soseaua Nordului, I-II, pref. M. Ungheanu, Bucuresti, 1989; Groapa, ed. revazuta, text definitiv, Bucuresti, 1993 (alta ed., 1995).

REFERINTE CRITICE

D. Micu - N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; idem, Scriitori, I, 1974; N. Ciobanu, Nuvela si povestirea contemporana, 1967; idem, Panoramic, 1973; V. Cristea, Interpretari critice, 1970; V. Rapeanu, Convergente, 1973; A. Martin, Metonimii, 1974; E. Manu, Eugen Barbu interpretat de ~, Bucuresti, 1974; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; Al. Pini, Istoria; M. Zaciu, Lancea lui Ahile, 1980; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 6, 1981; E. Papu, in Flacara, nr. 4, 1982; idem, in Saptamana, nr. 584; C. Stanescu, in Scanteia, nr. 12. 270, 1982; M. Tomus, in Transilvania, nr. 2, 1982; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 3, 1982; Marian Popa, Competenta si performanta, 1982; L. Ulici, Confort Procust, 1983; I. Vlad, Lectura.., 1983; Al. Dobres-cu, Foiletoane, III, 1984; L. Leonte, Prozatori contemporani, I, 1984; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; P. Mareea, Atitudini critice, 1985; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, I, 1985; A. Saceanu, Teatrul ca lume, 1985; M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985; C. Ungure-anu, Proza, I; C. Barbulescu, Profiluri literare contemporane, 1987; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; Luiza Valmarin, Studii de literatura romana moderna si comparata, 1987; I. Draganoiu, Convorbirile de joi, 1988; C: Stanescu, Jurnal de lectura, III, 1988; T. Tihan, Apropierea; L. Leonte, Prozatori contemporani, II, 1989; I. Pecie, Romancierul in fata oglinzii, 1989; Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 39, 1996;

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Eugen BARBU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Eugen BARBU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

PRANZUL DE DUMINICA


PRANZUL DE DUMINICA - analiza literara