Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Stefan Augustin DOINAS - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Stefan Popa), n. 26 apr. 1922, corn. Caporal Alexa, jud. Arad.

Poet, eseist si traducator.

Fiul lui Augustin Popa si al Floritei (n. Laza). Studii elementare in satul natal, apoi la Liceul "MoiseNicoara" din Arad (absolvitin 1941). Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1948). A facut parte, impreuna cu I. Negoitescu, R. Stanca, C. Regman, I. Olteanu, R. Enescu, O. Cotrus s. a., din Cercul Literar de la Sibiu, fiind unul dintre semnatarii Manifestului Cercului Literar, publicat in Viata din 13 mai 1943. Debuteaza cu o poezie in Jurnalul literar (1939). In 1947, prezinta la un concurs voi. in manuscris Alfabet poetic, care este distins cu Premiul "E. Lovinescu".

Dupa absolvirea facultatii este profesor de lb. si literatura romana in satul natal (1948-1950), in Halmagiu (1950-1953), Guraliont (1953-1955), apoi redactor la rev. Teatrul (1956-1957), corector la rev. Lumea (1963-1966), si, din 1969, redactor la rev. Secolul 20. Din 1990, membru al Acad. Romane. Colab. la Viata Romaneasca, Revista Cercului Literar si, ulterior, la majoritatea rev. literare si de cultura din tara. Debut editorial (neconclu-. dent) cu voi. de poeme Cartea mareelor (1964). Atras la inceput de miscarea de resurectie a baladei, initiata de membrii Cercului Literar, DOINAS paraseste cu timpul aceasta orientare neoromantica spre a se consacra in intregime unei poezii cerebrale, dominata de "modul intelectual al lirei". Voi. de poezii {Omul cu compasul, 1966; Semintia lui Laokoon, 1967; Ipostaze, 1968; Alter ego, 1970; Ce mi s-a intamplat cu doua cuvinte, 1972; Versuri, 1973; Cai in ploaie, 1974; Papirus, 1974; Anotimpul discret, 1975; Alfabet poetic, 1978; Locuiesc intr-o inima, 1978; Hesperia, 1979; Poeme, 1983; Vanatoare cu soim, 1985; Foamea de Unu, 1987), eseurile (Lampa lui Diogene, 1970; Poezie si moda poetica, 1972; Orfeu si tentatia realului, 1974; Lectura poeziei, 1980), trad. (intre care ies in evidenta cele din Goethe - Faust -, Holderlin, Mallarme, Gottfried Benn, Paul Valery) pe care le-a publicat apartin unui poet erudit si rationalist, inrudit structural cu T. S. Elliot si Paul Valery, si unui uomo universale in descendenta traditiei I. Pillat - Al. Philippide. Premiul "M. Eminescu" al Acad. (1968); Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta (1970); Premiul Uniunii Scriitorilor (1975, 1979); Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1982); Premiul European pentru Literatura, Iugoslavia (1990); Premiul Asoc. Scriitorilor Romani din Israel (1997); Prenuul national de poezie "Mihai Eminescu" (1997).



Rationalist subtil, egal mereu cu sine, asa cum numai spiritele superioare constiente de valoarea lor pot fi, DOINAS este un umanist modern, inrudit structural cu T. S. Elliot si Paul Valery, de care-1 apropie nu numai probitatea morala ci si aspiratia spre frumusetea geometrica a Ideii, intr-o scurta confesiune, publicata in Revista de istorie si teorie literara (ni. 4/1985), figureaza cele trei elemente care definesc programul existential al lui D.: scrisul, spune poetul, reprezinta in primul rand o etica inflexibila, apoi o provocare a superioritatii din om (fiindca opera nu admite concesii, ea trebuie "asumata total si ridicata la nivelul unei perfecte constiinte de sine") si in cele din urma o inaltare deasupra vicisitudinilor de moment ale contingentului (" angajarea intr-un demers generator de valori expresive poate sa constituie nu un simplu alibi existential, ci chiar o biruinta a Spiritului asupra pasagerelor demonii ale Istoriei"). Si, cum fiecare personalitate mare a unei culturi europene este, intr-un fel sau altul, o reintrupare, pe caile spiritului, a modelului elin, autorul Semintiei lui Laokoon (1967) se apropie si el de acest ideal; disciplina de sine (intr-un loc el vorbeste de "zabala de otel din gura sentimentalismului meu"), reprimarea anarhiei organicului, cultul formei si increderea in perfectiunea pitagoreica, de esenta muzicala, sunt principalele elemente componente ale unei identitati spirituale inconfundabile. Li se adauga absenta vocatiei absolutului in sensul irational, stihial al termenului; departe de a fi insa o deficienta, aceasta deriva din insasi conceptia despre cultura a lui D., schitata in Traducere imaginara sau fragmente despre epigonism, din volumul Orfeu si tentatia realului (1974), arta poetica in nuce, axata inainte de toate pe o supla reconsiderare, din perspectiva livrescului modern, a termenului de epigonism. Astfel - afirma DOINAS - in domeniul spiritului, un creator este intotdeauna un epigon al unei opere-model, care-1 incita, indemnandu-1 sa o egaleze: "Opera-model e un fel de pariu care starneste propria noastra valoare latenta". Originalitatea devine si ea o "forma a imitatiei". Provocat de "exilul trufas in care traiesc marile opere", scriitorul simte necesitatea de a crea ceva similar, inte-grandu-se prin acest orgoliu inocent, asumat cu modestie, intr-o forma de "epigonism major" careia DOINAS ii da numele de "traducere imaginara". Efortul de recreare a modelului nu inseamna catusi de putin o preluare a motivelor de suprafata ale acestuia, ci o incercare de comuniune arhetipala; provocand opera-model, creatorul provoaca, de fapt, arhetipurile care stau la baza ei. Prin urmare, este falsa afirmatia ca poezia - forma suprema a artei literare - este generata de sentimente, deci de unele elemente exterioare ei; dimpotriva: ea nu se poate naste decat dintr-un spatiu filtrat prin cultura, fiind, prin definitie, arta unui fapt de constructie, poetul insusi nefacand altceva decat sa "traduca" intr-un nou limbaj, al sau propriu, ritmul interior al unui text preexistent. Acesta este si motivul pentru care, major sau minor, epigonis-mul vadeste un perpetuu, inevitabil "narcisism al culturii". De la Mallarme incoace, spiritualitatea moderna a tot repetat, intr-o forma sau alta, unele dintre aceste afirmatii, ele intrand in patrimoniul livresc al secolului nostru; un "pariu" similar isi propune, de exemplu. Adrian Leverkuhn, noul Doctor Faustus, care scrie o opera simfonica abstrasa, in replica la Simfonia a IX-a a lui Beethoven. "Epigonul care va izbuti sa rapeasca silabele lui Faust din gura lui Goethe - scrie in continuare DOINAS - va fi asemenea lui." "Provocare", "pariu", actul de creatie implica, prin urmare, un complex cultural asumat cu fervoarea geometrica a perfectiunii. "Complexul" lui DOINAS se numeste Lucian Blaga. Discipol in tinerete al poetului, DOINAS se raporteaza tot timpul la autorul Poemelor luminii, fie prin adeziune, fie (mai ales) prin opozitie: astfel, el va elimina din modul sau de exprimare inflexiunile metaforice, formularile memorabile, atat de proprii lui Blaga, pentru a crea, prin sublimare, un echilibru clasic al expresiei; va insera in pozitii-cheie ale poeziei sale sintagme specific blagiene, spre a sublinia opozitia dintre "limba inimii", proprie lui Blaga, si "limbajul spiritului", specific poeziei sale; in sfarsit, va traduce integral Faust de Goethe pentru a "izbuti sa rapeasca silabele" unicei talmaciri romanesti de pana atunci "din gura" lui Blaga. Poezia lui DOINAS se zamisleste din spatiul acestei fertile opozitii. Daca facem abstractie de balade, cronologic, primele incercari poetice ale lui DOINAS dateaza de la sfarsitul deceniului IV, unele din ele fiind incluse in volumul Omul cu compasul (1966), documentul retrospectiv al unei evolutii. Dominate de lupta dintre natura si spirit (incheiata intotdeauna cu victoria spiritului), aceste sonete si elegii de o aleasa perfectiune formala evoca "amanta fara patima, Ideea", exprimand in acelasi timp si optiunea poetului pentru "formula unei alte ordini": ordinea poeziei pure, instrument de esentializare si extaz rece, construit prin mijloacele calculate ale cerebralitatii. Aspiratia spre nemiscare, spre puritatea platoniciana a Ideii, spre extazul pitagoreic, impersonal al Numarului se izbeste de rasfatul organic, tentacular, al naturii. Moartea organicului devine, astfel, singura certitudine care ne conduce spre nemiscarea pura a Ideii: "Ci-n mijlocul declinului lumesc / eu stau si-astept cu sfiiciune ceasul / cand putrezi-vor florile ce cresc /ca broaste care-mi tulbura compasul". Poezia se naste, ca si la Blaga, dintr-o "boala" (substitut al mortii), numai ca aici finalitatea e alta. O tristete de nuanta elegiaca, descinsa parca direct din "tristetea metafizica" blagiana, strabate ca o naluca a sfarsitului paginile. Dar sfarsitul nu este total, implacabil, ca la Blaga, pentru ca din combustia lucrurilor se inalta o noua si unica frumusete, dominata de abstractul extatic al raporturilor pure. Geometru al esentelor, poetul aspira spre extazul apolinic al traiecti-ilor pure, unealta sa reprezentativa (compasul) amintin-du-ne de una din afirmatiile fundamentale ale lui Worringer din Abstractie si intropatie, conform careia o buna parte din arta moderna tinde spre puritatea hieratica a liniei. Idealul e si in acest caz de natura autarhica: "Egal, purificat de accidente / spatiul respira prin cristale". Semintia lui Laokoon aduce o poezie a cunoasterii aflata in criza, pusa sub semnul destramarii "orei de har", al apocalipsei discrete. Forma pura, indiciu al extazului si certitudinii, lasa locul unui timp al crizei unei lumi insuficiente siesi, dominata de visul toropitor al unui Demiurg febril: "Doamne, eu stiu ca ne visezi.

Dar spune-mi: / ce boala de copil, ce suferinta / iti da acest cosmar? De ce e lumea / asemenea broboanei de sudoare / ce straluceste greu pe fruntea ta? Oare neantul nu e racoros / ca mana unei mame iubitoare? Nu se / starneste-n toata vasta vesnicie / o soapta, macar una, sa pogoare / asupra-ti sa aline febra asta?/ De-am fi cu adevarat, am suferi / si noi de boala ta. Trezeste-te " indemnul marcheaza prin versuri abrupte, lipsite de rigoare formala, drumul de la naivitatea schilleriana la indoiala. Nu este, de altfel, intamplator nici faptul ca in acest volum apare pentru prima oara. in toata plenitudinea ei, ironia inteleasa in sens romantic, de "poezie a poeziei" (F. Schlegel), ca si elementele fundamentale ale acelei "poezii a inceputurilor". Rod al unei experiente integrale (singura in masura sa confere autenticitate unui poet). Semintia lui Laokoon nu va anunta in final (asa cum am vazut ca se intampla in Omul cu compasul) o renastere, ci va adanci pana la tragic nelinistea lipsei de credinta: "Eu si vechii greci / cu totul altfel ne traim infernul". Daca Semintia lui Laokoon e volumul coborarii lui Orfeu in lumea fara de intoarcere a tenebrelor, Alter ego (1970) e acela al iesirii lui la lumina. Reconcilierea cu lumea se va produce abia aici: "Si-acum -o singura-ntrebare: cine va da din nou silabei noastre lumea / pe care o risipim " Raspunsul se afla, de altfel, tot in volumul precedent, care deschisese o cale de salvare, nedezvoltata: perspectiva poeziei ca joc. Nascuta din joc (o forma apocrifa a acelei ars combinatoria atat de apreciata de spiritualitatea moderna), experienta din Alter ego implineste reconcilierea cu lucrurile, cu bucuria pagana a vietii, instituind in locul duratei eterne, al raporturilor pure, neconstranse de timp, dominatia indoielnica si efemera a Clipei ("Taramul meu, imparatia clipei" - iata una din sintagmele definitorii ale volumului). Asa se face ca, in Ce mi s-a intamplat cu doua cuvinte (1972), poetul revine, oarecum resemnat, la "slabiciunile mele zilnice", redescoperind nu atat ritmul si spatiul de virtuale potentialitati care se afla dincolo de ele, ci tocmai universul concret, palpabil, al cuvintelor: "L-am numit, deci acuma exista!"intrezarim aici o noua resurectie a Verbului dintai, demiurgic, numai ca demiurgul lui DOINAS a scapat din mana fraiele urdversului, care a inceput sa duca o existenta autonoma, amenintandu-1. Poetul insusi trebuie sa faca fata unei sporite agresivitati a cuvintelor si lucrurilor: "O, lucruri / pe care plangand v-am nascut / - ca floare si scut - / Voi, radioase involu-cruri, / provincii de necunoscut! / Lasati-ma acum, / ah, fie-vamila,/ o cale de fum/ o alee umila/un fel de Via Appia / - pana la mare". Schimbarea de perspectiva e evidenta. Daca pana la Semintia lui Laokoon poezia lui DOINAS deriva dintr-o stare de har (extaz, minune) cu unele accente neoclasice, de acum incolo ea devine suferinta, lupta caznita, sisifica, cu stancile impenetrabile ale cuvintelor. Armonia, atat de prezenta in primele versuri, lasa locul unei alchimii poetice mult mai complicate, bazate pe stridente si dizarmonii indelung mestesugite. Aceasta noua criza echivaleaza, de fapt, cu descoperirea universului infinitezimal, a agresivitatii delirante a banalului cotidian: "Despre aceasta tradare / nu pot sa tac! / Dormeam cu lampa-n acelasi iatac / cu oglinda/ cu foarfecile, cu trei calendare / ale anului viitor / cu murmurul atat de imbietor / pe care-1 fac / Marile Lucruri Marunte / / Va jur / pe spiriml nostru de turma / pe filosofia voastra de closti / pe vinovata mea viata, - / Va jur ca-mi erati osti / ce ma sprijineau, credincioase, / din urma! / Pentru ce-mi stati - acuma - / in fata?" Si nu in ultima instanta, cu descoperirea incongruentei dintre cuvant si realitatea pe care o desemneaza: "Posed in loc de vorba «piatra», piatra". Dilema traduce, in realitate, drumul parcurs de la o criza de natura metafizica la una de natura ontologica. Lucrurile se precizeaza in volumul Poeme (1983), sincron ca program spiritual cu marea explozie a ontologicului pe care o inregistreaza cultura romana in deceniul al noualea al secolului nostru, datorata in mare parte influentei catalizatoare a lui Noica. Interesul pentru "fiinta", coborat din Heidegger, reprezenta, ca atitudine, o "ex-temporalizare", o "salvare" prin spirit in fata unei istorii din ce in ce mai meschine si constrangatoare. La D., pasiunea pentru Unu ca suport ontologic nu vine atat din filosoful german, cat din Holderlin, Mallarme si Valery, dar marca inconfunda-bila a volumului este data de referinta nietzscheana presarata printre randuri. Astfel, "un singur imperiu exista - Fiinta", stipuleaza dintru inceput poetul, dar rostul creatorului este acela de a scoate acest freatic ontologic din latenta si de a-1 ridica "la punctul de strigat ardent" al "dithyrambului adapost al fiintei". Sensul e cel rilkean din Elegiile duineze; poetul confera nume ascunsului, el, o instanta poietica, fiind expresie de manifestare extatica a energiei cosmice: "de aceea am chemat cantaretii sa rosteasca / pe limba lor more ecstutico imnul". Astfel, in descendenta lui Nietzsche, Unu reprezinta aici in primul rand virnialitate subterana, energie neparticularizata in forme si, in al doilea, absenta a identitatii diferentiatoare ("o. mare absenta uneltind toate / multiplul Unu diferit de sine"), ceea ce face ca toate versurile sa stipuleze, mal-larmean, o tensiune specifica intre prezenta si absenta, intre urma neagra a literei de plumb si neantul care o inconjoara.



OPERA

Cartea mareelor. Bucuresti, 1964; Omul cu compasul. Bucuresti, 1966; Semintia lui Laokoon, Bucuresti, 1967; Ipostaze, Bucuresti, 1968; Alter ego, Bucuresti, 1970; Lampa lui Diogene, studii si eseuri, Bucuresti, 1970; Ce mi s-a intamplat cu doua cuvinte. Bucuresti, 1972; Poezie si moda poetica, eseuri. Bucuresti, 1972; Versuri, Bucuresti, 1973; Papirus, Bucuresti, 1974; Orfeu si tentatia realului, eseuri, Bucuresti, 1974; Povesti cum altele nu-s, Bucuresti, 1974; Cai in ploaie I Pferde im Regen, ed. bilingva, trad. din lb. romana de W. Aichelburg, Bucuresti, 1974; Anotimpul discret, Bucuresti, 1975; Povestea celor zece frati, Bucuresti, 1976 (ed. II, 1979); Alfabet poetic, Bucuresti, 1978; Locuiesc intr-o inima, Bucuresti, 1978; Hesperia, versuri, Bucuresti, 1979; Lectura poeziei, urmata de Tragic si demonic, eseuri, Bucuresti, 1980; Poeme, Bucuresti, 1983; Vanatoare cu soim, Bucuresti, 1985; Foamea de Unu, poeme, Bucuresti, 1987; Interiorul unui poem, Bucuresti, 1990; Nascut in Utopia, Bucuresti, 1992; Mastile adevarului. Bucuresti, 1992; Arie si ecou, Cluj-Napoca, 1992; Lamentatii, Bucuresti, 1993; Aventurile lui Proteu, Bucuresti, 1995; Brutus si fui sai, Bucuresti, 1996; Alfabet poetic. Sibiu, 1996; Mai mult ca prezentul, eseuri, Craiova, 1996; Psalmi, Bucuresti, 1997; Amor Universalis, Bucuresti, 1997; Ovidiu la Tomis, Craiova, 1998; Ad usum Delphini, Bucuresti, 1998; Paradis-cocktail, Timisoara, 1999. Traduceri: Pavlo Tycina, In orchestra cosmica, versuri, in romaneste de ~, pref. de St. Bitan, Bucuresti, 1962; Emanuil Kazakievici, Povestiri. Steaua. Doi in stepa. Inima de prieten. La lumina zilei, trad. de ~, Maria Roth, M. Spiridoneanu, V. Radulescu, E. Barbu, P. Granea, Bucuresti, 1964; Wemer Bossert, Poezii, in romaneste de ~, Bucuresti, 1965; Leonardo Sciascia, Codicele egiptian, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1966: Ruben Dario, Versuri alese, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1967; Giovanni Papini, Un om sfarsit, trad. de ~, Bucuresti, 1969; Sunete fundamentale, trad. din lirica universala de ~, Bucuresti, 1970; Pierre Emmanuel, Poeme, in colab. cu V Nemoianu, Bucuresti, 1971: J. C. F. Holderlin, Poezii, trad. de ~ si V. Nemoianu, pref. de W. Aichelburg, Bucuresti, 1971; I. A. Bunin, Versuri, in romaneste de ~ si Igor Block, Bucuresti, 1972; Stephane Mallarme, Poezii, trad. si pref. de ~, Bucuresti 1972; Gotfried Benn, Poeme, trad. de ~ si V Nemoianu, Bucuresti, 1973; Roberto Sanesi, Alter ego si alte ipoteze, cuvant inainte, trad. si nota bibliografica de ~, Bucuresti, 1977; J. C. F. Holderlin, Hyperion, trad. de ~; Moartea lui Empedocle, trad. de ~ si V Nemoianu, pref. de W. Aichelburg, tabel cronologic si indice de ~; Imnuri si ode, trad. de ~ si V. Nemoianu, I-II, Bucuresti, 1977; Jorge Guillen, Poeme, trad. de ~ si A. Ionescu, cuvant inainte de ~, Bucuresti, 1980; Goethe, Faust, Partea I si Partea II, trad., introducere, tabel cronologic, note si comentarii de ~; Goethe despre Faust, trad. de H. Stanca, Bucuresti, 1982 (ed. noua 1983); Paul Valery, Tanara Parca, in voi. lui M. Ghica, Facerea poemului . Craiova, 1985; Ciril Zlobec. Prizonier al corpului, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1985; Atlas de sunete fundamentale, prezentari, trad. si postfata de ~, Cluj-Napoca, 1988; Paul Valery, Poezii. Dialoguri. Poetica si estetica, trad. de ~ si M. Ghica. Bucuresti, 1989; M. Buber, Eu si tu, Bucuresti, 1991; Fr. Nietzsche, Asa grait-a Zarathustra, Bucuresti, 1994; M. Deguy, Poeme, in colab. cu A. Rau, V. Mazilescu si DOINAS Tepeneag, Bucuresti, 1995; W. Goethe, Viata-i un lucru bun, Bucuresti, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Stefan Augustin DOINAS

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Stefan Augustin DOINAS



UN POET DESPRE EL INSUSI
APRECIERI CRITICE

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Mistretul cu colti de argint

- citeste textul
Balada Mistretul cu colti de argint
Mistretul cu colti de argint - balada de Stefan Augustin Doinas.
MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT - Studiul textului
GRILA PENTRU UN POSIBIL COMENTARIU LITERAR