Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Alexandru VLAHUTA



    Alexandru VLAHUTA - poza (imagine) portret












Alexandru VLAHUTA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 5 sept. 1858, com. Plesesti -Tutova (azi com. Al. Vlahuta, jud. Vaslui) - m. 19 nov. 1919, Bucuresti.

Poet si prozator.

Tatal, Neculai Vlahuta, fiul unui ispravnic din Piatra, era proprietarul unei mosii de cea o suta pogoane la Plesesti; amator de vanatori si petreceri, neglijandu-si gospodaria, ar fi sararcit curand. Mama, Ecaterina (n. Petrescu) era originara din Transilvania, avand ascendenti in zona Brasovului; data la calugarie, e scoasa din manastire de corni Neculai Vlahuta, cu care se casatoreste, avand opt copii, intre care viitorul scriitor e ultimul nascut. La batranete, Ecaterina se calugareste la Manastirea Agapia, sub numele de maica Elisaveta; tot acolo se retrage si unica ei fiica, Eliza Strajescu, apoi Neculai Vlahuta, ajuns la Manastirea Neamt sub numele Nectarie, impreuna cu unul dintre fii, Mihail, calugarit si el sub numele Mardarie -mutati, in cele din urma, impreuna, la Agapia. Familia, numeroasa, a dus o existenta patriarhala, nu lipsita insa de griji si de necazuri multiple, intre care moartea la varste fragede a catorva copii. Primii ani, la tara, intr-un „catun sarac", lasa scriitorului amintiri dureroase; „A, copilaria mea a fost trista, asa de trista ca n-as vrea s-o mai traiesc aievea." In 1867, e inscris la scoala primara, dupa care face liceul la Barlad (1871-1878), luandu-si bacalaureatul la Bucuresti (1879), unde se inscrie la Facultatea de Drept (neterminata). Stabilit la Targoviste (1879), e rand pe rand prof. de latina si romana la gimnaziul local, apoi la Scoala divizionara de la Manastirea Dealu (1881), destituit de Consiliul Permanent al judetului Dambovita (1882) pentru atitudinea de irespect fata de notabilitatile urbei. Debut in Convorbiri literare (1880); redactor la rev. Armonia din Targoviste si, tot acolo, colaborator la Unirea, apoi la Romania libera din Bucuresti. Crochiurile sale satirice, vizand situatii si personaje locale, provoaca indepartarea sa din invatamant. Practica ilegal avocatura, pledand la Galati (1883), unde cumnatul sau e directorul arestului orasenesc. In 1884 se stabileste la Bucuresti, intrand in ziaristica si cunoscan-du-1 pe Eminescu, fapt decisiv pentru evolutia scriitorului. Colab. la Romania libera (unde e si redactor, alaturi de Delavrancea si Duiliu Zamfirescu; atmosfera gazetareasca va fi evocata apoi in romanul Dan, 1893). Prof. timp de cateva luni la Scoala Normala a „Societatii pentru invatatura poporului roman"; obtine o Catedra la azilul „Elena Doamna" (1885), apoii la Liceul „Sf. Gheorghe" (1887-1893). Scurt timp, revizor scolar (1888), apoi „referendar" la Casa Scoalelor (din 1901 pana la sfarsitul vietii). Debuteaza editorial cu voi. Nuvele (1886) si Poezii (1887), alternand activitatea poetica si cea de prozator cu ziaristica si conferintele (rasunatoare) de la Ateneul Roman: Miscarea literara (1886), Curentul Eminescu (1892), Onestitatea in arta (1893) s. a. Popularitatea scriitorului creste vertiginos o data cu romanul Dan (1893), cel mai mare succes de public din epoca, si cu voi. Din goana vietii (1892). in valtoare (1896), Clipe de liniste (1899), Din durerile lumii (1908), File rupte (1909), Romania pitoreasca (1901) s. a. Culegerile de poezii: Poezii vechi si noua (1894), Iubire (1895), Poezii (1909), mereu reeditate, ii creeaza si ele o imensa notorietate. In pofida ei, voi. sale sunt respinse de la premiile Acad., ceea ce determina refuzul lui VLAHUTA (in 1896) de a accepta calitatea de membru coresp. al inaltului for. Explica gestul intr-o scrisoare publicata in Constitutionalul. Editeaza rev. Vieata (1893-1896), apoi, in colab. cu Cosbuc, Samanatorul (1901), de la conducerea caruia se retrage insa in 1902. intinsa activitate publicistica si de animator literar se concretizeaza in sute de foiletoane si articole publicate in presa; colaboreaza la Convorbiri literare, Romania literara, Revista literara, Revista noua, Epoca, Galatii, Nationalul, Gazeta sateanului, Lupta, Lupta literara, Vointa nationala, Romanul, Universul, Luceafarul, Viata Romaneasca s. a. Acad. ii premiaza voi. Clipe de liniste, in 1900, apoi Romania pitoreasca, in 1902. In 1907 reintra in centrul atentiei unanime cu poemul antidinastic 1907 (publicat in Viata Romaneasca). Face o calatorie la Paris, unde va reveni si in 1910. in 1908, voi. Din durerile lumii si Din trecutul nostru, urmate de Pictorul N. I. Grigorescu (1910) si Dreptate (1913) incheie cariera prozatorului. Poetul sfarseste in apoteoza: Poezii 1880-1915 primeste Marele Premiu al Acad. in 1919. O calatorie in Norvegia (1913) prefateaza suferintele anilor razboiului prim mondial, cand VLAHUTA e silit sa pribegeasca la Iasi, Barlad (1916-1917). in 1918 e pe front; in 1919 conduce cotidianul Dacia si rev. Lamura, asistat de Bratescu-Voinesti. In ambele, e salutata aparitia in literatura a lui Lucian Blaga, pe care VLAHUTA bolnav, il primeste in vara lui 1919 cu aprecieri semnificative (Cf. Hronicul, Figura luminoasa a unei epoci de tranzitie, VLAHUTA lasa o opera inegala, atinsa in buna parte de desuetudine; reprezentativa totusi, „ea va fi insumata si in viitorime, ca una care poarta marturie pentru sufletul intelectualilor de la sfarsitul veacului al XIX-lea" (G. Ibraileanu).



Multi scriitori romani de la 1900 au avut revelatia literaturii citindu-1 pe V., a carui opera tradeaza un amestec de sentimentalism, criticism, poza meditativa, asumare a „durerilor lumii". Retorica milei, generozitatii, dar si a sarcasmului, deceptiei, avanturilor retezate, ratarii etc, corespunde unei stari de spirit tipice valului postemines-cian si epigonic, contaminat si de ideologia socializanta de la finele veacului. incat arsenalul afectiv al textelor lui VLAHUTA concureaza o vreme viziunea majora a lui Caragiale si reliefurile greu accesibile ale mostenirii eminesciene. „Adoram pe Eminescu - scrie in aceasta privinta G. Ibraileanu - dar ne induiosam cu VLAHUTA Unul devenise idolul generatiei de intelectuali proletari, celalalt era insa tribunul care induiosa"; astfel ca studiul tanarului critic, Opera dlui Al. Vlahuta (1914) trebuie inteles ca expresia unei obsesii literare. „Selectat" de epoca sa, VLAHUTA a fost apoi respins de critica estetica drept un scriitor didactic, ridicol si greoi, un „inventar" iconoclast al avangardismului (in revista Unu) trecandu-1 printre „patriarhalii stafiditi". Dezolat, Galaction facea recurs la instanta suprema a istoriei literare, fiindca ea „reia procesul fiecarui scriitor iesit din actualitate si cauta sa stabileasca o cumpana dreapta intre ce-a insemnat el in zilele lui si ce insemneaza in fata valorilor eterne". (Al. Vlahuta, 1944). Opera lui VLAHUTA este grabnic „recuperata" in anii 50, in cadrul „reconsiderarilor" literaturii clasice, dar in maniera unei interpretari dogmatice, prin supralicitarea unor texte teziste si escamotarea carentelor estetice. Caracterul sociologic si moralizator manifest convenea, de alta parte, unei receptari ideologice rudimentare, fiind coincident modelului canonic impus literaturii momentului. Largirea treptata a orizontului interpretativ, paralel cu innoirea poeziei si prozei anilor 60- 70 au impins din nou mostenirea lui V, la periferia interesului contemporan, in realitate, scriitorul nu merita nici excesul onorurilor ce i se aduceau anterior, nici dezavuarea tacita ce le-a urmat. Reasezat intr-un context istoric, VLAHUTA isi redobandeste locul firesc in galeria creatorilor de la rascrucea secolelor XIX si XX, ca un secondant (cu rol de „confident asemenea lui Horatio fata de Hamlet) al figurilor de prim-plan. E ceea ce il defineste in raportarea la Eminescu, Caragiale sau Slavici, dar si ceea ce-1 individualizeaza intr-o vocatie de interpret si animator al vietii literare, sau de moralist (in acceptiunea clasica) in propria creatie. Astfel, VLAHUTA recunoaste covarsitoarea presiune pe care geniul eminescian o exercita asupra posteritatii sale imediate. Elogiul fara rezerva (oda La Eminescu, foiletoanele Amintiri despre Eminescu, Casa artistilor. Dupa Eminescu s. a.) e patruns de „fiorul unei explozii de lumina surprinzatoare"; dar e succedat si de spaima vidului; „O, Eminescu, Eminescu, ce trist desert ai lasat in urma ta!" (File rupte). Alternanta de descurajare si de asumare a redresarii acorda un accent febril actiunilor lui VLAHUTA in cautarea de noi talente, dar si foile-tonisticii sale critice, plina de indemnuri pedagogice. Idealul era de a vedea aparand in haina clasica a versului eminescian „o poezie noua, sanatoasa, robusta, a carei suflare, ca un vant racoros, sa treaca peste fruntile noastre si sa ne invioreze" (Sfaturi). Conditia rezida intr-un efort de autoeduc are: recitire a clasicilor, cultivare a ideilor si efectelor pozitive, introspectie („cel mai bun exercitiu pentru a vedea in sufletul altora"), observatie atenta a exterioritatii. Interesul e centrat pe „documentul sufletesc" si pe evenimentul cotidian, aparent anodin: „din lucruri mici, din intamplari de toate zilele se pot face opere nepieritoare" . Estetica „faptului divers" conduce spre cultivarea unor genuri realiste: drama, nuvela, romanul, propice pentru a exprima viata agitata a prezentului: „Se petrec atatea drame palpitante aci sub ochii nostri, e asa de plina de interes si asa de putin exploatata viata, societatea noastra de azi, cu pasiunile si framantarile ei" (Iar publicul). Pledoaria nu face decat sa reia, intr-o coloratura oratorica mai intensa, militatismul lui Gherea: „Tinere scriitor, lasa istoricilor trecutul departat si tulbure, cata mai bine-n jurul tau, umple-ti sufletul de emotiile timpului in care traiesti si arata-ne, la lumina talentului tau, durerile si aspiratiile societatii noastre de azi, luptele si pasiunile la care esti martor si partas, oamenii pe care-i cunosti, viata de care palpitam; asculta bine si-ntelege bataile inimilor noastre - ce-ti vorbesc eleasta ne intereseaza mai cu deosebire, asta vrem sa ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura). Daca indemnurile vin de la Gherea (considerat prin excelenta un „critic modern"), transfigurarea realului umil, banal („toate se pot preface in literatura") prin sinceritate, emotie si „simpatie" isi are originea in lectura lui Guyau, citat la finele conferintei Onestitatea in arta (1893) si a carui opera, l Irreligion de l Avenir e recenzata in Alarma de protagonistul romanului Dan. Ideile umanitare si „optimiste" ale filosofului francez opuneau noi solutii scepticismului tineretului hranit cu Schopenhauer. Folosite in sens polemic, conceptele de „sinceritate", „adevar", „fior" (emotie) sunt apoi aplicate constructiv in analiza artei lui N. Grigorescu, in monografia din 1910, concludenta pentru nuantarile realismului lui VLAHUTA (armonie, limpezime, caldura, sinceritate nu fac decat sa potenteze adevarul esential al unei realitati etnice); dar si pentru tropismul sau clasic: „El (Grigorescu, n. n.) a creat o lume tipica. A lui s-a tuturora. Aceasta-i puterea Artei; si secretul acesta e. Toate curg. Ea le opreste cu privirea, alege lamura lor s-o toarna in tipare etern", VLAHUTA risipeste idei programatice si in poezia sa: Lui Eminescu, Tu esti poet, Liniste, Slavit e versul, Unde ni sunt visatorii? s. a. Motivele (polemice, negatoare, satirice) sunt dezvoltate (diluate) din Eminescu; formal, versurile au aspectul pastisei: „E usor a scrie versuri /cand nimic nu ai a spune" (Eminescu) - „In vers e mantuirea cand n-ai nimic de spus!" (V.); Liniste reia problematica Scrisorii a Ii-a; Unde ni sunt visatorii? e o adaptare la alte conditii a Epigonilor s. a. m. d. Elegia erotica se dezvolta si ea in tipare eminesciene. Poemele ce pun in dezbatere nelinistitoare interogatii filosofice (moartea, divinitatea): Din prag, La icoana, Dormi in pace; sau cele ce exalta valorile vitale (Iubire, Iertare), precum si satirele sociale (indeosebi 1907, alegorie-manifest cu un ecou puternic in momentul tragic al rascoalelor taranesti sangeros reprimate) au un caracter prin excelenta discursiv, sententios si didactic. Nu le lipseste totusi o combustie a pledoariei /rechizitoriului, cu utilizarea pe scara larga a mijloacelor de persuasiune retorica. Versurile-sententa, concentrare aforistica incearca, pe alocuri, sa disciplineze exaltarea intelectuala.



Adnotarile malitioase ale lui C. Hogas pe exemplarul sau din Romania pitoreasca ne apar deci cu totul justificate. Cu scopuri scolare asemanatoare, Din trecutul nostru (1908) cauta sa invie, fara nici un fior epic adevarat, figuri si momente istorice schematizate, intr-un limbaj care va fi si acela al exaltarilor propagandistice de mai tarziu. Efervescent, laborios, echilibrat insa si metodic, VLAHUTA nu face parte din familia de spirite a unui Macedonski, ale carui nelinisti creatoare, gesturi grandilocvente, reactii paradoxale nu le impartaseste. Dimpotriva, VLAHUTA trece prin literatura cu o modestie si o discretie a propriei conditii, rar intalnite. Abia o corespondenta publicata postum dezvaluie privatiuni penibile, mizerii cotidiene (mai cu seama dupa 1907), acceptarea resemnata a unor tribulatii, dar si sufletul duios, calm - increzator al celui ce punea mai presus de orice prietenia (inclusiv cea literara). „Greutatile si neajunsurile pe care le intampini in viata de scriitor n-ar trebui sa te surprinda, nici sa te descurajeze. Asa ni-e tara. Dar esti tanar si talentat. Vei rabda si vei invinge" (Toroutiu, Studii si documente literare, VII, p. 345). Asemenea gesturi de solicitudine, imbarbatare, sprijin moral (uneori si material) dau portretului uman al lui VLAHUTA o noblete ce rascumpara, in constiinta primei jumatati a veacului XX, multe din esecurile operei.

OPERA

Nuvele, Bucuresti, 1886 (aite ed.: 1908; 1921; Iasi, f. a.); Poezii, Bucuresti, 1887 (ed. II, 1892; alte ed.: 1894; 1896; 1899); Curentul Eminescu. Conferinta tinuta la Ateneu, Bucuresti, 1892); Dan, Bucuresti, 1893 (ed. II, 1896, alte ed. : 1920; 1921; 1960); Poezii vechi si noua, Bucuresti, 1894; Icoane sterse, Bucuresti, 1895; Un an de lupta, Bucuresti, 1895; in valtoare, nuvele, Tg. Jiu, 1896 (ed. II, Bucuresti, 1896; alte ed.: 1901; 1925; 1938; 1943; 1960); Din goana vietii, Bucuresti, 1892 (alte ed.: 1896; 1908; 1924; 1926; 1927; 1936; 1942; 1943); Iubire - poezii 1880-1895, Bucuresti, 1896 (ed. II, 1916); Clipe de liniste, nuvele, Bucuresti, 1899 (alte ed.: 1907; 1922; 1929); Romania pitoreasca, Bucuresti, 1901 (ed. II 1902), alte ed. : 1908; 1929; 1936; 1939; 1943; 1953; 1956; 1958; 1959; 1961; 1963; 1965; 1967; 1972); Din durerile lumii, nuvele, Bucuresti, 1908 (alte ed, ; 1922;
Dreptate, Bucuresti, 1914 (alte ed.: 1922; 1928); Poezii 1880-1915, Bucuresti, 1916; Iubire, poezii 1880-1915, Bucuresti, 1919 (alta ed.: 1927) Poezii 1880-1917, Bucuresti! 1922 (alteed. 1926; 1936); Amurg si zori, Bucuresti 1924, (alte ed.: 1925; 1930); Scrisori catre D. G. Kiriac, publicate de Const. Brailoiu, Bucuresti, 1935; Opere alese, ed. ingrijita de M. Sora si S. losifescu, Bucuresti, 1949; Opere alese, I-III cu o pref. de M. Sora, Bucuresti, 1952; Schite si nuvele, Bucuresti, 1953; Scrieri alese, Bucuresti, 1954; Poezii, pref de I. Manole, Bucuresti, 1954; Poezii, ed. ingrijita si nota bibliografica de T. Vargolici, Bucuresti, 1956 (ed. II, cu o pref. de I. Rotam, 1959); Opere alese, cu o pref. de VLAHUTA Ene, Bucuresti, 1957; Nuvele, schite, articole, cu o pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1959; Scrieri alese, I-III, ed. ingrijita, studiu introductiv, note, comentarii si bibliografie de VLAHUTA Rapeanu, Bucuresti, 1963-1964; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de I. Roman, Bucuresti, 1974; Versuri si proza, antologie, studiu introductiv si note de VLAHUTA Ene, Bucuresti, 1981 (alta ed., 1987) Versuri si proza, antologie, pref., tabel cronologic si bibliografie de VLAHUTA Ene, Bucuresti, 1981; Romania pitoreasca, Bucuresti, 1982; Versuri si proza, pref. de T. Vianu, Bucuresti, 1986; Romania pitoreasca, ed. de VLAHUTA Rapeanu, Bucuresti, 1989; Romania pitoreasca, ed. de Mihaela Necula, Bucuresti, 1993.

REFERINTE CRITICE

C. Dobrogeanu Gherea, Studii critice, II; R. Ionescu Rion, Scrieri literare, 1895; N. lorga, in Opinia, nr. 487, 1908; G. Ibraileanu, Opera literara a dlui Al. Vlahuta, 1914; N. Zaharia, Poetul Al. Vlahuta, 1916; E. Lovinescu, Critice, IV; H. Sanielevici, Noi studii critice, 1920; VLAHUTA Loichita, Al. Vlahuta, 1920; G. Ibraileanu, Note si impresii, 1920; L. Morariu, In Dacoromania, I, 1920-1921; N. A. Zaharia, Al. Vlahuta. Viata si opera lui, 1921; M. Dragomirescu, De la misticism la rationalism, 1925; I. Gorun, Al. Vlahuta. Omul si opera, 1930; I. Gr. Oprisan, Al. Vlahuta. Omul, 1937; P. Bujor, Amintiri de Al. Vlahuta si I. L. Caragiale, 1938; G. Dumitriu, Poetul Al. Vlahuta, 1939; I. Negoescu, inceputurile culturale si literare ale lui Al. Vlahuta, 1940; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; M. Sadoveanu, Anii de ucenicie, 1944; G. Galaction, Al. Vlahuta, 1944; S. losifescu, Al. Vlahuta, 1949; Perpe-ssicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, 1957; T. Vianu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1958; S. Ciocules-cu, in Tribuna, nr. 36, 1958; Al. Bojin, Al. Vlahuta, 1959; Gala Galaction, Opere alese I, 1961; VLAHUTA Rapeanu, Vlahuta si epoca sa, 1965; C. Ciopraga, 1982; L. Kalustian, Simple note, III, 1983; VLAHUTA Ene, in Romania literara, nr. 36, 1983; St. Cazimir, Nu numai Caragiale, 1984; M. Ungheanu, Fiii risipitori, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru VLAHUTA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru VLAHUTA




Insusirile artistice creatoare ale lui Alexandru VLAHUTA
OPERA LITERARA‚ a domului VLAHUTA‚ (Fragmente)
Tranzitia la faza nationalist-obiectiva a lui Vlahuta
Conceptia filosofica in poezia lui Alexandru Vlahuta
Optimismul umanitar in epoca literara

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

MOGALDEA

- citeste textul



Romane

Romania pitoreasca

- citeste textul
Tara. Poporul - ultimul capitol din volumul Romania pitoreasca